“In primul rand, sa nu fugim de Cruce, sa iesim din zona facilului”. Parintele Pantelimon de la Oașa despre CE INSEAMNA SA FII TU INSUTI – intre “GARDEROBA DE IDENTITATI” false ale lumii, dependenta fricoasa de PAREREA CELORLALTI si REGASIREA SINELUI AUTENTIC, ELIBERAT DE INTERESE SI DE CLISEE
IMBACSIREA MINTII CU MODELELE FRUMUSETII EROTIZATE, COSMETIZATE, NEFIRESTI DUCE LA ALTERAREA RECEPTARII FRUMOSULUI ADEVARAT
“Asa si in perceperea frumusetii celuilalt: daca ai mintea si constiinta imbacsita cu clisee si cu modele de frumusete virtuale, nu mai poti sa percepi frumusetea omului de langa tine. A crescut foarte mult nivelul de cosmetizare a realitatii, exista foarte multa amagire in lume si in profilul oricarei persoane. Inainte frumusetea era foarte mult in zona firescului. In ziua de astazi frumusetea este foarte erotizata. Este o presiune asupra mentalului colectiv, presiune care vine din zona unei frumuseti care de fapt nici nu mai este naturala…”
***
Tineri la manastirea Oasa
Va reamintim si:
- OAMENII SUNT CEI CARE CER SA FIE MANIPULATI! Cliseele mediatice si ideologia din spatele divertismentului. NECREDINTA CONVENABILA si DISCONFORTUL SINCERITATII: “Omul efectiv suspenda gandirea, ca sa nu fie scos din confortul propriilor patimi” (Din conferinta de la Bucuresti a Parintelui Pantelimon, VIDEO)
- PARINTELE PANTELIMON DE LA OAȘA despre galagia Imediatului invaziv si agresiv VS. soapta discreta si delicata a Vesniciei: “CAND NI SE FURA VIATA, NI SE FURA CLIPA CU CLIPA!” (video – conferinta la Cluj, martie 2016)
- CONFESIUNILE PARINTELUI PANTELIMON (I). De ce a renuntat la MUZICA ROCK, cum a intrat in manastire, ce parere are despre fenomenul Facebook? HOTII DE TIMP, SEDUCTIA CURIOZITATII si IDENTITATILE DE IMPRUMUT
- CONFESIUNILE SI INVATATURILE PARINTELUI PANTELIMON (II). Raspunsuri despre Catedrala, refugiati, politicieni, preotii din inchisorile comuniste, patriotism si AMAGIRILE MINTII. Minciuna din noi si DEMASCAREA GANDURILOR DEGHIZATE
***
Alte fragmente din conferinta de la Bucuresti a Parintelui Pantelimon Șușnea de la Mănăstirea Oașa, “LA RASCRUCEA DINTRE REALITATI” (2 iunie 2016):
“[…] Ascultarea nu duce la depersonalizare pentru că ea este, să-i zicem aşa, tăierea voii: Cel ce vrea să vină după Mine să se lepede de sine. Este începutul. Această lepădare de sine sau tăierea voii se face de bunăvoie. Nu se face împotriva voii proprii. Se face din proprie iniţiativă. Aici este vorba despre o înţelepciune: lepădarea de sine este, exact cum vă ziceam, această lepădare de toate lumile care ne-au înstrăinat pe noi de Dumnezeu și de noi înșine. Adică noi ne lepădăm de un sine distorsionat ca să primim de la Dumnezeu sinele nostru autentic, ca Dumnezeu să ne dăruiască adevărata noastră identitate. Deci lepădarea de sine se face pentru regăsirea sinelui. Pierderea sinelui se face ca, de fapt, să-ţi găseşti adevăratul sine.
Şi atunci tăierea voii este, cum ziceam, de fapt, curăţirea de toate distorsiunile pe care lumile sau aceste anti-realităţi le-au introdus în fiinţa noastră şi care ne-au deformat. Adică noi, cum zicea părintele Arsenie Boca, că „în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”. Noi acum suntem strâmbi. Şi atunci noi, prin ascultare, renunţăm la strâmbătatea noastră de gândire şi de viziune şi la felul nostru strâmb de a vedea lucrurile tocmai ca să ni se dea modul drept sau dreapta credinţă sau dreapta raportare la realitate.
Să ştiţi că voia lui Dumnezeu este cea mai adâncă voie a noastră. În om sunt multe voi. Sunt voi care sunt active, sunt voi care sunt latente și, de multe ori, voia noastră autentică este în stare de latenţă şi, de fapt, se manifestă voi false ale noastre. Se manifestă în noi voi ale simţurilor, voi ale instinctelor, care nu ne definesc în mod profund, nu ne definesc în mod esenţial pe noi. Şi atunci de aceste voi proprii, de aceste păreri, de acest sine fals, care, de fapt, nu-l lasă pe adevăratul nostru sine să existe și nu lasă adevăratele voi autentice să se manifeste, ne lepădăm.
Şi atunci când împlinim voia lui Dumnezeu, de fapt ne recunoaştem. În voia lui Dumnezeu recunoaştem de fapt cea mai profundă voie a noastră. Cea mai profundă căutare a noastră o găsim în voia lui Dumnezeu şi ne identificăm cu ea și o recunoaştem. Adevărul, când îl întâlneşti, nu-l înţelegi; adevărul îl recunoşti. Adică îl simţi. Simţi că corespunde cu căutările tale profunde.
[…]
– Dacă realitatea şi, mai ales, mediul în care trăieşti îţi impun să fii într-un fel anume, ce poţi face să fii tu însuţi şi să rămâi în legătură cu Dumnezeu? Şi încă o întrebare legată: Cum am putea să trăim o realitate interioară diferită de cea exterioară în care te afli?
-Păi, în primul rând, să nu fugim de Cruce. Să ştiţi că oamenii apelează la toate aceste clişee – și de comportament, și de adresare, și de comunicare – din comoditate, [pentru ca le] e greu să-și definească propria identitate. E greu. Acolo trebuie dialog foarte mult, ca să ştii tu cine eşti e nevoie de dialog cu tine, dialog cu celălalt, dialog cu Dumnezeu, dialog cu neamul tău, cu geografia ţării, cu cultura, cu astea. Şi din toate aceste dialoguri ajungi să-ţi dai seama cine eşti tu de fapt. Dialogul este cel care face să se manifeste identitatea omului. În momentul în care încerci să explici ceva cuiva, atunci înţelegi şi tu lucrurile, atunci ajungi să ţi le defineşti tu, în momentul în care încerci să îi explici cuiva trăirile tale. Atunci ajungi să le descifrezi, să le conceptualizezi, să le traduci în cuvinte și în concepte. Deci dialogul este cel care te ajută să te găseşti pe tine însuţi. Și dialogul cu Dumnezeu.
Şi atunci este greu, este un demers greu, un efort. Și oamenii apelează, din comoditate, din confort, la clişee. Şi îţi construiești o identitate, îţi compui o identitate sau ţi-o recompui din fel de fel de clişee comportamentale, împrumuţi de acolo o vestimentaţie, de dincolo împrumuți cosmetică, de dincolo împrumuţi nişte expresii, din filme îţi compui comportamentul, toate sunt lucruri confortabile, ţin de mentalul comun, toţi le asimilează cu uşurinţă pentru că le cunosc, fac parte şi din universul lor, să zicem, din mentalitatea lor. Deci din comoditate.
Şi atunci, ca să ajungi la această găsire de sine, trebuie să-ţi asumi Crucea. Deci trebuie să fugi de zona facilului. Cine îşi face viaţa uşoară ajunge uşuratic. Şi cine îşi face viaţă grea ajunge om cu greutate.
***
Alte fragmente transcrise din conferinta de la Cluj, “Intre Imediat si Vesnicie” – martie 2016:
– Cum defineste Ortodoxia conceptul sinelui si care ar fi sensul acceptarii sinelui?
-Zic Sfintii Parinti: impaca-te cu tine insuti si va fi in pace cu tine si cerul si pamantul. Exista in ziua de astazi o presiune a unor modele care sunt in detrimentul sinelui, a sinelui nostru autentic, a autenticitatii noastre. Faptul de a fi tu insuți este inceputul caii catre regasirea sinelui. Sinele nostru adevarat ni-l dezvaluie Dumnezeu, nu-l putem gasi singuri, doar sub aceasta calauzire a lui Dumnezeu, calauzire care nu se realizeaza pe direct, ci se realizeaza printr-un povatuitor al constiintei, printr-un duhovnic. Stiti ca toti zic, mai ales cei de alte credinte decat cea ortodoxa ca nu ai nevoie de duhovnic, ca tu poti sa spui la Dumnezeu, “pe direct”, pacatele tale, deci nu ai nevoie de duhovnic ca sa Ii spui lui Dumnezeu care sunt pacatele tale. Nici nu ai nevoie sa ii spui lui Dumnezeu pacatele tale pentru ca le stie mai bine decat le stii tu. Problema este cum afli raspunsul de la Dumnezeu. Tu ii spui lui Dumnezeu ce ai facut, dar raspunsul cum il afli? De aceea a randuit Dumnezeu duhovnici, care sa fie oameni din biserica, care au fost hirotesiti ca duhovnici deci care au primit un har special pentru a calauzi sufletele, oameni care trebuie sa fie buni ca si calauze, sa te poata calauzi in aceasta calatorie, de multe ori periculoasa, catre sine si catre Dumnezeu.
Si atunci, cum ziceam, a fi tu insuti este de-abia inceputul acestui drum catre sine. Dar in ziua de astazi nu prea mai esti lasat sa fii nici tu insuti, exista aceasta presiune a modelelor si oamenii prefera sa isi construiasca identitati din franturi de clisee: clisee de comportament, clisee verbale, formule care sunt in general acceptate. Si isi creaza asa un fel de garderoba de identitati si, in functie de situatie, imbraca una sau alta dintre identitati si poate niciodata pe cea adevarata a lui.
Sinele, asa cum il vede Biserica, este facut dupa chipul lui Dumnezeu. La acest sine se ajunge numai in momentul in care se atinge starea de nepatimire, starea de despatimire. Starea patimasa este o stare alterata. Adica, uitati-va, cand ai un om care are un interes, interesul altereaza gandirea, adica daca esti patimas nu mai privesti o persoana sa o vezi asa cum este ea, nu mai privesti in sinea ei realitatea, nu il mai privesti pe om in sinea lui ci il privesti distorsionat prin ochelarii sau prin lentilele patimii tale. Deci orice patima altereaza constiinta omului, cea care face delimitarea intre bine si rau si atunci ca sa ajungi la sinele tau autentic trebuie sa elimini toate aceste distorsiuni pe care interesele le introduc in gandirea ta.
Opusul sinceritatii in plan existential nu este minciuna. Opusul sinceritatii in plan existential este interesul, adica sincer inseamna sa ai o relatie dezinteresata, acolo este inceputul sinceritatii, cand ai o relatie dezinteresata. Si acum sa va ganditi fiecare intr-o zi cate din actiunile voastre sunt dezinteresate. Adica atunci cand ai un pic de timp liber te gandesti ce ai putea sa faci pentru altul sau te gandesti: “am 5 minute, ce as mai putea sa fac: as putea sa fac asta, as putea sa fac asta”. Tot la noi ne gandim. Nu ma gandesc: am un pic de timp liber, as putea sa fac ceva pentru altul, dar chiar sa las, sa pierd eu de la mine ca sa dedic altuia.
Deci interesul este o prezenta foarte dominanta in viata si simtirea si gandirea omului contemporan. Si atunci nu se poate vorbi despre o manifestare curata a sinelui atata timp cat exista acest lobby pe care o gramada de interese care se revarsa dinspre simturi, dinspre instincte, populeaza mintea noastra. Atata timp cat suntem confiscati de interese nu suntem noi de fapt. Adica daca actiunile tale sunt determinate de interese inseamna ca nu sinele este cel care guverneaza viata ta si mai putin Dumnezeu, ci patimile sau instinctele care, cum ziceam sunt in spatele acestor interese care se manifesta. Deci opusul sinceritatii este interesul si opusul minciunii in plan existential este autenticitatea. Adevarul este Dumnezeu deci in plan existential, opusul minciunii nu este adevarul, ci autenticitatea.
– Ce trebuie sa faca tanarul din ziua de astazi ca sa dobandeasca vesnicia avand in vedere anturajele care apar dar si mediul in care traim?
-Mi se pare foarte generala intrebarea, adica foarte larga ca si spectru, s-ar putea vorbi o viata intreaga pe acest subiect. Ce poate sa faca un tanar? In primul rand sa isi asume acest disconfort al sinceritatii si sa elimine interesele din gandirea lui. Cum ziceam, interesul este cel mai mare obstacol intre tine si celalalt, intre tine si Dumnezeu, intre tine si tine. Adica interesul se interpune si intre ceea ce esti tu si ceea ce ar trebui sa fii, intre tine si implinirea menirii tale.
La tanar este prezent spiritul de sacrificiu si inca ar avea acest potential al lepadarii de sine. Vedeti ca Domnul Hristos atunci cand zice ca trebuie sa ne lepadam de sine se refera, de fapt, tocmai la acest interes de care noi trebuie sa ne dezicem, adica sa incepem sa fim dezinteresati, sa scapam de aceasta dictatura a interesului. Abia cand esti dezinteresat, de-abia atuncea esti liber. Abia cand poti sa privesti o persoana fara a avea nici un fel de interes patimas, abia atuncea esti liber si abia atuncea poti sa o vezi cu adevarat si nici nu iti mai intorci privirea de la persoana respectiva pentru ca nu simti nici ca o murdaresti, nici ca te murdaresti. Deci interesul inseamna un minus major de libertate, iar starea de nepatimire este o stare de libertate, este o stare in care le privesti pe toate fara a mai fi conditionat interior, fara a mai aparea tensiuni interioare, esti liber si privesti totul liber, privesti totul in firea lui, nu te gandesti cum ai putea sa speculezi realitatea, cum ai putea sa profiti de realitate, cum ai putea sa profiti de om, cum ai putea sa profiti de Dumnezeu.
Si la Dumnezeu tot interesat mergem. Ajuta-ma asa, mai da-mi cutare, hai ca am un examen. Ganditi-va cum se simte Dumnezeu folosit. Cum va simtiti voi ca cineva sa se raporteze la voi numai cu interes? Adica sa nu te intrebe care sunt nevoile tale in relatia cu el ci ce-ar putea sa ia de la tine, cum te-ar putea exploata. Asa se simte si Dumnezeu. Nimeni nu se intreaba ce are Dumnezeu nevoie de la mine, ce asteapta Dumnezeu de la mine in relatia cu El? Nu…Si atuncea noi nu suntem de fapt liberi, atata timp cat suntem posedati de interese. Dar daca ajungi la nepatimire, sa dea Dumnezeu sa porniti cu totii pe calea asta, ajungi si la libertate si atunci vezi lucrurilor in firea lor, vezi pe Dumnezeu in firea Lui, vezi lumea in firea ei, asa cum a fost facuta, lumea devine transparenta, descoperi toata incarcatura de sens pe care o are orice lucru in lumea asta, ca totul este plin de sens dar suntem noi prea obtuzi si avem mintea opacizata si nu mai putem sa vedem. Si atuncea lumea se transforma intr-un zid de fier si nu poti sa vezi dincolo de el. Pe cand daca te despatimesti lumea devine transparenta.
– Cum sa ne invingem fricile, cum sa traim cu frica, cum sa nu ne fie frica de frica?
-Stiti ca se zice ca un om curajos nu este un om caruia nu ii este frica, ci un om care poate sa isi controleze frica. Frica ne face vulnerabili si tot prin exercitiu… De multe ori, ca tanar, ti-e frica sa fii tu insuti si nu esti tu insuti din frica ca daca te manifesti tu asa cum iti vine tie s-ar putea sa gresesti. Daca gresesti, ceilalti nu vor rata sa rada de tine, deci daca ai gresit te vor executa nemilos. Si atunci, din aceasta dorinta de a te proteja pe tine insuti preferi sa zici: asta vreti, asta va dau si abordez un comportament din asta general si comun care este mult mai usor acceptat de toata lumea, este in genere acceptat. Dar porneste din aceasta frica de a te expune.
As spune ca, mai ales ca tanar, trebuie sa ai curajul de a gresi si ai foarte multe de invatat din esecuri. Atunci cand ai un esec, fie ca e vorba de un esec in comunicare, fie ca e vorba de un esec profesional, esecul ala te pune pe jar. Adica te gandesti cum ai putea sa faci sa repari, sa mai incerci o data, si a doua oara si a treia oara si a zecea oara pana reusesti sa faci lucrul acela cum trebuie. Dar in momentul in care l-ai facut cum trebuie ti-ai depasit o limita a ta. Pe cand daca nu gresesti, nu ai nici esecuri, intr-adevar, dar nici nu ajungi sa te depasesti pe tine insuti. Si inca ceva: nu trebuie sa fim atat de dependenti de propria noastra imagine, de cum ne vad ceilalti. Suntem prea dependenti de lucrul asta: cum ne vad, ce zic ceilalti despre noi. Eu, sa zicem, am gresit, am zis o emormitate, ceilalti au ras de mine, dar de fapt nu mai rad de mine pentru ca nu mai sunt acela care a facut greseala respectiva. Eu, cand am devenit constient de greseala respectiva, deja sunt deasupra ei, sunt mai presus de ea, sunt altcineva. Si atunci de fapt ei rad de ceea ce am fost eu in momentul in care am facut o greseala, dar nu mai rad de mine pentru ca eu nu mai sunt acela.
Deci noi avem aceasta dinamica a personalitatii noastre si nu trebuie sa ne fie frica sa ne expunem. Lasa sa ne expunem, lasa sa gresim fiindca vom ajunge si sa stapanim lucrurile la un moment dat si sa nu mai gresim. Dar trebuie sa avem acest curaj si sa nu mai fim atat de dependenti de imagine si sa nu ne mai fie frica sa suferim. Nu este creativa suferinta, dar este trezitoare. Adica orice suferinta este ca un dus rece, te aduce din nou cu picioarele pe pamant. Si atunci suferinta nu este distructiva, nu te descompune decat daca nu ti-o asumi. Orice suferinta neasumata intr-adevar, te poate descompune, dar o suferinta asumata, o suferinta careia ii gasesti un sens si un rost poate fi valorificata.
[…]
– Daca nu gasesc un sot potrivit atunci trebuie sa inteleg ca Dumnezeu vrea sa raman singura?
-Nu te poti casatori cu oricine, evident, dar trebuie sa te si debarasezi de o gramada de prejudecati pe care le ai. Adica trebuie sa stiti ca orice om este frumos. Faptul de a nu vedea frumusetea lui denota obtuzitatea ta, nu lipsa lui de frumusete. Ci, ca sa zicem asa, o invartosare a propriei tale sensibilitati, o slabire a puterii de receptare a frumosului.
Aici revin la exacerbarea simturilor: atunci cand un simt este exacerbat, exact ca in cazul zgomotului, cand este zgomot foarte puternic nu te mai poti intelege vorbind normal, trebuie sa tipi ca sa te poti intelege. La fel si cu simturile. Atunci cand ai, sa zicem, papilele gustative imbacsite de superexcitanti gustativi si de potentiatori de gust nu mai poti sa percepi gustul alimentelor simple, asa cum le-a facut Dumnezeu, ai nevoie doar de senzatii la acelasi nivel. Asa si in perceperea frumusetii celuilalt: daca ai mintea si constiinta imbacsita cu clisee si cu modele de frumusete virtuale, nu mai poti sa percepi frumusetea omului de langa tine. A crescut foarte mult nivelul de cosmetizare a realitatii, exista foarte multa amagire in lume si in profilul oricarei persoane. Inainte frumusetea era foarte mult in zona firescului. In ziua de astazi frumusetea este foarte erotizata. Este o presiune asupra mentalului colectiv, presiune care vine din zona unei frumuseti care de fapt nici nu mai este naturala, ci este o frumusete deja generata chirurgical, cosmetizata chirurgical. Dar functioneaza ca reper, adica a devenit etalon si atunci nu mai poti sa receptezi frumosul din zona firescului pentru ca ai mintea imbacsita.
Si atunci trebuie o ecologizare atat a simturilor, cat si a constiintei, sa cobori in zona firescului si sa poti sa receptezi frumusetea fiecarui om de langa tine. Este si o problema de putere de receptie, a acestui simt de perceptie, a puterii perceptive a frumosului. Nu este numai ca nu gasesti. Poate sa fie si aia, nu te poti casatori cu cineva cu care nu te potrivesti, clar trebuie sa existe o atractie, sa existe o potrivire, dar trebuie sa ne intoarcem si in sfera firescului.
Legaturi:
- Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa despre DEPRESIE si IMPLINIRE, EGOISM si IUBIRE AUTENTICA, OBSESIA FERICIRII si VOLUPTATEA PERVERSA A NEFERICIRII: “Dacă n-ar fi întâmpinat de suferinţă, omul ar fi extraordinar de superficial. Cât timp îi merge bine, stagnează, trăieşte la suprafața sa. IUBIREA E SINGURA SCĂPARE. Bucuria nu vine decât de la Izvorul bucuriei”
- PARINTELE PANTELIMON DE LA SCHITUL GĂBUD (video) despre ZESTREA TINERETII ca “mod de a fi”, PRIETENIA CU DUMNEZEU, CONFORTUL AUTO-AMAGIRII si CURAJUL SINCERITATII fata de tine insuti: “Fuga inspre DISTRACTIE inseamna o FUGA DE SINE pentru ca, intalnindu-te cu tine, intra in CRIZA constiinta ta”
- “Cuvinte din taceri” – Amintiri si confesiuni duhovnicesti remarcabile ale PARINTELUI GHEORGHE HOLBEA si ale duhovnicilor IUSTIN MIRON si PANTELIMON DE LA OAȘA. Modele, pilde si sfaturi pentru TINERI (video)
- PARINTELE PANTELIMON DE LA OAŞA despre ISPITELE DIAVOLULUI si CAUTAREA LUI DUMNEZEU (video): “Cu diavolul nu joci sah, ca intotdeauna pierzi!”
- BUCURIA VIETII intre implinire launtrica si placere, intre frumusete si senzualitate. Parintele Pantelimon si Parintele Iustin de la Man. Oaşa ne cheama SA NE RECUPERAM VIATA CARE NE E CONFISCATA DE LUME (video)
- Parintii Pantelimon si Iustin de la Oaşa in conferinta de la Arad, “Trup si suflet” (si AUDIO): CUM NI SE CONFISCA ASTAZI “TRUPUL VIETII NOASTRE CRESTINESTI” SI CUM SE PIERDE, TREPTAT, CREDINTA CARE NU SE MANIFESTA?
- DESPRE HOMOSEXUALITATE CA PACAT SI BOALA cu Parintele Pantelimon Șușnea si Staretul Iustin Miron de la Oașa (si AUDIO)
- România, te iubesc” in FAMILIA DUHOVNICEASCA de la MĂNĂSTIREA OAŞA – “MANASTIREA TINERILOR” (video – I). Locul “ceresc” al (re)gasirii sensului, pacii si valorilor traditionale pentru mii de tineri. PARINTELE SAVA, “AMERICANUL”, FOSTUL CATOLIC BOTEZAT IN ORTODOXIE: “Dumnezeu vorbeste la nivelul inimii”
***
- CHEMAREA LUI HRISTOS la lupta cu patimile si CHEMARILE LUMII la “satisfactie” si la “realizarea Sinelui”, mai ales prin influentele miscarilor NEW AGE
- DE CE NE INCREDEM MAI MULT IN NOI INSINE DECAT IN VOIA LUI DUMNEZEU? Unde ne duc pacatul ingamfarii si incapatanarea in urmarea dorintelor si a ideilor proprii? De ce ne razvratim, ne agitam si refuzam Crucea?
- CEL CARE ISI IUBESTE VIATA SA O VA PIERDE
- Parintele Rafail Noica despre NESIMTIREA DUHOVNICEASCA, simturile duhovnicesti, CAUTAREA VOII LUI DUMNEZEU, taierea voii si TAINA ASCULTARII (audio si text)
- “DUMNEZEU STIE MAI BINE DECAT MINE CE VREAU!”
- Avva Dorotei: NU TREBUIE A SE INCREDE CINEVA IN INTELEPCIUNEA SA
***
- VIATA CA O MINCIUNA
- IESIREA DIN INTRISTARE PRIN RUGACIUNE si CONVERTIREA DURERII IN BUCURIE DARUITA: “Sa nu pierdem atatea prilejuri neprevazute care apar in viata noastra, inchizandu-ne in melancolie”. OMUL LIBER si OMUL INTERESAT
- Dand la o parte FRICA INROBITOARE DE PAREREA LUMII si DEPENDENTA INJOSITOARE DE APROBAREA OAMENILOR, pentru a ne urma constiinta si a ajunge sa STAM INAINTEA DUMNEZEULUI CELUI VIU. Reflectiile Mitropolitului Antonie de Suroj la ZAHEU VAMESUL: Curajul de a ne lasa PRIVITI DE HRISTOS
- Sfantul Teofan Zavoratul despre TIRANIA “OPINIEI PUBLICE” IMPOTRIVA A TOT CEEA CE ESTE CRESTINESC SI DESPRE RENUNTAREA LA OBICEIURILE LUMESTI
- Predica audio a Protos. Ioan Buliga despre SLAVA DESARTA, IDOLII LAUDEI OMENESTI, “MINUNILE” MINCINOASE ALE TEHNOLOGIEI si “PROPOVADUIREA” INSELARII LUI ANTIHRIST LA TELEVIZOR: “Grija mare la ce ne uitam si la ce auzim!… Noi trebuie sa mergem impotriva curentului”
- DEPENDENTA DE APROBARE sau despre formele mai subtile ale slavei desarte
- NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU: “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă A NE FACE DE RUŞINE în ochii celorlalţi”
- SFANTUL PROOROC DANIEL IN GROAPA CU LEI pentru marturisirea Dumnezeului Celui Viu. Cum suntem noi ispititi SA NU MAI TINEM INTREG POSTUL si, in general, SA LEPADAM LEGEA LUI DUMNEZEU de dragul “lumii”?
- PARINTELE STANILOAE – Din “Ascetica si mistica Bisericii Ortodoxe”: FRICA DE DUMNEZEU SI FRICA DE LUME
***
- PREDICI AUDIO la Evanghelia dregatorului bogat (Arhim. Policarp si Nichifor): “SA NU CASTIGAM OBIECTE SI SA PIERDEM OMUL!”
- LECTIA ORBULUI MARTURISITOR CARE A BIRUIT DUHUL “PROFITOR” AL LUMII vs. LEPADARILE NOASTRE DE FIECARE ZI. Ce minuni face Dumnezeu cu noi, ce vrea sa ne dea Dumnezeu prin incercari? Avem ochi sa mai vedem LUCRAREA LUI DUMNEZEU IN NOI?
- De ce crestinii nu mai cauta Duhul Sfant? Ce inseamna inchinarea in duh si in adevar? CULTURA DUHULUI, A TAINEI VERSUS CULTURA IMAGINII, A EXTERIORULUI
- CINE MAI IUBESTE SIMPLITATEA SI NATURALETEA? Cugetari actuale la bogatul nemilostiv si saracul Lazar
- ODINIOARA SI ASTAZI… “Singurul duh care domneste astazi este acela al unei vitrine impodobite, dar false, artificiale”
- ALERGAND DUPA AMBALAJE STRALUCITOARE sau ALEGAND FRUMUSETEA MODESTIEI? “Tu haina fa‑ti din simplitate si din mila, fara teama, chiar daca nu‑s la moda si nu‑s bagate‑n seama…”
- Familia Ortodoxa: CUM IUBESTE TANARUL “GENERATIEI GOOGLE”? De la Fat Frumos si Ileana Cosanzeana la moda „emo”. ADOLESCENTII SI DEGENERAREA IUBIRII SI FRUMOSULUI
- Monahul Paulin de la Putna despre IMBRACAMINTE, MACHIAJ SI PRIVIRE intr-o cultura a curviei
Mi se pare tema-cheie, aceasta a multiplelor masti de imprumut sau inventate care incep la un moment dat sa ni se lipeasca de fata, de nici noi nu mai stim cine sutem de fapt. In aceasta valtoare tehnologica, virtuala si informationala, riscul disolutiei identitare si al pierderii autenticitatii incep sa cred ca e colosal. Eu una il percep acut, si la mine si la altii. O nevoie de aderenta la valori in care nici macar nu ne regasim, din cauza fricii de excludere – si nu ma refer aici doar la ‘modelele’ (sub)culturale ale epocii, ci si la modele comportamentale impuse de anumite medii profesionale sau sociale. Frica de a fi noi insine, cu adevarat noi insine. Ceea ce nu inseamna a vorbi ‘pe sleau’ sau a te manifesta dezaxat, ostentativ sau agresiv. Nu echivalez asta nici cu rebeliunea si nici cu teribilismul. Ci inseamna a nu simti nevoia de validare si a fi intr-o perpetua rezonanta cu fiinta ta interioara profunda. Numai ca simularea asta de roluri a devenit, uneori, aproape o a doua natura, asa incat nici macar in intimitate nu ne mai regasim propria identitate, accesul la ea, treptat, ne-a fost blocat.
Cred ca cea mai autentica fiinta pe care am intalnit-o in ultimii 10 ani este motanul meu. Si o spun cu toata seriozitatea. (nu neg ca suna a judecata si ca s-ar putea sa ma insel in ce-i priveste pe altii…dar cu siguranta nu pe toti!)
https://www.youtube.com/watch?v=KHi2dxSf9hw