AVVA ARSENIE CEL MARE: “Acela ce nu se plange pe sine aici, acolo se va plange vesnic”

• Zis-a avva Daniil: ne-a povestit noua avva Arsenie ca pentru el, desi poate chiar el era. Ca sezand un batran in chilia sa i-a venit un glas zicand: vino si iti voi arata lucrurile oamenilor. Si sculandu-se, a iesit si l-a dus pe el intr-un loc si i-a aratat un arap taind lemne si facand o sarcina mare si acela se ispitea sa o ridice, dar nu putea. Si in loc de a mai lua dintr-ansa, el mergand mai taia lemne si adauga peste sarcina. Si aceasta o facea vreme indelungata si mergand putin mai inainte, iarasi i-au aratat lui un om stand langa un lac si scotand apa dintr-ansul si turnand-o intr-un jgheab gaurit, din care curgea iarasi in lac. Si i-a zis lui iarasi: vino sa-ti arat alta: si a vazut o biserica si doi oameni calari pe cai tinand o prajina de-a curmezisul, unul impotriva altuia. Si voiau sa intre prin usa si nu puteau, pentru ca era prajina de-a curmezisul si nu s-a smerit nici unul pe sine inapoia celuilalt, ca sa intoarca prajina de-a dreptul si pentru aceasta au ramas afara de usa. Si batranul a zis: acestia sunt oamenii care poarta cu mandrie cumpana, ca si cum ar fi a dreptatii si nu s-au smerit ca sa se indrepteze pe sine si sa calatoreasca pe calea cea smerita a lui Hristos. Pentru aceasta si raman afara de Imparatia lui Dumnezeu. Iar cel ce taia lemne, este omul cel intru multe pacate, care in loc de a se pocai, adauga alte faradelegi, intru pacatele sale. Si cel ce scotea apa, este omul cel care face lucruri bune, dar pentru ca are intru dansele amestecare rea, cu aceasta a prapadit si lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie sa fie treaz la lucrurile sale, ca sa nu se osteneasca in desert”.

• “Odata au venit dracii la avva Arsenie in chilie, necajindu-l. Si venind cei ce slujeau lui si stand din afara de chilie, l-au auzit strigand catre Dumnezeu si zicand: Dumnezeule, nu ma parasi! Nimic bun n-am facut inaintea Ta, dar da-mi dupa bunatatea Ta sa pun inceput“.

• Se mai spunea, ca in toata vremea vietii sale cand sedea la lucrul mainilor lui, avea o carpa in san pentru a-si sterge lacrimile care picau din ochii sai si auzind avva Pimen, ca a adormit, lacrimand a zis: fericit esti, avvo Arsenie, ca te-ai plans pe tine in lumea aceasta. Ca acela ce nu se plange pe sine aici, acolo se va plange vesnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputinta a nu plange“.

***

“As dori sa-mi incep cuvantul pornind de la o intamplare din viata Sfantului Arsenie cel Mare, pe care cred ca marea majoritate o cunoasteti din Patericul egiptean. Se spune ca odata cineva l-a vazut pe Avva Arsenie vorbind cu un batran egiptean si cerandu-i acestuia sfaturi, intrebandu-l despre gandurile lui (adica isi descoperea gandurile inaintea batranului si-i cerea sa-i lamureasca daca si care sunt bune si care nu). Sa spunem aici ca Avva Arsenie venise la calugarie la o varsta destul de inaintata, fiind unul dintre oamenii invatati ai vremii, dupa ce slujise lui Dumnezeu intr-o viata curata, mai intai ca diacon al Bisericii din Roma si apoi ca dascal si adevarat parinte sufletesc al fiilor imparatului Teodosie cel Mare, Arcadiu si Honoriu. Deci, cunoscandu-l, adica stiind ce a fost mai inainte, cel care l-a vazut vorbind cu acel batran egitean si cerand sfaturi, i-a zis: “Avvo Arsenie, cum atata invatatura latineasca si elineasca avand intrebi pe acest taran pentru gandurile tale?“. Iar el i-a raspuns: “Invatatura latineasca o am eu, cu adevarat, dar alfabetul acestui taran inca nu l-am invatat“.

V-am povestit aceasta intamplare din viata Sfantului Arsenie cel Mare, pentru ca as dori in continuare sa incerc sa va spun cateva cuvinte despre formarea duhovniceasca, despre deprinderea acelui alfabet pe care, cu smerenie, se straduia Avva Arsenie sa-l invete de la batranul egiptean, despre lipsa si necesitatea unei formari duhovnicesti in vremea noastra“.