INSELACIUNEA BOGATIEI CONSUMISTE SI BINELE DIN RAUL CRIZEI ECONOMICE. Cum sa ne raportam la criza? (II) Saracie si cugetare duhovniceasca

Intr-o criza continua!

Criza incepe din momentul in care nu mai avem bani sa su­pravietuim, sa ne platim datoriile cu­rente, si nu cand nu avem suficiente venituri ca sa mergem pe terenul de sport, sa facem o excursie, sa ne lu­am tigari, sau cea mai moderna masi­na, si alte lucruri prisositoare. Cu al­te cuvinte, cand nu murim de foame, cand putem sa ne cumparam lucrurile de stricta necesitate sa nu vorbim des­pre criza! Daca insa voim sa ducem o viata „imparateasca”, fara restrictii si fara nici un fel de privatiune, facand lucruri de prisos care nu contribuie la convietuirea noastra pasnica, sana­toasa, atunci, si propria noastra banca s-avem, nu ne vor ajunge banii, pentru ca poftele n-au sfarsit. Mereu vom fi in criza, si nu numai in criza economica!

Prin urmare, problema care va tre­bui sa-l preocupe pe orice om intelept este sa cerceteze, sa descopere de cati bani are nevoie ca sa supravietuiasca decent, pentru ca daca nu trage linia va cadea in cursa, vanand continuu banul, cu tot ceea ce inseamna acesta pentru supravietuirea lui pe mai de­parte. Atunci nu va munci ca sa vie­tuiasca, ci va vietui ca sa munceasca. Banul va fi viata lui! Este important de consemnat faptul ca, dupa studiile facute de un numar mai mare de 100 de universitati americane despre cum poate omul sa reuseasca in viata prin bogatie, s-a ajuns la urmatoarea con­cluzie: calitatea vietii nu depinde de bogatie! Conform stiintei, viata ferici­ta se raporteaza la cuvintele Sfantului Apostol Pavel: Sa ne multumim si sa ne limitam la cele putine si la cele necesare ([cf.] I Timotei 6,8) („Investitorul”, nr. 4-6, 2006, p. 40).[1] Nimeni n-a dobandit fericirea in viata in fata unei mese uriase de calcul. “De altfel, nevoile noastre ca sa vietuim din punct de vedere bi­ologic sunt foarte putine, nu mai mult de 2500 de calorii pe zi!”, declara un om bogat, Nicolas Hayek, proprie­tarul fabricilor de ceasuri elvetiene Swatch („Vima”, 30.06.2002). Aceasta inseamna ca daca doresti sa nu cazi in cursa din pricina lacomiei, distrugandu-ti viata, daca doresti sa te desfatezi ca un om, traindu-ti viata linistit, trebuie sa tragi o linie, sa pui o limita si sa zici: „Pana aici! Mai incolo nu voi trece!” Cu alte cuvinte, limiteaza-te la cele necesare pentru supravietuire si nu descinde pe o astfel de cale lipsita de infranare, pentru ca ea n-are sfar­sit. Domnul a zis: Vedeti si paziti-va de toata lacomia, caci viata cuiva nu sta in prisosul bogatiilor sale (Luca 12,15).

*

„In vremurile din urma, sub inraurirea stapanitorului acestei lumi, oamenii vor fi cuprinsi de nebunia nemaiintalnita a alipirii de cele materiale, de cele trupesti. De aceea se vor lasa prada in intregime grijilor paman­testi pentru propasirea lor economica. Se vor indeletnici in mod exclusiv cu cele paman­testi, ca si cum ar urma sa traiasca vesnic pe pamant. Si, de vreme ce vor deveni materialisti, vor uita cu desavarsire de vesnicie. Vor uita cu desavarsire si de adevaratul Dumnezeu, si vor ajunge necredinciosi!” (Sfantul Ignatie Briancianinov)

Sfatul intelept

Inteleptul arhimandrit Ioil Giannacopoulos († 1966) a dat fiilor sai duhovnicesti urmatorul sfat de aur:

„Luati seama la lucrurile mate­riale pe care le aveti de prisos, dar si la lucrurile duhovnicesti pe care nu le aveti!”

Cand privim la cele duhovnicesti pe care nu le avem, atunci (daca avem constiinta) ne straduim sa le doban­dim, adica sa devenim bogati duhovniceste, umplandu-ne inimile. Si cu inima plina vom vedea bunurile ma­teriale cu celalalt ochi, curat, duhovniceste, fara sa ne chinuie angoasa ca­re distruge sanatatea trupului si a sufletului. (In timp ce, daca ne ocupam cu  inmultirea  bunurilor  materiale, inima noastra se va goli si mereu ni se va parea ca toate sunt goale, fara sens, si ne vor chinui angoasa si sin­guratatea). Noi aplicam sfatul pa­rintelui Ioil in sens invers, adica lu­am seama la cele duhovnicesti pe care le avem (iar in ceea ce priveste lucru­rile materiale, la ceea ce nu avem). „Eu postesc!”, imi spunea cineva, impaunandu-se. Dar cand l-am intrebat: „Cand?”, mi-a raspuns: „In fiecare vineri din Saptamana Patimilor!” Un al­tul imi spunea: „Eu merg la biserica!” Si l-am intrebat: „Cand?” Mi-a spus: _„De Craciun, de Paste, la nunti, la bo­tezuri, la parastase!” si se lauda cu acest lucru. Iata ca privim la cele du­hovnicesti, ce virtuti avem, cat de buni si de desavarsiti suntem, si ne simtim „acoperiti” in toate. De aceea nu sim­tim nevoia sa crestem, sa sporim, sa inmultim bogatia noastra duhovni­ceasca (privim saracia noastra duhov­niceasca ca pe o mare bogatie!).

Dimpotriva, luand aminte la bunu­rile materiale, sesizam ceea ce n-avem. Astfel, si multe bunuri sa detinem, tot ni se par putine, pentru ca ne lipsesc multe, foarte multe. De exemplu, vom vedea ca n-avem cea mai buna masina, cea mai buna casa, cea mai buna slujba, ca nu detinem una sau cealal­ta, si lucrurile continua la nesfarsit. Si, astfel, facem din viata noastra un talmes-balmes si ne pierdem. Va amintiti ca Aristotel Onassis avea bani, masini, vapoare, elicoptere, aeropla­ne, ce nu avea…!, insa nu lua seama la ceea ce avea, ci la ceea ce-i lipsea. Si, intr-adevar, ii lipseau si alti bani, si alte vapoare, si alte aeroplane, si alte elicoptere… si s-a aruncat in lupta ca sa-si inmulteasca bunurile! Cand pri­vim insa la ceea ce avem, si putine sa fie, ni se vor parea multe. Si le vom pretui pe acestea pe care le avem, le vom valorifica si ne vom bucura de ele si, dincolo de toate, ne vom linis­ti de angoasele, deprimarile care ne vaneaza. Si nu numai atat, dar Il vom preamari pe Dumnezeu pentru multe bunuri pe care ni le-a daruit din mi­lostivirea Lui..

La azilul de batrani din Patras se afla o batrana pe nume Dimitra, ca­re a stat multi ani la pat fara sa se ri­dice nici pentru nevoile ei trupesti. A murit in anul 2005. Toata atentia aces­tei batrane „s-a lipit” de ceea ce avea. De acestea se bucura si nici prin gand nu-i trecea sa cugete ca-i lipseste ceva. Il preamarea pe Dumnezeu din inima ei pentru bunurile pe care le avea. Astfel, zicea: „Am toate bunata­tile, unii n-au nici ce sa manance, in­sa eu am mancarea mea! Unii dorm afara in frig, eu am dormitorul meu si caldurica! Slava lui Dumnezeu!” Cati o vedeau, ramaneau socati de multu­mirea ei sufleteasca si de rugaciunea pe care o inalta catre Dumnezeu! Un intelept spune: „Daca nu le avem pe cele care ne plac, sa ne placa cele pe care le avem!”

*

„Poti fi sarac, dar sa te arati bogat cand porti bogatia in sufletul tau, cand nu ai an­goasa dobandirii de bunuri materiale. Si poti fi bogat in lucruri, dar sarac cand doresti sa dobandesti si altele. Deci, daca dorim mai multe, inseamna ca suntem saraci, ca nu avem. Asadar, sa devenim intr-adevar bogati, dobandind bogatia sufleteasca!” (Prelucrare dupa Omilia 80 la Evanghelia Sfantului Matei a Sfantului Ioan Gura de Aur).

Spinii

S-a scris: „Cu bani poti cumpara un pat, dar nu si somnul. Poti cumpara carti, nu si desteptaciune, mancaruri gustoase, dar nu si pofta de mancare, podoabe, insa nu si fru­musete!” Si noi completam: cu bani poti cumpara un ghimpe in intregime de aur, ca sa ti-l infigi in cap!

Este posibil ca somajul si izolarea sa fie o mare plaga sociala, insa boga­tia in mainile oamenilor este, de asemenea, o plaga, un spin. In mod con­cret: sociologii elvetieni Frey Bruno si Alois Stutzer de la Universitatea din Zurich, cercetand 6000 de compatri­oti bogati, au ajuns la concluzia ca bo­gatia are urmari nefaste, il „costa” pe om („Politica”, ianuarie-februarie, nr. 23,2002).

Sa nu uitam ca Mantuitorul nostru Iisus Hristos Cel Atotintelept asea­mana grijile pentru bogatie cu spi­nii (v. Matei 13, 22) care-l inteapa pe omul simtitor, facandu-l sa nu aiba li­niste noaptea (v. Isus Sirah 31,1), pre­cum bogatul nebun din parabola pe care nu-l mai prindea somnul din pri­cina ca se chinuia sa afle solutii cum sa-si adaposteasca bunurile (v. Luca 12, 21). In tot cazul, bogatia nu te lasa in liniste, nu-ti aduce fericirea. Amintiti-va din nou ca Hristos nu­meste bogatia inselatorie [inselaciune] (v. Matei 13, 22), pentru ca-l insala pe omul nemintos, ii creeaza pseudosentimentul ca, dobandind bogatia, pluteste in largul apelor fericirii, in timp ce, dimpotri­va, se intampla invers, in loc de tran­dafiri el apuca spini.

a. Omul care n-a suportat bogatia

Austriacul Karl Rabeder se tra­gea dintr-o familie saraca si a avut in viata lui ambitia sa devina bogat. A devenit intr-adevar bogat, insa a vazut ca in aceasta stare nu mai avea timp sa se bucure de lucrurile sim­ple si frumoase ale vietii. De aceea a si marturisit: „Viata mea a devenit foarte complicata, banii sunt antiproductivi, nu aduc fericirea” („Elefterotipia”, 10.02.2010).

Si a luat hotararea sa se debarase­ze de bogatia materiala, care se ridi­ca aproximativ la suma de 4.000.000 de euro, avere pe care o dobandise cu multa osteneala. „Bogatia si con­sumul sunt o boala!, a declarat el, de aceea, cati ani mi-au mai ramas de trait, voi vietui liber!” Si si-a petrecut cealalta vreme a vietii intr-o mica locuinta din Alpi, inchiriindu-si o gar­soniera la Insbruck (Hristos Mihailidis, „Elefterotipia”, 10.02.2010).

S-a trudit, s-a ostenit, ca sa esueze. Si acum, cand s-a debarasat de boga­tia lui si a vietuit ca sarac, a simtit ca a izbandit in viata? Aceasta este via­ta, sa vietuiesti ca un sarac intr-o gar­soniera si intr-o casa saracacioasa? Acum, pur si simplu, n-a simtit sufo­carea, n-a simtit chinul venit din con­strangerea bogatiei. Cu siguranta in­sa a simtit un alt fel de sufocare, lipsa sensului vietii, care vine doar din cunoasterea Vietii celei adevarate, Care este Iisus Hristos.

„Totul nu este sa traim, ci sa stim pentru ce traim. Altfel ar fi de preferat sa nu traim, chiar daca in jurul nostru se gaseste multa paine.” (Feodor Dostoievski, Fratii Karamazov).

*

„Toate aceste lucruri pe care le vanezi in viata ta sunt mai prejos decat tine. Si au valoare mult mai mica decat tine. Asadar, vrei sa devii fericit? Cauta sa afli ceva mai bun, superior, ceva mai pretios decat tine. Pentru ca doar atunci vei deveni ceva mai bun decat esti acum!” (Fericitul Augustin)

Mai bine sarac decat bogat

Da, este mai bine sa fii sarac de­cat bogat, si nu numai pentru ca bogatia, dupa cuvantul lui Hristos, inseamna spini in sufletul omenesc sensibil, ci si dintr-un motiv mult mai serios: Domnul Cel milostiv il fericeste pe omul care este in lipsuri, care sufera, care flamanzeste:

Fericiti cei ce fla­manzesc si inseteaza de dreptate, ca aceia se vor satura (Luca 6, 21).

Si a te satu­ra inseamna ca deja ti-a fost pregatita „masa” cea mai buna cu bunurile nestricacioase si vesnice. Adica Domnul te va rasplati in ceruri cu cele de sus, asa cum a facut cu saracul Lazar din parabola (v. Luca 16,19-31).

Cu alte cuvinte, saracia noastra (cand rabdam fara sa cartim) devi­ne cale care duce catre Imparatia lui Dumnezeu si ceea ce este mai bun pentru un crestin:

„daca rabdam cu multumire saracia noastra, ni se iarta pacatele si dobandim indrazneala inaintea lui Dumnezeu. Si, astfel, saracia noastra devine pricina de a dobandi odihna si bucuria vesnica” (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilia 77, 4).

Insa, pe cat de lesne ii este saracului sa mearga in Rai, pe atat de greu ii este bogatului sa ajunga acolo. Man­tuitorul Insusi a spus:

Mai lesne es­te unei camile sa intre prin urechile acu­lui decat sa intre un bogat in Imparatia lui Dumnezeu! (Matei 19,24).

Expresia „urechile acului” se refera la portile inguste si foarte joase ale zidurilor ce­tatii. Pentru a trece prin aceste deschi­zaturi camila trebuia sa fie despovarata, sa ingenuncheze si sa se faca una cu pamantul.[2] Cu alte cuvinte, bogatii, daca vor sa se mantuiasca, trebuie sa se plece, sa se smereasca, aruncand de la ei povara bogatiei, ajutandu-i pe saraci, dupa cuvantul Domnului:

Faceti-va prieteni cu bogatia nedreapta, ca, atunci, cand veti parasi viata, sa va pri­measca in corturile cele vesnice (Luca 16, 9).

Altfel, fara milostenii, pe bogati ii asteapta iadul.

Dar vai voua, bogatilor, ca va lu­ati pe pamant mangaierea voastra! (Lu­ca 6, 24).

Va dezmierdati pe pamant cu bunurile voastre ca si bogatul din parabola (v. Luca 16, 25), urmand sa ardeti pentru vesnicie in focul cel ne­stins (v. Luca 16, 24). Aceasta inseam­na ca, daca am avea „mintea” lui Hristos, am vana saracia si nu bogatia! Am jindui dupa saracie precum cel info­metat dupa paine! Si daca ne-ar pica in maini bogatia, am risipi-o degraba in mainile saracilor si am ramane sa­raci, asteptand plata de la Domnul si Dumnezeul nostru Cel bogat si milos­tiv. Cu o astfel de cugetare si credinta este cu neputinta sa ne zdruncine cri­za economica, oricat de dureroasa ar fi aceasta!

 *

„Sa stiti acest lucru: pentru ca dam inta­ietate celor pamantesti si stricacioase, si nu celor duhovnicesti, pentru ca le facem pe toa­te de-a-ndoaselea, vin in viata noastra stram­torarile! Am rasturnat ierarhia valorilor, am dat peste cap ordinea si armonia fireasca a lu­crurilor, si de aceea toate sunt pline de tulburare” (Sfantul Ioan Gura de Aur).

Nici un rau nu este lipsit de putin bine

Nu exista rau care sa nu aiba inauntrul lui un mic bine! Cu alte cuvinte, inauntrul fiecarui lucru rau exista si un bine.[3] Si, cu siguran­ta, si inauntrul raului care se numeste criza economica exista un anume bi­ne, pe care-l vom vedea in continuare. De curand, in anul 2009, unui copilas de la scoala generala unchiul i-a daru­it un avion cu telecomanda, viu colo­rat, dar acest lucru nu i-a facut copi­lului o impresie deosebita, ci l-a pri­mit cu apatie, fapt care l-a intristat pe unchi. Nepotul n-a schitat nici un gest de bucurie, strigate de veselie, asa cum fac copiii in asemenea situatii. Pacat! Copilul se saturase de jucarii, acestea nu mai puteau sa-i provoace bucurie, devenise victima consumismului, a imbuibarii. Daca insa aceas­ta jucarie ar fi daruit-o unui copil din anii ’60 sau ’70, care nu era obisnuit cu consumismul contemporan, ci cu lipsurile, cu siguranta ca acela s-ar fi bucurat cu o veselie nebuna. Si o bucata de rahat daca i-ai fi dat atunci unui copil, ti-ar fi smuls-o si ar fi inghitit-o. Astazi insa, si cea mai buna pajitura daca-i oferi, iti va raspunde: „Nu vreau!” Cu ce bucurie asteptau atunci copiii sa primeasca de la cei mari carti, cat se veseleau cand cumparau un caiet, un stilou nou, ghioz­dane, cat erau de multumiti ca pur­tau un pantalon sau un sacou nou, si altele…

Domnul N.M., din satul Xiromeru, isi aminteste ce bucurie mare a simtit cand tatal sau i-a cumpa­rat pantofi noi. A trait o bucurie atat de mare, incat noaptea s-a culcat cu pantofii in picioare! Si la fel reactio­nau si tatal, si mama, si bunicii lui. Si acestia se bucurau cand, de exemplu, isi cumparau incaltari noi. Cand ves­tea se raspandea in satul lor, ei purtau pantofii cu mandrie. Mergeau incal­tati la biserica, si acolo consatenii le urau: „Sa-i porti sanatos!” si simteau bucurie. Chiar si un suc daca-l beau, sufletul lor se umplea de desfatare. De aici si proverbul: „Aceasta limona­da inviaza si mortii!”, pe care il spu­nea in deceniul al saselea al secolului trecut un parinte, savurand o jumatate de limonada, pentru ca jumatatea cealalta trebuia s-o imparta cu copiii lui. Am fost martor ocular la aceste intamplari. Aceasta lipsa, saracia care a fost in anii parintilor nostri, dadea culoare vietii lor, viata avea gust, as­teptari care acum sunt rare, pentru ca ne-am imbuibat cu de toate. “Lumea s-a saturat de toate!”, spunea cu ama­raciune un batran in varsta de 100 de ani. In concluzie, cand un lucru iti lip­seste, atunci il pretuiesti, si aceasta in­seamna ca binele din raul care a venit peste noi, adica criza economica, con­sta in faptul ca vom pretui ceea ce pa­na astazi am dispretuit si, astfel, viata noastra va lua o alta intorsatura.

90 de procente

Renumitul scriitor contempo­ran de origine sud-africana, John Maxwell Coetzee, care a primit Premiul Nobel pentru literatura in anul 2003, spunea urmatorul lucru foarte insemnat:

„10% din viata noas­tra se rezuma la ceea ce ni se intam­pla, iar 90% este alcatuit din modul in care ne pozitionam fata de cele care ni se intampla“[4],

adica totul in viata nu inseamna cele care ni se intampla, ci cum ne pozitionam fata de cele care ni se intampla, totul nu este proble­ma, ci cum privim problema. Totul nu este criza, ci cum ne pozitionam fata de criza! Criza inseamna 10%, in timp ce 90% este prisma prin ca­re percepem criza. Deci, daca vedem criza in mod corect, ne va incomoda 10%, daca o privim stramb, in jur de 90%, plus 10%, adica 100%. Ea va fi precum viermele in copacul pe care-l mananca. Insa, pentru a percepe co­rect criza, va trebui ca si tu sa fii co­rect, adica sa te pozitionezi corect fata de viata! (Vai de cel care n-are o atitu­dine corecta fata de viata!) Noi, cres­tinii, nu cautam intr-o parte sau in alta ca sa aflam pozitia noastra corecta pe care trebuie s-o adoptam, ci acest lucru ni l-a descoperit Adevarul, Sta­panul nostru Hristos, prin invatatu­ra Lui:

Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adauga voua (Matei 7, 33).

Cu alte cuvin­te, ca fapturi rationale si nu irationa­le, n-avem nevoie doar de paine, caci nu suntem doar trup, ci si de hrana duhovniceasca, caci avem si suflet. Si cand in viata noastra avem ca prioritate lucrurile de sus, hrana duhovni­ceasca, atunci de la sine ne schimbam pozitia fata de viata. Atunci pe cele de jos, problemele acestea, sa le privim cu desavarsire diferit.

a. Bogatia cea adevarata

Daca ai o pozitionare corecta fata de viata ta pretioasa, atunci ai cea mai buna bogatie (si nu-ti mai trebuie bo­gatia cea de jos!). De exemplu: Zenon Kitiotul a fost un filosof si un mare ge­niu (din tinutul Kiti, Larnaka, sec. al IV-lea i.Hr.). Si ce n-a avut acest om! Dar la un moment dat i s-au inecat toate corabiile, a trecut dintr-o extre­ma in alta. O astfel de lovitura l-a fa­cut sa filosofeze asupra vietii. „Acum calatoresc cu vant prielnic, inainte naufragiam!”, spunea el. Acum, cand i s-au inecat corabiile, Zenon vietuia cu adevarat, acum, cand a devenit sa­rac lipit pamantului, s-a facut bogat la minte. A privit viata printr-o alta pris­ma, si aceasta a valorat pentru el mai mult decat corabiile lui. Ganditi-va ce-ar fi grait daca ar fi privit viata in lumina lui Hristos!

Criza porneste din minte

Dumnezeu a asezat mintea omului la inaltime, in frunte, ca o straja, ca sa priveasca in intregi­me omul (in vechime mintea era nu­mita „stapana casei”). Acest lucru se pare ca l-au inteles bine Psihologia si Psihanaliza contemporana (mai ales in America) si de aceea si toata aten­tia lor s-a concentrat asupra vindeca­rii mintii, adica a schimbarii cugetarii bolnavului. Aceste stiinte sustin ca toa­te problemele, sentimentele, neputin­tele sufletesti sunt controlate si directionate de centru, de minte (ceva ase­manator a sustinut si parintele Paisie Aghioritul. Astfel, el spunea: „Cand eram la Konita, am luat tesla si am in­dreptat portile si usile. Acum, cand sunt in Sfantul Munte, ma straduiesc sa indrept cugetul oamenilor!”)

Prin urmare, mare atentie la minte, la cugetare! Sa nu aprinzi prin gandu­rile tale focul inauntrul tau! Nu te du­ce cu gandul la lucruri si fapte uimi­toare (mai ales acum, in criza!) Linisteste-te! „Scoate din mintea ta poftele, si vei fi fericit!”, spunea Arthur Schopenhauer (†1860).

Astfel se explica de ce in statele subdezvoltate, cu toata saracia lor, oamenii n-au angoasa europenilor si a americanilor.

„In partile cele mai sa­race ale lumii (observa publicistul bri­tanic George Monbiot), oamenii arata ca sunt mai fericiti decat noi. De exemplu, in Etiopia de Sud, in partea cea mai lipsita a celui mai sarac stat de pe pamant, drumurile si ogoarele rasuna de veselie. In casele construite din cartoane si din frunze de finic, oame­nii comunica, zambesc mai mult si-si exprima mai intens afectiunea decat noi, care stam in spatele geamurilor noastre duble, inconjurati de teleco­menzi” („Kathimerini”, 1.09.2002).

Distrugerea cea mare

Avand ca punct de pornire cele de mai sus, constatam ca cea mai mare distrugere in psihologia, in mintea semenilor nostri care au fost loviti de criza n-o face criza in sine, ci varian­tele pe care ni le propun mijloacele de mediatizare in masa, dezvoltand inchipuirea omeneasca in mod exacer­bat, pricinuind astfel victime printre telespectatorii nevinovati, creandu-le stari de angoasa, deznadejde si cele le­gate de acestea[5]. Cu alte cuvinte, daca nu exista acest bombardament zilnic si nemilos al mijloacelor de comuni­care in masa, lucrurile in tara noastra ar fi evoluat mai pasnic, mai normal, mai lin, adica ar fi fost mai putina fri­ca si angoasa pentru ceea ce urmeaza sa se intample.

Sa nu ne fie si mai rau!

Asa spunea in vechime popo­rul nostru in momentele gre­le, amintindu-si de stramtorarile prin care trecuse, si inima lui se inmuia. „Si de ce sa ma gandesc la ceea ce es­te mai rau si nu la ceea ce este mai bi­ne?”, ma vei intreba. Dar, daca te gan­desti la ceea ce este mai bine [material], nu te vei linisti, pentru ca intotdeauna exista ceva mai bun. Drept urmare, ori de cate ori vei cauta acest mai bine, vei ajunge, in final, la concluzia ca nu vei putea sa te bucuri de binele pe care-l ai. Aminteste-ti ca dusmanul binelui este […] mai bine[le]. Dimpotri­va, vrajmasul raului este ceea ce es­te mai rau. Si intotdeauna exista ceva mai rau. Si niciodata nu vrei ceea ce este mai rau, si de aceea spui: „Sa nu fie mai rau!” si te linistesti. Cu alte cuvinte, ceea ce este mai putin rau fata de ceea ce este mai rau ti se pare bun si il primesti cu multumire. „Cum ti s-a parut ascensiunea inchis intr-o capsula timp de 45 de minute?”, l-au intrebat pe un miner chilian (care din ziua de 5.08 pana in 13.10.2010, timp de 70 de zile, a stat ingropat la 700 de metri in pamant). Stiti ce a raspuns? „M-am simtit ca si cand am facut o… croaziera!” S-a simtit asa pentru ca exact in acest mod (inchis 45 de mi­nute intr-un „butoi”) s-a izbavit de ceea ce era mai rau. Asadar, te preo­cupa criza economica? Te necajeste? Gandeste-te la ceea ce este mai rau.

a. „Nu stiti ce inseamna criza!”

Am purtat o discutie despre criza in arhondaricul unei manastiri, in lu­na iulie, anul 2010. In discutie a inter­venit si un varstnic de 80 de ani, ca­re, aproape manios, ne-a spus urma­toarele: „Voi nu puteti sa intelegeti ce inseamna criza. Sa va spunem noi, care am trait sub ocupatia germana! (1941-1944). Ii spuneam painii painica!” Si oare n-avea dreptate? Intr-ade­var, atunci parintii nostri n-aveau ce sa manance, ajunsesera sa taie o mas­lina sau o stafida in doua, si sa impar­ta celeilalte persoane jumatate. Deve­nisera schelete din pricina foametei, si cei mici, si cei mari. „Parinte, mai da-mi, mai vreau!”, i-a strigat un co­pil in timpul ocupatiei fericitului intru pomenire, parintelui Visarion Korkoliatul, in momentul in care il impar­tasea. (Povestea batranul insusi, plan­gand de durere. A plecat la Domnul in anul 2006). In jur de 300.000 de oa­meni au murit atunci in tara noastra de foame. Aceasta a fost criza! Dumnezeu sa ne pazeasca de astfel de cri­za! Deci, „sa nu ne fie mai rau!”

[…]

Parintele nostru

„Tatal nostru”, rostim in fiecare zi in rugaciunea noastra, fara sa constientizam insa cine este acest Parinte al nostru, cat de iubitor de oameni si cat de Atotputernic este. „Caci unde voieste, biruieste randuiala firii”. “Daca am sti ce Parinte avem, am striga ca nebunii de bucurie!”, spune parintele Efrem Filoteitul care slujes­te in America (Mestesugul mantuirii, p. 126). „Tatal nostru” este Cel care timp de 40 de ani a hranit in pustie pe israeliti cu mana din cer (v. Iesirea 16, 1-26, 35), este Cel care S-a ingrijit in timpul acelor 40 de ani de hainele si de incaltarile lor cu care au pasit pe potecile anevoioase ale pustiului, aratandu-le ca si cum ar fi fost incaltari noi, fara sa patimeasca din cauza ba­taturilor (v. Deuteronom 8, 4). Este Cel care a despartit marea prin mijloc si a facut sa apara uscatul, ca sa treaca poporul (apele stateau de-a dreapta si de-a stanga nemiscate, ca zidurile in­alte de 50-60 de metri, si printre ele se intindea un drum urias, intre opt si zece kilometri, pe care a trecut po­porul – v. Iesirea 14). Este Cel care a scos din stanca apa racoroasa si l-a sa­turat pe poporul Sau (v. Numerii 20, 1-23 si Iesirea 17). Mai tarziu, in No­ul Testament, doar cu binecuvantarea Lui a saturat cu doi pesti si cinci pai­ni cinci mii de barbati, fara femei si copii (nu erau si acestia cel putin al­te cinci mii de persoane?) (v. Matei 14, 14-22). Acesta este Parintele nos­tru, iar noi suntem copiii Lui, El este Pastorul nostru, si noi, oitele Lui. Nu ne numeste doar mielusei, ci mieluse­ii Mei (v. Ioan 21,15), nici simple oi, ci oile Mele (v. Ioan 21,17). O spune si o repeta: oile Mele, si oile pastoriei Me­le (v. Iezechiel 34, 31), graieste si, laudandu-Se, propovaduieste: Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru (Iezechiel 34, 31). Este ca si cum ar grai: „Vreau sa va intre bine in minte: Eu, si nimeni altul nu este Domnul vostru, Stapanitorul vostru, si de aceea sunt dator sa am grija de voi. Domnul ma paste, si ni­mic nu-mi va lipsi” (Ps. 20,1).

Domnul este Păstorul nostru, deci nimic nu ne va lipsi. Asadar, de ce sa fim cuprinsi de neliniste? El Insusi ne graieste:

Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasari­le cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele? (Ma­tei 6, 25-26).

Nefericirea noastra

„Este mare nefericire sa avem un astfel de Parinte, si sa ne gasim in­tr-o asemenea saracie duhovniceasca, intr-o atat de mare nefericire sufle­teasca! Sa nu simtim iubirea, bucuria Lui!”, spune iarasi Ava Efrem.

Si de ce nu-L cunoastem pe Parin­tele nostru? Pentru ca alergam departe de El, dispretuindu-I poruncile, Ii intoarcem spatele si vietuim singuri, orfani, fara Parintele si Pastorul nos­tru, ca oile cele pierdute, cu tot ceea ce inseamna aceasta pentru vietuirea noastra linistita. „Criza econo­mica si nesiguranta zilei de munca ii trimite pe greci la spital si, in speci­al, la clinicile de psihiatrie” („Vima”, 8.06.2010).

La psihiatrie (sau chiar mai rau, la sinucidere) nu-i duce criza, ci dezna­dejdea care izvoraste din necredinta lor. Cu alte cuvinte, daca aveau na­dejde in Dumnezeu, in Parintele lor, daca-L socoteau pastorul lor, sufle­tul li s-ar fi schimbat, cugetarea le-ar fi fost alta.[6] Macar aceasta criza eco­nomica sa ne faca sa privim spre ce­le de sus, spre Parintele nostru ceresc si doar prin aceasta miscare a noas­tra (atat de simpla si atat de nedureroasa), ingenunchind si atintindu-ne ochii sufletului la cele de sus, va pa­trunde in sufletul nostru „oxigenul” si ne vom recapata vigoarea, vom re­dobandi nadejdea. Sa dea Dumnezeu sa se intample asa!

[…]