MAICA DOMNULUI ESTE AICI, NU SUNTEM SINGURI… “De atunci până astăzi şi pentru totdeauna, cine poate spune că nu are Mamă care să plângă pentru el?”

15-08-2016 Sublinieri

“…Intru Adormire lumea NU ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare…”

Adormirea-Maicii-Domnului-Izvoru-Muresului

Pentru aceasta zi, va mai recomandam:

*

***

1801159_788552994491443_1575886997_o

“De atunci până astăzi şi pentru

totdeauna

Maica Domnului este aici.

De atunci până astăzi şi pentru

totdeauna

cine poate să spună că nu are

Mamă

care să plângă pentru el?”

***

d4976accb9ae683fe78914a1e7c0a1c4

Maica Domnului a suferinţei

Priveşti la icoana ei şi zici:

Cum de ai suportat sabia care ţi-a sfâşiat

atât de adânc sufletul tău cel sfânt?

Cum de ţi-ai stăpânit mâhnirea?

Cum de nu ai cârtit?

Cum de nu te-ai deznădăjduit?

Cum de nu ţi-ai apostrofat duşmanii Fiului tău?

Cum de nu ai murit, după ce durerea Fiului tău

ţi-a mâncat inima ta cea sfântă?

De unde ai găsit atâta putere, tu, o, Mamă

atât de tânără?

Cum de ai preschimbat durerea în sfinţenie

şi crucea în slavă?

 

Maica Domnului, fata lui Ioachim şi a Anei,

a fost om la fel ca şi noi.

Cu aceleaşi posibilităţi şi cu aceleaşi condiţii.

O tânără fată din Nazaret, ca atâtea alte fete.

O Mamă necunoscută şi neînsemnată,

ca atâtea alte mame,

care trăia într-un cartier,

care făcea curăţenie, care spăla,

care scotea apă din fântână,

care-şi legăna Pruncul ei, pe care-L dusese deja

la templu la patruzeci de zile, pe care Il căuta

cu disperare, atunci când Il pierduse.

Pe care L-a văzut sus pe Cruce,

pe care L-a văzut prima când a plecat din viaţă,

înaintea celorlalţi.

Maica Domnului era precum celelalte femei.

Nu a trăit în condiţiile cele mai potrivite, şi nici

nu a avut anumite privilegii.

Era la fel ca noi, însă diferea de noi.

Diferea de noi toţi printr-un singur lucru:

Prin iubirea ei faţă de Dumnezeu!

 

Maica Domnului Îl iubea pe Dumnezeu.

L-a iubit ca nici un alt om.

L-a iubit nu prin cuvinte, ci prin fapte, ascultând

orbeşte de tot ceea ce zicea.

Fiindcă ştia cum că în Acesta pe care-L iubeşte

poate avea şi încredere în El.

Face ascultare Acestuia pe care-L iubeşte.

Se dedică Acestuia pe care-L iubeşte,

fără să-i fie frică şi fără să-I întoarcă vorba.

Prin Acesta, pe care-L iubeşte, le primeşte

din mâinile lui Dumnezeu pe toate,

cu smerenie şi recunoştinţă.

Maica Domnului ştia că

Cel pe care-L iubeşte nu trăieşte pentru Sine,

ci trăieşte pentru cei iubiţi ai Lui.

Acelaşi lucru făcea şi aceea.

Trăia pentru Cel pe care Îl iubea,

pentru Dumnezeu,

lângă Hristos,

lângă Cruce,

păstrând în inima ei şi pe cele pe care le înţelegea

şi pe cele pe care nu le pricepea.

Când s-a dus la templu cu El,

Sfântul Simeon a profeţit pentru Hristos

mari adevăruri, dar i s-a adresat şi acesteia:

„Prin inima ta va trece sabie “.

Maica Domnului nu a înţeles cuvintele lui

Simeon, însă a simţit greutatea lor şi

le-a încuiat înăuntrul ei,

fără a avea reacţii emoţionale, fără vociferări,

fără vreo oarecare împotrivire.

Maica Domnului nu s-a opus niciodată voii

lui Dumnezeu.

Cu smerenie şi răbdare a purtat pe umeri

toate chinurile.

Acele chinuri de neexplicat,

Tainele lui Dumnezeu,

pe care unul mai puţin şi altul mai mult,

cu toţii le îndurăm.

De unde a găsit această tânără fată atâta putere?

De unde a găsit atâta putere de a se încrede

şi de a tăcea?

De unde a găsit atâta răbdare?

Zi-ne şi nouă!

Mă rog, Fecioară, deschide-ţi sfintele tale buze,

Uşa împăratului şi Raiul lui Dumnezeu…

Zi-ne şi nouă!

Cum de ai făcut din durerea ta sfinţenie,

şi din cruce slavă?

 

Există două feluri de tăceri

şi două feluri de răbdări:

Tăcerea stearpă şi răbdarea stearpă,

care înăuntrul lor nu-l au pe Dumnezeu,

iar rodul lor este foarte amar.

Taci, însă fără mângâiere şi fără nădejde.

Taci indignat.

Această tăcere nemângâiată,

această răbdare amară este de nesuportat,

este fără milă, iar pe om îl pietrifică.

Această răbdare, dintre cele mai amare, are cea

mai amară rădăcină; este fiică a mândriei,

care naşte nesfârşite răutăţi, pentru că:

De ce toate se întâmplă nouă?

De ce toate mie?

De ce copilului meu?

Răutăţile fără sfârşit,

ne fac să fim răi cu Dumnezeu,

despre Care credem că este nedrept.

Răi cu propria noastră persoană,

despre care credem că este fără noroc.

Răi cu ceilalţi,

despre care credem că nu sunt chinuiţi.

Această răbdare amară este fiica mândriei.

 

Maica Domnului a tăcut,

însă a tăcut cu o tăcere sfântă,

a răbdat cu o răbdare sfântă;

tăcerea ei a avut smerenie,

şi de aceea a dat naştere celui mai dulce rod:

Facă-se, Doamne, precum voieşti!

Facă-se după cuvântul Tău!

Fiindcă tot ceea ce dă mâna Ta este mântuirea

noastră…

Tot ceea ce dă mâna Ta întotdeauna este pâine,

chiar dacă seamănă cu piatra…

Iată roaba Ta! Facă-se precum vrei Tu.

Iar Dumnezeu, Cel care vede pe cei smeriţi,

a văzut şi smerenia roabei acesteia,

iar aceasta a devenit Mama Lui,

aceasta s-a arătat a fi şi Mama întregii lumii.

La ceasul patimilor, răstignit pe Cruce,

înainte de a-Şi da ultima Lui sfântă suflare,

i s-a adresat Preasfintei Născătoarei de

Dumnezeu şi i-a zis:

„Iată fiul tău!”.

Apoi i-a zis lui loan,

cel care reprezenta întreg neamul omenesc:

Iată mama ta!”.

De atunci până astăzi şi pentru totdeauna,

cine poate spune că suferă singur

decât Acesta?

De atunci până astăzi şi pentru totdeauna, cine

poate spune că nu are Mamă?

 

De atunci până astăzi şi pentru totdeauna,

Maica Domnului este aici, purtând semnele durerii:

Sfâşiată, înlăcrimată şi milostivă,

 mângâietoare şi mijlocitoare,

acoperiş şi acoperământ,

vindecătoare de dureri şi tămăduitoare,

ascultătoare şi Mamă.

Maica Domnului este aici,

cu semnele durerii pe ea,

fiindcă durerea nu vine singură.

Nu pleacă singură.

Niciodată nu ne lasă precum ne-a găsit.

Ne face mai buni sau mai răi.

Ne luminează sau ne întunecă.

Ne îndulceşte sau ne înrăieşte.

Durerea ne sfinţeşte sau ne sălbăticeşte,

în funcţie de cum o primim:

ca nişte smeriţi sau ca nişte îngâmfaţi.

Durerea este un capitol care poate, dacă este

investită bine, să ne lase un imens câştig.

Fiindcă durerea nu vine singură.

Aduce milă.

Pe om îl face milostiv, milos,

îl umple de compasiune.

 

Cei care au fost îndureraţi au o dulceaţă:

dulceaţa şi consecvenţa celor îndureraţi.

Cei care au fost îndureraţi ştiu să ierte.

Cei care au fost îndureraţi fac în dar toate

datoriile faţă de ei, oricât de mult

le-am fi vinovaţi.

Cât de adânc a fost îndurerat Iosif cel preabun,

când a fost vândut ca sclav de fraţii lui!

Dar cât de mult i-a iertat acesta.

In loc să le ceară socoteală,

a căzut pe grumazul acestora

şi i-a sărutat pe toţi fraţii lui.

Plângând cu aceştia “.

Cei care au fost îndureraţi ştiu să plângă.

Cei care au fost îndureraţi au lacrimi.

Altfel, dacă inima nu se frământă cu durere,

oare ce pot ochii să scoată?

 

Durerea nu vine singură.

Durerea aduce răbdarea şi adânceşte credinţa.

Ne face siguri în credinţă, ca nişte copaci

prea înalţi.

Pe cât de înalţi sunt aceştia, pe atât de mare este

şi rădăcina lor!

Cum s-a sfinţit Sfântul Nectarie?

A fost vorbit de rău fără milă,

l-a durut inimaginabil,

a fost nedreptăţit cu ură,

a murit nedreptăţit, cu amărăciunea imoralităţii

unora faţă de el,

fără să cârtească,

în tăcere şi rugăciune.

Fără să cârtească,

cu încredere deplină în Dumnezeu, Cel care

cercetează inima şi rărunchii.

Iar Dumnezeu, Care cunoaşte adâncurile noastre,

l-a îndreptăţit!

Totodată, odată cu moartea lui

avem şi prima minune:

La atingerea de rasa lui,

bolnavul care se găseşte în patul de alături,

la Spitalul Aretio din Atena, se înzdrăveneşte.

 

„De ce părintele meu s-a sfinţit,

dacă nu a dus o viaţă ascetică aparte?”,

se întreba o călugăriţă de-a lui.

Şi i-a apărut Sfântul, zicându-i:

„Fiindcă mi-am ridicat crucea fără să cârtesc”.

Durerea nu vine singură.

Poate chiar să preschimbe credinţa.

De la teorie poate să conducă la trăire.

Iov, când şi-a pierdut averea lui,

copii lui, sănătatea lui şi toate celelalte, când

toate şi toţi erau împotriva lui,

abia atunci a simţit prezenţa miluitoare a

Milostivului Dumnezeu

şi a zis:

 Până acum, când toate mergeau bine,

Te-am ascultat.

Acum când sunt îndurerat, acum când

am pierdut toate,

Te-am văzut!

 

Durerea nu vine singură.

Aduce smerenie,

înlătură ţipetele,

ne schimbă ideea pe care o avem despre noi,

ne face primitori ai Harului.

Când Hristos a aşezat-o pe cananeeancă

pe acelaşi loc cu câinii,

aceea nu s-a văitat,

nici nu s-a supărat, nici nu s-a mirat,

ci a acceptat caracterizarea pe care i-a făcut-o

şi i-a zis: Da, sunt câine,

dar şi câinii din fărâmiturile Tale mănâncă.

Durerea a smerit-o,

iar smerenia a îndreptăţit-o.

Smerenia a deschis cerul.

Cererea ei a fost auzită,

iar Hristos i-a vindecat fata.

 

Durerea nu vine singură.

întăreşte rugăciunea.

Este ca şi apa, care pe cât este sub presiune,

pe atât de mult ţâşneşte în înălţime.

Ne întăreşte glasul.

Durerea face ca tăcerea noastră să fie mai auzită.

Atunci când suntem îndureraţi, toată existenţa

noastră strigă.

Şi tăcerea noastră strigă.

Aşa cum a strigat şi Moise.

Aşa cum a strigat şi Ana cea neroditoare, sau

mama lui Samuil.

Aşa cum strigă toţi Sfinţii pentru întreaga lume.

Aşa cum strigă şi Preasfânta Născătoare de

Dumnezeu pentru noi toţi.

 

Durerea este de aur!

Altfel, Dumnezeu ar permite să suferim în zadar?

Bine, noi suntem păcătoşi,

dar Sfinţii?

Şi Născătoarea de Dumnezeu?

Maica Domnului nu a scăpat de cuptor,

nu a scăpat de sabie,

nu s-a opus suferinţei ei.

însă nici nu s-a predat acesteia.

S-a predat lui Dumnezeu.

Şi a mă preda lui Dumnezeu înseamnă

a-mi arunca propria raţiune în aer.

îmi dau inima, copiii mei şi planurile mele

lui Dumnezeu.

îmi dau ascultarea şi toată încrederea mea

lui Dumnezeu.

îmi dau mădularele mele Acestuia.

Tot ce sunt şi tot ceea ce am.

Pentru ca să trăiesc nu eu, ci Acesta.

Nu eu, ci Tu.

Tu în mine.

Tu în noi.

Pretutindeni există mame care suferă,

fiindcă pretutindeni există copii care suferă:

în spitale, în şcoli, în pieţe, pe drumuri,

la camerele de gardă, în temniţe, în cimitire…

Părinţi, surori, mame,

care urcă pe Golgota.

însă nu suntem singuri.

Maica Domnului este lângă noi.

Urcă iarăşi împreună cu noi pe această colină

şi nu ne lasă să deznădăjduim, fiindcă aceasta

ştie bine cum că după fiecare martiriu

urmează învierea!

 

Crede-mă!

În viaţa noastră a tuturor vin ceasuri

în care sabia durerii intră exact în inimă şi o despică pe din două.

însă nu suntem singuri,

Maica Domnului este aici,

deoarece cunoaşte rănile adânci ale săbiei.

Maica Domnului cea sfâşiată,

Maica Domnului cea tămăduitoare cunoaşte şi

sare în ajutor.

 

În viaţa tuturor vin ceasuri

în care soarele pleacă şi se ascunde,

şi toate înăuntru şi dimprejurul nostru îngheaţă.

Locurile se eliberează, scenele se schimbă,

iar aceştia care până mai ieri au fost pentru noi

centrul vieţii, astăzi nu mai există.

Însă nu suntem singuri,

Maica Domnului cea care rânduieşte este aici,

fiindcă este Mamă, iar mamele au ele felul lor

de a rândui lucrurile,

şi vinurile cele amare să le preschimbe în

vindecătoare.

În viaţa tuturor vin şi ceasuri amare.

Vărsăm şi bem lacrimi.

Dăm pâine şi primim lovituri.

Nedreptul ne loveşte şi ne striveşte.

întindem mâna pentru ajutor,

şi nimeni nu este să ne dea un pahar cu apă.

însă nu suntem singuri!

Maica Domnului este aici,

stă lângă noi, fiindcă este mamă,

iar mamele nu pleacă…

În viaţa noastră a tuturor vin ceasuri de ispită.

Atunci când toate arată

că rugăciunile noastre nu sunt auzite,

cum că posturile noastre sunt ţinute în zadar

şi lacrimile noastre sunt vărsate pe nedrept.

Atunci cerul seamănă a fi gol,

şi Dumnezeu inexistent.

Insă Maica Domnului este aici

şi poate să împrăştie întunericul mâhnirilor,

ea care este Maica Luminii

şi Făclia nestinsă…

 

Maica Domnului este aici!

– Auzi? –

Fiindcă Hristos este aici!

Acela ne-a dăruit-o,

şi Acela ne-a încredinţat acesteia.

Hristos nu ne-a lăsat singuri şi nemângâiaţi.

Hristos, Care pe toate le vede şi pe toate le aude!

Hristos, Căruia îi pasă de toţi!

Hristos, Care nu este departe,

Care nu este străin!

Hristos Mântuitorul!

Hristos al nostru!

Hristos Cel din noi!

Mântuitorul şi împăratul întregii zidiri

nu ne-a lăsat singuri.

Acesta ne-a dăruit-o pe Preasfânta Lui Mamă,

motivul întregii bucurii.

Maica Domnului este aici pentru întreaga zidire.

Aleargă pentru noi toţi.

Aleargă pentru cei vii,

aleargă şi pentru cei adormiţi!

Zice părintele Emilian:

Odată, un ieromonah, citind multe nume de

morţi, a obosit şi s-a întrebat: „Oare aceştia pe

care eu îi pomenesc se mântuiesc?

Oare morţii sunt ajutaţi?”.

Şi în acel ceas, aşa cum era el obosit,

a închis pentru puţin ochii,

şi între starea de treaz şi adormit

vede nenumărate duhuri de morţi

şi împreună cu ei sfinţi şi îngeri.

Iar în faţa tronului lui Hristos

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu,

cu un veşmânt preafrumos şi cu un chip luminos,

a arătat spre cei adormiţi şi îi spunea lui Hristos:

„Fiul meu şi Dumnezeul meu, pentru toţi aceştia

eu mijlocesc.

Arată şi glasurile Sfintei Tale Biserici”.

Iar atunci monahul a auzit pe toţi cei adormiţi

cântând: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară,

bucură-te, ceea ce eşti plină de dar…, că ai

născut pe Mântuitorul sufletelor noastre “.

 

Auzi?

Maica Domnului este aici!

Trăieşte!

Candelele ei sunt de aur!

Şervetele ei sunt de aur!

Omofoarele ei sunt de aur!

Hitonele ei sunt de aur!

Afierosirile ei sunt de aur!

Minunile ei sunt vii!

 Icoanele ei sunt vii!

Locurile ei de închinăciune sunt vii!

Brâul ei este sfânt!

Mormântul ei este sfânt!

 

Dacă ajungi acolo, la mormântul ei şi te închini,

simţi de parcă te-ai întoarce la casa unde te-ai

născut,

de parcă te-ai fi eliberat de greutăţile tale,

de parcă ţi s-ar fi vindecat toate durerile

şi nu mai vrei să pleci de acolo…

Nimeni nu vrea să plece de la mormântul Maicii

Domnului, fiindcă acolo toate sunt vii!

Şi Biserica, şi pietrele, şi aerul,

şi icoana ei brodată în argint, toate.

Toate mărturisesc cum că

fiica preadulce a lui Ioachim şi a Anei trăieşte!

Umblă printre noi,

bucuria celor întristaţi,

ocrotitoarea celor nedreptăţiţi,

nădejdea celor deznădăjduiţi,

acoperământul celor orfani,

îndrumătoarea celor orbi.

Umblă printre noi

– auzi? –

Preadulcea fată a Anei,

Preadulcea Mamă a lui Hristos.

Este păcat şi este nedrept să uităm acest lucru

şi să trăim ca şi cum n-am avea Mamă.

Odată, un ascet cerea cu lacrimi o favoare de la

Hristos, iar favoarea nu era îndeplinită.

Au trecut mulţi ani de rugăciune adâncă,

dar rugăciunea lui nu primea răspuns.

Până când într-o zi,

la ceas de adâncă şi intensă rugăciune,

Îl vede în faţa lui pe Hristos

şi lângă El pe Preasfântă Mamă a Lui.

Extaziat şi cu suspine în glas,

cade la picioarele lui Hristos şi zice:

Doamne, de ani de zile Te implor şi nu mă

auzi”.

Iar atunci Hristos,

Arătând spre Preasfânta Născătoare de

Dumnezeu, îi răspunde:

„La aceasta te-ai rugat?”.

Aceasta este cea mai bună linie telefonică:

noi ne rugăm la Mamă şi Mama se roagă

la Fiul ei.

Nici un apel nu rămâne fără răspuns.

 

Maica Domnului este întotdeauna aici.

Aplecată deasupra noastră, întreabă:

– Fiul meu, ce vrei?

Bucurie? Am să-ţi dau.

Nădejde? Am să-ţi dau.

Acoperământ,

afecţiune,

ocrotire,

iertare?

Am să-ţi dau.

Ce vrei?

Să fii fericit?

Ia poruncile.

Ce vrei?

Raiul?

Eu sunt uşa.

Pe Fiul meu?

Eu sunt puntea.

Am să-ţi dăruiesc

Trupul şi Sângele lui Hristos.

Ce vrei?

Mamă?

Eu sunt aici.

Pentru tine sunt aici.

Fiul meu, ce vrei?

Mi-ai spus ce vrei?

 

De atunci până astăzi şi pentru totdeauna,

cine dintre noi poate să spună că nu are Mamă

să-l îndrume, să-l sprijine, să se bucure împreună cu el?

Cine dintre noi poate să spună că nu are Mamă?

Să plângă pentru el, să se roage pentru el, să mijlocească pentru el?

 

Durerea nu vine singură

– auzi? -,

nu pleacă singură.

Ne deschide ochii orbi şi o vedem

lângă noi pe Maica Domnului:

Ocrotitoare înaltă şi tare!

Ne deschide ochii şi auzim cuvintele ei:

Pentru voi toţi eu mijlocesc!

Durerea

– auzi? -,

ne deschide gura,

ne deschide sufletul

şi cântăm şi noi

împreună cu întreaga Biserică:

Bucură-te!

Fecioară după naştere!

Bucură-te!

Cea care trăieşti şi după moarte!

(in: Maria Mourza, “In loc de ofranda. Un neinsemnat dar oferit singuratatii omului contemporan”, Editura Bunavestire, 2012)

athos-chilia-sf-ipatie-adormirea-maicii-domnului-pronaos-fresca-3-45x1-30-m-2015

Legaturi:

*


Categorii

Adormirea Maicii Domnului, Maica Domnului, Poezii

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “MAICA DOMNULUI ESTE AICI, NU SUNTEM SINGURI… “De atunci până astăzi şi pentru totdeauna, cine poate spune că nu are Mamă care să plângă pentru el?”

  1. Pingback: “Îmbrăţişează icoana Preasfintei, ca şi cum ai îmbrăţişa-o pe însăşi mămica ta, şi strig-o ca un micuţ copilaş pe maica noastră: „MĂICUȚA MEA, AJUTĂ-MĂ, DĂ-MI CEEA CE ESTE DE FOLOS SUFLETULUI, PRECUM ȘTII!” | Cuvântu
  2. Minunate versuri si minunate intelesuri…ieri seara la predica Prohodului parintele spunea ca noi, crestinii, avem mare folos in urma acestei stramutari a Maicii Domnului la ceruri care s-a invrednicit de atata slava de la Dumnezeu si de atata trecere pentru cererile ei incat nu este cu putinta ca cineva care se roaga ei cu putere si credinta sa-i ramana rugaciunea neascultata, fiindca ea insasi transforma rugaciunea noastra in ruga ei personala catre Imparatul. De asemenea, spunea parintele, ca, daca Hristos este Dumnezeul milei si al iubirii dar este si dreptul Judecator, ea este doar mila si iubire, ea nu este niciodata judecatoare ci doar rugatoare milostiva pentru noi. Ar trebui sa-i fim vesnic recunoscatori Maicii Domnului caci din cate nevoi stiute si nestiute nu ne-a scos pe noi, cate lacrimi nu a sters si cate inimi indurerate nu a mangaiat! Mintea noastra nu poate sa inteleaga sfintenia si curatia in care a trait ea pe pamant, si nici slava de care s-a invrednicit in cer! Si totusi, asa cum spune Maria Mourza,
    ” Maica Domnului, fata lui Ioachim şi a Anei,/a fost om la fel ca şi noi.” dar ea la iubit pe Dumnezeu de la inceputul vieii asa cum El insusi ne-a poruncit fara ezitari, fara urma de indoiala, cu toată inima ei, cu tot sufletul ei, cu tot cugetul ei şi cu toată puterea ei.
    Iata de ce s-a invrednicit de a vorbi cu ingerii inca din copilaria ei si, mai presus de intelegerea omeneasca, de a fi locas al Duhului Sfant si de a naste pe Insusi Dumnezeu.
    In aceste vremuri ne rugam Maicii milostive sa ne fie si noua aproape si sa ne apere de toata tulburarea si necazul, sa ne caluzeasca pasii in viata si ii multumim pentru dragoastea ei de Mama.

  3. Pingback: ADORMIREA MAICII DOMNULUI – “PASTILE DE VARA”/ Fiul care isi tine in brate Maica sau CE NE INVATA ICOANA PRAZNICULUI?/ Cuvinte miscatoare si insufletitoare despre IUBIREA MAICUTEI DOMNULUI, la hramul de la Nicula, ale Preasfintitilor IGN
  4. O copie în mărime inițială a Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatopedu din Sfântul Munte Athos, făcută de călugării athoniți a fost adusă aseară în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, unde i s-a pregătit loc de ședere permanentă.

    Slavă Domnului pentru multa Sa iubire de oameni!
    Maica Domnului să ne miluiască!

  5. Este icoana cea mare din imaginea asta, dar neargintată:

    https://www.google.ro/search?hl=en&site=imghp&tbm=isch&source=hp&biw=1600&bih=775&q=Maica+Domnului+Vatopedu&oq=Maica+Domnului+Vatopedu&gs_l=img.3…1107.6683.0.7555.23.7.0.16.16.0.92.520.7.7.0….0…1ac.1.64.img..0.15.531…0j0i10k1.oUObG6jVxo4#imgrc=yAV0eJbwEw44gM%3A

  6. Pingback: ADORMIREA MAICII DOMNULUI – “PAȘTILE DE VARĂ”/ Fiul care Îsi ține în brațe Maica sau CE NE INVATA ICOANA PRAZNICULUI?/ Cuvinte miscatoare si insufletitoare despre IUBIREA MAICUTEI DOMNULUI, la hramul de la Nicula, ale Preasfintitil
  7. Pingback: CUVINTE SENSIBILE SI INSPIRATE, la Nicula, in ajunul Adormirii Maicii Domnului, ale PS IGNATIE MURESANUL, despre statornicia credintei, discretia si increderea desavarsite ale NASCATOAREI DE DUMNEZEU: “În chipul Fecioarei Maria aflăm ceea ce s-a p
  8. Pingback: UNDE ESTE MAICA DOMNULUI? “Maica Domnului este printre fiii ei; ȘTERGE LACRIMILE, ALINĂ DURERILE, CULEGE RUGĂCIUNILE şi apoi le înalţă la Fiul ei”. “Aşa cum L-a purtat pe Fiul său, NE POARTĂ PE FIECARE ÎN PARTE” –
  9. Pingback: NASTEREA MAICII DOMNULUI, MAMA NOASTRA PREASFANTA: “Îi datorăm lacrimile noastre spre a-i şterge lacrimile care nu se usucă pe obrajii ei din pricina răutăţilor cu care Îl răstignim pe Hristos”. FIII LACRIMILOR TALE… | Cuvântul
  10. Pingback: PUTEREA MINUNATA A IUBIRII SI A RUGACIUNII PREACURATEI MAICUTE, lucratoare in vietile noastre. “Cine o strigat-o pe Maica Domnului, i-o fost bine!”/ “PURCELUSII” MAICII DOMNULUI/ “Nu există suflet sub cer care şi-a pus năd
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate