Cuvinte de mantuire de la AVVA PIMEN – 27 august

27-08-2007 Sublinieri

0827poemen02.jpg

  • Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen: “Ce voi face?” I-a zis Avva Pimen: “Scris este: Fărădelegea mea voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu“. “Deci ce voi face?” Şi i-a răspuns bătrînul: “Cînd Dumnezeu ne va cerceta, de ce trebuie să ne temem?” Şi i-a zis lui fratele: “De păcatele noastre“. Deci i-a zis bătrînul: “Să intrăm dar în chilia noastră şi Domnul ne va ajuta nouă în toate“.

  • Altul l-a întrebat: “Ce voi face ispitelor acestora ce mă tulbură?” I-a zis lui bătrînul: “Să plîngem înaintea bunătăţii lui Dumnezeu cu toată osteneala noastră, pînă ce va face cu noi mila Sa!”

  • Zis-a iarasi: plansul este indoit (adica are dubla/indoita valoare): lucreaza si pazeste.

  • Povestit-a avva Iosif, ca a zis avva Isaac: sedeam odata cu avva Pimen si l-am vazut uimindu-se. Si fiindca aveam multa indrazneala catre dansul, am pus lui metanie si m-am rugat, zicand: spune-mi, unde erai? Iar el fiind silit; a zis: gandul meu era unde a stat Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu si plangea la Crucea Mantuitorului, si eu voiam pururea asa sa plang.

  • Zis-a iarasi: inceputul rautatilor este raspandirea (imprastierea).

  • Zicea de multe ori avva Pimen: nu avem trebuinta de nimic decat de minte treaza.

  • Zis-a iarasi: intai fugi odata, al doilea fugi, al treilea fa-te sabie!

  • A zis iarasi: buna este ispitirea, ca aceasta face pe om mai lamurit.

  • Un frate iarasi a întrebat pe parintele Pimen, zicînd: “Parinte, am facut un pacat greu si voiesc ca trei ani sa petrec în pocainta”. Staretul a raspuns: “Este mult!” Fratele a zis: “Atunci porunceste ca sa ma pocaiesc un an”. Staretul iarasi a raspuns: “Este mult!” Auzind aceasta, ceilalti frati au zis: “Apoi pîna la patruzeci de zile se cuvine a petrece în pocainta?” Iar staretul iarasi a raspuns: “Este mult!” Si a adaugat: “Eu socotesc ca de se va pocai omul din toata inima si de va pune gînd tare, ca de acum sa nu se mai întoarca la pacat, apoi în trei zile îi primeste Dumnezeu pocainta lui!“.

  •   L-a intrebat pe el un frate zicind: – Ce inseamna: “nu da rau pentru rau”? (I Tesaloniceni V, 16; I Petru III, 9). I-a zis lui batrinul: – Patima aceasta patru chipuri are: intii din inima, al doilea din cautatura, al treilea din limba, al patrulea a nu face rau in loc de rau. De poti sa-ti curatesti inima, nu vine in cautatura. Iar de va veni in cautatura, pazeste-te a nu grai, iar de vei si grai, degraba taie, ca sa nu faci rau in loc de rau.

  • Zis-a iarasi: mai mare decit aceasta dragoste nu este cu putinta sa afle cineva, decit sa-si puna sufletul pentru aproapele sau. De va auzi cineva un cuvint rau, adica de mihnire, putind si el sa zica asemenea si se va lupta sa nu-l zica, sau de i se va face strimbatate si va suferi si nu va rasplati, unul ca acesta isi pune sufletul sau pentru aproapele sau.

  • “A întrebat Avraam pe Avva Pimen, zicînd: “Cum ne lupta pe noi dracii?” Si i-a zis lui Avva Pimen: “Pe noi ne lupta dracii? Nu se lupta cu noi, cîta vreme facem voile noastre. Ca voile noastre s-au facut draci si ei sînt care ne necajesc pe noi, ca sa le împlinim. Iar de voiesti sa stii cu cine s-au luptat dracii, apoi afla ca cu Moise si cu cei asemenea lui“.

  • Zis-a avva Pimen: voia omului este zid de arama intre el si Dumnezeu si piatra care bate impotriva. Deci, de o va lasa omul pe ea, zice si el: intru Dumnezeul meu voi trece zidul (Ps.7, 32). Iar daca indreptatirea de sine se va impreuna cu voia (proprie), patimeste omul.

  • A zis avva Pimen: de va gresi omul si va tagadui, zicand n-am gresit, nu-l mustra (mai mult). Iar de nu, ii tai osardia; iar de vei zice lui: nu te mahni, frate, ci te pazeste de acum inainte, ii ridici sufletul spre pocainta.

  • A zis iarasi: omul care invata, dar nu face cele ce invata, este asemenea cu fantana, ca pe toti ii adapa si ii spala, iar pe sine nu se poate curati, ci de toata intinaciunea este plina si toata necuratenia intr-insa se afla.

  • Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: mai bine este a vorbi sau a tacea? I-a raspuns lui batranul: cel ce vorbeste pentru Dumnezeu, bine face si cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.

  • A zis iarasi: ca este om, care se pare ca tace, dar inima lui osandeste pe altii. Unul ca acesta totdeauna graieste. Si este altul care de dimineata pana seara graieste si tacere tine, adica fara de folos nimic nu graieste.

  • Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: cum poate omul sa fuga de a vorbi de rau pe aproapele? I-a raspuns lui batranul: noi si fratii nostri doua icoane suntem. Deci in orice vreme va lua omul aminte de sine, si se va prihani, se afla fratele lui cinstit inaintea lui; iar cand i se pare el luisi bun, afla pe fratele sau rau inaintea sa.

  • Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: cum de nu ma las sa vorbesc slobod cu parintii despre gandurile mele? I-a zis lui batranul ca a zis avva Ioan Colov: de nimic nu se bucura asa de mult vrajmasul ca de cei ce nu-si arata gandurile lor.

  • Zis-a avva Pimen a a zis avva Ammona: omul in toata vremea sa poarta secure si nu gaseste sa doboare un copac; si este altul iscusit sa taie si cu putine lovituri da jos copacul. Si zicea ca securea este dreapta socoteala.

  • Zis-a iarasi: scris este: “In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu, Dumnezeule” ( Ps. 40, 3). Fiindca cerbii in pustie inghit multe jiganii taratoare, iar cand ii arde otrava, doresc sa vina la ape, si dupa ce beau se racoresc de otrava jiganiilor. Asa si calugarii, in pustie sezand se ard de otrava dracilor celor vicleni si doresc sambata si duminica sa vina la izvoarele apelor, adica la Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos, ca sa se curateasca de amaraciunea celui viclean.”

  • Zis-a iarasi avva Pimen: a intrebat pe avva Paisie cineva odata, zicand: ce voi face sufletului meu, ca e nesimtitor si nu se teme de Dumnezeu? Si i-a zis lui: du-te, lipeste-te de omul care se teme de Dumnezeu si apropiindu-te, te vei invata si tu a te teme de Dumnezeu.


Categorii

Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Pateric, Pocainta

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Cuvinte de mantuire de la AVVA PIMEN – 27 august

  1. pai asa este. Cum sa se lupte cu mine cata vreme eu fac voia pacatului din mine si fumez ,sau beau ,sau desfranez,sau fur? de ce sa ma lupte? sunt in gasca lui.daca m-as opune si nu mi-as mai dori pacatul atunci savezi lupta,sa vezi munca……dar azi,oamenii nostri nu mai tin cont de cuvintele sfinte ale acestor nevoitori. traim in pacat si ni se pare firesc….pai ce? toata lumea face asta ….Un parinte tanar dar induhovnicit(sa il tina Dumnezeu asa),imi spunea:”e adevarat ca, unii oameni nu stiu cum sa se poarte in manastiri sau chiar biserici,nu pentru ca nu ar vrea dar, vazandu-i pe ceilalti oameni ca se comporta,in fata lui Dumnezeu ca la piata,far nici o evlavie si chiar clerici care nu dau respectul cuvenit celor sfinte,considera ca firescul e nefiresc…adica:pudoarea,evlavia,rusinea…iar nefirescul este cat se poate de normal,cu tot ce decurge din aceasta atitudine;brutalitate, desfrau ridicat la rang de necesitate,lacomie si nesat la nivel de nevoie…” Cu toate acestea nu poti sa ii respingi, sa ii alungi,iti trebuie tact si dragoste pentru ca oricare suflet este pretios la Dumnezeu.”bucurie se face pentru un suflet castigat pentru Ierusalimul cel de sus” asa ca indrazniti, Domnul a biruit lumea”………

  2. Pingback: Război întru Cuvânt » Sfintii de la Optina: “POCAINTA ESTE RAVNA INIMII”
  3. Pingback: Staretul Efrem Vatopedinul in Romania (2000) despre RUGACIUNEA LUI IISUS si NADEJDEA IN IUBIREA LUI DUMNEZEU SI IN GRIJA MAICII DOMNULUI -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate