SFINTII MUCENICI EFREM CEL NOU SI IRINA. Noul Efrem, “IENICERUL LUI HRISTOS”, “curierul” duhovnicesc si ALIATUL NOSTRU CERESC/ Cuvantul PS MACARIE in Duminica a doua dupa Pasti, 2019 si despre puterea vindecatoare a sfintilor si a Maicii Domnului: “SA RAMANEM NEDEZLIPITI UNII DE ALTII SI UNITI IN ACELASI CUGET, PENTRU A NU RATA INTALNIREA CU DOMNUL” (video)
“Dumnezeu ne dă întâlnire pe Cruce, iar Sfântul Efrem ne înlesnește acest privilegiu, ca să nu fim doborâți pe drum”
PLUS: Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Irina, ocrotitoarea căsătoriţilor
(icoana de Gabriel Toma Chituc)
Biserica parohiei românești din Esbjerg și-a cinstit ocrotitorul (video)
PREDICA PREASFINȚITULUI PĂRINTE EPISCOP MACARIE LA A DOUA DUMINICĂ DUPĂ PAȘTI ÎN BISERICA ROMÂNEASCĂ „SFÂNTUL CUVIOS EFREM CEL NOU ȘI SFÂNTA MUCENIȚĂ IRINA” DIN ESBJERG, DANEMARCA, 5 MAI 2019
***
Preot Marius Matei/ Lumea credintei:
Ienicerul lui Hristos
Născut în secolul al XIV-lea în localitatea grecească Trikala, Efrem nu a vrut să renunțe la Hristos. Copiii de doisprezece – douăzeci de ani erau răpiți, convertiți la islam și făcuți ieniceri. Adolescenți care se jucau de-a armata și chiar erau trimiși în luptă. Copii care mureau prea devreme, pentru o cauză egoistă, dinastia sultanului otoman.
Cea mai răspândită tactică a ienicerilor era atacul pe neașteptate. Azi ar fi numiți teroriști, la câtă cruzime manifestau! Ei bine, tânărul Efrem nu a vrut să ajungă criminal, ci s-a retras la mănăstire, pentru a nu fi înrolat. Otomanii au măcelărit toți călugării, dar Efrem a scăpat, din pronie divină. Era într-o peșteră, se ruga, turcii nu l-au văzut. A fost capturat ulterior și supus la chinuri groaznice. A suferit moarte martirică, asemeneni primilor creștini și zecilor de mii de mucenici din perioada de dominație otomană. A ales mai degrabă să fie ienicerul lui Hristos și să surpe planurile necuratului. Sunt foarte multe mărturii despre harul dat de Dumnezeu Sfinților, ca să ne ajute. Iar Sfântul Efrem este deosebit de iubit la noi. Este aliatul nostru: „Vă voi ajuta pe mulți, înainte să vină suferințele!” Așa i s-a adresat Sfântul maicii Macaria de la Nea Makri, cea care a descoperit sfintele lui moaște, după 500 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Marele Mucenic a înțeles că a-L urma pe Hristos înseamnă a accepta să fii crucificat împreună cu El. Așa că ne învață să purtăm crucea unei mucenicii răbdătoare. Prin semne și minuni, ne reamintește adevăruri uitate și neglijate. Ne îndeamnă la simplitate și bunătate, în vremuri de delăsare și îmbuibare. Nu caută senzaționalul, ci discreția și gingășia. Este un protector al cauzelor disperate. Aduce nădejde celor zdrobiți. Și ne arată tuturor că nu putem înainta fără smerenie și iubire.
Spiritualitatea de astăzi este ca o pânză freatică peste care s-a turnat beton. Dar izvorul Sfântului Efrem țâșnește la suprafață. Ienicerul lui Hristos știe că este păcat să nu facă binele pe care poate să-l facă. Nu poate renunța, pentru că la mijloc este mântuirea multor suferinzi. El ne amintește că bunurile lumești sunt doar merinde pentru drum, iar bunurile veșnice sunt pentru sosire. Atunci când ne amăgim că facem voia lui Dumnezeu, dar de fapt facem doar voia noastră, Sfântul Efrem intervine subtil, pentru a ne reloca pe Cale.
Lumea suferă, pentru că nu își vindecă rănile. Pentru că a pierdut harul și nu îl mai poate recupera singură. Sfinții reechilibrează universul. Pentru ei, Dumnezeu ne mai ține încă în viață. În războiul nevăzut, avem nevoie de ienicerii duhovnicești. Avem nevoie de Sfinți. Dumnezeu nu a venit la noi cu mâinile goale, ci ne-a adus darul de a fi invincibili în luptă, dacă urmăm pilda Sfinților, a celor care au biruit deja. Sfinții din vechime se roagă pentru noi din Rai! Este un sentiment extraordinar pentru un creștin începător. Când nu mai putem, aliații cerești intervin prompt. Și ne pot ajuta, dacă știm cum să le cerem asistența.
Cea mai bună unealtă, care va trece peste toate obstacolele, este rugăciunea. Omul are mii de gânduri zilnic. Majoritatea sunt negative. Majoritatea se repetă. Dar cele mai multe nu se vor adeveri niciodată. Prin rugăciune, respingem aceste gânduri. Chiar dacă nu înțelegem poate în detaliu, Acatistul Sfântului Efrem, cel rău îl înțelege și pleacă.
Suntem cerșetorii harului, iar Sfântul Efrem este curierul. Prin Sfinți, Dumnezeu ne vindecă de tristeți apăsătoare. Ne atrage atenția asupra faptului că păcatul este direcția greșită a vieții. Bătălia decisivă s-a dat deja pe Cruce. Știm Cine a învins. Dumnezeu ne dă întâlnire pe Cruce, iar Sfântul Efrem ne înlesnește acest privilegiu, ca să nu fim doborâți pe drum.
***
Doxologia:
Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Irina, ocrotitoarea căsătoriţilor şi a celor care vor să se căsătorească
Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea mult lucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat; auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre. Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii.
Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijinească cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, că prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, Sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Legaturi:
SFANTUL EFREM CEL NOU – grabnicul ajutator si marele facator de minuni
SFANTUL EFREM CEL NOU – Tamaduitorul celor cuprinsi de PATIMA DROGURILOR ori a BETIEI
Parintele Gheorghe Calciu despre ARATARILE MANTUITORULUI DUPA INVIERE si sensurile lor mai profunde
FRATIETATEA DUHOVNICEASCA – SALVAREA IN ANII CEI GREI (II). O mai cautam?
3 Commentarii la “SFINTII MUCENICI EFREM CEL NOU SI IRINA. Noul Efrem, “IENICERUL LUI HRISTOS”, “curierul” duhovnicesc si ALIATUL NOSTRU CERESC/ Cuvantul PS MACARIE in Duminica a doua dupa Pasti, 2019 si despre puterea vindecatoare a sfintilor si a Maicii Domnului: “SA RAMANEM NEDEZLIPITI UNII DE ALTII SI UNITI IN ACELASI CUGET, PENTRU A NU RATA INTALNIREA CU DOMNUL” (video)”