PARINTELE ILIE LACATUSU, MARTURISITORUL. Marturii despre minunile sale. De ce ne inchinam sfintelor moaste?

21-07-2012 Sublinieri Print Print

+22 iulie 1983

Despre Parintele Ilie Lacatusu, va invitam sa cititi:

***

Mărturia Părintelui Ioan de la Rarău

Părinte Ioan, spuneţi-ne câteva cuvinte despre părintele Ilie Lăcătuşu, ale cărui moaşte întregi şi binemirositoare au fost găsite acum câţiva ani în Bucureşti…

– Aflând de la cineva de la Bucureşti de părintele Ilie Lăcătuşu, care zicea că părintele vorbeşte şi face minuni, de curiozitate am mers şi eu la un prieten care avea maşină şi m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucureştiul şi nu ştiam unde să merg. Şi a vrut Dumnezeu ca să vină fata părintelui Ilie Lăcătuşu la cimitir acolo, deşi nu fusese de vreo două-trei zile. Am socotit că Dumnezeu a vrut aşa ca să-mi facă un favor, pentru că eram străin de Bucureşti, la distanţă foarte mare şi poate pentru dorinţa asta de a-l vedea şi de a se confirma ceea ce am auzit, să văd personal cu ochii mei, Dumnezeu a vrut ca fata să vină.

Şi intrând înăuntru, am văzut un mort adevărat, cu ochii închişi, complet, nemişcat. M-am mirat când l-am văzut fără capac deasupra, fără mirosuri. Omul, când moare, în două-trei zile trebuie să-l trateze cu fel de fel de chimicale ca să nu răspândească mirosuri, ca să nu putrezească imediat; sunt mulţi care au început să putrezească din cauza păcatelor. Iar el – nimic, de atâţia ani, trăind în aer ca toţi oamenii, şi descoperit, şi fără niciun fel de miros. M-am pus în genunchi şi capul l-am aplecat pe sicriu şi am făcut o rugăciune. Şi, bineînţeles, în rugăciune am pomenit pe Mântuitorul, Maica Domnului şi după aceea pe el, personal, ca să se roage pentru iertarea păcatelor mele. Şi când am ridicat capul şi m-am uitat la el, era cu ochii deschişi mari. Atunci, neaşteptat – pentru că sfântul face minuni, deschide ochii, se mişcă, vorbeşte la cei care sunt vrednici – eu, socotindu-mă cu totul nevrednic de aşa ceva, am rămas impresionat când am văzut că a deschis ochii mari. Am plecat din nou capul şi am făcut o rugăciune şi când am ridicat din nou capul, ochii i-a mişcat în direcţia mea, se uita cum se uită oamenii fără să învârtă capul – dar ochii i-a învârtit exact spre mine. Şi fata Părintelui Lăcătuşu zice: „Părinte, tata vrea să-ţi vorbească, întreabă ceva”. Şi, în clipa aceea, neaşteptând altă invitaţie, m-am uitat în spate, ştiam când eram eu în cimitir mai erau vreo trei oameni – acum erau vreo patruzeci-cincizeci de oameni în spatele meu. Şi atunci m-am ridicat şi am plecat.

Şi am rămas cu convingerea că Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare, mare înaintea lui Dumnezeu. Nu-i cunosc activitatea, nu-i cunosc viaţa, ştiu că a fost un preot care a făcut puşcărie pe timpul comuniştilor şi din cauza asta nu vor să-l canonizeze conducătorii.

Am mai mers altă dată, ca la doi ani, şi am intrat iar la părintele Ilie Lăcătuşu. Am pus iarăşi capul pe sicriu şi m-am rugat; înainte însă iarăşi am pus mâinile mele pe mâinile lui – ţepene complet, reci ca gheaţa, cum sunt morţii şi, după ce m-am rugat puţin, am pus mâinile mele pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui se mişcă în sus şi în jos, se mişcau cu mâinile mele.

Dumneavoastră îi mişcaţi mâinile sau nu?

– Eu le-am mişcat. Am pus mâinile mele pe mâinile lui.

A, deci erau mişcate de mâinile dumneavoastră?

Mâinile mele erau pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui nu mai erau reci ca gheaţa, erau calde. Şi am mişcat să văd dacă se mişcă. Se mişcau mâinile şi am rămas uimit. Am văzut un mort, da’ nu-i mort, un mort viu.

Nu mai erau rigide?

– Nu, absolut deloc. Erau flexibile.

Nu se vedeau semne de putrefacţie…

– Absolut nimic, ca viu, şi cu mustaţă şi cu tot absolut.

Cu părintele Ilie aţi auzit şi alte minuni?

Spunea cineva că a vorbit cu el şi am rămas atunci foarte gânditor: cum poate un mort după atâţia ani să vorbească? Cum poate de atâţia ani să fie şi să nu putrezească? Şi am auzit că ar fi spus, înainte de a muri: „Pe mine mă îngropaţi jos dar după nu ştiu câţi ani, o să puneţi preoteasa în locul meu şi pe mine o să mă lăsaţi deasupra” – exact cum s-a întâmplat acum. Era deci şi înainte văzător cu duhul, prin darul proorociei. Dacă n-ar fi fost sfinţii aceştia care străjuiesc ţara noastră din toate părţile şi se roagă pentru noi, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.

Vă rugaţi lui ca unui sfânt? Faceţi rugăciuni către părintele Ilie?

Nu ştiu cât de mult mă rog eu, dar ştiu că este un sfânt, un mare sfânt, aşa cum este şi Sfântul Calinic de la Cernica, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Filofteia, sfinţi mari, mari de tot”.

(sursa online: Fericiti cei prigoniti)

***

Parintele Ioan Buliga:

Despre cinstirea sfintelor moaste

“Inca de la începuturile crestinismului, din vremurile prigoanei împotriva crestinilor, Dumnezeu a facut multe minuni prin trupurile celor ce au patimit pentru credinta. Doar faptul ca unele dintre acestea ramaneau nestricate si izvorau mireasma, era o minune, fara sa mai adaugam semnele si tamaduirile ce se faceau prin aceste odoare. Pana la urma chiar un simplu trup al celui decedat este cinstit în momentul în care este îngropat, cu atat mai mult sa mai si fi avut o viata sfanta, sau sa fi patimit pentru credinta.

Obiceiul acesta de a cinsti trupul celui mort îl gasim în numeroase locuri, înca din Vechiul Testament. Tobit îngropa pe cei morti, supunandu-se chiar la pericolul de a-si pierde viata pentru asta, si acesta era un lucru bineplacut lui Dumnezeu. Şi astazi, a îngropa pe cel ce nu are pe nimeni, sau pe cineva dintr-o familie saraca, este socotita ca o fapta buna.

In Epistola Sfantului Apostol Iuda, se spune cum Arhanghelul Mihail se certa cu diavolul pentru trupul lui Moise – iata deci si îngerii cinstesc trupurile celor placuti lui Dumnezeu. Avem de asemenea în Vechiul Testament, minunea cu trupul Proorocului Elisei, ucenicul Sfantului Ilie. Astfel la un an de la moartea proorocului, aruncandu-se un mort peste mormantul sau, mortul a înviat (cf. 4 Regi 13,20-21).

Oare sectantii, care defaima trupurile sfintilor, nu pot sa vada exemplele respective? Ei fac lucru acesta, pentru ca despartindu-se de Biserica, nu mai au nicio dovada a continuitatii apostolice, nu mai au istorie, nu mai au biserici ale stramosilor lor, nu mai au parinti, traditie, icoane, si pierzand aceste lucruri nu pot decat sa le renege, nevoind sa primeasca adevarul, despre ce s-a întamplat 2000 de ani, de la Hristos pana la noi.

Noi avem aceste odoare sfinte, însa sa ne pastram si credinta curata, ca altfel, sfintii împreuna nu ne pot ajuta, daca noi singuri suntem nepasatori în mantuirea noastra”.

(din: Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012)

***

Doxologia: Când ne închinăm sfintelor moaşte, nu trebuie să cerem neapărat ceva

Ne dorim să atingem, să sărutăm moaştele sfinţilor sau icoanele lor şi le căutăm, parcurgând uneori mulţi kilometri. Dar simţim acea credinţă lucrătoare, avem cugetul smerit sau ne îndoim, cu inimă rece, de harul care se revarsă prin ele?

Modul cel mai eficace prin care diavolul lucrează în prezent în lume este îndoiala. Dacă avem putere, să ne descătuşăm de sinele nostru, umplându-ne de Dumnezeu. Iar răceala ce ne cuprinde se alungă prin inimă înfrântă şi smerită“, ne sfătuieşte părintele Ştefan Chelaru, preot slujitor la Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Bacău.

– Cum explicaţi unui om care nu e convins de harul şi sfinţenia moaştelor sfinţilor, care vorbeşte despre ele în termeni de „oseminte“, că acestea pot săvârşi lucruri minunate, dacă avem credinţă?

– Să precizăm de la început că sfintele moaşte sunt rămăşiţe pământeşti ale unor creştini cu viaţă curată şi statornică în Dumnezeu, cu viaţă sfântă. Moaştele sfinţilor sunt dătătoare de sfinţenie datorită harului lui Dumnezeu care lucrează prin ele.

Cei care tratează lucrările harice ale lui Dumnezeu ca fiind simple lucrări omeneşti – uleiul fără „noţiunea“ de sfinţit, sfânta cruce ca supliciu, nu ca altar de jertfă, sau moaştele sfinţilor ca pe nişte oase goale – nu vor ajunge niciodată să înţeleagă taina lucrării Sfântului Duh în lume.

Iată ce spune Sfântul Apostol Pavel corintenilor: „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi.“ (I Cor. 3, 16, 17), „Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri?“ (I Cor. 6, 19). Tot Sfântul Ap. Pavel îl atenţionează pe Timotei: „Deci, de se va curăţi cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit, de bună trebuinţă stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun“ (II Tim. 2, 21). Toate trupurile creştinilor trebuie să fie sfinţite încă din timpul vieţii, fiind locaşuri ale Duhului Sfânt. Despre cinstirea trupurilor după moarte ale unor oameni aleşi avem mărturie încă din Vechiul Testament – Ilie şi Enoh, care s-au mutat cu trupurile la cer. „Şi oasele celor doisprezece prooroci să odrăslească din locul lor!“ (Ecclesist 49, 11) – o altă dovadă că încă din Vechiul Testament exista un cult deosebit pentru trupurile celor drepţi.

Care ar trebui să fie atitudinea noastră lângă moaştele sfinţilor?

Atitudinea este drept proporţională cu actul nostru de credinţă. Prezenţa noastră la sfintele moaşte degajă în noi minunea. Dar în ce constă aceasta? Nu cred sau nu simt nimic – asta înseamnă că am credinţă puţină; sau cred şi mă închin lor şi plec de la racla sfântului în pace, cu încredere în Dumnezeu, sfinţit. Asta e minunea, că pot descoperi în mine omul care strigă înăbuşit după ajutorul lui Dumnezeu. Iar când mergem să ne închinăm sfintelor moaşte, nu mergem neapărat pentru a cere ceva. E ca şi când am merge la onomastica unui prieten: nu mergem pentru un motiv „palpabil“, ci pentru a ne bucura de prezenţa lui. Mergem la sfintele moaşte să aducem act de cinstire, să-l salut pe sfântul la ale cărui moaşte am ajuns, să-i spun sincer: „Mă bucur că Dumnezeu te-a binecuvântat, ca eu să mă pot mântui“.

[continuarea AICI…]

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Ieromonah Ioan Buliga, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Minuni si convertiri, Parintele Ilie Lacatusu

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

40 Commentarii la “PARINTELE ILIE LACATUSU, MARTURISITORUL. Marturii despre minunile sale. De ce ne inchinam sfintelor moaste?

  1. imi pare foarte rau pentru florence care a scris pe 25 Jul 2012 la 16:11,si eu sunt foarte fricoasa de morti,daca vad unul am cosmaruri noapte de noapte poate si jumate de an,si cand am aflat de parinte si eu cam evitam sa merg nu stiu de ce dar avitam si intr-o buna zii dupa multele insistente ale prietenei mele am fost,stand la rand ma gandeam k o sa imi fie frica atunci cand voi fi in fata lui,ma gandeam chiar k poate sunt posedata si poate incep sa tip acolo,dar nu a fost deloc asa,cand am intrat si cand i-am pupat mana care era cald si moale si i-am vazut si ochii deschisi atat de mult mam bucurat si atat de mare mi-am simtit inima cum nu pot sa descriu in cuvinte,era o bucurie nedescrisa…

  2. Pingback: PARINTELE GHEORGHE TARCEA – 50 de ani de la nasterea in cer a unui martir al inchisorilor, cu sfinte moaste la Aiud. MARTURIA EXTRAORDINARA A FIULUI SAU, MIRCEA, EL INSUSI PATIMITOR PENTRU CREDINTA IN TEMNITELE COMUNISTE (si VIDEO) -
  3. Parintele Ilie Lacatusu este un sfant grabnic ajutator. Eu sunt din provincie, insa am rude in Bucuresti care m-au chemat sa le ajut intr-o problema in luna martie, 2014. Am plecat de acasa cu gandul de a ajunge neaparat la racla parintelui si, fara sa stiu programul, am ajuns ca prin minune la timp pentru ca eu si cei cu care eram ne-am inchinat ultimii. Cred cu tot sufletul ca parintele ne-a asteptat. In acea perioada imi cautam un loc de munca, mai aveam cateva zile pana se termina perioada de somaj, iar de a doua zi dupa ce am fost la parintele Ilie Lacatusu, am inceput sa primesc telefoane pentru angajare. Cand m-am intors acasa de la Bucuresti la cateva zile aveam contractul de munca semnat si incepusem sa lucrez. Parintele m-a ajutat, iar eu am reusit sa ajung din nou la el sa ii multumesc si simt in continuare ajutorul lui, a Sfantului Nectarie si a Sfantului Efrem cel Nou! Doamne ajuta!

  4. Buna seara,

    Numele meu este George-Cristian Datcu si in prezent sunt student la Universitatea Politehnica Bucuresti, la Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei. Minunea ce mi s-a intamplat are legatura cu una dintre sesiunile de examene din cadrul facultatii la care studiez. Inaintea de a povesti despre asta, as dori sa vorbesc putin despre momentul in care am aflat pentru prima data despre Sfantul Parinte Ilie Lacatusu. Mi-amintesc ca era 21 iulie 2013, in ajunul praznuirii Parintelui Ilie (22 iulie), praznuire despre care aveam sa aflu chiar in acea seara, cand am venit in vizita la prietena mea, care locuieste in apropierea Bucurestului, pentru cateva zile, data fiind perioada vacantei de vara. Inca din momentul sosirii mele acolo, parintii prietenei mele, care dimineata fusesera la Manastirea Pasarea, pentru a asista la slujba Sfintei Liturghii, inainte de a pleca catre casa au primit de la cei care slujeau acolo Acatistul Sfantului Ilie Lacatusu impreuna cu indemnul de a merge in vizita la capela din Cimitirul Giulesti, unde sunt pastrate sfintele sale moaste, mi-au oferit sa citesc carticica cu acatistul primit, care cuprindea si cateva amanunte referitoarea la viata Parintelui.

    Chinurile si nevointele prin care am citit ca trecuse acest marturisitor al lui Hristos, desi sumar descrise in carticica, m-au emotionat asa de tare si m-au determinat sa citesc pentru prima oara acatistul chiar in acea seara. Inca din acel moment am simtit cum intre mine si Parinte a luat nastere o prietenie sincera. Cu toate ca dupa citirea acatistul sau, m-am “luat” cu cele lumesti, fara sa imi dau seama, Parintele ma chema la el. Astfel, ziua de 22 iulie, a debutat pentru mine si prietena mea sub semnul agitatiei si haosului cotidian. Drept urmare, dis de dimineata, am plecat in graba spre Bucuresti, prietena mea fiind programata la examenul auto teoretic la primele ore ale diminetii. Pe langa acest examen al ei, ziua fiind lunga, multe sarcini trebuiau duse la bun sfarsit.

    Cand am terminat toate treburile in oras si ziua parea ca pentu noi a luat sfarsit si ne pregateam sa ne intoarcem spre casa, o chemare launtrica atat de puternica mi-a facut sa imi indrept pasii in directia total opusa celei spre casa… Cuprins cu totul de aceasta chemare, am inceput chiar sa alerg inspre Giulesti, lucru care pe prietena mea a surprins-o, dar pe care l-a inteles, atunci cand i-am explicat ce simt. Astfel, am facut impreuna un drum de aproximativ 50 de minute, care noua ni s-a parut de doar cateva minute… Imediat ce am ajuns la locul cu pricina, inca de la intrarea in cimitir, am simtit o pace interioara cum rar ne este dat sa simtim. Ajungand la capela, lucru deloc de mirare, am observat ca va trebui sa ramanem la o coada ce insuma multime mare de credinciosi (lucru care ne-a bucurat de altfel, in loc sa ne intristeze). In timpul asteptarii, impletita cu rugaciune catre Sfantul si cu binecuvantate discutii despre ajutorul oferit noua de catre sfinti, ni s-au alaturat si parintii prietenei mele.

    Venind si asteptatul moment, al inchinarii la moastele Sfantului Ilie Lacatusu, ma simteam atat de coplesit de sfintenia locului (e un lucru bine stiut ca omul sfinteste locul), incat in momentul in care m-am apropiat sa sarut sfintele moaste si crucea Parintelui, am simtit ca Parintele este mai viu decat noi si ca ne binecuvanteaza pe fiecare in parte, parca avand un surs de un cald atat de sincer. Acest sentiment pe care nu-l mai traisem inainte m-au determinat sa cred ca am castigat un prieten ce-mi va fi alaturi mereu de-atunci inainte, in incercarile si ispitele acestui veac.

    Am plecat de-acolo, cu promisiunea facuta mie insumi ca am sa revin cat de des pot. Bineinteles ca fagaduintele facute, indeosebi noua insine, au menirea de a nu fi tinute… Desi am continuat sa citesc acatistul Parintelui, ceea ce m-a adus din nou la capela unde se afla sfintele moaste a fost deznadejdea ce ma cuprinsese inainte de sesiunea de examene din iarna.

    Cu inima stransa de frica examenelor ce-mi stateau inainte, cu trei zile inaintea primului examen, mi-am zis sa fac o ultima incercare, amintindu-mi de “prietenul” care cu atata caldura ma primise la sine in iulie si de nenumaratele momente cand i-am simtit interventia in viata mea.

    Pe o vremea geroasa, afara fiind in jur de -10°C, am asteptat in jur de 3 ore sa-mi vina randul alaturi de alte cateva zeci de persoane care sperau in ajutorul Sfantului. Pe aproximativ toata durata asteptarii, am citit acatistul Parintelui Ilie si m-am rugat sa alunge de la mine duhurile deznadejdii si al trandaviei care ma incercau tot mai aprig si sa puna ordine in viata mea. In momentul in care m-am inchinat sfintelor sale moaste am simtit pe loc cum pacea lua locul deznadejdii si increderea locul neincrederii. Am plecat de acolo cu credinta ca “cineva” isi doreste ca eu sa reusesc (Dumnezeu nu ne vrea prosti!). Cu toate acestea ziua primului examen se apropia cu pasi grabiti, iar eu am constatat in seara dinaintea incercarii cu pricina ca nu am acoperit nici jumatate din materia ceruta la examen! Cu credinta in ajutorul Sfantului si al lui Dumnezeu, am pornit spre facultate. Pe toata durata drumului, nu stiu cum, dar mi-am gasit timpul sa revad unele probleme, posibile subiecte de examen. Ceea ce s-a intamplat mai departe, banuiesc ca intuiti… Am primit ca subiecte de examen exact problemele pe care le revazusem ultima data, in metrou, si a caror mod de rezolvare mi-l insusisem destul de bine, iar ca subiect de teorie exact ceea ce stapaneam mai bine! Examenul a fost trecut, iar nota obtinuta a fost una dintre cele mai bune din sala! Sa fie oare doar o coincidenta?! Eu, nu cred… Astfel, tot cu ajutorul Sfantului, caruia vreau sa-i multumesc pentru grabnicul ajutor ce nu a ezitat sa mi-l ofere sesiunea am trecut-o cu bine, la cele mai importante materii obtinand note nesperat de mari!

    Astfel, pentru mine Parintele Ilie ramane un mare sfant, care nu pregeta sa ne ofere ajutorul sau nici in cele mai marunte activitati materiale ale vietii cotidiene. Am avut si continui sa am multe intamplari minunate petrecute in urma rugaciunilor catre Parinte, dar pe care le voi povesti cu urmatoarea ocazie.

    Asadar, un indemn sincer catre toti cinstitori de sfinti: Rugati-va Parintelui! Nu veti iesi rusinati de la el!

    Bunul Dumnezeu sa ne ajute sa-i cinsitim cum se cuvine pe toti cei care au fost si sunt bineplacuti Lui! Slava lui Dumnezeu pentru toate! Amin.

    George- Cristian

  5. Foarte frumoase si instructive comentariile, eu una multumesc pentru ele!

    @George Datcu:

    Minunat a lucrat Sfantul in viata ta, intr-adevar. Ma bucur ca ai relatat cu amanunte, sunt foarte importante in astfel de relatari, pt ca arata modul in care lucreaza Dumnezeu prin sfintii sai minunati!

    (in plus mi-ai amintit si mie de vremurile studentiei, cand ma duceam cu juma’ de materie necitita. :) Bafta in continuare si…cu Dumnezeu inainte!)

  6. Azi 26.06.2014 o colega mi-a promis ca ma duce la parintele Lacatusu insa nu a putut si a amanat acest lucru insa eu am fost tare dezamagita. Asteptam momentul sa merg sa ma rog sa reusesc sa vand apartamentul. In 3 luni decand nu m0au sunat adunat 5 persoane. azi au sunat chiar 5 persoane air ultima a insistat sa vina la o vizionare. Ce s-a intamplat azi chiar consider ca ajutorul a venit de la Dumnezeu prin intermediul Parintelui. Chiar daca nu voi vinde casa curand consider ca mi s-a intamplat o minune numai cu gandul ca merg la sfintele moaste.
    Dumnezeu sa fie cu noi.

  7. Am o mare suparare. Numai o minune va putea rezolva situatia in care ma aflu.
    Am sa vin cu toata increderea la moastele Parintelui Ilie Lacatusu.

    Dumnezeu sa ajute pe toata lumea!

  8. Buna seara…va rog mult spuneti-mi daca duminica gasesc deschis la Parintele Ilie.
    Vrea sa ajung urgent.

  9. Parintele Ilie Lacatusu este mare facator de minuni. In vara aceasta am ajuns si eu in Giulesti la sfintele sale moaste. Am simtit o imensa pace interioara. Acum ma rog de acasa Parintelui Ilie Lacatusu si simt cum ma ajuta. Doamne ajuta!

  10. Ma numesc Daniela si locuiesc in Bucuresti.

    As vrea sa marturisesc si eu cu mare bucurie in suflet o minune pe care Sfantul Ilie Lacatusul a facut-o pentru mine.

    Am fost plecati din tara cam 4 ani si acolo ne-am luat un apartament, deoarece nu li se inchiria strainilor si nu aveam unde sa stam. Am vrut sa il vindem deoarece in orasul respectiv nu se gasea de munca si nici scoala nu era foarte buna pentru copiii.
    Ne-am chinuit sa vindem apartamentul cam 3 ani si nu am reusit, indiferent de pret.
    Soarta a facut ca in octombrie sa ne intoarcem in tara, si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma duc la Sfantul Ilie Lacatusul si sa ma rog din toata inima sa ma ajute sa vand aceast apartament, care acum ramasese acolo gol si la care plateam in continuare sume uriase la intretinere.

    Spre rusinea mea au fost clipe in care m-am indoit de iubirea Sfantului si de ajutorul la care speram, insa Sfantul nu m-a dezamagit si ca o minune au aparut doi cumparatori, care prin licitatie au crescut pretul si s-a vandut iata apartamentul intr-un timp scurt. Vestea ca exista un cumparator am primit-o inaintea Craciunului si iata iar am simti mana Dumnezeiasca in aceasta vanzare.

    Am promis sfantului ca daca voi primi ajutor cu aceasta problema, voi spune la cat mai multa lume despre minunea pe care el a facut-o pentru mine si pentru familia mea.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate