Cuvant al Parintelui Gheorghe Calciu la Duminica Sfantului Apostol Toma: “INDOIALA – CEA MAI DISTRUGATOARE BOALA A SUFLETULUI”
(icoana de Ioan si Camelia Popa, Man. Afteia)
Duminica Sfantului Apostol Toma
Toma reprezinta acele persoane care sunt dominate de rationalitate, care au nevoie de dovezi. Nu sunt necredinciosi, dar pentru intarirea credintei au nevoie de dovezi. In clipa cand li s-a dat dovada, ei devin total daruiti si credinciosi, mergand pana la sacrificiul final, asa cum a fost Sfantul Apostol Toma.
De ce Toma n-a fost cu ucenicii? Toti ucenicii erau adunati gramada in prima duminica, a Invierii, in casa, de frica iudeilor, spune Evanghelistul. Numai Toma nu era cu ei. Probabil ca Toma a fost cel mai curajos dintre dansii. A iesit afara fie ca sa capete informatii, cum se spune, adica sa vada ce se mai spune despre Iisus, fie era plecat sa aduca hrana, pentru ca ceilalti n-aveau curajul sa iasa. De aceea cand a venit Iisus, el nu era acolo. Cand ei i-au spus: “Am vazut pe Domnul!”, Toma a zis: “Daca nu voi vedea in mainile Lui semnul cuielor si daca nu voi pune mana mea in coasta Lui, nu voi crede!” (Ioana 20,25). Dar tot in ziua aceea, cand Iisus S-a aratat ucenicilor si Toma nu era, ucenicii s-au indoit si nu credeau ca e Iisus. Deci Mantuitorul fiind cu ei si spunandu-le “Pace voua!”, ei s-au indoit, spune Apostolul, si atunci Mantuitorul “le-a aratat mainile si coasta Sa” (Ioan 20, 20) zicandu-le: “Vedeti mainile Mele si picioarele Mele, ca Eu Insumi sunt; pipaiti-Ma si vedeti, ca duhul nu are carne si oase, precum ma vedeti pe Mine ca am” (Luca 24, 39). Deci cine este mai necredincios: Toma, care n-a vazut si s-a indoit, sau ucenicii care L-au vazut si se indoiau?
Mantuitorul, Care stia toate, a cunoscut indoiala lui Toma si a venit in mod special pentru el. Hristos vine in lumea aceasta nu numai pentru cei credinciosi sau numai pentru cei pacatosi, ci vine si pentru cei care traiesc in indoiala.
Indoiala este o actiune demonica. Demonul cauta totdeauna sa insufle sufletului nostru indoiala. Bine, cred in Dumnezeu, cred ca Iisus Hristos a venit in lume, a murit si S-a rastignit pentru a noastra mantuire, dar daca n-a fost Fiul lui Dumnezeu? Cred ca s-a facut minunea cutare, dar daca nu s-a facut totusi minunea? Aceasta este indoiala, care e cea mai tulburatoare si mai distrugatoare boala a sufletului.
In Apocalipsa, Ingerul Domnului, adresandu-se Bisericilor din Asia Mica, spune celei din Laodiceea: “Pe tine te scuip din gura Mea pentru ca nu esti nici cald, nici fiebinte, nici rece, ci caldicica”. Dumnezeu nu iubeste pe cei caldicei. Cel care este infocat “impotriva”, Dumnezeu stie ca poate fi intors. Sfantul Apostol Pavel a fost persecutorul crestinatatii, dar cand I s-a aratat Mantuitorul pe drum, s-a intors la credinta si a devenit cel mai mare apostol. Mai curand intorci la credinta pe un adversar, decat pe un caldicel. Cel caldicel traieste in apa lui caldicica: nici nu fierbe, nici nu ingheata, dar nici nu aduce nimic bun.
Toma nu era un om caldicel, Toma avea credinta, dar avea nevoie de dovezi. Mantuitorul i S-a aratat si i-a spus: “Adu degetul incoace si vezi mainile Mele si adu mana ta si o pune in coasta Mea si nu fi necredincios, ci credincios!” (Ioan 20, 27). Nu spune Evanghelistul daca Toma a pus mana pe ranile Mantuitorului. Nu se spune nimic, dar stim ca Toma a rostit: “Domnul Meu si Dumnezeul Meu!” inainte de a pune mana in coasta lui Iisus sau in semnul cuielor, cum ceruse el. Pentru ca L-a vazut pe Iisus si a inteles ca dovada era in fata lui. De ce dovada mai avea nevoie, sa puna mana in coasta si in cuie? Era acolo Mantuitorul intreg, stralucind de lumina Invierii, patrunzand prin usile incuiate si prin ziduri, un Dumnezeu stralucitor, Care aducea peste tot lumina Sa. Dar Mantuitorul ii spune ceva, nu pentru el, ci pentru noi. Spune asa: “Pentru ca M-ai vazut, ai crezut”. Nu spune: “Pentru ca M-ai pipait”, ci “Pentru ca M-ai vazut!”… Dar “fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!”. Aceasta fericire este pentru toata generatia de crestini rugatori. Aceasta fericire e pentru noi, cei care venim in biserica si marturisim ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ca a patimit, S-a rastignit, a murit, a fost ingropat, a inviat a treia zi, dupa Scripturi si S-a suit la Ceruri. Aceasta este temelia credintei noastre.
Invatatura pe care o tragem din pericopa evanghelica de astazi este ca Hristos a venit pentru toata lumea. N-a venit numai pentru cei care cred, sau numai pentru evrei, sau numai pentru credinciosi sau pacatosi. A venit si pentru cei caldicei, daca ei se incalzesc, se infierbanta. Si pentru indoielnici a venit. Si toti suntem indoielnici, toti avem dubii… Ne indoim pentru ca o data am cerut ceva de la Dumnezeu si nu ne-a dat. Dar o singura strigare la vreme de nevoie nu arata credinta. Ea arata slabiciune omeneasca. Trebuie sa avem o credinta puternica, statornica, care sa nu fie indoielnica. Si toata Evanghelia de astazi este pentru care suntem indoielnici.
Cand S-a aratat Iisus, Toma, care se indoise, L-a vazut si a cazut la picioarele Lui si a spus: “Domnul Meu si Dumnezeul Meu!”. Si noi sa cadem la picioarele lui Iisus si sa strigam: “Domnul meu si Dumnezeul meu!”.
(din: Parintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii. “A sluji lui Hristos inseamna suferinta”, Editura Bonifaciu, 2009)
Cititi si:
- Razvan Codrescu: DUMINICA TOMII SAU “PAŞTELE CEL MIC”
- Blogul lui Dan Camen: Duminica Tomii – o colectie de minunate icoane inedite ale evenimentului liturgic
- DRUMUL CATRE EMAUS sau DE CE ERA NEVEROSIMILA INVIEREA?
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Hristos a Inviat!
Varianta audio la:
http://vimeo.com/10835085
Cuvantul Parintelui Gheorghe Calciu este atat de frumos de real ,
incat si noi cadem in genunchi la sfanta Icoana a Mantuitorului :” Domnul Meu si Dumnezeul Meu !”
Si cred ca intrebarea Parintelui:” Cine este mai necredincios, Toma , care n-a vazut si s-a indoit , sau ucenicii care L-au
vazut si se indoiau ?” este binevenita , nu numai pentru ca arata limpede ce este credinta absoluta , dar cred ca a fost
si ultima poticnire a Apostolilor inca nedesavarsiti …pana la
Pogorarea Duhului Sfant asupra lor…
Am recitit si predica Vladicai Bartolomeu :”E prea frumos sa fie adevarat !”
Iar de la Sfantul Ignatie Briacianinov “Despre crestinism” , am aflat despre Romil , soldatul crestin , care , impreuna cu alte zeci de mii de soldati crestini , au fost persecutati si rastigniti in pustia de langa Ararat…
Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut !
Hristos a inviat !!!
Imi place Razboi intru cuvant, deoarece scrie si articole ziditoare, indeamna la comuniune si ascultare, nu cum sunt alte site-uri ortodoxe, care sunt axate exclusiv pe critica. Unii cred ca daca au citit multe, pot sa critice, suferind de boala corectitudinii, insa sadesc neliniste. Sa fim toti in acelasi duh, Doamne ajuta!
Hristos a înviat!
“Noi nu suntem fii ai îndoielii spre pieire, ci ai credinţei spre dobândirea sufletului.”(Evrei10,39)
Doamne-ajută!
Ce-a vrut sfântul apostol Toma ?
Ce-a vrut ?… Ce vrea Toma să spună,
Prin graiul său sincer rostit ?
E necredinţă vinovată
În acest cuget îndoit ?
Credem usor doar ce se vede,
Ce pipăim şi ce simţim.
Dar în credinţă nu-i asemeni
De’aceia mulţi ne îndoim.
Domnul Hristos l-a mustrat dulce
Şi ranele şi-a oferit,
Spre al convinge că-i cu trupul
Cel pe Golgota răstignit.
Şi-a fericit pe cel ce crede,
Adânc şi sincer – cu dovadă
Duhovnicească nu trupească –
Crezând ce n-a putut să vadă.
Dar oare nu e un pericol
Să credem fără de dovadă,
Cînd simţul nostru nu confirmă
Şi ochiul n-are ce să vadă ?
Cum ne convingem în credinţă
Că n-am grşit sau nu greşim
În cele ce-m primit să credem
Când nu vedem sau pipăim ?
Care-i reperul în credinţă
Ce ne confirmă adevărul
Şi ne oferă ca dovadă,
Tot ce ne-a spus Mântuitorul ?
Socot c’aceasta este crucea
Purtată sincer în credinţă,
Care-n smerenie vorbeşte
Prin Adevăr şi pocăinţă.
Aşa cum l-a convins pe Toma
Că răstignirea la’nsemnat
Prin rane, pe Iisus şi sigur
E EL în trup cu-adevărat,
La fel pe mine mă convinge
Cele ce-aud întru credinţă
Probate de sfânta scriptură
Şi’adeverite-n nevoinţă.
Cu duhul pot uşor a crede
Dar ce-i trupesc se’npotriveşte
Şi numai sub povara crucii
Ce-a spus Iisus s’adeverşte
Sfinţii părinţi au făcut studiu
Scripturilor în chip firesc,
Prin post adânc, prin nevoinţe
Şi înalt trai duhovnicesc.
Ei şi-au supus adânc şi duhul
Precum Iisus, în ascultare,
De cei mai iscusiţi duhovnici,
Spre a-l păzi de înşelare.
Şi şi-au ceriat de bună voie,
Ascetic multă suferinţă
Spre-a pipăi, trăind scriptura,
Orice proges întru credinţă.
Prvind prin prisma lor credinţa
Nu cred că facem paşi reali,
Cănd vieţuim în tot confortul
Şi suntem supraponderali.
Dacă doar crucea ne convinge
Şi ne marchează-n suferinţă
Reperele adevărate
Ce le purtăm întru credinţă,
Socot că ce trăim noi astăzi
Este mai mult o înşelare,
Ce nu aduce nici o probă
Şi nici un fel de confirmare.
Şi precum Toma cer cu sete,
La toţi cei ce înoiesc credinţa
Să ne arate precum Domnul
Dovada crucii, nevoinţa.
Confort, maşini de lux, şi titluri
Slăviţi şi rotofei trupeşte,
Unde purtăm semnele crucii
Şi cum trăim duhovniceşte ?
Ce semne mă marchează-n lume ?
Ce cruce-am ca nevionţă,
S’arate omenilor astăzi
Că-s ortodox, că am credinţă ?
Ce mă convinge oare sincer
Că nu mă’nşel, că nu greşesc,
Fără probarea şi trăirea
În trup a celor ce vorbesc ?
Asceza-i, şcoala în credinţă
Şi studiul cel adevărat
Care zideşte şi confirmă,
Un ortodox cu duh curat.
Oare credinţa ni-i reală ?
Vrem pe Hristos şi mîntuirea,
Mai mult decît orice pe lume
Sau doar ne amăgim gândirea ?
Ce ştiu, e că-n întreaga-mi viaţă
Mi-i foarte greu ca să găsesc
Semnele crucii, viu purtate
Sau timp şi trai duhovnicesc.
Toma a vrut dovada crucii.
Dar o va vrea curând Iisus,
Cînd ne va cere prin credinţă
Să arătăm ce cruce-am dus.
Şi-atunci vom căuta cu frică
În noi, un semn o confirmare,
Că am dus crucea ortodoxă
Şi că n-a fost doar înşelare .
Cum vom iubi semenii oare
Fără trăirea pocăinţei,
Cum izgonim din suflet iadul,
Fără de armele credinţei ?
Fără de post sever, cum oare
Vom domoli pofta trupească,
Hrănită bine, cultivată
Doar în trăirea cea lumească ?
Cum stăpânesc forţele oarbe,
Care prin simţuri răbufnesc,
Fără de post şi pocinţă
Şi-n duh în care fel postesc ?
Sfinţii părinţi n-au spus vreodată
Că-i cu putinţă’aşa ceva.
Eliminând din trup asceza,
Cu voia ne vom înşela.
Cum izgonesc, curvia, lenea,
Şi care-i calea de scăpare,
Cînd hrănesc trupul cu putere,
Şi energii devastatoare ?
Ce răstignesc şi în ce formă
Î-mi studiez pe viu credinţă,
Cînd nu cunosc ce-i renunţarea
Abţinerea şi….nevoinţa ?
Avea dreptate sfîntul Toma
Că semnele din noi vorbesc,
Lăsându-ne urmle crucii
Şi-al traiului duhovnicesc.
Cu ce mă lupt fără asceză ?
Şi’acumulînd doar cunoştinţă
Cum dovedesc în mine însumi
Că nu greşesc, că’s în credinţă ?
Fratilor pe Sfantul Ierarh de la Cernica care se pomeneste astazi nu il bagati in seama ? Nu spun ca parintele Calciu nu merita sa fie pe prima pagina dar nici sfintii sa nu ii lasam la urma ca si ei ne vor lasa cand vom avea noi nevoie .
Hristos a Inviat .
@ Ioan:
Sigur ca merita din plin, dar nici noi nu suntem supraoameni… Iertati-ne! Avem nadejde ca si sfantul ne va ierta. La avalansa nestavilita de provocari si de evenimente, care mai de care mai hartutitoare, si la neputintele noastre, cred ca mult mai multe vom rata de acum incolo, din pacate.
Dragi fraţi întru Domnul,
Aş fi dorit să discutăm mai multe aspecte deosebit de interesante legate de îndoială şi credinţă, dar regret că astăzi am avut atâtea activităţi şi mă simt atât de obosită la ora aceasta, încât nu prea aş mai putea formula nicio idee în mod coerent. 🙂 Totuşi, aş vrea să vă spun că, dacă sunteţi interesaţi să ştiţi ideile unor creştini autentici(să le spunem chiar sfinţi) despre această temă, aţi putea citi o predică a părintelui Nicolae Steinhardt, intitulată “Verbul a crede”, care se află în colecţia de predici “Dăruind vei dobândi”, dar este postată şi pe acest site. De asemenea, în lucrarea “Vârstele vieţii spirituale” de Paul Evdokimov, există un capitol, intitulat “Credinţa”, care este deosebit de ziditor.
Dumnezeu să fie cu noi şi să ne ajute să primim adevărul Învierii în mod necondiţionat, fără a cere dovezi, bazându-ne doar pe cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos!
“Dacă mi-ar demonstra cineva că Hristos Se află în afara adevărului şi ar fi real, că adevărul se află în afara lui Hristos, aş prefera să rămân cu Hristos, decât cu adevărul.”(F. M. Dostoievski)
Domnul să fie cu noi toţi cei din comunitatea Razbointrucuvant!
Hristos a înviat!
As indrazni sa extrapolez: “Domnul sa fie cu noi toti oamenii, sa ne intareasca si sa ne miluiasca”!
AnaR,
Hristos a înviat!
Aşa este, aveţi dreptate. Domnul să fie cu toţi oamenii!
http://calindragan.wordpress.com/2010/04/12/sf-roman-melodul-imn-despre-necredin%c8%9ba-lui-toma/
Proimion II
Indoiala lui Toma credinta neindoita a randuit,
Mantuitorule, prin voia Ta,
ca nimeni vreodata Invierea sa puna la-ndoiala:
Caci nu Fiinta Insasi S-a aratat aceluia,
ci urmele cuielor din palma si-mpunsatura lancii:
Pentru aceea a si marturisit:
“Tu esti Domnul si Dumnezeul Meu.”
Această viaţă să fie pentru noi o permanentă cercetare a cugetului, o înnobilare a sufletului şi o desăvârşire morală…Numai aşa ajungem ca şi Toma să ne apropiem de Domnul Hristos prin Sfânta Împărtăşanie şi atunci toată fiinţa noastră va fi luminată de binefacerile învierii, fiind convinşi totdeauna că ceea ce a văzut şi auzit şi a pipăit Toma, vedem şi pipăim şi noi, pe Hristos cel preaslăvit.
Plini de credinţa nefăţarnică, pătrunşi de convingerea ridicării dintre morţi a Domnului, copleşiţi de marele praznic al Paştelui creştin, împreună cu Toma, martorul ocular al Învierii, să cerem Domnului şi Dumnezeului nostru întărirea în credinţa învierii şi să mărturisim din tot sufletul : HRISTOS A ÎNVIAT !
Ciudată, izbitoare este orbirea şi învârtoşarea acelor oameni din vremea lui Hristos care L-au văzut, au auzit atotsfânta Lui învăţătură, au fost înşişi-văzători ai uimitoarelor Lui semne – şi n-au crezut în El. Stând la depărtarea a şapte veacuri ca pe înălţimea unui munte îndepărtat, Proorocul a strigat, mirându-se de nesimţirea omenească, acestei numeroase gloate de morţi vii: “Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege, şi privind veţi privi şi nu veţi vedea” (Matei 13, 14).
HRISTOS A INVIAT! HRISTOS IN MIJLOCUL NOSTRU!