CUVINTE ALE PARINTILOR PENTRU BIRUINTA ASUPRA DEPRIMARII: “Biblia este ca sanul maicii, pe care sa-ti pleci capul la vreme de durere si necaz”

4-11-2010 Sublinieri

Lui Dumnezeu îi place să aducă mângâiere

“Lui Dumnezeu îi place să aducă mângâiere. Ini­ma Lui e pururea plină de duioşie şi milostivire către durerea şi suferinţa omenească. Dacă ne uităm în Biblie, vedem că este plină de mângâiere, de la început până la sfârşit. La fiecare pagină Dumnezeu încearcă să-i facă pe oameni să creadă că El îi iubeşte, că este prietenul lor, că vrea ca ei să facă bine. Nu este nici măcar un singur capitol în Scripturi care să nu descopere sau să rostească într-un anume fel mila dumnezeiască. Iată de ce Biblia este o carte aşa de dragă şi preţioasă celui posomorât, celui chinuit, celui dezamăgit, celui nedreptăţit, celui lipsit, celui însingurat. Biblia este ca sânul maicii, pe care să-ţi pleci capul la vreme de durere şi necaz“.

(Ţarina Alexandra, Noua Muceniţă (+ 1918) „Grădina inimii”, p. 41)

***

Nu îti abate ochii de la Dumnezeu

“Nu îţi abate ochii de la El, şi pătimirile tale vor fi pătrunse de dulceaţă cerească, duhovnicească; prin rănile lui Iisus se vor tămădui rănile inimii tale”.

(Sf. Ignatie Briancianinov (+ 1867) „Paharul lui Hristos”, Experienţe ascetice, voi. II, p. 277)

***

Să ceri ajutorul Domnului

„’Nectarie, când vei fi mâhnit şi descurajat şi asaltat de grele încercari spune doar atât: Doamne, păzeşte, mântuieşte şi miluieşte pe robul Tău, Iero­monahul Nectarie’. Asta-i tot ce mi-a spus, dar cuvintele lui m-au salvat odată şi mă salvează până în ziua de azi, fiindca au fost spuse cu putere”.

(Stareţul Nectarie de la Optina (+ 1928), Citându-l pe Episcopul Macarie, care l-a hirotonit întru preoţie. The Orthodox Word, nr. 129, p. 184)

***

Intoarce-te către Dumnezeu cu suspin din inimă

“Sunt oameni ce nu se întorc nicicând către Dumnezeu, nu se roagă nicicând. Şi dintr-o data sufletul lor e cuprins de amărăciune, mintea denelinişte şi inima de intristare. Si omul simte ca, in starea sa pustiitoare, nici o altă făptură omeneasca nu îl poate ajuta – chiar dacă îl ascultă până la capăt, nu e în stare sa-i priceapă durerea. Atunci omul se întoarce catre Dumnezeu şi zice suspinând din inimă: Doamne, miluieşte-mă! Ar părea că e de-ajuns să spui „Doamne miluieşte” o singura dată în rugăciune; insa noi o spunem de trei ori, şi de douăsprezece ori si de patruzeci de ori. Aceasta se face pentru sufletele chinuite, ce nu pot nici mă­car să rostească „Doamne miluieşte“. Aşa că Biserica se roagă pentru ei. Iar Domnul aude; şi chiar dacă la început omul abia de simte harul, ca flacăra unei lumânări, mai apoi îl simte din ce în ce mai mult, şi sufletul i se uşurează”.

(Stareţul Nectarie de la Optina (+ 1928), The Orthodox Word, nr. 129, p. 202)

***

Răgazul care înviorează

“Câteodată este trebuinţă, precum zice Marele Vasilie, a intra în vorbă cu un oarecare încercat şi învăţat om, fiindcă cercetarea unui asemenea om la bună vreme şi bine nimerită şi vorbirea cu el întru măsură, adică fără multă şi deşartă cuvântare, pot nu numai a alunga din suflet trândăvirea cea încui­bată în el, ci şi, dându-i lui oarecare odihnă, a-i în­noi puterea şi osârdia către depărtata nevoinţă cea întru bună-cinstire”.

(Sf. Nil Sorski (+ 1508) „Tipic pentru viaţa aschetică”, Al şaselea gând (Filocalia de la Prodromu, vol. II, p. 644) )

***

Nu căuta să primeşti prevestiri în rugăciune

“La vreme de deprimare plânsul şi rugăciunea ne dezgustă, şi nu ne înalţă, aşa cum ne-am aştepta – totul este chinuitor. Atunci omul trebuie să se smerească, recunoscând în toate acestea propria slăbi­ciune, şi nu trebuie să se amărască. A căuta tot felul de prevestiri în rugăciune e semn de mândrie. E mai bine să te rogi simplu, cu smerenie, cerând doar milă şi crezând că Domnul nu va dispreţui pe cel ce se pocăieşte, care se roagă după pilda vame­şului [din Evanghelie]”.

(Stareţul Macarie de la Optina (+ 1860) Nevoinţa ortodoxă şi literatura rusă)

***

Căinţa ca răspuns

La vreme de furtună şi răzvrătire a patimilor, ca­ută să nu te laşi copleşit când doar îţi ninge şi-ţi plouă, ci te ajută de defăimarea de sine, de smerenie şi căinţă. Că mai plăcut este la Dumnezeu un păcătos ce se căieşte decât dreptul mândru şi fără căinţă, care caută să se îndreptăţească prin drep­tatea sa”.

(Stareţul Macarie de la Optina (+ 1860) Nevoinţa ortodoxă şi literatura rusă)

***

Varsă-ţi inima în rugăciune

“Intristarea mea era aşa de mare că m-am gândit că nu voi fi în stare a îndura ispita şi am să mor. Imi aduc aminte că odată am ieşit din mănăstire. Era iarnă. M-am dus la cimitir şi de acolo la măgura Sfântului Serafim. Am tot urcat şi coborât acea măgură, umplând-o de lacrimile mele, plângând în hohote, rugându-mă şi strigând cu suspine către Domnul: „Doamne, cum de până şi fraţii mei, care ar trebui să mă înţeleagă, sunt împotriva mea?” Multă vreme m-am rugat şi am strigat aşa. Apoi m-am mai uşurat puţin, ca şi cum întristarea mi s-ar fi luat din inimă. Apoi am venit la chilie şi am scris o scrisoare…”

(Ieroschimonahul Mihail al II-lea de la Valaam (+ 1962) Tăcerea lăuntrică)

***

Ridică-te, cel căzut

Ridică-te, cel căzut, deschide ochii sufletului tău, satură-te de pâinea care este cuvântul lui Dum­nezeu şi bea vinul din paharul înţelepciunii lui Dumnezeu.

De-ţi va veni cumva întristare, atunci cu bunăvoire şi cu dragoste cercetează cele scrise aici şi crede că, harul lui Dumnezeu ajutând, te vei mângâia.

Intăreşte-te în acest adevăr: că orice scriere dumnezeiască ce este în armonie cu calea mântuirii povăţuieşte, învaţă, mustră şi întăreşte, că drumul nostru poate fi pururea după voia lui Dumnezeu”.

(Igumenul Nazarie de la Valaam (+ 1809) Un sfânt uitat, p. 15)

***

Curaj din toată inima

“Omul trebuie să fie mai aspru cu sine, iar cu ceilalţi mai îngăduitor. Omul e atacat de gânduri necurate; când ele se duc, inima e asaltată de mâ­nie şi după aceea de posomorâre şi deprimare, şi tot aşa, una după alta – şi toate acestea ne sunt spre mântuire.

Trebuie să lucrăm în noi smerenia. E cu nepu­tinţă să urmăm o cale duhovnicească fără a cunoaş­te ispitele, dar Domnul nu trimite omului ispite peste puterile sale. Căci mai întâi „Crucii Tale ne închinăm”, şi abia apoi „sfântă învierea Ta o cân­tăm şi o slăvim”, şi la fel şi în viaţa omului, întâi este suferinţa şi apoi bucuria.

La vreme de necazuri şi întristare este trebuinţă de răbdare şi de curaj din toată inima. Şi când nu ai nădejde să primeşti ajutor de niciunde, atunci vine ajutorul ceresc. Tocmai atunci este trebuinţă de mărturisire: ai credinţă şi, aşa cum ţi se curăţeşte trupul după o baie fierbinte, la fel şi sufletul ţi se va curaţi de păcate prin harul lui Dumnezeu”.

(Sf. Alexie de la Mănăstirea Goloseveiski, Russian Piligrim, nr. 8, pp. 89-90)

***

Calea lepădării de sine

“Suferi probabil de nestatornicul duh al mâhniciunii fiindcă eşti atras de ceva, umblând după voia ta. Dacă renunţi la a te mai călăuzi singur şi faci totul cu blagoslovenia lui Dumnezeu, atunci cu această blagoslovenie vei culege pacea sufletului şi alte roade ale Duhului Sfânt.Dacă îţi laşi cu totul voia, nu vei mai simţi niciodată întunericul greu al mâhniciunii. Valurile cele mai cumplite ale patimilor se vor potoli; în locul lor va răsări limpezimea minţii, liniştirea gândurilor, blândeţea duhului şi pacea neamăgitoare, care te vor binecuvânta de sus şi vor veni să locuiască în sufletul tău. Dacă păstrezi o neîntreruptă trezvie şi priveghere asupra ta, vei ajunge ca fecioarele cele înţelepte şi vei intra în cămara de nuntă a Mirelui celui Nemuritor. Mirele vine în miezul nopţii. Deci priveghează ca să nu-ti împovărezi inima cu mâhnire. Dă slavă Domnului Dumnezeului tău mai înainte să apună soarele. Vino întru numele Domnului pe calea lepădării de sine, dacă voieşti cu adevărat să te mântuieşti.

Mâhnirea chinuie pe oricine; ea nimiceşte binefăcătoarele roade ale cumpătării şi chiar şi pe oamenii cei mai mari. Dar în începătorul simplu şi curat ea nu îşi află loc. Cel ce s-a lepădat de sine cu nădej­de în Dumnezeu, pentru ce oare se mai poate mâhni? Pentru un astfel de om vrăjmaşului i-au lipsit săbiile până în sfârşit (Ps. 9, 6)”.

(Stareţul Leonid de la Optina (+ 1814) )

***

Vino, Doamne Iisuse!

“Adeseori născocim lucruri din trecut ca să deslu­şim de ce suntem într-o anume stare, mai curând decât să ne războim cu ea. Este greşit! Este un pă­cat! E ca şi cum ne-am juca cu demonii. Ni s-a dat libertate.

Deprimarea este o invitaţie adresată diavolului.

Dacă îţi plângi de milă cu egoism, vei ajunge în iad. Fără luptă viaţa devine o povară. Sfântul Lavrentie al Cernigovului a spus că sfârşitul lumii va veni când mulţimea sfinţilor va înlocui mulţimea îngerilor căzuţi. Dacă nu mai sunt sfinţi, lumea se va târî mai departe într-o jalnică, meschină şi vred­nică de milă existenţă. Suntem chemaţi să devenim sfinţi, şi nimic mai puţin!”

(Părintele Adrian de la Noul Diveevo (+ 1979) Din colecţia particulară a unui fiu duhovnicesc)

***

Trei paşi

Trei paşi ca să biruim deznădejdea:

1. Rugăciu­nea fierbinte;

2. Smerenia;

3. Dăruirea de sine.

(Părintele Adrian de la Noul Diveevo (+ 1979) Din colecţia particulară a unui fiu duhovnicesc)

***

Cornul mândriei si cornul disperării

“Imi scrii că uneori slăbeşti până la laşitate, iar uneori până la disperare. Află că sunt două şiretli­curi ale vrăjmaşului: să-l atace pe creştin fie cu mândria şi părerea de sine, fie cu laşitatea şi dis­perarea. Sf. Ioan Scărarul scrie că un nevoitor is­teţ lupta împotriva acestor şiretlicuri ale vrăjma­şului folosind chiar armele aceluia. Când vrăjmaşul îl aducea la disperare, atunci spunea sieşi şi vrăjmaşului; „Cum se face că nu demult mă lăudai şi mă făceai să mă mândresc?” Şi prin aceasta înfrângea planul cel viclean al vrăjmaşului. Când vrăjmaşul schimba direcţia şi începea să-l laude, dându-i pricini de mândrie şi părere de sine, bă­trânul îi răspundea: „Cum se face că nu demult mă aduceai la disperare? Astea se bat cap în cap“. Astfel, nevoitorul cu pricina, cu ajutorul lui Dumnezeu, a înfrânt cursele vrăjmaşului chiar cu arme­le lui, folosind una împotriva celeilalte la timpul potrivit”.

(Stareţul Ambrosie de la Optina (+ 1891) )

***

Aşteaptă, şi vei vedea mila lui Dumnezeu

“Nu te da prins în robia deznădejdii şi trândăviei, ci respinge-le cu o scurtă rugăciune: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, păcătosul.

Văzând că te prăbuşeşti mereu sub povara Cru­cii tale, mi se mâhneşte sufletul şi cer Domnului Dumnezeu să te ajute. In primul an de viaţă monahală am fost şi eu plictisit, la fel ca tine, şi am ajuns la slăbiciune sufletească. De o mie de ori m-am în­voit cu mintea să mă întorc înapoi, dar m-au oprit cuvintele lui Hristos: Nimeni, punând mâna sa pe plug şi privind înapoi, este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu (Luca 9, 62). Disperat, nevoind să pier, am hotărât că e mai bine a pătimi împreună cu norodul lui Dumnezeu (Evr. 11, 25) mai vârtos decât a locui în sălaşele păcătoşilor (Ps. 83, 11), mângâindu-mă cu tot felul de plăceri lumeşti. Socot deci că vei vedea mila Domnului asupra ta şi nu vei mai simţi deznădejde”.

(Stareţul Antonie de la Optina (+ 1865) )

***

Pazirea de duhul deprimării

Să-ţi faci semnul crucii mai des, fiindcă te păzeş­te ca un lacăt pe uşă. Mântuieşte-te şi te apără cu puterea cinstitei şi de viaţă dătătoarei Cruci.

Pe umărul nostru stâng stă un demon, iar pe cel drept un înger păzitor. Fiecare om are cărţile sale: în una se scriu păcatele şi în cealaltă faptele bune.

Dacă cineva ne face să săvârşim ceva rău sau spune ceva ce ne mâhneşte – de pildă vreun om bă­trân sau bolnav, sau vreun ieşit din minţi – nu te mâhni, ci mai curând ajută-le. Trebuie să ajutăm pe bolnavi cu toată silinţa şi să-i iertăm, orice ar zice sau ar face.

Fiecare casă trebuie să aibă o odaie îndreptată spre răsărit (ca un paraclis), cu o masă – altarul de rugăciune al lui Dumnezeu. Şi la ea să nu se mănân­ce şi să nu se bea.

(Dreapta Matrona cea Oarbă de la Moscova (+ 1952) )

(Din: “Cum sa biruim deprimarea”, Editura Sophia, Bucuresti, 2003)


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Psihologie si psihoterapie duhovniceasca, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), Sfantul Macarie al Optinei, Sfinti Parinti recenti, Sfintii de la Optina, Staretul Ambrozie de la Optina, Staretul Antonie de la Optina, Staretul Leonid de la Optina, Staretul Nectarie de la Optina

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “CUVINTE ALE PARINTILOR PENTRU BIRUINTA ASUPRA DEPRIMARII: “Biblia este ca sanul maicii, pe care sa-ti pleci capul la vreme de durere si necaz”

  1. http://www.mihaieminescu.ro/opera/poezia/rugaciune.htm

    RUGACIUNE

    Craiasa alegându-te
    Ingenunchem rugându-te,
    Inalta-ne, ne mântuie
    Din valul ce ne bântuie;
    Fii scut de întarire
    Si zid de mântuire,
    Privirea-ti adorata
    Asupra-ne coboara,
    O, maica prea curata
    Si pururea fecioara,
    Marie!

    Noi, ce din mila sfântului
    Umbra facem pamântului,
    Rugamu-ne-ndurarilor
    Luceafarului marilor;
    Asculta-a noastre plângeri,
    Regina peste îngeri,
    Din neguri te arata,
    Lumina dulce clara,
    O, maica prea curata
    Si pururea fecioara,
    Marie!

  2. Hmm ce bune pastile pentru vremurile ce le traim.

    Scrie mai sus:

    “Câteodată este trebuinţă, precum zice Marele Vasilie, a intra în vorbă cu un oarecare încercat şi învăţat om”

    Problema azi e ca nu prea avem de unde-i lua pe acesti invatati si incercati iar cei care sunt se imputineaza, insa sa nu deznadajduim caci am observat ca si de citesti vietile sfintilor sau a martirilor mai noi sau mai vechi rezultatul este acelasi cu o asemenea convorbire cu un om invatat:
    “pot nu numai a alunga din suflet trândăvirea cea încui­bată în el, ci şi, dându-i lui oarecare odihnă, a-i în­noi puterea şi osârdia către depărtata nevoinţă cea întru bună-cinstire”.

    Alta:

    “La vreme de deprimare plânsul şi rugăciunea ne dezgustă, şi nu ne înalţă, aşa cum ne-am aştepta – totul este chinuitor.”

    Doamne cat este de adevarat! Si zice si cum trebuie sa reactionam la acest sentiment:
    “Atunci omul trebuie să se smerească, recunoscând în toate acestea propria slăbi­ciune, şi nu trebuie să se amărască.”

    Ei daca citeam eu asta in urma cu vreo cateva luni de multa amaraciune scapam, asa…am invatat-o pe propria-mi piele, cu greutate mare…na, daca nu citesc indeajuns ce trebuie.

    Mahnirea.
    Ne mahnim pentru ca de fapt nu iese cum vrem noi sau nu este cum am visat sau inchipuit. Daca am inceta sa “vrem noi” si sa spunem “Voia Ta Doamne” si daca ne-am opri din visat si inchipuri ne-ar fi mult, mult mai bine, pur si simplu ne-am linisti si L-am auzi si pe Domnul ca ne vorbeste.

  3. Doamne ajuta!

    „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui” este un cuvânt la care în ultimii ani am revenit din ce în ce mai mult şi vi-l propun, fraţilor şi surorilor mele, – nu pentru că suntem noi la nivelul Sfântului Siluan care a trăit cuvântul ăsta literal – dar indică însăşi structura vieţii duhovniceşti, însăşi – hai să zicem – structura gândirii lui Dumnezeu pentru mântuirea omului, cel puţin după cădere. Iad nu este [nu are fiinta in sine] fiindcă Dumnezeu nu a făcut iad, dar noi ni l-am făcut. Şi acum n-avem altă cale decât să fim realişti – şi aici parafrazez pe „ţine-ţi mintea în iad” – [adică] să nu încercăm să scăpăm altundeva, să credem [ca putem scăpa], să evadăm, nu ştiu ce. Nu putem, nu se poate! nu se poate! Dar asta nu înseamnă că suntem pierduţi. Şi asta pentru crizele de deznădejde sinucigaşă ale celor care trec prin asta. Nu e nevoie! Fiindcă biruinţa e deja câştigată!”

    parintele Rafail Noica la Alba-Iulia, in aprilie 2003

    http://www.sinaxa.net/

    Sa aveti pece in inima!
    SINAXA

  4. Comori duhovniceşti alese
    Trimise lumii prin cuvinte,
    Ce’au fost culese-n nevoinţe,
    În rugi adânci şi-n lacrimi sfinte.

    În ele, noi aflăm şi hrană
    Şi râvnă vie şi chemare
    Şi etalon dar şi oglindă,
    -A vieţii- pentru fiecare.

    Ne cheamă sfinţii la viaţă
    În modul cel mai delicat.
    La studiu fin, adânc, lăuntric,
    La fapte-cu adevărat-.

    La ce-i mai vrednic şi mai tainic,
    La ce-i mai viu şi mai frumos,
    În crucea vieţii personale
    Prin darul Domnului Hristos.

    Ne-arată’n vorbe de lumină
    Ce ni s’oferă prin credinţă.
    Dar spune –dulce- totodată
    Că darul cere nevoinţă.

    Că nimeni nu ajunge vrednic,
    Numai prin simpla instruire,
    Prin cunoştinţa ne tradusă
    În nevoinţă, din iubire.

    Cuvinte’adânci, cuvinte’nalte
    Comori de har şi de iubire,
    De lămurire şi de sprijin,
    Şi de îndemn la mântuire.

    Cuvinte ce ne-au fost trimise,
    -Cu scop precis- la fiecare,
    Care citim aceste rânduri
    Pentru’a le pune în lucrare.

    Izvorul tuturora-i pururi
    Cartea vieţii şi-a iubirii
    Parintelui ce-şi cheamă fii
    La cer pe calea mântuirii.

    Din cartea Sa cunoaştem taina
    Şi rostul vieţii pe pământ
    Pe care inima o soarbe,
    Din Iisus prin Duhul Sfânt.

    Ea ni-i şi hrană şi lumină
    Şi cale către mântuire
    Ea ne învaţă şi convinge
    Că Dumnezeu este Iubire.

    Că-n ea ne întâlnim cu Tatăl
    Cu Fiul şi cu Duhul Sfânt
    Care’n smerenia-i divină
    Ni sedescoperă’n Cuvânt.

  5. …eu nu am nimic sa va spun… dar s-a ivit asa un gand ca sa va rog sa-mi spalati de acum si mainile si capul numai sa am, si eu, parte cu voi…
    …ce stiu eu…pot doar sa plang … si ca mi-e bine aici, asa…

  6. De la Sf. Ioan Iacob Hozevitul:

    CUVÂNT DE NĂDEJDE CELOR FĂRĂ DE NĂDEJDE

    Trăim în veacul cel mai de pe urmă şi vrăjmaşul mântuirii se sileşte mai tare cu meşteşugul lui, văzând că se apropie sfârşitul. Sunt zilele smintelilor şi este mare secetă de cuvântul lui Dumnezeu, lipseşte povaţa cea sănătoasă pentru mântuire.

    Astăzi mulţi dintre credincioşi ajung la deznădăjduire, din cauza lipsei de povăţuitor, căci “a lipsit cel cuvios” (cum zice Psalmistul).
    ………………..
    Toţi Sfinţii Părinţi mărturisesc într-un glas că nici un păcat nu este aşa de vătămător, precum este păcatul deznădăjduirii, căci el e aproape ca şi lepdarea de Dumnezeu. Pentru aceasta, fraţilor, să ne doară inima pentru păcatele noastre (căci prin ele am supărat pe Bunul Dumnezeu), dar întristarea noastră să fie totdeauna însoţită cu nădejdea în mila Părintelui Ceresc şi niciodată să nu avem îndoială de mântuire.

    Obiceiul vrăjmaşului este să aducă în inimă frica cea dobitocească şi tulburare, ca prin asta să arunce pe om în deznădejde. Dar tu, frate creştine, chiar dacă L-ai vedea pe însuşi Domnul că îşi întoarce faţa Sa de către tine şi nu te mai socoteşte între oile Sale, tu nici atunci să nu te împuţinezi, ci roagă-te cu stăruinţă de El, precum se ruga şi văduva cea necăjită către judecătorul nedreptăţii (cum spune la Sf. Evanghelie) şi nu vei rămâne ruşinat. Strigă cu îndrăzneală la gândurile cele otrăvite, cum striga şi Sf. Prooroc David, zicând: “Domnul este luminarea mea şi mântuitorul meu, de cine mă voi teme?” şi apoi zi: “Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!”

    Mai multe despre nadejde si deznadejde la :
    http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/resurse/index_tematic/#nadejde

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » Fericitul Parinte Epifanie Teodoropoulos despre PSIHANALIZA, BOLI PSIHICE, DEMONIZARE, MEDICAMENTE SI MEDICI
  8. Pingback: SFANTUL MACARIE DE LA OPTINA - SFATURI DUHOVNICESTI PENTRU MIRENI: Sa nu umblam dupa mangaieri, trebuie sa ne socotim slugi netrebnice!
  9. Pingback: INDRUMARILE STARETULUI IOSIF DE LA OPTINA: "Ravna care vrea sa indrepte orice rau este ea insasi un mare rau"
  10. Pingback: LUPTA CONTINUA SI HARTUITOARE A CRESTINULUI – INTRE HAR SI CADERI. In ce constau, de fapt, desavarsirea sau sfintenia? -
  11. Pingback: STARETII DE LA OPTINA (11 octombrie). RUGACIUNEA DE DIMINEATA a ultimilor stareti, ACATISTUL si RUGACIUNE PENTRU IZBAVIREA DE ANTIHRIST. Sfaturi duhovnicesti si profetii -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate