CHEMAREA LUI HRISTOS SI PRIORITATILE NOASTRE

17-12-2007 Sublinieri

hrist.jpg

Concluzia Pildei celor poftiti la cina este formulata in doua dintre versetele ulterioare pericopei citite in aceasta Duminica in Biserica:

  • Daca vine cineva la Mine si nu uraste pe tatal sau si pe mama si pe femeie si pe copii si pe frati si pe surori, chiar si sufletul sau insusi, nu poate sa fie ucenicul Meu” (Luca 14, 26).

  • Asadar oricine dintre voi care nu se leapada de tot ce are nu poate sa fie ucenicul Meu” (Luca 14, 33).

emaus.jpgUn lucru care se neglijeaza adeseori de catre multi dintre noi, atunci cand ne  complacem si ne amagim cu un fel de “minimalism” religios este ca Hristos, Dumnezeul nostru este “Dumnezeu gelos” si ca in calea catre mantuire nu exista jumatati de masura (sau… mai putin de jumatati). Hristos ne cheama sa fim cu totul ai Lui, sa-I daruim tot sufletul nostru, tot trupul si toata viata noastra, sa-L recunoastem ca deplin Domn si Imparat peste noi, intelegand si aplicand adevarul acesta fundamental enuntat de Sf. Ap. Pavel: “noi nu suntem ai nostri” si viata “noastraa Lui este. Pentru multi “crestini” de astazi este socant sa afle ca viata lor nu este legitim “sa le apartina” si sa faca ceea ce vor cu ea (desigur, poate in limitele “decentei” si “moralei” – foarte relative, de altfel). La fel si cu trupurile noastre sau cu imbracamintea noastra – “avem dreptul sa facem ce dorim“. Ce sa mai spunem de… indragostirile sau iubirile noastre, despre placerile si “pasiunile” noastre. Pentru nimic din toate acestea nu ne trece prin minte ca s-ar cuveni sa-L intrebam ceva pe Dumnezeu. Nu e treaba Lui! Daca pentru noi insesi scopurile vietii noastre sunt indiferente la voia Sa...

Astazi, chiar si printre credinciosii numiti “practicanti”, a ravni si a cauta sa traiesti dupa cuvantul liturgic: “Pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam” inseamna a-ti asuma automat si eticheta de “habotnic” si a te expune barfelor si deriziunii. De ce? Pentru ca in acel cuvant liturgic astazi nu mai crede (efectiv) aproape nimeni, el este in cel mai bun caz o frumoasa metafora, un accesoriu estetic care sa ne faca sa ne simtim bine in cadrul “ceremonialului divin”, al “spectacolului” Sfintei Liturghii. Nu spun ca nimeni nu izbuteste sa-l implineasca – ceea ce este firesc si de inteles, pentru ca asta este intreaga lupta de toata viata a crestinului; Evanghelia nu se implineste batand din palme si “metanoia” nu se intampla peste noapte, ci prin stradanie continua, prin continue caderi si ridicari – ci ca mai nimeni nici nu incearca, mai nimeni nu mai lupta, pentru ca… mai nimeni nu-l mai in serios. Iar cine-l ia in serios, ori pleaca la manastire, ori este… nebun! A fi “lumesc” astazi este subinteles ca singura forma posibila de a fi crestin in lume. A nu iubi “lumea” este o “prostie” pe care n-o mai crede nici o babuta, daramite – nu-i asa? – noi, niste crestini tineri, cu studii inalte, plini de viata si moderni, traitori in progresistul secol XXI

Toata Evanghelia, de fapt, este tratata astazi de catre cei mai multi “crestini” ca pe o poveste din care luam ce ne place, ce ne “satisface”, ce ni se pare ca ne confirma si nu ne obliga nici macar la a ne problematiza mai profund, cu atat mai putin la a ne schimba, poate radical… E suficient ca “bifam” prezentele simbolice minimale la slujbele si tainele Bisericii, ca postim (de bucate) si ca (eventual) ii platim “tributul” necesar lui Dumnezeu prin “pravila”/”canon” si prin “faptele bune” ocazionale, facute cu satisfactia de a ne simti buni… Ni se pare arhi-suficient sa facem toate lucrurile acestea formale (uneori chiar cu mult zel, cu ambitie, cu constiinciozitate) ca apoi sa ni se para firesc sa fim lasati “in pace, sa ne traim viata asa cum vrem si cum credem, atata timp – zicem noi fariseic – “nu facem rau nimanui“... Dumnezeu poate sa ia o pauza si sa ne lase “sa ne bucuram” de nevinovatele distractii si de placerile permise (credem noi) ale acestei vieti, ca doar – ce? – “nu este Dumnezeul nostru Dumnezeul bucuriei”? Ca si cum Dumnezeu poate binecuvanta acea bucurie gaunoasa din care tocmai El lipseste? Ca si cum in afara Lui exista vreo bucurie adevarata si nu e totul desertaciune si minciuna?

Dar noi… pe toate stim sa le interpretam si sa le justificam… ca sa nu venim sau, daca am venit totusi de forma, ca sa nu ramanem la Ospat cu El. Noi fugim de Dumnezeu si, daca suntem sinceri, simtim ca… si El alearga dupa noi… Din cand in cand doar ne mai oprim ca sa-i platim “ce I se cuvine” sau ca sa-I cerem sa ne dea ceva ajutor in problemele noastre… Vrem darurile Lui, vrem ajutorul Lui, bineinteles! Avem chiar dreptul, de ce nu? Dar tocmai pe EL nu-L dorim defel! Iar El nu pentru altceva ne cheama, nu din alt motiv alearga nebun dupa noi… Nu alt Ospat ne-a pregatit decat acela de a-L manca pe El, de a ne hrani din El. Nu doar prin Impartasanie, ci tot timpul, in toata vremea si prin toate mijloacele! Dar nu, pentru noi asta e prea mult, e prea greu, e prea impovarator… 🙁

Suntem credinciosi, zicem noi. Dar credinta noastra este mincinoasa, vai, cel mai adesea! Pentru ca alegerile noastre, prioritatile noastre ne tradeaza… Ceea ce alegi – aceea esti si in aceea crezi! Orice prefera inima noastra chemarii Lui, tot ceea ce iubim mai mult decat pe El ni se face idol si sminteala, piatra de poticnire in calea spre Imparatie. Orice “avem“, orice este “al nostru” si nu este impartasit cu Hristos, de orice ne lipim inima si nu dorim sa lepadam, acela ne este Comoara/Bogatia, acela ne este Domn si Imparat adevarat, indiferent de ce am declara si am pretinde sau de ce ne-ar placea sa credem despre noi... Fiecare avem “tarina noastra“, “boii nostri” sau “femeia noastra” care sunt intotdeauna “mai importante” si din pricina carora ni se pare ca am fi indreptatiti sa fim primiti la Cina si mai tarziu; deocamdata insa… sa fim lasati sa ne ingrijim de prioritatile noastre, de ceea ce ne pasioneaza, sa ne cultivam idolul in liniste, sa slujim nestingheriti voii proprii.

De aceea chemarea pe care ne-o face Hristos – cu umilinta, ingenuncheat, batand discret la usa noastra incuiata – ne si agaseaza, ne tulbura, ne enerveaza pentru ca, nu-i asa?, ne strica “pacea” si “bucuria” de a face ce vrem noi. De aceea, cand vedem un credincios care pare sa ravneasca sa traiasca CU TOTUL pentru Hristos, cu toate stangaciile si limitele lui, deodata noi, cei atat de linistiti, de buni si de iubitori (asa cum ne inchipuim ca suntem) devenim nervosi, agresivi, bombanitori, nemultumiti, carcotasi, cusurgii… Pentru ca insasi prezenta lui tacuta ne mustra insuportabil, incepem sa-l barfim, sa-l batjocorim, sa-l scuipam prin cuvinte, sa-i punem etichete si sa radem de el… In duh, ceea ce facem noi atunci asta inseamna: ca si noi il imbracam pe fratele nostru in hlamida rosie, ca ii indesam pe cap coroana de spini si-i punem trestie in mana, iar mai apoi incepem sa jucam “bâza” cu el… Pentru ca ceea ce i-am facut fratelui nostru lui Hristos I-am facut! Prin acel frate umil si prost, habotnic si incuiat Hristos Insusi ne batea la usa, ca sa ne cheme la Cina Sa!

Ce chemare mai duioasa, mai sfasietoare poate exista decat chemarea Păstorului care Si-a dat in chinuri Trupul si Sangele Sau pentru noi, Care plange pentru noi si ne cauta cu lacrimi, fara ca noi sa fi facut nimic sa-L meritam? Cu adevarat, vorba Apostolului, cum vom scapa noi daca fi-vom nepasatori fata de o astfel de mantuire…?

altar-apsida-28.jpg

Puteti citi pe teme inrudite si:


Categorii

1. SPECIAL, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Meditatii duhovnicesti, Nasterea Domnului (Craciunul), Pilda celor chemati la cina

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

42 Commentarii la “CHEMAREA LUI HRISTOS SI PRIORITATILE NOASTRE

<< Pagina 1 / 2 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. Pingback: Război întru Cuvânt » "Eu ma lipesc de Domnul meu si sunt unit pururea cu El"
  2. Noi insine, ei insisi, ele insesi sau ele insele…

    Iertare, cred ca e dificil pronumele personal de intarie in romana, am vazut astfel de greseli facute de oameni cu multe studii.Va rog sa nu va suparati, mi se poate intimpla si mie si oricui, dar cred ca e importanta limba, ea e singura forma care atinge fondul.

  3. Alina, iti multumim pentru observatie (si chiar te rugam sa o faci de fiecare data cand sesizezi vreo greseala mai grava – dar preferabil pe adresa razbointrucuvant@gmail.com), dar te rugam numai, spune-ne unde anume in text s-a strecurat aceasta greseala acum. N-am sesizat-o nici acum, la recitire, dar nu e exclus sa fi scapat totusi… Dar e posibil, desi in general avem grija sa respectam gramatica (si… noua insine nu ne e straina nici regula acordului adjectivului pronominal de intarire 🙂 ) sa scapam de multe erori, din cauza oboselii. Uneori le vedem la un timp dupa publicare, alteori nu… Iarta-ne si tu si iti multumim!

  4. Textul este de o mare valoare si ceva din mine ii cauta pricina. Nu e nici o gresala, eu nu intelesesem bine sensul frazei…Aveti dreptate, e ajectiv si nu pronume. Multumesc.Nu stiam unde sa postez dar speram sa se invalideze mesajul,dupa ce l-ati fi citit.
    Dumnezeu sa va dea putere sa continuati si sa va rasplateasca pt efort!

  5. Alta Alina:
    Amin! Multumim!
    Ramane valabila rugamintea de a ne trimite pe mail greselile sesizate.

  6. Pingback: Război întru Cuvânt » Despre pocainta, fatarnicie si indreptatirile legaliste
  7. Daca ar fi mai multe bloguri ca acesta, cu siguranta situatia Bisericii ar fi alta.

    Trebuie mai multa implicare in viata Bisericii dar sa nu ne amagim ca aceasta implicare o implinesc numai preotii. Fiecare crestin trebuie sa fie un purtator al Evangheliei, a vestii celei bune.

    Minunat articol si la mai multe in continuare 🙂

    Doamne ajuta!

  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfantul Prooroc Moise si Dumnezeul imposibilului
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Chemarea la Cina si refuzurile noastre cele de toate zilele
  10. “Pentru multi “crestini” de astazi este socant sa afle ca viata lor nu este legitim “sa le apartina” si sa faca ceea ce vor cu ea” – o fi socant pentru multi dar, daca ar sta sa se gandeasca bine, ce poate fi mai bun si mai inaltator sa stii ca nu apartii lui X, Y sau Z si ca, apartii Creatorului Cerului si-al Pamantului! Pai, atunci inseamna ca suntem in brate vrednice si vajnice sa ne scoata din tot raul, sa ne mangaie, sa ne intareasca pana trecem hopul vietii asteia!

    Da! Indulcirea cu tot felul de ‘bunatati’ si pasiuni lumesti ne indeparteaza de Dumnezeu prin senzatia de constrangere si de nelibertate dar, inrobirea de catre acestea ne rapeste tocmai libertatea care ne-ar face buni, demni de Fii ai lui Dumnezeu fiindca ‘toate imi sunt ingaduite dar nu toate imi sunt de folos’ – spune apostolul si o spune nu ca sa ne puna frau pentru ca, daca vrei sa incerci pe propria-ti piele anumite lucruri, le vei incerca neluand seama la nimeni si la nimic;

    Suntem fiii dupa Chip dar trebuie sa ne ridicam la Asemanare; altfel “toti sunteti fii ai Celui Prea Inalt dar ca unii din catepenii (draci)cadeti” Nu te forteaza nimeni sa alegi un drum sau altul, constiinta te poate ajuta dar pana la urma voia proprie va alege sa urmeze preponderent fie catre Dumnezeu fie spre Nichiduta!

    Roadele le vei culege si-aici dar deplin ‘dincolo’ cand nu vei mai avea ce sa faci! Multi vor aici sa se indulceasca, sa petreaca, sa-si faca de cap – intr-un cuvant – dar sa se bucure alaturi de cei care s-au nevoit si s-au infranat (dupa putinta)…ceea ce nu este corect si nici drept! Crucea e greu de dus! Se refuza adesea fiindca loveste si-n trup si-n suflet! Se da deopotriva si celor drepti si celor pacatosi: celor pacatosi ca sa se indrepte si sa ridice ochii spre Cer, celor drepti – ca sa nu se mandreasca ca au ajuns ‘ceva’ si sa puna in seama lui Dumnezeu urcarea si desavarsirea lor.

  11. La 11 km de orasul Craiova se construieste Manastirea Sf Tecla unde se afla moastele Sf Tecla marea facatoare de minuni.De trei ani de cand sunt in tara noastra au facut multe minuni si in special vindecari trupesti, dar mai este degetul Sf Nicolae degetul Sf Marina moastele Sf Maria Magdalena si alti 17 Sfinti. In fiecare an se pleaca in procesiune cu moastele Sfintei dar in anul 2009 vor moi fi aduse pentru nchinare 2 racle cu sf moaste. Pt detalii manastirea_sfanta_tecla@yahoo.com

  12. Pingback: Război întru Cuvânt » Parintele Ioan Buliga: CHEMAREA
  13. Pingback: Razboi întru Cuvânt » NU STIM NIMIC. Un crampei din lumina lina a smereniei datorat “jurnalului athonit” al Mihnea Maruta
  14. Pingback: Război întru Cuvânt » Pilda celor poftiti la cina. PARINTELE CALCIU despre CHEMAREA LA NUNTA FIULUI DE IMPARAT si despre HAINA DE NUNTA
  15. Pingback: Război întru Cuvânt » ORTODOXIE SAU ORTODOXISM? Viata sau Ideologie? Hristos sau Baraba? Silire sau libertate? Sau despre altfel de “tarini”, “boi” si “femei” (cf. Luca 14)
  16. Buni Admini,

    Cu voi impartasesc/impartasim bucuria Nasterii Domnului, Domnul nostru Hristos caruia ii multumim cantand “de mii de ori Copil sarman Tu vii in lume an de an, cu bine raul sa-l platesti, sa rabzi, sa ierti si sa iubesti”, “Copil cu suflet plin de dor Te-ai pogorat de mila lor, in ieslele ce Te-ai culcat si nimeni nu te-a leganat” (Marian Moise)

    Biserica este si aici, pe RIC, cat va aduce credinta, pocainta si dragoste si ne rugam sa nu cadem pana la sfarsit, nici unul. Cu mila Domnului.

    Domnul se face om. Pentru noi. Sa-L slavim!

  17. http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/02/12/cuv-paisie-e-stare-de-alarma-este-trebuinta-de-multa-rugaciune-cu-durere/

    Este un cuvant care, ca multe asemanatoare ale Parintelui Paisie, biciuieste duhul eretic al nepasarii, al “narcisismului duhovnicesc”, al nevointei individualiste, dar reprezinta, totodata, si un avertisment implicit pentru toti acei “activisti” ai faptelor exterioare, facute fara rugaciune, deci golite de Duh si de Viata lui Hristos. Cum spunea un parinte cu care vorbeam deunazi, astazi cei mai multi vorbesc lumii in numele lui Dumnezeu, fara sa vorbeasca si cu Dumnezeu si fara sa-L traiasca minimal sau, cel putin, fara sa-L traiasca drept pe… Acest Dumnezeu pentru care zic ei ca fac misiune. Acolo unde se trateaza lucrurile exclusiv omeneste, ba, mai mult, lumeste, acolo unde ne punem duhul si voia noastra in locul Duhului Sfant, acolo unde viata duhovniceasca este trecuta la “si altele” sau este rezervata calugarilor, nici faptele noastre nu vor aduce roade binecuvantate, care sa ramana in veci, iar Ortodoxia se transforma in ortodoxism, in ideologie.

    Daca intri, ca lider de organizatie crestina, ca jurnalist, ca teolog sau carturar intr-o lupta cu duhurile satanice fara sa ai o solida asezare si inradacinare in duhul rugaciunii, fara sa te straduiesti sa si traiesti pentru Hristos, daca nu lucrezi manat de durerea inimii pentru semenii tai, oricate harisme firesti ai avea, pana la urma vei sfarsi rapus de patimile tale sau vei culege spini si palamida, in loc de grâne.

  18. Pingback: Război întru Cuvânt » Ce inseamna faptul ca Buna Vestire se savarseste aproape intotdeauna in timpul Postului Mare, care este vreme de plans si de tanguire?
  19. Pingback: Război întru Cuvânt » PUTINA VREME MAI SUNT CU VOI… Cuvinte rascolitoare ca niste Denii ale Parintelui Mucenic Constantin Sarbu. Si o meditatie la Evanghelia primei Denii (smochinul neroditor, lucratorii cei rai, darul care se va lua de la
  20. O foarte buna radiografie. Si adevarata (din pacate).

  21. Pingback: PILDA CELOR POFTITI LA CINA INTR-O LUME A PRETEXTELOR. Predicile IPS Bartolomeu Anania (audio) si PS Sebastian, Episcopul Slatinei
  22. Pingback: IPS TEOFAN – GANDURI LA INCEPUT DE POST: Plansul dupa raiul pierdut, dorul dupa Inviere… -
  23. Pingback: PREDICI AUDIO LA DUMINICA PILDEI CELOR POFTITI LA CINA. Pilda pretextelor. “Sa ne impartasim cu Dumnezeu, sa ne cuminecam unii de altii!” -
  24. Pingback: INVITATIA LA NOBLETE SI REFUZUL NOSTRU TRAGIC COTIDIAN/ Care este cel mai puternic cuvant?/ RUGACIUNEA LUI IISUS – SCUT VITAL SI LEAC DUMNEZEIESC/ De cate ori sa ne spovedim?/ INIMA DE MAMA SAU DUREREA DE A IUBI (Recomandari duhovnicesti) - Razboi
  25. Pingback: Intre NUNTIREA INIMII CU HRISTOS si IUBIRILE NOASTRE NELEGIUITE: Talcuirea Sfantului Nicolae Velimirovici la Evanghelia nuntii fiului de imparat -
  26. Pingback: “DUMNEZEU CERE LA MASURA FIECARUIA. Mai mult decat a face ceva, lui Dumnezeu Ii place SA VREI! Sa incerci! Vrea sa te gaseasca in aceasta osteneala“ – PREDICI AUDIO pentru noi, cei chemati la Cina sau la Nunta Fiului -
  27. Pingback: Parintele Ioan Buliga: CE-I OPRESTE PE OAMENI SA VINA LA BISERICA? -
  28. Pingback: Injumatatirea Praznicului Cincizecimii: HRISTOS IN MIJLOCUL NOSTRU, DAND APA VIE CELOR INSETATI DE NE-LUMESC | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: CUVANTUL IPS TEOFAN: Duminica Tuturor Sfintilor si noi, cei de astazi: SA NU NE RUSINAM CA SUNTEM CRESTINI!/ Pr. Sturzu: Cum se cearta sfintii | Cuvântul Ortodox
  30. Pingback: “Lu­minatorul trupului este ochiul…” PARINTELE MIRON MIHAILESCU despre porunca de a vedea lumea prin ochii lui Dumnezeu si despre DUREREA IROSIRII | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate