SFANTUL IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA si marturisirea credintei ortodoxe. PREDICI AUDIO ale Parintilor Teofan Popescu (Man. Putna) si Ciprian Negreanu

2-06-2014 Sublinieri

sfIoancelnou

“Nu există „biserici-surori”, există o singură Biserică, pe care a întemeiat-o Domnul nostru Iisus Hristos și aceasta este Biserica Ortodoxă…”

Predica Parintelui Teofan Popescu (Manastirea Putna) la sarbatoarea Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava (2012):

“Fraţi creştini,

În această zi îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitor al acestei zone de nord a Moldovei, un sfânt foarte cunoscut nu numai nouă, românilor, ci cunoscut în toată lumea ortodoxă, un sfânt care în secolul al 14-lea a suferit martiriul în Cetatea Albă, mărturisind credinţa ortodoxă. Iată că ne aflăm în Mănăstirea Putna, al cărei ctitor, Sfântul Ştefan cel Mare, cu siguranţă s-a închinat la moaştele Sfântului Ioan cel Nou şi a primit și de la acest sfânt putere de a mărturisi credinţa.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava s-a născut în cetatea Trapezuntului, la începutul secolului al 14-lea – această cetate este în sud-estul Mării Negre – şi era negustor, grec, probabil, de origine, şi ni se istoriseşte în viaţa acestui sfânt că în jurul anului 1330, mergând cu o corabie, s-a încins într-o discuţie cu un eretic romano-catolic. Şi s-au contrazis mai mult timp, mergând pe corabie, Ioan fiind foarte hotărât în a mărturisi credinţa ortodoxă şi a nu face nicio concesie în problemele acestea de credinţă. Să nu uităm că, în vremurile acestea, erau în minţile ortodocşilor destul de proaspete amintirile cruciadei a patra din anul 1204, când catolicii au zis că merg să elibereze locurile sfinte şi au ajuns să cucerească în cele din urmă Constantinopolul, care era al ortodocşilor, şi au făcut foarte multe nelegiuiri atunci, încât spuneau unii ortodocşi că nici păgânii n-au făcut atâtea nelegiuiri câte au făcut catolicii în momentul în care au cucerit Constantinopolul. Şi, desigur, erau destul de proaspete în amintirile ortodocşilor, mai ales ale grecilor, aceste lucruri.

În această polemică care a avut loc între Sfântul Ioan și un catolic, până la urmă a fost făcut de râs acest catolic, pentru că cine este întemeiat în credinţa ortodoxă şi în ceea ce priveşte învățătura şi în ceea ce priveşte trăirea ortodoxă, ştie să combată ereziile, ştie să vadă care sunt diferenţele și nu se dă după moda vremii, cum se zice astăzi, în special în Occident: că nu contează ce credinţa ai, important e să crezi în Dumnezeu. Şi i-au păcălit și pe unii dintre ortodocşii noştri şi zic şi ei: „Nu e importantă credinţa, important e să crezi în Dumnezeu…” şi aşa ortodocşii noştri cad ca nişte oi proaste în capcanele sectarilor şi îşi pierd în cele din urmă sufletul.

06.02 Sf. Ioan cel Nou-Icoane14Fraţi creştini, nu e atât de simplă problema asta, cum că nu contează credinţa. Contează foarte mult ce credinţă mărturiseşti şi, ştiţi, câteodată este mult mai greu să faci diferenţa când sunt apropiate credinţele. Când sunt diferenţe foarte mari e mai uşor să zici că e adevărul în Ortodoxie. Dar când sunt apropieri foarte mari, cum sunt, de exemplu, între noi şi catolici, trebuie să fii foarte bine întărit în credinţă, în rugăciune, ca să vezi că şi partea acesta a catolicilor este, de fapt, tot o erezie. Aşa s-a comportat şi acest mucenic, Ioan cel Nou, a mărturisit foarte frumos credinţa ortodoxă, l-a făcut de râs pe acest catolic în faţa celor care priveau această discuţie între ei şi acesta a hotărât să se răzbune.

Şi ni se spune în viaţa acestui sfânt, scrisă de un monah Grigorie din Moldova, că atunci când au ajuns în Cetatea Albă acest papistaş s-a dus la eparhul acestei cetăţi, la conducătorul acestei cetăţi, care era de credinţă persană, credea în stele şi aşa mai departe, avea o credinţă idolatră, şi a folosit un vicleşug şi anume i-a spus acestui eparh dacă vrea să stea de vorbă cu un tânăr care vrea să treacă la credinţa lui, persană, fiindcă spunea acest catolic că a stat de vorbă pe corabie cu un tânăr care vrea să se lepede de creştinism şi să treacă la credinţa aceasta tătărească. Şi eparhul acestei cetăţi ni se spune că s-a bucurat foarte mult şi că a chemat multă lume ca să fie de faţă la această lepădare de credinţă. Şi l-a chemat şi pe Ioan, pe viitorul mucenic Ioan şi acesta bineînţeles că nici pe departe nu s-a lepădat de credinţa ortodoxă, dimpotrivă, a simţit tăria Sfântului Duh şi a avut putere să mărturisească şi să-l îndemne pe eparhul cetăţii să treacă la credința ortodoxă.

Iată, deci, că mucenicii, de-a lungul timpurilor, primesc de la Dumnezeu, aşa cum ni se spune în Sfintele Scripturi, o înţelepciune şi vorbeşte Duhul Sfânt prin ei. 178862122Şi ni se spune că acest eparh al Cetăţii Albe, bineînţeles că s-a mâniat foarte mult, văzând că şi el a fost făcut de râs în faţa atâtor oameni pe care-i chemase ca să vadă lepădarea Sfântului Ioan și ni se spune că a dat ordin să fie chinuit foarte rău şi au început să-l bată şi se schimbau între ei cei care îl băteau, oboseau, şi se spune că i-au rupt toate mădularele și totuşi Sfântul Ioan cel Nou nu s-a lepădat, dimpotrivă, în continuare îl îndemna pe acest eparh să treacă la credinţa ortodoxă, să lepede întunecimea minţii.

Iată, iubiţi credincioși, vedem și la martirii din timpul regimului comunist, nişte martiri mai apropiaţi de zilele noastre, vedem într-unele dintre mărturii lucruri asemănătoare, cum erau obligaţi tot aşa să se lepede de Hristos şi Duhul Sfânt grăia prin ei nişte lucruri extraordinare și la un moment dat oboseau cei care-i băteau. Este chiar și un caz cu părintele Bejan, pe care îl ocrotea atât de mult Duhul Sfânt încât nu mai simţea nicio lovitură şi se mirau şi cei care-l băteau de ce nu scoate niciun sunet.

Revenind la Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, după ce a fost mai mult timp chinuit, încât se spune că chiar şi cei care erau în jurul eparhului au început să ţipe, să murmure să-l lase în pace, deşi unii dintre ei nu erau creştini, se spune că atunci eparhul a dat ordin să fie legat de un cal acest Ioan şi să fie târât prin cetate. Şi cum era, oricum, plin de sânge și aşa mai departe, bucăţi din carnea Sfântului rămâneau pe uliţele cetăţii. Şi creştinii erau supăraţi, sufereau, desigur, şi ni se spune că, pe de altă parte, necreştinii, păgânii, râdeau când vedeau lucrurile acestea. Şi la un moment calul a ajuns pe o cetate unde era un cartier evreiesc şi acolo un evreu cu sabia a venit şi i-a tăiat capul Sfântului Ioan.

178862115Iată, frați creştini, şi-au dat mâna la omorârea acestui mucenic care ocroteşte zona noastră şi ereticii şi păgânii şi cei care l-au răstignit pe Domnul nostru Iisus Hristos. Ni se spune, de asemenea, în continuare, că eparhul a dat ordin ca nimeni să nu se atingă de trupul Sfântului Ioan cel Nou, să nu i se ia aceste sfinte moaşte, şi creştinii nu aveau curajul, fiindcă ar fi fost şi ei omorâţi. Totuşi, noaptea, un evreu din cartierul acesta unde fusese omorât Sfântul Ioan a văzut multe lumini, nişte făclii şi trei bărbaţi îmbrăcaţi în alb care făceau slujba de prohodire a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Şi acest evreu ni se spune că a luat arcul şi vrut să-i săgeteze pe aceşti bărbaţi care au încălcat ordinul eparhului. Şi a rămas încremenit, cu mâna pe arc, încât, când au venit zorii zilei, venea foarte multă lume să-l vadă pe acest evreu încremenit cu mâna pe arc.

O întâmplare asemănătoare avem şi la Adormirea Maicii Domnului; dacă v-aţi uitat cu atenţie, pe multe dintre icoanele cu Adormirea Maicii Domnului apare jos tot aşa, un evreu necredincios, care a vrut să răstoarne sicriul Maicii Domnului. Şi vedeţi, în partea de jos a icoanei se arată cum au rămas lipite mâinile acestui evreu de sicriu, fiindcă un înger a venit şi a tăiat mâinile acestui necredincios. Şi în tradiţia Bisericii ni se spune că acest păgân care a vrut să răstoarne sicriul Maicii Domnului până la urmă s-a speriat şi a spus că crede şi el în Hristos şi s-a vindecat, i s-au lipit mâinile la loc şi i-a rămas pe mâini semnul sabiei, ca să-şi aducă aminte tot timpul de această minune. Iată, şi în acest caz al Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava avem o întâmplare asemănătoare, acest evreu care a vrut să-i săgeteze pe îngerii care veniseră să prohodească pe Sfântul Ioan cel Nou rămăsese încremenit cu mâna pe arc şi până nu a mărturisit că se botează şi trece și el la Ortodoxie, la credinţa cea dreaptă, nu a putut să i se facă nimic, a rămas încremenit. În momentul când a făcut această mărturisire, şi-a revenit.

Martiriul_Sf_Ioan_cel_Nou_(Voronet)_-_part_2Iată, fraţi creştini, aceste episoade din viaţa Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, dacă o să mergeţi la Mănăstirea Voroneţ o să vedeţi că acolo sunt reprezentate episoade din viaţa Sfântului Ioan cel Nou, o să vedeţi poate cea mai frumoasă reprezentare a vieţii Sfântului Ioan cel Nou în planul acesta al picturii bisericeşti. Sfântul Ioan cel Nou este, vă spuneam, ocrotitorul acestei zone din nordul Moldovei, dar moaştele lui să ştiţi că nu au fost tot timpul aici, în zona aceasta. În primul rând, el a ajuns la Suceava în timpul domnitorului Alexandru cel Bun, care a domnit între anii 1400 şi 1432, un voievod cu adevărat iubitor de Hristos şi care a vrut foarte mult să aducă aceste moaşte în cetatea Sucevei. Şi aceste moaşte au fost aduse în anul 1415 din Cetatea Albă la cetatea Sucevei. Au fost întâmpinat de un mare alai lângă Iași, într-un loc care până astăzi se numeşte Poiana Vlădicăi și au fost puse în Suceava în biserica Mirăuţi şi mai târziu au fost aduse în catedrala unde se află şi astăzi.

Foarte interesant de remarcat faptul că, atât în Ţara Românească cât şi în Moldova, au fost aduse nişte moaşte ale unor sfinţi cunoscuţi la puţin timp după ce au fost recunoscute Mitropoliile din cele două ţări. Mai întâi a fost recunoscută Mitropolia Ţării Româneşti de către Patriarhia de Constantinopol la 1351 şi la 1396 au fost aduse moaştele Sfintei Muceniţe Filoteea la Argeş. În Moldova a fost recunoscută Mitropolia Moldovei la 1401 şi au fost aduse aceste moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou la 1415. Desigur, prin aducerea acestor sfinte moaşte la Suceava s-au urmărit mai multe aspecte, în primul rând o întărire și a domniei și a scaunului de la Suceava, o întărire a evlaviei credincioşilor şi, în acelaşi timp, s-a încercat o stopare a prozelitismului catolic. Fiindcă în vremea aceea, cam până la aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Moldova a avut o politică destul de abilă, ca să balanseze între lumea catolică şi lumea păgână şi tot dădea de înţeles că o să treacă la catolicism, că o să facă unirea cu catolicii, însă era doar o politică a domnitorilor moldoveni, că ei nu aveau de gând să treacă la catolicism, însă le dădeau impresia polonezilor, mai ales, că or să treacă la catolicism, fiindcă nu aveau încotro. Dar când au simţit că pot să fie pe picioarele lor au arătat foarte clar că nu doresc acest lucru şi aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, cum spune un istoric, este un fel de declaraţie de independenţă a Moldovei prin care se arată că este o ţară destul de puternică şi care nu are de gând să-şi schimbe deloc credinţa ortodoxă, mai ales că Sfântul Ioan cel Nou, după cum v-am spus, a  mărturisit foarte clar diferenţa dintre ortodoxie și romano-catolicism.

Deşi acum încă se mai spune în unele locuri că suntem „biserici-surori”, să ştiţi că asta este o invenţie, nu are nicio legătură cu ce ne învaţă Sfinţii Părinţi; nu există „biserici-surori”, există o singură Biserică, pe care a întemeiat-o Domnul nostru Iisus Hristos și aceasta este Biserica Ortodoxă, care este cea mai veche.

Asta nu înseamnă că trebuie să fim acum extremişti, să-i dispreţuim pe ceilalţi, să fim aroganţi cu ceilalţi. Dimpotrivă! A fi ortodox înseamnă a avea şi bun-simţ, a avea dragoste, a avea rugăciune pentru cei care nu sunt în credinţa ortodoxă, fiindcă Dumnezeu vrea să-i aducă la mântuire pe toţi.

Sf. M. Mc. Ioan cel Nou de la SuceavaIubiţi credincioşi, despre moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava aş dori să vă mai spun câteva lucruri, fiindcă ne interesează, deoarece locuim în această regiune ocrotită de Sfântul Ioan şi de Ştefan cel Mare. Se ştie că în 1686 mitropolitul Dosoftei al Moldovei a fost obligat să fugă în Polonia şi atunci au fost luate şi moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava şi duse în Polonia şi au stat cam 100 de ani în Polonia, până prin 1780, când împăratul Austriei a mers în Suceava, atunci ştiţi că zona aceasta de nord făcea parte din Imperiul Austriac. Ei au dat și denumirea asta de Bucovina, austriecii au dat-o, ca să arate cum că e altă ţară decât nordul Moldovei, dar, de fapt, era nordul Moldovei, cum şi ruşii au dat denumirea de Basarabia la estul Moldovei, ca să zică că-i altă ţară decât Moldova. Şi se spune că împăratul Austriei a ajuns la Suceava, a vizitat biserica, actuala Episcopie, şi a văzut un loc gol şi a întrebat ce este acolo. I s-a spus că acolo erau puse moaştele Sfântului Ioan cel Nou, care sunt acum în Polonia, iar împăratul a promis că va aduce aceste moaşte înapoi în Moldova. Şi aşa, imediat episcopul Dositei Herescu al Rădăuţilor se spune că a trimis o delegaţie în Polonia, din care făcea parte şi stareţul Ioasaf al Putnei şi au adus moaştele Sfântului Ioan cel Nou mai întâi la Cernăuţi, au fost primite de foarte multă lume, peste 200 de preoţi se spune că au fost în procesiunea aceasta până la Cernăuţi, şi după aceea au fost aduse la Suceava, purtate cu mult alai prin tot oraşul Suceava şi puse în catedrala arhiepiscopală. Și atunci s-a hotărât ca Sfântul Ioan cel Nou să fie patronul Bucovinei, al acestei zone de nord. Aceste moaşte au mai fost plecate puţin şi în timpul primului război mondial, 1914-1918, au fost duse la capela românească din Viena şi apoi aduse înapoi în 1918, în locul în care se află până astăzi.

Fraţi creştini, desigur, atunci când este vorba de sfinte moaşte au loc şi multe minuni şi vă îndemnăm să mergeţi să vă AlCelBun-SfIoanSvînchinaţi la moaştele Sfântului Ioan cel Nou, sunt multe mărturii cu minuni care s-au făcut la aceste sfinte moaşte din cele mai vechi timpuri. În primul rând, se spune că chiar soţia lui Alexandru cel Bun, care a insistat mult să fie aduse moaştele la Suceava, chiar ea s-a vindecat de o boală foarte grea după ce s-a închinat la aceste sfinte moaşte. Şi până în zilele noastre, prin anii 2000 şi ceva, când sunt mai multe cazuri de vindecări şi cazuri în care Sfântul Ioan de la Suceava s-a arătat diverşilor credincioși, i-a îndemnat să vină să se închine la racla Sfântului de la Suceava.

Fraţi creştini, deci în această sfântă zi în care îl sărbătorim pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Ştiţi că Ioan înseamnă „cel plin de har”, se poate traduce aşa din greacă, şi i s-a spus Ioan cel Nou ca să-l deosebească, atunci când a fost considerat sfânt, de alţi sfinţi, pentru că era cel mai recent Sfânt Ioan canonizat, desigur în perioada în care a murit, între timp au mai fost și alți sfinţi Ioan canonizaţi. Deci în această zi în care îl sărbătorim pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, să nu uită să facem rugăciuni către el, dacă putem să-i citim acatistul şi să-l rugăm să ne lumineze, ca să mărturisim până la sfârşitul vieţii noastre dreapta credinţă.

Dumnezeului nostru slavă, totdeauna, acum și pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

***

Predica Pr. Ciprian Negreanu (Cluj-Napoca) la Sarbatoarea Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava (2010):

“În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.

Primele trei Evanghelii pe care le-aţi auzit sunt din pericopa de la Matei, capitolele 5-7, a Predicii de pe munte, sunt zilele de luni, marţi, miercuri. Următoarea, a patra, pe care aţi auzit-o, de la Luca, a fost cea pentru Sfântul Nichifor, patriarh al Constantinopolului în vremea lui Leon al V-lea Armeanul, în perioada cea mai grea de persecuţie împotriva icoanelor. El fiind chiar patriarhul, a fost persecutat şi L-a mărturisit pe Hristos, pe adevăratul Dumnezeu întrupat. A cincea Evanghelie pe care aţi auzit-o, de la Ioan, este pentru Sfântul Ioan de la Suceava, marele mucenic pe care l-a adăpostit pământul românesc, el fiind de neam grec, din Trapezunt.

N-o să repetăm sau n-o să amintim viaţa Sfântului Ioan, doar aşa, să vă interpretez puţin pilda samarineanului milostiv din perspectiva vieţii Sfântului Ioan. La prima vedere, am zice: Ce legătură este între pilda samarineanului milostiv şi viaţa Sfântului Ioan? În general, pentru noi pilda samarineanului milostiv se rezumă la cazul în care întâlneşti oameni necăjiţi, cea mai înaltă înţelegere asupra acestei pilde o avem de obicei atunci când întâlnim nu numai oameni necăjiţi cu trupul, ci chiar necăjiţi cu sufletul, şi oameni care sunt căzuţi între tâlharii nevăzuţi, adică în puterea duhurilor necurate şi sunt cu mintea tăiată de Scripturi, neînţelegeri şi celelalte. Şi atunci cel mult aceasta este gândirea noastră superioară vizavi de acest text.

Prin viaţa Sfântului Ioan, nu numai prin ea, ci prin viaţa tuturor martirilor într-un fel sau altul, ni se descoperă şi un alt înţeles al acestei pilde, care cred că este unul dintre cele mai rare. Nu e tras de păr, nu e forţat. Referitor la pilda aceasta noi interpretăm că cel căzut între tâlhari suntem noi sau este, oricum, omul în sine, căzut o dată cu căderea din rai, şi aşa este. Şi că cel care vine și e milostiv e Hristos, şi aşa este. Problema e că, de multe ori, cel căzut între tâlhari este Dumnezeu! Cel căzut între tâlharii minţii noastre şi Cel căzut între tâlhari pur și simplu, în lumea aceasta, este Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, şi noi suntem samarineanul milostiv, care ar trebui să ne aplecăm puţin să vedem ce se întâmplă cu Cel pe Care acum Îl vedem batjocorit, lovit, vorbit de rău, în necinste pus, Cel Care este, de fapt, Dumnezeul nostru şi, aşa cum samarineanul a fost pus într-o situaţie foarte dificilă pentru moment, pentru că orice oprire în spaţiul acela al Iudeei era foarte periculoasă pentru el, să mai şi meargă la un han, să mai şi între în vorbă cu oamenii, să mai şi lase acolo, deci urma să se şi întoarcă, n-a lăsat numai atât, zice: Şi eu, când mă voi întoarce, îți voi da ce vei mai cheltui. Urma să se mai şi întoarcă, acolo era mare pericol pentru el, mai ales că samarinenii erau socotiţi ca nişte câini. Şi invers, iudeii în Samaria erau socotiţi tot aşa şi era ca un război nevăzut între ei şi oricând putea să se aştepte la orice repercusiune din partea iudeilor. Şi tot aşa, pericolul acesta de a-L ajuta pe Hristos, Care Se lasă batjocorit, vorbit de rău, înjurat în mijlocul lumii, cum vedem că se întâmplă de nenumărate ori, şi doar să vii să ajuţi sau să spui ceva este foarte, foarte periculos: pentru numele Meu veţi fi daţi chiar la moarte, spune Mântuitorul.

voronet1Ei, de fapt, în perspectiva aceasta, pilda samarineanului milostiv ne apare aşa: Hristos era căzut între tâlhari și pe corabie, când a fost vorbit de rău şi a fost pocit chipul Lui de acel corăbier latin și L-a şi vândut după aceea autorităţilor portului şi celor din oraş, din Cetatea Albă,  care erau tătari, veniţi din pustiurile îndepărtate ale Asiei şi care amestecau o credinţă veche, păgână, cu închinarea la soare, cu amestecuri de credinţe caldeene şi persane şi făceau un amestec imens, aşa, care nu-L cinsteau pe Hristos şi-L batjocoreau pe Hristos. Şi a fost pus în faţa acestui mai-mare al cetăţii care L-a batjocorit pe Hristos, L-a vorbit de rău, şi el n-a vrut să se supună şi n-a vrut să privească nepăsător această batjocură faţa de Hristos, această ucidere, până la urmă, a Fiului lui Dumnezeu, și a sărit în ajutorul Lui. Şi cred că aceasta a pătimit. Aşa a făcut Sfântul Ioan.

Şi într-un fel sau în altul suntem puşi şi noi în faţa aceleiaşi situaţii, de multe ori. Dumnezeu Se lasă batjocorit, Se lasă prins de tâlharii veacului acestuia, de multe ori nu-Şi doreşte asta, dar oamenii Îl prind şi-L batjocoresc şi-L lovesc şi Îl lasă aproape mort și noi suntem de multe ori puşi în situaţia de a trece pe lângă şi de a nu zice nimic sau de a zice ceva. Sfântul Ioan a zis ceva. Sfântul Ioan nu a tăcut. El era exact ca samarineanul, era un târgoveţ, avea treburi cu comerţul, avea ceva de făcut, cum şi samarineanul avea treburi de făcut, ceva grabnic, şi trecea prin Iudeea. Avea treburi, avea o familie; aşa şi Ioan, avea treburile lui, trebuia să câştige un ban, trebuia să trăiască şi el şi mergea cu aceste corăbii de negoţ într-o parte şi în alta, să-şi vândă şi el negoţul său şi acolo fiind, nu spre martiriu mergea el, nu ăsta era gândul lui, nu asta era hotărârea lui, el alte treburi avea, dar când a fost și L-a văzut pe Hristos căzut între tâlhari, nu a tăcut. Şi nu L-a lăsat batjocorit, Şi a deschis gura şi a vorbit şi pentru aceasta a suferit martiriu. Și tot aşa cum el nu L-a lăsat pe Dumnezeu căzut între tâlhari şi L-a uns pe Dumnezeu cu vinul înţelepciunii şi dragostei de Dumnezeu și cu undelemnul milostivirii, aşa şi Dumnezeu pe el, sufletul său l-a oblojit veşnic în Împărăţia Cerurilor, iar trupul său, iată, e neputrezit, Dumnezeu şi de trupul său S-a îngrijit.

Samarineanul l-a dus pe cel căzut la acel om care era Biserica – Dumnezeu l-a adus în Biserica Sa şi el stă şi acum în Biserica Sa, în Suceava, acest trup parcă aşteptând vremea arătării desăvârșite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a întoarcerii Lui.

Parcă sunt două pilde, de două ori spusă această pildă, una pentru Dumnezeu şi alta pentru Sfântul Ioan. Atunci Ioan a făcut pentru Dumnezeu, acum Dumnezeu face pentru Ioan și face neîncetat ce va face şi va primi înapoiCând Mă voi întoarce, Eu îţi voi da înapoi, dacă ai cheltuit mai mult.

Dumnezeu să ne ajute, să ne întărească să urmăm această pildă a Sfântului Ioan. Amin”.

sf-ioan-cel-nousursa icoanei: Diana Pruteanu


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Catolicism si uniatie, Marturisirea Bisericii, Parintele Ciprian Negreanu, Parintele Teofan Popescu, Sfantul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “SFANTUL IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA si marturisirea credintei ortodoxe. PREDICI AUDIO ale Parintilor Teofan Popescu (Man. Putna) si Ciprian Negreanu

  1. http://www.romaniatv.net/emisiune/romania-de-poveste_660.html
    De la min. 59.00 incepe o emisiune despre Pr. Arsenie Boca iar de la 1.15.40 e o inregistrare cu vocea parintelui!!! E vocea lui???

  2. @ Valentin:

    Nu am urmarit, dar NU exista nicio inregistrare cu vocea parintelui Arsenie Boca.

  3. “Nu exista biserici-surori, ci doar una, biserica ortodoxa” -sunt inca multi parinti care marturisesc asta! Ce durere in suflet insa iti produce cand mergi spre intarire si ajutor la biserica, si auzi preoti care afirma exact invers:suntem biserici surori, desigur protestantii,iehovistii, adventistii sunt secte,dar noi si catolicii suntem biserici surori!
    Au inceput si in bisericile noastre sa se auda mincini,sa fie slujitori vicleni si lasi,care lasa marturisirea Adevarului si se bucura pentru argintii lui Iuda! Cat de repede un episcop ecumenist aduce tradarea credintei si in radul preotilor in varsa,care au scapat de comunisti dar nu scapa de ecumenisti!

  4. In cartea “Din mainile valahilor schismatici” sunt mai multe sectiuni/capitole in care se consemneaza motivul inrautatirii situatiei pentru segmentele de populatie ne-catolica din zona de influenta a regatului Ungar in secolele critice XIII – XIV. Se subliniaza foarte clar, desi cartea e scrisa de un istoric care nu are pretentia de a fi expert in probleme religioase, cuplajul dintre papalitate si conducerea Ungariei si hotararea de a inlatura pe toti ne-catolicii cu functii mai rasarite din starea lor, precum si eforturile verbale sau “cu binecuvantata forta” de a creste efectivul catolic de la approx 1/3 din populatie la cote mai ridicate.

    Autorul mentioneaza si el legatura vadita intre aceasta noua orientare in conducerea Ungariei si cotropirea, jefuirea si conducerea Constantinopolului de catre barbarii “dreptcredinciosi” din vest incepand cu anul 1204 si continuand in urmatoarele decenii. Nu se accentueaza mai deloc aspectul duhovnicesc al evenimentelor, cartea fiind pur istorica, dar intrucat factorul religios este unul de prima importanta, i se recunoaste acestuia importanta de prim rang, este mentionat ca atare de nenumarate ori, si este reflectat pana si in titlu.

    Pare o carte exceptionala. Am citit numai vreo 8-9 capitole deocamdata, si am aflat si ca vecinii nostri de rasa superioara ( care desi erau minoritari si atunci, la venire ) vroiau sa conduca tot ce se putea in jur, inclusiv Tara Romaneasca si Moldova, pe langa alte teritorii situate azi prin alte state europene din jur, si ca au renuntat mai de curand la anumite tactici mincinoase din varianta lor a istoriei ( in care pretind ca romanii nu existau in Transilvania cand s-au dat ei jos de pe cai, si ca au venit/migrat mai apoi de peste munti, si alte de-astea ). Apoi, nu in ultimul rand, se mentioneaza actul din 1204 ca unul din factorii de baza ai slabirii Imp. Roman de Rasarit, ca tot citiram despre evenimentul din 29 mai. Si apoi a venit acest articol cu Sf. Ioan cel Nou, a carui martirizare s-a petrecut in cadrul unui intreg program binecuvantat de Roma de intoarcere din erezie/schisma a romanilor ( nu era un incident singular, sa te porti astfel cu un om de alta credinta, ci era binecuvantat de catre Roma, prevazut, indemnat si justificat teologic, si recompensat cu iertarea pacatelor si altele, sa eradichezi pe eretici/schismatici din zona de interes… ).

  5. Aceasta este o frumoasă pildă de viețuire pur creștină pentru noi mirenii în special, căci Sf. Ioan cel Nou a fost mirean. Mă bucur că ne este Înainte-Mergător !

  6. Pingback: SFÂNTUL ÎNTÂI MUCENIC ȘTEFAN, arhidiaconul mărturisitor în Duhul Sfânt. PS DAMASCHIN DORNEANUL: Oare a trecut vremea mărturisirii? TOATĂ LUMEA SE TEME ACUM, NU MAI SUNTEM OAMENI LIBERI, CI OAMENI UȘOR DE CONTROLAT! “Nu dobândim CURAJUL at
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate