Arhim. EFREM FILOTHEITUL despre FRICA, DEZERTARE si TRANDAVIE in RAZBOIUL DUHOVNICESC: “Din faptul ca deznadajduiesti cunoaste ca acesta este razboi, este bombardament al vrajmasului… Prin urmare trebuie RABDARE, STARUINTA, CURAJ. Aceasta sa nu-ti intunece cerul nadejdilor tale”

“Iti doresc, fiica mea, ca sa te nevoiesti. Nu uita scopul mantuirii, caci diavolul cauta pe cine sa inghita. Nu dormita, caci timpul nu este in mainile noastre; viata noastra atarna de un fir de ata. Sileste-te pe sineti, fii demna, arata ca esti roaba a lui Hristos, iar nu a diavolului”.

Despre nepasare, frica, tradare si dezertare

1. Ostasul fricos este lipsit de slava, de indraznire si plin de rusine; nici o rugaminte de-a lui nu ajunge la urechile imparatului. Pe cand cel viteaz, numai numele lui sa fie anuntat, ca indata se face implinirea cerurilor lui.

O, inalta indraznire, care il impodobesti pe nevoitorul viteaz! Cine nu si-o doreste pe aceasta? Dar nepasarea, mai ales in rugaciune, o spulbera in cele patru vanturi si-l lasa pe om gol.

Cu atat mai mult trebuie ca noi sa fim slaviti ca niste viteji, fiindca purtam schima ingereasca si cu juraminte ne-am fagaduit Imparatului imparatilor. Viata sau moarte, nu nepasare sau dezertare, ci prin lupta si silire sa invingem pe vrajmasul lui Dumnezeu si al sufletului nostru.

2. Cat despre frica ce te cuprinde noaptea, este de la cel viclean, insa il vei birui cu ajutorul credintei in Dumnezeu. Adica sa cugeti ca Dumnezeu este pretutindeni prezent, „caci in El traim si ne miscam si suntem” (Fapte 17, 24) si ca nimic nu se face fara sa ingaduie Dumnezeu. Chiar si in diavol, si in fiare de ne aflam, si acolo este Dumnezeu. Si nici diavolul, nici fiarele nu pot sa ne vatame, daca nu au stapanire de la Dumnezeu.

Asadar, pentru ce sa ne lipseasca acest adevar mantuitor al lui Dumnezeu, credinta in Pronia Sa, si sa ne temem acolo unde nu este frica? Cum voi patimi vreun rau, de vreme ce Dumnezeu stapaneste si peste diavol si peste omul cel rau si peste toate cele care ma pot vatama? Dar Sfantul Inger, pazitorul omului, pe care nu-l lasa afara din Pronia Sa, cum va ingadui sa patimeasca omul ceva rau, daca nu va primi porunca de la Domnul?

Pentru aceasta, fiul meu, indrazneste! Iar cand vine aceasta frica, sa spui:„De ce sa ma tem? Cine imi poate face rau, daca Dumnezeu este peste toate?”

„Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele, ca Tu cu mine esti” (Psalm 22, 4).

Totodata sa spui si rugaciunea lui Iisus Hristos si nu te teme de nimic. Crede cu tarie in adevarul credintei.

Catre o monahie incepatoare

3. Binecuvantata mea fiica, Maica Domnului sa te intareasca in nevointa sufletului tau pana la sfarsit. Vad deznadejdea sufletului tau; semeni cu tinerii recruti care sunt dusi pe front si care atunci cand vad cazand gloante si bombe, indata isi pierd curajul si cauta sa fuga inapoi. Dar experienta generalilor ii amesteca cu ostasii vechi si incercati, iar acestia ii incurajeaza pana ce se obisnuiesc sa lupte.

Laud vointa si buna ta intentie. Iti doresc sa ajungi la desavarsire si la nepatimire. Catre aceasta trebuie sa tinda toate stradaniile tale. Nu trebuie insa sa uiti cu cine ai de luptat. Lupta ta este cu incepatoriile, cu stapaniile, cu puterile intunericului cele prea-viclene si prea-iscusite in razboiul cel duhovnicesc. De asemenea cu trupul si cu lumea patimilor, care seamana cu ranile ce dor cumplit si este nevoie de timp, rabdare si staruinta pentru a fi tamaduite.

Din faptul ca deznadajduiesti cunoaste ca acesta este razboi, este bombardament al vrajmasului; este una din ranile patimilor. Prin urmare trebuie rabdare, staruinta, curaj. Aceasta sa nu-ti intunece cerul nadejdilor tale. Crede ca Dumnezeu cunoaste toate dispozitiile launtrice ale fiecaruia si ca nici o dorinta sau osteneala de a face bine nu a trecut cu vederea si nu a ramas nerasplatita, fie mai devreme, fie mai tarziu.

Ii vedem pe Sfintii Parinti ca in primii lor ani sufereau uscaciune, stari infricosatoare de deznadejde si alte ispite istovitoare, dar tineau cu tarie carma rabdarii si a silirii de sine. Apoi erau cercetati de Har, potrivit cu ce sufereau mai inainte.

Te inspaimanta mentalitatea egumenei, lipsa ta de experienta si, in general, acel mediu in care traiesti, crezand ca nu este potrivit pentru atingerea desavarsirii, datorita ispitelor etc. Acestea toate sunt alungate de catre smerenie si prihanire de sine. Adica arunca greutatea lor asupra ta, zicand:

„Eu sunt pricina starilor mele de deznadejde, fie datorita mandriei mele, fie pentru ca inca nu am vederea duhovniceasca curata si nu pot sa ma orientez cu siguranta. De aceea este firesc ca sa-mi pierd curajul si nadejdea“.

De asemenea, norul poate fi alungat si cu credinta catre cea care te povatuieste, ajunge doar sa fie respectate de catre tine regulile luptei.

Cunoastem din traditia patristica si isihasta ca in vechime incepatorii, cu binecuvantarea unui staret incercat, isi zideau chilii si vietuiau singuri si doar in rastimpuri veneau la acel staret pentru a-si marturisi gandurile lor, dupa care luau sfatuire si plecau. Si cu toate ca nu aveau pe staret mereu cu ei, ajungeau la masuri mari, doar cu ajutorul sfaturilor.

Cunoaste, fiica mea, ca deasupra tuturor este Hristos. Nu numai deasupra capului, ci si inlauntrul nostru si incununeaza fiecare intentie buna si silire de sine.

De multe ori smerenia, desigur nu cea adevarata, ci cea otravita de diavol, ne sfatuieste cu ganduri „smerite” cum ca nu sunt puternic si ca am nevoie de aceasta sau de aceea pentru a spori si ca de vreme ce nu le am, cum ma voi mantui, si celelalte. Si crezand acestor ganduri, se taie nervii duhovnicesti, din care pricina vine si lipsa de putere sufleteasca si celelalte. In timp ce trebuia sa se adaposteasca sub acoperamantul sfaturilor unui duhovnic incercat, pentru a nu patimi acea lipsire de putere. Caci stim ca diavolul se preface in inger de lumina si ca orice virtute savarsita fara discernamant devine foarte vatamatoare. De aceea Sfintii Parinti au spus ca

„mai mare decat toate este discernamantul“.

Fiica iubita in Domnul, leapada deznadejdea si spu­ne:

„Ma voi nevoi pana la moarte, voi cauta sa ajung la desavarsire si nepatimire. Si daca nu voi ajunge, fie din pricina neputintelor mele, fie din orice alta pricina, cred, potrivit invataturilor Parintilor nostri, ca Dumnezeu ma va randui cu cei desavarsiti“.

Dar poate ca-mi vei spune:

„Vreau sa ma desfatez de fericirea si de pacea lui Dumnezeu”.

Spune-i vrajmasului:

„Dumnezeu este inlauntrul meu; daca ma voi sili la rugaciune, la dobandirea smereniei si la umilinta, Domnul imi va arata Chipul Sau cel sfant. Nu numai in manastire de ma voi afla, dar chiar si in Sodoma de ma voi afla precum Lot, puternic este Dumnezeu ca sa-mi daruiasca aceasta sfanta dorire a sufletului meu“.

Crede, fiica, cele pe care ti le scriu. Dreptul Lot auzind si vazand faptele cele rusinoase ale nelegiuitilor, pe nimeni nu judeca, si de aceea s-a invrednicit de dumnezeiasca aratare si mantuire.

Si tu sa iei aminte doar la pacatele tale si cred ca vei afla mai multe decat astepti.

4. Cosmarurile si tulburarile din timpul somnului socoteste-le ca sunt furtuna starnita de invidia diavolului, care vrea sa te infricoseze la inceputul caii duhovnicesti, ca sa spui ca, daca la inceputul caii intalnesc astfel de ispite peste puterile mele, atunci cine va putea sa rabde pana la sfarsit? Si astfel satana isi lu­creaza cu mestesug arta sa, avand in acest chip destula indreptatire venita de la sufletele osandite. Dar noi cunoastem din experienta cursele acestuia. La inceput calea este grea, dar apoi are odihna, bucurie, incredintare launtrica in privinta mantuirii noastre.

„Marea vietii inaltandu-se de viforul ispitelor…“ si celelalte.

Furtuna si vreme insorita; pace si razboi; sanatate si boala; castig si paguba; astfel este drumul fiecarui suflet. Incetare a unui astfel de drum este doar moartea.

Asadar, suflet binecuvantat, nu te teme mergand pe calea mantuirii tale. Impreuna vom pasi pe cale, ajutandu-ne unul pe celalalt. Harul lui Dumnezeu, care pe cele slabe le intareste si pe cele cu lipsa le plineste, acesta este cu noi, strangand gandurile noastre cele slabite si intarindu-ne spre rabdare, pana cand va veni porunca Atottiitorului, ca sa lasam trupul aici, iar sufletul sa se ridice la Ceruri.

5. Imi scrii in prima ta epistola ca David spune:

„Nu da in veac clatinare dreptului“ (Psalmi 54, 25).

Aici se refera la acea furtuna care nu va aduce dreptului sfarsitul jalnic, ci va fi o incercare din dragoste catre sfarsit bun. Caci prin furtuna cea buna nu numai ca se mantuiesc sufletele Dreptilor, dar se si desavarsesc. Daca ar lipsi furtunile, nimeni nu s-ar mantui.

Imi scrii in a doua ta scrisoare ca scrie in Scriptura ca „cei fricosi sa nu iasa la razboi“. Da, dar aceasta se spune pentru razboiul trupesc, fiindca cei fricosi pot face rau celor viteji. Insa in razboiul duhovnicesc nu este asa, ci fricosii sunt imbarbatati de cei viteji si incercati. In cazul acesta numai duhovnicii vatama, cand, negand experienta, invata cele potrivnice; adica dau medica­mente potrivnice pentru boala celui care se spovedeste.

In razboiul duhovnicesc cel fricos se vatama fiindca nu sporeste duhovniceste. Insa atunci cand cere mila lui Dumnezeu, se mantuieste. Nu are barbatie pentru a duce lupte mari, dar tot face ceva pentru mantuirea lui si astfel, pe cat va lucra, tot atat va si primi.

Indreptati fiind Sfintii, totusi erau ispititi, fie ca aveau o lipsa, fie pentru a se slavi si mai mult. Fiindca aveau multa rabdare si Dumnezeu nu voia sa ramana nelucratoare cealalta parte a rabdarii lor, ingaduia sa fie ispititi. Dar intotdeauna ispitirile lor aveau un sfarsit bun.

6. Iti doresc, fiica mea, ca sa te nevoiesti. Nu uita scopul mantuirii, caci diavolul cauta pe cine sa inghita. Nu dormita, caci timpul nu este in mainile noastre; viata noastra atarna de un fir de ata. Sileste-te pe sineti, fii demna, arata ca esti roaba a lui Hristos, iar nu a diavolului. Nu stii ca nepasarea va aduce o mie de ganduri spre a te robi? Roaga-te cu durere si lacrimi! Indrazneste, caci Hristos nu te va lasa! Sileste-te putin si diavolul va fugi. Harul este gata sa te ajute, asteapta insa vointa si silirea ta.

Nepasarea, fiica mea, naste necredinta, acedia, iar aceasta aduce un roi de ganduri rele si stricatoare, ce duc victima lor spre intinare. Ridica-te si ia-ti arma, adica Rugaciunea lui Iisus, si striga Dumnezeului nostru. Alunga-l pe potrivnicul diavol, care cauta sa te inghita. Sileste-te pe sineti. Ma rog si plang pentru tine, ca Maica Domnului sa te intareasca in lupta ta.

7. Dumnezeul pacii, fiica mea, sa-ti daruiasca pacea dumnezeiasca care covarseste toata mintea si dragostea Sa. Dragostea lui Dumnezeu sa fie telul vietii tale.

Sa te temi de nepasare ca de cel mai mare vrajmas. Nepasarea aduce toate relele. Neglijarea indatoririlor este distrugerea tuturor bunurilor duhovnicesti, dupa care vine uscaciunea si celelalte. De aceasta ne izbavim prin rugaciunea cea neincetata, spusa cu gura sau cu mintea, prin pomenirea mortii, a iadului, a Raiului. Silire la indeplinirea indatoririlor si mai ales tacere unita cu Rugaciunea lui Iisus.

8. Fiica mea iubita, iti dau cea mai mare binecuvantare a inimii mele: sa te pazeasca Dumnezeu de cel viclean. Amin.

„Lupta lupta cea buna“ a sufletului tau. Sa-ti dai seama cand cazi si indreapta-te. Loveste nepasarea cu toata puterea ta, caci de la aceasta porneste tot raul.

Cu fiecare cadere satana se apropie tot mai mult de tine, pentru a te face jucaria lui si a te batjocori. Trezeste-te din nesimtire, cugeta la cele de sus, caci vom pleca in calatorie fara putinta de intoarcere. Ia aminte, caci unii vor merge la bunatatile cele de sus, in Ierusa­limul cel ceresc, pentru a praznui neincetat Pastele im­preuna cu ingerii, iar altii vor merge jos, in iad, avand pentru totdeauna tovarasia demonilor!

Priveste sus! Treci cu privirea mintii de cerul aces­ta si vezi ce se ascunde dincolo de el. Acolo este Patria noastra, acolo sunt duse si invistierite ostenelile noastre. Pentru aceasta sa nu-ti neglijezi indatoririle: studiu du­hovnicesc, canon, priveghere intru trezvie si Rugaciunea lui Iisus. Striga:

„Iisuse invatatorule, mantuieste-ma! Izbaveste-ma pe mine, ticaloasa!“ […].

9. Evei i s-a poruncit sa nu manance din rodul oprit, mai apoi insa, cand a venit intru vederea lui, a fost biru­ita de pofta, l-a mancat si a murit dinspre Dumnezeu. A vazut, asadar, si a fost biruita de dorinta desfatarii. S-a dat o lupta inlauntrul ei si iubirea de sine a condus-o la gustarea din pom, fiindca nu a pus la socoteala lipsirea de harul ascultarii.

Pe cei pe care vrea sa-i mantuiasca, pe cei care ca­uta mila Sa, Dumnezeu nu vrea sa fie neincercati, lip­siti de barbatie, fricosi. Şi aceasta pentru ca este vorba de dumnezeiasca mostenire care se va da crestinilor incercati. De aceea ne pune in fata ispitelor, pentru a cunoaste ascultarea noastra fata de poruncile Lui. Lu­minarea Lui este inlauntrul nostru, cunoasterea voii Sale se dobandeste din Sfintele Scripturi, constiinta iarasi ca o busola ne povatuieste. Toate cele de mai sus ne lumineaza inaintea ispitei.

Insa atunci cand vointa noastra inclina spre rau, nu ne supunem poruncilor Sale.

Ne-a zidit cu vointa libera, iar vointa libera nu poate fi silita. Şi astfel, daca ne vom teme de Dumnezeu, nu vom cadea in ispita. Daca nu ne-am iubi pe noi insine mai mult decat pe Dumnezeu, nu am inclina spre pacat. Dar bunatatea Sa nu a lasat caderile fara putinta de indreptare. Pentru aceasta ne ridicam din nou si astfel se face biruinta prin cadere.

Scriptura ii numeste drepti pe toti cei care se silesc pe ei insisi pentru a se mantui, indreptati fiind prin credinta. Dumnezeu nu-i va lasa sa cada, de vreme ce se lupta bine. Nu-i va lasa sa cada intr-o ispita mai presus de puterile lor, atunci cand se silesc sa rabde. Insa atunci cand exista frica si duh caldicel, cand exista nepasare, aceasta se face pricina de ispita mai presus de puterea noastra.

Cartirea ta este pacatoasa; este rod al iubirii de sine si al lipsei de barbatie. Sa ai rabdare intru toate, sa-I multumesti lui Dumnezeu si sa prihanesti lenevia ta, iar nu pe Dumnezeu, Care S-a rastignit pentru tine. Prin urmare, te iubeste. Si daca te iubeste, te va lasa sa cazi ta ispita? Cere-I iertare si intareste-te intru rabdare.

10. Luati aminte la nepasare atat in ce priveste ru­gaciunea, cat si gandurile; de asemenea si la moleseala in nevointa privegherii.

Nu fiti nepasatori, fiii mei, deoarece nepasarea este un rau foarte mare; este nascatoarea tuturor placerilor josnice, inaintemergatoare a iadului si pricina inrobirii celei cumplite.

Nu dormitati cu somnul trandaviei, fiindca diavolul e treaz si tine in mana sa o surcea aprinsa, straduindu-se sa ne dea foc ca sa ardem. Treziti-va, ne asteapta judecata fara mila.

Nu va pierdeti curajul! Uneori ne paraseste Harul dumnezeiesc si cadem in ganduri necuviincioase, iar alteori in vorbarie, pentru a ne smeri si a nu cugeta inalt. Dar sa ne cunoastem neputinta si faptul ca fara Harul lui Dumnezeu nu putem sa facem nici un bine.

11. Nu teme, ci nevoieste-te! Inarmeaza-te cu curaj si barbatie! Il avem pe Iisus conducator Care conduce armata noastra la biruinta slavita. Nu te teme deloc, caci frica este de la cel viclean, ca sa ne dezarmeze si sa ne ia prizonieri. Sa ai nadejdea ta in Cel Care a spus:

„Nu te voi lasa, nici te voi parasi” (Evrei 13, 5).

Nu ne va lasa sa fim ispititi mai presus de puterile noastre.

12. Fiica mea, te cerceteaza ispititorul pentru a-ti incerca inclinarea vointei, ce are la baza anumite prejudecati. Nevoieste-te sa dai marturisirea cea buna si nu te teme de vrajmasul sufletelor noastre.

Hristos, bunul meu copil, urmareste nevointa ta. Ingaduie ispititorului sa te ispiteasca, pentru a-i arata minunea care a facut-o cu tine, rupandu-te de lume cu dulcele sau Har.

Lupta-te impotriva vrajmasului sufletului tau si sa nu-i ingadui sa castige nimic din cele ce a castigat „pe gratis” in lume.

Impotriveste-te cu tarie, ca ingerii sa se bucure si sa salte veselindu-se, pentru ca diavolul cel netrupesc a fost biruit de tine cu ajutorul Harului nevazut al lui Dumnezeu.

Osteneala fiecarei nevointe trece, dar ramane biru­inta. Daca cineva nu „mananca iadul cu polonicul” in vremea ispitei, nu va vedea Harul lui Dumnezeu. Cugeta la moarte, caci avem sa plecam catre o alta lume. O, ce frumoasa si fericita! Oare vom deveni locuitori ai acestei lumi atat de frumoase? La acel loc preafericit sa cuge­tam mereu, pentru a putea dispretui lumea de aici, cea inselatoare si mincinoasa.

Roaga-te neincetat, fiica mea! Cugeta la pacatele tale si plangi cu lacrimi fierbinti, care te vor usura foarte mult. Vei savarsi cum trebuie nevointa intristarii celei dupa Dumnezeu, atunci cand vei pastra tacerea si nu vei rade.

13. Fiica mea binecuvantata, bucura-te intru dra­gostea Preabunului nostru Dumnezeu, Care ca un Parinte iubitor ne poarta de grija intr-un chip atat de minunat, chiar si prin inteleapta Sa certare, pentru mantuirea su­fletului nostru.

Noi, fiica mea, ne infricosam dintr-un lucru foarte de mic – asa cum ti s-a intamplat si imi scrii – fara sa cunoastem ca nimic rau nu poate sa ni se intample, fiindca toate se petrec potrivit proniei Parintelui Ceresc, pentru dobandirea de mai multa stiinta duhovniceas­ca, caci Dumnezeu nu va pune boi (oameni neinitiati duhovniceste) in cealalta lume, ci oameni intelepti, credinciosi, incercati in razboiul cu demonii si biruitori ai pacatului celui de multe feluri.

Curaj, fiica mea, indrazneste in lupta! Prin multe ne­cazuri si ispite vom trece marea acestei vieti, ca sa ajungem la limanul neinviforat al acelei vieti fericite care nu va avea sfarsit, nici necazuri, nici primejdii.

Tine cu tarie carma intregii-intelepciuni, pentru ca sa scapi de stancile iadului. Dumnezeu vrea ca cei ce se nevoiesc sa fie urmatori ai Sai; sa nu pregete a rabda pentru dragostea Sa cele mai mari suferinte. Caci astfel dovedim cu adevarat dragostea noastra cea catre El. In vremea ispitei se vadeste dragostea fiecarui om, cat de mult Il iubeste pe Dumnezeu.

Iisus, Domnul nostru, vrea ca noi sa avem dragoste desavarsita. Doua iubiri nu incap in aceeasi inima. Nu putem sluji lui Dumnezeu si lui mamona. Suntem datori sa-I dam lui Dumnezeu inima curata de orice intinaciune, ca sa ne dea si El inima Sa cea neintinata si dumnezeiasca.

(din: Arhim. Efrem Filotheitul, “Poveţe părinteşti”, Editura Evanghelismos, 2015)

***

Legaturi:

***