Interviu de suflet cu PARINTELE GHEORGHE HOLBEA despre modelele sale formative si duhovnicii sai, INTALNIREA CU PARINTELE STANILOAE si criza tinerilor traitori in “societatea relativismului absolut”

3-10-2013 Sublinieri

articol_30_1

Slujitori ai Cuvântului.  Interviu cu Părintele Gheorghe Viorel Holbea, Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București

– Vorbiţi-ne despre una sau mai multe personalităţi de la care aţi avut foarte multe de învăţat.

– S-o luăm cronologic. În vara lui 1979, după anul întâi de seminar, l-am văzut și ascultat pentru prima dată pe parintele-cleopaPărintele Cleopa, la chilia sa de la Mănăstirea Sihăstria. Harisma cuvântului său a făcut să se petreacă în mintea mea o schimbare radicală. Felul în care actualiza cuvintele Sfinților Părinți, apoftegmele Părinților pustiei și cuvântul Scripturii, m-a făcut să înțeleg că în cugetul părintelui lumea de aici și lumea de dincolo erau atât de întrepătrunse încât realitatea în care trăia nu avea nicio ruptură între „aici” și „dincolo. Mintea mea nu reușise până atunci să depășească această despărțire; ea trăia realitatea de dincolo la nivel ideatic-mitologic precum în legendele pe care le citisem în copilărie. Atunci am început să înțeleg realitatea duhovnicească a Bisericii ca realitate profundă a lumii. Părintele Cleopa prin harisma cuvântului său îți împărtășea acea stare a profunzimii vieții în Dumnezeu ca singura certitudine pentru care merită să trăiești.

parintele-paisie-olaruÎn același pelerinaj, am urcat la schitul Sihla pe poteca spre peștera Sfintei Teodora, unde, la chilia de sub stâncă, viețuia Părintele Paisie Olaru. Mi-l amintesc cu un trup împuținat și cu o voce melodioasă și blândă. Blagoslovenia Părintelui Paisie, din care nu lipsea expresia „Domnul să îți ajute, să te mântuiască și să îți hărăzească un colțișor de rai”, alunga toată greutatea trupească și sufletească pe care uneori o simțeam ca o povară în sufletul meu. Odată plecat de la el, zburam. Eram ușor, pluteam. Într-o asemenea stare coboram la Mănăstirea Agapia Vechep. Elefterie Dervent la Părintele Elefterie Mihail. Părintele, care înainte de călugărie fusese medic ortoped, știa toate leacurile pentru boli și suferințe și practica ceea ce am numi astăzi osteopatia. Dar ceea ce a rămas în sufletul meu de la Părintele este harisma omeniei. Uneori stătea câte 3 ore la sfat cu noi, învățându-ne cum să săvârșim Sfintele Taine, cum să ne raportăm la misiunea preoției sau ne dădea sfaturi practice de viață. Timpul petrecut împreună era de fapt o agapă integrală. Îl aud și acum spunând: „Aduceți, maicilor, bucate. Ei sunt viitorii preoți!Faptul de a ne ospăta, de a sta trei ore de vorbă cu noi, de a ne acorda atâta importanță, era copleșitor pentru noi. Niciun duhovnic nu ne acorda atâta importanță. Și după fiecare vizită venea și o blagoslovenie de drum.

Acest pelerinaj l-am săvârșit în fiecare vară în perioada Seminarului și a studenției.

p-Ioanichie-Balan-si-p-JustinÎn 1982, am vizitat pentru prima dată Mănăstirea Bistrița – Neamț, unde viețuiau doi mari duhovnici: Părintele Ioanichie Bălan și Părintele Iustin Pârvu. La această Mănăstire am petrecut din 1983 până în 1988 aproximativ cinci săptămâni în fiecare vacanță de vară, îndeplinind diferite ascultări: ghid, ajutor la trapeză sau la bucătărie, la strânsul fânului. Pe atunci, Mănăstirea Bistrița avea mai multe schituri unde lucram împreună cu călugării mai tineri sau frații de mănăstire. A fost una dintre cele mai frumoase și mai rodnice perioade din perspectivă duhovnicească în formarea mea. Părintele Ioanichie editase deja Patericul Românesc”, volumul I din „Convorbiri Duhovnicești”,Vetre de sihăstrie românească” și „Pelerinaj românesc la Locurile Sfinte”. Îmi amintesc cu bucurie că, împreună cu colegul meu de facultate Gheorghiță Diaconu – actualul stareț de la Bistrița, Luca Diaconu – am diortosit textul Părintelui Ioanichie la „Convorbiri Duhovnicești”, volumul II. Părintele Ioanichie era un neobosit misionar și ne dăruia întotdeauna un sentiment de siguranță: alături de Dumnezeu nu ți se poate întâmpla nimic rău. Predicile sale înflăcărate le ascult și astăzi într-un colț al memoriei mele:

Fraților, nu vă descurajați când mintea se împrăștie în rugăciune. Nevoiți-vă! La început este cantitate, și pe măsura râvnei, Dumnezeu vă va da calitate.”

Sunt multe învățături, sfaturi, povețe, care s-au așezat în ființa mea prin darul acestui părinte „mare misionar al Bisericii noastre”.

Pe părinții Bistriței trecuți la Domnul îi pomenesc la fiecare liturghie într-o ordine anume: Arhim. Ioanichie, Arhim. Ciprian – fostul stareț, ieromonahii Marchian, Martinian, Hrisostom, Isihie, Grigorie, schimonahul Nil.

Antonie-PlamadealaÎn perioada seminarului, la Buzău, episcopul Antonie Plămădeală, care a păstorit între 1980–1982, a schimbat definitiv perspectiva educației noastre. De la disciplina cazonă moștenită ca „tradiție” în seminar, cu un regim rigid și uneori depersonalizant, ierarhul Antonie, de vrednică pomenire, a reușit în doi ani să schimbe orizontul vieții noastre de elevi seminariști. A invitat la Seminarul „Chesarie Episcopul” din Buzău o serie de personalități duhovnicești sau de cultură pentru a ne vorbi și a ne încuraja în viitoarea noastră misiune. Îmi amintesc de părintele Cleopa Ilie, care ne-a vorbit în mai multe rânduri sub nucul din curtea seminarului, părintele profesor Ioan G. Coman, marele patrolog, care ne-a impresionat prin ținuta și erudiția sa, scriitorul Geo Bogza, poetul Ioan Alexandru.

Într-o societate ateist-comunistă în care preoții erau marginalizați, iar Biserica Ortodoxă era doar una dintre cultele recunoscute, ierarhul de la Buzău ne-a sădit simțământul profund că

teologia este cultura plenară. Mai mult decât teologia nu poate să își dorească cineva pe acest pământ.”

Îmi amintesc cum, la sfârșitul anului școlar 1981, i-a premiat pe toți elevii seminarului, de la anul V până la anul I, dăruindu-ne personal cartea sa, „Dascăli de cuget și simțire românească. M-a impresionat căldura și iubirea cu care ne-a binecuvântat, adresându-ne fiecăruia un cuvânt mângâietor alături de autograful de pe carte.

Ioan-alexandru-poet-crestinO altă personalitate căreia îi datorez foarte mult este poetul Ioan Alexandru. Am avut marea bucurie şi marea şansă de a-l cunoaşte şi a-l asculta pentru prima dată la 6 iunie 1981, la Seminarul din Buzău, unde fusese invitat de Preasfinţitul Antonie Plămădeală. Atunci am înțeles cât de fericiţi ar fi trebuit să fim că suntem elevi la seminar, cât de valoroşi eram întrucât aveam să devenim slujitori ai Cuvântului Întrupat, în ţarina Sfintei Scripturi, noi, pe care regimul ateu ne considera anacronici, la periferia societăţii. Poetul ne-a vorbit despre cele două căi de cunoaştere a lui Dumnezeu: o cunoaştere descriptiv-ştiinţifică, pe care o fac doctorii, matematicienii, oamenii de ştiinţă; aceasta e o cale care diferă de la o epocă la alta, o cale progresivă de cunoaștere a lumii; prin ea vedem treptat ce este cosmosul. Dar există şi calea de cunoaştere simbolică, în care sunt implicaţi profeţii, poeţii, pictorii, muzicienii, preoţii. Această cale nu e cu nimic mai prejos decât cea științifică, este încoronarea cunoașterii, căci fără o viziune spirituală în zadar eşti specialist, dacă nu ai viziunea întregului. Cunoaşterea simbolică se înalţă aşa cum preotul se înalţă când citeşte Evanghelia de pe aripile vulturului de la amvonul bisericii. Când a vorbit despre Biblie,

„din care mănâncă lumea şi nu se mai satură, care nu se devalorizează, care e mai presus de cunoaştere, întrucât din ea s-au născut popoare şi civilizaţii, opere de artă şi muzică de o frumuseţe remarcabilă”,

am înțeles că nu suntem la margine de istorie. Apoi a vorbit despre chipul de „apostol” al poetului Octavian Goga și a încheiat recitând poezia „Casa părintească. La finalul întâlnirii, episcopul Antonie Plămădeală a spus:

Poetul este un trimis. Poetul este un profet, dacă este poet adevărat. Și Ioan Alexandru este un poet adevărat.

Entuziasmul poetului, înflăcărarea lui, în vorbire și în recitare, au rămas profund întipărite în ființa mea lăuntrică. Rostea cuvintele rotunjindu-le. Rostirea cuvântului însemna pentru poet o participare la taină. Mâinile lui, învamileluiioanalexandru momentul rostirii, modelau totdeauna de parcă ar fi frământat pâinea cuvântului, totul era vibraţie, căci te făcea aproape să vezi cuvântul, să-l simţi. Ioan Alexandru este unul din oamenii providențiali ai vieții mele prin trăirea vie a credinței, prin elocință, prin entuziasm. Prietenul și colegul meu, cu care am împărțit bucuriile cursurilor poetului, l-a numit “Apostolul mirean în comunismul ateu”. Ne-a învățat care este diferența fundamentală dintre tragedia greacă și drumul crucii. Ne-a sădit în inimă încredințarea că răul nostru are cine să-l poarte: Mielul lui Dumnezeu întrupat și înjunghiat în istorie, Cel ce prin Înviere a dat vieții noastre sensul veșnic.

Poetul se ruga, postea, se spovedea, se smerea, făcea vecernia acasă, împreună cu soţia şi copiii, când motive binecuvântate îl împiedicau să ajungă la biserică. El aprindea inimile cu dragostea pentru Hristos predicând în biserică. L-am ascultat la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 1988 la Mănăstirea Moisei din Maramureș, când a predicat despre jertfa Sfinţilor Brâncoveni. Plângeau oamenii, plângea iarba, plângeau codrii, plângea cosmosul. Este dascălul care rămânea să vorbească şi după ce portăreasa universităţii stingea lumina în sala de curs; poetul se smerea în faţa acesteia, cerând iertare că rămânea să lumineze sufletele chiar şi fără lumina materială a becurilor.

Îmi amintesc de momentul în care a primit în Japonia premiul unei societăți umaniste care număra în toată lumea vreo 9 milioane de membrii, a cărei deviză era „formarea de valori prin educație”. A dus mesajul lui Hristos la Tokio, într-o universitate unde a fost ascultat de câteva mii de studenți.

Mihai RadulescuMihai Rădulescu, profesorul nostru de franceză și engleză de la Institutul Teologic din București, este o altă personalitate căreia îi datorez foarte mult. Scriitor, dramaturg și un om care a cultivat ritmic studenților săi gustul pentru frumusețe, pentru marea cultură și noblețea de caracter.

Domnul Profesor ne-a învățat să ne ferim de kitsch. Avea o colecție de tablouri originale și ne vorbea întotdeauna de felul în care trebuie să gustăm pictura. Când ne vedea cu poze ale tablourilor celebre ne certa pentru ca nu cumva să ne obișnuim cu copii și clișee. Ne spunea adeseori:

Măi băieți, când întâlniți un om sensibil, cu un caracter fin și nobil, exagerați încurajându-l, pentru că oricât ați exagera nu faceți îndeajuns. Pentru că oamenii nobili și sensibili sunt foarte rari.

După Revoluție, am aflat că fusese arestat în perioada comunistă în 1956 cu ocazia revoltei studenților. Această experiență a evocat-o în câteva cărți: „Caidul – nuvelele adolescenței în temnițele comuniste”, „Sânge pe râul Doamnei”, „Duhovnici ortodocși sub lespezile comuniste”, „Istoria literaturii române de detenție – Memorialistica reeducărilor”, „Martiriul Bisericii Ortodoxe Române”, „Pe bulevard, în jos…”.

L-ați cunoscut pe Părintele Dumitru Stăniloae. Ce a însemnat pentru sfinția voastră întâlnirea cu Părintele?

– L-am iubit pe Părintele Stăniloae înainte de a-l cunoaște personal. În anul I de seminar, unul dintre colegii mai mari, Costea Tănăsache, mi-a făcut rost de cele trei volume de Teologie Dogmatică editate în 1978. Am început să citesc din această trilogie a Părintelui, dar, deși mi se părea că înțeleg, când încercam să reproduc ideile, îmi venea foarte greu. Totuși, am simțit în opera Părintelui acel duh autentic al teologiei Bisericii și treptat am început să înțeleg.

L-am cunoscut personal în perioada studenției, mai precis în 1986. Este foarte interesant itinerarul pe care l-am urmat pentru a-l cunoaște personal. Deși opera Părintelui era citată de către toți profesorii, nu-mi amintesc să fi fost invitat între 1984–1988 la Facultate pentru a-l cunoaște și a-l asculta. Un istoric, care venea des la Mănăstirea Bistrița, absolvent al Institutului Teologic, mi-a zis într-o zi:

Bade Viorele, eu mă străduiesc să te atrag spre istorie și dumneata ești filosof. De aceea m-am gândit că ar fi bine să-l cunoști pe Părintele Stăniloae. Știi, în Evul Mediu, ucenicii, pentru a învăța meserie, făceau curat în atelierele meșterilor și furau meseria măturând. Așa ar trebui să faci și dumneata. Să mături în pridvorul casei Părintelui Stăniloae și să furi meserie. Să-l cunoști.”

Surprins, am îngăimat:

Dar trăiește Părintele Stăniloae?

Întrebarea era justificată, întrucât în Facultatea noastră se crease sentimentul absenței fizice a Părintelui. Mi-a răspuns:

„Trăiește pe strada Cernica, din dreptul Bisericii 40 de Sfinți, pe linia tramvaiului 12. Dacă dorești, am să vorbesc cu Părintele despre tine și sunt sigur că te va primi.”

Așa l-am cunoscut pe Părintele Stăniloae. I-am dat telefon cu mare emoție și de la celalalt capăt m-a întâmpinat o voceDS blândă și binevoitoare. Am mers pe strada Cernica, unde Părintele locuia într-o garsonieră confort sporit în care am intrat cu sfială și plin de emoție: intram în casa celui mai mare teolog în viață. În holul mare, Părintele improvizase un birou cu bibliotecă unde-și primea și oaspeții. Pe lângă volumele masive din Teologia Dogmatică a lui Karl Bart, biblioteca mai conținea multe cărți de teologie și filozofie, multe în limbi străine, iar pe jos și pe birou se găseau fotocopii din Migne Patrologia greacă, precum și multe manu­scrise ale Părintelui. Pe măsură ce dialogul nostru avansa, tulburarea și emoția mea s-au risipit treptat. O statură înaltă, un chip blând de părinte, o exprimare simplă dar profundă, o atitudine firească, ce nu avea nimic cu distanța universitarilor cunoscuți de mine. Am simțit o căldură în suflet și o apropiere care au marcat o întâlnire cu valoare de destin. Vizitele mele pe strada Cernica erau destul de dese și de fiecare dată am admirat grija maicii preotese Maria Stăniloae pentru Părintele. Venea și ne spunea:

„Părintele a obosit. Vă așteptăm și altă dată.”

Vorbea foarte mult despre valoarea persoanei umane înaintea lui Dumnezeu, despre impersonalismul filosofiilor și ideologiilor umaniste, despre apropierea lui Dumnezeu de om prin Iisus Hristos, Fiul Său Întrupat. Regreta că noi, românii, nu avem un scriitor creștin de talia lui F.M. Dostoievski, care reușise să așeze filonul filocalic în opera sa literară, că intelectualii noștri erau cuceriți de panteismul filosofic și mai puțin deschiși către învățătura creștină proprie neamului românesc.

M-a surprins prin generozitatea de a-mi descoperi calități pe care eu nu le vedeam. Am trăit multe bucurii în aceste întâlniri. Una dintre acestea a fost momentul în care mi-a încredințat două lucrări în manuscris dactilografiat: „Chipul nemuritor al lui Dumnezeu” și „Persoana umană în vecinic dialog cu Dumnezeu”. Citeam doar 10 pagini pe zi și simțeam cum crește în sufletul meu o mare bucurie a sensului vieții. Într-una din zile am simțit o bucurie nemăsurată, pe care am consemnat-o astfel:

Îți mulțumesc Ție, Doamne, pentru această clipă de bucurie a Sensului. Chiar și numai pentru această clipă de bucurie și merita să mă nasc.”

În 1991, am organizat primul simpozion „Dumitru Stăniloae” la Seminarul Teologic din Buzău, avându-i ca invitați pe Pr. Prof. Constantin Galeriu și pe poetul Ioan Alexandru. Cu acest prilej Părintele Stăniloae ne-a adresat o scrisoare care începe astfel:

„Iubiți elevi ai Seminarului Teologic din Buzău, am aflat prin poetul Ioan Alexandru despre hotărârea voastră binecuvântată de Preasfințitul Episcop Epifanie de a sărbători modesta mea persoană și opera mea teologică, astăzi, în Duminica Ortodoxiei din acest an. Știrea aceasta m-a pus într-o cumpănă în privința răspunsului ce se cuvine să vi-l dau, dată fiind voința mea de a nu păcătui împotriva smereniei ce m-am silit să o păstrez în cursul vieții mele. Pe de o parte, această simțire mă îndeamnă să dezaprob hotărârea voastră de a mă sărbători. Pe de alta, atenția iubitoare ce ați manifestat-o față de mine îmi cerea să nu mă arăt nepăsător față de voi. Până la urmă am socotit că pot împăca aceste două simțiri ce par contradictorii făcând din cuvântul meu de mulțumire un mijloc de încălzire a inimii voastre pentru dragostea lui Hristos, așa cum m-am silit să o fac cu modestele mele puteri, prin tot scrisul meu. Din tot sufletul vă îndemn, deci, și cu acest prilej, să folosiți ce învățați în cursul petrecerii în seminar spre a vă pregăti pentru o slujire preoțească deplin devotată a Domnului nostru Iisus Hristos.

parintele-Dumitru-Staniloae-si-pr.-Gheorghe-Holbea-tanar-2La aniversarea zilei de naștere a Părintelui, 16 noiembrie, mergeam în fiecare an cu un grup de elevi de la Buzău. Un moment deosebit a fost la aniversarea din anul 1992, când împreună cu 40 de elevi de la Seminarul Teologic din Buzău am mers la „chilia” Părintelui, dăruindu-i 89 de crizanteme, cântându-i colinde și urându‑i „întru mulți ani” spre slujirea teologiei ortodoxe și a Bisericii.

Probabil ați avut de-a face cu propaganda atee comunistă. Ce v-a făcut să vă păstrați credința?

Părinții mei, profund credincioși, m-au educat să fiu mereu în Biserică, împreună cu Mântuitorul Hristos, cu Măicuța Domnului și cu Sfinții aproape. Tata ne citea din Sfânta Scriptură și din alte cărți duhovnicești pe care le moștenise de la bunicul Neculai. Mama a fost o rugătoare și o ființă tandră, cu multă căldură în suflet. Rugăciunile părinților m-au însoțit permanent și pretutindeni.

Părintele din satul meu natal, Ștefan Maftei, și maica preoteasă Rica au fost pentru mine un exemplu de credință, finețe și noblețe sufletească. Mai târziu au devenit și nașii noștri de cununie.

Duhovnicii pe care i-am enumerat mai sus, profesorii de la seminar și facultate, oamenii de cultură profund credincioși cu care Dumnezeu m-a întâlnit, au fost pentru mine „reazem și întărire” în epoca ateismului comunist.

– Față de alte epoci, există trăsături specifice ale societății contemporane care pot să îl apropie sau să îl depărteze pe om de Dumnezeu? Ce sfaturi le-ați da tinerilor?

– Tinerii de astăzi trăiesc într-o „societate” a cărei ideologie este foarte primejdioasă pentru echilibrul_DSC6796 lor lăuntric: societatea relativismului absolut. În Europa secularizată a zilelor noastre, care neagă rădăcinile sale creștine, toate valorile spirituale sunt înlocuite cu formule artificiale despre „societatea cunoașterii și a interconectării globale. Asistăm la ștergerea programată a reperelor, la amestecarea deliberată a criteriilor și la ruinarea discernământuluia se vedea presiunile care se fac la nivel global pentru legalizarea căsătoriilor homosexuale –, la haosul moral, lipsit de echilibru şi de bun simţ. Lipsește perspectiva pe termen lung care ar genera încredere şi solidaritate.

Tinerilor le lipsesc modelele. Criza modelelor pare cea mai gravă criză cu care ne confruntăm. Dar mai gravă este consacrarea pseudomodelelor – pseudovedete, analfabeți cu brand, cu accesorii și mașini exorbitante, ancorați în zona instinctelor primare, „băieţi de bani gata” – ca adevărate valori. Așa cum remarca Tudor Chirilă în „Cruciada Culturii, de ani buni, demagogia, mediocritatea, tupeul, ipocrizia, ignoranţa,

prostul gust, facilul, vulgarul, valorile inversate, toate la un loc au lansat o ofensivă fără precedent împotriva Frumosului.

Valorile manifestă un raport intrinsec, o polaritate – pozitive-negative, dezirabile-indezirabile – şi o ierarhizare, reprezentând repere ale vieţii spirituale şi practice. Procesul de reconsiderare a valorilor cuprinde anumite tendinţe negative: nihilism axiologic – negarea absolută a tuturor valorilor, acomodarea facilă, lipsită de spirit critic şi discernământ la modele de import.

Biserica, prin duhovnicii săi, trebuie să-i ajute pe tineri, readucând în actualitate modelele creștine de formare umană: sfântul, eroul, omul drept, frumos, politicos, cuviincios, cărturarul, muncitorul. De asemenea, trebuie să reacționeze la superficialitate, vulgaritate, prost gust, mimetism, mediocritate şi subcultură, să stimuleze interesul tinerilor pentru valorile autentice sub imboldul sănătos al culturii credinţei creștine pe care Europa se pare că a uitat-o.

181022input_file0013827_1

Legaturi:

 ***

 


Categorii

Ioan Alexandru, Parintele Dumitru Staniloae, Parintele Gheorghe Holbea, Pentru tineri, Preotie (pentru preoti), Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “Interviu de suflet cu PARINTELE GHEORGHE HOLBEA despre modelele sale formative si duhovnicii sai, INTALNIREA CU PARINTELE STANILOAE si criza tinerilor traitori in “societatea relativismului absolut”

  1. Insufletitor, minunat interviul!

    Cate exemple de oameni frumosi:
    “Părinții mei, profund credincioși, m-au educat să fiu mereu în Biserică, împreună cu Mântuitorul Hristos, cu Măicuța Domnului și cu Sfinții aproape. Tata ne citea din Sfânta Scriptură și din alte cărți duhovnicești pe care le moștenise de la bunicul Neculai. Mama a fost o rugătoare și o ființă tandră, cu multă căldură în suflet. Rugăciunile părinților m-au însoțit permanent și pretutindeni.
    Părintele din satul meu natal, Ștefan Maftei, și maica preoteasă Rica au fost pentru mine un exemplu de credință, finețe și noblețe sufletească.”

    Cata finete, smerenie, noblete si simplitate, sarace sunt cuvintele pentru a-l descrie pe Pr Dumitru Staniloae. Scrierile sale sunt o curgere lina, simpla, si totusi complexa, o armonie a tainelor, fiecare cuvant o manifestare a Duhului lui Dumnezeu intr-un mod pe care nu l-am mai intalnit la nici un alt sfant parinte. Smerenia care l-a caracterizat si pe care a urmat-o toata viata, dupa cum sfintia sa marturiseste, ma face sa ma gandesc la multitudinea de sfinti din calendarul Bisericii noastre care, desi nobili de mari rang (Sf Eustatie Plachida si altii..) sau ierarhi eruditi au preferat sa traiasca in anonimat, sa fuga de slava lumii, sa-si ia o identitate noua si traiasca in dulcea smerenie a lui Hristos.
    Parintele Staniloae a reusit ceva mai mult. A reusit sa traiasca smerenia, fiind in lume, inconjurat de sincera pretuire si admiratie a atator tineri si nu numai.
    Mi-a ramas in minte si in suflet rugaciunea de taina a parintelui, surprinsa de un student: “Maica Domnului, da-mi simplitate!”, spusa cu lacrimi in ochi.

  2. L-am audiat pe poetul Ioan Alexandru in perioada 1981-1985 la Universitatea Bucuresti (cursuri de ebraica veche) si la Fac de Arte Plastice (poezie bizantina – Sf Efrem Sirul si Roman Melodiul).

    Revarsa valuri bucurie, nadejde, dragoste, iubire de frumos; asemenea parintelui Galeriu. Deveneai crestin din iubire de frumos si de desavarsire. Era un model viu !
    In amiteatrul de la Fac de filologie, stateau oamenii si in picioare.

    PS: In epoca, la nivelul omului de rand nu se constientizau pericolele legate de ecumenismul teoretic si cel practic. Nici nu se popularizau. Pericolul major era legat de ateism si de comunism (darmarea bisericilor).
    In acea perioada la emisiunile religioase, Europa libera si BBC, transmiteau mai mult sau mai putin explicit mesajele anticomuniste si pro-ecumeniste.

    Ramane de explicat cum a fost posibil ca un absolvent de teologie sa cada in bratele ecumenismului.

  3. Pingback: PARINTELE STANILOAE – 20 ani de la mutarea in Imparatia Iubirii a celui mai mare teolog român: CASNICUL LUI DUMNEZEU, PRIETENUL SFINTILOR -
  4. Pingback: “Amintiri din casa harului”: PARINTELE DUMITRU STANILOAE evocat de ucenici, intelectuali, preoti, teologi si ierarhi, la Patriarhie intr-un congres international. CALDURA FILOCALIEI INTRUPATE si FORTA IUBIRII DESAVARSITE (VIDEO) - Recomandari
  5. Pingback: “IUBIREA INVINGE MOARTEA”. PARINTELE STANILOAE despre REINCARNARE, SIMTUL TAINEI, comuniune, satul traditional, Filocalie, RABDARE SI IUBIRE, sensul mortii si VALOAREA PERSOANEI (video inedit din Arhiva TVR) -
  6. Pingback: PARINTELE DUMITRU STANILOAE – TEOLOGUL – 110 ANI DE LA NASTERE. CUM L-AM CUNOSCUT PE PARINTELE DUMITRU STANILOAE – Evocari video: Pr. Gheorghe Holbea, Costion Nicolescu, Horia Pastina, Lidia Staniloae si altii - Recomandari
  7. Pingback: “Cuvinte din taceri” – Amintiri si confesiuni duhovnicesti remarcabile ale PARINTELUI GHEORGHE HOLBEA si ale duhovnicilor IUSTIN MIRON si PANTELIMON DE LA OAȘA. Modele, pilde si sfaturi pentru TINERI (video) - Recomandari
  8. Pingback: Parintele Dosoftei de la Manastirea Putna despre CUTREMURUL DUHOVNICESC PE CARE IL TRAIM, ca urmare a NIHILISMULUI care ataca credinta si temeliile vietii (VIDEO, TVR) - Recomandari
  9. Pingback: INVITATIE LA O SEARA DUHOVNICEASCA LA LIBRARIA SOPHIA, pe 2 aprilie, pe marginea SCARII Sfantului Ioan, cu pr. GHEORGHE HOLBEA si LILIANA URSU - Anunturi
  10. Pingback: DUMINICA SAMARINENCEI. Predici audio si video despre SETEA DUPA APA VIE A VESNICIEI, A DUHULUI SFANT: “Apa cea vie se afla intotdeauna si numai pe calea cea stramta” -
  11. Pingback: PARINTELE DUMITRU STANILOAE – OMUL, PREOTUL SI TATAL DESAVARSIT, in amintirea fiicei sale, LIDIA. Sfarsitul lumii paradisiace a satului romanesc si inceputul “vremurilor absurde, de cosmar”… care bat din nou la usa si azi -
  12. Pingback: Doamna Lidia Staniloae despre REZISTENTA BISERICII ORTODOXE SUB COMUNISM si despre “teroarea cea de toate zilele”, “atmosfera de delatiune, de incredibila densitate a dusmaniei si a urii”, de vanatoare de “dusmani ai poporulu
  13. Pingback: “Amintiri din casa harului”: PARINTELE DUMITRU STANILOAE evocat de ucenici, intelectuali, preoti, teologi si ierarhi, la Patriarhie intr-un congres international. CALDURA FILOCALIEI INTRUPATE si FORTA IUBIRII DESAVARSITE (VIDEO) | Cuvântul Or
  14. Pingback: Crampeie inlacrimate de lumina si durere din VIATA PARINTELUI DUMITRU STANILOAE, sfantul mare teolog român, “NOBILUL” INCURABIL: “Da, ăsta era tata. Ceilalţi erau mai importanţi şi nu se gândea decât la ei…” | Cuvântu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate