PS BENEDICT despre “SABIA” DESPĂRȚITOARE ȘI LIMPEZITOARE A EVANGHELIEI tradusă în manifestarea exterioară a credinței în fața provocărilor lumii (VIDEO, TEXT)
PS Benedict Bistrițeanul: „Calea sfințeniei, despărțirea de rău” – Predică la Duminica I după Rusalii
Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 19 iunie 2022, la Biserica „Tuturor Sfinților” din Cluj-Napoca, cu prilejul hramului:
“Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Evrei, in cap. 4, ne descrie modul in care lucreaza cuvantul lui Dumnezeu in noi, in om. Si pentru a face acest lucru se foloseste de o imagine simbol, de sabie. Si zice el asa:
Asadar cuvantul lui Dumnezeu este ca o sabie care patrunde pana in profunzimi si care face doua lucrari deodata: in primul rand separa lucurile, iar in al doilea rand clarifica lucrurile, pentru ca atunci cand tragi o linie de demarcatie intre doua realitati inseamna ca le clarifici: sunt ori asa, ori asa. Pornind de la aceasta exprimare a Sfantului Apostol Pavel, intelegem cum cuvantul lui Dumnezeu, cel care ni se adreseaza noua, nu intotdeauna este aducator de „pace” (dupa intelegerea noastra), ci ca uneori poate sa creeze conflicte. Si zice, mai ales conflicte launtrice. Conflicte launtrice, in asa fel incat sa se separe lucrurile si sa se limpezeasca lucrurile, adica sa i se puna nume unei realitati sau altei realitati. Zicem in general: ceea ce este bun sa se vadeasca drept bun, iar ceea ce este mai putin bun sau rau sa se vadeasca in consecinta.
De ce aceasta introducere? Pentru ca in fragmentul evanghelic pe care tocmai l-am ascultat este un cuvant al Domnului Hristos care merge in aceasta directie si poate sa fie chiar smintitor sau scandalos, mai ales in contextul in care noi ne ducem existenta, in zilele noastre. Daca am fost cu luare aminte, zice Domnul Hristos in Evanghelia dupa Matei, cap. 10, ca “Nu am venit sa aduc pace pe pamant, ci sabie“. Cu siguranta cand auzim si termenul ‘sabie’, si aceasta exprimare parca nu suntem foarte confortabili… Ce presupune acest lucru, ca „nu am venit sa aduc pace pe pamant”, de vreme ce Domnul Insusi se numeste Domnul pacii si noi venim la biserica sa dobandim aceasta stare de pace? In mai multe randuri, unii sau altii luand interviuri celor care merg la o sarbatoare religioasa, dintr-o parte sau alta, se repeta acelasi raspuns. „De ce mergeti la Biserica?” „Ca sa dobandim o stare de pace”. Si acum Domnul zice: nu am venit sa aduc pace pe pamant, ci sabie. Si mai mult decat atat, zice: „Am venit sa despart pe fiica de mama, pe fiu de tata, pe nora de soacra”. E un cuvant foarte dur si a suscitat mereu foarte multe intrebari privitoare la acest mesaj, la aceasta proclamatie pe care o face Domnul despre misiunea Sa. Vom intelege mai bine daca vom analiza tihnit, ne vom aseza langa Domnul si Il vom intreba pur si simplu: Doamne, ce sa fie acest cuvant?
Si as incepe de aici, din ceea ce ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur, talcuind acest verset sau acest scurt fragment evanghelic. El zice asa, imparte lumea in doua categorii: cei credinciosi, care urmeaza viata evanghelica si ceilalti, care sunt mai putin interesati pe linia aceasta. Si acum zice el: in mijlocul credinciosilor exista o pace buna si un conflict rau. Noi poate nu putem sa intelegem ca ar putea sa existe si un conflict bun, dar el cam asa s-a exprimat. Pacea cea buna este evidenta. Ce inseamna sa fii in pace intr-o comunitate? Inseamna ca fiecare sa isi cunoasca rostul, rolul si sa isi desfasoare viata in legatura cu ceilalti intr-o perfecta armonie. Bunaoara, noi venim la biserica fiind in acest duh al pacii, pentru ca avem aceleasi preocupari, aveam acelasi dreptar de viata, aceleasi ganduri si, intr-o oarecare masura, avem si aceeasi perspectiva asupra vietii care ne este data de Evanghelie. Si acum zice el ca exista si un conflict rau, care se vede si in mijlocul comunitatii credinciosilor, intre noi, intre unii si intre altii. Ne este dat si noua preotilor, nu de putine ori, chiar in Biserica, sa observam disensiuni, discutii sau chiar agresiuni verbale, sa nu zicem si de agresiuni fizice, din fericire foarte rar. Oricum, exista acest conflict si inauntru, ca sa nu vorbim de conflictul la nivel de mentalitate, nu? Sigur ca e important sa fie dialog, dar in cele din urma este foarte important sa se ajunga la un numitor comun, ca sa poti sa intreprinzi proiectul pe care il ai de facut, sa il duci pana la capat. Altminteri, opinii multe, lipsite de smerenie si pana la urma planul pe care il ai de facut nu il poti duce pana la capat tocmai pentru ca nu se ajunge la aceasta atmosfera de armonie, la aceasta pace. Si atunci vorbim de conflict la nivel de mentalitati, la nivel de gesturi, la nivel de cuvant. Si multe alte forme pe care poate sa il ia acest conflict rau.
Si acum e cea de-a doua categorie, sa zicem a necredinciosilor, a celor care sunt mai putini interesati de viata evanghelica. Acolo exista o pace rea si un conflict bun. Acum si aici ne dam cumva peste cap intelegerea cand zicem “o pace rea“. La o lectura aparenta am zice ca nu se poate asa ceva, cum adica o pace care sa nu fie buna? Este o pace care sa nu fie buna? Cand, de pilda, cineva dintr-un grup social are o idee care nu e deloc buna si atrage dupa el in aceasta atmosfera de “colaborare” o sumedenie de persoane, se pot intampla lucruri negative si chiar tragedii. Putem sa luam de la orice nivel, de la nivelul micro pana la nivelul macro. Bunaoara, regimurile politice de tot felul din istorie. O persoana, poate, inconjurata de un numar de alte persoane care si-au manifestat consonanta de gandire si de actiune cu acea persoana, a dus la tragedii, si nu foarte departe, ci in istoria recenta. Asta inseamna pace negativa in interiorul unei comunitati care nu merge dupa legea Evangheliei. Si acum am zis si de un conflict pozitiv. E foarte important cand vine vorba despre un astfel de proiect, gand, negativ de la plecare, in grupul in care se exprima acest proiect, sa existe glasuri care sa se manifeste impotriva si aici sa se genereze conflictul: nu e bine ceea ce faci tu, nu e bine ceea ce gandesti tu, nu suntem de acord cu tine sa mergem pe directia aceasta. Acesta se numeste un conflict bun, un conflict pozitiv, care poate sa-l fereasca pe om si o comunitate intreaga de la dezastru. Si in istorie, din fericire, s-au intamplat si lucruri in felul acesta si, in consecinta, o situatie sau alta care putea sa aiba efecte foarte nefaste a fost evitata. Asadar, exista pace buna si exista pace mai putin buna. Exista conflict negativ, dar se vede ca mai exista si un conflict pozitiv.
Si daca este sa merg putin si mai departe, o voi pomeni acum pe Maica Maria Skobtova, poate ati auzit de ea, a fost traitoare la Paris in anii celui de-al Doilea Razboi Mondial, pe strazile Parisului ii aduna la asezamantul sau pe toti cei care sufereau mai ales din pricina […] saraciei, a foametei, a singuratatii pe care o traiau in acele vremuri. Si ea are un cuvant foarte puternic referitor la ceea ce se intampla in Biserica si la motivul pentru care noi venim la biserica. Si zice asa: sa ne fereasca Dumnezeu daca noi venim la biserica ca sa devenim linistiti! E un lucru paradoxal: cum adica? Si spunea ea mai departe: Cuvantul lui Dumnezeu e ca o sabie care intra pana in profunzimi si nu te lasa linistit, pentru ca s-ar putea sa ai si o pace din aceasta aparenta si efemera inauntrul tau, in viata ta, in inima ta si sa zici ca e bine asa, dar care sa nu te provoace la lucrare si la schimbare si la atitudine, cand vine vorba de anumite lucruri in fata carora esti pus. Si atunci ea zice: nu, la Biserica venim tocmai ca sa simtim acest cuvant al lui Dumnezeu viu si lucrator, care merge pana in profunzimi si ne problematizeaza.
Si mai adaug un cuvant despre acest verset, de fapt care vine in consecinta a ceea ce spune Domnul intr-un alt loc despre conflictul acesta necesar, de sabia de care vorbeste Evanghelia. Zice Domnul la un moment dat ca daca unul dintre membrele tale sunt bolnave, le tai, ca sa nu se imbolnaveasca intreg organismul. Acest conflict pe care il indica Hristos prin cuvantul Sau se poate exprima si in aceasta forma medicala, fiziologica: cand un membru e bolnav, chiar si medicul in zilele noastre amputeaza membrul bolnav, in asa fel incat organismul sa ramana sanatos si sa isi duca viata mai departe. Adica, uneori e nevoie de aceasta departare, de aceasta ‘dusmanie‘, sa o numim asa, fata de tot ceea ce poate sa ne omoare, in asa fel incat sa nu ne ucida intreg organismul si sa nu ne ia viata. Si vedeti ca necesitatea acestei „dusmanii” este exprimata in termeni foarte intimi, pentru ca e vorba de relatia dintre mama si fiica, dintre fiu si tata, dintre nora si soacra. Adica este vorba despre viata de familie, unde ai zice ca trebuie sa fie maxima pace si Domnul ne provoaca. Chiar daca ceva care iti este foarte la inima ai vrea sa-l pastrezi, daca acel ceva care iti este foarte aproape poate sa iti ia viata, separa-te de el. Acest lucru inseamna sabia, sa te separi de lucrul acela si sa clarifici lucrurile, adica sa limpezesti situatia, sa nu o lasi amestecata, in asa fel incat sa convina tuturor, iar tu sa ai o stare de aparenta pace. Lucrurile trebuie delimitate. Si ca sa subliniem inca o data lucrul acesta, cand vine vorba de sabie, bineinteles ca nu are de face cu agresiunea si cu violenta la care ne-am putea gandi cand vine vorba de contextul istoric pe care noi il traim acum. Nu, ci e vorba mai ales de cele doua: separatie si limpezire a lucrurilor.
De ce aceasta subliniere? Pentru ca iarasi fac apel la vremurile noastre in care noi, crestinii, daca la un moment dat avem o opinie si ne manifestam [conceptia/atitudinea] noastra asupra unui lucru sau altul si cumva ataca alte realitati decat cele din Biserica, suntem acuzati de intoleranta. In sensul acesta ca noi propovaduim pacea, dar, de fapt, prin ceea ce facem sau prin ceea ce spunem, propovaduim conflictul. Si de aici suntem catalogati drept intoleranti. Se vorbeste foarte mult de toleranta, in sensul in care se doreste mai degraba o lipsa de atitudine, o lipsa de perspectiva, o lipsa de intelegere clara, fiecare sa faca ceea ce doreste, dar sa nu cumva sa interactioneze in fata celuilalt pornind de la comportamentul sau viziunea pe care el o are despre viata. Si ca sa traduc si mai bine lucrul acesta, m-as referi la aceasta toleranta pentru trei lucruri foarte importante in viata sociala. Aceasta presupusa toleranta in care oricum este bine si sa nu te legi de nimeni si sa nu spui nimic despre nici o realitate din jurul tau, merge impotriva unei educatii care se numeste astazi axiologice. Mai simplu, a unei educatii cu principii, adica sa iti fie foarte clar: nu faci asta, nu faci asta, nu faci asta. Ce ne mai poate lamuri cand vine vorba de o educatie clara in afara de Evanghelie? Pentru noi, fundamentul pentru o astfel de educatie nu poate fi decat Evanghelia. In masura in care Evanghelia este lasata deoparte, nu mai exista fundamente comune pentru intelegerea vietii sociale la fel. Adica, noi, cei care suntem in Biserica, stim ca nu e voie sa furi, nu e voie sa minti etc. si, mai mult decat atat, esti chemat sa faci bine, sa nu faci rau. Daca nu mai exista Evanghelia, toate acestea nu se mai stiu pe de rost, nu mai au un fundament. Si atunci aceasta toleranta in care oricum este bine, de fapt, este un atac direct la Evanghelie si Evanghelia este marginalizata.
Al doilea lucru pe care il face o astfel de perspectiva se leaga de lupta impotriva ratiunii – adica ceea ce era limpede pentru toata lumea ca nu poti sau nu se potriveste, acum este pus sub semnul intrebarii. De pilda, orice copil trebuia sa asculte de parintele lui. Acum trebuie sa se negocieze lucrul acesta, in asa fel incat sa respecti drepturile [copilului]. Si multe lucruri care erau limpezi pe linia ratiunii acum sunt puse sub semnul intrebarii. In arta, va dau un exemplu, era limpede reprezentarea unui corp intr-o anumita forma. Acum, arta aceasta postmoderna poate sa aseze capul la picioare, picioarele in locul mainilor, etc. Este total rasturnat, impotriva ratiunii.
Si mai adaug inca un lucru despre aceasta toleranta. Este vorba de atacul impotriva libertatii personale, in sensul in care orice se poate in aceasta lume sa faci, mai putin sa iti manifesti credinta vizibil. Poate lucrul acesta inca la noi nu se vede foarte tare, insa se vede mult mai bine in lumea Occidentului si nu numai, in care pare sa fie in regula orice, mai putin sa iti manifesti credinta public.
Si acum, toata aceasta legatura, cum o suprapunem peste toti sfintii, a caror sarbatoare o savarsim astazi, fiind Dumimica Tuturor Sfintilor? Sfintii sunt cei care au inteles lumea si perspectiva asupra lumii sub chipul acestui conflict pe care l-a indicat Domnul. Nu poti sa fii intru totul cu lumea si in acelasi timp si cu Dumnezeu, oricum am analiza situatia. Am vrea sa fim optimisti, dar nici atunci, pe vremea cand Domnul graia acest cuvant si nici acum nu se poate lucrul acesta. Exista un conflict permanent, mai mult sau mai putin vizibil, intre mentalitatea lumii si intre ceea ce suntem noi, si atunci sfintii L-au ales pe Dumnezeu. N-au fugit din lume, dar, cand au trebuit sa aleaga, L-au ales pe Dumnezeu la nivel de cuvant, de gand si de fapta. Si zice Sfantul Apostol Pavel in a doua Epistola catre Corinteni, in cap. 6, ceea ce au facut sfintii si ne spune si noua: „Iesiti din mijlocul lor si va osebiti, zice Domnul, si de ce este necurat sa nu va atingeti si Eu va voi primi pe voi si va voi fi voua Tata si voi veti Mie Mie fii si fiice, zice Domnul Atottiitorul”. Care este calea sfinteniei? Iesiti din mijlocul lor si va separati, zice Domnul, si de ceea ce este necurat sa nu va atingeti. Nu fugim de ceilalti, zic inca o data, dar ne separam la nivel de cuvant, mentalitate si la nivel de fapta, in asa fel incat sa se vada ca noi traim altfel. Si in masura in care se vede ca noi traim altfel, ceilalti vor intelege ai carui Domn suntem slujitori si pe cine urmam in viata noastra.
Si ca sa concluzionez, intr-o sinteza m-as folosi de ultimele doua versete din Apostolul pe care l-am ascultat impreuna astazi din Epistola catre Evrei, cap. 12: “Sa ne pornim cu straduinta la lupta care ne sta inainte, dar sa privim cu atentie la Hristos“. Cand privim cu atentie la Hristos, atunci orice lupta din viata noastra este insotita de o directie clara si, pana la urma, de un sens care ne face sa traim altfel decat lumea ne propune in zilele noastre. Amin!”
Legături:
EVANGHELIA CEA MAI “SCANDALOASA”. Care este sabia lui Hristos?
“N-AM VENIT SA ADUC PACE, CI SABIE!” – Talcuirea Sfantului Ioan Gura de Aur
URMAREA LUI HRISTOS, ALEGERILE DUREROASE SI MARTURISIREA LUI INTREAGA
***
Sf. Macarie de la Optina despre PACEA BUNA si PACEA INSELATOARE
***
Imi cer scuze ca nu am mai comantat aici a dumeneavoastra.Am mare respect pentru ceea ce faceti.Cred ca ma cunoasteti.Sunt preocupta in sensul cel bun de vremurile antichristului ca bat la usa .Este clar vine antichstul.Va multumesc pentru ce ati facut pentru mine.Nu am mai scris aici pentru incepusem sa ma repet in ceea ce scriu.
Doamne ajută,
Am găsit o scanare de calitate a Noului Testament sinodal, ediția 1914.
Scanarea aceasta nu a aparut până acum pe saiturile românești.
Noul Testament al Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (1914). Quality scan
https://cititorul2.wordpress.com/2022/08/10/noul-testament-al-domnului-si-mantuitorului-nostru-iisus-hristos-1914-quality-scan/
Plecând de la “sabia” despărțitoare și limpezitoare am găsit în Evanghelie “Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.” Și în contextul articolului, plus câteva comentarii ale Sf. Ioan Gură de Aur la Evanghelia de la Matei m-am gândit câte lucruri bune ar putea să facă un conducător creștin aflat în fruntea țării în aceste vremuri. Haideți!