Pomenirea adormirii in Domnul a IPS BARTOLOMEU ANANIA. Marturia Arhimandritului Andrei Coroian, fostul staret de la Nicula: 7 BINECUVANTARI MOSTENITE DE LA PARINTELE NOSTRU MITROPOLIT BARTOLOMEU

31-01-2014 Sublinieri

31_binecuvantand

ŞAPTE BINECUVÂNTĂRI MOŞTENITE DE LA PĂRINTELE NOSTRU ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT BARTOLOMEU

Am numit binecuvântări, o parte din multele daruri pe care ni le-a dat Dumnezeu prin părintele nostru mitropolit Bartolomeu, cel care ne-a fost dăruit de El ca păstor, călăuzitor, îndrumător, apărător, purtător de grijă, tezaur nesfârşit de înţelepciune, de cunoştinţă, de tărie, de bunătate părintească şi lumină spirituală binefăcătoare, prin care el rămâne nemuritor.

Părintele nostru mitropolit Bartolomeu a fost un om trimis de Dumnezeu Bisericii şi poporului român, aşa cum s-a spus când a venit la Cluj. fosti detinuti politici la ips bartolomeuA făcut parte dintr-o generaţie de oameni aleşi, meniţi a fi ctitori de spiritualitate şi cultură într-o biserică şi într-o ţară care erau la începuturile afirmării lor, după marea Unire din anul 1918. Ca toţi aleşii şi trimişii lui Dumnezeu, el s-a asemănat prin darurile primite, virtuţile şi faptele bune lucrate, vieţii trăite în trup de Fiul lui Dumnezeu. Asemeni Acestuia, odată arătat pe pământ ca model de viaţă adevărată, trăită în adevăr şi iubire jerfelnică, el nu ne părăseşte ci rămâne cu noi, precum şi cu alte generaţii până la sfârşitul istoriei. Dacă o viaţă întreagă a purtat o cruce mare şi grea, a suferinţei pe nedrept, uneori dublată de torturi îngrozitoare, a avut mereu tăria şi altruismul de a purta şi crucile altora, mai mici sau mai mari. Sfârşitul i-a fost tot pe cruce, într-o suferinţă nedorită şi de neînţeles pentru noi, dar firească pentru un adevărat ucenic şi prieten al lui Hristos. Nu putea avea un sfârşit fără suferinţă sau nedureros, socratian, când prin cruce şi-a închinat viaţa, nesmintit, asemeni Sfântului Ştefan, Părintelui veacurilor.

Când a fost ales ca arhiepiscop de Cluj, în ianuarie 1993, așteptam cu nerăbdare să-l văd pe cel despre care citisem şi auzisem atâtea lucruri minunate, făcute accesibile după neaşteptata schimbare din anul 1989, care, de altfel, ne punea în faţă o necunoscută istorie, luminată de extraordinari şi nebănuiţi eroi. La 7 februarie 1993, când a fost hirotonit şi instalat arhiepiscop, într-o atmosferă de adâncă concentrare duhovnicească, care adunase în catedrala din Cluj toate personalităţile ecleziale şi culturale din România, mi-am dat seama că noul nostru părinte arhiepiscop, are o putere spirituală şi o desăvârşire în arta cuvântării, venite de undeva, din adânc de istorie şi în acelaşi timp mai presus de ea. În persoana celui care cuvânta transfigurat şi transfigura cuvântând, priveam cu ochii sufletului, întrupate, frumuseţea, bărbăţia, dârzenia şi vitejia unui popor prin naştere creştin care, în acest spaţiu dăruit de Dumnezeu, şi-a format o spiritualitate unică şi monumentală, numită ortodoxia românească.

Dacă istoria de secole, număra sfinţi şi eroi mai mult sau mai puţin cunoscuţi, din generaţia înaltului făceau parte: Cleopa, Paisie, Dumitru Stăniloae, Galeriu, Sofian, Petroniu, Daniil Tudor, Arsenie Papacioc şi Arsenie Boca, mitropolitul Antonie sau scriitori, poeţi filosofi, ca: Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Emil Cioran, Mircea Eliade, Alexandru Mironescu, Nicu Steinhardt (mai apoi devenit părintele Nicolae) Mircea Vulcănescu. Noul nostru Arhiepiscop avea să rămână unic prin complexitatea operei teologic-literare şi monumentalitatea lucrării pastoral-misionare. Ascultam cu urechile aceluiaşi suflet, aşa cum nu mai auzisem până atunci, frumuseţea cuvântului lui Dumnezeu, măiestrit într-o limbă, izvorâtă din scripturi, texte liturgice sfinte, teologie patristică şi cea mai frumoasă literatură românească şi universală.

bartolomeu-anania-cartePoate că aceasta este cea dintâi şi cea mai mare binecuvântare pe care ne-o lasă părintele nostru mitropolit Bartolomeu. Iubirea desăvârşită faţă de Adevăr, faţă de Cuvânt, făţă de Logos în multele Sale ipostaze. Înzestrat cu o credinţă neclintită, cu evlavie, cu speranţă, cu dârzenie şi hărnicie, cu lucididate şi spirit de dreptate, cu înţelegere, pătrundere şi prevedere; cu iubire de oameni, bunătate şi geniu organizatoric, dublate de un talent artistic şi o cultură de invidiat. A fost din copilărie îndrăgostit de Cuvânt şi de cuvintele adevărului Său. Avea un cult pentru cuvânt, pe care iubea şi cunoştea în alcătuirea, în întregul şi în toate sensurile lui.

„Comportaţi-vă cu cuvintele precum îngerii se comportă cu Maica Domnului”,

spunea adeseori. De aceea, cuvântările părintelui nostru mitropolit Bartolomeu nu doar au fascinat adunând zeci de mii de oameni, ci au luminat, au înviat, au vindecat, au mângâiat zeci şi sute de mii de suflete. Atunci când vor fi scrise şi publicate în întregime, ele vor fi o operă mărturisitoare unică, a unui predicator, unic poate în istoria bisericii noastre, care stă alături de operele marilor predicatori din istoria bisericii universale din toate timpurile.

A doua mare binecuvântare este, poate părea paradoxal, ura faţă de minciună, faţă de corupţie. Această ură ar trebui să fie fiinţială, pentru că este dumnezeiască, Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul” (Ps. 96, 11). La Înaltpreafinţitul era fiinţială. Între lumină şi întuneric, între Hristos şi Veliar nu poate fi nici o înţelegere. Această ură totală faţă de minciună şi faţă de corupţie vine din înţelegerea profundă a două evenimente fundamentale din istoria omenirii, relatate în Sfânta Scriptură:

1. Căderea primilor oameni prin minciuna diavolului, şi dezastrul produs prin ea.

2. Necredinţa în Învierea Domnului, propovăduită de corupţi cărturari şi farisei, care i-au mituit pe paznicii-ostaşi să spună minţind că a fost furat pe când ei dormeau, lucru inadmisibil la o santinelă.

Păcatul necredinţei în Învierea Domnului este mai mare decât cel al neascultării strămoşilor, pentru că nu mai are nici un remediu. Prin credinţa în lucrarea de mântuire a Fiului lui Dumnezeu, răstignit, mort şi înviat, se vindecă orice boală a păcatului şi se înving moartea şi iadul. Înţelegând tragedia acestei lucrări de două ori ucigaşe, părintele nostru mitropolit ne-a învăţat că iubirea de Dumnezeu şi de oameni nu este un sentiment platonic, ci act de jertfire, de două ori pozitiv, prin sădirea în sufletele noastre şi ale semenilor a adevărurilor de viaţă dătătoare și ocrotirea lor de minciuni ucigătoare.

IFA treia mare binecuvântare lăsată nouă celor ce l-am iubit, celor care îl vor cunoaşte de acum, bisericii şi întregului neam românesc, este Sfânta Scriptură, la diortosirea căreia a muncit ca un condamnat, vreme de unsprezece ani. Copilul Valeriu, care a citit Biblia la vârsta de doar zece ani, care avea să scrie teologie şi zeci de cărţi de toate genurile literare, mărturisea spre apusul vieţii că pe toate le consideră ca un exerciţiu pregătitor pentru marea lucrare de revizuire şi diortosire a Cărţii cărţilor, după textul originar. Ne lasă nu doar un text limpede al Sfintei Scripturi, cu mii de note explicative, o lucrare monumentală, la care pare aproape incredibil că a lucrat un singur om, ci mai ales un testament: Un om şi un popor, în viaţa, civilizaţia şi cultura lui, preţuieşte atât cât a înţeles şi a folosit cuvântul lui Dumnezeu revelat în Sfânta Scriptură.

A patra mare binecuvântare pe care prin viaţa şi exemplul său, părintele nostru mitropolit ne-o lasă, este iubirea faţă de Biserică. A iubit-o şi a slujit-o cu râvnă unică, apărând-o de atacurile vrăjmaşe, aşa cum l-a iubit pe Hristos, întemeietorul ei. S-a luptat şi a reuşit să arate că Biserica este o instituţie divino-umană, care este mereu viabilă, mereu actuală şi prezentă, care are drumul ei în istorie, nefiind supusă sau aservită sub nici o formă puterii seculare. Atunci când Biserica era atacată sau lovită pe nedrept, era un luptător de temut, aşa cum marii sfinţi ierarhi, Atanasie, Vasile sau Ioan Gură de Aur au luptat în timpul lor în relaţia cu oamenii reprezentanţi ai puterii sau din alte sectoare ale societăţii. Nu pierdea prilejul în nici o împrejurare, fie la universitate, fie în lumea academică sau la armată, să arate că oamenii toţi sunt fiii aceluiaşi Dumnezeu, aceluiaşi neam, că fac parte din Biserică. Chiar fără a avea această conştiinţă, dacă asemeni sfântului apostol Pavel, avea fiinţial această conştiinţă, nu mai puţin avea dorinţa să arate că tradiţia Bisericii este mereu vie, actuală, că păstrând dogma este mereu capabilă de a da răspuns timpurilor pe care le trăim, propunând lumii de multe ori dezorientată de varietatea modelor schimbătoare, un mod de viaţă adevărat şi statornic, care îi redă echilibrul şi bucuria de a trăi.

Adevarul 4Al cincilea mare dar care trebuie neapărat reţinut şi cultivat este iubirea de ţară, de patrie şi de neam. Iubirea de neam este o poruncă dumnezeiască, pe care părintele nostru mitropolit Bartolomeu a cultivat-o în toată frumuseţea şi măreţia ei, asemenea voievozilor şi eroilor de odinioară. Într-o lume a relativizării şi devalorizării valorilor fundamentale ale unui neam, conştiinţa apartenenţei noastre la un spaţiu dat de Dumnezeu, părintele nostru ne-o insuflă prin scrierile lui, prin cuvântările lui, prin viaţa şi suferinţa lui, chiar prin moartea lui, nu întâmplător rânduită de Părintele ceresc, într-o zi de 31 ianuarie, zi în care a adormit marele voievod Mircea cel Bătrân, 31, ian. 1418.

A şasea binecuvântare moştenită este poezia şi rugăciunea. A fost un poet rugător şi un rugător poet. Prin poezie descoperă stări înalte de rugăciune – „hai, suflete al meu, să hoinărim prin cer” – iar prin rugăciune a înălţat imne Ziditorului şi creaţiei Lui. A avut darul rugăciunii ascultate, totale pe care l-am resimţit personal sau la nivelul comunităţii-mânăstirii pe care o conduceam. Acest dar al rugăciunii l-a cultivat cu o seriozitate maximă, ştiinţifică, ca tot ce făcea de altfel, şi l-a ascuns cu o discreţie-smerenie absolută.

Între multe alte dovediri ale rugăciunilor ascultate ale părintelui nostru mitropolit Bartolomeu este şi atmosfera duhovnicească pe care a lăsat-o prin mutarea la cer şi purtarea de grijă pentru mitropolia pe care a ctitorit-o şi a păstorit-o.

BartAnaniaA şaptea binecuvântare pe care ne-o lasă este iubirea faţă de desăvârşire. A căutat desăvârşirea în toată viaţa şi activitatea complexă a Înaltpreasfinţiei sale. A iubit mult această formă de desăvârşire creştină, numită monahism. Nici nu se putea altfel. Un iubitor de Hristos şi un apropiat al Maicii Domnului, nu putea fi decât monah. Desăvârşit monah, preot şi arhiereu. Iubitor desăvărşit de Dumnezeu, de oameni şi de libertate spirituală, adică de Duh Sfânt. A iubit mănăstirile şi monahii, care s-au înmulţit, şi a purtat o autentică şi profundă grijă față de dezvoltarea lor. Mânăstirea Nicula cu recunoştinţă poate spune că s-a bucurat de o iubire specială, de care se leagă şi rectitorirea ei.

Multe alte daruri şi binecuvântări ne-a lăsat părintele nostru mitropolit Bartolomeu, pe care va trebui tot mai mult să le desluşim, să le aprofundăm, şi în curgerea timpului cu perseverenţă şi statornicie să le cultivăm. Grija învăţătorească pentru cultivarea credinţei, culturii, ştiinţei, artei, dreptăţii, a cinstei şi onestităţii, au rămas sarcina instituţiilor fondate: Radio Renaşterea, fundaţia Bartolomeu, revista Tabor şi altele. Ne-a lăsat mult mai bogaţi şi mai responsabili. Cu datoria de a ne îmbogăţi mereu atât pe noi înşine, cât şi pe alţii. Mutat la cer, el rămâne cu noi. Ani şi ani, vom mai învăța de la părintele nostru. Noi creştem şi ne desăvărşim prin el, aşa cum şi el îşi continuă desăvărşirea prin noi, cei rămăşi. Dacă el ne oferă binecuvântare, putere şi har de la Dumnezeu, datori suntem şi noi ca prin ascultarea noastră, să-i oferim mulţumire, răsplată şi laudă de la El.

inmormantare-bartolomeu-anania-3-februarie-2011-33

Vedeti si:

***

***

***


Categorii

1. SPECIAL, IPS Bartolomeu Anania, Parintele Andrei Coroian

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

7 Commentarii la “Pomenirea adormirii in Domnul a IPS BARTOLOMEU ANANIA. Marturia Arhimandritului Andrei Coroian, fostul staret de la Nicula: 7 BINECUVANTARI MOSTENITE DE LA PARINTELE NOSTRU MITROPOLIT BARTOLOMEU

  1. Strasnic om!
    Mare si puternic arhiereu!
    Pacat ca n-a fost Patriarh….

  2. cand ma uit la acest mare Mitropolit,il vad pe srabunul meu DECEBAL,si cand citesc ceea ce a scris si a facut ,vad o fortareata puternica,-CARPATII.
    multumesc lui Dumnezeu,ca mi-a oferit bucuria de a-i fi contemporan
    pacat intradevar,ca nu a fost Patriarh.

  3. Eu consider ca a fost si este un sfant .

  4. Oameni de talia IPS Bartolomeu Anania se nasc foarte rar. Respect si plecaciuni in fata celui numit ”principele bisericii ortodoxe romane!” Genialitatea, verticalitatea, harul si maiestria oratorica m-au facut sa-l iubesc din tot sufletul. Azi se implinesc 5 ani de cand parintele nostru drag se afla in Imparatia Tatalui Ceresc.
    Predicile rostite fara cusur si lucrarile scrise impecabil, ne reaminteste frumusetea si armonia limbii romane pe care din pacate o neglijam din ce in ce mai mult.
    Roaga-te pentru noi parinte sfant in ceruri, cu aceeasi desavarsire cu care ne-ai luminat mintile si sufletele aici, pe pamantul atat de zbuciumat…

  5. Pingback: BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, POETUL TEOLOG ŞI IERARHUL “ÎNCUVÂNTAT”. “Rostesc, și totul se preface-n rost…” | Cuvântul Ortodox
  6. Pingback: PĂRINTELE NOSTRU MITROPOLIT BARTOLOMEU AL CLUJULUI, la 7 ani de la mutarea la ceruri – TÂNĂRUL MITROPOLIT BĂTRÂN sau ÎNTRUPAREA VOCAȚIEI PROFETICE A BISERICII. PS Macarie Drăgoi și ziarul Lumina aduc în actualitate cele mai curajoase si pu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate