CUVINTE CATRE TINERI ale Mitropolitului IEROTHEOS (Vlachos) DE NAFPAKTOS: “Astăzi, în afara dependențelor trupești, există multe dependențe psihologice și ideologice”. DESPRE RELATIILE TRUPESTI INAINTEA CUNUNIEI: “Orice fruct tăiat înainte de vreme din copac este necopt, acru și nu se poate mânca”

7-07-2016 Sublinieri

IPS Ierotheos Vlachos tineri

Manastirea Putna/ Cuvinte catre tineri 2016:

Să dăm un sens înalt vieții noastre

Înaltpreasfințitul Ierótheos,
Mitropolit de Nafpaktos și Agios Vlasios

Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos (n. 1945) este Mitropolit de Nafpaktos și Agios Vlasios din 1995. Formarea sa duhovnicească și teologică se întemeiază pe învățătura Sfinților Părinți, a monahilor contemporani din Sfântul Munte Athos, a profesorului Ioan Romanidis și a Cuviosului Sofronie Saharov. În limba română au fost publicate 12 dintre cărțile sale.

Ce este omul? Ce trebuie să știm despre noi înșine?

Omul este făptură a lui Dumnezeu și este rezumatul întregii lumi create. Dumnezeu a creat mai întâi lumea înțelegătoare (noetică), adică pe îngeri, apoi lumea sensibilă și, la sfârșit, pe om, care este alcătuit deopotrivă din parte noetică și parte sensibilă. Astfel, omul este cea mai frumoasă făptură a lui Dumnezeu. Este definitoriu felul cum îl caracterizează Marele Vasilie: „mare om”, „odraslă cerească”, „cel chemat să devină Dumnezeu”.

Sfântul Grigorie Teologul scrie despre om într-un mod personal:Mic sunt și mare, smerit și măreț, muritor și nemuritor, pământesc și ceresc”. În altă parte, vorbind despre faptul că omul este alcătuit din parte noetică și parte sensibilă, scrie că aceasta este trăsătura înțelepciunii și bogăției firii.

Îmi place, de asemenea, o definiție extraordinară pe care o dă omului Sfântul Grigorie Teologul. Scrie: Omul este „ființă vie, care se iconomisește în cele de aici, dar destinația lui este în altă parte, să ajungă la cer, iar aceasta este o taină, și capătul acestei taine este ca omul să se îndumnezeiască prin harul lui Dumnezeu”.

După toate acestea, mai putem oare să ne desconsiderăm pe noi înșine și să pierdem ținta noastră cea mare?

În societate există foarte multă dependență: de televizor, de internet, de droguri, de pornografie. De ce? Și cum am putea să ne vindecăm?

Din păcate, omul, din „bogăție a firii” a devenit rob al firii, s-a identificat cu firea și nu Îl mai caută pe Creatorul său. A fost creat pentru ținte înalte și el se ocupă de lucruri mult inferioare, de patimile și viața de fiecare zi. hierotheos-vlachosDesigur, nu le tăgăduim nici pe cele de zi cu zi, dar nu ne putem limita la ele, de vreme ce omul a fost creat, cum spuneam, pentru ținte înalte.

De altfel, specialiștii sociologi au semnalat că astăzi ne aflăm în epoca post-modernă, în care predomină patru situații. Prima este saturația socială”, ceea ce înseamnă că omul nu dorește să-și limiteze relațiile la mediul care-l înconjoară. A doua este „înmulțirea relațiilor”, ceea ce înseamnă că omul vrea să își înmulțească relațiile și, de aceea, încontinuu își schimbă locul și modurile de viață. A treia situație este colonizarea sinelui”, adică omul se umple pe sine, construiește în sine posibilități multiple și automate. Și a patra situație este „comportamentul multiplu”, adică omul se fragmentează în multiple înfățișări, apare cu multe „măști”.

Astfel, astăzi, în afara dependențelor trupești, există multe dependențe psihologice și ideologice.

Vindecarea de toate aceste probleme presupune să ne îngrijim de întregirea noastră duhovnicească. Acest lucru se dobândește prin educație, cunoaștere, modele sănătoase, lucrarea în adâncul sufletului, acordarea de sens vieții. La aceasta ajută tradiția niptică (isihastă) ortodoxă, care îl eliberează pe om de orice dependență și îi conferă deplinătate a vieții.

Dacă nu cunoaștem această metodă niptică a Bisericii nu putem să înțelegem originea noastră dumnezeiască. Este posibil ca un om de știință să cunoască știința fără să cunoască metoda prin care dobândește cunoașterea omenească? Cum este cu putință ca creștinul să nu cunoască metoda Bisericii prin care devine liber și iese de sub imperiul oricărei dependențe?

În perioada modernă, în viața oamenilor a apărut un interval de timp, care nu exista până acum 100 de ani, anume cel dintre 18–25 de ani, în care majoritatea fac studii, nu au un serviciu permanent și nu se căsătoresc, deși formează cupluri care locuiesc împreună. În această perioadă, cu mult timp liber, fără responsabilități majore, se acutizează trăirea vieții fără Dumnezeu. Cum credeți că poate identifica un tânăr un mod de a-și trăi această perioadă a vieții care să îl bucure și pe el și să-L bucure și pe Dumnezeu? Vă rugăm să indicați și activități concrete, eventual din experiența tinerilor greci.

Constatările dumneavoastră sunt exacte. Într-adevăr, aceste probleme există și la tinerii din Grecia, pentru că azi oamenii, chiar și creștinii, sunt insuflați de duhul vieții plăcute, al iubirii de sine și, în genere, al antropocentrismului. Însă, în toate situațiile grele ale vieții noastre trebuie să-L punem în centru pe Dumnezeu, Biserica, iar nu sinele nostru împătimit.

În plus, va trebui ca fiecare om, și tinerii mai ales, să vadă viața în mod creator, pozitiv și prin prisma întregii noastre tradiții bisericești și culturale.

Voi sublinia trei puncte concrete.

Întâi de toate, va trebui ca tinerii să-și descopere harismele aparte pe care le are fiecare, care constituie un tezaur nevăzut, și să le valorifice. În noi avem multe puteri ascunse, care ne deosebesc de ceilalți, și le ignorăm, cum ar fi harismele intelectuale, artistice, administrative, organizatorice și altele. Va trebuie să le cultivăm pe toate acestea și astfel vom umple multe goluri din viața noastră.

Apoi, va trebui să găsească moduri de a da un sens vieții lor de fiecare zi. Psihologia existențială se referă la „voința de a da sens”, adică încontinuu, în fiecare zi, să dăm un sens înalt vieții noastre. Există multe lucruri pe care le poate face omul când iese din sine. Mai mult încă, putem să ne implicăm voluntar în multe lucrări sociale și prin aceasta să găsim și o lucrare mai stabilă.

Pentru că mă adresez unor tineri creștini, doresc să îi îndemn să-și pună sinele în lucrarea Bisericii, care este un organism viu, care are multe de oferit, și acolo nu doar că își vor pune în valoare harismele, dar îi vor întâlni și pe frații lor și pe Dumnezeu, vor găsi o familie duhovnicească, așa că vor rezolva una dintre problemele celor mai mulți tineri, care este simțirea psihologică, emoțională, că sunt orfani.

Tinerii sunt adesea lipsiți de inițiativă. Depresia și descurajarea sunt din ce în ce mai răspândite în rândul lor. Cum pot fi depășite?

Hristos Adam cazut in rai + haine de pieleÎn teologia ortodoxă se vorbește despre faptul că omul, după căderea din Rai, a purtat, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, tunicile de piele, care sunt stricăciunea, pătimirea și moartea, și acestea creează multe probleme în viața lui.

Omul, de la nașterea sa până la sfârșitul vieții sale, trece prin multe „morți succesive”. Trecerea de la o vârstă la alta își are propriile lupte, propriile probleme, propriile dezamăgiri. Acest proces, când este corect abordat, contribuie la maturizarea biologică, psihologică și duhovnicească a omului.

Ceea ce pot spune este că pe tineri nu trebuie să îi cuprindă dezamăgirea și deznădejdea în fața atmosferei bolnave care domină în societatea noastră, ci să înfrunte viața cu optimism, mai ales cu credință. Cred că tinerii sunt sângele care trebuie transfuzat în organismul bolnav al societății, pentru a-l curăța.

De asemenea, trebuie să găsim un om matur cu care să ne sfătuim, ca să ne transmită experiența sa, mai ales un părinte duhovnicesc bun și cu discernământ, așa încât să simțim că aparținem unei familii duhovnicești. Așa cum familia biologică îi ajută pe bebeluși și pe copiii mici să se dezvolte în mod firesc, și le oferă siguranță și ajutor, la fel și familia duhovnicească îi ajută pe toți tinerii să crească și să se dezvolte duhovnicește.

Ce bine aduce fecioria trupească în viața adolescenților și a tinerilor? Ce este fecioria sufletească și cum se poate păstra de-a lungul vieții?

Voi începe cu a doua parte a întrebării. Fecioria sufletească și duhovnicească nu înseamnă suspendarea energiilor sufletești și trupești, ci este îndreptarea lor către Dumnezeu, adică dragostea și erosul omului se îndreaptă către Dumnezeu, iar aceasta se dobândește prin focul Duhului Sfânt, și astfel omul înaintează cu avânt către Dumnezeu. Atunci, toate puterile sufletești și trupești se mișcă și se orientează către Dumnezeu și întreaga lume interioară sufletească a omului se umple de dragoste, pace, deplinătate. Atunci este cu putință să existe feciorie sufletească, duhovnicească și trupească. Acest lucru îl vedem în viața Sfinților. Este un eros curat și plenar care nu se sfârșește niciodată.

Când vorbiți despre feciorie trupească în viața adolescenților și tinerilor, cu siguranță vă referiți la înfrânare, și anume la înfrânarea dinaintea căsătoriei. Această înfrânare, atunci când există și înfrânarea sufletească și duhovnicească, este necesară pentru viața conjugală a tinerilor. Orice lucru mare are nevoie de o bună pregătire.

Se știe că, precum organismul trupesc al omului crește și se întregește treptat, la fel se întâmplă și cu organismul sufletesc al omului.

Tânărul trebuie să ajungă la o maturitate sufletească și biologică și, desigur, să primească binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru a lucra matur și plenar în căsătorie. Pentru că, atunci când cineva folosește rău puterile sale biologice, fără maturitate în gândire și în dorințele sale, atunci vor surveni mustrările de conștiință, sentimentele de vinovăție.

De asemenea, pentru a se dezvolta legături corecte, în afară de impulsurile biologice trebuie să existe și condițiile de mediu adecvate, precum și binecuvântarea lui Dumnezeu. Adam și Eva au mâncat din rodul pomului fără binecuvântarea lui Dumnezeu și acest lucru a dus la urmări cutremurătoare.

Trebuie să se înțeleagă faptul că omul nu-și găsește odihna doar în impulsurile biologice, dacă în paralel nu există deplinătatea sufletească și binecuvântarea lui Dumnezeu. Trupul, în sine, este foarte precar și incapabil să îl odihnească pe omul care caută sens și deplinătate a vieții, viață veșnică.

Care credeți că sunt principalele greșeli în percepția curentă asupra relației de prietenie dintre un băiat și o fată?

Cred că la această întrebare tocmai am răspuns. Omul are, într-adevăr, nevoi biologice, dar are și nevoi psihologice și duhovnicești, pentru că a fost creat ca să devină dumnezeu după har.

dragoste_curata_0Vă referiți la relații erotice și, desigur, vă dați seama că există o distincție între relații trupești, sufletești și duhovnicești și că acestea trei se cuvine să se împletească în nunta binecuvântată, pentru că altfel îi lasă tânărului o infirmitate psihologică și duhovnicească.

Ca să nu credeți că evit să răspund la întrebarea dumneavoastră, vreau să spun că relația dintre doi tineri de sex diferit este un lucru important. Tinerii înțeleg că există dragoste în asemenea relații, că ies din singurătatea lor și se creează o relație de comunicare și multe altele.

Însă, dacă această relație se mișcă în perspectiva iubirii de sine, atunci mai mult dezamăgește, este infirmă psihologic și duhovnicește. Din acest motiv, mulți tineri, pentru că au multe aventuri în viață, ajung traumatizați și dezamăgiți la nuntă – care este cea mai frumoasă clipă pentru cei care preferă viața de familie.

Astfel, greșeala fundamentală a tinerilor care au relații trupești înainte de vremea potrivită, este că fac asta într-o atmosferă a iubirii de sine și a iubirii de plăcere, sunt iubitori de plăceri, iar nu iubitori de Dumnezeu, sunt egoiști și împătimiți. Iar pe celălalt nu-l putem vedea ca pe un obiect al plăcerii.

Relațiile dintre oameni, ca să fie depline, trebuie să lucreze pe toate nivelurile, adică biologic, material, psihologic, cultural și duhovnicesc. Când are loc o ruptură între acestea și ele rămân la un nivel inferior, atunci apare deznădejdea și dezorientarea.

Biserica binecuvântează relația dintre doi tineri de sex diferit prin taina dragostei, care este Taina Cununiei, și acest lucru se săvârșește în condiții adecvate și mature. Orice fruct tăiat înainte de vreme din copac este necopt, acru și nu se poate mânca.

Care sunt urmările avortului pentru tatăl și mama copilului și cum pot fi ele vindecate?

marturie avortAvortul este un act care exprimă multe patimi, precum iubirea de plăcere, iubirea de sine, pentru că oamenii vor să aibă o relație biologică fără rod, fără rezultat, și aceasta este o concepție egoistă despre viață.

Aș spune că acest lucru este și un fapt nefiresc, pentru că plăcerea fizică este legată și de rezultate. De exemplu, mâncăm și facem mâncarea gustoasă, dar în același timp lăsăm mâncarea să treacă în stomac, să aibă loc digestia, ca să se hrănească întregul organism al omului.

Urmările avorturilor sunt multe. Sunt teologice, pentru că Dumnezeu dăruiește un copil, iar omul îl refuză. Fiecare zămislire este o lucrare a Proniei lui Dumnezeu, așa că prin avort omul se opune voii lui Dumnezeu și în felul acesta se face pricină să nu se nască poate un mare binefăcător al umanității, un om folositor în societate, un om de știință serios, un sfânt.

De asemenea, urmările sunt și sociale, pentru că natalitatea scăzută este cea mai mare problemă în societățile noastre, după cum sunt și urmări psihologice, pentru că provoacă multe mustrări de conștiință, pe care omul nu le poate tămădui cu ușurință. De multe ori creează și multe probleme trupești în organismul femeilor.

Unul dintre aspectele importante este că părinții care săvârșesc această faptă lipsesc un copil de dreptul de a se naște. Pentru că drepturi nu au doar oamenii care s-au născut, ci și embrionii care nu s-au născut. Dacă studiază cineva felul cum este conceput un embrion, cum este fertilizat ovulul și cum se dezvoltă embrionul în pântecele mamei sale, și că în 2–3 luni organismul s-a format complet, atunci va înțelege că zămislirea, ca și creșterea embrionului, este o mare taină, o mare minune.

Desigur, nu există niciun păcat care să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dumnezeu îl iubește pe omul pe care Însuși l-a creat, iar când acesta cere mila Lui i-o va da din belșug. Dumnezeu nu este nici procuror, nici polițist, ci doctor care tămăduiește și părinte care iubește. Acest lucru îl trăiește omul în Biserică, care este spital duhovnicesc. Astfel, când găsește un bun părinte duhovnicesc, care are virtutea discernământului, se tămăduiește de orice păcat ar fi săvârșit.

De ce tinerii de azi se deschid greu în fața unui duhovnic? Mai repede se îndreaptă către un psiholog sau către prietenii din anturaj pentru rezolvarea problemelor lor.

Parinte sarutand pe cap o fiica duhovniceasca (parintele Jan si Irina - via FB)De această situație suntem răspunzători și noi, părinții duhovnicești, care nu exprimăm duhul iubitor de oameni al lui Dumnezeu și al Bisericii și suntem fără discernământ și aspri. De multe ori ne raportăm la păcatele celorlalți din perspectiva propriilor noastre patimi.

În orice caz, însă, faptul că se adresează cineva unui psiholog pentru problemele sale dă la iveală o mentalitate și o tendință de a soluționa problema doar psihologic și antropocentric. A-și dezvălui cineva unele fapte din viața sa unor prieteni este o abordare emoțională, însă a le spune părintelui duhovnicesc este o lucrare responsabilă, care cere seriozitate, asumarea responsabilităților, raportare la voia lui Dumnezeu care are urmări veșnice, este un act așezat în perspectiva veșniciei.

Vorbiți-ne despre un caz care v-a impresionat de întoarcere a unui tânăr la Dumnezeu.

Știam un tânăr de când era mic copil și aveam cu el o legătură duhovnicească. Însă, când a terminat liceul și s-a dus în străinătate pentru studii, a început să consume droguri, heroină chiar. Într-o zi și-a pierdut cunoștința și a căzut pe stradă. Trecătorii l-au dus la spital. Când și-a revenit nu știa unde se află. Psihologul care a încercat să îl ajute l-a întrebat dacă se gândea la vreun om anume în timp ce era fără simțiri. El a spus că îi venea în minte chipul părintelui său duhovnicesc, care îl iubea, referindu-se la mine. Atunci psihologul i-a spus: „Acela te va ajuta, la el să te duci!”

827-icxc-prodigalson-bw-16-800-450x600A venit, am stat de vorbă cu el, a încercat să părăsească lumea înșelătoare a drogurilor, a început să spună Rugăciunea lui Iisus, s-a luptat cu gândurile și patimile lui, se împărtășea regulat și așa a scăpat de droguri.

Aceasta arată că, dacă omul găsește o atmosferă bună la vârsta copilăriei și a adolescenței, acasă și, în general, în mediul său, atunci va putea să își revină dintr-o perioadă grea a vieții lui. Acest lucru se vede în pilda fiului risipitor. Ce l-a făcut pe fiul risipitor să se pocăiască? Amintirea dragostei tatălui său și atmosfera plină de dragoste care domnea în casa lui. Astfel, părinții trebuie să-și educe copiii nu cu multe cuvinte, ci oferindu-le o dragoste duhovnicească plină de noblețe.

Ce este monahismul? Dați câteva povețe pentru monahul contemporan, dar și pentru cei care se gândesc să îmbrățișeze viața monahală.

Monahismul este încercarea cuiva de a trăi la treapta desăvârșirii poruncile lui Hristos. Monahii sunt „cei ce trăiesc evanghelic”.

Am scris o carte în care am încercat să descriu noțiunea de monahism și i-am pus titlul: „Monahismul ca viață prorocească, apostolică și martirică”. Asta înseamnă că monahii sunt noii proroci, care au insuflare, comuniune cu Dumnezeu, rugăciune, sunt noii apostoli, care I-au dăruit lui Dumnezeu totul, Îl urmează până la Cruce și Îl văd înviat și sunt noii mucenici, care I-au jertfit lui Dumnezeu însăși viața aceasta.

Astfel, toți cei care vor să urmeze viața monahală trebuie să aibă înlăuntrul lor dorința de a se dărui și de a trăi viața dinainte de cădere a lui Adam și a Evei, trăind astfel raiul încă din viața aceasta – desigur, cei care L-au așezat pe Hristos în centrul vieții lor. Este o pregustare a vieții veșnice.

Vă rugăm să ne spuneți un cuvânt al Părintelui Sofronie Saharov care credeți că este de folos tinerilor de azi care se străduiesc să trăiască în Hristos și un cuvânt care ar putea folosi pe un tânăr ce nu se preocupă de viața duhovnicească, dar este dornic să afle un sens vieții sale.

PSofronieSaharovHieroteosVlacosSA2Am avut marea binecuvântare de la Dumnezeu să-l cunosc îndeaproape mulți ani la rând pe Părintele Sofronie și să comunic cu el. A fost un mare Părinte al Bisericii în epoca noastră, un teolog care s-a bazat pe experiențe duhovnicești, care avea un cuvânt înțelept și sfințit prin care aprindea foc duhovnicesc în inimile oamenilor, mai ales ale tinerilor.

El însuși a trecut prin multe în viață. De mic copil Îl căuta pe Dumnezeu, veșnicia, infinitul. Avea întrebări lăuntrice despre sensul vieții, de aceea, în afară de viața bisericească, a intrat în contact cu diferite curente ale epocii sale, cum ar fi filosofia apuseană și misticismul oriental. Rusia epocii sale primea toate aceste influențe, era o intersecție a culturilor, a curentelor ideologice și religioase.

Când însă Dumnezeu i-a descoperit harul Său și când l-a întâlnit în Sfântul Munte pe Sfântul Siluan, care trăia la Mănăstirea Sfântul Pantelimon, atunci a găsit odihnă sufletul său neliniștit.

Îmi cereți să vă spun câteva cuvinte pentru tinerii creștini care se preocupă de cele duhovnicești, dar și pentru cei care nu au asemenea căutări. Cu adevărat, mă simt neputincios și nu știu pe care dintre cuvintele sale să le aleg și să vi le menționez.

Ceea ce știu este că Părintele îi iubea pe tineri și vorbea liber cu ei și cu dragoste despre subiectele care îi preocupau. Când discuta cu ei, dorea să ajute cu adevărat, pentru că își amintea de căutările sale din tinerețe.

Răspundea totdeauna în funcție de nevoile fiecăruia și în funcție de ce îi descoperea Dumnezeu în inimă. Nu avea cuvinte gata pregătite să le spună, așa cum fac unii filosofi, pedagogi, psihologi, care urmează o anume școală de gândire, ci totdeauna răspundea la căutările fiecăruia cu un cuvânt prorocesc.

Știa din experiență că dezamăgirea poate să deschidă calea către adevăratul Dumnezeu, că pocăința este venire a dumnezeieștii Lumini, care arată dispoziția lăuntrică din om, că setea pentru veșnicie este căutare a lui Hristos, Care este viața veșnică. Știa că libertatea dezvoltă în om elanul către Dumnezeu, că pomenirea morții este cale a îndepărtării de păcat, că înțelegerea tragediei lumii îl conduce pe om la rugăciunea din Ghetsimani, că ateismul este o stare tragică, dar care deschide orizontul pentru Dumnezeu și multe altele.

Părintele Sofronie, ca unul ce era foarte experimentat în problemele duhovnicești, cunoștea că fiecare om are nevoie de un cuvânt aparte și i-l oferea cu mult discernământ, fără să facă pe învățătorul, și îi deschidea aceluia o nouă perspectivă.

Oricine îl întâlnea și avea preocupare pentru cele lăuntrice intra în altă dimensiune, inima i se aprindea de căutarea Dumnezeului celui veșnic și voința i se aprindea de dorința de a face voia lui Dumnezeu. Apoi toate lucrau în mod firesc.

Iar acest lucru se întâmplă în Biserica Ortodoxă.

ips-hierotheos-vlachos-prim-plan_0

Legaturi:

***

 

*

*


Categorii

Avort, Curvia, IPS Hierotheos Vlachos, Pentru tineri, Taina Cununiei, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate