Parintele Arsenie Papacioc despre POSTUL ADEVARAT (video)
“Cei mai multi dintre cei cinstiti pun mare pret pentru un post de mancare… dar asta nu-i destul. … Adevaratul post este sufletesc: retinerea cu orice chip de la a nu mai judeca, a nu mai vorbi de rau – un lucru atat de grav si care se face atat de usor. Am indraznit sa afirm ca cei mai multi in iad sunt cei care vorbesc de rau… Biserica ii incadreaza la UCIDERE MORALA. A desfiintat un om pe care Hristos l-a restaurat prin sange…
Deci [postul adevarat/ si sufletesc inseamna] retinerea de la a vorbi de rau, a te ruga, a-ti da seama cat de departe esti de departe de mantuire, sa te compari cu momentul Judecatii sau al mortii tale. “Filosofia cea mai mare – gandul la moarte”. E o enorm de mare greseala sa crezi ca ai sa traiesti numai pana la moarte; abia de acolo incepe viata!
Postul e de o mare valoare daca este tinut sufleteste mai cu grija. SA INTRAM IN IUBIREA CRESTINA! Pentru ca iubirea este criteriu de Judecata. Nu se poate face nimic fara iubire. Noi suntem obligati sa iubim pe fratii nostri. Aceea este masura in care Il iubim pe Dumnezeu – cea in care ii iubim pe altii. Te inseli daca crezi ca Il iubesti pe Dumnezeu si dusmanesti pe atatia insi. Nu s-a gustat din marea bucurie a iertarii.
Va sa zica Postul este sa te antrenezi mereu ca sa fii pregatit in ceasul ceasurilor – ziua cea mare a ta – ziua mortii. Biserica ne-a dat aceasta posbilitate. Sa ne antrenam in a nu dusmani, in a iubi.
Am spus: o stare de prezenta continua, nu atat o stare de nevointa. Nu o stare de sa nu mai mananci nimic cu zilele, cu saptamanile. Mananci potrivit, dar nitel mai retinut, avand in vedere scopul principal: viata de mantuire.
Vezi si:
- CEI CE MANANCA DIN CARNEA APROAPELUI.... Sf. Ioan Gura de Aur, Parintii Arsenie Papacioc si Nicolae Tanase (VIDEO) despre POST, CLEVETIRE, DEFAIMARE
- PARINTELE TEOFIL ROMAN (Cluj) despre POST SI DISCRETIE: “E foarte multa suferinta în viata noastra din mandrie, pentru ca vrem sa fim apreciati” (si AUDIO)
- Sfantul Luca al Crimeei DESPRE SLAVA DESARTA SI FATARNICIA CARE NE POT DERAIA CALEA POSTULUI
- POSTUL DUHOVNICESC. Sfantul Luca al Crimeii despre lupta cu patimile si deprinderea copiilor cu postul
- PARINTELE EFREM FILOTEITUL, sfantul ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul: “DACA IL OSANDIM PE FRATELE NOSTRU, NU NE ESTE DE FOLOS POSTUL!”. POST CU SMERENIE, DRAGOSTE SI DISCERNAMANT!
- POSTUL LIMBII SI AL OCHILOR/ De ce si cum sa ne spovedim?/ CAND OBRAZNICIA SE DA DREPT VIRTUTE (Recomandari duhovnicesti)
- POSTUL MAICII DOMNULUI. Cum sa postim cu folos si cu discernamant? De ce avem nevoie si de paza limbii?
- POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI
- Incepe POSTUL ADORMIRII MAICII DOMNULUI: Lasa-vom sec si de rautate, de cleveteala, de duh lumesc?
- Parintele Arsenie Papacioc: “IN IAD SUNT CEI MAI MULTI CARE VORBESC DE RAU”; “Inchide pe Domnul in inima si fii cu luare aminte acolo!”
- PARINTELE ARSENIE DE LA TECHIRGHIOL: “O clipa inima mi se facuse cer…”
- PARINTELE ARSENIE PAPACIOC – cuvinte insufletitoare despre VIATA IN PUSTIE, CALUGARIE si LUPTA CU DIAVOLUL, despre ajutorul Maicii Domnului si al ingerului pazitor, despre IUBIRE, VORBIRE DE RAU si ISPITE DE-A DREAPTA: “Nu ne pot mantui faptele noastre, e nevoie de smerenie continua si autentica”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Lumină și Adevăr, dragoste de Dumnezeu și de semeni. Mare putere și siguranță dau cuvintele Părintelui Arsenie, (când chiar pe aceste le căutăm).
E post . E timp de referinţă.
E vremea să dăm alt răspuns,
Chemărilor interioare,
(Prin post), în legea lui Iisus.
E timpul să supunem trupul
Şi să ne oţelim voinţa.
Să cercetăm profund lăuntru
Şi să ne controlăm credinţa.
Desigur toate’acestea, (faptic),
Un ortodox curat şi bun,
Le face (sigur), totdeauna,
(Nu pentru ce spun eu acum).
Un ortodox (smerit), trăieşte,
În post lăuntric, (totdeauna).
El nu se’nfruptă cu păcatul
Cu… fala, furtul, ori minciuna…
El cărnii nu-i robeşte zilnic
(Decât în legea lui Iisus),
Sub un control sever şi sincer,
(Verificând orice răspuns),
Dând cărnii hrana, la nevoie.
(Cât să-i procure energia),
Suficientă pentru muncă
(Şi să-şi păzească curăţia).
Că…, mii de pofte dau năvală,
Iar carnea trage la ce-i “bine”
( Prin poftele destăbălate),
La trândăvie şi ruşine.
Un ortodox (curat), trăieşte
În curăţie (prin Iisus)
Şi vede, simte (şi’şi comfirmă,
Prin post curat), orice răspuns.
Căci Dumnezeu, nu ne rămâne
Dator (în nici un fel), vreodată
Şi nu e gest, efort, ori rugă
Să nu ne’aducă şi…răsplată.
Durerea, e, că fiecare
Asteaptă’adesea alt răspuns
Şi nu observă , nu’ţelege,
(Sau chiar nu vrea), ce-i dă Iisus.
Cel ce trăieşte curăţia
Este şi-n post (şi-n pază mare)
Şi ştie bine (din trăire),
Ce sfântă-i marea-i înfrânare.
El nu se bucură în cărnuri
(Prin desfătări şi trândăvie),
Ci de victoria credinţei,
(Prin post deplin), în curăţie.
El nu vrea fast şi nici spectacol.
Nu vrea nici slavă nici putere.
Nici cinstea lumii desfrânate.
(Vrea Adevăr şi înviere).
Vrea prin oricare renunţare
Să î-şi culeagă’acel răspuns,
Ce îi sporeşte înlăuntru,
Câştigul tainic în Iisus.
E post. E timp de referinţă
Şi se cuvine să-l trăim
Oricând cu Dumnezeul slavei
(Cu’adevărat), dacă-l iubim.
Iar când sfinţii părinţi ne cheamă
(Bisericeşte), la’nfrânare,
Urmând canonic rânduiala…,
Ne cer, (o aspră), cercetare.
Sfinţii părinţi ne sunt modelul.
(Nu moderniştii smintitori,
Care spun vorbe pentru alţii,
Iar ei, sunt ne-ascultători).
Că mulţi au glas sonor şi râvnă
Şi ,vor ca să-i urmăm cuminţi
(Pe căi uşoare, ’emancipate)
Şi (mai)… fără sfinţii părinţi.
Dar limpede-i, (că-n uşurinţă),
Nu prea e post (spre veşnicie),
Nici dragoste, (cu drag păzită),
Întru Hristos ,cu străşnicie.
E post. E timp de referinţă.
De’apropiere de Iisus
(Prin renunţările ce-n suflet,
Aduc profund acest răspuns),
Spre’a ne cunoaşte înlăuntru
Şi-a face ordinea (divină),
Pe care Dumnezeu a pus-o,
(Pentru’a trăi vii în lumină).
Să scoatem demonii ruşinii,
(Ai lenei şi ai semeţiei,
Ai neiubirilor de semeni),
Spre’a bea din “apa veşniciei’’.
Spre-a cuteza să cerem hrană,
Chiar trupul Domnului Iisus,
Cum spun sfinţii părinţi , (canonic),
Nu cum fac cei de prin… apus.
Că mulţi vorbesc de post lăuntric,
(Permiţând hrana desfătantă).
Dar fără post (sever) se poate,
DESPĂTIMI, omul (vre’o dată) ???
Calea e grea. Truda-i profundă.
(Când traiul nu ne’a fost curat)
Şi carnea ni se’mpotriveşte,
(Că vrea doar cele cu păcat).
Ea-i roaba viciilor noastre
(Şi-i dependentă de plăcere
Şi de iubirile de sine
De semeţie şi avere).
Aceste forţe vii (şi aprigi),
De nu le’nvingem, vor spori
(Şi vor fi monştri-n veşnicie),
Şi pururi ne vor chinui.
Că trag (cu forţă ), la ruşine,
(La înşelare şi păcate),
Ne fac un om slab şi nevrednic,
(UN LAŞ), lipsit de demnitate.
Dar, de vom birui păcatul
(Şi vom trăi demni), cu Iisus
Lumină ne va fi lăuntru
(Şi cerul ne va da răspuns).
@nicolae mirean:
Frumos! Doamne, ajuta!
Da…e cam greu cu vorbirea asta de rau!
Mai ales ACUM, cand exista multa nedreptate, prostie, rautate….decat sa pui mana pe par, mai bine vorbest: de rau!
Soră Doroteea, ortodoxia este frumusețe (Divină). Sunt oameni în inima cărora, “cântă îngerii” (ca să folosesc exprsia personajului Anatol din filmul ortodox Ostrov). Sunt oameni care s’ au născut cu daruri, care su primit daruri (de la Dumnezeu), pentru a arăta frumusețea ortodoxiei, prin cuvânt, prin trăire, prin ei și prin puterea credinței lor și vai lor de le folosesc pentru a înfrumuseța mândria, a defaima și a disprețui pes Dumnezeu și credința, (pe față sau acoperit), a sluji păcatele cu dăruire, cu patimă, a face pe oameni să iubească păcatul etc. In inima mea nu cântă îngerii deși ar trebui (ca in fiecare dintre cei ce au primit botezul ortodox), iar dacă spun ceva o spun pentru a-mi izgoni păcatul din inimă, necurăția, nestatornicia, etc, care mă copleşesc.
Sunt un nevrednic care vrea sa se smerească din vorbe și până la urmă se înaltă pe sine.
Stiu bine că smerenia nu este cea mimată, cea aratată altora ca smerenie. Smerenia vine puțin câte puțin înlăuntru (după masura curăției și a lepadarii de sine). Ea nu poate fi mimată. Este masura lepadarii de sine și este percepută de cei din jur este văzută, simtită de ceilalți, nu și de cel smerit care se simte firesc, normal, și “nespecial” în nici un fel, dar simte o mare durere, o crută suferinţă, când pierde (fie și cât de puțin ) din ea. Iertare pentru îndrăzneală.
@nicolae mirean:
stai linistit, frate, toti avem problema asta intr-o mai mica sau mai mare masura.
Spunea cineva: ego-ul este ca o maimuta – nu tr sa il bagi prea mult in seama. Nici sa te intorci cu furie impotriva lui, pt ca tr, totusi, sa ne iubim pe noi pt a-i iubi pe altii. Din cand in cand este bine sa ii dam cu tifla, sa il luam un pic in deradere, sa il ridiculizam cand isi da o importanta mai mare decat e cazul.
Nu suntem nici mai rai nici mai buni ca altii, nici excesiv de pacatosi si “mizerabili”, nici cu cine stie ce comori de virtuti ascunse. Suntem fiecare din noi un omulet, un mic ratacit departe de casa, unul dintre multii copii pe care DOMNUL si-i vrea inapoi. Fiecare, cu propria si mica lui misiune, menita sa il scoata din baltoaca in care singur s-a bagat. Mai pe scurt, o alta mica piesa intr-un un mare si tainic puzzle. 🙂
Soră Doroteea, spui că trebuie să ne iubim pe noi, pentru a putea iubi pe alții.
Oare prin aceasta iubire îi vom putea iubi pe alții?
Nu cumva trecem peste ce spune Domnul în evanghelia sf.ap.Luca la cap. 14, v26 ? , (ori poate nici nu-l luăm in seamă ?) ptr. că iată ce spune :
“Dacă vine cineva la Mine și nu urăște pe tatăl său și pe mamă și pe femeie și pe copii și pe fraţi și pe surori, chiar și sufletul său însuși, nu poate să fie ucenicul Meu”.
Greu este de înţeles această ură. Dar, cred că vorbește tocmai despre felul iubirii care se cere ucenicilor Domnului.
Ura despre care-i vorba este cea îndreptată spre iubirea lumească și trupească. (La forma arătată de Sf.ap.Petru la vestirea patimilor lui Iisus, când Domnul i’a spus “înapoia mea Satano”).
Prin acest fel de iubire (lumească şi trupească), iubim pe alții desigur, dar… nu pe Dumnezeu (și nu în Dumnezeu).
Aceasta este iubirea înșelătoare. Este iubirea cu care trebuie să luptăm (până la mormânt).
Noi trebuie să ne urâm și sufletul nostru (în cel mai înalt grad) câtă vreme acesta este sub înrâurirea ibirii trupești și lumești, (care se opune jerfei de sine, nevoinței, atitudinii ortodoxe față de lume, etc), pentru a putea urma Domnului.
Dar cred că am intrerpretat eu greșit spusele frăției tale
în legătură cu aceasta.
Iertare pentru îndrăzneală.
@nicolae mirean:
Nu e cazul sa-ti ceri iertare, draga frate, imi place dialogul si schimbul de idei.
Frate, eu sincer nu prea ma pricep la teologie – dar mi se pare ca “ura” si DUMNEZEU sunt incompatibile. Ni se mai spune insa si “iubeste pe aproapele ca pe tine insuti”. Ori daca te urasti, cum poti iubi pe aproapele?? Tu esti creatia Lui DUMNEZEU. Cum poti uri creatia DOMNULUI? DOMNUL te iubeste si tu te urasti???
Prin urmare, ne aflam in prezenta unor texte aparent contradictorii, nu?
Textul la care te referi mi se pare ca are o alta semnificatie, nu este genul de text care tr citit ad litteram 🙂 – cum ne-ar putea cere DOMNUL sa ne uram copiii?? Sau sa ne uram sufletul, cand pt suflet se duce toata lupta noastra aici, pe Pamant?? Daca interpretezi textul “ad litteram”, pai atunci ne putem duce linistiti in iad unde sufletul se va chinui pe masura “urii” noastre indreptate asupra lui. E absurd!
Textul se refera la PRIORITATI. Sau, altfel spus, la…IDOLATRIE, adica atunci cand punem pe cineva sau ceva, sau pe noi insine, mai presus de DOMNUL. Interpretarea asta nu imi apartine, au spus-o altii, mai mari ca mine :), poate ne ajuta adminii cu niscai link-uri.
Lucrul asta se intampla, stii si tu, destul de frecvent – chiar si noi, astia cu un discurs religios convingator, suferim adesea de boala rasturnarii “ierarhiilor”. Iti dau un exemplu: stiu o femeie care se declara f religioasa, dar accepta ca baiatul ei sa traiasca necasatorit cu o tanara, chiar la ea in casa. Nu-i place situatia, dar zice ca nu poate sa-si lase copilul pe strazi.
Ce faci intr-o stfel de situatie? Incepi sa iti urasti copilul? 🙂 Ohh, nuuu, in nici un caz! Cred ca e bine sa te rogi pt el dar, pt ca Il pui pe DUMNEZEU mai presus, nu ii oferi adapost, pt ca este ca si cum ai consimiti la incalcarea legii divine. Este o alegere grea pt o mama, dar asta inseamna sa “iubesti pe Dumnezeu mai mult decat pe copilul tau”… ma gandesc. Evident, continui sa iti iubesti copilul din tot sufletul, ca de-aia esti mama, nu? Maamele au si ele o misiune, sa stii, pe care – ca orice misiune – nu o pot indeplini fara iubire.
Sau: am vz multe femei care, pt a nu avea probleme in familie cu sotul (care nu prea agreeaza Biserica), merg doar sporadic la Sf. Liturghie de teama sa nu il enerveze prea tare pe consort si sa isi “strice” familia. O astfel de situatie tr gestionata cu diplomatie, nu cu habotnicie, de acord, dar la Liturghie nu renunti. De ce? Nu pt ca iti “urasti” sotul, ci pt ca intre DOMNUL si sot, tu alegi pe Cel dintai.
Alte situatii carora textul li se poate aplica: cand ne temem sa ne inchinam, de teama imaginii. Sau cand ne framantam prea mult in legatura cu impresia pe care o facem, in loc sa ne vedem linistiti de viata, munca si rugaciune. Iata, cred, un exemplu de situatie in care nu “ne uram” pe noi – in traducere: ne iubim in mod nesanatos si ne punem pe noi – ca si preocupare -mai presus de DOMNUL.
La genul asta de situatii mi se pare ca se refera textul. Repet: daca nu te iubesti pe tine, nu poti iubi nici aproapele, pt ca pe aproape tr sa il iubesti ca pe tine insuti!
Da, de acord, nu e vorba de o iubire bolnavicioasa care sa te faca sa te simti prizonier in granitele propriului ego, sau sa te faca sa te crezi mai grozav decat ceilalti, sau sa te tina tintuit de satisfactie in fata oglinzii (noi, femeile, mai suferim de boala asta :))). Adica nu slava desarta sau trufie. O iubire in sensul de acceptare linistita, fara framantari si comparatii, a uncitatii tale, asa cum e ea, cu bune si rele, si de asumare a luptei cu pacatul. Cat despre trup, el se cuvine respectat si ingrijit ca “templu al Duhului Sfant”. Altfel, cadem in…monofizism (nu? parca asa se cheama…)
In fine, asa am inteles eu lucrurile din experienta si din carti, si imi pare rau ca nu prea am memoria surselor, pt ca ele exista. Deci cam asta e cheia in care tr interpretat mesajul meu.
Cat despre AUTENTICA smerenie (ca opus al iubirii de sine pacatoase, despre care vorbesti), recomand intotdeauna calduros citirea ATENTA a unui excelent fragment din invatatura Par. Porfirie. Iata link-ul:
http://www.biserica-mihai-viteazul.ro/ro/index/porfirie.htm
(partea cu “despre sfanta smerenie…”, o gasesti mai pe la mijloc)
Cu drag,
Doroteea
Soră Doroteea, nu sunt adeptul căutării pe http://www... .
Eu cred (cu toată convingerea) că Împaratia lui Dumnezeu se află acolo unde Domnul a spus (adică în sufletele noastre) nu în soluții găsite pe http://www... . Nu socot neapărat răspuns soluția (oferită de cineva) , ci o consider doar explicație. Răspuns, îl socot rezultatul rugaciunii, al nevoinței.
Îl socot răspuns, rezultatul încercării (personale) a celor spuse de sfintele evanghelii (cu înștiințarea, cu acordul si interpretarea parintelui părintelui duhovnic și a părinților încercați cu care mă consult).
Cred că te preocupă cumva mai mult amănuntele (în dauna esentialului).
Domnul nu a spus ceva prin care să se contazică. Pasajul citat de mine socot că spune exact ce se înțelege.
Ai ajuns să folosești (în mod nefolositor), cele spuse în porunca lui Dumnezeu legat de iubirea aproapelui, (…ca pe tine însuţi).
Domnul spune , că cine-și iubește sufletul și’l va pierde, iar mai departe contiuă spunând că cine şi-l va pierde pentru Domnul, și-l va mântui.
Deci soră Doroteea, acela care nu-și cruţă sufletul ci îl pune la bătaie (ca să zic așa), îl va pierde (el însuși prin proprie voinţă) pentru Domnul împlinind nu ceia ce îi cere însăși sufletul sau (adică să-l frească de jertfa, de nevoinţă, de împlinirea (din voia lui Dumnezeu a ceia ce nu-i place să împlinească).
Deci cu astfel de iubire ne cere Dumnezeu sa-l iubim, (ca zice… să se lepede de sine).
Cu astfel de iubire se cade să ne iubim , (neapărat prin împlinirea Poruncilor) şi pe aproapele.
Mama de care vorbești se află intr-o situație grea desigur, și va ieși, tot prin Dumnezeu cu bine din ea (de-și va îndrepta ea însăși modul de a iubi). Se spune că, culegem ce semănăm. Ea sărmana nu a semănat (în inima copilului ei), iubirea care ar fi avut ca rezultat (iubirea prin), împlinirea Poruncilor, ci acea iubire ce a rodit ceia ce ai spus.
Iată cum exemplul fratiei tale învăță cu ce iubire trebuie să iubim pe aproapele.
Deci dacă noi ne dorim mântuirea noastră (și facem totul pentru a o dobândi), trebuie să facem la fel și pentru aproapele.
Am spus doar că Domnul ia spus lui Petru, (la iubirea arătată prin a’l opri de la jertfa supremă pe cruce),: “înapoia mea satano, ca nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu”. (Astfel de iubire nu este mântuitoare și nu-i place lui Dumnezeu).
Soră Doroteea, NU ESTE IUBIRE scuzarea păcatului, micșorarea lui prin explicații, prin argumente “destepte”, ştiintifice, psihologice,de…conjunctură, umanitare, etc, etc, nici mersul pe două cărări (și cu partea onorantă a lumii și cu cea a ortodoxiei), ptr. că se încurcă (cel ce o practică) pe el însuși, dar încurcă şi pe mulți alții. Iertare.
@nicolae mirean:
Frate Nicolaae, si eu cred ca “Imparatia Domnului se afla in sufletele noastre”, cum spui, tocmai de-aia nu indraznesc sa-mi urasc sufletul: ascunde o comoara prea pretioasa.
Si eu cred ca sufletul trebuie pus cu desavarsire in slujba Domnului si “nu trebuie crutat”, cum bine spui, si nu inteleg sincer de unde anume din mesajul meu anterior rezulta altceva.
Ma deruteaza un pic ca imi spui ca “nu esti adeptul cautarii pe http..” – avem o astfel de discutie exact ca urmare a unei astfel de cautari :).
Contrazicerile astea sunt insa mai putin importante, iar parerile mele personale faci bine ca nu le iei in serios. Cum am spus, nu sunt prea priceputa la dezbateri teologice si fiind si cam impatimita de felul meu, putin probabil ca Harul sa ma lumineze, fie si sporadic – asa ca decat sa produc paguba, cum bine sugerezi, mai bine ar fi sa ma abtin. Iarta-ma ca te-am smintit. Era un simplu schimb de opinii, trag nadejde ca vei da uitarii cat mai repede niste simple vorbe nesabuite.
Cat despre link-ul indicat, aici este o alta poveste, si marturisesc ca dispretul dumitale m-a facut sa ma simt un pic ofensata, de vreme ce site-ul indicat nu era altceva decat o cale de acces la cateva din sfaturile unui Sfant foarte drag inimii mele. Iar aceste sfaturi – pe care, de altfel, le gasesti si in carti, cei care le-au postat pe site-ul respectiv nu au facut decat un gest de generozitate, la fel ca si gazdele noastre de aici – sunt considerate de intreaga Grecie si de alte zeci de mii de suflete o comoara inestimabila pe care bunul si marele factor de minuni Parinte Porfirie ne-a lasat-o drept mostenire noua, pacatosilor.
Eu, frate draga, merit toata ocara (si n-o spun din falsa smerenie, chiar imi propusesem sa-mi mai tin gura, e bine ca mi-ai amintit). Dar Sfantul…
Soră Doroteea, iertare. Nu am dorit să vă rănesc.Iubiti pe Dumnezeu și trăiţi cu biserica în unitatea duhului, că de acolo vă veți primi (prin tainele sfintei biserici), cele mântuitoare, și de este cu putinţă vă rog încă o data irtaţi-mă. Dacă prin ce am cutezat să spun v’am facut să vă depărtaţi de biserica și de Dumnezeu, dacă v-i sa împuținat dragostea față de ortodoxie, am făcut un mare păcat și mare vină am. O spun în frica lui Dumnezeu. Sfântul ap. Iacob ne sfătuiește să nu ne facem noi învăţatori (pentru că putem primejdui și mântuirea noastră și a aproapelui). Cu sufletele oamenilor este anevoie a se lucra. În patreicul egiptean, un avă, avertizează că: a învăţa este asemenea cu a mustra.
@nicolae mirean:
Frate Nicolae, n-ai spus nimic ofensator la adresa mea, asa ca nu m-am suparat chiar deloc! Eu am vazut discutia mai curand ca o impartasire reciproca a experientelor si a intelegerilor fiecaruia, nu ca un schimb de predici moralizatoare. Nu m-am simitit sfatuita, “invatata” si “mustrata” de tine, si nici eu la randul meu nu am avut deloc intentia asta – mai ales ca stiu cat de aspri sunt Sfintii Parinti cu cei care incearca sa talcuiasca Scriptura dupa mintea lor si nu dupa interpretarile luminate ale celor induhovniciti. Dragostea mea pentru credinta ortodoxa este neschimbata, daca nu cumva sporita – pt ca, asa cum am mai spus-o, mi se pare tot mai mult ca Hristos imi/ne vorbeste prin oameni.
Cand insa expediezi dintr-o suflare sfaturile unui mare Sfant pentru simplul motiv ca ele au fost postate pe internet (probabil de un om generos care a facut efortul de a le transcrie pt ajutorarea multora – vezi ca e bun si progresul la ceva, daca il folosesti in scopuri duhovnicesti?) si in conditiile in care stiai ca link-ul acolo duce, la Par. Porfirie, ba mai si spui ca nu te intereseaza acele sfaturi – atunci asta chiar o consider o ofensa FATA DE SFANT (nu fata de mine)! Asta ma tem ca ramane o problema intre tine si Sfant, nu intre tine si mine. Sunt sigura ca stii cum poate fi rezolvata si o vei face!
Poate ca, frate, daca citim mai bine, nici nu ne-am contrazis prea tare. Cu un lucru cel putin, mi se pare mie, suntem amandoi de acord: “unde sunt liniste, blandete si smerenie locuieste DUMNEZEU” cum frumos spune un Parinte undeva, in invataturile Filocaliei.
Fie ca si in sufletele noastre sa infloreasca tot mai mult darurile Duhului Sfant: pacea si bucuria, blandetea si iubirea, credinta si bunatatea. Si pentru asta – ai mare dreptate! – este, intr-adevar, nevoie de putina… liniste.
Mulțumesc soră Doroteea, pentru bunătate inimii, pentru înţelegere și iertare.
Când am vorbit despre căutarea pe internet, nu am avut grijă să mă exprim in asa fel, încât să fiu înțeles cum trebuie. Abia după reacția fratiei tale am văzut gafa făcută. Nici vorbă să disprețuiesc jertfa cuiva, (numai pentru că este pe o pagină de internet), și cu atât mai puțin paginile ce cuprind viața și învățăturile sfinților părinți sau au conținut autentic ortodox. După reacția fratiei tale am văzut că ar trebui să dau lămuriri la cele afirmate de mine despre internet. Nu voi spune prea multe pentru a nu lungi comentariu. La Război întru cuvânt, am ajuns fără să caut (îndemnat de cineva). Nu mă prea descurc cu net-ul aproape din toate motivele, (instruirea de specialitate, îndemânare, aparatura, rețea… etc…. etc ) Şi am văzut, am simţit și m’am confruntat cu (o parte, din) efectele (şi consecințele), lumii virtuale.
Cred că poate fi folosit și in spațiu duhovnicesc, (cu folos chiar), dar este un devorator de timp, de resurse ( trupeşti și sufleteşteşti, și nu în ultimul rând financiare). Timpul va dovedi că este un mijloc de înstrăinare, de răcire a dragostei (în familie, în societate și în biserică, generatorul unui nou tip de reacții, atitudini și comportament, cu implicații asupra concentrării mai ales în rugăciune, cu o tot mai puternică dominație a minţii și răcire adâncă a inimii). Mașina îl face rece pe om, (precum ea). Chiar comentariile noastre sunt foarte reci, pline de logica speculativă a minţii, cu mulțime de argumente de detaliu ce pierd (sau duc) departe de esențial.
Cred că internetul duhovnicesc poate deveni o capcană, atunci când ne preocupă mai mult decât despătimirea prin nevoinţă concreta, rugăciune, controlul gândurilor și lupta pentru mărirea afectivității față de Dumnezeu, de familie și de semenii care nu ne putem apropia.
Deja m’am întins prea mult spunând foarte puțin. Încă o dată mulţumire petru iertarea acordată, pentru cuvintele inimii împăciuitoare.
Am uitat să-ţi răspund la remarca “”vezi că e bun și progresul, dacă-i folosit duhovniceşe ?”. Totdeauna (unde am vorbit despre … am spus clar: “știința fără Dumnezeu” , , sau am încadrat-o între ghilimele, deasemeni am făcut același lucru și la “cultura” ne creştină, neo-păgână, idolatră, cu morala îndoielnică și smintitoare, ca și în cazul “deșteptăciunii” ce-l desființează pe Dumnezeu, ce legitimează lupta împotriva lui Dumnezeu, ce justifică crima avortului, teoriile legitimante al celor imoptriva firii, împotriva ortodoxiei și’a Domnului Iisus, etc), am arătat ce (cred și că prin ce), cred nu mă opun nici progresului, nici culturalismului, nici științei, decât atunci când sunt împotriva lui Dumnezeu, a moralei ortodoxe, când nu spun răului bine și binelui rău etc.
Nu suntem stăpâni decât peste ce ne’a pus Dumnezeu stăpâni și decât, cum ne’a pus El sa fim stăpâni.
Cred și sustin că toate cuceririle moderne pot fi de folos in viața duhovnicească doar celor ce-l cunosc, îl ascultă si-l respectă pe Dumnezeu, se cunosc bine pe ei înșiși și luptă pentru desăvârșire, prin biserica și tainele ortodoxiei. De nu este așa înlesnirile acestea amăgesc, golesc, leagă și distrug divinul din om.
@nicolae mirean:
Frate, si tu te rog sa ma ierti pe mine pentru “mustruluiala”. Am recitit cu atentie si mi-am dat seama apoi ca acolo a fost o confuzie de comunicare, o neintelegere. Si ca oricum nu ma aflu in pozitia de a critica. Eu, prin natura profesiei mele, ma exprim uneori critis si dur. Si, din pacate, nu e vorba numai de profesie…
Tot recitind, mi-am dat seama ca sunt de acord cu tot ce spui. Este adevarat, frate, este nevoie de jertfa, adusa din toata inima. Ce forma va lua aceasta jertfa in ce ne priveste pe fiecare – numai bunul Dumnezeu stie. Important este sa fim cu totii la inaltimea ei. Si pentru ca ne dorim atat de mult sa ajungem inapoi, la El, sunt sigura ca vom reusi!
Ai perfecta dreptate si cu Internet-ul, ai punctat perfect si complet, nu ramane nimic de adaugat. Si nu pot decat sa iti multumesc ca mi-ai atras cu delicatete atentia asupra unor ispite care ma pandesc si pe care le-ai sesizat corect. Dar si pentru exemplul de profunzime a simtirii, care sa stii ca m-a pus pe ganduri. Stiu ca avem cu totii luptele noastre, dar lumina pe care am dobandit-o in aceste lupte isi transmite cumva stralucirea, chiar si prin aceste comunicari electronice… mare e Dumnezeu!
Fie ca aceasta lumina sa creasca neintrerupt in sufletele noastre!
Toate cele mai bune si… Doamne, ajuta!
@ Doroteea
Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Mulțumesc.
O Minune recenta a pr Arsenie relatata de maici
Acum cateva zile, IG din Bucuresti ne-a rugat telefonic sa pomenim o fetita de trei ani, Irina, care urma sa aiba o interventie chirurgicala pe creier… cazuse de pe scari. Parintii nadajduiau in rugaciunile comunitatii de la biserica unde mergeau… Am intrebat a doua zi cum a decurs operatia si ne-a scris, pe rand, urmatoarele doua mesaje:
23.07.2014
Doamne ajuta!
Ma bucur din suflet,
Cu Irina s-a intamplat o minune.
Fetita de 3 ani a fost operata, v am spus ca la radiografie a reiesit ca un os perforeaza creierul, cind s a trezit a marturisit ca un Sfant a stat cu ea pe tot timpul operatiei era imbracat in negru cu ceva rosu si avea in mana o cruce din care se auzea muzica serafimica ,ingereasca ,nu a reusit sa i vada fata prea bine doar sf cruce. Iar doctorii la operatie au spus ca nici macar nu i a perforat creierul dupa cum reiesea din radiografii.
Acum parintii au dus icoane sa vada ce sfant a fost.
24.07.2014
Doamne ajuta!
S a dus preotul cu multe icoane la fetita .
Si dupa ce a spus ca nu e nici un sfant din icoane, a spus fetita:
Dar mi a spus cum il cheama,
Arsenie Papacioc
Am ramas muti de uimire!
Multumim Domnului pentru cuviosii parinti ai Romaniei !