NE PUTEM IMBOLNAVI DACA NE IMPARTASIM SAU DACA SARUTAM ICOANELE DIN BISERICA? Cum trebuie sa procedam cu gandurile de indoiala?

16-09-2011 Sublinieri

Pentru ca am fost solicitati sa luam atitudine fata de hulele proferate de ziarul anticrestin Evenimentul Zilei – care este totodata, deloc intamplator, si “oficina” de propaganda, anti-nationala, a puterii tradatoare care ne conduce actualmente spre o dictatura si o dezintegrare vadita (pentru multele noastre pacate!) – am decis sa publicam, drept raspuns, cateva articole lamuritoare pentru cei, eventual, indoiti sau slabiti in credinta de catre smintelile diabolice ale vrajmasilor lui Hristos din mass-media.

Nu am dorit sa ne referim la aceasta in ziua in care a fost publicat articolul (14 septembrie), ca sa nu intinam praznicul mare al Inaltarii Sfintei Cruci, dand satisfactie tocmai blasfematorilor si dand pricina de tulburare si murdarire a gandurilor celor care, poate, tocmai se impartasisera sau, oricum, tuturor celor care voiau sa traiasca Sarbatoarea in pace bucurie duhovniceasca, fara sa intre deloc in dialog cu hulele interminabile ale mass-media. De altfel Sfintii Parinti asa ne si sfatuiesc: atacurile demonilor de tip hule, erezii, blasfemii sa fie pe cat posibil, de catre credinciosii obisnuiti, ignorate, dispretuite, iar scrierile [despre care stim ca sunt] ratacite nu trebuie citite, si numai cand ele pot sa ajunga pana la o vatamarea colectiva mai mare, cei care sunt chemati trebuie sa dea raspunsurile necesare pentru a nu lasa sminteala sa prolifereze si sa ucida suflete. Ne-a ingrijorat faptul ca linkul cu materialul anti-ortodox se raspandea, “contagios”, cu mare viteza, pe calea e-mailului, ajungand si la noi de cateva ori, de la persoane diferite, prin urmare nu era in situatia de a sminti doar pe cei deja smintiti si de a da apa la moara ateilor si anticrestinilor. Ca urmare, pentru a nu lasa si mai departe sminteala sa se intinda ca o pegra, am publicat mai intai aceasta reactie:

De ziua Sfintei Cruci, anti-ortodocsii de la Evenimentul Zilei au lansat UN NOU ATAC IMPOTRIVA CINSTIRII ICOANELOR, SFINTELOR MOASTE SI IMPARTASANIEI

Iar acum dorim sa intarim cugetele slabe – si care, din pacate, PLEACA PREA USOR URECHEA, adesea din curiozitate patimasa si paguboasa, la toate mizeriile presei sau televiziunilor – infatisand viziunea ortodoxa asupra acestei probleme, prin cateva noi articole gasite in publicistica ortodoxa accesibila pe internet. Chiar daca ele se refera numai la problema Sfintei Impartasanii (mai precis a folosirii linguritei), se aplica, practic, la fel de bine si in privinta sarutarii icoanelor si a sfintelor moaste, daca aceastea se fac cu evlavie, cu credinta si cu dragoste de Dumnezeu.

Va invitam mai intai sa (re)cititi articolele noastre de anul trecut, din timpul Postului Mare, cand sminteala a fost chiar cu mult mai “fierbinte” si mai mare cu… multe “grade”, pentru ca a fost lucrata “profesionist” de catre un preot “ortodox” – dintr-o eparhie… “cu stea in frunte” – preot care nu se stie nici acum pentru cine face(a), acele servicii:


– Despre credinţă, Euharistie şi ceva îndoială –

Într-o vreme în care “Avatarurile” copleşesc prin efectele speciale, dezvăluind o lume derutată existenţial, iar filmele teziste se căznesc să arate cât de rău e creştinismul pentru lume, nici presa scrisă nu se lasă mai prejos. De ceva timp, blogurile şi forumurile părinţilor vuiesc, luând în discuţie împărtăşirea cu Sfânta Euharistie. Spiritele s-au încins după apariţia unui articol dintr-un ziar central, în care câţiva medici şi chiar un preot se arătau îngrijoraţi de practica împărtăşirii din acelaşi Potir, cu aceeaşi linguriţă.

Nu mi-am propus să descriu evoluţia practicii liturgice legate de împărtăşire, ci doar să semnalez acest nou val care ar putea să deruteze sau să-i înstrăineze pe oameni de adevărata credinţă. Se vede de la o poştă că limbajul jurnalistului în chestiunea amintită este ironic, imprecis teologic şi, deşi nu prea ştie cu ce se mănâncă, vrea să condamne practica Bisericii, apelând la mărturia unor medici atei sau a unui preot care seamănă îndoiala şi sminteala.

De ce îi numesc atei? Pentru că ei nu cred în prefacerea Darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului.

Înainte de momentul împărtăşirii, preotul rosteşte rugăciunea Sfântului Ioan Gură de Aur:

“Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Celui viu (…) Cred de asemenea că Acesta este Însuşi Preacurat Trupul Tău şi Acesta este Însuşi Scump Sângele Tău.”

Este inept să creadă în acelaşi timp că Împărtăşania devine sursă de îmbolnăvire şi chiar de moarte, câtă vreme el ştie că ea se dă “spre tămăduirea sufletului şi a trupului”.

Biserica se roagă în toate slujbele sale pentru sănătatea, luminarea şi mântuirea credincioşilor. Dintotdeauna în Biserică s-au apropiat de Sfânta Euharistie atât cei bolnavi, cât şi cei sănătoşi, iar slujitorii nu au dezinfectat niciodată linguriţa sau Potirul. Orice slujitor al lui Hristos este chemat să aibă cea mai mare grijă când se apropie sau atinge Sfintele Daruri. Se ştie că preoţii şi diaconii, după terminarea Sfintei Liturghii, consumă tot ceea ce a rămas în Sfântul Potir după împărtăşirea credincioşilor. Dacă logica plină de îngrijorare a “scepticilor de serviciu” ar fi îndreptăţită, ar fi trebuit – iertaţi-mă! – să nu mai avem slujitori în viaţă, ci toţi să fi căzut răpuşi de viroze, infecţii şi alte boli prin năprasnica linguriţă, cu care au împărtăşit pe credincioşi.

Temerea acelora nu este câtuşi de puţin confirmată de realitate: mergeţi, oameni buni, la multe biserici din Bucureşti şi din alte locuri, unde se împărtăşesc frecvent zeci de copii alături de părinţii lor, fără a se îmbolnăvi sau a transmite altora vreo boală! Nu ştiu asta jurnaliştii şi medicii cu pricina, pentru care Sfânta Împărtăşanie nu este decât pâine şi vin. Însă pâine şi vin, simple, pot consuma acasă fără nicio panică, în timp ce la Sfânta Liturghie, primind binecuvântarea duhovnicului şi după o anumită pregătire sufletească şi trupească, pot primi Trupul şi Sângele lui Hristos, “medicament al nemuririi” (Sf. Ignatie Teoforul).

O viaţă lipsită de repere spirituale şi înstrăinată de etosul Bisericii ajunge să vadă astfel lucrurile, îndoindu-se de lucrarea şi prezenţa Duhului Sfânt. Marea problemă nu sunt viruşii, ci necredinţa. Împărtăşirea nu poate fi asimilată administrării unei injecţii cu o seringă de unică folosinţă, care se aruncă apoi la gunoi: aici e vorba de o Taină a Bisericii şi de credinţa vie a omului.

Rezolvarea nu vine nicicum din secularizarea practicii Bisericii şi adaptarea ei alienantă la duhul lumii, ci din recâştigarea unui mod de a înţelege şi de a crede în puterea lui Dumnezeu, de a cunoaşte bine învăţătura Bisericii şi de a o urma deplin. (…)

Putem constata astăzi, deşi numai în situaţii izolate, solicitarea exagerată a unor credincioşi ca pentru împărtăşirea lor cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului să fie întrebuinţate mai multe linguriţe, sterilizate succesiv în timpul întrebuinţării lor. Aceasta, pornind de la frica pe care ei o manifestă, aceea de a nu se contamina cu unele boli transmisibile, prin împărtăşire.

Împotriva acestei frici, trebuie în primul rând subliniat faptul că Sfânta Împărtăşanie ni se dă “spre sănătatea sufletului şi a trupului” şi că în nici un caz primirea ei nu ne poate îmbolnăvi. Acest fapt este accentuat în repetate rânduri în rugăciunile cuprinse în Canonul de pregătire pentru primirea Sfintei Împărtăşanii.

În faţa unor astfel de pretenţii nefundamentate, preotul trebuie, cu răbdare, să-i lămurească pe credincioşi asupra faptului că Sfânta Împărtăşanie o primim spre viaţă, şi încă spre viaţă veşnică, şi în nici un caz spre boală sau spre moarte. Prin urmare, atingerea linguriţei de buzele noastre ni-L dăruieşte pe Hristos în chip euharistic, ori aceasta trebuie să genereze în inimile noastre bucuria şi dorinţa neîncetată de a ne împărtăşi cu El, şi în nici un caz frica de îmbolnăvire. Dacă prin această folosire succesivă a linguriţei ne-am putea îmbolnăvi, atunci cei dintâi pasibili de contaminare ar fi preoţii, pentru că ei potrivesc, adică consumă după fiecare Sfântă Liturghie tot ceea ce a rămas în Sfântul Potir, după împărtăşirea credincioşilor. Or, că lucrurile nu stau aşa, ne-o demonstrează realitatea, pentru că nici un preot nu s-a îmbolnăvit ca urmare a potrivirii Sfintelor Taine din Potir.

Sfânta Împărtăşanie nu este cauză a îmbolnăvirii noastre, ci izvor de viaţă şi de sănătate. Or, acest fapt trebuie ştiut de către credincioşii noştri, ei fiind învăţaţi despre roadele minunate ale Sfintei Împărtăşanii în viaţa lor, în cadrul programelor catehetice desfăşurate în parohie.

Trebuie să precizăm de asemenea faptul că o astfel de solicitare, aceea de a fi împărtăşiţi cu linguriţe separate, vine întotdeauna din partea credincioşilor puţin integraţi în viaţa liturgică a Bisericii, aceştia necunoscând realităţile credinţei creştine.

Astfel de solicitări nu trebuie niciodată încurajate şi nici îndeplinite, pentru că a accepta folosirea mai multor linguriţe pentru împărtăşire, fie şi numai pentru a-i menaja pe cei mai slabi în credinţă, înseamnă mai degrabă a le spori mereu susceptibilitatea în ceea ce priveşte posibilitatea îmbolnăvirii lor prin împărtăşire. De asemenea, pentru cei credincioşi, care niciodată nu şi-au pus problema îmbolnăvirii lor prin împărtăşirea cu aceeaşi linguriţă, această practică devine smintitoare sau chiar poate introduce şi în inima lor aceeaşi îndoială şi teamă.

În concluzie, o astfel de solicitare, pe lângă faptul că este absurdă, vădeşte şi necredinţa în realitatea împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Aceasta întrucât, cei care cred că primirea Sfintei Împărtăşanii cu aceeaşi linguriţă poate îmbolnăvi, nu ştiu şi nu cred de fapt că ea ne dăruieşte sănătate şi viaţă, pentru că ni-L dăruieşte, de fapt, pe Însuşi Hristos-Viaţa noastră.

Sfanta Impartasanie Hristos in potir

Este vorba de o dispută desfăşurată în Grecia, în momentul în care un deputat (Agorastis) a pus la îndoială metoda Sfintei Împărtăşanii şi descris întregul fenomen ca ceva foarte anacronic, foarte detestabil deoarece susţinea că aceeaşi linguriţă care intră în gura oamenilor bătrâni, posibil a celor care nu au dinţi sau nu au dinţi sănătoşi, intră apoi în gura tinerilor, a copiilor etc. Şi a continuat afirmând că poate este de ajutor sufletului dar poate fi dăunător trupului şi aceasta este inacceptabil în zilele de astăzi, ale progresului ştiinţific!

Redau mai jos restul textului, aducând calde mulţumiri sursei! În consecinţă, Parlamentului i s-a răspuns de către Asociaţia Medicală Ateniană (A.M.A.), deoarece era una dintre moţiunile procedurii parlamentare cerută de un deputat şi trebuia să primească un răspuns oficial.

Vicepreşedintele Asociaţiei, Athanasios Avramidis, Profesor la Facultatea de Medicină a Universităţii din Atena, a adus la cunoştinţa Parlamentului răspunsul următor:

„Am primit scrisoarea dumneavoastră referitoare la Sfânta Împărtăşanie şi pericolele transmiterii bolilor contagioase. Domnule Preşedinte, în legătură cu întrebarea dumneavoastră referitoare la Sfânta Împărtăşanie oferim următoarele informaţii pentru aducerea la cunoştinţă publică:

În Parlament, dl. Agorastis ridică o chestiune referitoare la metoda Sfintei Împărtăşanii unde se pronunţă împotriva „tristului şi inacceptabilului fenomen kutalaki, adică a linguriţei care intră în gura bebeluşilor cât şi a oamenilor foarte bătrâni cu dinţi cariaţi”! Este foarte evident că Dl. Agorastis nu ştie că acest subiect este foarte, foarte vechi şi că această întrebare a fost pusă de multe ori de-a lungul secolelor, toate părţile specificându-şi poziţiile faţă de acest subiect.

Aceasta are de a face în principal cu credinţa şi nu cu ştiinţele medicale având în vedere că ne aventurăm pe tărâmul puterilor spirituale şi metafizice care se întinde dincolo de scopul cercetărilor şi al ştiinţei.

Credinciosul se apropie „cu frică, cu credinţă şi cu dragoste” de El care a spus: „cel ce mănâncă trupul meu şi bea sângele meu rămâne întru Mine şi eu întru El” Şi credinciosul este convins că se împărtăşeşte cu trupul şi sângele lui Hristos. Se apropie cu căinţă de Sfântul Potir, cupa vieţii, pentru a-L primi pe Hristos, Mântuitorul şi Viaţa din fântâna vieţii şi nu a morţii!

În numele credinţei sale şi cinstei Dumnezeului său, este de neconceput pentru el ca Atotputernicul Dumnezeu, care este dragoste, şi datorită dragostei Sale pentru om S-a urcat pe Cruce, este deci de neconceput ca El să permită vreodată ca vreo boală să se transmită celor ce se împărtăşesc cu propriul Său Trup şi Sânge mai ales că îi sfinţeşte cu acestea! Deci pentru cel ce crede, pentru credincios, nu există nici o problemă!

De aceea, cei ce se îndoiesc şi se tem să nu contracteze vreo boală, toţi cei ce nu cred în esenţa Sfintei Împărtăşanii, cei ce nu au nici un motiv să se împărtăşească, şi ăsta-i dreptul lor, pot să stea departe!

Cu toate acestea trebuie să-i lase în pace pe ceilalţi mai ales că se observă în general că cei fără de credinţă, toţi ateii sunt cei ce, mai mult decât probabil, vor crea o problemă vis-a-vis de pericolele ce se ivesc din Sfânta Împărtăşanie pretinzând a fi foarte îngrijoraţi de bunăstarea credincioşilor. Şi asta include pe cei porniţi împotriva credinţei ortodoxe.

Medical vorbind totuşi, nu există nici măcar un singur caz documentat al vreunui creştin ortodox contractând o boală prin Sfânta Împărtăşanie! Nici măcar cazul vreunui preot care trebuie să consume ceea ce rămâne în Sfântul Potir după ce se împărtăşesc toţi credincioşii, şi el înghite toate rămăşiţele Sfintei Împărtăşanii, chiar ultima picătură, până la fund, împreună cu orice ar fi căzut din gura credincioşilor în Sfântul Potir.

Nici măcar în vremurile în care tuberculoza măcina populaţia, când sifilisul era o plagă a societăţii şi când lepra scăpase de sub control şi bineînţeles asta este valabil şi în cazul SIDA. Nu există aici nici un motiv care să necesite implicarea ştiinţelor medicale. Fără a mai menţiona faptul că, în privinţa Tainelor creştineşti, nu este uşor şi nici nu se cade să implici ştiinţele medicale deoarece Tainele sunt posibile prin energia forţelor spirituale care se plasează în afara dinamicii ştiinţei cât şi a medicinii.

De aceea acest subiect rămâne strict o problemă a Bisericii şi numai Ea poate alege metodologia prin care îşi îndeplineşte misiunea. Nu există contradicţie între Biserică şi ştiinţă, numai cei ce au motive să lupte împotriva Bisericii susţin acest lucru!

  • Vezi si:

Comentarea articolului aparut in EVZ cu privire la “dilema linguritei”

Legaturi:

  • Cu cat traiesti mai atent si mai aspru, cu atat mai salbatic te ataca vrajmasul. Incearca sa te traga in pacat mai ales in sarbatori. Sa le astepti pe toate. Sa fii pregatit pentru toate… Domnul este indurator. Sarbatorile pricinuiesc daruri. Si voi veti lua ceva si va veti incredinta de asta dupa multi ani, poate chiar dupa 40 de ani… Atunci veti intelege ce dar v-a trimis Domnul in sarbatoarea cutare.
  • Gandurile indoielii, precum si cele rusinoase si de hula, trebuie sa le dispretuiti. Sa nu le dati nici o importanta! Dispretuiti-le! Si atunci vrajmasul diavol nu va mai rezista, ci va fugi. Diavolul nu rezista dispretului, deoarece a fost calcat. Dar daca incepeti totusi acest dialog cu gandurile (nu uitati ca gandurile aceste nu sunt ale voastre, ci ale vrajmasului, venite din afara), diavolul va va aduce atatea ganduri, incat va vor incovoia si asa va vor “intuneca”.
  • Să nu dati importanta faptului ca dupa Sfanta Impartasanie va vin multe ganduri urate şi dorinte rele. Satana va lupta mai tare in aceasta zi, ca sa va pierdeti folosul ce l-ati primit. (…) Si sa nu spuneti niciodata: “Maine ma voi impartasi“, ci: Daca Domnul se va milostivi si ma va invrednici, ma voi impartasi“.

(…) Mie mi se pare ca diavolul, care intotdeuna ispiteste pe om prin ceea ce are la indemana, in veacul acesta dominat in general de un spirit rationalist, il ispiteste pe om potrivit formarii lui, prin rationalism. Si anume cum face lucrul acesta? Stand ascuns, sa zicem asa, in spatele ratiunii, trimite sagetile gandurilor de indoiala si-i da omului impresia ca aceste ganduri vin din ratiunea lui, pentru ca omul, intrand in panica, sa inceapa sa aduca contra-argumente la gandurile de indoiala si astfel, fara sa-si dea seama sa intre intr-o discutie launtrica cu cel rau, discutie in care cel rau va arunca o plasa de ganduri aupra omului, din care omul nu va iesi fara vatamare.

De unde poate omul sa-si dea seama ca aceste ganduri nu sunt ganduri simple? – adica gandurile de indoiala care ii vin nu sunt ganduri simple, izvorate in chip natural din ratiunea lui, ci sunt gandurile vrajmasului? Cum poate sa-si dea seama de lucrul acesta? Cred ca poate sa-si dea seama din aceea ca gandurile se simt a fi unite cu o energie rea, au o incarcatura rea si de multe ori ataca cu violenta sufletul. Revin intr-un fel obsesiv si aduc sfasiere launtrica si multa tulburare, care este semn al unei prezente straine – lupta insasi este semn al unei prezente straine, al prezentei dracesti.

Ce trebuie sa faca omul atunci? Cred ca omul nu trebuie sa intre in panica si mai ales nu trebuie sa se apuce sa aduca contra-argumente la gandurile de indoiala, adica nu trebuie sa pastreze problema intr-un plan rational, pentru ca nu va avea sanse de reusita acolo – pentru ca lupta cu un dusman mai puternic decat el; ci omul, atunci trebuie sa alerge la Dumnezeu cu rugaciunea, si diavolul cu gandurile lui va fugi. Nu de argumente rationale se sperie diavolul, ci de credinta si de rugaciune“.

***


Categorii

Biserica la ceas de cumpana, Mari duhovnici, preoti si invatatori, Marturisirea Bisericii, Portile Iadului, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

31 Commentarii la “NE PUTEM IMBOLNAVI DACA NE IMPARTASIM SAU DACA SARUTAM ICOANELE DIN BISERICA? Cum trebuie sa procedam cu gandurile de indoiala?

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Agresiune ASUR impotriva unui preot care a refuzat sa impartaseasca din lingurita adusa de acasa | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate