ARHIM. ROMAN BRAGA – la 40 de zile de la mutarea la vesnicie. MARTURII COPLESITOARE DESPRE UN PARINTE CARE A TRAIT BUCURIA SFINTENIEI TRAIND LAUNTRIC RAIUL INCA DE AICI. Plus: ultimul sau amplu interviu testamentar

6-06-2015 Sublinieri

Parintele-Roman-Braga-in-SUA

“Il priveam incremeniti despre ce chinuri infernale vorbea si cu cat zambet curat, cu cata iertare isi aducea aminte de ele, ca si cum inchisoarea ar fi fost un loc de placuta aducere-aminte iar persoana care fu­sese supusa acelor torturi n-ar fi fost sfintia sa… Şi despre nimeni nici un cuvant negativ, nici o carteala, nici o tagada. In furnicarul nostru romanesc care colcaia de resentimente, de critici neinduratoare la adresa oamenilor si faptelor, de violente anarhice ale cuvantului, gandului si actiunilor, Parintele Roman ne arata un mo­del de monah crestin care starpise din fiinta sa negatia insasi…”

*

“Daca m-as intalni acuma cu capitanul Lefter care m-a chinuit atata in inchisoare, l-as saruta si m-as interesa sa aflu daca Il intelege pe Dumnezeu sau nu. Eu traiesc o mare bucurie”.

***

“Inainte de comunism eram superficiali. In persecutie ne-am maturizat, si vazand diavolul lucrul acesta — rolul lui nu este sa umple Cerul cu martiri, dimpotriva, este sa goleasca Cerul de martiri! — atunci a inventat democratia, care nu-i numai americana, este si europeana…”

***

parintele Roman Braga

***

fo77-BT

FAMILIA ORTODOXA, nr. 6 (77)/ iunie 2015:

Arhimandritul Roman (Braga) – chip luminos al „Rugului Aprins”

(†28 aprilie 2015)

La sfarsit de aprilie, dupa o indelungata patimire trupeasca de pe urma unui cancer, s-a mutat in lumina nezidita a Imparatiei Arhimandritul Roman (Braga). Nascut in 1922 in Basarabia si atras de mic de lumea monahala, Parintele a fost ultimul reprezentant al acelei generatii de aur a Ortodoxiei romanesti faurita in miscarea de innoire isihasta a „Rugului Aprins” si incercata in topitoarea prigoanelor – lucrare proniatoare a Domnului Secerisului, pe care o numea

un vulcan mistic si o reactie intr-un moment de criza; nu o miscare de mase, ci o convertire a persoanei, o revolutie interioara“.

Caci

unde sa fugi, daca nu in adancul fiintei tale? Unde sa te inchizi, daca nu in camarile sufletului?

Şi iata ca

aici s-a intamplat minunea: omul, cautandu-se pe sine, s-a intalnit cu Dumnezeu“.

Lectia „grupului de la Antim“, ramasa la fel de actuala – ca Rugaciunea lui Iisus este o metoda de vindecare a nebuniei omului modern, care fuge de sine, de confruntarea cu Dumnezeu si isi varsa toata energia in lucrurile cele din afara — a fost inteleasa prea bine si de stapanirea atee, care s-a temut de ea mai mult decat de rezistenta armata din Fagaras si s-a straduit pe toate caile sa o zadarniceasca, pentru ca primejduia din teme­lii „instaurarea oranduirii socialiste“. Astfel, in 1959, toti membrii acestei miscari duhovnicesti primesc condamnari grele (Parintele Roman, optsprezece ani!) si sunt aruncati in „macinatoarea” universului concentrationar comunist.

parintele-roman-bragaPutini au stiut ca Parintele a fost unul din supravietuitorii iadului „reeducarii” de la Pitesti si ai „mormantului reactiunii” de la Canal, din pricina preaplinului de discretie in privinta patimirilor sale, despre care rostea doar paradoxalul

Privind acum in urma, pot spune ca inchisoarea a fost o binecuvantare“.

Taina supravietuirii, ace­easi atunci ca si acum?

Acolo, daca-L aveai pe Dumnezeu in inima, nu sufereai, nu erai com­promis“.

Căci

fenomenul acesta nu a fost nu­mai in inchisoare, este si astazi in afara inchisorilor, in lumea de dupa comunism, si in Romania, si aici, in America. Diavolul vrea ca noi sa ne murdarim – si, dupa aceea, putem sa murim“.

Dupa unsprezece ani de inchisoare, insu­mati in doua perioade de detentie, Patriarhul Iustinian mijloceste in 1968, pentru a-l scapa de hartuielile regimului (care-l considera un „element nedorit”), plecarea Parintelui Roman din tara. Astfel ajunge in Brazilia, la Sao Paulo, si apoi in Statele Unite ale Americii, unde, din 1988, s-a retras la Manastirea Adormirii Maicii Domnului din Rives Junction. Acolo s-a ne­voit, a slujit si a povatuit obstea si poporul lui Dumnezeu pana la fericita sa adormire.

Am incercat in cele ce urmeaza sa schitam chi­pul iconic al acestui incercat dascal al Rugaciunii prin cuvintele celor care l-au cunoscut indea­proape, si nu mai putin prin cele ale sale.

***

Prof-Daniel-B-Hinshaw

Dr. Dan Hinshaw:
O icoana vie a invataturii lui Hristos

In instructiunile date de Parintele Roman pri­vind moartea si ingroparea sa, a lasat anume sa nu se tina nici un cuvant de pomenire. Dar, ca unul dintre multii sai fii duhovnicesti care indrageau sa-l auda dand „cuvant” la sfarsitul Liturghiei, as dori si eu, unul din doctorii sai, sa ofer smerit, cu dragoste si adanca recunos­tinta, cateva cuvinte, drept marturie pentru „cuvantul de pe urma” pe care ni l-a dat in preajma mortii sale.

Parintele Roman ne-a indemnat mereu sa intelegem rugaciunea ca pe o convorbire continua si nesfarsita cu Dumnezeu; nimic, nici o activitate, oricat de banala ar parea, nu ramane in afara proniei dragostei si grijii lui Dumnezeu pentru fapturile Sale. Asa a si fost in decursul acestui indelung pas final al calatoriei sale spre Imparatie. Viata sa, pana la moarte, a fost o ne­incetata rugaciune. Mereu inainte, ca un far ca­lauzitor in aceste luni indelungate de declin si suferinta, i-a stat povata pe care o rostea adesea duhovnicul tineretilor sale. Parintele Cleopa de la Sihastria:

Rabdare, rabdare, rabdare”.

A fost literalmente o icoana vie a invataturii lui Hristos din Evanghelia Sfantului Luca:

Intru rabdare veti dobandi sufletele voastre (Luca 21: 19).

In aceeasi Evanghelie, Domnul nostru mai spune si ca

fericiti sunt cei saraci...” (Luca 6:20).

RomanBraga1505EParintele Roman, ca monah, primise deja de bunavoie sfanta saracie, dar in acesti ultimi doi ani de viata a primit harul de a incerca abso­luta saracie a celui ce moare, o kenoza deose­bit de inceata, o desertare de sine pana la capat, asemenea Domnului sau Cel rastignit. N-a aratat sovaiala, nici impotrivire sau tocmeala – doar primirea deplina a tot ce avea sa vina asu­pra sa, cu toate incertitudinile si suferintele. La implinirea varstei de 93 de ani, cu doar cateva saptamani inainte sa moara, a fost intrebat daca e de acord sa i se cante traditionalul „Multi ani traiasca“. Raspunsul sau e chintesenta vietii crestine ortodoxe:

Nu! Am inceput, in cele din urma, sa invat a muri“.

Cand era intrebat ce mai face, raspundea adesea cu un zambet: „Astept“- Acest simplu „Astept” trebuie pus in contextul daruirii sale disciplinate si pline de credinta pentru randu­iala zilnica de rugaciune, care l-a sustinut si l-a inaltat in decursul acestei lungi incercari. Cu adevarat, e putin probabil sa fi trait atat de mult, devorat (in adevaratul inteles al cuvan­tului) de boala, daca n-ar fi avut o disciplina a vietii de rugaciune. Nu doar ca traia intr-o continua convorbire cu Dumnezeu, ci si aseza aceasta relatie tamaduitoare in cadrul vietii comunitare si sacramentale a Bisericii. Inarmat cu deprinderea rugaciunii, a putut infrunta pier­derea treptata, mai intai, a putintei de a sta in picioare si a sluji ca preot in altar, apoi a pu­tintei de a lua parte la Liturghie in scaunul cu rotile si, in cele din urma, chiar a putintei de a se ridica din pat pentru a-si implini randuiala zilnica de rugaciune. Şi totusi a continuat sa se roage, imobilizat la pat, cu rugaciunea esentiala a crestinului ce se pocaieste: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Cand, in cele din urma, l-a parasit si putinta de a vorbi, isi facea pe mai departe semnul Crucii, caci dobandise tacerea, „graiul Raiului”.

In preocuparea sa necontenita pentru cei­lalti, ca un dascal desavarsit ce era, se oprea uneori din adancurile luptelor sale ca sa ne in­vete. Nici o fapta, nici o bunatate aratata, oricat de mica, nu trecea neobservata de el. Chiar si cand parea adormit de epuizare sau adancit in rugaciune, spunea intotdeauna „Multumesc” – iar cei ce-l ingrijeau se minunau de fiecare data si, in taina, se umpleau de tot mai multa recu­nostinta. Cand nu s-a mai putut deplasa, in loc sa se planga, a zis doar:

„Nu-mi mai pot folosi picioarele, asa ca trebuie sa ma sprijin mai mult pe Dumnezeu”.

Iar cand a fost silit sa-si intre­rupa vechea sa randuiala monahala de ruga­ciune, a zis:

„Pur si simplu, nu mai pot s-o fac. Dumnezeu trebuie sa preia de aici!”

Moartea e o adevarata corvoada. Aproape de capatul in­delungatului sau declin, Parintele Roman a exprimat aceasta realitate zicand:

E atat de ane­voie sa mori!

A depasit insa aceasta greutate a mortii prin randuiala monahala de primire cu bucurie a ultramundanului. S-a luptat cu plictiseala, cu durerea si frustrarea pierderii trep­tate a abilitatilor sale prin imbratisarea micilor bucurii. Nici unul din cei ce i-am vazut bucu­ria copilareasca de-a manca o inghetata nu se va mai gandi vreodata la acest desert fara sa­-si aminteasca de cuvintele sale:

Calugarii sunt niste copii cu barba!”

Este un dar urias al lui Dumnezeu sa fii de fata la suferinta unui om pe moarte, mai ales cand acel om raspandeste dragostea lui Dumnezeu. Se naste atunci un dor de a-l urma pe cel iubit pana la capat – si totusi fiecare moarte este, pana la urma, o experi­enta solitara. 17416793171_452b57d04fCu bunatate, Parintele Roman ne-a ingaduit sa-i fim impreuna-calatori si martori ai patimirii sale prin moarte catre viata cea adevarata. Paradoxul suferintei este ca nu patimim doar singuri, ci si impre­una. Dragostea e puntea care ne uneste. Slava Domnului, omul acesta, care atat a suferit in tinerete, a fost inconjurat de o comuniune a dragostei, plina de alinare, la sfarsitul drumu­lui sau pamantesc.

Indelunga si inceata stingere a Parintelui Roman din ultimii doi ani a fost un fel de Liturghie, precum cea de-a doua parte a Dumnezeiestii Liturghii, in care, potrivit propriului ritm duhovnicesc, partasia sa cu Dumnezeu s-a facut desavarsita in suferinta sau, dupa cuvintele Sfantului Pavel,

puterea lui Dumnezeu intru neputinte s-a desavarsit (cf. 2 Corinteni 12:9).

16794650274_ec9e98518dSanatatea sa duhovniceasca si ta­maduirea sa deplina s-au aratat in adanca-i smerenie si daruirea pentru Euharistie, cand spunea:

Nu sunt vrednic a ma apropia de Tine, Doamne, dar fara Tine nu pot trai”.

Parintele Roman a facut la un moment dat o observatie profunda:

Suferinta este izvorul culturii“.

Felul in care noi, crestinii, suferim, poate fie sa creasca, fie sa micsoreze esenta sau „sufletul” culturii noastre. De aceea cautam catre sfintii din vechime, ca si catre acei martori contemporani precum Parintele Roman ca la niste pilde si povatuitori in propria noastra suferinta.

Iti multumim, Parinte Roman, ca ne-ai fost dascal pana la sfarsit. Cerem pe mai departe rugaciunile tale, pentru toti fii duhov­nicesti si pentru intreaga Biserica!

***

maica-benedicta-la-varatec

Maica Benedicta (Zoe-Dumitrescu Busulenga):
Un om al lui Dumnezeu

Am invatat, cu trecerea anilor, ca intalnirile nu sunt intamplatoare, ca punerea fata in fata a oa­menilor nu tine decat foarte putin de vointa lor si ca o anume rabdare a asteptarii poate fi raspla­tita, oricat de tarziu, cu vederea a ceea ce ar parea imposibil.

rives-junction-michigan-(9)Cand, prin anii ’70, venerabila maicuta Benedicta Braga imi vorbea, in chi­lia preacuviosiei sale de la Varatec, despre Arhimandritul Roman Braga, aflat in Statele Unite, Parintele mi se parea un personaj de poveste hagiografica. Atata durere razbatea dinspusele maicutei despre suferintele grozave in­durate de fratele sau mai mic in inchisoare, apoi de incercarile grele prin care trecuse in Mato Grosso si care-i zdruncinasera amarnic sanata­tea, incat ma copleseau si pe mine tristetea si o mila nesfarsita fata de calugarul de departe. Mi-l inchipuiam ca pe un mucenic, palid, slab, strivit de chinurile la care fusese supus, ca o imagine dintr-o icoana bizantina. Nici nu-mi inchipu­iam sa am vreodata bucuria de a-l vedea in carne si oase pe Parintele Roman.

Dar deodata, in vara anului 1992, au inceput a umbla prin Varatec vorbe despre o neasteptata venire a Parintelui in Romania si chiar la casa sa (si a maicutei Benedicta) din manasrirea nemteana. Zvonurile veneau, se duceau, noi nu indrazneam sa speram. Oricum, fierberea era mare. Şi, intr-o buna zi, iata ca minunea s-a produs.

In amurg, intr-un amurg din acelea de tainica maretie, cum numai Varatecul are, vazuram suind pe cararea dinspre vale o silueta monahala. Venea repejor, cu pas tineresc pe scarile destul de nume­roase, neinsotit. Dar maicutele noastre i-au iesit cu o nemaipomenita graba in cale, fericite sa-i pri­measca blagoslovenia pentru intaia oara in chip di­rect. Plecaciuni, sarutari de maini refuzate de mo­destia Parintelui au incetinit ritmul suisului sau.

parintele-roman-braga-1Cand a ajuns la capul scarii, l-am intampinat cu o emotie greu stavilita. Ne aflam, in sfarsit, in fata aceluia la care ne gandeam si pe care-l asteptam de ani si ani. Şi am ramas muti de ui­mire, caci imaginea pe care ne-o facusem des­pre sfintia sa nu coincidea defel cu cea adevarata. Chipul sau nu era mohorat si brazdat de urmele durerilor. O calda si luminoasa bucurie radia din figura blanda a Parintelui, inconjurata de o barba alba ca neaua care intregea parca un nimb neva­zut. Ne-a imbratisat si ne-a binecuvantat cu o dra­goste adevarata, desi ne vedea pentru intaia oara. L-am poftit sub nucul cel vechi. L-am intrebat cat ramane la noi si greu l-am convins sa ramana, fiindca se temea sa nu stinghereasca. Dar cand, in sfarsit, l-am hotarat sa poposeasca in asezarea care-i apartinea intru totul, am pornit spre nuc. Atunci am vazut ca mersul Parintelui e putin ciudat, ca se misca repede, insa picioarele aveau o calcatura care trada o lipsa si, probabil, o durere.

Ne-am asezat si am inceput sa vorbim de una, de alta. La inceput au fost vorbe de circumstanta, schimburi de politete. Dar, cu­rand, firescul si franchetea Parintelui ne-au fa­cut sa ne simtim in largul nostru si am pornit sa dialogam ca si cand ne-am fi cunoscut de cand lumea. Sfintia sa era mai tanar decat noi, dar apartinea aceleiasi generatii. Traisem aceeasi istorie vitrega, aveam radacinile de intelect, de suflet si de spirit comune. Evocam oameni pe care ii cunoscusem, imprejurari prin care trecu­sem toti trei. Ne entuziasmam si faceam sa retra­iasca viata, tineretea noastra. Şi tot timpul eram fascinati de-a dreptul de vorbele Parintelui.

Cu o eleganta de o simplitate surprinzatoare, sfintia sa povestea despre lucruri din trecut si lu­cruri prezente, dandu-ne o imagine limpede asu­pra celor traite. Judecatile sale aveau o obiectivitate rar intalnita, intemeiata pe o cunoastere dreapta si adanca a faptelor. Fie ca atingea un subiect de isto­rie, de politica, de cultura, ca sa nu vorbim de cele religioase, o facea intr-o perspectiva atat de adeva­rata, incat parea ca ai in fata un istoric din cei mai patrunzatori, un om politic cu experienta unei vieti intregi, un om de cultura plin de toate cartile, de toata cunoasterea lumii. La sine facea prea putine referiri si cu atat mai putin la suferintele prin care trecuse. In treacat, si doar ca raspuns la o intrebare, a pomenit de Pitesti, de Turcanu, de felul in care acela, lovindu-l cu biciul, lasa sa-i sara sangele si puroiul pana-n tavan. Atunci a pome­nit si de smulgerea oaselor (metatarsienelor) si am inteles pricina mersului sau mai special. Il priveam incremeniti despre ce chinuri infernale vorbea si cu cat zambet curat, cu cata iertare isi aducea aminte de ele, ca si cum inchisoarea ar fi fost un loc de placuta aducere-aminte iar persoana care fu­sese supusa acelor torturi n-ar fi fost sfintia sa…

Parintele Roman Braga, în mijlocul credincioşilor români, la vizita în ţară din 1992Şi despre nimeni nici un cuvant negativ, nici o carteala, nici o tagada. In furnicarul nostru romanesc care colcaia de resentimente, de critici neinduratoare la adresa oamenilor si faptelor, de violente anarhice ale cuvantului, gandului si actiunilor, Parintele Roman ne arata un mo­del de monah crestin care starpise din fiinta sa negatia insasi. Pastrator al tuturor randuielilor legate de institutiile nationale, traind in toata fiinta sa continuitatea neamului, sfintia sa pri­vea, cu ochiul inrourat de iubire hristica, viitorul romanesc ortodox. Fara nici o emfaza, dincolo de orice ostentatie, insufletit de o smerenie ne­maiintalnita de noi la un om atat de cultivat, ne vorbea bland, cu dulceata, luminand parca seara care se lasase, cu chipul acela care raspandea atata dragoste si atata caldura duhovniceasca.

Am stat impreuna pana noaptea tarziu si ne­-am simtit inaltati si purificati de acea intalnire. A fost uimitoare noaptea aceea. O noapte de re­velatie, intr-adevar, ca o eufonie. Acest preot, cu figura de icoana, cu parul alb, cu barba alba-colilie si un zambet nesters pe fata, de o inteligenta stralucita, la curent cu fiecare problema politica europeana, americana, vorbea cu o iertare, cu o dragoste, nici nu se sinchisea de ce trecuse, de ce suferise. Pentru el totul era intru Hristos, totul era admirabil, totul era nadejde, totul era cre­dinta si totul era posibil. O astfel de faptura, cu totul, cu totul speciala, ar trebui multiplicata pentru vindecarea ranilor noastre. Fusese intr-adevar o intalnire cu un om al lui Dumnezeu.

***

DinuCrugaEC

Dinu Cruga:

Un traitor in Duh si Adevar

Este nespus de greu sa descrii pe un traitor in Duh si Adevar cum este Parintele Arhimandrit Roman Braga. Cuvintele noastre nu-l pot cu­prinde. Cu greu se lasa cuprins de propriile cu­vinte. Şi aceasta numai in taina. Invataturile Parintelui? Trairea duhovniceasca. Are cateva lo­curi din Sfanta Scriptura la care revine in orice imprejurare. Indeosebi

Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine (Galateni 2: 20).

Sau:

Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane in Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15: 5).

Randuiala vorbirii ii este simpla, nespus de simpla si directa. Este prieten cu toti Sfintii Parinti; cunoaste teologhisirile pe oricare din fetele lor, dar fuge de ispita cugetarii si le aduna pe toate in rugaciune. Lumea din jurul sfintiei sale ii cauta sfatul, in­drumarea si mangaierea. Şi daca este uneori lesne sa afli ce l-a indemnat si ce l-a staruit in randu­iala calugariei, nu este la fel de lesne sa afli cum a crescut duhovnicia in el, in ce suflare a Duhului Sfant s-a aflat, cand a inceput sa respire odata cu Duhul, pe ce cruce a dragostei de Dumnezeu si de semeni s-a suit de bunavoie — pentru ca sa nu mai traiasca el, ci Hristos sa traiasca in el…

***

RomanBraga1505C

Arhimandritul Roman (Braga):

Taina vietii mele este bucuria

Eu iubesc foarte mult fapturile lui Dumnezeu si natura. Il vad pe Dumnezeu in fiecare lucrusor din jurul nostru si mai ales in oameni. Nu exista oameni rai pentru mine. Daca m-as intalni acuma cu capitanul Lefter care m-a chinuit atata in inchisoare, l-as saruta si m-as interesa sa aflu daca Il intelege pe Dumnezeu sau nu. Eu traiesc o mare bucurie. Sunt un optimist de nelecuit. Traiesc o bucurie, nu stiu de ce, dar aceasta bu­curie ma insoteste in toate cate le vad in jurul meu – si cred pana la urma ca Dumnezeu ne va da marea bucurie a mantuirii, atat individuala cat si a neamului nostru romanesc.

Imi iubesc tara foarte mult, dar nu politic. As dori ca neamul romanesc sa inteleaga ratiunea pentru care Dumnezeu l-a creat pe pamant si l-a facut ortodox si i-a dat manastiri si calugari im­bunatatiti, si sa inteleaga ca nu ne putem realiza decat pe verticala spirituala. Dumnezeu ne vrea pe noi sa fim noi insine. Nu suntem mai grozavi de­cat altii. Fiecare neam trebuie sa-si dezvolte specifi­cul si personalitatea lui, dar putina frica totusi am cand ii aud pe politicieni vorbind. Sa nu ne pier­dem specificul nostru pentru care Dumnezeu ne-a adus pe pamant. Se reflecta chipul lui Dumnezeu nu numai in indivizi, ci si intr-o natiune intreaga – si pentru aceasta trebuie sa fim constienti, sa ne cu­ratim de racilele pacatelor, de crime, avorturi, desfranari, de toate purtarile potrivnice firii noastre si lui Dumnezeu in primul rand.

Nu cred ca Dumnezeu ne-a menit sa fim exemplu pentru alte neamuri. Aceasta e o pros­tie. Nu as vrea de aceea sa ne mandrim ca noi suntem mai grozavi decat altii. Sa ne vadim ceea ce este autentic in noi, esenta vietii noastre. Asa dupa cum si ungurii sunt sigur ca au o esenta a vietii lor si un fel al lor pentru care Dumnezeu i-a creat pe pamant si trebuie sa se dezvolte ca atare.

Numai atunci vom putea sa traim intr-o ar­monie universala, inclusiv politica, cand ne vom vedea unul in altul asa cum ar trebui sa ne ve­dem – ca persoane, chipul lui Dumnezeu unul in altul; tot asa si ca natiune trebuie sa vedem cum se reflecta Dumnezeu in fiecare neam.

Daca vreti taina vietii mele, ea este bucuria, si la toti le-as spune sa se bucure, deoarece nu este nici un motiv pentru tristete cand noi sun­tem ai Domnului si El ne iubeste atat de mult ca nu-si ia ochii de la noi. Asa cum o mama nu-si poate lua ochii de la prunc. Asa vrea ca toata lumea sa se bucure. „Bucurati-va in Domnul“, cum spune Psalmistul.

Sa nu credeti ca sunt un calugar bun. Imi pare rau ca nu mai sunt copil. Eu inca ma con­sider la inceputul vietii calugaresti si nu cred ca mai am vreme sa realizez ce au realizat marii calugari. Dar un lucru stiu: i-am iubit mult pe calugari si omul in general, si vad in om, si in special in roman, trasatura aceasta a renuntarii. Romanul are capacitatea sa se rupa din bucuriile exterioare, bucuriile pamantesti, seculare. Sa ma rup din aceste bucurii si sa traiesc in saracie, in simplitate. A te rupe din bucuriile pamantesti — asta este inca o bucurie. Este culmea bucuriei.

Material realizat de
Radu Hagiu

braga-quote-joy-ocn-crp

***

Arhimandritul Roman (Braga) –

Suntem deja in Imparatie

[interviu-testament din 2013 pentru Parintele Teofan de la Manastirea Putna]

In anii ’90, parintele meu duhovnic, vrednicul de pomenire Arhimandrit Sofian Boghiu, mi-a vorbit cu multa caldura despre un foarte apropiat prieten al sfintiei sale: Parintele Roman Braga. Mi-am dorit mult sa-l cunosc. Dumnezeu a randuit ca in ianuarie 2013 sa ajung in Statele Unite, la Manastirea Adormirii Maicii Domnului din Rives Junction. Aici l-am simtit pe Parintele Roman ca avand aceeasi pecete duhovniceasca, aceeasi profunzime intru Duhul Sfant pe care am observat-o la mai multi dintre membrii miscarii „Rugul Aprins”.

Maicile mi-au spus ca trebuie sa raman mai multe zile in manastire, intrucat Parintele foarte greu mai acorda interviuri. Am reusit sa ne intalnim de cateva ori. As mai fi avut intrebari, insa Parintele Roman mi-a spus:

„Nici nu-ti dai seama ce eforturi am facut, la 91 de ani, pentru aceste discutii!“.

Probabil ca acesta este ultimul interviu amplu pe care Parintele l-a dat inainte de trecerea sa la cele vesnice. Randurile care urmeaza pot fi considerate un adevarat testament spiritual al unei personalitati duhovnicesti de la care avem foarte multe de invatat.

Cu cateva zile inainte de mutarea sa din aceasta viata, Maica Stareta Gabriela mi-a scris cateva cuvinte foarte frumoase:

Parintele Roman este foarte aproape de sfarsit, chiar credeam ca ne paraseste asta-noapte, dar inca nu a venit momentul. Pentru noi este o binecuvantare si o experienta extraordinara sa fim langa sfintia sa, sa vedem cu ochii nostri transformarea, transfigurarea a tot ce este trecator si material, intru duhovnicesc, spiritual. Are atata finete si demnitate, bunatate si smerenie, pana la ultima suflare… (Ier.T. P.)

Ierom.Teofan-Putna, 2009

– Parinte, credeti ca putem privi suferinta prin care ati trecut in inchisoare ca pe o jertfa a poporului nostru pentru iertarea pacatelor pe care le-am facut noi, romanii, in istorie?

– Nu, draga, eu nu ma gandeasc asa departe. Dumnezeu m-a bagat acolo pentru ca a avut El un plan cu mine. In primul rand m-a ba­gat pentru pacatele mele personale. Eu nu sunt vrednic sa spun ca am suferit pentru cineva sau pentru ceva. Daca Dumnezeu are planul asta, asta-i una, dar noi am suferit pentru pacatele noastre personale. Şi spunem, ca si talharul de pe cruce, talharul din dreapta, care vorbea cu cel din stanga:

Da nu ti-e tie rusine sa-ti bati joc de Omul asta, ca «Da-te jos de pe Cruce, mantuieste-te si Tu, si noi, daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu»?… Noi suferim pentru pacatele noastre, dar Omul asta n-a facut nimic…“.

Asa-i si cu jertfa noastra. Noi am fi multumiti sa stri­gam ca si talharul de-a dreapta:

„Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta! (cf Luca 23:42) Ca stii cat de murdar sunt, si in fapta, si mai ales in ganduri si in imaginatii si tot felul”…

martirii inchisorilorNoi am suferit pentru pacatele noastre. Daca Dumnezeu vrea sa socoteasca jertfa asta si pentru alte scopuri pe care El le stie, daca a permis ca noi sa fim bagati acolo, este o onoare — nu pentru noi, este o onoare ca am fost niste instrumente, daca Dumnezeu are alt plan. Şi probabil ca Dumnezeu are si alt plan, pentru ca tineretul asta a fost influentat oarecum prin suferinta celor din inchisoare. Avem un tineret crestin… mai ales ce faceti la Putna, eu admir ce faceti acolo cu copiii, cu tineretul. Tineti, ca asta-i viitorul Romaniei! Şi ei sa fie niste Apostoli, in primul rand exemple cu familiile lor, cu copiii lor… Sa nu faca avorturi, ca asta mananca Romania. Romania face tot atatea avorturi cat face toata America, or astia sunt 300 de milioane, si in Romania au ramas doar 16 milioane acuma! E groaznic! Cum pu­tem sa spunem noi ca suntem „poporul ales de Dumnezeu“, poporul roman, sa ne laudam cu Ortodoxia noastra, cand noi ucidem atatia copii?

Daca te duci la Washington, o sa vezi ca vine cel putin o jumatate de milion la marsul acela Pro Life. America, o judecati gresit, are o puternica miscare pentru viata: in primul rand, face avorturi ca numar cat face toata Romania – aceasta tara de 300 de milioane! In al doilea rand, tara asta e foarte conservatoare. Familia e sfanta pentru ei! Daca te duci la cumparaturi aici, vezi un copil in carucior, unul pe gatul ta­talui calare, altul in brate la mama…

“Criza nu este economica in Romania. Criza este morala”

– Şi totusi, exista problema homosexualilor. Cum se raporteaza crestinii de aici la aceasta tema des­tul de prezenta in America?

– Crestinii de aici sunt foarte constienti de lu­crul acesta. Foarte constienti! Daca crestinul vrea sa se lase influentat, se lasa. Daca nu, ii spune:

Dom’le, vezi-ti de treaba dumitale! Esti homo­sexual? God bless you, Dumnezeu sa te binecuvanteze, treaba dumitale ce faci, lasa-ma pe mine in pace, am sotia mea, copiii mei“.

Asa sa-i in­vatati pe romani, ca daca individual el este pu­ternic, nu accepta. Individul trebuie educat, dar daca individul nu-i educat, se duce dupa oricare. Asta vine cu homosexualul, celalalt vine cu sata­nismul si, daca el e slab, oricare pune mana pe el. Deci, ce trebuie educata? Persoana in Romania. Persoana, daca-i puternica, se bucura sau se in­tristeaza de tot ce vede imprejur, dar pe el nu-l influenteaza cu nimica, el are principiile lui.

Fiecare individ in Romania, daca este intr-ade­var ortodox, sa aiba principiile lui morale. Criza nu este economica in Romania. Criza este morala. Şi criza este morala pentru ca omul nu este edu­cat crestin. El crede ca daca se duce la biserica si susoteste cu vecina in biserica, nici nu sta la ruga­ciuni, „ce-o facut pisica“, el crede cu asta se mantuieste. Criza este morala, si ceea ce trebuie sa educati dumneavoastra acolo, si fiecare in satucul lui, si fi­ecare preot in parohia lui, e sa avem niste persona­litati crestine, nu niste indivizi care pot fi influentati de orice.Ca de ce Biserica nu face asa? Ca de ce Guvernul nu-i opreste?“. Pai Guvernul, daca ati intrat in Europa, n-o sa puna pumnul in gura la nimeni, pentru ca in Europa, sigur, sunt multe ne­norociri. Cea mai mare nenorocire ca Europa nu mai este crestina. Aici bisericile sunt pline, Parinte…

Şi eu am impresia ca nu e atat de seculari­zata America cat este Europa Occidentala.

archimandrite-roman-braga– Vai de mine! Dar este singurul continent care a ramas! Bisericile is pline! Pentru ca cine este educat crestin este educat crestin. De ce vin atatia la Ortodoxie? De ce creste Ortodoxia cu 10% pe an in tara asta? Pentru ca oamenii aici sunt maturi. Ceea ce-i lipseste romanului este maturitatea crestina, nu cunostintele, Parinte. Asa cum cunostintele nu te mantuiesc, tot asa cunostintele — ca stii istoria Bisericii, ca „sunt bun crestin ca stiu rugaciunile pe dinafara si rostesc Paraclisul” — nu! Maturitatea, si maturitatea este duhovniceasca. Daca ajungi ca Parintele Cleopa, poti sa te duci prin tot iadul, ca nimica nu te influenteaza. Ca iadul este orisiunde. Aici sunt temple ale satanei, si scrie Satan’s Temple — daca vrea cineva sa se piarda, se duce, si sunt unii care se duc. Da’ n-o sa vina niciodata politia sa-i inchida usile. Romania asta asteapta: „Ca de ce Guvernul…?“. Daca tu astepti Guvernul si poli­tia sa te faca pe tine moral, atuncea maturitatea ta nu este maturitate deplina.

„In persecutie ne-am maturizat…”

Diavolul a vazut ca persecutiile fizice si impune­rea ideilor cu forta, asa cum era in comunism, a crescut opozitia. Şi comunismul, Dumnezeu sa-l binecuvanteze, ne-a dat o multime de cres­tini buni! Inainte de comunism eram superficiali. In persecutie ne-am maturizat, si vazand diavolul lucrul acesta — rolul lui nu este sa umple Cerul cu martiri, dimpotriva, este sa goleasca Cerul de martiri! — atunci a inventat democratia, care nu-i numai americana, este si europeana. Şi demo­cratia apuseana, in care zice:

Sigur, poti sa crezi in orice, ca nimica nu-i important. Poti sa crezi chiar si in Iisus Hristos, tot una-i!“.

Deci pe de o parte avem aceasta libertate, dar pe de alta parte avem aceasta indiferenta odata cu libertatea de care te bucuri si, daca nu esti matur, te imbolnavesti si de indiferenta asta. Adica

nimica nu-i valabil, ce-i bine astazi maine o sa fie rau, ce e rau azi maine poate sa fie virtute

si asa mai de­parte. Morala se schimba dupa cum e cultura — asta este raul democratiilor, fie ca-i ea in America, fie ca este in Europa. Dar pe cand Europa, si mai ales America este matura si intelege lucrul acesta, Romania nu-l intelege, si ea imita democratia, da’ imita si relele acestea, adica si indiferenta unora din democratie, care spun: „Pai, morala este in­dividul. Nu-l judeca, fiecare face ce vrea” – pen­tru ca, daca fiecare face ce vrea, atunci nu mai este bine si rau. Ce este rau astazi maine poate sa fie bine, asa ca fiecare face cum il taie capul. Asta-i un cutit cu doua taisuri. Fiecare fiind liber, esti liber in America sa ajungi un sfant daca vrei. Ba statul american nu-i ca-n Europa; scuteste de taxe toate bisericile, ca-s ortodoxe, ca sunt catolice, ca sunt protestante (ca sunt doua mii de dominatiuni cres­tine in America) — toate sunt scutite de taxe, dupa cum si asociatiile acestea caritabile, Non-Profit Organizations, pentru ca nu exista in Romania asa de multe cum exista aici. Asta este America. Democratia asta americana, sunt si oameni slabi intr-insa, sunt si oameni cu pistolul in mana, din astia bolnavi mintal, dar nu-i asta America. Daca te-ai lua dupa ce scrie prin ziare, America e cea mai groaznica tara din lume! Ca asa spun romanii acuma: „Toate relele vin din America!“…

„Ortodoxia nu trebuie sa depinda nici de Guvern, nici de stat”

– Ati putea sa faceti o comparatie intre Ortodoxia din America si cea din Romania?

Archimandrite RB– Eu doresc ca si Romania sa aiba Ortodoxia din America. De ce? Ştiu ca ma acuza multi de treaba asta, ca „Asta s-a americanizat“. Nu! Tara mea este Romania, eu nu-mi pierd identitatea nationala si nici limba. Dar doresc sa fie ca aici, pentru ca aici nimeni nu ajuta. Iti trebuie popa? Ti-l platesti! Iti trebuie biserica? Ti-o faci! Statul nu-ti da nici un franc, dar nici nu-ti spune nu. Ai facut-o? Este bine facuta, ti-o binecuvanteaza statul, iti da si scutire de taxa – dar romanii s-au invatat ca Ortodoxia insemneaza sa te duci la biserica si sa faci doua-trei cruci. Da’ lumina cine o plateste in biserica? Da’ caldura? „Aia-i treaba popii!“.

Aici toti credinciosii sunt membri. Este si bine, este si nu bine. De ce nu este bine? Ca toti cei care sunt botezati sunt membri in Biserica lui Hristos, nu trebuie sa ai o lista, dar aici fiecare parohie are o lista de mem­bri care-si platesc datoria fata de parohie in fiecare luna. Iar preotului i se taie un cec, si nu umbla cu cersitul. Din cecul acela care i se taie preotului poate sa traiasca el cu toata familia lui de copii. I se da casa parohiala, preotul nu plateste telefonul, preotul nu pla­teste lumina, nu plateste caldura. Preotul este preot! Ca sa-si poata vedea de misiune. Nu sa taie lemne in padure!

Credinciosii toti sunt educati in fiecare luna sa-si plateasca datoriile. Exista un consi­liu parohial, un presedinte al consiliului paro­hial, exista consilier, epitrop, cum se spune in Romania, epitrop-casier, controlori si asa mai departe. In felul acesta este institutie, ca sa spunem asa. Ca multi dintre romani critica: „Nu mai este Biserica aia duhovniceasca, este institu­tie” — da’ nu te uita, ca Mantuitorul a avut doua firi: si firea omeneasca, si firea dumnezeiasca. Institutia este ca sa ajute Biserica duhovniceste si sa-i dea preotului demnitate. Şi atunci pre­otul nu umbla cu cersitul. Preotul nu traieste „din coliva“. Preotul, nu-l poate critica nimeni, este o persoana demna, isi poate intretine copiii la scoala, poate sa manance din salariu.

Preotul trebuie respectat, nu trebuie facut din el un cersetor, ca sa vina la fiecare intai ale lunii sa-ti „boteze” casa pentru un ban. Vine o data pe an la „Iordan”, binecuvinteaza casa fara nici un ban. Nu te duci la marturisire in America sa vezi talerul acolo, sa pui banul! E ceva ingrozitor!

Ortodoxia nu trebuie sa depinda nici de gu­vern, nici de stat, trebuie sa fie libera, sa se organi­zeze ea insasi, si atunci va fi intr-adevar o Biserica puternica — asta este diferenta. Ortodoxia se lasa in pomana poporului in Romania. Pomana! Oamenii vin si nu stiu ce. Noi aici am platit bise­rica asta frumoasa pe care o vedeti scump de tot. Numai lucrul de asezat piatra, fara costul pietrei, e peste 100.000 de dolari. Asta este puterea Bisericii americane, este independenta fata de politic, de stat si fata de popor. Nu stai cu mana intinsa ca sa platesti lumina in biserica. Cum? Organizezi liste, faci membri. Cate familii ai? Atata. Fiecare familie o taxezi dupa puterile ei. Aici e o taxa fixa, ca fie­care plateste. Asta-i forta. Bisericile sunt ale noas­tre. Noi le-am zidit, nu statul. Poporul le-a zidit!

„Explorand universul interior”

…In legatura cu discutia de ieri, am ceva cu ideea foarte periculoasa pentru mine, si as vrea sa nu va molipsiti de ea, cum ca cei din inchi­soare au suferit pentru mantuirea neamului romanesc.

– Este foarte raspandita ideea, de aceea v-am intrebat.

– Draga, este o mare greseala, si dogmatica greseala: dar ce, noi mantuim neamul romanesc prin suferinta noastra?… Hristos, prin su­ferinta Lui pe Cruce, a mantuit toate neamu­rile si toate natiunile!

Noi am suferit pentru ca Dumnezeu a avut un plan cu noi, individual, de ne-a pus acolo — ne-a dat o lectie, si lectia pe care ne-a dat-o, mai ales pentru preoti, a fost extraordinara. Pentru ca in inchisoare, pentru cel care crede in Dumnezeu, pentru cel care se roaga, si chiar pentru cel care nu, cand nu ai unde sa te uiti — nu exista sa te uiti intr-o gradina, este acolo un gemulet, si te tine sase ani asa, cu gemuletul acela; sigur ca atunci cand te muta in colonia de munca, mai vezi ceva, pe ici, pe colo, printre mitraliere —, darSFINTII_INCHISORILOR_-_Canonizarea_un_subiect_tabu_IN_PREMIE26 n-ai unde sa te duci, si atunci trebuie sa te duci in tine insuti. Şi asta a fost revolutie pentru preoti mai ales, si calugari. Adica n-ai unde sa te duci cu mintea ta. Mintea ta nu este ocupata de ce se vede imprejur, ca nu se vede nimic: patru pereti! – si atunci, fara sa vrei te cobori in interior. Explorand universul interior“, asta a fost marea revolutie spirituala a inchisorii! Oamenii n-aveau unde sa se mai orienteze – si unde sa te duci? N-ai unde. Dar trebuie sa te duci undeva, ca mintea omului nu poate sa stea…

– Dar au fost si unii care nu s-au apropiat de credinta chiar daca au trecut prin inchisoare…

– Nu… Şi sa nu cumva sa faceti sfinti fara aprobarea Bisericii! Eu as dori — mata esti in eparhia Moldovei, probabil – sa-i spuneti inalt-Preasfintitului Teofan sa discute in Sfantul Sinod sa faca ce-a facut Biserica Rusa, care o scapat de lucrul asta. Fiecare isi face sfantul lui din puscarie in Romania — dar nu toti care au murit in pus­carie sunt sfinti, Parinte… Au murit oameni care n-au crezut in Dumnezeu; erau grupuri de ruga­ciune acolo, si ei treceau si zeflemiseau: „Ia, voi, cu coliva voastra!” sau: „Ăstia sunt misticii, mis­ticii!”, si ei discutau prostii si alte lucruri intre ei. Nu toti care au murit in inchisoare – si au murit acolo si ei! – sunt sfinti. Eu nu spun ca nu au fost sfinti in inchisoare, dar nu este al meu personal sa-i declar sfinti. Cunosc un comandant legionar in inchisoare care radea: „Ce mai, a murit mama, si cand am facut parastas, se ridica graul ala in sus!” – isi batea joc… Chiar printre legionari n-au fost toti care au crezut in Dumnezeu.

„Parutu-S-a Duhului Sfant si noua”

De ce Biserica n-a facut de la inceput ce-a facut Biserica Rusa? Ca asa s-a intamplat in Rusia. Fiecare, unii se inchinau tarului, altii nu se in­chinau, si atunci au pus o zi, o Duminica in ca­lendarul rusesc, pentru martirii din epoca co­munista – si Dumnezeu ii stie care sunt sfinti si care nu sunt sfinti. Şi atunci ai terminat cu asta, ca altfel, daca Biserica nu se pronunta, fiecare baba vine: „Pai da’ si baiatul meu a murit in inchisoare, si el e sfant, sa-i fac si eu icoana!”. Canonizarea unui sfant este un lucru foarte serios, cand toti arhiereii se aduna, Sfantul Sinod, si in Sfantul Sinod lucreaza Duhul Sfant:

Parutu-S-a Duhului Sfant si noua (Fapte 15:28).

Pe urma se naste ideea:

Pai neamul nostru e mai presus decat toate, ca a avut atatia martiri in inchisoare!“.

Dumnezeu nu-i iubeste pe ro­mani mai mult decat pe altii. Şi celelalte natiuni sunt tot fapturile lui Dumnezeu, si chipul lui Dumnezeu este in fiecare om pe care Dumnezeu l-a facut, fie ca-i chinez sau japonez… Sunt eu in stare sa judec? De ce? Ca el nu-i crestin? Va veni o vreme probabil cand va crede. Cum e in China acuma, a ajuns la 130 de milioane de crestini. Nici nu-i mai poate opri si controla, pentru ca este un fenomen acolo, House Church ii spune – in fiecare casa poate sa fie o biserica. Şi se aduna, in sate mai ales, la tara, se aduna in casa si nu mai poate sa-i prinda nici politia. Fiecare casa poate sa devina o biserica.

Nu de asta, dar noi trebuie sa ascultam de Sfanta Biserica. „O, ca arhiereii, nu-stiu-ce…“. Ne place, nu ne place, da’ arhiereul ala, cand face o hotarare, chiar daca nu-ti place tie ca om, el este arhiereul lui Dumnezeu in functiune acolo, si harul lui Dumnezeu se coboara printr-insul – nu prin mine care ma socotesc mai bun ca el, ca astea sunt niste lucruri foarte periculoase…

„Inima omului cu inima Domnului bat laolalta”

– Intr-o ierarhie a spiritualitatii romanesti, unde plasati miscarea „Rugul Aprins”?

Icoana-Maicii-Domnului-Rugul-Aprins„Rugul Aprins” este o miscare calugareasca. Ca sa spun asa, n-as mai numi-o „miscare”. „Rugul Aprins” este spiritualitatea, este trairea noastra in Dumnezeu. Pentru ca, ce este acolo? O asociatie cu niste legi, cu niste reguli, cu „tre­buie sa facem asta, asta“? Nu. „Rugul Aprins” este isihasmul. Daca ai citit Acatistul Rugului Aprins, in condacul 8, Maica Domnului este modelul Rugaciunii:

Intru tine Maica, ca ni­ciodata, / Inima omului cu inima Domnului / Au batut si bat laolalta“.

In pantecele Maicii Domnului era Dumnezeu, si cum bate inima pruncului in acelasi ritm cu inima mamei, asa batea inima Maicii Domnului, care era om, cu inima Pruncului, care era Dumnezeu. Deci acesta este modelul Rugaciunii, cand inspiram si res­piram, si:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!”.

Rugaciunea este adevarata cand intra in niste ritmuri dumnezeiesti. Şi e plin Sfantul Apostol Pavel de asta, plina e Scriptura. Imi amintesc acuma de capitolul intai de la Efeseni, in care spune:

Nu incetez a multumi pentru voi, pomenindu-va in rugaciunile mele, ca Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatal slavei, sa va dea voua duhul intelepciunii si al descoperirii, spre deplina Lui cunoastere, si sa va lumineze ochii inimii, ca sa pricepeti care este nadejdea la care v-a chemat, care este bogatia slavei mostenirii Lui, in cei sfinti, si cat de covarsitoare este marimea puterii Lui fata de noi, dupa lucrarea puterii tariei Lui, pen­tru noi, cei ce credem. Pe aceasta, Dumnezeu a lucrat-o in Hristos, sculandu-L din morti si asezandu-L de-a dreapta Sa in Ceruri, mai pre­sus decat toata incepatoria si stapania si puterea si domnia si decat tot numele ce se numeste, nu numai in veacul acesta, ci si in cel viitor. Şi toate le-a supus sub picioarele Lui si, mai pre­sus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineste toate intru toti (Efeseni 1: 16-23) .

Ăsta-i „Rugul Aprins”. E teologie, e teolo­gie ortodoxa. N-a fost acolo o miscare impo­triva comunismului. Sa nu va inchipuiti lu­crul acesta.

„Descoperirea Imparatiei lui Dumnezeu”

– A fost o miscare foarte interesanta, unde s-au adunat la un loc clericii si intelectualii…

– Pentru ca intelectuali ca Mironescu au spus:

Noi n-am fost crestini. Ca ne-am dus la biserica e una, si ca ne spovedim si ne im­partasim e alta. Dar, din punctul asta de ve­dere, al infinitului din noi, ca «imparatia lui Dumnezeu este in noi» (cf. Luca 17:21) – in noi asta este infinit, si acolo este Dumnezeu“.

Deci, ce este? Nu poti sa directionezi in sus sau in jos, ca noi credem ca trebuie sa privesti in sus ca sa vezi Imparatia Cerurilor. Noi suntem deja in Imparatie. Nu trebuie sa iei autobuzul ca sa te duci in Imparatia Cerurilor.

transfiguration2Acum citeam, este o omilie a Sfantului Grigorie Palama, si spune despre Schimbarea la Fata. Pai, ce s-a intamplat pe Muntele Tabor? Dumnezeu a permis celor trei Apostoli sa vada Imparatia lui Dumnezeu. Pentru un minut, pen­tru o secunda le-a luat valul de pe ochi, si ce-au vazut? Era Acelasi Mantuitorul, numai ca era complet altfel, ca hainele erau albe ca zapada, fata stralucea, dar Aceeasi Persoana, aceeasi fata cu care ei erau tot timpul prezenti, numai ca valul pacatului, inca si al mortii, nu-i lasa sa vada. Deci noi suntem in Imparatia lui Dumnezeu, trebuie numai sa ne dam seama de lucrul acesta, trebuie sa ni se ia valul asta de pe cap, si atunci vedem ca lumea, cosmosul devine transfigurat. E acelasi cosmos, aceleasi paduri, iarba, dar le vezi in alte culori, cum au vazut Apostolii pe Muntele Tabor. Logica noastra nu mai merge acolo, s-a terminat. Acolo este eternitatea, care nu mai admite spatiul si timpul, acestea au disparut, este un continuu prezent, iar Dumnezeu este o prezenta.

Cand iti povesteste Kallistos Ware cum a devenit el ortodox, iti dau lacrimile. Cum a intrat el intr-o catedrala ruseasca in Londra si nu era nimeni in biserica, decat un preot batran si o baba, nu stiu ce faceau acolo, si el cu sora-sa au simtit ca biserica e plina, dar nu de oameni, plina de ceva material. A simtit o prezenta, asa dupa cum in fiecare biserica in care intram e Sfanta Euharistie acolo, si acolo e prezenta lui Dumnezeu, dar nu o simtim, pentru ca noi inca suntem trupesti. Şi tot in Efeseni acolo spune

sa ne dezbracam de omul trupesc, de omul cel vechi, si sa ne imbracam in omul cel nou, cel dupa Dumnezeu (cf. Efeseni 4:22-24).

Ca daca te simti confortabil in trupul tau, nu mai esti in Iisus Hristos. Dar mai degraba sa lasam, adica sa omoram in noi tru­pul cel pamantesc, cu toate pacatele: desfranarea, necuratia, patima, pofta rea si lacomia (Coloseni 3:5). Si sigur ca daca te simti confortabil in lumea asta pacatoasa nu mai esti in Hristos — dar mai bine sa omoram lumea asta pacatoasa si sa fim in Hristos! Iar in Coloseni, Parinte, trebuie neaparat sa citesti, cand spune:

Caci voi ati murit lumii si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu” (Coloseni 3:3).

Ascunsa in Dumnezeu noi suntem ascunsi! Cand esti ascuns in Dumnezeu, nici diavolul nu poate sa te vada, nu te poate ataca.

Deci asta este „Rugul Aprins” — este desco­perirea Imparatiei lui Dumnezeu.

„Unde ati fost voi pana acuma?”

– Asa ziceau acesti intelectuali, ca de-abia acum au devenit crestini…

– Apoi au inceput, cum spunea Mironescu:

Noi trebuie sa restructuram toata cultura pe viziunea aceasta. Toata cultura noastra — si filosofie, si gandire — este gresita. Trebuie sa re­venim la realitatea aceasta duhovniceasca si sa restructuram totul”.

Asta-i valoarea „Rugului Aprins”, nu ca era grup, sau asociatie…

Asa ca Dumnezeu sa-i binecuvanteze pe co­munisti, Parinte, ca ne-au dus in inchisoare sa ne gasim pe noi insine. Şi: „A, ca de ce ne-au dus!“. Au iesit din inchisoare: „Mie sa-mi pla­teasca atatia ani!“. Niste naivitati, Parinte… Şi a suferit! „Ma, cine sa-ti plateasca?! Tot poporul asta obisnuit, la care i s-au luat pamanturile si casa, sa-ti plateasca tie pensie?!“. Pentru ca nu exista un depozit sa-l ia, este taxa poporului. Doamne Iisus Hristoase!

Sau Patriarhul Teoctist, care asa de mult m-a iubit, ca eu, Parinte, in exil, am aparat clerul. Cand a inceput, dupa Revolutia asta, sa fie atacat clerul ca a colaborat cu comu­nistii, eu am strigat intr-un articol:

Unde ati fost voi pana acuma? De ce acuma cereti? De ce n-ati cerut atunci? Atunci va era frica sa cereti, sa-i denuntati pe preotii care cola­borau. Dar acuma?“.

Iustinian MarinaŞi am spus:

„Daca nu exista Patriarhul Iustinian si Sinodul asta, care a facut un compromis…” —

si ce compro­mis inteligent! Compromis ca bisericile sa fie deschise, ca Tainele Bisericii sa fie savarsite, Biserica sa ramana o Biserica sacramentala, ca prin asta ne mantuim, prin Sfintele Taine ale Bisericii —

si daca asta au capatat ei, atunci compromisul asta o sa-i mantuiasca pe dansii!“.

Pentru ca asta este important, diavolul se teme de mantuirea sufletului, or Patriarhul Iustinian tocmai asta a capatat, pentru ca, inca o data spun, cu toate ca-l acuzau de colaborare, el a fost un mare patriarh. El a pri­mit Biserica fara nici o avere – au luat tot pa­mantul manastirilor. Tot. Padurile, pamant arabil, viile, tot, seminariile inchise, si el s-a trezit ca din nimic trebuie sa creeze totul, si a creat printr-o intelepciune care i-a dat-o Dumnezeu. El n-a fost mandru ca cei care au venit dupa el sau cei dinainte:

Eu stiu totul, eu!”.

Nu, el a spus:

Eu sunt popa Ioan din Babeni, eu nu stiu nimica“.

Şi-a format comi­sii de arhitecti, comisii de pictori, comisii de contabili… Ii chema pe teologi:

Pana maine seara sa-mi rezolvati problema asta, a cartii de invatatura!” —

cand a publicat el cartea. Toti au inceput sa se certe, ca:

Mie imi trebuie 300 de pagini“, ca „Mie imi trebuie 1000...”.

Uite ce e: duceti-va si va certati si va bateti cat vreti, da’ maine seara imi veniti cu proiectul!“.

Chema pictorii bizantini:

„Sa rezolvati «Sfantul Elefterie»! Nu stiu, eu nu ma pricep, eu nu sunt pictor, eu nu sunt arhitect, eu sunt un om simplu – da’ voi sunteti! Mie sa-mi re­zolvati problema asta!”.

Asta-i leadership, nu ca:

Eu stiu totul, faceti cum va spun eu!”.

Şi de ce sa ataci pe clerici? Mai ales as­tia din exil, ca de astia m-am luat:

Tu ai ve­nit aici in tara libera si-ti convine sa critici, da de ce nu te duci in Romania sa-i critici? De ce nu te-ai dus atunci in Romania? Aici te bucuri de libertate, de cafea, de paine, de mancare, nu te ataca nimeni, si ei acolo su­fera… Si-n loc sa ataci comunismul, care nu lasa Biserica sa faca ce-ar vrea, tu tot victimele ataci?! Ei sunt niste victime. In loc sa ataci pe criminali, tu ataci victimele… Nu se poate lu­crul asta. Este necinstit“.

„Statornicia”

– Am vazut intr-un interviu pe care l-ati dat acum vreo cinci ani de zile ca vorbeati de un „umanism carpatin” — la ce va refereati?

– La o „renastere” carpatina. „Umanismul” este o conceptie despre om specifica fiecarei culturi, pen­tru ca fiecare neam si cultura au un „umanism” al lor, adica o conceptie anume despre om, spe­cifica lor. Tot asa si noi trebuie sa ne manifestam ca un popor din Carpati, in care intra influenta mediului geografic, relieful, imprumuturile cultu­rale – tot ceea ce creeaza omul in mediul in care a fost pus de Dumnezeu. Ştii ca pe un calugar din Pateric l-au intrebat: „Dar ce faci aici?” „Eu pazesc locul”, zice. Asa a raspuns calugarul. E asa de important lucrul asta! Locul in care stai te formeaza. Şi toate acestea nu se creeaza artificial, sa spui ca „Avem si noi o cultura!”. Nu, astea sunt niste na­ivitati. Toate acestea sunt in Dumnezeu, interio­rizate, sunt niste produse ale eului, ale persoanei umane pe care Dumnezeu a plasat-o in acel loc.

Stai acolo unde te-a pus Dumnezeu si mi­nuni se intampla! Aici, manastirea asta – stii cati ne-au propus:

Veniti in California, va dau eu atata pamant!“, „Veniti in Florida!“…

Şi asta e un continent, America nu-i o tara, este un conti­nent. Dar Maica Benedicta a spus:

Statornicia“.

„Da, Maica, da’ n-avem nimic. Uite, am inceput Liturghia in bucatarie, cu pisica… N-avem ni­mic!”.

Paraclisul era intr-un garaj. Noi l-am remodelat. Nu-l mai cunosti, ca era pe niste stalpi, afara, in noroi – si Maica Benedicta:

Aici m-a pus Dumnezeu, de-aici nu ma misc!“.

Dormition-inDaca stai in locul in care te-a pus Dumnezeu, El stie de ce te-a pus acolo si El iti ajuta. Şi uite, in douazeci si cinci de ani ce-au facut maicile: casa aia de piatra de jos, Complexul „Sfantul Nectarie”, pe urma Complexul „Sfantul Nicolae”, acum se fac niste ateliere de pictura acolo si iconografie, biserica… Tot ce vedeti in jur e al nostru. Dumnezeu a dat bucata cu bucata sa fie achizitionate, nici eu nu stiu cum. Eu ma mir. Ma uit la maicile astea -din ce-i platesc pe muncitori?! Şi cand le-am in­trebat, nici o datorie. Ştii ce scumpa-i munca in America? Da’ vezi, Dumnezeu face minuni daca stai intr-un loc. Statornicia.

„Nu suntem singuri…”

De aceea locul face foarte mult — locul creeaza pe om. Pentru ca acolo nu-i numai locul gol, acolo-i prezenta lui Dumnezeu. Daca uiti sau neglijezi sau ignori prezenta lui Dumnezeu, Care e cu tine intotdeauna, atunci sigur poti sa te duci pe toate continentele si nu faci nimica. Noi nu suntem singuri, Parinte. Suntem in­conjurati de ingeri, suntem in Imparatie, cum a spus Mantuitorul in Evanghelia Sfantului Luca:

Imparatia lui Dumnezeu este in voi (cf Luca 17:21).

„In voi”, „in noi” asta nu este limitat, este un infinit inauntrul nostru, acolo unde se concentreaza isihastii, si in infinitul acesta din noi locuieste Dumnezeu. Sfantul Pavel mereu spune:

Voi sunteti templul lui Dumnezeu, Biserica Dumnezeului Celui viu. Ca Duhul Sfant locuieste intru voi (cf. 2 Corinteni 6: 16).

Astea nu sunt niste lucruri: „A, i-o figura de stil ce mai spune el!“. Duhul Sfant e in Scriptura. Ca nu spune numai Sfantul Pavel. Sunt atatea referiri in Vechiul Testament… Numai la Ieremia:

O sa va ia Dumnezeu legile astea scrise pe piatra si o sa puna legea in inima voastra (cf Ieremia 31: 33)

– si aia este importanta, nu asta de pe piatra!

Tot Vechiul Testament, toata istoria ome­nirii nu este decat ca sa ne regasim noi in Dumnezeu, in Hristos – si alta evolutie nu mai este, pentru ca Hristos este plinirea.

Material realizat de ieromonah Teofan (Popescu)

timthumb.php

Vedeti si:

***

*


Categorii

Biserica rastignita, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Roman Braga, Parintele Teofan Popescu, Zoe Dumitrescu-Busulenga (Maica Benedicta)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “ARHIM. ROMAN BRAGA – la 40 de zile de la mutarea la vesnicie. MARTURII COPLESITOARE DESPRE UN PARINTE CARE A TRAIT BUCURIA SFINTENIEI TRAIND LAUNTRIC RAIUL INCA DE AICI. Plus: ultimul sau amplu interviu testamentar

  1. “Sa nu faca avorturi, ca asta mananca Romania. Romania face tot atatea avorturi cat face toata America, or astia sunt 300 de milioane, si in Romania au ramas doar 16 milioane acuma! E groaznic! Cum pu­tem sa spunem noi ca suntem „poporul ales de Dumnezeu“, poporul roman, sa ne laudam cu Ortodoxia noastra, cand noi ucidem atatia copii?”

    “Fiecare individ in Romania, daca este intr-ade­var ortodox, sa aiba principiile lui morale. Criza nu este economica in Romania. Criza este morala.”

    “Morala se schimba dupa cum e cultura — asta este raul democratiilor, fie ca-i ea in America, fie ca este in Europa. Dar pe cand Europa, si mai ales America este matura si intelege lucrul acesta, Romania nu-l intelege, si ea imita democratia, da’ imita si relele acestea, adica si indiferenta unora din democratie”

    “Daca te-ai lua dupa ce scrie prin ziare, America e cea mai groaznica tara din lume! Ca asa spun romanii acuma: „Toate relele vin din America!“”

  2. Fratilor Admini! Bunul Dumnezeu sa va rasplateasca INSUTIT efortul vostru, si abnegatia voastra ca ati binevoit sa postati aceste MARI CUVINTE spuse de iubitul Parinte Roman Braga!
    M-am incapatanat sa le citesc pe toate si marturisesc cu mana pe inima ca de mult timp NU AM MAI GUSTAT si citit ceva asa de folositor si luminator de suflet ca acum in seara aceasta!
    Ma bucur ca un copil mic care a mancat multe dulciuri…Asa este acum sufltul meu…
    Eu am inceput SA IL CHEM in minte pe Parintele Roman in rugaciune…darr si p Printele Gheorghe CALCiU…
    Ieri si alalta ieri am avut niste problme financiare si m-am rugat din inima Parinteluii Arsenie BOCA dar si MAICII DOMNULUI si SFINTILOR AMERICII DE NORD….si ieri am rezolvat 3 incurcaturi mari si incalcite si apasatoare (la tanc si pe muchie de cutit ca si termen de rezolvare) care imi pareau de nerozolvat…si fara solutie…dar solutiile au aparut DIN SENIN….de dimeata si pana seara….
    La Parintii ROMAN si GHEORGHE o sa ma rog de acum incolo pentru CALAUZIRE si LUMINARE si raspuns la niste nedumeriri ale mele pe care le am de multi ani….fiindca AM SIMTIT ca si ei le-au avut in viata lor…si mai ales pentru ca am inceput sa-i indragesc din toata inima…si sa ma gandesc mereu la ei…
    SA AVETI PLATA si RASPLATA de la CEL SE SUS pentru ceea ce ati oferit cititorilor prin acest articol!
    Amin!

  3. In 2009 am fost in pelerinaj la Minastirea din Michigan unde slujea Parintele Roman.
    In vremea aceea Pr Roman era foarte bolnav (il chinuia o tuse); chiar si asa la 5:00
    dimineata, in biserica, Pr Roman a slujit (rostea un cuvint dupa care tusea de citeva ori
    si asa a savirsit slujba).

    Recent am ajuns la mormintul Parintelui Roman cu un grup de pelerini; maica Stareta
    Gabriela ne-a relatat ca Parintele inainte sa moara a spus ca cine are nevoie de ajutorul
    Sfintiei Sale sa vina la mormint si sa se roage.

  4. Pingback: PATIMIRILE SI MARTURISIREA PARINTELUI ROMAN BRAGA, torturat cumplit pentru iubirea lui Hristos in iadul reeducarii de la Pitesti (†29 aprilie 2015) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate