TINEREA DE MINTE A RAULUI, milostivirea si rautatea care otraveste totul. CUM TE POTI IMPARTASI CHIAR CU DIAVOLUL?

10-04-2013 Sublinieri

911399975

Tinerea de minte a raului si Dumnezeiasca Impartasanie

„Va avertizez de acum, strigand cu putere: cel care are vrajmasie in inima lui, sa nu se apropie de Dumnezeias­ca Impartasanie! Deci ai dusman? Sa nu te impartasesti! Vrei sa te impartasesti? Impaca-te cu el!” (Sfantul Ioan Gura de Aur[1]).

„Si daca indraznesti si te imparta­sesti cu ura in inima ta, atunci nu te impartasesti cu Hristos, Care este iu­bire, ci cu diavolul, care este ura. Sa stii ca atotvicleanul diavol cauta tur­bat astfel de ocazii «de aur». El intra mai ales in cei care se impartasesc cu nevrednicie cu Dumnezeiasca Euha­ristie” (Sfantul Ioan Gura de Aur[2]).

Impartasirea cu diavolul

– N-am venit de bunavoie, ci tu m-ai silit! i-a spus diavolul tanarului monah Isaac, care se nevoia in Tebaida Egiptului.

– Cum indraznesti sa scoţi din gura astfel de lucruri? l-a intrebat monahul.

– Stiu ce zic, ai trei duminici de cand te impartasesti cu dusmanie in inima ta!

– Minciuni!

– Nu te-ai maniat pe vecinul tau pentru puţina fasole pe care ţi-a lu­at-o? Afla deci ca eu sunt diavolul ţinerii de minte a raului, si tu esti al meu! De aceea, te voi ajuta in lucrarea ta!

(Ava Isaac insusi a povestit aceste lucruri pana la batraneţile lui.)

ce vrei sa faci, fa mai degrabaSe pare ca monahul Isaac nu nu­trea in inima lui o ura de moarte fa­ţa de fratele sau, ci avea doar o usoa­ra suparare, careia nu-i dadea im­portanţa cuvenita. Diavolul insa a profitat de acest amanunt neinsemnat si i s-a aratat la Sfanta Euharistie in mod personal, gata sa-l ajute in lucra­rea lui. Daca monahul purta in inima lui o ura de moarte pentru fratele sau, atunci diavolul i-ar fi intrat in inima, asa cum a facut si cu Iuda, cand s-a impartasit: atunci satana a intrat in el (Ioan 13, 27) (nu ca mysticalsupper02 - iudaIuda s-a demonizat, ci trupul lui, fiinţa lui, voinţa lui s-au predat lucrarii satanei).

Dincolo de acestea, Iuda s-a impar­tasit cu nevrednicie o data, insa dia­volul a prins ocazia si a intrat inlauntrul lui si l-a ucis cu desavarsire, pentru ca a deznadajduit si s-a sinucis, asa cum dorea satana. Cugeta acum cat se demonizeaza, cat moare, cat se preschimba, cat se perverteste cel ca­re se impartaseste mereu (mirean sau cleric) avand ura in inima lui!

In vechime, cand oamenii erau mult mai evlaviosi, mamele, parin­ţii nostri nu indrazneau sa se impar­taseasca daca mai inainte nu alungau dinlauntrul lor patima „incuibata” a ţinerii de minte a raului. Si ca sa nu paţeasca ceea ce a patimit monahul Isaac, colindau inainte de Sfanta Im­partasanie tot satul, din vecin in ve­cin, cerandu-si iertare si ţinand astfel cuvantul Domnului:

Deci daca iti vei aduce darul tau la altar, si acolo iţi vei aduce aminte ca fratele tau are ceva im­potriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau, si apoi, venind, adu darul tau (Matei 5, 23-24).

„Ochiul” tinerii de minte a raului

„Specific oamenilor invidiosi si a celor care ţin minte raul este sa osan­deasca si sa strice invaţaturile si virtu­ţile celuilalt, biruiţi si chinuiţi cu ne­trebnicie de duhul rautaţii” (Sfantul Ioan Sinaitul[3]).

James_Tissot_PhariseesCa sa inţelegem mai bine aceasta, cum lucreaza ochiul omului care tine minte raul, sa luam aminte la urmato­rul exemplu: punem intr-un pahar cu apa curata o picatura de cerneala si, incetul cu incetul, apa curata se inne­greste si nu mai are vreo legatura cu apa curata pe care o stiam. Oarecum asa lucreaza si ochiul celui care ţine minte raul: scoate dinlauntrul lui, din „veninul patimilor”[4], otrava, pe care o imprastie catre celalalt si-l pateaza. Si, astfel patat, il arata, il taraste in fa­ţa societaţii.

Ii murdareste si toate faptele, ori­cat de insemnate ar fi acestea, adica se straduieste, in orice chip, sau sa le submineze in ochii lumii, sau sa le arate nepotrivite si nefolositoare, con­form proverbului: „Focul, pe cele pe care nu le arde, le innegreste”. Ca­te n-au pus pe seama Sfantului Vasile potrivnicii sai! Au vazut ca inteme­iaza si ridica vestita Vasiliada (o ma­re usurare pentru poporul nefericit) si au spus carmuitorilor:

„Vasile, prin inselaciunile lui, pagubeste poporul, face rau statului! Trebuie sa faceţi ce­va ca sa-l opriţi, daca nu puteţi sa-l pedepsiţi!” (Sfantul Vasile cel Mare, Epistola 94).

Ii avem insa, indeosebi, pe arhierei si farisei, a caror ura diavoleasca faţa de Hristos ii facea sa vada STAVRO96faptele Lui bune „strambe” si „pe dos. Astfel, in loc sa-L slaveasca pentru ca in ziua de sambata a vindecat ataţia bolnavi, L-au ocarat. Au spus ca este samarinean (lucrul cel mai de ocara pentru un iudeu!) si ca-l are inlauntrul Lui pe diavol (v. Ioan 8, 48). Si, in timp ce se aflau in templu, au luat pietre ca sa-L ucida (v. Ioan 8, 59), pana ce in final L-au rastignit, din pricina patimii urii (v. Matei 27, 18). O asemenea perver­tire aduce in suflet ura!

Atunci se cade sa te increzi in ju­decata unui om care ţine minte raul? Orice ar spune acest bolnav va fi otra­va! Asadar, ai in vedere faptul ca cel care te osandeste nu face nimic alt­ceva decat sa scoata in afara rautatea lui, pe care a adunat-o indeosebi pen­tru tine.

Milostivirea

Cum te simţi cand se intampla un accident si vezi oameni raniţi, plini de rani si de sange? Ii vei ocari, de­oarece s-au ciocnit masinile? Daca ai omenie, ii vei compatimi si te vei gra­bi sa-i ajuţi!

Insa nu primeste rani doar omul cel de din afara, adica trupul lui, ci si omul de dinauntru, adica si sufletul lui. Cum oare se intampla aceasta? Prin sabia patimilor si a pacatului si, in situaţia noastra, prin sabia ascuţita a urii si a ţinerii de minte a raului. Lu­aţi aminte la purtarea bolnava a unui astfel de om: nu vrea sa-l vada pe cel pe care nu-l „inghite”, nici sa auda de numele lui. Si, doar cand il zareste si aude ca i se pronunţa numele, ii vine sa verse, chiar de-ar fi fratele lui. Amintiţi-va de preotul Saprichie si de diaconul Evagrie (sa ne amintim si de Jean-Paul Sartre, care zicea: „Celalalt este iadul meu”). Astfel de oameni sunt bolnavi friendlp.nfo o ea6sufleteste, deci vrednici de compatimire, oameni care au ne­voie de vindecare.

„Este lucru nesabuit si lipsit de omenie – spune Sfantul Ioan de Kronstadt – sa nutrim rautate impotriva omului pacatos! Este ca si cum am arunca in foc un trup care este ars. Fa­ţa de un asemenea om suntem datori cu iubire indoita, dar si cu rugaciune fierbinte catre Dumnezeu. Nici sa-l judecam, dar nici sa ne bucuram de starea lui.”[5]

In acelasi duh vorbeste si Sfantul Isaac Sirul:

„Sa nu-l urasti pe pacatos, pentru ca toţi suntem paca­tosi! Uraste pacatul si roaga-te pentru pacatos, ca sa te asemeni lui Hristos. Daca-l urasti pe pacatos, araţi ca esti si tu pacatos, pentru ca n-ai iubire. Cu toate acestea, Dumnezeu nici nu Se scarbeste de tine, nici nu te respin­ge. Desi esti nevrednic, iţi poarta de grija. Deci urmeaza si tu, pe cat poţi, milostivirii Lui! Fa-te propovaduitor al bunataţii Lui! Fii si tu milostiv faţa de semenul tau, castigand astfel prin aceasta puţina compatimire, compati­mirea cea mare a lui Dumnezeu“.[6]

Daca tu nu araţi milostivire celor care te chinuiesc prin purtarea lor, te tradezi pe tine insuţi ca esti pacatos, ca ai inlauntrul tau inima invartosa­ta, lipsita de simţire. Si esti vrednic de mila!


[1] Omilia XX la Evanghelia Sfantului Matei.

[2] Omilie despre tradarea lui Iuda, II.

[3] Scara, Cuvantul 10,13.

[4] Ibidem, Cuvantul 4,103.

[5] Viata mea în Hristos, pp. 54, 89.

[6] Everghetinos, vol. II, col. 41.

(Din: Arhim. Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport. Arta impacarii cu tine insuti si cu ceilalti, Editura De Suflet, 2012)

nu-te-mai-suport-arta-impacarii-cu-tine-insuti-si-cu-ceilalti~m_2269874

Legaturi:

***


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Arhimandritul Vasilios Bakoianis, Ce este pacatul?, Impartasania, Invidia, rautatea, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “TINEREA DE MINTE A RAULUI, milostivirea si rautatea care otraveste totul. CUM TE POTI IMPARTASI CHIAR CU DIAVOLUL?

  1. Tinerea de minte a raului, este cauza/pricina de tulburare, de manie, de turbare prin ura si dusmanie (prin extindere…) si cica, cu asta se hraneste toti antihristii si/sau inainte-mergatorii lui;

    D-aia e impusa iertarea, ba chiar iubirea (hmmm…cam mult, pentru mine); dar, unde-i ORDIN, cu placere! (pentru cine a ajuns la o treapta superioara);

    Se pare ca in zilele noastre, mai mult ca oricand si oriunde, se activeaza neuronul pe trecut, pe negativ, pe resentiment…pe asta SI joaca/mizeaza nichiduta si da din coada-i afurisita, vazand cum ”pamant pe pamant cearta” si se dusmaneste!
    Asa procedeaza el, prin ”divide et impera”…si, o data despartiti fraierii( sot/sotie, prieteni, amici, colegi), le sufla in ureche si insufla in inima..exact cum credinta vine prin auz, asa si el – dar pe INVERS: necredinta, indoiala, supararea, dusmanie…vorba aia “intarata-i, drace!”;

    Partea grea (datorita mandriei) si caraghioasa (ca-i de ras, pana la urma daca o judeci la rece) este pentru cei care stiu…si nichiduta STIE ca noi STIM ca STIE cum/cu ce poate fi biruit, dar mizeaza pe mandrie….si-aici, ne dovedeste, cum se spune!
    Nu prea-ti da mana sau ghes, inima (in unele cazuri si fata de anumite persoane) sa fii bland si smerit cu inima, este?! (ma refer la mine, in special, generalitatea – o las pe mana lui Dumnezeu).

  2. Off, parca mi-ati pus sare pe rana…Si cum bine stiu (simt) ca neiertarea este grea plaga pentru suflet si atat de neplacuta lui Dumnezeu, ma consolez si eu cu poezia domnului Demostene Andronescu:

    În loc de rugăciune

    În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând,
    Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,
    Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină
    Ce-mi pâlpâia altdată în candela din gând.

    Sunt prea sărac, Stăpâne, nu am ce-Ţi oferi
    Să-Ţi astâmpăr foamea, furii mi-au tâlhărit cămara
    Şi de puţinul suflet ce îl păstram ca sara
    Să am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni.

    Aş vrea să-Ţi pot întinde un gând sfios măcar,
    Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraieşe şi e goală,
    Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală
    Şi pe un ramur veşted un singur fruct amar.

    De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos,
    Şoptind o rugăciune şi tremurând o cruce,
    Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ţi-aş aduce
    Otravă-n cupe sparte şi Te-aş târî prea jos.

    Zadarnic stai de veghe şi-aştepţi umil şi blând,
    Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină
    Şi-n cerul Tău de gheaţă cu ţurţuri de lumină
    În seara asta, Doamne, Te vei culca flămând.

  3. Si parca mai mult ne vin ganduri de tinere de minte a raului zilele astea in post…

  4. @ Ana E
    “Nu poti opri gandurile, (ca sunt ele si de aducere aminte a raului), asa cum nu poti opri vantul” spunea undeva Pr Porfirie.
    Si la alt parinte: daca ele nu-ti creaza tulburare (adica diavolul iti aduce aminte de raul ce ti l-a facut cineva, insa noi nu uram pe frate si inima noastra nu se aprinde de manaie la aceste ganduri, sau si mai mult il compatimim), ele trebuie numai spovedite.

  5. Pai asta e marea noastra problema (printre altele)si nu spun cu rautate ci incerc sa spun un adevar. Stiti ca s-au nascut deja si proverbe celebre europene : daca l-ai suparat pe seful italian dupa o ora el uita si te invita la o cafea. Cam la fel si cu seful german sau nordic cand i-ai gresit Vineri el a uitat deja si Luni dimineata te intampina cu un zambet si iti cere sfatul a ceea ce este de facut mai departe. Dar la noi, in Romania, fi cu mare bagare de seama fiindca SEFUL NU TE UITA NICIODATA :))
    Nu stiu cum se face ca exista niste oameni in lumea asta mare (cam multi), care cu toate ca nu sunt ortodocsi, au insamintata in ei de Dumnezeu saminta catorva virtuti cum ar fi de exemplu omenia, uitarea raului, ajutorul neinteresat si zambetul natural de dimineata (care face minuni).
    Stiu, ne plingem ca este greu, ne mangaiem singuri orgoliul spunindu-ne ca macar sa nu-l uram pe aproapele nostru. Dar ai incercat macar sa-l iubesti ? “Wooow, you” re crazy !!! e de ajuns ca nu-l urasc si cred ca e ok “. Ar fi bine daca ar fi adevarat dar nici macar atita nu faci. Ca daca “macar nu-l urasti” atunci il invidiezi, il iscodesti, tragi cu coada ochiului si te oftici rau daca a ajuns cumva mai bine ca tine. Chiar si pe forumurile virtuale, daca ai vazut nickul cu care te-ai certat, nu te poti abtine, nu-l lasi in pace, il ispitesti, te faci ca raspunzi altuia dar il ataci pe el, iei repede alt nick si iti versi veninul in capul sau si razi satisfacut vazandu-l cum se zvarcoleste si se apara, si in ruptul capului nu uiti raul. Apoi iti reiei nickul tau si te faci ca-l compatimesti, la fel ca si in realitate. Ipocrizia a ajuns sa ne caracterizeze in general , nu mai este de mult un caz izolat.
    Si ce mi se pare cel mai grav, unii au ajuns sa considere forumurile virtuale, adevarate locasuri de spovedanie publica in care isi mai marturisesc cate un pacat in fata “fratilor” sau la cate un articol ca acesta care ne trage de urechi, se multumesc sa ofteze (public) si sa recunoasca faptul ca articolul are dreptate. Dar ce sa facem, astia suntem, daca am oftat in public, Dumnezeu ne va ierta. Ce bine de noi daca nu vom fi pedepsiti pentru ca macar nu-l uram pe fratele daca de iubit nu putem. Si intradevar, cum sa-l putem iubi ? am da dovada de slabiciune. Pai stie el cine sunt eu ? sa se multumeasca doar ca nu-l urasc. Si ce bine ne este asa ! Dragostea ne poate ucide. Cu toate ca ni s-a spus raspicat de catre chiar sfintii parinti ROMANI ca fara dragoste sa nu ne gandim spre Imparatia Cerurilor. Dar ce stiu ei, mai sunt ei ei in greseala uneori. Noi am ajuns in stare sa ne cream biblia noastra proprie facuta dupa chipul si asemanarea noastra . Si vai daca zici ceva impotriva. Nu te vom uita :)) Dar te sfatuim pe tine sa nu ne ti minte raul.
    Am ajuns pina acolo incat sa credem cu tarie (noi romanii ortodocsi, nu altii) ca nu mai este nici o problema in a face pacate fie ele si de moarte. Exista mucenicia care te mantuieste. Nu-ti bate capul ca ai facut avort, ce atita graba cu alergatul la spovedanie. Cand vei muri ca mucenic, ai sa te mantuiesti. Nu stiu insa daca un accident de masina , o fractura banala sau un cancer la ficat sunt trecute pe lista criteriilor de mucenicie. O sa dam o fuga pina la ghiseu si ne informam. Da, sunt lucruri sustinute de tot mai multi romani , culmea si ortodocsi. Sau cel putin asa zic ei. Dar, ar fi bine sa nu le tinem minte raul lor. Eu unul, asa ca majoritatea dealtfel, nu pot, e prea greu. Dar pot sfatui excelent pe altii : nu tineti minte raul fratilor :))

  6. Spartacus,
    ma bucur pentru dvs ca puteti zambi, ca va puteti amuza pe un subiect ca acesta. Daca puteti ierta si iubi cu usurinta, va fericesc.
    Depinde insa ce si cat trebuie sa ierti. Viata nu inseamna comentarii si nick-uri pe forumuri. Dumneavoastra ati auzit de adulter, de divort, de alcoolism, de violenta in familie? Nu mai spun de viol sau alte blestematii. In astfel de cazuri, este mare lucru sa poti sa spui macar, Doamne, iarta-ma ca nu pot sa uit!

  7. cititor
    De aceea am si dat cel mai simplu exemplu cu internetul. Daca noi nu putem renunta la rautatea si tinerea de minte a raului pe forumuri virtuale, cum dar vom putea sa iertam si sa nu ne mai aducem aminte de adulter, divort, alcoolism si de violenta in familie ? ca despre tinerea de minte a raului era vorba. “Doamne iarta-ma ca nu pot sa uit ” . Dar de la altii avem aceasta pretentie. De la preoti avem pretentia sa ne dea dezlegarea. De la Dumnezeu avem pretentia sa ne ierte si sa ne uite greselile. In plus, daca l-ai iertat pe cel care ti-a gresit, atunci nu-ti mai amintesti raul facut de el. Altfel inseamna ca de fapt nu l-ai iertat si-i ti minte raul. Si daca astfel mergi sa te impartasesti cu raul acela cuibarit in inima ta, in loc de binecuvantare, iei osanda si esti la fel ca cel care ti-a facut raul. Daca nu chiar mai jos, macar el si-a cerut iertare.
    Da, iarta-ma ca zambesc. Mi-am propus ca de acum inainte sa tratez toate problemele cu zambetul pe figura. Daca le tratez incruntat si agitat, am constatat ca ma imbolnavesc si pe mine dar si pe cei din jur. Si daca ne uitam in jur la ce se intimpla cu noi in tara noastra vom observa ca ne-am facut o obisnuinta din a-i imbolnavi pe cei din jur dar si pe noi insine.

  8. Întoarce-ne la pocăinţă
    Slăvitule Mântuitor,
    Şi la smerenia cea sfântă
    Pe toţi din cler şi din popor.

    Întoarce viaţa monahală
    La ce-i cuprins în jurământ
    (Şi la smerita ascultare),
    Ce aduce-n oameni Duhul Sfânt.

    Întoarce-ne la Adevărul
    Curat şi sincer, ( cum L-ai spus),
    Spre’a nu mai ţine minte răul
    Spre’a nu ne înșela, Iisus.

    Să nu mai vieţuim trupeşte,
    Vulgari şi lacomi de păcate
    În sodomii şi-n înşelare
    (Şi-n cea mai cruntă nedreptate).

    Să nu mai dăm legi şi modele
    Şi definiţia iubirii
    Care’s nicicând nu’s otrodoxe
    (În răul şi’mpotriva firii).

    Că ne minţim unii pe alţii
    Ne înşelăm şi ne trufim
    Curvind cu ochii şi cu fapta
    Şi nu’nţelegem ce iubim.

    Întoarce-ne la pocăiţa
    Adâncă, sinceră , curată
    (Să lăsăm vobele), iar CREZUL
    Să-l dovedim zilnic, prin faptă.

    De la vlădică la opincă
    Să dovedim prin pocăinţă,
    Că suntem ortocşii faptei
    Şi nu ai vorbei, (în credinţă).

    Mustrarea Ta, (cea cu dreptate),
    S’aducă-n noi acest răspuns
    Şiaceastă’noarcere la fapte
    (Şi trai smerit), Doamne Iisus.

    Că pentru rele fără seamăn,
    Puhoiul s-a dezlănţuit
    (Şi sărăcia şi trădarea),
    Ce-n ţară s-au înstăpânit.

    Întoarce-ne la pocăinţă
    Şi la virtuţile creştine,
    Să ducem viaţă ortodoxă
    (Şi să Te căutăm pe Tine).

    Că dacă nu ne vom înoarce,
    Păcatul ne va nimici
    Şi-n sărăcie şi-n pedepse
    (După dreptate), vom pieri.

    Se va întoarce’asupra noastră
    Răul făcut, (falsul şi ura)
    Şi înşelarea cea vicleană
    Va răzvrăti spre noi natura.

    Întoarce-ne la pocăinţă,
    Slăvitule Mântuitor,
    Spre-a împlini făgăduinţa
    (Şi cler şi laici), în popor.

    Ca’n loc de ploi nimicitoare
    Să dobândim ploaia de Har
    Şi hrana cea mântuitoare
    Ce ne-o oferi de pe altar.

  9. Nu iubim dacă nu iertăm, şi nu putem iubi pe ceilalți dacă ne iertăm nouă ce altora nu putem ierta, (dacă noi înșine nu suntem peste ceea ce pretindem altora să fie şi să împlinească).

    A urâ păcatul, dar a iubi pe păcătos, este o biruință înaltă, la care se ajunge după înfrângerea eului, după o foarte adâncă cunoaștere de sine (din luptele despătimirii).

    Nu este începător care să nu-şi dorească cele mai înalte virtuţi, (şi metodele cele mai ușoare şi mai rapide de a le obține). Mulți căutăm rugăciuni, care, doar recitate ne’ar putea aduce cununa celor mai înalte virtuți. Mulţi dăm pomelnice şi danii ca să devenim făcători de minuni, vizionari ori taumaturgi.
    Dar fără despătimire nu vom obține nimic şi nu este ortodox nimic.

    Credinţa începe cu lepădarea de sine, cu tăierea voi, cu învingerea demonicei ruşini de a practica pocăinţa şi a te recunoaște vinovat, necurat, nedrept, necinstit, (fără vre-o pretenţie), slugă tuturor (cum a spus Domnul).

    Omul cu cât este mai mândru, cu atât va ajunge mai greu la virtuți.Unora le trebuie ani de luptă neîncetată, altora decenii, altora întreaga viață.
    Ortodoxia este răstignirea de sine, prin cele amintite mai sus. Cine nu le practica nu este ortodox decât în propria-i închipuire.
    Victoria este rezultatul unei lupte, ori fără luptă ce biruință putem avea, ce virtuți ?

    Curatie ? cu duhul şi cu inima în tele… novele , în ecrane, pe … trupuri ?
    Dreptate ? iertându-ne nouă totul şi nimic celorlalți ?,
    Milostivire ? când ne plângem nouă de milă şi pe săracii dizgrațioşi nu-i putem suferi? etc, etc,.
    Fără calea bisericii nu se poate nimic. Totul începe cu hotărâre nestrămutată, cu statornicie neclintită, cu duhovnic şi spovedanie deosebit de atentă, cu post adevărat, cu… hotărârea de a păzi neclintit poruncile şi a împlini făgăduinţa de la botez.
    Nimeni nu se împărtășește cu vrednicie, (dacă aveam în vedere sensul literal al cuvântului), dar cu frică şi cu cutremur, cu inimă înfrântă și smerită mulți reușesc să o facă. Cu acordul duhovnicului, ( după spovedanii cât mai profunde), ne putem apropia de sfântul potir, ptr că nu cei sănătoși au nevoie de doctor.
    Totul se petrece in inima noastră.

    Iertaţi-mă fraţilor pentru acest îndrăzneţ comentariu. După cum se vede am multă cunoștință, şi mult voi fi în trebat, (şi mult mi se cere), iar de împlinit simt că nu împlinesc decât cele ce nu voiesc (din pocăinţă).
    Oricine învață va fi întrebat de ce şi cât a făcut din ce a învățat pe ceilalți.
    Sunt sub vină prin acestea. Iertare pentr îndrăzneală.

  10. spartacus,
    “De la preoti avem pretentia sa ne dea dezlegarea. De la Dumnezeu avem pretentia sa ne ierte si sa ne uite greselile.” Nu, nu am aceste pretentii nici de la duhovnic nici de la Dumnezeu. De aceea am si spus mai sus – citandu-l pe dl. Demostene Andronescu – ca in seara in care n-am iertat, nu indraznesc nici sa spun rugaciunea Tatal nostru.

    Cat despre “terapia” prin zambet: in Evanghelie n-am citit ca Domnul Iisus S-ar fi apropiat zambind de cineva aflat in suferinta. Dimpotriva, a plans, a suspinat cu duhul, S-a intristat. In epistola catre Romani, Sfantul Apostol Pavel ii sfatuieste pe crestini sa se bucure cu cei ce se bucura si sa planga cu cei ce plang(Rom.12,15). Dar, asa cum ziceati ieri, fiecare cu evanghelia lui.
    Bucuria este rod al Duhului Sfant si de ea se impartasesc cei curati cu inima. Pana acolo e cale lunga si grea pentru mine…

  11. cititor
    Ai dreptate, iarta-ma inca odata. Dar eu nu sunt Hristos ca sa pot face ceea ce a facut Hristos. Bineinteles ca nu ma pot apropia de cineva in mare suferinta razand ( dar cu un zambet cred ca i-as face mai mult bine). A infrunta insa provocarile vietii si a intampina rautatea altora cu un zambet este chiar indicat, decat sa ma plang zilnic si sa caut vinovati in afara. Mi-as dori ca doar in fata rautatii mele sa nu mai zambesc ci sa devin incruntat si agitat. Insa aici vorbim despre cel mai crunt razboi, razboiul cu sinele, cu egoismul nostru. Aici este buba canceroasa, ca nu am inteles inca sau ne tot facem ca nu intelegem aminind ceas de ceas hotarirea inceperii acestui dur razboi (cel cu sinele). Macar ca ne tot striga sfintii Parinti ca aceasta e lupta noastra, aminam si ne facem ca nu intelegem. Ne iubim si ne indreptatim prea mult ca sa incepem un razboi de scoatere a raului din inima noastra. Nicolae Mirean a punctat excelent.
    Si apropo despre terapia zambetului. Parintele arhimandrit Arsenie Papacioc,totdeauna in viata sa se apropia de suferinzi zambind. Zambetul sau de basm era datator de tamaduire sufleteasca si incredere. Chiar si la spovedanii, in fata suferinzilor care isi marturiseau pacate mai usoare sau mai grele, parintele Arsenie intreba zambind : “nu ti-e frica de moarte ?”
    Cu toate ca te cutremurau cuvintele sale, el zambea si-ti insufla nadejdea.

  12. @Cititor

    Sunt in asentimentul tau…:)

    Restul…e can/can!

    Se umple vazduhul de vorbe frumoase si de sfaturi SFATOASE….pe timp de PACE;

    I-a sa vezi pe timp de razboi…cum se merge numai la placinte, alegandu-se prafu’ de vorbele si promisiunile facute candva!

    Chiar daca experienta te face sa vorbesti (in cunostiinta de cauza), degetele de la o mana (cinci) nu sunt identice, iar verigheta (sfaturile) intra de obicei cu usurinta doar pe inelar; pe degetul mic, ar cadea…, pe cel din mijloc – abia ar intra, pe aratator – nu cred ca ar intra, iar pe cel mare – nu s-ar cadea!
    Concluzia: pentru fiecare deget, se ”cade” un anumit inel a purta, CHIAR DACA…cu aceeasi efigie imprimata (NIKA), din acelasi material (crestin-ortodox)- deci, cerinte si lucrare in functie de DAR!

  13. Pingback: INMULTIREA MILEI LUCRATOARE sau CUM AJUTA DUMNEZEU OMUL PRIN OM. De ce uitam binefacerile Domnului, cartind si tinand minte numai raul? -
  14. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (III): Impartasania cu pregatire, leacurile bolilor, faptele milosteniei, pocainta, trezvia si lupta cu gandurile, citirea Evangheliei… -
  15. Pingback: INVATATURI FUNDAMENTALE PENTRU MANTUIREA SUFLETULUI (III): Impartasania cu pregatire, leacurile bolilor, faptele milosteniei, pocainta, paza gandurilor, citirea Evangheliei… -
  16. Mi-a placut comentariul lui Spartacus de la #5.

    Foarte subtila treaba cu tinerea de minte a raului… Atat de subtila ca te poate pierde fara sa mai fie nevoie de avort/adulter/furt/lipsa de rugaciune sau de practica duhovniceasca. Faci milostenie, te abtii de la rau, nu urasti propriu-zis, mergi regulat la Biserica, te spovedesti si impartasesti sistematic si…te pierzi. Groaznic! Nimic nu mi se pare mai teribil decat diavolul ascuns. Sta cuibarit, tacut si rabdator in inima ta pana la final. Pana cand e prea tarziu.

    Si eu mi-am dat seama tarziu si accidental ca ani de zile n-am putut uita o replica ‘vitriolica’ a unei matusi – Dumnezeu s-o odihneasca! – si desi imi ziceam ca am iertat, in realitate ma ‘rodea’ si ma impiedica sa ma rog cu inima deschisa pt ea.

    E nevoie de mare bagare de seama, mai ales pentru noi, cei ‘corecti’, altfel ne farisesizam. Intr-adevar, observ si eu, ca si Spartacus, cat venin mascat in miere curge pe bloguri/fb etc., inclusiv pe cele declarat crestine.

    Azi, de ziua Sf. Teofana Imparateasa, cea lesne uitatoare a raului, chiar ar merita o rugaciune de mijlocire pt. a ne vindeca de rautate impotriva aproapelui si de dezbinare…

  17. Pai da,chiar daca noi am uita raul cumva,dracul nu-l uita.Esti linistit,ori conduci masina,ori ai ginduri bune in tine,sau te gindesti la cele ale zilei care tocmai a trecut,ba poate ca te si rogi,si brusc,de nicaieri,iti apare in minte imaginea unui om care ti-a facut un rau,iti apar si gindurile despre ce ar trebui sa-i faci acelui om,chiar de razbunare uneori,vezi ca sint rele,te apuci de rugaciune ca sa scapi,ele tot peste tine,si te rogi,ele tot peste tine,si de cele mai multe ori te invoiesti cu ele,pentru ca gasesc in tine o rautate,o neimpacare,o suferinta,o neiubire…A ierta nu este usor,este aproape imposibil ( parca asa spunea parintele Savatie )…este o traire dumnezeiasca,nu omeneasca ( omul cazut ),deci fara Dumnezeu,fara inBisericire si rugaciune,nu cred ca este posibil asa ceva,in profunzime.Sau doar daca nu am fi ispititi,nu stiu.

    Uneori Dumnezeu lasa sa se intimple acestea,ca sa ne vedem raul din noi si mai ales neputinta,sau ca sa vindece un pacat si mai mare,precum mindria,sau nepasarea,uitarea de Dumnezeu,tot raul spre bine daca ne indreptam catre Dumnezeu,ca sa scapam de el,de rau.

    Cred ca a nu te ruga,este cel mai mare rau care i se poate intimpla omului,sau pe care-l face omul…dupa care urmeaza crima,avortul,desfrinarea,neiertarea,tinerea de minte a raului si celelalte pe care le stim sau nu,parerea mea.

  18. Pingback: Pr. Vasile Mitrofanovici – STUDIU DESPRE RANDUIALA CANONICA A TAINEI POCAINTEI SI A DEZLEGARII PACATELOR IN ISTORIA BISERICII - Recomandari
  19. Pingback: TRADAREA LUI IUDA PRIN SARUT FATARNIC si formele posibile de NECREDINCIOSIE din partea noastra: “Dar si noi insine oare nu Il tradam adesea pe Hristos?“. FIDELITATEA MARTURISITOARE – CONDITIA MANTUIRII -
  20. Pingback: “ORICINE URASTE PE FRATELE SAU ESTE UCIGAS. In iad merg mai ales cei care au in sufletul lor ura si rautate”. Arhim. Vasilios Bacoianis despre IERTARE si MARTURISIRE, TINEREA DE MINTE A RAULUI si APOSTAZIE -
  21. Pingback: Predici audio ale Parintelui Ciprian Negreanu la DUMINICA VINDECARII DEMONIZATILOR DIN GADARA (a cincea dupa Rusalii): AI CUI FII SUNTEM, AL CUI CHIP PURTAM si ce stapan chemam prin FAPTELE vietii noastre? -
  22. Pingback: SA NU FIM PRICINA DE SMINTEALA… – Cuvant al Parintelui Episcop IGNATIE MURESANUL la Manastirea Paltin (AUDIO): “Daca eu il batjocoresc pe un semen, daca eu il judec, atuncea Il judec pe Hristos, Il batjocoresc pe Hristos”. “D
  23. Pingback: Oameni si… demoni travestiti in salvatori: “CRUCIADA” IMPOTRIVA RAULUI (din afara) a “LUPTATORULUI ORTODOX” PANA LA… MACELARIREA FRATILOR: “Cain l-a ucis pe Abel pentru că nu a ucis păcatul DIN PROPRIA INIMĂ. P
  24. Pingback: “ORICINE URASTE PE FRATELE SAU ESTE UCIGAS. In iad merg mai ales cei care au in sufletul lor ura si rautate”. Arhim. Vasilios Bacoianis despre IERTARE si MARTURISIRE, TINEREA DE MINTE A RAULUI si APOSTAZIE | Cuvântul Ortodox
  25. Pingback: Datoria cea cu neputință de plătit și PREȚUL DE SÂNGE AL IERTĂRII. Ce nu poate să rabde Dumnezeu și când intervine DREPTATEA Sa, dându-ne “pe mâna chinuitorilor”? “Pentru VICLENIE, pentru aceste păcate ale NEOMENIEI, Dumneze
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate