“CAND RUSINEA FEMEILOR VA DISPAREA, atunci ziua Judecatii va fi aproape“

8-10-2007 Sublinieri

women_deacons_11.jpg

Fericitul Filothei Zervakos, sfantul ucenic al Sf. Nectarie de Eghina vorbeste despre unul din semnele apropierii sfarsitului despre care…. se vorbeste mai putin, despre o anormalitate intrata, din pacate, in obisnuit, in firesc. Si in alta parte (vezi aici) Fericitul a descoperit ce a primit de la Dumnezeu ca viziune, ca una din cele doua mari rele pentru care Dumnezeu bate lumea astazi este, pe langa avort, si “goliciunea femeilor”, fenomen de proportii fara precedent in istorie:

“Umblă acum goale, – desi bărbatii nu sunt mai prejos, – însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putintă s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătosii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă si să-si arate trupurile lor goale la bărbati, ca să-i atragă spre păcat”.

Prilej de a ne aminti ca marturisirea lui Hristos sau a inchinarii la idolul trup se face si prin cele “exterioare” – dar reprezentative – ale noastre si pentru a constientiza ca desfranarea sau curatia sunt cel mai lesne “propovaduite” nu prin cuvinte, ci prin exemplul nostru:

filotheos-zerbakos.jpg

Îmbrăcămintea necuviincioasă a femeilor

“Despre femei ce să mai spun? Nu au în minte altceva decât cum să se împodobească. Se întrec una pe alta în veşminte. Ce să spun şi despre îmbrăcămintea necuviincioasă pe care le îndeamnă să o poarte născocitorul răutăţii, diavolul. Vai şi amar! Cum de nu le e ruşine femeilor creştine? Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi, pe când femeile creştine, care au tradiţie de la Hristos, de la apostoli, de la Sfinţii Părinţi să se îmbrace decent, au ajuns la nebunie desăvârşită prin felul în care se îmbracă! Taţii şi mamele să fie pilde bune şi să nu-şi lase copiii – povăţuindu-i cu iubire de Dumnezeu – să se îmbrace necuvios. Iar bărbaţii să le ferească pe femeile lor de îmbrăcămintea indecentă, căci vor da socoteală în ziua Judecăţii. Femeile cere intră în biserica lui Dumnezeu îmbrăcate necuviincios şi fără de ruşine, fac voia diavolului. Mai bine să nu calce pe la biserică, fiindcă în afară de faptul că nu au nici un folos din asta, îi vatămă şi îi smintesc şi pe ceilalţi credincioşi din biserică.

Îmi pare rău că sunt nevoit să cercetez şi să mustru. Nu vreau acest lucru, şi poate că-i întristez pe cei răspunzători de asta. Dacă nu v-aş iubi, nu v-aş cerceta. Îndreptaţi-vă şi atunci voi înceta şi eu să cercetez. Vai mie dacă voi tăcea, văzând asemenea fărădelegi!

maryegypt.jpg

Când ruşinea femeilor va dispărea

Într-o carte veche pe care am găsit-o cu mulţi ani în urmă, am citit printre altele că, atunci când ucenicii L-au întrebat pe Domnul nostru Iisus Hristos când se vor întâmpla în lume semnele înfricoşătoare ale celei de-a Doua Veniri, când dragostea multora se va răci şi credinţa va pieri, Domnul le-a spus, printre altele: “atunci când femeile vor deveni bărbaţi şi bărbaţii femei“.

Şi Sfântul Ioan Gură de Aur, atunci când nişte creştini l-au întrebat când va fi a Doua Venire, le-a răspuns: “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“. Aceste profeţii ale Domnului nostru Iisus Hristos şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi ale altor prooroci, apostoli, Sfinţi Părinţi, despre care am vorbit mai devreme, se împlinesc astăzi cu precizie.

holymyrrhbearers.jpg

De aici încolo încetează să te mai vopseşti

Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei. Te povăţuiesc deci ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu. Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu; fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, Îl huleşti pe Dumnezeu. E ca şi cum ai spune: “Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu, ca să par mai frumoasă să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că sunt <<femeie fermecătoare>>, modernă, nu înapoiată“. Însă în felul acesta îl întristezi pe Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei.

Aşadar, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să încetezi a te mai vopsi. Şi să-ţi împodobeşti de aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi sfinţii, şi te vor ocroti şi învrednici să intri în Împărăţia Cerurilor.

Însă dacă vei urma moda şi te vei lua după femeile moderne, ca acuma, când le imiţi vopsindu-te, le vei imita şi la fumat, şi la jucat cărţi şi la altele, care sunt scârboase chiar şi când le aminteşte cineva”.

ne-vorbeste-parintele-filothei-zervakos.jpg

( “Ne vorbeşte Părintele Filothei Zervakos”, Ed. Cartea Ortodoxa-Egumenita, 2007, cap. “Îmbrăcăminte“)

  • Cititi, pe teme inrudite:

Boala si nebunia slavei desarte

Cuviosul Paisie despre neoranduiala launtrica si infatisarea exterioara

Despre femeile care poarta podoabe de aur si se impodobesc – Sf. Ioan Gura de Aur


Categorii

1. Slider, Crestinul in lume, Curvia, Duminica Mironositelor, Femeia crestina, Fericitul Filotei Zervakos, Profetii si marturii pentru vremurile de pe urma, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

160 Commentarii la ““CAND RUSINEA FEMEILOR VA DISPAREA, atunci ziua Judecatii va fi aproape“

<< Pagina 1 / 6 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Din start nu sunt de acord cu goliciunea afisata in zilele noastre: fete, femei (chiar insarcinate) care-si arata dizgratios burta, colaceii, soldurile sau decolteele prea generoase ori pantalonii prea mulati ce scot in evidenta forma corpului; DAR, SA STAM STRAMB SA JUDECAM DREPT, am amendamente:

    1. ‘Ţigăncile şi musulmanele se îmbracă decent, pentru a nu-i sminti pe bărbaţi’ – gresit!!! -musulmancele se imbraca in acest fel de frica barbatului si/sau ca asa e datina, portul…altfel – ce-ar pati, numai ele si Dumnezeu stie; tigancile – in schimb – ce folos ca umbla cu fustele pana-n podele da-s murdare, scarboase la gura si in atitudine, basca – daca o/le superi isi mai ridica poalele in cap si isi ‘bat’partile rusinoase ca sa te umileasca?! unde mai pui ca, anunturile din ziare si de pe la porti ce te imbie sa-ti ‘dezlege’ facaturile, sa-ti zica de deochi si alte asemenea…NASC si CRESC progenituri in acelasi spirit desantat, ordinar…si atunci vin si intreb: CE ESTE MAI IMPORTANTA – FORMA SAU FONDUL?

    2.Ajungem si la imbracaminte si ‘sulemenit’; nu este nimic dizgratios sau ofensator atata timp cat NU ATRAGI ATENTIA prin vestimentatie sau coafura…. NUMAI DACA esti machiata discret (vopsea de par apropiata celei naturale, lac de unghii sau o culoare pala, daca esti galbejita – un fond de ten usor, apropiat de culoarea pielii, rujul la fel, etc.), vestimentatia sa fie adecvata tipului de corp si varstei atunci N-AI CUM SA SMINTESI ‘saracii’ barbati!

    3.Marii creatori de moda sunt barbatii! Aratati-mi mie – care dintre barbati nu vor sa aiba la brat o femeie aranjata, dichisita?! Unii o prefera discreta, altii sexy, altii stilul vampa! Vedeti interconditionarea? Barbatii ‘cer’ femeile se ‘executa’. Credeti ca femeile se imbraca ca sa placa altor femei?! NU! Ele se imbraca ca sa placa barbatului si, in felul acesta sa aiba ascendent in fata alteia asupra careia i-ar atrage privirea de la ea. Ramane la latitudinea fiecareia sa-si stabileasca potrivit varstei, masurii, limitelor de bun simt pana unde sa se ‘duca’ atat cu machiajul cat si cu imbracatul…

    4.Se mai mentioneaza ca, niciodata n-a fost asa dezbracata lumea! Gresit! Duceti-va cu gandul la Roma antica si mai vorbim.

    ‘Carcotasilor’ le voi aminti o ‘isprava’ din Proloage: ‘se cobora un om mare si sfant din munte cu treburi in oras; la portile orasului ii dadea ocol cu nerusinare o desfranta (mai mult dezbracata, provocatoare, zdranganele pe ea, sulemenita tare…)la care, sfantul se infurie si incepe a o dojeni: ‘nu ti-e rusine obrazului sa ma ispitesti aratandu-ti farmecele?’ La care -desfranta- ca sa-l puna la punct in privinta judecarii ii raspunde: ‘Tu vorbesti?! Eu, sunt femeie si luata din a ta coasta am dreptul a ma uita la tine, tu – din pamant esti, numai spre pamant sa privesti!’

  2. Roma antica? Ah, adica acea societate pagana care omora crestini? Da, sigur, bun exemplu, nimerit chiar. Deci cu cat vom fi asemanatori Romei antice in idei, obiceiuri si haine, asa cum se vede, pe atat vom fi asemanatori si in prigonirea crestinilor astia “subversivi” care se imbraca din cap pana in picioare.

    Draga Magda, problema nu se pune numai in termenii a sminti sau nu barbatii. Ci in a pune sincer constiintei tale intrebarea: draga constiinta, ce spui, are nevoie Hristos de unghiile mele mari si ojate? Dar de rujul asta de pe buze, care lasa urme pe raclele sfintilor? Daca raspunsul este pozitiv, inseamna ca Sfintii Parinti nu au inteles nimic din ce este omul si e nevoie sa rescriem toata traditia Bisericii.

    Povestirea luata din proloage trebuie si ea inteleasa cu discernamant si data ca un exemplu prin care indemnam la a nu osandi oamenii, fie ei machiati sau nu. Dar acest lucru nu inseamna ca nu ne delimitam de comportamentele publice care sunt promovate agresiv de mass-media si care vor sa transmita mesajul – “fii ca noi, fii ca toata lumea”. Crestinul are de ales, dupa putinta sa, intre a fi “ca lumea” sau “a se osebi” de lume, raspunzand chemarii Dumnezeului nostru. E posibil sa cartim impotriva acestei chemari de renuntare completa la lucrurile acestei lumi, e posibil sa avem slabiciuni, dar nu trebuie sa ni le justificam si sa ni le intarim prin indreptatiri…Ci mai bine sa cautam ajutor pentru a trai cu adevarat crestineste. Domnul sa ne ajute inspre aceasta pe noi pe toti, pentru rugaciunile Maicii Sale!

  3. ‘Cuvinte’ am fost prost inteleasa!

    “Roma antica? Ah, adica acea societate pagana care omora crestini?” – noi nu suntem pagani, dar ne comportam ca ei! Referirea la Roma antica evidentia ‘portul’ de-atunci asemanator cu cel de-acum.

    Apoi! Constiinta mea imi spune ceea ce trebuie: nu port cercei, lanturi la gat, bratari(rareori..la ocazii) nu sarut moastele si icoanele lasand rujul pe ele, nu-mi dau cu oja stridenta pe unghii, decat cu lac transparent, unghiile taiate (nu din carne) dar scurte si aranjate, port decent.

    Ce am vrut eu sa scot in relief: ‘vina’ ambelor sexe in practica si incuviintarea modei,nearuncarea cu piatra numai intr-o parte (a femeii)…, eventual vederea de ambele parti (barbati si femei) a parului din proprii ochi prin asumarea pricinii caderii.

  4. Draga Magda,
    este adevarat ca probabil barbatii nu se smintesc daca o femeie este imbracata “decent” (personal am o mare retinere legata de acest cuvant – “decent” poate fi un costum Armani, eu cred ca un crestin trebuie sa se imbrace modest);
    aspectul este de alta natura: la ce-ti este de folos la mantuire o tinuta de genul celei specificate mai sus??
    te apropie de Hristos, de rugaciune , de sfinti, mai mult? ma indoiesc…
    si nici serviciul nu poate fi un pretext… nu am auzit inca nici o femeie “hartuita” ca nu e vopsita si fardata la locul de munca si nici ca poarta fusta mai lunga….
    trebuie sa te cercetezi fara partinire in adancul constiintei tale crestine sa vezi de ce ai inca nevoie de aceste “ornamente” externe…

  5. Buna ziua, voiam doar sa spun,
    Magda, ca sint de acord cu tine. De multe ori barbatii le incurajeaza pe femei sa se descopere asa ca nu e deloc drept sa dam doar vina pe femei. Sint poate si unele femei care o fac din dorinta de a fi “la moda”, pe scurt.
    Cred ca daca fiecare om, barbat sau femeie, indiferent cum ar fi imbracat, atunci cand are de ales, s-ar gandi “daca m-as intalni cu Mantuitorul mi-ar fi rusine de cum sint imbracat/a?” Iar daca constiinta nu te mustra si nu e ceva evident provocator, cred ca e bine.
    Nu cred , ca si tine ca trebuie sa fim extremisti in nimic, cu atat mai mult in cele ce tin de forma (atat timp cat nu sint evident provocatoare pentru altii din jur, mai slabi poate) , ca fariseii, in fond.

    Cu bine
    Bruno

  6. “Nu vreau sa mai vad uratenia lumii, necinstea, indecenta, nerusinarea, nesimtirea femeilor lipsite de minte, care sfideaza orice buna-cuviinta, orice curatie, orice fapta de omenie; fiind ca niste diavoli intrupati, cutreiera cu nerusinare pietele, drumurile, intrand pana si in biserici si manastiri, desantate, fardate, cu tigara in gura sau in mana, spre a strica sufletele curate si nevinovate, spre a le tara in mlastina depravarii si pierzaniei, aratandu-si goliciunea sufletului lor, lipsit de orice fapta buna sau virtute.

    De aceasta stare deplorabila in care se afla multime de femei sunt vinovati si responsabili majoritatea parintilor si sotilor, care in loc sa le faca sa se schimbe sau sa-si struneasca in vreun fel fiicele, sotiile, surorile, le indeamna tocmai ei la aceste necuratii, privindu-le cu mandrie si bucurandu-se sa le vada astfel impopotonate, boite, rujate. Vinovat este si regele si ceilalti responsabili, ministri, puterea, toti care sunt randuiti dupa voia lui Dumnezeu spre grija si pazirea societatii de toate relele, care dauneaza atat tarii cat si Bisericii. Si cea mai vinovata este Biserica care le ingaduie sa vina la sfintele slujbe si nu le interzice sa intre intr-o astfel de imbracaminte scandaloasa, sau rujate sa sarute icoanele sau sa se impartaseasca“.

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/05/07/descoperirile-dumnezeiesti-ale-avvei-filotei-zervakos/

  7. Magda, lumea moderna de azi vrea sa fie si cu Dumnezeu , dar si cu lumea. Ori acest lucru nu se poate. Mantuitorul o spune clar: Nu puteti sluji si lui Dumnezeu si lui Mamona. Deci e lesne de inteles ca o femeie crestina nu are treaba cu vopsitul unghiilor, vopsitul parului si altele asemenea. Ori cu Dumnezeu, ori cu lumea. Vom ajunge incet-incet sa spunem: aia nu-i nimic, aia nu-i nimic, si unde vom ajunge?

  8. Roxi!

    Hai sa nu judecam la ‘capete’! N-ai reusit sa suprinzi nuanta; nu stiu ce varsta ai, dar nu cred ca nu te-ai vopsit niciodata, nu cred ca n-ai avut unghiile vopsite niciodata! Si chiar daca asa este, e bine pentru tine dar asta nu inseamna sa crezi ca cele care se vopsesc – printre care si eu – slujim lui Mamona! Nu-mi i-a foc parul cu o culoare stridenta, nu exista pe unghiile mele rosu, roz, ori alta culoare ci doar lac transparent! N-ai citit tot si cu atentie. Si hai sa-ti mai spun ceva: sincer! Nu-mi plac fetele/femeile imbrobodite pe strada, cu aer de sfinte, cu fustele maturand strada…mai bine s-ar calugari – si atunci le-ar ‘aseza’ portul asta! Altfel – ar fi tot un fel de sminteala!

  9. Cine a citit “Dorite texte nedorite”, ca tot vorbim de judecata ‘la capete’, ce spune monahul anonim:

    Referitor la fetele/femeile aproape despuiate, cu port indecent: “Am vrea sa gasim in biserica un refugiu de la asaltul strazii, unde cu adevarat nu ai unde privi, femeile reale luandu-se la intrecere cu cele mai agresive reclame…femeile incearca sa atraga atentia oferindu-si trupul aproape gol. Ce scarbos trebuie sa fie sentimentul de a te simti pipaita peste tot cu privirile de catre toti cei pe care ii intalnesti! Sa se bucure toti de intimitatea ta pe care ar trebui sa o pastrezi doar pentru persoana iubita! Poate ca au o perversa placere in fata barbatilor pe care si ele ii plac, dar procedand astfel se ofera si celor care nu le place nici sa priveasca, dar sa le atinga…poate din cauza asta nu se mai pot face iubite, caci raman doar dorite…”

    Si-acum, trecem in cealalta parte:

    “Ca sa nu pacatuiesti printr-o rea intrebuintare, cei care au (trup frumos) trebuie sa-si poarte acest dar de la Dumnezeu cu discretie lumeasca macar, daca nu se poate si cu smerenie crestineasca. Dar atentie si la ispita pentru ‘smerenia’ cu care este purtata frumusetea trupeasca! Intalnesti tinere, care traiesc in lume nu in manastire, imbrobodite asa de abia mai pot vede pe unde merg, desi tin capul in pamant. Si aceasta este o exagerare. Calea de mijloc este imparateasca; masura lucrurilor este inteleapta. Fara exagerari de nici-un fel. Trebuie sa ne purtam firesc. Se vede ca oricum o dai este greu. Frumusetea trupeasca este intr-adevar greu de purtat, Probabil ca este valabil si pentru cei frumosi, ca si pentru cei bogati (Matei 19,23-24). Nu este deloc usor sa te porti firesc in afara si cu smerenie inauntru. Folosesc mentionarea unor exagerari ca sa dezvolt o paranteza despre asemenea persoane. Daca nu le-a cerut duhovnicul sa se poarte asa, ci o fac dupa voia lor, avem de-a face tot cu o ispita. De fapt, toate tentativele de a trai in lume ca in manastire sunt ispite…daca voia Dumnezeu asa ceva, atunci n-ar mai fi fost instituita cale monahala.”

  10. Nu stiu ce intelege “monahul anonim” prin FIRESC. Este un cuvant pe care, ca si decenta de care vorbea Doamna Angelica fiecare il poate interpreta asa cum crede de cuviinta spre a se indreptati (de regula). Ceea ce este firesc pentru firea cazuta sau, si mai rau, pentru firea ras-pervertita de lumea de azi nu e acelasi cu firescul… duhovnicesc, firea noastra originara, care… se recastiga greu, prin nevointa, nu vine asa, de la sine. Se poate da nastere la multa amagire cand se invoca firescul acesta, fara explicatii si nuante. Mult mai serioasa pentru un ortodox este referinta la cuvantul Sfintilor Parinti care au scris si pentru cei din lume, nu doar pentru cei din manastire. Iar cu referire la imbracaminte, cu siguranta nu aveau de scris decat despre mireni, ca dincolo e cam rezolvat 🙂

    Din pacate multi isi indreptatesc compromisurile cu lumea (si aici ma refer la multe lucruri, nu doar pe subiectul acesta) prin “teama de exagerari”, existand si preoti/”duhovnici” care ii imping puternic spre duhul lumesc, pentru ca ajung sa echivaleze ‘exagerarile’ cu iesirea din modele lumii. Astazi calea cea stramta, orice forma ar lua in lume este automat o “exagerare” pentru cei mai multi, chiar din Biserica. Calea ce larga e confortabila si… “fireasca”, nu superi pe nimeni, nu te pui rau cu “lumea”, desi Domnul a spus clar ca noi nu suntem din lume si ca lumea ii va uri pe cei care Il urmeaza, cum si pe El L-a urat… Ma deranjeaza argumentul cu “monahii”, care, iarasi, e impotriva Sfintilor Parinti, care in mod explicit au spus ca poruncile sunt aceleasi si pentru monahi si pentru mireni. Nu exista o cale mai larga pentru mireni si una foarte stramta numai pentru calugari. Ura fata de duhul lumii si iesirea cu duhul din lume trebuie sa o avem toti. Monahii trebuie sa fie tutuor pilda. Dar stiu, acestea sunt lucruri invechite…. Azi cel mai facil argument pentru cineva care vrea sa impace slava lumii (desarta) cu slava lui Dumnezeu este acesta: “nu sunt calugar” sau “nu vreau sa fiu calugar”… Si nu stiu daca ar mai spune asta si daca se cerceteaza mai atent si mai adanc la motivatiile interioare pentru care face sau nu face un lucru…

    Si cam asta este “trendul” acum in Biserica, din pacate, iar daca nici viziunile ceresti clare ale Fer. Filotei nu ne mai sperie… ce sa mai asteptam altceva? Asta ma intristeaza profund, cum chiar in Biserica esti grabnic judecat ca habotnic daca te straduiesti sa te porti cat de cat cam cum scriu Sfintii Parinti. Nu ostentativ, nu mandru, bineinteles, dar nici nu stiu cat de frecvent se mai poate intampla asta in mediul ostil de azi. Alfel, e clar ca osandim tocmai ceea ce lui Dumnezeu ii place cu adevarat (“cele cu aer de sfinte – mai bine s-ar claugari” – tz, tz…. oare de ce atata inversunare, pentru ca ne mustra tacit portul? “nu le asaza”, ‘smintesc”? nu cumva, poate, marturisesc simplu si firesc MODESTIA SI NORMALITATEA uitata de toata lumea? Numai pacatul sminteste, spun Parintii, nu faptele bune (daca sunt facute in duh simplu, sincer, ca sa nu zic smerit). Ah, in celalalt sens, desigur, si Hristos a scandalizat, a “smintit” si toti cei care se tin de El “smintesc” cugetul lumii… of, of, cum vrem noi sa le impacam pe toate…)

    Mie, de exemplu, mi-e drag sa vad (cum am vazut azi si n-am mai vazut de mult) o sora duhovniceasca pe strada (necunoscuta) cuviincioasa, serioasa, modesta (se vede si dupa mers, dupa miscari asta), luminoasa,… neimbrobodita, dar cu parul legat si natural, cu fusta lunga (nu midi cum e moda bisericeasca acum, deha, ca sa nu maturam pe jos, hm… si ca sa nu displacem oamenilor, poate 🙂 ) si cu privirea in jos, parand a se ruga discret in gand. Mereu m-a ajutat sa vad ca mai exista asa ceva si ca… nu e chiar totul pierdut si inghitit in haul modelor lumii… Chiar si al celor “decente” si legitimate de duhovnici!

  11. Magda
    Iti spun ca chiar nu m-am vopsit niciodata! Surprinzator. Da, sunt de acord cu ce ai spus despre fetele cu aer de sfinte, dar in realitate… Dar nici sa ne justificam ca e bine sa ne dam cu oja roz sau cu lac, sa ne vopsim parul”decent” si altele…. Sti, de multe ori vrem sa ne punem bine si cu lumea, adica sa nu fim ca niste imbrobodite, dar sa fim bine si cu Dumnezeu, sa ne odihnim constiinta ca ne-am facut cele duhovnicesti. Dar, nu uita, cei care umbla cu jumatati de masura sunt crestini de mana a doua.

  12. Si inca ceva: Sunt intru totul de acord cu parerea admin.

  13. Cu acest raspuns,inchei – cel putin aici – orice al comentariu:

    Da! Imi vopsesc parul la culoarea naturala pe care am avut-o.
    Da! Imi dau cu lac transparent pe unghii, dar taiate scurt.
    Da! Ma imbrac mai mult in pantaloni (sic!) si rareori in fusta (in nici-un caz mini…).
    Da! Ma imbrac mai mult sport si nu ies in nici-un fel in evidenta.

    Alegerea – in fond – apartine fiecaruia! Fii crestina pe de-antregul si lasa-ne/permite si altora sa cultive – poate – mai mult fondul, iar nu forma, mai ales cand nu ies deloc in evidenta, deci – nu intriga, nu sminteste – cu riscul de a ramane in ochii tai sau al altora – crestini second-hand!

    P.S.Judecata noastra -adesea subiectiva- nu cred ca este conforma – intotdeauna – cu cea a lui Dumnezeu.

  14. Asa este, judecatile noastre nu sunt ca ale lui Dumnezeu, dar de aici si pana a justifica ca e bine sa ne dam cu oja alba de nu stiu ce culoare, ca e bine sa ne vopsim parul etc.ca doar nu smintim mai e mult. Bun, de acord, fiecare face ce vrea. Dar asta nu inseamna ca intra in sfera normalului, din punct de vedere crestin, ca nu e nimic daca ne vopsim, daca ne machiem discretetc.
    E treaba ta ce faci, cum te imbraci si altele. daca constiinta e impacata, daca esti impacata cu Dumnezeu si nu consideri ca trebuie sa spui la spovedanie toate acestea, e in regula.

  15. Imi pare rau ca nu am citit articolul de mai sus si mai ales “aprinsele” comentarii la el ale surorilor si fratilor care “l-au comentat”!
    La surioara MAGDA apreciez doua lucruri: 1. MATURITATEA UNEI IDEI (pe care o s-o abordam mai jos) PRIVITOARE LA PURTAREA IN LUME a unei crestine; 2. SINCERITATEA DEBORDANTA cu care le spune si dezvaluie pe toate!
    A-L MARTURISI pe Hristos CERE si NECESITAT MULTA INTELEPCIUNE, si multa AGERIME!
    Las un pic ideea in supensie spre a povesti doua intamplari petrecute de curand…

    Am fost zilele trecute la Romteelcom, aici in Timisoara, spre a ma interesa de ceva (de o factura si daca s-a aprobat o cere pt. internet de catre conducerea Romtelecom). Incinta institutiei era si un frate ortodox de credinta. L-am salutat si m-am asezat langa el, pe un alt scaun, asteptand sa imi vina randul la d-na functionara…Funcftionara mi-a spus: “Dl. Vela, cererea cu privire la internetul pe care vreti sa-l puneti la tara este in curs de aprobare…” Fratele a auzit ca este vorba despre internet si spune CU VOCE TARE (in afar de noi doi mai era inca un barbat care astepta si el la rand pe scaun)…NU-I ASA CA SE IMPLINESTE PROFETIA AFINTILOR PARINTI…? (Fratele batea apropouri IMPRUDENT la ceea ce se spune despre TELEVIZOR in profetiile Sfintilor Parinti!)
    Care profetie, intreaba functionara? Eu care stiam despre ce vorbea fratele, am spus: “SPUN SFINTII PARINTI, CA IN VREMURILE DIN URMA VA FI UN DRAC IN CASELE TUTUROR OAMENILOR CARE VA AVEA CORPUL INTR-UN COLT DE CAMERA SI COARNELE PE CASA”? Si care este acest “drac”? iarasi intreaba functioanara, iar fratele spune UITE-L! Si arata inspre un televizor cu plasma mare care era in incinta institutiei, ACESTA ESTE!
    Functionara spune, “VAI DOMNULE DAR EXAGERATI, cum puteti vorbi asa?”, iar fratele spune iarasi: “Ba da doamna ACESTA ESTE ICOANA SATANEI”!!
    Eram pus intr-o situatie stanjenitoare! Fratele abordase atat de imprudent “subiectul”, el provocase discutia, si tot el O “INCALCISE”. Functionara continuua “Dumneata esti POCAIT, sau din vreun cult de pocaiti?” NU! SUNT CRESTIN ORTDOX!, Dar crestinii ortodocsi (continua functionara) NU SUNT ASA DE CATEGORICI de impotrivitori! TREABA LOR!, raspunse fratele “cu…asa-zisa demnitate”…!
    Ba chiar se uita la mine putin scrutator ca nu SAR SI EU mai tare in discutie! Eu sarmanu IMI REPROSAM ca de ce am facut imprudenta sa spun ce au profetit Sfintii Parinti despre DRACUL CU COARNELE PE CASA, ca uite am iscat un mic posibil scandal…
    Dar Dumnezeu a facut de s-a potolit discutia…, iar eu mi-am luat talpasita si ziua buna…stergandu-o englezeste…
    Inca o mica intamplare: Alataieri, dupa ce am sosit in Timisoara dintr-un alt oras (Lugoj) unde avusesem o problemea profesionala, mi-am zis ca inainte de a ma duce acasa sa ma duc la Catedrala si sa ma inchin Moastelor SF. IOSIF CEL NOU DE L PARTOS, caci mai aveam ceva greu de facut in ziua aceea. M-am dus, am intrat in Catedrala si m-am inchinat. Cand am plecat de la Sf. Moaste sa ma inchin si altor Icoane, vine un barbat cam la 40-45 de ani, se aseza la Icoana Mantuitorului (care nu este acoperita cu sticla), si pune niste hartii pe ea si mainile pe ea si se roaga (dupa felul cum se ruga se parea ca se roaga intens, caci tinea ochii inchisi si parea ca era adunat in ganduri…). Cine ma pune pe mine, si nu stau bland “in banca mea”, ma duc la el si ii spun calm: “Frate nu-i voie sa atingi Icoanele cu obiecte murdare si cu mainile…”. Vroiam sa-i mai spun ceva, dar nu am mai apucat ca se ridica cam enervat si imi pune: “Mai, tu vezi-ti de treaba ta si nu ma enerva si supara acum si aici… “. I-am spus si eu ceva (parca “bine, bine…”) ca a si plecat! Si ca si cum mi-ar fi facut in ciuda ATINGEA ORICE OBIECT SACRU cu mainile! (Eu mai vrusesem sa-i spun doar atat (dar nu am mai apucat), “poate ai fost la baie si ai uitat sa te speli (cum fac de obicei barbatii) sau poate ai pus mana pe tigara sau pe un obiect murdar si de asta nu e voie sa atingi icoanele cu mainile”)
    Si apoi i-am spus lui HRISTOS, “Departeaza Doamne mahnirea si tulburarea de la inima mea, ca uite eu am venit sa ma rog si plec acasa tulburat…si manios”!

    Acum sa DESLUSESC de ce am scris acestea!

    Pt. ca atitudinea mea de…”ravnitor crestin” nu a fost cea mai potrivita fata de acest om, si la fel si a fratelui (dar si a mea la Romtelecom).
    Si pentru ca si alti frati crestini si surori crestine reactioneaza SIMILAR in lume in circumstante si imprejurari asemanatoare, adica FARA INTELEPCIUNE!
    Stiu foarte multe fete si surori mai in varsta si farti crestini CARE SUNT ATENTI DOAR LA EXTERIOR! doar la gesturi si imbracaminte si atitudini etc, fara ca sa incerce sa surprinda CE ESTE IN INIMA OMULUI!
    Poate in Biserica vin PENTRU PRIMA DATA, fete si baieti care NU STIU NIMIC despre Viata de credinta, si poate INSUSI INGERUL PAZITOR si HARUL ii duc acolo…in Biserica
    Dar VAI, crestinii care ii intampina, in loc sa-i mangaie INCEP SA-I BOMBARDEZE, “VAI ASA VII TU LA BISERICA, vai cum indraznesti, vai asa …, vai pe dincolo…etc!” UITAND SARMANII CA SI EI AU FOST ODATA ASA…NECURATI si pe dinauntru si pe dinafara…!
    Prin urmare, un FIU RATACIT cand se intoarce LA CASA BISERICII SI A TATALUI CERESC ar trebui sa fie INTAMPINAT CA TATAL MILOSTIV DIN EVANGHELIE, care nu s-a apucat sa-i faca MORALA, fiului sau celui pierdut! Adica BISERICA si o comunitate bisericeasca AR TREBUI SA FIE CA UN SPITAL, in care cei care au fost vindecati sau sunt in curs de vindecare de patimi si vicii si pacate…sa-i primeasca si INCONJOARE CU BLANDETE SI DRAGOSTE pe cei care sunt IMBOLNAVITI si IMBACSITI si CONTAMINATI si CIUMATI de duhul lumii…!

    Dar aceasta este valabila pt. cei care vin cu probleme si SUNT SINCERI!
    Cei care sunt DOAR CURIOSI, si intra in Biserica UITANDU-SE PE PERETI si…nerugandu-se ACESTIA TREBUIE LUATI DE-O PARTE si…dojeniti, dar BLAND la inceput si apoi mai tare, daca mai persista!

    Asa de tare m-a tulburat reactia acelui barbat, ca apoi mi-a trecut prin cap o idee (de fapt 2 idei) si anume ca: 1. BINE AR FI DE S-AR FACE NISTE AFISE MARI LA INTRAREA IN BISERICA care sa le spuna celor care intra cam asa: “ATENTIE, ICOANELE SI MOASTELE NU SE ATING DE CATRE VIZITATORI DACA: au ruj pe buze; Au atins obiecte murdare inainte de a intra in Biserica si nu au apucat sa se spele; au fost la WC si au uitat sa se spele; au fumat; au baut alcool; au avut relatii intime ….etc.”; Si 2. Sa fie facute niste PLIANTE in care sa fie ATRASA atentia asupra acestor lucruri care sa se dea MAI ALES LA IESIRE celor care s-au inchinat (dar si la intrare) CA SA SE RUSINEZE, cand vor citi in liniste, daca nu au fost in regula la intrarea in biserica!

    UN TAIOR clasic cu fusta lunga si o imbracaminte decenta NU SMINTESC pe nimeni!
    Am vazut si fete in negru care sunt DOAR PE DINAFARA crestine si care traiesc fara straja de sine si in betia imaginatiei si a gandurilor!
    Si am vazut si fete (colege avocate) “dichisite” CARE SE SMEREAU SINCER si nefatarnic ca vamesul din pilda cu vamesul si fariseul!

    SA FIM CRESTINI CU O SINGURA FATA si nu cu mai multe, SPUNE PARINTELE ARSENIE BOCA!
    Dar sa luam seama ca HRANA TARE este pt. crestinii care nu mai sunt …”de lapte” ci mai crescuti, numai ca se adeveresc CUVINTELE SF. AP. PAVEL din EVREI, cap.5, vers.12-13!
    Si sa mai luam seama bine si la faptul ca unii frati si surori CARE se LUPTA SA IASA DIN CLOACA LIPICIOASA SI MLASTINOASA A LUMII, atunci cand vin in Biserica, COLOANA VERTEBRALA DUHOVNICEASCA a lor (a sufletului lor) este FIRAVA si SLABA si NU POATE DUCE orice greutate de mustrare si repros, fiindca SE POATE …rupe!

    Spune Sf. Ap. Pavel asa: “ADUCETI-VA AMINTE ca, odininioara,voi, ….care erati morti prin gresealel si pacatele voastre, in care ati umblat mai inainte, potrivit stapanitorului puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fii neascultarii…. erati in vremea aceea, in afara de Hristos, instrainati de cetatenia lui Isarel, lipsiti de nadejde si fara de Dumnezeu, in lume.” (cf.EFESENI, cap.2, vers.2, 12-13), si ca DUMNEZEU asa cum eram ne-a ridicat si ne-a intors de pe calea pierzarii! Si NE-A IERTAT CEI 10 MII DE TALANTI DE PACATE!

    Acum se cuvine sa fim si noi cu aproapele rabdatori SA-L ODIHNIM (cf. PARINTELE PAISIE AGHIORITUL), evident nu in pacate, ci sa-i trecem cu vederea multe adica “CEI 100 doar de dinari” pe care ii are datorie fata de…DREPATATEA EXIGENTEI NOASTRE…si mai degaba il vom ajuta asa SA IL AFLE SI EL PE HRISTOS!

    Parintele PAISIE AGHIORITUL spune ca nu prea trebuie sa fim ravnitori cu mustareare altora CI SA INFATISAM BINELE CAT PUTEM DE MULT, si atunci RAUL SE VA MUSTRA DE LA SINE!

    Ce sa mai spun, am spus cam multe si fara rost…! Dar SUNT SURORI CRESTINE adevarate PE DINAUNTRU (in inima…) peste tot, din parlament si pana la ultima agricultoare de la tara…si sunt si IPOCRITE peste tot…!

    SA FIE SINCERE ca surioara MAGDA si insusi Domnul le va invata sa se poartte in lumne si SA-L MARTURISEASCA CU INTELEPCIUNE SI PUTERE SI MAI ALES…eficenta…!

    AMIN! HRISTOS A INVIAT!

  16. Tot ce va propunem (Magda si Roxi) este sa incercam sa pastram discutia in sfera principiilor si ideilor si nu a referirilor sau chiar judecatilor personale.

  17. UPS!

    Ce vrea sa insemne ‘sa pastram discutia in sfera principiilor si ideilor si nu a referirilor sau chiar judecatilor personale.’ – numai aici ?(in cazul de fata am si mentionat ca nu voi mai comenta asupra subiectului si chiar ma tin de cuvant cand spun ceva)sau la oricare alt subiect?!

    Mi-e neclar in special ‘nu a referirilor/judecatilor personale’ – adicatelea – interzis – exemplificarile din viata personala ?

    Daca asta se doreste – pacat! – vroiam doar sa ia aminte si altii din propriile-mi patanii de-a lungul urcusului meu duhovnicesc ce, uneori este cu poticneli, caderi si reveniri!

    P.S. Doresc un raspuns daca se poate.

  18. Nu, nu ne intelege gresit, Magda! Mai clar si mai direct spus, ideea era sa nu va certati 🙂 Si pentru asta e bine de evitat sa ne referim la ce face sau nu face celalalt si sa discutam problemele in principiu. In situatia asta particulara, e drept, nu cred ca ajuta foarte mult nici sa ne dam exemplu pe noi insine, indiferent in care directie. Iertati!

  19. Surioara Magda, exista un risc pt. fratii si surorile din fata monitoarelor sa ISI DEA DRUMUL LA GURA (cum am facut eu cam imprudent de multe ori…) si sa inceapa sa “JUDECE” pe aproapele, si viata aproapelui…cam fara atentie la…”doza”.

    Cred ca fratele ADMIN a vrut sa spuna ca este INTELEPT sa nu “sara vreo sora” sau frate peste “PARLEAZUL atentiei si grijii delicate” si sa inceapa “SA JUDECE MAI CU ASPRIME” pe aproapele si sa raneasca printr-o lipsa de prudenta sufletul si inima aproapelui (adica mai pe sleau sa nu incepeti sa va “piscati” fratiille voastre (surioara ROXI si fratia ta) cu “reprosuri” cam usturatoare…)!

    Eu asta am inteles…”sa nu intrati in detalii…mai smintitoare”!

    Iar de am inteles gresit, sa ma iertati si fratia voastra si fratele ADMIN!

    INSA mici RELATARI din PATANII personale suferite pe propria piele in trecut (de catre fratia voastra sau alti frati care scriu pe acest site)DIN CARE SA AIBE SA INVETE CEVA FOLOSITOR cat mai multi cititori, CRED CA SUNT BINEVENITE la orice ora!

    Abia asteptam sa le citim…HRISTOS A INVIAT!

  20. Pt.admin:

    O-i fi eu capoasa, dar stiu cand sa ma opresc!
    Mai ales ca pe-aici sunt oaspete iar nu gazda 🙂
    ‘Pacatul’ e ca:
    1. prin scris nu se pot sesiza anumite nuante, ideile sunt luate la modul brut; atata timp cat nu vezi expresia fetei cuiva, nu-i sesizezi inflexiunile vocii…
    2. alta ‘nenorocire’ (pentru mine) este ca nu stiu sa folosesc motonei d-astia decat pe mail! Asa, poate s-ar prinde lumea cand vorbesc serios, cand glumesc…
    3.Stiu ca acum chiar o sa va incrancenati pe mine, catarca fiind (asa imi spunea sora-mea) pe vremuri…DAR vreau – totusi – o lamurire la “nu cred ca ajuta foarte mult nici sa ne dam exemplu pe noi insine, indiferent in care directie” – adica – prin extensie – in general…si la alte subiecte? Fiindca raspunsul mi s-a parut un pic neclar.

  21. Pfui! Cum il nimeri p-asta? Ca nu stiu cum de l-am facut, pe ce am apasat!

  22. Da, suntem multumiti de “traducerea” fratelui Gheorghita 🙂
    Adaug ca raspuns la ultimul mesaj al Magdei ca nu cred ca e bine sa spunem ceva in sensul asta: eu fac asa si asa e bine cum fac eu… (ma/nu ma vopsesc natural, etc.)

  23. “E mai mare omul în genunchi decât în picioare.” (Din cuvântările Părintelui Arsenie Boca)

  24. Magda, te rog sa ma ierti daca te-am jignit intr-un fel, nu asta am intentionat. In schimb, mi-am dat seama de un lucru: esti o persoana sincera, luptatoare, care nu te dai batuta usor. Un lucru f bun. Sunt de acord cu ce a spus admin. ca am cam transformat aceasta pagina intr-una de lupta a ideilor noastre. Cred ca fiecare din noi trebuie sau ar trebui sa aiba maturitatea necesara alegerii: daca te imbraci nu stiu cum si altele. Cred ca concluzia ar fi: nu e bine sa faceti nici ca mine, nici ca Magda. Sa ne dea Dumnezeu maturitatea necesara intelegerii caii celei adevarate. Si gata- sper ca e ultime replica. Si sincer, Magda, mi-ar placea sa mai discut cu tine si despre altele.

  25. @STUBBORN

    Aici, pe site – cel putin eu – incerc cu ajutorul vostru sa ma ‘cizelez’ d.p.d.v. duhovniceste fiindca “Acolo unde nu eşti cioplit eşti un necioplit.”(tot Pr.Arsenie Boca)

  26. Draga Magda,

    Mi se intampla uneori sa raman cu privirea lipita de icoana Sfintei Fecioare Maria si sa-mi umplu sufletul de frumusetea ei sfanta. Cat de gingasa si, in acelasi timp, cat de puternica femeie! Cat de putin mai seamana cu Ea, ele, femeile crestine de azi. Cat de sus a inaltat crestinismul femeia prin Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, ce a rascumparat pacatul Evei izgonite din Rai devenind Rug Aprins al Dumnezeirii, care s-a coborat la noi, intrupandu-se din pantecul Ei Sfant de femeie smerita si demna. Demna, pentru ca a fost atat de pura, incat a devenit « chivot » al Duhului Sfant care a asezat pe Dumnezeu Intrupat in pantecul Ei. Smerita, fiindca a primit fara ezitare sa implineasca dorinta Domnului de a se naste prin Ea in chip omenesc, si a indurat toate blamarile pe care aceasta asumare i le-au adus, de la cei care nu au acceptat rolul ei de Maica a Domnului prin care mantuirea noastra a devenit posibila. Si cat de jos a cazut femeia de azi. Femeia « moderna », femeia saracita de tot ce-i putea darui demnitatea si smerenia pe care o priveam in icoana. Cine poate fi mai bun model pentru femeia crestina, decat Sfanta Maica a Domnului? Care femeie din lumea asta o poate intrece in credinta, cumintenie, intelepciune, discretie, frumusete si spirit de sacrificiu? Dar nu, femeia de azi, chiar cea din lumea crestina, nu o mai are ca model pe Fecioara Maria, ci pe « starul » gen Madonna sau « surogatele » ei. Femeia « cool » se preocupa de cariera, bani, moda, coafor, baruri, jocuri de noroc, striper-i, fitness, amanti, intrigi, barfe, discoteci, si schopping! Cat de eleganta este Sfanta Fecioara in haina ei aurita de sfintenie si cat de penibila femeia « Madonna », mai mult dezbracata, miscandu-se provocator, cu o lascivitate libidinoasa, care o reduce la nivelul unui « obiect « de placeri. Si ce fericita este ea, biata, cand ajunge la acest injositor nivel si este considerata « sexy » ! Cata finete si calm sufletesc emana Preacurata Maica a Domnului. Cata vulgaritate si agitatie nefireasca, teatrala, comerciala emana femeia «Madonna » a vremurilor noastre, pentru care scopul este : « sa reuseasca in viata », adica sa aiba cariera, bani si barbati cat mai puternici care sa o urce pe scara sociala. Dar de Scara Sfantului Ioan, pe care Maica Domnului a urcat-o zburand pe aripi ingeresti, femeia crestina moderna nici macar nu a prea auzit. La aceasta Scara nici nu se gandeste, nu mai are timp, si pe urma ea « are felul ei » de a crede, nu are prea multa nevoie de Biserica, eventual la o nunta, un botez, o inmormantare mai da pe acolo in graba, sau o data-de doua ori pe an la vreo mare Sarbatoare, daca nu cumva este ocupata cu scara sociala pe care nu se mai satura sa vrea sa o urce, pana la epuizare si …moarte. Fiindca viata cea adevarata nu la capatul de sus al scarii sociale se gaseste, ci la capatul de sus al Scarii Sfantului Ioan…acolo unde este MANTUIREA. De mantuire, femeia »Madonna» nu se ingrijeste, nici nu-i pasa, prefera zodiacul, ezoterismul sau pe mama Omida, dar in ruptul capului nu se uita mai adanc, mai atent la icoana Maicii Domnului, ca oglindindu-se in ea sa inteleaga cat de putin mai este demna, feminina si crestina. Refuzand modelul Sfintei Fecioare Maria si adulandu-l pe cel al Madonnei, femeia moderna a parcurs toate etapele degenerarii morale si spirituale, uitand de moarte, de moartea vesnica, iremediabila care o asteapta, daca nu-si va restaura in suflet si constiinta chipul sfinteniei, chipul femeii demne si smerite, chipul Maicii Mantuitorului nostru Iisus HRISTOS!
    Cand ai dubii despre cum sa te imbraci, priveste un pic in OGLINDA, care este Maica Domnului, si vezi ce iti spune!

  27. Hmmm….
    – extremele, batu-le-ar vina! Eu vorbesc de port decent, tu – si altii – sariti in extreme! Mi se pare neinspirata, ca sa nu spun exagerata comparatia: dintre toate exemplele ai ales-o pe Madona! Nu mi-a placut niciodata! Este urata, vulgara si nici macar de pe meleagurile noastre. Ca nici ale noastre nu sunt departe de modelul mai sus amintit, este altceva!

    -“femeia moderna a parcurs toate etapele degenerarii morale si spirituale” – adevarat si corect!…DAR…. cine/cand/in ce masura – de-a lungul timpului – a determinat despuierea asta fizica si morala a femeii?! Fetele/femeile sunt nascute/crescute in societatea de azi, nu?! Iata factorii determinanti:societatea, mass-media, propria familie ce au determinat nebunia din zilele noastre. Nu fac pe avocatul (lor) din oficiu, dar nu stiu cata vina au ele insele (femeile)…cat familia, societatea…ele (fete si/sau baieti) sunt produsul a ceea ce vad,li se ofera ca ‘model’, nu?

    P.S. In privinta mea – stai linistit – nu-mi fac probleme de constiinta! Multumesc – oricum – pentru sfat.

  28. “………..Si de toate straduintele se bucura slava desarta. De pilda: sunt stapanit de slava desarta cand postesc; dezlegandu-l, ca sa nu fiu cunoscut (ca postitor), iarasi ma stapaneste slava desarta, pentru modestia mea; imbracandu-ma in haine luxoase sunt biruit de ea , schimbandu-le in haine nearatoase, iarasi sunt stapanit de ea; vorbind, sunt biruit de ea; tacand, iarasi sunt biruit de ea (561) . Oricum voi arunca acest glob cu trei coarne, totdeauna unul sta drept si el e cel din centru.

    (561) ……….Fiecare floare morala sau virtute are umbra ei in slava desara. Aceasta impletire tine de o etapa inca nedesavarsita a firii noastre. Patima e asa de impletita cu firea, incat ni se pare ca luptand cu ea, luptam cu firea noastra si e greu sa luptam cu ea. Numai o intelegere radicala a firii noastre ca regasindu-se deplin cand se uita pe sine, sau se preda total lui Dumnezeu si semenilor, ne scoate din aceasta stare contradictorie si chinuitoare, pentru a ne ridica la starea paradoxala suprema, fericita si deplin conforma cu ea: la starea in care nu mai esti prin tine, ci prin Dumnezeu, prin Cel ce te iubeste si pe Carei Il iubesti desavarsit.”
    (Scara Sfantului Ioan Scararul / Ed. 1980)

  29. Asa este, nu ne putem culca nicicand pe-o ureche, dar lupta incepe cu formele grosiere si avanseaza pana la cele mai subtiri, cu care avem de luptat toata viata.

  30. un exemplu de moda crestina ortodoxa si de decenta feminina exemplara…:http://www.12praz.ru/

    Sa ia aminte si romancele noastre…!

    HRISTOS A INVIAT!

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate