TINEREA DE MINTE A RAULUI, milostivirea si rautatea care otraveste totul. CUM TE POTI IMPARTASI CHIAR CU DIAVOLUL?
Tinerea de minte a raului si Dumnezeiasca Impartasanie
„Va avertizez de acum, strigand cu putere: cel care are vrajmasie in inima lui, sa nu se apropie de Dumnezeiasca Impartasanie! Deci ai dusman? Sa nu te impartasesti! Vrei sa te impartasesti? Impaca-te cu el!” (Sfantul Ioan Gura de Aur[1]).
„Si daca indraznesti si te impartasesti cu ura in inima ta, atunci nu te impartasesti cu Hristos, Care este iubire, ci cu diavolul, care este ura. Sa stii ca atotvicleanul diavol cauta turbat astfel de ocazii «de aur». El intra mai ales in cei care se impartasesc cu nevrednicie cu Dumnezeiasca Euharistie” (Sfantul Ioan Gura de Aur[2]).
Impartasirea cu diavolul
– N-am venit de bunavoie, ci tu m-ai silit! i-a spus diavolul tanarului monah Isaac, care se nevoia in Tebaida Egiptului.
– Cum indraznesti sa scoţi din gura astfel de lucruri? l-a intrebat monahul.
– Stiu ce zic, ai trei duminici de cand te impartasesti cu dusmanie in inima ta!
– Minciuni!
– Nu te-ai maniat pe vecinul tau pentru puţina fasole pe care ţi-a luat-o? Afla deci ca eu sunt diavolul ţinerii de minte a raului, si tu esti al meu! De aceea, te voi ajuta in lucrarea ta!
(Ava Isaac insusi a povestit aceste lucruri pana la batraneţile lui.)
Se pare ca monahul Isaac nu nutrea in inima lui o ura de moarte faţa de fratele sau, ci avea doar o usoara suparare, careia nu-i dadea importanţa cuvenita. Diavolul insa a profitat de acest amanunt neinsemnat si i s-a aratat la Sfanta Euharistie in mod personal, gata sa-l ajute in lucrarea lui. Daca monahul purta in inima lui o ura de moarte pentru fratele sau, atunci diavolul i-ar fi intrat in inima, asa cum a facut si cu Iuda, cand s-a impartasit: atunci satana a intrat in el (Ioan 13, 27) (nu ca 
Iuda s-a demonizat, ci trupul lui, fiinţa lui, voinţa lui s-au predat lucrarii satanei).
Dincolo de acestea, Iuda s-a impartasit cu nevrednicie o data, insa diavolul a prins ocazia si a intrat inlauntrul lui si l-a ucis cu desavarsire, pentru ca a deznadajduit si s-a sinucis, asa cum dorea satana. Cugeta acum cat se demonizeaza, cat moare, cat se preschimba, cat se perverteste cel care se impartaseste mereu (mirean sau cleric) avand ura in inima lui!
In vechime, cand oamenii erau mult mai evlaviosi, mamele, parinţii nostri nu indrazneau sa se impartaseasca daca mai inainte nu alungau dinlauntrul lor patima „incuibata” a ţinerii de minte a raului. Si ca sa nu paţeasca ceea ce a patimit monahul Isaac, colindau inainte de Sfanta Impartasanie tot satul, din vecin in vecin, cerandu-si iertare si ţinand astfel cuvantul Domnului:
Deci daca iti vei aduce darul tau la altar, si acolo iţi vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau, si apoi, venind, adu darul tau (Matei 5, 23-24).
„Ochiul” tinerii de minte a raului
„Specific oamenilor invidiosi si a celor care ţin minte raul este sa osandeasca si sa strice invaţaturile si virtuţile celuilalt, biruiţi si chinuiţi cu netrebnicie de duhul rautaţii” (Sfantul Ioan Sinaitul[3]).
Ca sa inţelegem mai bine aceasta, cum lucreaza ochiul omului care tine minte raul, sa luam aminte la urmatorul exemplu: punem intr-un pahar cu apa curata o picatura de cerneala si, incetul cu incetul, apa curata se innegreste si nu mai are vreo legatura cu apa curata pe care o stiam. Oarecum asa lucreaza si ochiul celui care ţine minte raul: scoate dinlauntrul lui, din „veninul patimilor”[4], otrava, pe care o imprastie catre celalalt si-l pateaza. Si, astfel patat, il arata, il taraste in faţa societaţii.
Ii murdareste si toate faptele, oricat de insemnate ar fi acestea, adica se straduieste, in orice chip, sau sa le submineze in ochii lumii, sau sa le arate nepotrivite si nefolositoare, conform proverbului: „Focul, pe cele pe care nu le arde, le innegreste”. Cate n-au pus pe seama Sfantului Vasile potrivnicii sai! Au vazut ca intemeiaza si ridica vestita Vasiliada (o mare usurare pentru poporul nefericit) si au spus carmuitorilor:
„Vasile, prin inselaciunile lui, pagubeste poporul, face rau statului! Trebuie sa faceţi ceva ca sa-l opriţi, daca nu puteţi sa-l pedepsiţi!” (Sfantul Vasile cel Mare, Epistola 94).
Ii avem insa, indeosebi, pe arhierei si farisei, a caror ura diavoleasca faţa de Hristos ii facea sa vada 
faptele Lui bune „strambe” si „pe dos“. Astfel, in loc sa-L slaveasca pentru ca in ziua de sambata a vindecat ataţia bolnavi, L-au ocarat. Au spus ca este samarinean (lucrul cel mai de ocara pentru un iudeu!) si ca-l are inlauntrul Lui pe diavol (v. Ioan 8, 48). Si, in timp ce se aflau in templu, au luat pietre ca sa-L ucida (v. Ioan 8, 59), pana ce in final L-au rastignit, din pricina patimii urii (v. Matei 27, 18). O asemenea pervertire aduce in suflet ura!
Atunci se cade sa te increzi in judecata unui om care ţine minte raul? Orice ar spune acest bolnav va fi otrava! Asadar, ai in vedere faptul ca cel care te osandeste nu face nimic altceva decat sa scoata in afara rautatea lui, pe care a adunat-o indeosebi pentru tine.
Milostivirea
Cum te simţi cand se intampla un accident si vezi oameni raniţi, plini de rani si de sange? Ii vei ocari, deoarece s-au ciocnit masinile? Daca ai omenie, ii vei compatimi si te vei grabi sa-i ajuţi!
Insa nu primeste rani doar omul cel de din afara, adica trupul lui, ci si omul de dinauntru, adica si sufletul lui. Cum oare se intampla aceasta? Prin sabia patimilor si a pacatului si, in situaţia noastra, prin sabia ascuţita a urii si a ţinerii de minte a raului. Luaţi aminte la purtarea bolnava a unui astfel de om: nu vrea sa-l vada pe cel pe care nu-l „inghite”, nici sa auda de numele lui. Si, doar cand il zareste si aude ca i se pronunţa numele, ii vine sa verse, chiar de-ar fi fratele lui. Amintiţi-va de preotul Saprichie si de diaconul Evagrie (sa ne amintim si de Jean-Paul Sartre, care zicea: „Celalalt este iadul meu”). Astfel de oameni sunt bolnavi 
sufleteste, deci vrednici de compatimire, oameni care au nevoie de vindecare.
„Este lucru nesabuit si lipsit de omenie – spune Sfantul Ioan de Kronstadt – sa nutrim rautate impotriva omului pacatos! Este ca si cum am arunca in foc un trup care este ars. Faţa de un asemenea om suntem datori cu iubire indoita, dar si cu rugaciune fierbinte catre Dumnezeu. Nici sa-l judecam, dar nici sa ne bucuram de starea lui.”[5]
In acelasi duh vorbeste si Sfantul Isaac Sirul:
„Sa nu-l urasti pe pacatos, pentru ca toţi suntem pacatosi! Uraste pacatul si roaga-te pentru pacatos, ca sa te asemeni lui Hristos. Daca-l urasti pe pacatos, araţi ca esti si tu pacatos, pentru ca n-ai iubire. Cu toate acestea, Dumnezeu nici nu Se scarbeste de tine, nici nu te respinge. Desi esti nevrednic, iţi poarta de grija. Deci urmeaza si tu, pe cat poţi, milostivirii Lui! Fa-te propovaduitor al bunataţii Lui! Fii si tu milostiv faţa de semenul tau, castigand astfel prin aceasta puţina compatimire, compatimirea cea mare a lui Dumnezeu“.[6]
Daca tu nu araţi milostivire celor care te chinuiesc prin purtarea lor, te tradezi pe tine insuţi ca esti pacatos, ca ai inlauntrul tau inima invartosata, lipsita de simţire. Si esti vrednic de mila!
[1] Omilia XX la Evanghelia Sfantului Matei.
[2] Omilie despre tradarea lui Iuda, II.
[3] Scara, Cuvantul 10,13.
[4] Ibidem, Cuvantul 4,103.
[5] Viata mea în Hristos, pp. 54, 89.
[6] Everghetinos, vol. II, col. 41.
Legaturi:
- TINEREA DE MINTE A RAULUI – CANCER DUHOVNICESC. Predica Parintelui Sofian despre manie, rautate ascunsa si iertare
- CEI CE MANANCA DIN CARNEA APROAPELUI…. Sf. Ioan Gura de Aur, Parintii Arsenie Papacioc si Nicolae Tanase (VIDEO) despre POST, CLEVETIRE, DEFAIMARE
- PARINTELE EFREM FILOTEITUL, sfantul ucenic al lui Gheron Iosif Isihastul: “DACA IL OSANDIM PE FRATELE NOSTRU, NU NE ESTE DE FOLOS POSTUL!”
- Omilie a Sfantului Luca al Crimeei DESPRE SLAVA DESARTA SI FATARNICIA CARE NE POT DERAIA CALEA POSTULUI
- PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE RAUTATEA FARA LEAC
- PARINTELE ARSENIE BOCA DESPRE SUFLETELE OARBE: “Asa-i firea omului pacatos: cand ii lovesti dracii, iti zice ca tu esti drac”
- Sf. Ioan de Kronstadt despre rautatea celor care otravesc Biserica cu ponegriri, banuieli si osandiri
- PARINTELE STEINHARDT – ANTOLOGIC – DESPRE FARISEISM: “Bunatatea o suspecteaza, ii atribuie cauzele cele mai josnice, binele il pangaresc degraba, coborand totul la nivelul sufletului lor…”
- “Jurnalul fericirii” in actualitate: DESPRE BANUIALA ENDEMICA, ZAVISTIE, RAUTATE GRATUITA
- Parintele Steinhardt profetic: INVAZIA DERBEDEILOR, DOMNIA SMECHERILOR, FLAGELUL BANUIELII. “Atunci multi se vor sminti si se vor uri unii pe altii…”
- PARINTELE NICOLAE STEINHARDT: “Habotnicia stramta si zavorata in sine este si ea o mostenire fariseica, asadar, o calamitate”
- Predica PS Sebastian Pascanu, Episcopul Slatinei si Romanatilor despre FORMALISM SI NEPUTINTA DE A NE BUCURA DE BINELE APROAPELUI
- TAMADUIREA FEMEII GARBOVE – Predici si talcuiri de mare actualitate. FATARNICIA SI RAUTATEA DEGHIZATE IN RAVNA “INTRANSIGENTA” PT. ADEVAR (Pr. Sofian Boghiu si Pr. Constantin Coman)
- Predicile Parintilor Cleopa, Arsenie Boca, PS Sebastian, episcopul Slatinei si Arhim. Nectarie, staretul Manastirii Sihastria Putnei (audio) despre FARISEISM, INVIDIE, IUBIRE SI RECUNOSTINTA
- FARISEUL
- BOALA MORTALA A FARISEISMULUI SI SIMPTOMELE EI MAI GRAVE: smintirea prefacuta, osandirea, ravna vicleana (2)
- “Ce eşti tu? Luptător al lui Hristos sau luptător al diavolului? Ştii că exista si luptatori ai diavolului?”
- PARINTELE SOFIAN SI “MARTURISITORII” CALOMNIEI: “Pana cand va ridicati asupra omului? Cautati toti a-l dobori, socotindu-l ca un zid povarnit si ca un gard surpat…”
- DESPRE “SECTARISMUL ORTODOX” SI INSELAREA “DREPTILOR” HIPERCRITICISTI
- SFANTUL NECTARIE DIN EGHINA SI PATIMILE NOASTRE (II): despre oamenii mincinosi, calomniatori, clevetitori, vicleni, judecatori necrutatori
- SFANTUL IOAN GURA DE AUR: “Cel ce se invata a-l dispretui pe preot, cu timpul Il va dispretui si pe Dumnezeu… Multe se judeca numai din banuiala”
- SFANTUL IOAN GURA DE AUR (13 nov.) despre MILA, despre ATITUDINEA FATA DE CEI CAZUTI IN RATACIRE si despre cei care ii dau ANATEMA pe altii: “Desi suntem cazuti atat de jos, nu ne mai dam seama ca suntem in cele mai mari pacate”
- Sfantul Luca al Crimeei: CUVANT IMPORTANT DESPRE INTINAREA DE LA LUME: Sa fugim de nerusinare, de clevetire, de ura si aroganta ucigase, de sectanti!
- Talcuirea adanca, sensibila si zguduitoare a Fericitul parinte mucenic Constantin Sarbu asupra RESORTURILOR ASCUNSE ALE TRADARII LUI IUDA. Cu invataminte duhovnicesti vitale pentru noi…
- Ganduri pentru Postul Mare (a treia saptamana): PAZESTE-TI INIMA DE INVIDIE!
- DUMINICA INTRARII IN IERUSALIM A IMPARATULUI SMERENIEI: “Daca ai fi cunoscut si tu in ziua aceasta cele ce sunt spre pacea ta…” (Parintele Cleopa despre cat de mare si de ucigas este pacatul ZAVISTIEI)
- MANGAIERI DUHOVNICESTI DE LA SFANTUL MAXIM. Despre fatarnicii si clevetitorii care il rastignesc din nou pe Domnul
- PS SEBASTIAN: “Suntem obsedati de rau, de diavol si de puterile lui, in loc sa fim obsedati de Dumnezeu si de Inviere! FERITI-VA SA CICALITI OAMENII!”
- DESPRE IPOCRIZIA LEGALISTA SI LIBERTATEA DUHULUI: “De ce ajungem sa pretuim mai mult o regula decat un om?”
- PARINTELE SAVATIE LA SOPHIA: “Nu-i destul sa stii canoanele, trebuie sa le mai si vezi in Duhul Sfant!”
- Pr. Dumitru Staniloae: Compasiune si iertare
- Avva Efrem Filotheitul: SFATURI DUHOVNICESTI DESPRE IERTARE
- Iertam sau “executam”? Cauzele iadului in care traim
- Sfantul Cosma Etolul: SA NU AFURISITI PE NIMENI!
- Parintele Sofronie Saharov NE INVATA CUM SA TRAIM IN RELATIE CU SEMENII: “Ce castig judecand pe fratele meu?”, “Respingeti orice duh de curiozitate”
- Sa recitim impreuna: CUVINTE ESENTIALE DE LA PARINTELE SERGHIE SEVICI: “Pacatul pentru care-l osandesti pe celalalt se face pacat al tau“; “Dracii nu se scot din om cu vorbe…”; “La inima omului se-ajunge prin rugaciune”
***
- TAINA IMPARTASANIEI. Cuvantul marilor parinti duhovnicesti (inclusiv Parintele Cleopa!): CONTEAZA NU FRECVENTA, CI PREGATIREA SI NEVOINTA DE PASTRARE A HARULUI. CAND NE IMPARTASIM “SPRE OSANDA”? CE CONSECINTE POATE AVEA IMPARTASIREA USURATICA, FARA PREGATIRE?
- IMPARTASANIA – DES SAU RAR? IN CE CONDITII? Cuvantul Sfintilor Parinti: “Cei care sunt intru nepocainta, sa nu indrazneasca!”
- SFANTA IMPARTASANIE – taina spre caderea si ridicarea multora
- Cuvinte ale marilor luminatori ai lumii, Ioan, Grigorie si Vasile, despre RASPUNDEREA PREOTIEI si IMPARTASIREA INFRICOSATA CU HRISTOS
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Tinerea de minte a raului, este cauza/pricina de tulburare, de manie, de turbare prin ura si dusmanie (prin extindere…) si cica, cu asta se hraneste toti antihristii si/sau inainte-mergatorii lui;
D-aia e impusa iertarea, ba chiar iubirea (hmmm…cam mult, pentru mine); dar, unde-i ORDIN, cu placere! (pentru cine a ajuns la o treapta superioara);
Se pare ca in zilele noastre, mai mult ca oricand si oriunde, se activeaza neuronul pe trecut, pe negativ, pe resentiment…pe asta SI joaca/mizeaza nichiduta si da din coada-i afurisita, vazand cum ”pamant pe pamant cearta” si se dusmaneste!
Asa procedeaza el, prin ”divide et impera”…si, o data despartiti fraierii( sot/sotie, prieteni, amici, colegi), le sufla in ureche si insufla in inima..exact cum credinta vine prin auz, asa si el – dar pe INVERS: necredinta, indoiala, supararea, dusmanie…vorba aia “intarata-i, drace!”;
Partea grea (datorita mandriei) si caraghioasa (ca-i de ras, pana la urma daca o judeci la rece) este pentru cei care stiu…si nichiduta STIE ca noi STIM ca STIE cum/cu ce poate fi biruit, dar mizeaza pe mandrie….si-aici, ne dovedeste, cum se spune!
Nu prea-ti da mana sau ghes, inima (in unele cazuri si fata de anumite persoane) sa fii bland si smerit cu inima, este?! (ma refer la mine, in special, generalitatea – o las pe mana lui Dumnezeu).
Off, parca mi-ati pus sare pe rana…Si cum bine stiu (simt) ca neiertarea este grea plaga pentru suflet si atat de neplacuta lui Dumnezeu, ma consolez si eu cu poezia domnului Demostene Andronescu:
În loc de rugăciune
În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând,
Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,
Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină
Ce-mi pâlpâia altdată în candela din gând.
Sunt prea sărac, Stăpâne, nu am ce-Ţi oferi
Să-Ţi astâmpăr foamea, furii mi-au tâlhărit cămara
Şi de puţinul suflet ce îl păstram ca sara
Să am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni.
Aş vrea să-Ţi pot întinde un gând sfios măcar,
Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraieşe şi e goală,
Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală
Şi pe un ramur veşted un singur fruct amar.
De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos,
Şoptind o rugăciune şi tremurând o cruce,
Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ţi-aş aduce
Otravă-n cupe sparte şi Te-aş târî prea jos.
Zadarnic stai de veghe şi-aştepţi umil şi blând,
Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină
Şi-n cerul Tău de gheaţă cu ţurţuri de lumină
În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând.
Si parca mai mult ne vin ganduri de tinere de minte a raului zilele astea in post…
@ Ana E
“Nu poti opri gandurile, (ca sunt ele si de aducere aminte a raului), asa cum nu poti opri vantul” spunea undeva Pr Porfirie.
Si la alt parinte: daca ele nu-ti creaza tulburare (adica diavolul iti aduce aminte de raul ce ti l-a facut cineva, insa noi nu uram pe frate si inima noastra nu se aprinde de manaie la aceste ganduri, sau si mai mult il compatimim), ele trebuie numai spovedite.
Pai asta e marea noastra problema (printre altele)si nu spun cu rautate ci incerc sa spun un adevar. Stiti ca s-au nascut deja si proverbe celebre europene : daca l-ai suparat pe seful italian dupa o ora el uita si te invita la o cafea. Cam la fel si cu seful german sau nordic cand i-ai gresit Vineri el a uitat deja si Luni dimineata te intampina cu un zambet si iti cere sfatul a ceea ce este de facut mai departe. Dar la noi, in Romania, fi cu mare bagare de seama fiindca SEFUL NU TE UITA NICIODATA :))
Nu stiu cum se face ca exista niste oameni in lumea asta mare (cam multi), care cu toate ca nu sunt ortodocsi, au insamintata in ei de Dumnezeu saminta catorva virtuti cum ar fi de exemplu omenia, uitarea raului, ajutorul neinteresat si zambetul natural de dimineata (care face minuni).
Stiu, ne plingem ca este greu, ne mangaiem singuri orgoliul spunindu-ne ca macar sa nu-l uram pe aproapele nostru. Dar ai incercat macar sa-l iubesti ? “Wooow, you” re crazy !!! e de ajuns ca nu-l urasc si cred ca e ok “. Ar fi bine daca ar fi adevarat dar nici macar atita nu faci. Ca daca “macar nu-l urasti” atunci il invidiezi, il iscodesti, tragi cu coada ochiului si te oftici rau daca a ajuns cumva mai bine ca tine. Chiar si pe forumurile virtuale, daca ai vazut nickul cu care te-ai certat, nu te poti abtine, nu-l lasi in pace, il ispitesti, te faci ca raspunzi altuia dar il ataci pe el, iei repede alt nick si iti versi veninul in capul sau si razi satisfacut vazandu-l cum se zvarcoleste si se apara, si in ruptul capului nu uiti raul. Apoi iti reiei nickul tau si te faci ca-l compatimesti, la fel ca si in realitate. Ipocrizia a ajuns sa ne caracterizeze in general , nu mai este de mult un caz izolat.
Si ce mi se pare cel mai grav, unii au ajuns sa considere forumurile virtuale, adevarate locasuri de spovedanie publica in care isi mai marturisesc cate un pacat in fata “fratilor” sau la cate un articol ca acesta care ne trage de urechi, se multumesc sa ofteze (public) si sa recunoasca faptul ca articolul are dreptate. Dar ce sa facem, astia suntem, daca am oftat in public, Dumnezeu ne va ierta. Ce bine de noi daca nu vom fi pedepsiti pentru ca macar nu-l uram pe fratele daca de iubit nu putem. Si intradevar, cum sa-l putem iubi ? am da dovada de slabiciune. Pai stie el cine sunt eu ? sa se multumeasca doar ca nu-l urasc. Si ce bine ne este asa ! Dragostea ne poate ucide. Cu toate ca ni s-a spus raspicat de catre chiar sfintii parinti ROMANI ca fara dragoste sa nu ne gandim spre Imparatia Cerurilor. Dar ce stiu ei, mai sunt ei ei in greseala uneori. Noi am ajuns in stare sa ne cream biblia noastra proprie facuta dupa chipul si asemanarea noastra . Si vai daca zici ceva impotriva. Nu te vom uita :)) Dar te sfatuim pe tine sa nu ne ti minte raul.
Am ajuns pina acolo incat sa credem cu tarie (noi romanii ortodocsi, nu altii) ca nu mai este nici o problema in a face pacate fie ele si de moarte. Exista mucenicia care te mantuieste. Nu-ti bate capul ca ai facut avort, ce atita graba cu alergatul la spovedanie. Cand vei muri ca mucenic, ai sa te mantuiesti. Nu stiu insa daca un accident de masina , o fractura banala sau un cancer la ficat sunt trecute pe lista criteriilor de mucenicie. O sa dam o fuga pina la ghiseu si ne informam. Da, sunt lucruri sustinute de tot mai multi romani , culmea si ortodocsi. Sau cel putin asa zic ei. Dar, ar fi bine sa nu le tinem minte raul lor. Eu unul, asa ca majoritatea dealtfel, nu pot, e prea greu. Dar pot sfatui excelent pe altii : nu tineti minte raul fratilor :))
Spartacus,
ma bucur pentru dvs ca puteti zambi, ca va puteti amuza pe un subiect ca acesta. Daca puteti ierta si iubi cu usurinta, va fericesc.
Depinde insa ce si cat trebuie sa ierti. Viata nu inseamna comentarii si nick-uri pe forumuri. Dumneavoastra ati auzit de adulter, de divort, de alcoolism, de violenta in familie? Nu mai spun de viol sau alte blestematii. In astfel de cazuri, este mare lucru sa poti sa spui macar, Doamne, iarta-ma ca nu pot sa uit!
cititor
De aceea am si dat cel mai simplu exemplu cu internetul. Daca noi nu putem renunta la rautatea si tinerea de minte a raului pe forumuri virtuale, cum dar vom putea sa iertam si sa nu ne mai aducem aminte de adulter, divort, alcoolism si de violenta in familie ? ca despre tinerea de minte a raului era vorba. “Doamne iarta-ma ca nu pot sa uit ” . Dar de la altii avem aceasta pretentie. De la preoti avem pretentia sa ne dea dezlegarea. De la Dumnezeu avem pretentia sa ne ierte si sa ne uite greselile. In plus, daca l-ai iertat pe cel care ti-a gresit, atunci nu-ti mai amintesti raul facut de el. Altfel inseamna ca de fapt nu l-ai iertat si-i ti minte raul. Si daca astfel mergi sa te impartasesti cu raul acela cuibarit in inima ta, in loc de binecuvantare, iei osanda si esti la fel ca cel care ti-a facut raul. Daca nu chiar mai jos, macar el si-a cerut iertare.
Da, iarta-ma ca zambesc. Mi-am propus ca de acum inainte sa tratez toate problemele cu zambetul pe figura. Daca le tratez incruntat si agitat, am constatat ca ma imbolnavesc si pe mine dar si pe cei din jur. Si daca ne uitam in jur la ce se intimpla cu noi in tara noastra vom observa ca ne-am facut o obisnuinta din a-i imbolnavi pe cei din jur dar si pe noi insine.
Întoarce-ne la pocăinţă
Slăvitule Mântuitor,
Şi la smerenia cea sfântă
Pe toţi din cler şi din popor.
Întoarce viaţa monahală
La ce-i cuprins în jurământ
(Şi la smerita ascultare),
Ce aduce-n oameni Duhul Sfânt.
Întoarce-ne la Adevărul
Curat şi sincer, ( cum L-ai spus),
Spre’a nu mai ţine minte răul
Spre’a nu ne înșela, Iisus.
Să nu mai vieţuim trupeşte,
Vulgari şi lacomi de păcate
În sodomii şi-n înşelare
(Şi-n cea mai cruntă nedreptate).
Să nu mai dăm legi şi modele
Şi definiţia iubirii
Care’s nicicând nu’s otrodoxe
(În răul şi’mpotriva firii).
Că ne minţim unii pe alţii
Ne înşelăm şi ne trufim
Curvind cu ochii şi cu fapta
Şi nu’nţelegem ce iubim.
Întoarce-ne la pocăiţa
Adâncă, sinceră , curată
(Să lăsăm vobele), iar CREZUL
Să-l dovedim zilnic, prin faptă.
De la vlădică la opincă
Să dovedim prin pocăinţă,
Că suntem ortocşii faptei
Şi nu ai vorbei, (în credinţă).
Mustrarea Ta, (cea cu dreptate),
S’aducă-n noi acest răspuns
Şiaceastă’noarcere la fapte
(Şi trai smerit), Doamne Iisus.
Că pentru rele fără seamăn,
Puhoiul s-a dezlănţuit
(Şi sărăcia şi trădarea),
Ce-n ţară s-au înstăpânit.
Întoarce-ne la pocăinţă
Şi la virtuţile creştine,
Să ducem viaţă ortodoxă
(Şi să Te căutăm pe Tine).
Că dacă nu ne vom înoarce,
Păcatul ne va nimici
Şi-n sărăcie şi-n pedepse
(După dreptate), vom pieri.
Se va întoarce’asupra noastră
Răul făcut, (falsul şi ura)
Şi înşelarea cea vicleană
Va răzvrăti spre noi natura.
Întoarce-ne la pocăinţă,
Slăvitule Mântuitor,
Spre-a împlini făgăduinţa
(Şi cler şi laici), în popor.
Ca’n loc de ploi nimicitoare
Să dobândim ploaia de Har
Şi hrana cea mântuitoare
Ce ne-o oferi de pe altar.
Nu iubim dacă nu iertăm, şi nu putem iubi pe ceilalți dacă ne iertăm nouă ce altora nu putem ierta, (dacă noi înșine nu suntem peste ceea ce pretindem altora să fie şi să împlinească).
A urâ păcatul, dar a iubi pe păcătos, este o biruință înaltă, la care se ajunge după înfrângerea eului, după o foarte adâncă cunoaștere de sine (din luptele despătimirii).
Nu este începător care să nu-şi dorească cele mai înalte virtuţi, (şi metodele cele mai ușoare şi mai rapide de a le obține). Mulți căutăm rugăciuni, care, doar recitate ne’ar putea aduce cununa celor mai înalte virtuți. Mulţi dăm pomelnice şi danii ca să devenim făcători de minuni, vizionari ori taumaturgi.
Dar fără despătimire nu vom obține nimic şi nu este ortodox nimic.
Credinţa începe cu lepădarea de sine, cu tăierea voi, cu învingerea demonicei ruşini de a practica pocăinţa şi a te recunoaște vinovat, necurat, nedrept, necinstit, (fără vre-o pretenţie), slugă tuturor (cum a spus Domnul).
Omul cu cât este mai mândru, cu atât va ajunge mai greu la virtuți.Unora le trebuie ani de luptă neîncetată, altora decenii, altora întreaga viață.
Ortodoxia este răstignirea de sine, prin cele amintite mai sus. Cine nu le practica nu este ortodox decât în propria-i închipuire.
Victoria este rezultatul unei lupte, ori fără luptă ce biruință putem avea, ce virtuți ?
Curatie ? cu duhul şi cu inima în tele… novele , în ecrane, pe … trupuri ?
Dreptate ? iertându-ne nouă totul şi nimic celorlalți ?,
Milostivire ? când ne plângem nouă de milă şi pe săracii dizgrațioşi nu-i putem suferi? etc, etc,.
Fără calea bisericii nu se poate nimic. Totul începe cu hotărâre nestrămutată, cu statornicie neclintită, cu duhovnic şi spovedanie deosebit de atentă, cu post adevărat, cu… hotărârea de a păzi neclintit poruncile şi a împlini făgăduinţa de la botez.
Nimeni nu se împărtășește cu vrednicie, (dacă aveam în vedere sensul literal al cuvântului), dar cu frică şi cu cutremur, cu inimă înfrântă și smerită mulți reușesc să o facă. Cu acordul duhovnicului, ( după spovedanii cât mai profunde), ne putem apropia de sfântul potir, ptr că nu cei sănătoși au nevoie de doctor.
Totul se petrece in inima noastră.
Iertaţi-mă fraţilor pentru acest îndrăzneţ comentariu. După cum se vede am multă cunoștință, şi mult voi fi în trebat, (şi mult mi se cere), iar de împlinit simt că nu împlinesc decât cele ce nu voiesc (din pocăinţă).
Oricine învață va fi întrebat de ce şi cât a făcut din ce a învățat pe ceilalți.
Sunt sub vină prin acestea. Iertare pentr îndrăzneală.
spartacus,
“De la preoti avem pretentia sa ne dea dezlegarea. De la Dumnezeu avem pretentia sa ne ierte si sa ne uite greselile.” Nu, nu am aceste pretentii nici de la duhovnic nici de la Dumnezeu. De aceea am si spus mai sus – citandu-l pe dl. Demostene Andronescu – ca in seara in care n-am iertat, nu indraznesc nici sa spun rugaciunea Tatal nostru.
Cat despre “terapia” prin zambet: in Evanghelie n-am citit ca Domnul Iisus S-ar fi apropiat zambind de cineva aflat in suferinta. Dimpotriva, a plans, a suspinat cu duhul, S-a intristat. In epistola catre Romani, Sfantul Apostol Pavel ii sfatuieste pe crestini sa se bucure cu cei ce se bucura si sa planga cu cei ce plang(Rom.12,15). Dar, asa cum ziceati ieri, fiecare cu evanghelia lui.
Bucuria este rod al Duhului Sfant si de ea se impartasesc cei curati cu inima. Pana acolo e cale lunga si grea pentru mine…
cititor
Ai dreptate, iarta-ma inca odata. Dar eu nu sunt Hristos ca sa pot face ceea ce a facut Hristos. Bineinteles ca nu ma pot apropia de cineva in mare suferinta razand ( dar cu un zambet cred ca i-as face mai mult bine). A infrunta insa provocarile vietii si a intampina rautatea altora cu un zambet este chiar indicat, decat sa ma plang zilnic si sa caut vinovati in afara. Mi-as dori ca doar in fata rautatii mele sa nu mai zambesc ci sa devin incruntat si agitat. Insa aici vorbim despre cel mai crunt razboi, razboiul cu sinele, cu egoismul nostru. Aici este buba canceroasa, ca nu am inteles inca sau ne tot facem ca nu intelegem aminind ceas de ceas hotarirea inceperii acestui dur razboi (cel cu sinele). Macar ca ne tot striga sfintii Parinti ca aceasta e lupta noastra, aminam si ne facem ca nu intelegem. Ne iubim si ne indreptatim prea mult ca sa incepem un razboi de scoatere a raului din inima noastra. Nicolae Mirean a punctat excelent.
Si apropo despre terapia zambetului. Parintele arhimandrit Arsenie Papacioc,totdeauna in viata sa se apropia de suferinzi zambind. Zambetul sau de basm era datator de tamaduire sufleteasca si incredere. Chiar si la spovedanii, in fata suferinzilor care isi marturiseau pacate mai usoare sau mai grele, parintele Arsenie intreba zambind : “nu ti-e frica de moarte ?”
Cu toate ca te cutremurau cuvintele sale, el zambea si-ti insufla nadejdea.
@Cititor
Sunt in asentimentul tau…:)
Restul…e can/can!
Se umple vazduhul de vorbe frumoase si de sfaturi SFATOASE….pe timp de PACE;
I-a sa vezi pe timp de razboi…cum se merge numai la placinte, alegandu-se prafu’ de vorbele si promisiunile facute candva!
Chiar daca experienta te face sa vorbesti (in cunostiinta de cauza), degetele de la o mana (cinci) nu sunt identice, iar verigheta (sfaturile) intra de obicei cu usurinta doar pe inelar; pe degetul mic, ar cadea…, pe cel din mijloc – abia ar intra, pe aratator – nu cred ca ar intra, iar pe cel mare – nu s-ar cadea!
Concluzia: pentru fiecare deget, se ”cade” un anumit inel a purta, CHIAR DACA…cu aceeasi efigie imprimata (NIKA), din acelasi material (crestin-ortodox)- deci, cerinte si lucrare in functie de DAR!
Mi-a placut comentariul lui Spartacus de la #5.
Foarte subtila treaba cu tinerea de minte a raului… Atat de subtila ca te poate pierde fara sa mai fie nevoie de avort/adulter/furt/lipsa de rugaciune sau de practica duhovniceasca. Faci milostenie, te abtii de la rau, nu urasti propriu-zis, mergi regulat la Biserica, te spovedesti si impartasesti sistematic si…te pierzi. Groaznic! Nimic nu mi se pare mai teribil decat diavolul ascuns. Sta cuibarit, tacut si rabdator in inima ta pana la final. Pana cand e prea tarziu.
Si eu mi-am dat seama tarziu si accidental ca ani de zile n-am putut uita o replica ‘vitriolica’ a unei matusi – Dumnezeu s-o odihneasca! – si desi imi ziceam ca am iertat, in realitate ma ‘rodea’ si ma impiedica sa ma rog cu inima deschisa pt ea.
E nevoie de mare bagare de seama, mai ales pentru noi, cei ‘corecti’, altfel ne farisesizam. Intr-adevar, observ si eu, ca si Spartacus, cat venin mascat in miere curge pe bloguri/fb etc., inclusiv pe cele declarat crestine.
Azi, de ziua Sf. Teofana Imparateasa, cea lesne uitatoare a raului, chiar ar merita o rugaciune de mijlocire pt. a ne vindeca de rautate impotriva aproapelui si de dezbinare…
Pai da,chiar daca noi am uita raul cumva,dracul nu-l uita.Esti linistit,ori conduci masina,ori ai ginduri bune in tine,sau te gindesti la cele ale zilei care tocmai a trecut,ba poate ca te si rogi,si brusc,de nicaieri,iti apare in minte imaginea unui om care ti-a facut un rau,iti apar si gindurile despre ce ar trebui sa-i faci acelui om,chiar de razbunare uneori,vezi ca sint rele,te apuci de rugaciune ca sa scapi,ele tot peste tine,si te rogi,ele tot peste tine,si de cele mai multe ori te invoiesti cu ele,pentru ca gasesc in tine o rautate,o neimpacare,o suferinta,o neiubire…A ierta nu este usor,este aproape imposibil ( parca asa spunea parintele Savatie )…este o traire dumnezeiasca,nu omeneasca ( omul cazut ),deci fara Dumnezeu,fara inBisericire si rugaciune,nu cred ca este posibil asa ceva,in profunzime.Sau doar daca nu am fi ispititi,nu stiu.
Uneori Dumnezeu lasa sa se intimple acestea,ca sa ne vedem raul din noi si mai ales neputinta,sau ca sa vindece un pacat si mai mare,precum mindria,sau nepasarea,uitarea de Dumnezeu,tot raul spre bine daca ne indreptam catre Dumnezeu,ca sa scapam de el,de rau.
Cred ca a nu te ruga,este cel mai mare rau care i se poate intimpla omului,sau pe care-l face omul…dupa care urmeaza crima,avortul,desfrinarea,neiertarea,tinerea de minte a raului si celelalte pe care le stim sau nu,parerea mea.