ZOE DUMITRESCU-BUSULENGA: “Sa nu pierdem verticala!”. MAICA BENEDICTA DE LA VARATEC despre ALIENAREA OMULUI CONTEMPORAN (si audio, video)
***
Maica Benedicta – Zoe Dumitrescu-Buşulenga (20 august 1920 – 5 mai 2006):
„Să nu pierdem verticala!”
“Incerc să citesc chipul Doamnei Zoe văzut într-o fotografie peste care aşez ceea ce mi-a rămas în suflet de acum 12-13 ani, când am cunoscut-o la Roma. Frumos chip, majestuoasă apariţie, severă până la a o suprapune figurilor bizantine, nimic edulcorat, nici un fel de concesie acordată măruntelor obişnuinţe feminine. Ceea ce m-a cucerit, momentul în care am fost cucerită de dânsa, a fost atunci când am văzut strălucirea credinţei pe chipul ei în timpul Sfintei Liturghii, într-o Duminică, la o slujbă ortodoxă la Roma. Atunci era cuprinsă ca de o flacără, o pasiune profundă îi copleşea fiinţa, vibra la fiecare cuvânt al Liturghiei, sorbea, cu toată fiinţa, negrăita bogăţie a slujbei ortodoxe.
Doamna Zoe, o creştină ortodoxă care şi-a mărturisit apartenenţa la credinţa ortodoxă intrând în rândul maicilor, devenind Maica Benedicta.
Glasul ei vibrant nu te putea lăsa neutru, te învăluia şi, cu autoritate, încerca să te convingă, cu forţa, de ceea ce îţi comunica. Avea o nelinişte născută din dorinţa ascuţită de a te câştiga, de a mai câştiga un suflet, pentru ceea ce ea considera că e important.
Nobleţea figurii Doamnei Zoe e depăşită doar de forţa sa morală de a se împotrivi răului fizic ce o măcina. Fragilă şi puternică.
A o auzi pe Doamna Zoe cântând în biserică era, cred eu, o mare bucurie. Splendoarea cântecelor noastre de strană găsea în ea instrumentul perfect al spunerii. Avem în Ortodoxia noastră o comoară care ne aparţine fiecăruia dintre noi, cei ce preţuim valoarea.
Doamna Zoe avea puterea de a preţui această comoară pe măsura marii ei credinţe, ceea ce-i conferea o bogăţie regească, cu care s-a împodobit cu graţie. Forţă, graţie, pasiune, răbdare sunt caracteristicile acestei intelectuale ce şi-a găsit încununarea în devenirea ei duhovnicească. Cât de rară este această devenire în vremurile noastre! Cu atât mai de urmat ni se pare drumul pe care şi l-a deschis în cale Maica Benedicta.
Ni se oferă împărăţia! Şi noi stăm pe gânduri. Noi! Dar Maica Benedicta a ales-o“.
Silvia Radu
***
„In deceniile trecute, când Biserica şi învăţătura Mântuitorului Hristos erau îngrădite cu străşnicie, curajul acestei purtătoare de mir a cuvântului lui Dumnezeu a rămas pildă de apostolat pentru credincioşi”.
Patriarhul Teoctist
***
“Uitaţi-vă şi dumneavoastră la ce se întâmplă astăzi: ce o să fie cu tehnologiile acestea foarte noi, ce o să se întâmple cu ele, unde vom ajunge oare? Clonările? Ce sunt acestea? Incercăm să facem fiinţe fără suflet? Mă refer la o singura chestiune — este ştiinţa în măsură să construiască ceea ce a construit Dumnezeu? Ştiinţa face concurenţă Creatorului, vrea să facă o creaţie paralelă? Că am auzit şi vorba asta… E cu putinţă una ca asta?! Am trecut prin războaie: primul a folosit dinamita şi gazele asfixiante, al doilea a folosit bomba atomică – iarăşi, altă mare descoperire care a ucis milioane de oameni. Şi noi mergem mai departe cu descoperirile – fără îndoială, tehnologiile se multiplică: intrăm pe Internet, facem televizoare din ce în ce mai atrăgătoare… Ceea ce se întâmplă este edificator pentru o anume direcţie“.
Cuvânt la Inviere
„Mileniul al III-lea a început. Două milenii creştinismul a rezistat foarte frumos. E adevărat că iubirea de aproapele – în condiţiile de care v-am spus – începuse să dispară. In clipa în care tu te simţi demiurg, nu te mai interesează persoana de lângă tine, piere mila, piere interesul pentru semenul tău. Tu eşti capul genial, tu eşti cel care descoperi, inventezi, dai oamenilor instrumente de cunoaştere. Ce fel de cunoaştere… Dumnezeu cu mila!
Vedeţi, dragii mei, învierea Domnului aş vrea să ne găsească puţin altfel, mai conştienţi de noi, mai conştienţi de păcatele noastre, de lipsurile noastre, de lipsa noastră de iubire. Nu ne cere nimeni jertfa, Mântuitorul nu ne cere jertfa. N-a spus: «Milă voiesc, iar nu jertfa» Matei 9:13? Milă vrea Domnul de la noi, si ne cere iubire. Din iubire ne-am născut, creaţia a ieşit din iubire. Din iubire S-a întrupat Mântuitorul pentru noi, din iubire a suferit Răstignirea şi învierea care trebuia să refacă sensul către împărăţia lui Dumnezeu, către împărăţia Cerurilor.
Să ne întoarcem către omul nostru lăuntric, să ne întoarcem către rugăciune, care este instrumentul apărării noastre din toate punctele de vedere. Să ne întoarcem către Biserica noastră. Suntem înnebuniţi de secte, care nu fac altceva decât să fojgăie în ţara noastră, nu caută decât să ne îndepărteze de Biserica noastră şi de Mântuitor.
In orice zi, oricând, să ne dăruiască Dumnezeu nu puterea Sfântului Serafim de Sarov, dar măcar puterea iertării şi a iubirii cât de cât între noi. Numai aşa vom putea înceta atmosfera aceasta de nelinişte, de tulburare, de vrajbă între noi. Numai cu dragoste şi cu iertare, n-avem altfel cum — aşa putem îmblânzi pe Domnul. Măicuţa Domnului se zbate să ne scoată din pericolul dispariţiei noastre, dar Domnul nu poate aştepta la nesfârşit învierea noastră.
Aşa încât să ne îndreptăm spre înviere cu dorinţa de a învaţă de la El iubirea şi iertarea, de a învăţa cum să trecem peste toate durerile cu bucuria aşteptării întâlnirii în împărăţia Lui! Adică să revenim la ceea ce a fost, la ceea ce trebuie să fie viaţa creştină — pregătirea, mai cu seamă pregătirea pentru viaţa viitoare. Să nu uităm că suntem homo viator, că suntem călători pe acest pământ şi că doar dincolo este casa noastră, din care, de fapt, am plecat. Din Dumnezeu am ieşit, ne întoarcem la El”.
Maica Domnului
„Prin Preacurata s-au împreunat cele pământeşti cu cele cereşti, Maica mult iubită a împăratului Cerului şi Pământului devenind puternica mijlocitoare între El şi oameni, prin rugăciunile sale fierbinţi pentru miluirea noastră, a păcătoşilor. De acum şi până în veac „Frumuseţea cea din dreapta Domnului“, care a făcut cu putinţă împărtăşirea noastră cu Sfintele Taine, cu preacuratul Trup şi scump Sângele Fiului Său, Ii înfăţişează rugăciunile noastre, cerând Dreptului Judecător iertarea păcatelor săvârşite de noi, nevrednicii, în această viaţă şi trecerea de-a dreapta Lui la înfricoşata Judecată.
Să-i strigăm dar, din adâncul iubirii noastre: «Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Care întru Adormirea ta nu ne laşi pe noi!»”.
Nevoia Inălţării către Cele de Sus
„Sunt împărţită între tot felul de gânduri, după direcţia pe care ar putea-o urma viaţa mea de acum încolo. La neputinţele fizice am şi fost supusă. Se şi vede. La cele intelectuale, lucrurile încă merg destul de bine. La cele spirituale văd că se produce o sporire şi o intensificare. Nu pot să spun «ciudată», pentru că, dacă aş spune aşa, ar însemna ca nu mi-e apropiată; mi-e foarte apropiată şi-mi dă o mare bucurie lăuntrică. Simt din ce în ce mai mult nevoia înălţării către Cele de Sus. Către patria noastră cea adevărată. Şi cu atât mai mult mă simt atrasă către Cele de Sus, cu cât împrejurul nostru parcă apare sau se construieşte altă lume decât cea în care m-am născut şi am trăit. Este vorba de o lume secularizată, în care spiritul, din nefericire, e pe cale să dispară, intelectul este în pericol din pricina părăsirii cărţii, a lecturii; oamenii fiind tentaţi de televizor, şi ceea ce pe vremuri era considerat necuviincios sau, cum spunea Noica, «erau lucruri care nu se cădeau făcute», devin legiferate – atunci înţelegeţi că mi-e din ce în ce mai greu să trăiesc aci. Şi de aceea simt, probabil, nevoia acestui recul de natură spirituală”.
(din: “Familia ortodoxa”, nr. 55/august 2013)
***
Gânduri către tineri: “Reflecţii despre tradiţie şi model”
[…]
[continuare de AICI]
“Acum o vreme, în acest hol, de la Văratec, se strânseseră vreo 20 de tineri, membrii ASCOR de la Iaşi. Am stat două ore şi jumătate de vorbă cu ei, fiindcă pentru asta veniseră. M-au întrebat lucruri atât de duioase, de înduioşătoare pentru mine, în ceea ce-i privea. Mă uitam la ei cu dragoste şi cu milă, fiindcă mă gândeam la ce-o să-i supună viaţa, la câte încercări. Mă întrebau:
„Cum să rezistăm, doamna Buşulenga? Cum să nu cădem în ispite?”
Le-am spus:
„Copii, faceţi-vă o platoşă. Eu nu pot să vă spun mare lucru, pentru că fiecare om are destinul lui şi are un raport al lui interior cu propriul lui destin. Constituiţi-vă o platoşă a voastră şi aceasta să fie o platoşă a seninătăţii, a dragostei pentru toată creaţia, pentru tot ceea ce se află sub soare. Să vă fie gândul pe verticală. De multe ori am spus să nu uitaţi că există verticală“.
Pentru că dacă uităm verticala, că există Dumnezeu, suntem terminaţi, şi sub raport spiritual, dar şi omenesc propriu-zis. În această platoşă, rugăciunea să fie foarte bine fixată, pentru că e nevoie de ea în momentele grele. E nevoie de chemarea noastră. Fiecare dintre noi, când ne întâlnim cu greutatea, cu un obstacol, cu o neplăcere, cu o nenorocire spunem: “Ajută-mi, Doamne! Dă, Doamne!“. Frântura aceasta de rugăciune am putea s-o spunem mai des. Şi mai este ceva. O să vă spun acum cum făceam eu foarte mult în tinereţea mea. Mergeam pe stradă, alergam de la un curs la altul, de la o facultate la alta şi încercam să gândesc pozitiv, pentru toată lumea, fiindcă puterea gândului este enormă. Trebuie ca fiecare dintre noi să devenim un emiţător de unde pozitive, de unde de dragoste, de pace, de bucurie şi de lumină. Eu socotesc că dacă tot timpul am zice „Doamne, să dăruim semenilor noştri un gând de dragoste, pace, bucurie şi de lumină“, dacă tot timpul am gândi aşa, în momentele noastre libere, am crea o adevărată noosferă spirituală. Am impresia că, de fapt, ceea ce este agresat la noi este tocmai noosfera, de care vorbea aşa de mult Camil Petrescu. Noi trebuie, cu gândirea pozitivă, să ne împotrivim agresiunii noosferei, cerând pentru lume, pentru semenii noştri, pentru aproapele nostru. Să gândim întotdeauna la aproapele nostru.
Astăzi, am ajuns să nu mai fie aproapele nostru. Este departele nostru. Mă tem că, dacă nu vom gândi pozitiv legătura noastră cu aproapele, o să ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem în pericol să ne izolăm. Alienarea aceea, despre care s-a vorbit atâta vreme de la jumătatea secolului trecut, ne ameninţă pe toţi. Singura ieşire din asta este îndreptarea către aproapele nostru. În felul acesta îndeplineşti şi o poruncă Dumnezeiască şi realizezi şi o comuniune socială, fără de care lumea nu mai poate exista. „Să iertam tuturor“, cum zice Mântuitorul. E adevărat că e groaznic de greu, dar măcar nu-i face rău, bucură-te de bucuria lui sau îndurerează-te de durerea lui. Aşa se spune, că de durerea lui mai degrabă te îndurerezi, decât să te bucuri de bucuria lui”.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!
Uite cum vor fi fara de raspuns la infricosatoarea judecata acei profesori, academicieni sau oameni de stiinta, intelectuali in genere, care … nu l-au “gasit” sau “inteles” pe Dumnezeu.
Doamne, indrepteaza caile noastre!
Apreciez f mult aceste postari (cuvint cu putere multa) cu maica Benedicta, cel putin pt mine este prima oara cand o descopar in aceasta postura…
Excelent articol!
Sa va dea Dumnezeu sanatate si putere sa continuati munca buna pe care o faceti pe acest site.
Cuvintele rostite de Maica Benedicta au putere , sunt speranta , dau alinare , au raspunsuri .
Ascult oricand cu multa evlavie tot ceea ce maica rosteste .
Maica Benedicta , roaga-te pentru noi .