SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta”

11-10-2014 Sublinieri

artlib_gallery-297097-o

Vedeti si:

***

1298956358_0125-001

Ravna fara dreapta socotinta

Doi dintre raposatii stareti de la Optina spuneau adeseori, unul dintre ei:Iscusinta este jumatate din sfintenie”, iar celalalt, atunci cand cineva facea greseli dintr-o ravna nepotrivita, zicea: “Sfant, dar neiscusit” — pentru ca la cel lipsit de iscusinta ravna nelalocul ei poate pricinui o incurcatura cu nimic mai prejos decat pacatul insusi[1].

Vi s-a scris de multe ori, tie si sorei, sa luati aminte doar la voi insiva, sa va tineti de chilia noastra si sa nu va bagati nicidecum in ceea ce nu va priveste. Tu insa, par­ca in necaz, te-ai bagat si te-ai incurcat in treburi straine si te-ai apucat de intreprinderi care sunt mai presus de tine si de toti cei ce te inconjoara.

1006Acolo unde nu s-au priceput vladici si arhipastori, tu ai cutezat, cu nechibzuinta si nadajduire in sine, sa faci randuiala in destinele mai-marilor, uitand cuvan­tul Atotputernicului Dumnezeu, Care graieste: prin Mi­ne imparatii imparatesc si capeteniile randuiesc dreptatea (Pilde 8, 15). Cine esti tu ca sa statornicesti dreptatea ta impotriva poruncii Proniei dumnezeiesti? Mai bine am lasa cele mai presus de noi si ne-am indeletnici cu cele ce ne privesc pe noi insine, adica mai bine am nazui spre frica de Dumnezeu, catre pazirea propriei constiinte, si catre smerita cugetare, si catre mustrarea de sine, fara de care omul nu se va putea tine pe picioare in viata duhovniceasca, ci nu va face decat sa poarte multe oste­neli si necazuri, fara sa ajunga la roada si la rasplata.

Te lupta deseori ravna lipsita de dreapta socotinta, iti dai seama si singur ca aceasta ravna este vatamatoa­re, dar totodata vii cu indreptatiri cum ca nu poti sa nu nu ai ravna si sa nu-i inveti pe cei fara de randuiala. In cele dintai zile ale salasluirii tale in acest loc ti-am scris si ti-am dovedit ca ai ales un loc de vietuire neindemanos si nepotrivit cu dispozitia duhului tau. Ai ales sa te linistesti intr-un oras cu o multime de locuitori, uitand cuvantul Sfantului Efrem Sirul, care spune:

Daca vul­turul isi va face cuib in casa locuita, nu numai ca nu va primi odihna, ci va si ramane lipsit, din pricina fumu­lui, de vederea sa agera“.

Ce te face sa mergi la cei fara de randuiala si, stand in genunchi, sa-i rogi si sa-i indemni la buna randuiala, daca nu fumul ce pisca si arde ochii tai sufletesti?

Linistire

ambrozie3In ultima scrisoare imi scrii despre cea mai adanca linistire si insingurare. La asta iti voi spune ca nici un lucru nu se face deodata, ci treptat: cu atat mai mult nu se poate ajunge deodata la linistire si insingurare. Mai intai de toate, sa stii ca, dupa cuvantul Sfantului Scarar, linistirea trupeasca inseamna buna randuiala a simturi­lor trupesti, adica a ochilor, auzului sau limbii, precum si a pantecelui, pe cand linistirea launtrica sta in buna randuiala a gandurilor — a lepada nu numai gandurile patimase, ci si pe cele de manie si osandire, precum si pe cele de slava desarta si banuiala. Trebuie sa incepi, cu ajutorul lui Dumnezeu, de la tacerea cea cu buna inte­legere. La intrebari sa raspunzi pe scurt si cu blandete, potrivit trebuintei; sa nu umbli pe la chilii fara sa fie nevoie si despre lucruri fara folos sa nu vorbesti; peste tot sa te feresti mai ales de judecare si osandire, si cu atat mai mult sa nu necajesti niciodata pe nimeni. Iar daca din neputinta, potrivit vechiului obicei, vei gresi in vreo privinta, fa pocainta mai intai inaintea lui Dumnezeu, iar apoi si inaintea parintelui duhovnicesc.

*

Nu incetezi sa aiurezi despre linistire, nepricepand ca amagirea vrajmasului te impresoara si te urmareste. Pe 11 august ai simtit buna mireasma in chilia ta. Oare nu este aceasta amagire vadita, despre care ti s-a aratat in scrierile lui Simeon Noul Teolog? In alta zi ai simtit in chilie, seara, o frica puternica. Aceasta este urmarea bunei miresme ispititoare si dovada limpede a faptului ca te-ai plecat s-o primesti drept buna mireasma harica. In continuare, in starea aceea de frica, indemnul de a citi cei doisprezece psalmi alesi si cuvantul „prostuto” pe care l-ai auzit in gand la inceputul citirii sunt lucruri pline de mare ispita si primejdie — mai ales indemnul de merge noaptea la paraclisul din cimitir si a te ruga acolo. Dumnezeu te-a izbavit prin faptul ca nu te-ai putut duce din pricina slabiciunii trupesti: cu usurinta te-ai fi vatamat la minte de spaima daca Domnul nu te-ar fi ocrotit, ingaduind asupra ta neputinta si slabiciunea trupeasca. Sa stii ca dupa indemnurile primite in gand traiesc doar cei desavarsiti, ba si aceia cu dreapta socotinta si cu chibzuinta multa. Iar incepatorii si cei neputinciosi si patimasi trebuie sa traiasca sub pravila si sa se roage cu rugaciune binecuvantata. Cand bat clopotele de Vecernie sau de vreo alta slujba, nu ai ce sa stai pe ganduri daca trebuie sa citesti o carte ori sa mergi la slujba: daca nu esti bolnava, du-te si roaga-te in biserica si rabda “ghionturi” in biserica si la ascultare, ca sa nu faci escare duhovnicesti[2].

Sa nu crezi ca nazuinta ta spre linistire vine dintr-o insuflare dumnezeiasca. In Cuvantul 30, Sfantul Isaac Sirul spune:

„Nu orice dorinta ce pare buna cade in inima omului de la Dumnezeu, ci numai cele care sunt de folos; unele dorinte parut bune vin de la diavolul, insa acestea nu-s de folos, pentru ca tot ce insufla el este ori inainte de vreme si peste puteri, ori cu semetie si cu slava desarta”.

*

Am fost instiintat ca te duci la N. — fara indoiala, ca sa-ti aranjezi chilia de linistire, poate si din alte pricini. Atat la linistire, cat si in zarva lumeasca, nu ma uita pe mine, pacatosul, ci roaga-te pentru mine, cela ce totdeauna sunt in tulburare multa si mai ales in slabiciune trupeasca, cu care stii si tu, din proprie experienta, cat este de greu. Ce este de facut insa? Este o inteleapta vor­ba de demult a oamenilor incercati: Nu trai asa cum vrei, ci traieste cum te indruma Dumnezeu. Domnul stie mai bine decat noi ce ne e de folos, si ce putem duce, si ce nu putem duce. Mai ales cred despre mine in­sumi ca nu sunt in stare de linistire. Putini sunt acei fericiti oameni care, intotdeauna fiind straini si neavand, dupa cuvantul evanghelic, unde sa-si plece capul, pas­treaza o linistire adanca si nu sunt tulburati de nici un fel de stramtorari si nevoie, nici de lanturi si nici de temnita, ci inseteaza de necazuri si patimiri si se plang ca nu au ce sa indure. Iar eu, pacatosul, in bucurie ma­re aflandu-ma, ma molesesc si nu am rabdare. Roaga-te pentru mine ca Domnul, cu judecatile pe care Singur le stie, sa ma ridice la pocainta adevarata si la cuvenita pregatire pentru viata cea viitoare. Veacul acesta trece, iar cuvantul Domnului ramane in veac.

*

Scrii ca in manastire ti s-a incredintat functia de secretara si ca din aceasta pricina ai ramas in urma cu rugaciunea, iar tu ai vrea sa te afli intotdeauna in rugaciune sau in cugetarea la cele dumnezeiesti. Foarte inalt tintesti! Este o zicatoare: “Stai jos, ca sa n-ametesti. Eu ti-am scris deja ca atunci cand vei avea treaba de facut va fi mai pu­tina incurcatura in ganduri. Tu recunosti ca asa este, dar dupa aceea te contrazici singura, spunand ca ai neaparata nevoie de linistire si de insingurarea chiliei — dar ai uitat ce razboi ai avut in insingurarea ta cea „mareata”.

*

Ti-am zis si iti repet: nu te grabi sa le spui tuturor despre intentia ta inainte de vreme si mai ales nu te gra­bi sa renunti la bucatarie, la beci si la curtea din spate. Acum ti se pare ca nu ai nevoie de ele, dar eu iti zic ca in timp o sa ai mare nevoie. Lemnele si apa n-o sa-ti cada din cer, ci va trebui sa aduci toate astea de jos. Daca vrei viata de linistire, trebuie sa fii acoperita din toate parti­le, ca sa nu ai pricina de tulburare renuntand acum cu nechibzuinta la lucrurile de care mai apoi vei avea nea­parata nevoie.

Insingurare

ambroseoptinaCand Lot traia in Sodoma era sfant, iar cand a iesit la insingurare a cazut.

*

Nu te repezi cu nechibzuinta la insingurarea din afara, care in cel patimas poate hrani parerea de sine, mania si osandirea altora. Ia aminte la semnele acestea si sileste-te sa te deprinzi cu mustrarea de sine, dand intotdeauna vina pe tine, iar nu pe altii.

Adu-ti aminte intotdeauna de cuvantul Parintilor: Chilia inalta, iar oamenii ispitesc”. De aceea, pentru cel neputincios si patimas este de folos ca mai intai sa se „rodeze” intre oameni, ca sa se invete sa se smereasca si sa nu-i defaime pe altii.

*

V-ati aratat dorinta si hotararea de a sedea in zavorare pe fata, in vreme ce invatatura evanghelica cere de la noi lucrare ascunsa. In al doilea rand, din neputinta, nu intotdeauna putem fi prin vietuirea noastra la inaltimea zavorarii pe care am trambitat-o. De aceea, cu neputin­ta sa ne si acoperim insingurarea si viata de linistire: e mai bine asa. Atunci, chiar daca nu vom fi indestulatori pentru o vietuire ca acesta, totusi nu vom fi judecati cu asprime nici de oameni, nici de Dumnezeu.

*

Lamuresti ca gandul la insingurare te-a adus la is­tovire, nu mai poti sa mananci si sa bei din pricina lui, nu-ti da nici un pic de odihna!

La linistire si insingurare oamenii se duc printr-o de­osebita Purtare de grija dumnezeiasca, asa cum, de pil­da, i s-a spus lui Arsenie cet Mare: „Taci, fugi, si te vei mantui”. Iar tu nu ai primit asemenea chemare de Sus, ci socoti sa faci asta doar fiindca asa vrei tu, ba inca si cu amestec de-al ispitei vrajmasului si, in fine, cu neascul­tare — iar neascultarea este un pacat care nici prin mu­cenicie nu se sterge. Pesemne ca ai citit despre monahul care n-a ascultat de parintele sau duhovnicesc, a plecat de la el si a cazut in mana chinuitorilor, primind moar­tea muceniceasca; crestinii i-au pus, ca unui mucenic, moastele in biserica. Atunci cand diaconul vestea: „Cei chemati, iesiti”, moastele ieseau singure din biserica, pa­na cand a fost chemat staretul lui si i-a dat iertare.

*

Un oarecare vazator cu duhul a vazut in vedenie un pustnic iubitor de straini, un bolnav si un ascultator. As­cultatorul avea la gat un colan de aur. Vazatorul cu du­hul a intrebat de ce dintre toti a primit asemenea cinste tocmai ascultatorul. I s-a raspuns:Cu toate ca s-a oste­nit mult, pustnicul a facut-o de voia sa si dupa dorinta sa, pe cand ascultatorul a trait taindu-si voia si dorinte­le, pana si cele bune”. Tu crezi ca vei afla in insingurare odihna, insa te inseli foarte tare. Din pricina prigoanelor si tulburarilor, Sfantul Grigorie Teologul a parasit scaunul de episcop si s-a chinuit mult in insingurare.

In insingurare, Antonie cel Mare a fost batut de draci intr-asa un hal, incat doua zile a zacut mai mult mort decat viu. De aceea Sfantul Ioan Scararul sfatuieste sa avem mai bine lupta cu oamenii decat cu dracii, fiindca oameni se incranceneaza uneori si nu se supun, dupa care iarasi se imblanzesc si se supun, pe cand dracii niciodata nu contenesc cu rautatea si indarjirea asupra noastra.

*

Tu vrei sa te apropii de Dumnezeu in insingurare, insa in Scara se spune ca adevaratul ascultator sta de-a dreapta Celui rastignit. Iar despre cei apropiati de Dumnezeu se spune ca ei trebuie sa aduca lui Dumnezeu daruri, precum se zice in psalmi: toti cei dimprejurul Lui vor aduce daruri (Ps. 75, 12), adica mantuirea altor suflete.

Gandeste-te bine, si intelege cele ce ti-am scris, si nu te grabi la linistire si insingurare, ci asteapta cu rabdare si cu supunere incuviintarea lui Dumnezeu si vremea bineprimita.

*

Nazuiesti spre insingurare. Daca pentru N. aceasta este vatamatoare, de ce ar fi pentru tine folositoare? Nici traind intre oameni nu stii unde sa te mai ascunzi de razboiul gandurilor — si atunci ce va fi cu tine cand vei fi in singuratate?

*

Imi arati ca esti necajita pentru ca n-ai chilia ta si nu-ti vine la indemana sa locuiesti prin chilii straine, cu multi oameni. Pe de o parte, ai dreptate: intr-o inghesuiala ca aceea in care locuiesti tu, chiar nu este la indemana sa vietuiesti, dar pe de alta parte necazul tau — care merge pana la istovirea sufleteasca — nu poate fi incuviintat, nici indreptatit. Daca vrem sa mostenim Imparatia Celui care in vremea vietii pamantesti nu a avut unde sa-si plece capul, atunci ce temei sa avem noi pentru a ne imputina cu sufletul pana la istovire din cauza neajunsu­rilor exterioare, de vreme ce tocmai cu ele si prin ele se curateste ca prin foc sufletul nostru pacatos? Desi ti-am spus fata catre fata cat de mult te-ai vatamat prin dorin­ta ta cea nechibzuita, acum bag de seama ca tu si acum te increzi in calauzirea dorintei care te mana si care pare buna, insa este totusi nechibzuita si impotriva scrierilor Parintilor, unde se spune ca cel ce doreste viata insingurata trebuie mai intai sa deprinda intre oameni rabdarea, smerenia, nerautatea si indelunga-rabdare in fata ocarilor si injosirilor si a neajunsurilor, si se adauga ca altfel nu se poate. Sfantul Scarar spune ca

linistirea trupului este buna randuiala a simturilor din afara, pe cand linistirea sufletului este buna randuiala a gandurilor.

Tocmai aceasta din urma linistire straduieste-te s-o deprinzi. Su­rorilor cu care locuiesti poti sa le spui asa:

Daca vreti sa traiesc cu voi, sa taceti mai mult si fara nevoie neaparata nu va apucati sa povestiti tot felul de povesti si nu puneti intrebari nelalocul lor. Mai bine sa traim mai in tacere, luand fiecare aminte la constiinta sa cu frica de Dumnezeu. Altfel nu voi putea sa stau la voi multa vreme”.

*

A ramane singur cu tine si cu Dumnezeu este lucru bun… daca intr-adevar asa stau lucrurile. La fiecare Vecernie citim in psalm: deosebi sunt eu pana ce voi trece (Ps. 140, 10) — adica, traind in mijlocul multora, este de folos sa te insingurezi si sa ramai singur cu tine insuti. Asta te ajuta sa scapi de multe curse ale vrajmasului — asta daca nu vei gandi totodata lucruri rele despre aproapele.

*

Pentru tine, insingurarea nu numai ca nu este de folos, ba chiar poate spori vatamarea ta sufleteasca din partea inselarii vrajmasului. In Cuvantul 30, Sfantul Isaac Sirul scrie:

„Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu, ci se intampla asemenea dorinta si de la diavolul: aceasta nu va aduce folos, ci este cursa de la vrajmasul”.

Tu toata viata te-ai luat dupa aceasta dorinta parut buna, insa de fapt nechibzuita, si de aceea te-ai vatamat sufleteste si trupeste. Cand scrie despre cel dintai fel al rugaciunii, Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca cei ce s-au vatamat de la inselarea vrajmasului din pricina vietuirii impreuna cu altii nu cad in tulburarea de min­te careia ii sunt supusi cei care se insingureaza. Sfantul Scarar scrie ca linistirea este buna intocmire a obiceiurilor si buna randuiala a simtamintelor si a gandurilor. Pentru aceasta linistire sa ne ingrijim si traind impreuna cu altii, dupa cuvantul Apostolului: nu cugetati la cele inalte, ci urmati celor smeriti (Rom. 12, 16)[3].

*

Mai demult, si in pesteri traiau oameni cu scaun la cap: acestia stiau si tineau foarte bine minte de ce traiesc ei acolo, adica pentru a-si infrana nu doar limba de la rau, ci si mintea de la gandurile cele viclene si scarbavnice. Peste tot este cunoscuta vorba celor incercati: “Ce nu vezi nici nu aiurezi.” Cei ce vietuiau mai inainte in pesteri traiau acolo intru intelegere, ca sa dobandeasca iubire adevarata de Dumnezeu si iubire nefatarnica de aproapele, amintindu-si intotdeauna cuvantul apostolesc: daca zice cineva: „Iubesc pe Dumnezeu”, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este (I In 4, 20). Mai vedem in scrierile Parintilor si ca atunci cand oamenii de demult se insingurau, cei desavarsiti traiau cate unul, pe cand cei ce nu ajunsesera inca la desavarsire traiau cate doi si cate trei, ca sa-si cunoasca neputinta si ca sa dobandeasca blandete, si rabdare, si smerenie. Cu toate ca uneori pare greu sa traiesti impreuna cu altii, din pricina ca iu­birea de sine nu a fost domolita inca, ea este foarte folositoare pentru a da in vileag neputintele noastre — or, celui insingurat i se pare adeseori ca traieste bine si drept, si prin aceasta cade cu usurinta in parere de sine si in amagire. Mai bine este sa-ti vezi neputintele si neajunsurile tale, si prin aceasta sa deprinzi smerenia si mustra­rea de sine, decat sa te amagesti cu paruta ta dreptate, si prin aceasta sa cazi in mandrie, pentru care si ingerii au lost alungati din cer.

*

Ava Dorotei scrie ca mantuirea este intru mult sfat” – insa nu cu multi, fiindca in Sfanta Scriptura s-a zis: multi sa fie prietenii tai, iar sfetnicii tai sa fie dintr-o mie unul (Sirah 6, 6)[4]. De aceea gasesc ca nu este de folos pentru tine sa te duci la K. — pe langa pricina de care ti-am vorbit, si pentru ca te afli intr-o stare de tulburare. Atunci cand apa e tulbure are nevoie sa stea linstita ca sa se limpezeasca; atunci apa curata e scursa, iar murdariile de pe fund se arunca. Inca din Vechiul Testament s-a zis: daca mania stapanitorului se ridica impotriva ta, nu te clinti din locul tau (Ecl. 10, 4). Mai este si o zicatoare simpla: „Cand sta pe loc, si piatra se acopera de verdeata.” Şi un principiu staretesc: Stai in chilia ta, si aceasta te va invata toate“. Sa presupunem ca A. te cheama sub pretextul frumos de a-ti aduce folos sufletesc — insa vrajmasul si ispititorul nostru unelteste prin asta sa-ti aduca vatamare sufleteasca. Sfantul Apostol ne preintampina, zicand: gandurile lui nu ne sunt necunos­cute (II Cor. 2, 11), adica gandurile vrajmasului, care se ascund sub pretexte frumoase ca niste lupi in piei de oi. De aceea este mai bine sa stai acasa si sa cauti folosul sufletesc inauntrul tau prin mijloacele duhovnicesti cuve­nite, intrucat s-a zis ca Imparatia lui Dumnezeu inaun­trul vostru este (Lc. 17, 21). Iar din afara, de la oameni, primim folos doar atunci cand nu osandim.

*

In prima scrisoare scriai ca ti-ai luat slujitoare de chilie, dar ca aceasta ti-a facut greutati si te-a stramtorat in multe privinte; in a doua scrisoare scrii ca ea a plecat deja de la tine. Vezi si tu insa: cu slujitoare de chilie intampini anumite neajunsuri, iar fara slujitoare de chilie intampini altele. Mai ales daca esti bolnava sau istovita nu te poti descurca fara slujitoare de chilie, asa cum se vede din practica. Ce s-ar fi intamplat cu tine daca pe 13 august, in Kiev, ai fi fost singura, fara slujitoare de chilie? Singura te poti vatama sufleteste. Şi, indeobste, in Scriptura se spune: mai bine este sa fie doi decat unul sin­gur… Vai de cel singur, cand va cadea si nu va fi cel de-al doilea ca sa-l ridice! (Ecl. 4, 9-10). Cea mai inalta pilda de linistire a fost Arsenie cel Mare — insa si acesta, in insingurarea sa, avea pe langa sine doi oameni, pe Alexandru si pe Troil. Şi atunci cum sa traim singuri noi, cei neputinciosi sufleteste si trupeste? Oare noi suntem mai presus decat Arsenie cel Mare?

Inselare

amvrosij_photoScopul batjocurii dracesti ingaduite de Dumnezeu din pricina cugetarii tale semete este, ca intotdeauna, acela de a-l tulbura si de a-l abate pe om de la smerita stare de rugaciune. Şi buna mireasma care apare cateodata, si putoarea pe care o simti alteori sunt inselaciu­ne a vrajmasului, dupa cuvantul Sfantului Simeon Noul Teolog. Vrajmasul te inalta pana la ceruri si te coboara pana in adanc — atat una, cat si cealalta din pricina cugetarii tale semete.

*

Trebuie sa avem in primul rand smerenie neprefacuta inaintea lui Dumnezeu si inaintea tuturor oamenilor si sa ne temem si sa ne ferim de parerea de sine si de slava desarta, pana si de cea mai subtire, cum ca am fi agonisit vreun lucru duhovnicesc. Teme-te mai ales sa te increzi luminii din afara sau launtrice si stralucirilor ispititoare. Cea mai mica indoiala pe care o simtim arata deja ca este vorba de ceva care vine din partea vrajmasului. Iar alte semne, mai grosolane, dovedesc deja limpede ca este vorba nu de vinul duhovnicesc, ci de otetul vrajmasului, care la scurta vreme dupa aceea isi arata lucrarea prin felurite patimi.

*

Domnul sa ne pazeasca de tot raul si mai ales de inselarea vrajmasului, al carei semn limpede este tulburarea cea fara de randuiala si insuflarea parerii de sine, iar dupa aceea gandurile de rusine, sau poftele lumesti, sau simtamantul maniei si intaratarii.

*

Tu te-ai lasat furata pana intr-atat de propria socotinta şi de propria voie, încât, dispreţuind sfatul şi făcand după capul tău, ai ajuns, chipurile, la rugăciunea inimii care se face de la sine în vremea somnului. Asta se întâmplă la puţini oameni, dintre cei sfinţi, care au ajuns la cea mai mare curăţire de patimi a inimii. Iar oamenii care sunt încă pătimaşi — după cum ne-a povestit cineva care a trăit el însuşi aceasta, luând aminte într-o stare de semiadormire la o asemenea mişcare lăuntrică — ce crezi că aud? Aud un „miau” de pisică, rostit cu viclenie după asemănarea cuvintelor rugăciunii. Soră! Trebuie să ne smerim. Măsura noastră e încă foarte măruntă. Nu cumva să cazi în cursele vrăjmaşului, şi mai ales în înşelarea subţire, pentru că cei supuşi înşelării vrăjmaşului sunt anevoie de vindecat. Mai degrabă îl vei întoarce spre pocăinţă pe oricare păcătos decât să-i bagi minţile în cap celui înşelat. Iar tu îmi scrii deja că nu înţelegi în ce constă pocăinţa.

*

In lacrimi şi în bucurie, cel mai mult să te temi de înşelarea vrăjmaşului, după sfatul Scărarului, respingand, ca una ce se simte nevrednică, bucuria care vine la tine, ca nu cumva să primeşti lupul în loc de păstor. Nu degeaba s-a zis: slujiţi Domnului cu frică şi vă bucurați Lui cu cutremur (Ps. 2, 11). Şi despre femeile mironosițe se scrie că au fugit de la mormânt cu frică şi bucurie. Toate acestea arată că trebuie să fim prevăzători în ce priveşte părerea despre noi înşine, când ni se va părea că am agonisit ceva duhovnicesc şi haric. Sfinţii Părinţi, cei de Dumnezeu înţelepţiţi şi de Dumnezeu insuflaţi, arată peste tot părerile de felul acesta ca început şi pricină a înşelării; mai ales Cuviosii Marcu Ascetul si Isaac Sirul scriu că nu este virtute mai presus decât pocăinţa şi că de pocăinţă au nevoie până la moarte nu numai păcătoşii, ci şi drepţii, pentru că şi dreptul de şapte ori pe zi cade şi că însăşi desăvârşirea celor desăvârşiţi este nedesăvârşită. Din această pricină şi sfinţii toţi se smereau întotdeauna şi se socoteau mai prejos decât toată făptura, drept care şi rămâneau neprimejduiţi de cădere.

*

Vedeniile care ţi s-au arătat, cum ar fi vederea Domnului înviat, vederea Maicii lui Dumnezeu şi celelalte de acest fel, nu sunt adevărate. De acum înainte să nu mai crezi nici în vise, nici în vedenii. Toate acestea sunt primejdioase şi amăgitoare şi nu se încununează cu sfârşit bun. Inseşi roadele vieţii tale de acum îţi pot sluji drept dovadă limpede că ai fost amăgit şi furat de părerea de sine din pricina vedeniilor şi a părutei curaţii, şi luminări a minţii, şi a lacrimilor ce se întâmplau, şi a umilinţei. Toate acestea hrăneau în tine o tainică şi subţire îngâmfare şi amăgire a vrăjmaşului, din care au odrăslit mai apoi roade amare. Nu trebuie să te deznădăjduiesti totuşi. Nu este păcat care să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Puternic este Domnul să îndrepte imprejurările tale sufleteşti dacă te vei sili să pui început nou cu pocăinţă adevărată şi smerenie neprefăcută. Felul de a te ruga dinainte lasă-l şi nu mai cuteza să te sui cu mintea la cer şi să îţi închipui Dumnezeirea Cea nepătrunsă cu mintea. Inchină-te cu evlavie chipului Sfintei Treimi din icoană, însă nu-ţi închipui cu mintea Dumnezeirea într-un asemenea chip — după învăţă­tura Sfinţilor Părinţi (a lui Grigorie Sinaitul şi a altora), lucrul acesta este primejdios. Aici nu pot să-ţi vorbesc pe larg despre aceasta. publican aloneDacă vrei să îndrepţi ceea ce ai stricat, urmează în rugăciunea ta vameşului, despre care Domnul însuşi spune că nu cuteza nici ochii trupeşti să şi-i ridice către cer, iar de minte ce să mai vorbim, adi­că nu cuteza nicidecum să se înalte la cer cu mintea, ci stătea înaintea lui Dumnezeu cu frică si cu smerenie, ca unul ce se simţea privit dintru înălţime de Domnul, cerând miluire: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcăto­sului!”, şi nu cuteza să se ia la sfadă cu fariseul, care îl înjosea în chip vădit. Iată modelul de pocăinţă şi de în­toarcere pe calea cea dreaptă pentru toţi cei ce au păcă­tuit. Si tu să nu te sfădeşti cu nimeni si să nu înveţi pe nimeni, ci doar să iei aminte la pocăinţa ta şi la îndreptarea propriei tale vieţi, întru frica lui Dumnezeu, cu smerenie şi cu mustrare de sine, fără să te îndreptăţeşti pe tine însuţi şi fără să îndepărtezi de la tine mustrările pe care ţi le fac alţii, iar cu atât mai mult nejudecând şi neosândind pe cineva.

*

Scrii că nici tu nu-ţi înţelegi aşezarea sufletească. După cum se vede, din lipsă de experienţă şi din facerea voii proprii, din pricina părerii de sine şi a caracterului închis, te-ai supus înşelării vrăjmaşului. De aceea, roaga-te Domnului pentru izbăvire:

Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, înşelata! Doamne, nu în­gădui vrăjmaşilor să batjocorească până în sfârşit zidirea Ta, pe care Tu ai răscumpărat-o cu Cinstit Sângele Tău!”

Când te vei ruga în felul acesta, vei vedea singură lucra­rea rugăciunii acesteia, cât de neplăcută le va fi ea vrăj­maşilor sufletului — si aceştia vor tulbura sufletul tău si vor încerca să-l distragă ca să nu te mai rogi aşa; ba şi iubirii tale de sine îi va fi neplăcut să se socoată înşelată. Tu însă sileşte-te să te rogi în felul acesta şi să ceri de la Domnul miluire şi înţelepţire. Totodată, trebuie să mai fie şi alte încurcături sufleteşti, însă de la depărtare lu­crurile acestea sunt anevoie de lămurit. Inainte, tu şi fa­ţă către faţă erai zgârcită la vorbă când trebuia să lămureşti ce este cu tine, ascundeai, nici tu nu ştiai ce si de ce. In caracterul ascuns şi în facerea voii proprii se află temeiul înşelării vrăjmaşului, de care să ne izbăvească pe noi Domnul!

*

Vrăjmaşul nu dă duh liniştit, ci poate doar să amu­ţească şi să se potolească pentru o vreme ca să întindă curse, insuflând gânduri de slavă deşartă şi părere de si­ne, cum că omul a început deja să dobândească reuşi­tă duhovnicească ori simţăminte duhovniceşti; ei bine, tocmai atunci trebuie să-ţi aminteşti de păcatele tale.


[1] In acest paragraf, cuvintele „iscusit”, „iscusinta” denotă calitati verificate in practica, prin punerea la incercare (n. tr.).

[2] Este vorba despre escarele de decubit — leziuni ale pielii care apar de obicei la pacienţii imobilizaţi la pat vreme îndelungată (n. tr.).

[3] Potrivit traducerii ruse folosite de autor (n. tr.)

[4] Potrivit traducerii ruse folosite de autor (n. tr.).

(din: Sfântul Ambrozie de la Optina, Învăţături duhovniceşti, Editura Sophia, 2010)

ambrozie_de_la_optina_sf-invataturi_duhovnicesti-5452

Legaturi:

***

***

***

***

***


Categorii

Despre inselare, Egoismul, voia proprie, Mandria, trufia, Razboiul nevazut, Sfintii de la Optina, Staretul Ambrozie de la Optina

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta”

  1. De fiecare dată găsesc utile orice învățături despre înșelare căci, precum spune și Sf Ambrozie, o data ce ai căzut în așa ceva, greu este să fii adus cu picioarele pe pământ…

    Mi-aduc aminte, in acest sens, de întâmplarea nefericită – o rezum pt cei care n-o știu- cu acel tânăr preot de sub ascultarea Părintelui Ilie Cleopa. Deși Părintele Cleopa a ezitat mult ca tânărul respectiv să fie hirotonit (deoarece știa bătrânul ce știa, de râvna aceluia pornită din mândrie, în esență) totuși, la insistențele altor monahi și-a dat acceptul. S-a văzut ulterior că tânărul părinte, mutat la Schitul Rarău o vreme, ajunsese până acolo de-i aprindeau demonii lumânările in altar…iar lui asta, după cum s-a văzut, nu i-a creat vreo reținere duhovnicească, să întrebe pe cei mai mari dacă nu este cumva vreo lucrare a vrăjmașului. Adus înapoi la mănăstire după ce frații de la schit l-au informat pe stareț și trimis la viile mănăstirii în altă localitate, părintele cel tânăr nu s-a smerit ci… a părăsit cinul monahal. Motivul? El, preot “sporit” vezi bine, căruia i se aprindeau singure lumânările când slujea, să fie trimis la cules/îngrijit via? Iaca MÂNDRIA, iaca ÎNȘELAREA. Nu știu daca acel preot s-a mai întors vreodată la mănăstire.

    “Bune foarte” aceste învățături despre înșelare, ale Sf Ambrozie, ale Sf Ignatie Briancianinov, ale Părintelui Ilie Cleopa (“Despre vise și vedenii”) și ale celorlați sfinți mentionați in materialul postat de frații admini.
    TRIST este că sunt creștini (chiar și dintre cei care merg regulat la biserică…) care primesc destul de ușor feluritele forme grave de înșelare, îndeosebi din cauza cunoașterii superficiale a învățăturii de credință. Ce să mai vorbim de chestiuni mai “soft” ca homeopatia, acupunctura.

    Doamne, ajută și nu ne lăsa să cădem în înșelare!

  2. Doamne miluieste.
    Aici ma regasesc eu!

  3. Rugati-va si pentru mine si familia mea!

  4. @ Ioan R:

    Mi-aduc aminte, in acest sens, de întâmplarea nefericită – o rezum pt cei care n-o știu- cu acel tânăr preot de sub ascultarea Părintelui Ilie Cleopa. Deși Părintele Cleopa a ezitat mult ca tânărul respectiv să fie hirotonit (deoarece știa bătrânul ce știa, de râvna aceluia pornită din mândrie, în esență) totuși, la insistențele altor monahi și-a dat acceptul. S-a văzut ulterior că tânărul părinte, mutat la Schitul Rarău o vreme, ajunsese până acolo de-i aprindeau demonii lumânările in altar…iar lui asta, după cum s-a văzut, nu i-a creat vreo reținere duhovnicească, să întrebe pe cei mai mari dacă nu este cumva vreo lucrare a vrăjmașului. Adus înapoi la mănăstire după ce frații de la schit l-au informat pe stareț și trimis la viile mănăstirii în altă localitate, părintele cel tânăr nu s-a smerit ci… a părăsit cinul monahal. Motivul? El, preot “sporit” vezi bine, căruia i se aprindeau singure lumânările când slujea, să fie trimis la cules/îngrijit via? Iaca MÂNDRIA, iaca ÎNȘELAREA. Nu știu daca acel preot s-a mai întors vreodată la mănăstire.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/12/05/ispita-angelismului-sau-inselarea-din-ravna-cea-cu-mandrie-cazul-parintelui-ioil-din-manastirea-slatina-si-discernamantul-avvei-cleopa/

  5. Pentru ca le strabate un singur Duh, nu este de mirare ca invataturile despre inselare se coreleaza f bine SI cu invataturile despre purtarea crucii IN FIECARE ZI (ex.: cele ale parintelui Ciprian Negreanu, postate de fratii admini zilele trecute), a acelei cruci marunte ingaduite de Domnul dupa puterile noastre.

    Ma refer la inselarea in care putem cadea atunci cand nu ne smerim ZI DE ZI si cautam o cruce mai mare, mai inalta, una care sa intreaca posibilitatile limitate ale zilei, poate sa indreptam (si judecand) pe altii, poate un loc de linistire diferit de cel in care ne aflam, de insingurare exterioara (preferabil pe la tara…).

    Doamne, ajuta!

  6. Multe depind şi de ascuțimea minții omului, de curăția inimii şi de raportarea la Dumnezeu prin semenii noştrii. Înşelerea biruie (totdeauna) pe cei ce se încred în istețimea, cunoaşterea, vrednicia, şi înfăptuirile lor. O spun din pățite.

  7. Pingback: Invataturi ale SFANTULUI AMBROZIE AL OPTINEI despre LUPTA DUHOVNICEASCA impotriva feluritelor si rafinatelor ISPITE ALE VRAJMASULUI: “Striga catre Domnul si catre Maica lui Dumnezeu cu constiinta adanca a starii tale putrede, parasind gandurile seme
  8. Pingback: Alte sfaturi pentru viata duhovniceasca dusa intru SIMPLITATE si SMERENIE, din intelepciunea SFANTULUI AMBROZIE DE LA OPTINA: “Nu fi ca o musca suparatoare, care uneori zboara de colo-colo fara nici o noima, iar uneori inteapa, sacaindu-i pe toti
  9. Pingback: STARETUL NICON DE LA OPTINA – sfaturi si indreptari duhovnicesti pentru SPOVEDANIE, NADEJDE si DISCERNAMANT cuprinse in scrisorile sale (I): “Nu deznadajdui cand vezi in tine feluritele ne­putinte. Rabda-te si pe tine!“ -
  10. Pingback: CUVINTE MANGAIETOARE PENTRU UCENICI din scrisorile SFANTULUI NICON de la OPTINA (II): “De cate ori am suferit pentru tine si m-am rugat?! O, copilasul meu, copilasule! Sa te intelepteasca Domnul sa intelegi adevarul!“ -
  11. Pingback: Important de inteles: VINUL NOUL AL DUHULUI NU SE TOARNA IN BURDUFURI VECHI – “Exersarea virtutilor care NU SE POTRIVESC felului de vietuire al omului face aceasta viata NERODITOARE. Si viata se iroseste, si virtutile pier” | Cuvântul O
  12. Pingback: SFANTUL PIMEN CEL MARE al PATERICULUI EGIPTEAN – pilda de discernamant, de iubire si de dorinta arzatoare dupa Dumnezeu “in pustiul arid de iubire, adevar si dreptate al acestei lumi” | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: Cuviosul Ioan Krestiankin: CUVANT DESPRE FAPTA BUNA MARUNTA: “Binele mărunt este mult mai necesar, mult mai fiinţial lumii decât cel măreţ” | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: “Nu te mânia, sufleţelule, că în scrisoarea mea dinainte spinăruşa ta a primit câteva lovituri de la toiagul-cuvânt…”. Din scrisorile duhovnicești ale SFÂNTULUI IGNATIE BRIANCIANINOV despre SFĂTUIREA APROAPELUI, riscurile ÎNC
  15. Pingback: Pr. Ciprian Negreanu la București despre ISPITA “MAI-BINELUI”, A FAPTELOR “MARI” PESTE MĂSURILE NOASTRE, PRIN CARE ISPITIM PE DUMNEZEU ȘI NE EXPUNEM LA ÎNCERCĂRI ȘI CĂDERI MARI: “E mai bine să faci mai puţin și cu s
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate