DEMNITATE sau MANDRIE? SMERENIE sau NAIVITATE? Un raspuns al Parintelui Pantelimon din conferinta de la Bucuresti

7-07-2016 Sublinieri

2016 06 02 Pr Ierom Pantelimon Susnea Man Oasa La rascrucea dintre realitati Aula Teoctist Patria - YouTube-1 - snapshot12

***

Care este diferenţa dintre demnitate și mândrie? Sunt sau nu totuna? Până în ce punct poţi fi bun fără să ajungi să fi luat de naiv și care este limita, graniţa?

Demnitatea ţine de conştiinţă. Adică noi trebuie să avem conştiinţa demnităţii, atât a demnităţii naţionale, cât și a demnităţii creştine. Adică noi facem parte dintr-un neam care este cel mai vechi popor din Europa, aici, pe teritoriul nostru, s-au găsit cele mai multe aşezări neolitice. Şi mai facem parte dintr-un neam, din familia lui Dumnezeu. Deci noi am fost înfiaţi, am fost introduşi în familia lui Dumnezeu. Asta este mai mult decât a fi înfiat de orice autoritate tutelară de pe Pământ. Deci să prindem și această demnitate de a fi participant, de a fi introdus în familia lui Dumnezeu și înfiat aşa, nu ca un copil, ci chiar de acolo, fără să însemne nicio distanţă, fără să te simţi străin în familia lui Dumnezeu. Şi atunci trebuie să avem această conştiinţă a propriei demnităţi, care nu vine din calităţile noastre personale, ci vine din darurile pe care le-am primit de la neam și de la Dumnezeu. Şi atunci, când ai această conştiinţă a demnităţii și a darului, ai şi conştiinţa recunoştinţei. Adică, dacă ai primit un dar, tu trebuie să fii şi recunoscător, trebuie să te ridici la măsura darului. Conştiinţa demnităţii cere și răspuns. E și răspunsul tău să fii în familia lui Dumnezeu; nu poţi să-ţi faci familia de râs. Dacă eşti în familia lui Dumnezeu trebuie să reprezinţi cu cinste familia lui Dumnezeu. Şi atunci trebuie să te schimbi.

Aceasta este diferenţa între demnitate şi mândrie. Mândria este o minciună, este un furt, nu doar intelectual, ci şi spiritual, atunci când îţi atribui ţie darul pe care l-ai primit. Adică inteligenţa şi frumuseţea şi cea sufletească şi tot ceea ce ai tu ai primit de la familie, din familie, din neam, de la Dumnezeu. Cum ziceam, când ai primit trebuie să şi dai înapoi şi trebuie să reprezinţi cu cinste pe cei care ţi-au dat aceste daruri. Mândria este, de fapt, a-ţi însuşi ţie ceea ce nu este, de fapt, al tău, ci ai primit, şi să te lauzi tu cu lucrurile pe care le-ai primit.

La fel cum smerenia nu se identifică cu defăimarea de sine [în sens de înjosire (bolnavicioasa) de sine – n.n.]. […] Care a fost smerenia lui Hristos? A fost aceea că, fiind El Dumnezeu în ceruri, slujit și slăvit de toţi, a renunţat la condiţia Lui şi a venit și Şi-a asumat condiţia noastră slabă şi sărăcăcioasă şi neputincioasă, măcar că nu era obligat. Putea să zică: <Nu sunt Eu vinovat, descurcaţi-vă, Eu v-am oferit tot, v-am oferit paradisul, voi aţi căzut, treaba voastră. Ce să fac Eu pentru voi, pentru prostia voastră?>. Dar Dumnezeu are logica aceasta a slujirii, nu a dominării. Şi smerenia Sa se vedea prin faptul că a venit şi Şi-a însuşit condiţia noastră ca să slujească la mântuirea noastră. Şi atunci smerenia, de fapt, se traduce într-o atitudine slujitoare.

Adică, dacă vreau să lucrez smerenia, nu trebuie să mă gândesc cum m-aş putea afirma pe mine prin smerenie, cum să dau de înţeles că sunt smerit… Nu. Dacă vreau să fiu smerit trebuie să slujesc celorlalţi. Să mă consider adus de Dumnezeu în lume ca să fiu în slujba celorlalţi. Şi să mă gândesc ce-aş putea să fac pentru cei de lângă mine. Cum a fost Dumnezeu. Dumnezeu, Care a spălat picioarele ucenicilor. Dumnezeu a spălat picioarele omului. Şi spune: Voi ziceţi despre Mine că sunt Domn şi Învăţător şi bine ziceţi, că sunt. Dar Eu sunt între voi nu ca unul care este slujit, ci ca unul care slujeşte. Aşa trebuie să fim şi noi. Aşa să ne manifestăm smerenia. Şi atunci putem să fim şi smeriţi şi cu demnitate.

Iar bunătatea nu vine din naivitate, ci vine dintr-o superioritate. Când înţelegi că, de fapt, numai cu binele poţi să învingi răul din celălalt. Şi mai este o logică a credinţei, aceea de a câştiga pierzând. Deci trebuie să câştigi pierzând, ăsta este adevăratul câştig pe care omul bun îl dobândește. Când ai un lucru şi-l foloseşti pentru tine în mod egoist…, ce-ar fi dacă ar fi şi îngerii egoişti şi ar fi numai pentru ei?! Dar când te foloseşti de lucruri în mod egoist te izolezi acolo în singurătatea ta. În momentul în care începi să dăruieşti lucruri, pierzi lucrul ăla pe care îl puteai folosi tu pentru avantajele tale şi pentru confortul și plăcerea ta. Dar câștigi bucuria celuilalt. Câștigi seninătatea, zâmbetul, recunoştinţa celuilalt, care este o bogăţie mult mai mare decât satisfacţia pe care o ai tu. Şi atunci cel bun, cel bun întru cunoştinţă, care lucrează binele întru cunoştinţă, ştie că e bogat. Şi ştie că nu pierde. Şi ştie că nu-i prost.

***

VIDEO INTEGRAL si alte extrase din aceeasi conferinta, gasiti la:

2016 06 02 Pr Ierom Pantelimon Susnea Man Oasa La rascrucea dintre realitati Aula Teoctist Patria - YouTube-1 - snapshot9

Legaturi:

***

***

 


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Mandria, trufia, Parintele Pantelimon Șușnea, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “DEMNITATE sau MANDRIE? SMERENIE sau NAIVITATE? Un raspuns al Parintelui Pantelimon din conferinta de la Bucuresti

  1. Zis-a Mântuitorul Hristos: “când veţi face toate cele poruncite vouă, să ziceţi: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem. (Luca 17,10)

    Sf. Ioan Gură de Aur face o descriere duhovnicească extinsă: “Nu trebuie să ne sprijinim pe faptele strămoşilor, ci mai degrabă pe ale noastre”

    http://www.ioanguradeaur.ro/575/omilia-xix/

    Dumnezeu este izvorul a tot binele,
    Tot binele ce-l avem și-l facem este al lui Dumnezeu și vine de la Dânsul

    http://manastireasuruceni.md/sfaturi-duhovnicesti/tot-binele-ce-l-avem-si-l-facem-este-al-lui-dumnezeu-si-vine-de-la-dansul.html

    Conştiinţa că tot binele vine de la Dumnezeu şi orice este bun în om îşi are izvorul în Ziditorul firii noastre: „Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti ca şi cum nu l-ai fi primit?“ (I Cor. 4, 7).

    Părintele arhim. Zaharia Zaharou, de asemenea, dă o tâlcuire duhovnicească despre relaţia dintre smerenie şi demnitatea umană :

    – Care este relatia intre smerenie si demnitatea umana? Orice umilinta din partea semenilor trebuie acceptata ca smerenie, chair daca ne incalca demnitatea?

    – Smerenia este un atribut al iubirii dumnezeiesti, precum spunea parintele nostru [Sofronie], adormit in Domnul, si cel care are smerenia cea adevarata, se masoara nu cu cei din jurul lui, oameni asemenea lui, ci cu Persoana lui Hristos Insusi. De aceea si toti prorocii si apostolii, nu foloseau decat expresii ca acestea: “nu sunt decat tarana a pamantului“, “vai, ticalosul de mine!“. Masura cu care se masoara ei, nu este o masura omeneasca, este o masura dumnezeiesc-omenasca. Ei nu se compara cu ceilalti muritori asemenea lor, ci cu pilda pe care Dumnezeul intrupat ne-a dat-o. Si asta este adevarata smerenie. Demnitatea este atunci cand ne punem toata increderea in noi insine, inaltam un zid imprejurul nostru si suntem intemeiati pe sine. Daca suntem smeriti cu adevarat, atunci dobandim o demnitate mai buna, si atunci vor vedea si ceilalti in inimile lor. Daca avem smerenia cea adevarata nu ne e frica de nicio ocara si de nicio insulta care ne vine de la ceilalti. Sfantul Ioan Scararul ne spune ca daca vrem sa ne masuram progresul in viata duhovniceasca, trebuie sa vedem care ne este reactia atunci cand suntem insultati, sau cand suntem smeriti de catre ceilalti. Daca reactionam indreptatindu-ne pe noi insine, el spune ca ne uram sufletul nostru. Daca ne constrangem sa nu replicam, am pus deja piciorul pe prima trapta a urcusului duhovnicesc. Daca ne rugam pentru cel care ne-a ranit, am pus piciorul pe cea de-a doua treapta. Daca simtim durere pentru el, ca a putut sa faca un asemenea lucru, suntem cu piciorul pe treapta a treia. Si daca ne bucuram ca am primit ocara in numele lui Hristos, asa cum au primit apostolii atunci cand au fost batuti si scosi afara din Sinedriu, atunci am ajuns la desavarsire.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/10/03/parintele-zaharia-de-la-essex-conferinta-de-la-iasi-septembrie-2011-audio-video-text-nu-putem-iubi-cu-adevarat-daca-nu-am-invatat-smerenia/

  2. Pingback: SFINTENIA care MANGAIE SI ODIHNESTE si SFINTENIA care MARTURISESTE, INFRUNTAND RAUL, VICLENIA si EREZIA. De unde luam curajul marturisirii? Predica Parintelui Nichifor Horia despre PAZIREA si TRAIREA DREPTEI-CREDINTE (audio si text) | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: “Sa fii prezent si cu sufletul in viata ta”: Parintele Pantelimon Șușnea despre LIBERTATI, INGRADIRI si DEPENDENTE, COMPROMISURI si (NE)IMPLINIRE, FRUMUSETE si (IN)SENSIBILITATE. Lucrarea seducatoare si inteligenta a Raului, COSTURILE ASCUNS
  4. Pingback: “Valoarea faptei”: OAȘA – TINDA RAIULUI (Reportaj Trinitas TV) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate