PS BENEDICT BISTRIȚEANUL în Duminica orbului din naștere (VIDEO, TEXT): “Smerindu-ne în fața Domnului, El ne va da ochi care să vadă, ne va da brațe care să îmbrățișeze și ne va da INIMĂ ÎN CARE SĂ ÎNCAPĂ MULȚI, iar în felul acesta NE VOM OBIȘNUI CU RAIUL, cu Împărăția lui Dumnezeu”

31-05-2022 Sublinieri

PS Benedict Bistrițeanul: „Vederea, condiția dragostei” | Predică în Duminica a 6-a după Paști

Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica a 6-a după Paști (a Orbului din naștere), 29 mai 2022, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Dipșa, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul resfințirii bisericii parohiale, monument istoric, ce datează din anul 1482:

“O sa incep meditatia evanghelica de astazi de la o marturie foarte apropiata ca timp si spatiu, foarte concreta, legata de centrul nostru paliativ “Sfantul Nectarie” de la Cluj. O anumita persoana suferea de o boala crunta, cancer facial, si ne putem inchipui, macar ca nu am vazut niciodata cum se manifesta aceasta boala, dar oricum, creeaza la nivelul fetei un relief deloc confortabil pentru cel care sufera si deloc agreabil pentru cel care observa. Si se raspandeste cu repeziciune. Iar cei angajati acolo se ingrijeau in asa fel incat bolnavul sa nu atinga acea parte a fetei din motive medicale, dar si din motive de confort launtric. Si bineinteles ca aceasta boala, cuprinzand fata, a cuprins si ochii, in asa fel incat i-a luat celui bolnav vederea. Ne si putem inchipui poate, macar la nivel de imaginatie, ce ar insemna sa nu vezi. Sunt multe trairi adunate laolalta, dar probabil ca una dintre cele mai vizibile este faptul ca esti dependent tot timpul de cineva si ca nu te descurci de unul singur. Si probabil ca si cei de acolo s-ar fi gandit ca aceasta era marea problema, sau cea mai mare problema pentru bolnavul de care pomenesc. Si el i-a zis asa: cel mai mult imi pare rau nevazand, ca nu va vad pe voi, cei care ma ingrijiti. Probabil ca este un raspuns destul de surprinzator, te-ai fi gandit la orice altceva, sau oricum mult mai evident si mult mai dureros, am zice noi, intr-o prima analiza. Si totusi raspunsul sau a fost unul foarte specific si foarte special, care asaza in legatura intr-un mod minunat vederea de dragoste, de celalalt. Pentru ca, se vede, pentru el cel mai mare necaz in starea aceasta era ca nu-i putea vedea pe cei de care se simtea iubit si care il ingrijeau cu foarte multa larghete spirituala, cu foarte multa disponibilitate frateasca. Si intelegem de aici ca vederea este legata de dragoste si, mai mult decat atat, este intr-un fel conditie necesara pentru dragoste. Si lucrul acesta il intelegem si mai bine daca ne gandim la propria noastra viata. Avem copiii plecati mai departe sau avem parinti ramasi in urma, avem frati, avem prieteni, avem oameni cunoscuti si ne auzim din timp in timp cu ei, ba mai mult decat atat, acum prin tehnica noua ne si vedem prin intermediul telefonului, dar, cu siguranta oricare dintre noi, cand iubim pe cineva ii zicem: „ma bucur ca te-am auzit/ ma bucur ca te-am vazut prin telefon, dar as vrea sa te vad in carne si oase, as vrea sa te vad si sa te pot imbratisa”. 

Acest lucru, vederea legata de dragoste, sau drept conditie sine qua non a dragostei, este exprimata limpede in fragmentul evanghelic pe care l-am ascultat astazi, vindecarea orbului din nastere, Evanghelia dupa Ioan, cap 9. Si sunt doua momente simetrice care ne dovedesc acest lucru, ne argumenteaza aceasta teza. Si anume, Domnul Hristos impreuna cu ucenicii il vad pe orbul din nastere. Despre El ne spune Evanghelistul Ioan ca l-a vazut pe orbul din nastere. Ca sa il vezi pe celalalt trebuie sa iubesti. Ni se intampla cred ca destul de des sa trecem pe langa cineva si sa nu il vedem – si nu-i de vorba doare de multime, ca nu l-am zarit, ci e vorba de proximitatea noastra. Si totusi sa nu il vedem. Mai ales cand e vorba de cineva neinsemnat, dupa mentalitatile noastre, sau de la care nu putem obtine ceva. Pur si simplu trecem fara sa vedem. Si insista Evanghelistul Ioan: Hristos, pur si simplu, il vede. As pune aici semnul egal intre a-l vedea si a-l iubi, pentru ca tot ceea ce se intampla in continuare dovedeste cu prisosinta acest lucru. Este primul moment si de aici incepe minunea, si de aici incepe viata si de aici incepe schimbarea si de aici incepe vederea: pur si simplu sa fii atent la celalalt, sa il vezi pe celalalt. Si apoi un intreg eveniment se deruleaza in momentele pe care ni le-a prezentat in detaliu Evanghelistul Ioan. Dar am zis ca exista doua momente simetrice: inceputul si sfarsitul, care asaza limpede vederea in legatura cu dragostea.

Dupa ce se intampla minunea vine ancheta aceea in doua randuri – ancheta pe care o fac fariseii cu cel care isi primise vederea, il agaseaza pe de-a dreptul. Ba mai mult decat atat, nu se multumesc sa il ancheteze numai pe el, ci ii cheama si pe parintii lui, ca sa fie limpede ceea ce s-a intamplat. De fapt, nu stiu daca isi doreau asta, ci mai degraba isi doreau sa ajunga la o concluzie pe care ei deja si-o prestabilisera. Aveau doar nevoie de context si de oameni care sa ii confirme in aceasta concluzie. De altfel, fac aceasta paranteza, si pe vremea comunista cam la fel a fost, cand cineva era condamnat, concluzia era stabilita dintru inceput si aveau nevoie doar de oameni si circumstante care sa le confirme aceasta concluzie pe care si-o doreau si sa-l condamne. Asa se intampla si aici: concluzia era deja prestabilita in mintea lor, aveau nevoie doar de marturii ca sa le confirme aceasta concluzie, marturii pe care nu le primesc sub nici o forma, si, de fapt, pana la urma nici nu pot sa il condamne pana la capat. Si apoi, dupa aceasta ancheta, fariseii il dau afara din templu, era mai mult decat un gest religios, era si un gest social, adica il asezau la marginea comunitatii, pur si simplu il expulzau din viata sociala. Nu a fost el suficient de pedepsit sa nu vada o viata intreaga, si acum zona aceasta sociala si religioasa pur si simplu nu resuseste sa il primeasca in aceasta stare noua si inca o data il condamna la moarte, pentru ca, intr-un fel, [si] nevederea este moarte. Il dau afara din templu si din comunitatea lor.

Si aici vine parte a doua si sfarsitul desfasurarii evenimentului pentru ca vine din nou Hristos. Ne spune Evanghelistul Ioan ca „il gaseste”. Iarasi, intre acest verb, „a-l gasi” si ”a iubi” as pune semnul egal pentru ca numai cine iubeste cauta si afla. Altminteri, nu te mai intereseaza soarta celuilalt. Si mai e un lucru si as pune in paranteza, necesar. Cand ajuti pe un om sau vrei sa il pui pe un drum, nu il lasi singur sa mearga pe drum, ci il cercetezi sa vezi cum merge pe drum, pentru ca lucrarea ta sa fie completa. Altminteri, si orbul din nastere, a primit vederea, era suficient – zicem noi, poate, dintr-o analiza la suprafata. I-a dat vederea si el de acum incolo se putea descurca. Nu, Hristos a venit, l-a aflat si i S-a descoperit cine este, l-a cercetat. Si intelegem de aici inca o data ca vederea este o conditie a dragostei, prin faptul ca Hristos il vede pe cel bolnav si apoi il cauta si il afla pe cel vindecat.

Este ideea pe care o vedem de departe drept centrala in aceasta pericopa evanghelica, dar mai mult decat atat, intelegem un lucru, pentru ca nu e vorba doar de un eveniment pe care il descrie Evanghelistul Ioan, ci e vorba de o icoana prin care Hristos ni Se descopera. Noi Il cunoastem pe Hristos din comportamentul Sau si e foarte important lucrul acesta pentru ca dovedeste si motivul pentru care El a venit in aceasta lume. In Prologul Evangheliei dupa Ioan ni se spune: Cuvantul S-a intrupat si S-a salasluit intre noi si noi am vazut slava Lui”. Noi L-am vazut. Credinta noastra este din vedere, credinta noastra este prin dragoste pentru ca este din vedere. Noi Il vedem pe Dumnezeul nostru si El S-a coborat intre noi, tocmai pentru ca omul sa Il vada si, vazandu-L, sa simta dragostea Lui, sa se bucure de dragostea Lui si sa invete de la El cum sa se comporte.

Modul in care Hristos se apropie de om este o lectie pentru om pentru modul in ca care eu, noi, omul, ne apropiem unul de celalalt. Si as face doua sublinieri, doua aspecte iarasi vizibile in Evanghelie. Un raspuns la intrebarea “cum?” si o accentuare la acel timp prezent, acum. Adica un cum si un acum. Un cum: adica cum sa ne apropiem de celalalt, cum sa ne manifestam vederea fata de celalalt? In primul rand, cand vedem pe cineva suferind langa noi sa nu-l judecam si sa nu ii punem etichete. Cand Hristos Se apropie de orbul din nastere, ucenicii care erau in jurul Sau L-au intrebat pe de-a dreptul: cine a pacatuit, el sau parintii lui, de s-a nascut orb? De fapt, este tendinta noastra in general, atunci cand vedem un necaz in  jurul nostru, in familia cuiva, sa punem eticheta pur si simplu: sigur o fi facut ceva grav pentru care pedeapsa lui Dumnezeu se vede asupra lui. Pe Hristos nu Il intereseaza acest lucru in acest moment. Cand un om sufera nu te intereseaza motivele pentru care sufera, daca vrei sa ii dai o mana de ajutor, daca vrei sa il vezi. Doar daca nu cumva vrei sa il tii departe de tine si sa zici in constiinta ta: mie nu mi se va intampla pentru ca eu nu am facut ceva rau. Asadar, cand il vezi pe cel suferind langa tine, nu-l judeca si nu ii pune eticheta, pentru ca fiecare are randuiala lui inaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu pe fiecare il cauta, indiferent de starea in care se afla sau mai ales, sa tinem minte, ca Hristos vine nu pentru cei drepti, ci pentru cei pacatosi.

Al doilea lucru pe care ni-l arata Domnul referitor la acest „cum?”: daca este sa il vedem pe celalalt de langa noi – si zic sa il vedem intrucat, catusi de putin, mai si iubim – acest lucru ar presupune sa traiesti deodata suferinta pe care cel de langa tine o traieste, sa te apropii in suferinta lui. E foarte important cand cineva sufera sa nu se simta singur. Nu e important sa mergem cu argumente si cu incurajari gratuite si mincinoase cum ca am putea cine-stie-ce sau cine-stie-cum sa il ajutam pe cel de langa noi. Nu, ci pur si simplu sa ne simta langa el, sa ii strangem mana si, daca se poate, sa il imbratisam. De asta are nevoie, nu de solutii miraculoase neaparat, ci de vedere, in sensul acesta de dragoste si imbratisare.

Si un al treilea raspuns la aceasta intrebare, „cum?”, se refera la ceva si mai greu: sa ne bucuram de bucuriile celorlalti. Cand vedem ca cuiva ii merge bine sau ca a scapat de un necaz sau ca pus si simplu are belsug sa zicem in viata lui, sa fim capabili sa ne bucuram deodata cu el si pentru el. Fariseii nu au reusit sa se bucure impreuna cu orbul din nastere. E aproape de neinchipuit cum, sa stii ca cineva o viata intreaga nu a vazut lumina zilei si acum o vede si apoi sa ii faci vina, sa ii bagi strambe, vicii de procedura, cum ca nu e bine asta, nu e bine cealalta, adica sa nu te poti bucura cu el si de bucuria lui. Paradoxal, dar e mai usor sa traiesti suferinta cu cineva decat sa te bucuri de bucuria lui. Nu stiu cum se intampla asa, dar ne este tare greu sa participam la belsugul si la toata starea de bine a celuilalt.

Raspundem asadar la aceasta intrebare, „cum?”, prin cele trei: sa nu judecam pe cel in suferinta, sa suferim odata cu el si, in cele din urma, sa reusim sa ne bucuram impreuna cu el de toate cele pe care Dumnezeu i le da.

Si acum am zis, inca un accent, acel „acum”. Domnul face. Zice asa: “lucrez pana este ziua toate cele pe care Tatal Mi le-a dat pentru ca vine intunericul cand nu se mai poate lucra“. Timpul de a-l vedea pe celalalt, timpul de a-l iubi pe celalalt, este acum. Nu maine, nu poimaine, acum. Si e foarte usor sa il vedem sau sa il iubim pe cel de departe. Dar e foarte greu, aproape imposibil pentru puterile noastre, sa il vedem si sa il iubim pe cel de langa noi. De aceea, intr-un fel, judecata este aspra, dar zic judecata in sensul de concluzie a Evangheliei. Zice Domnul: „Eu am venit ca cei ce nu vad sa vada, iar cei care vad sa fie orbi”. E un cuvant aproape de neinteles. El a aratat in felul acesta, aceasta legatura pe care am spus-o, vederea legata de dragoste: cel care vede, iubeste si invers, cel care iubeste, vede. Directia este si intr-un sens si in celalalt. Si Evanghelia de astazi are un caracter deschis, dincolo de sensul istoric vizibil, pentru ca ne descrie un eveniment concret, intr-o geografie concreta, dar zic ca are un final deschis, pentru ca fariseii, dupa toata discutia pe care au avut-o cu Domnul, L-au intrebat, “oare si noi suntem orbi?”. Cred ca e o intrebare pe care noi, la nivel de comunitate, dar si eu, fiecare in parte, ar trebui sa ne-o punem: oare si eu sunt orb? Adica orb in ce sens: il vad eu pe celalalt?; sau daca il vad pe celalalt, cum il vad? Este o intrebare, dar, mai mult decat atat, socotesc ca este o chemare la pocainta. Deoarece cred ca noi, cred ca eu, s-ar putea sa ne/ma fi comportat intr-o situatie similara la fel cum s-au comportat fariseii. Sau s-ar putea sa ne comportam intr-o situatie similara la fel cum s-au comportat fariseii. Si atunci, de fapt, Ii zicem Domnului:

Doamne as vrea sa vad, dar sunt destul de orb, as vrea sa stau in Lumina, care Tu esti, dar mereu prefer intunericul si atunci, Doamne, ajuta-ma sa vad, Doamne, ajuta-ma sa iubesc, Doamne, ajuta-ma sa il imbratisez pe celalalt!

Si in felul acesta, smerindu-ne in fata Domnului, El ne va da ochi care sa vada, ne va da brate care sa imbratiseze si ne va da inima in care sa incapa multi si foarte multi. Si in felul acesta ne vom obisnui cu Raiul, cu Imparatia lui Dumnezeu, pentru ca Imparatia lui Dumnezeu este despre vedere, este despre imbratisare, este despre dragoste, Amin!”

 

Vedeți și:

PS BENEDICT BISTRIȚEANUL: “Să facem poteci între noi. Lucrați până este ziuă!”. ÎMPĂRĂȚIA – ca ÎMBRĂȚIȘARE LA SÂNUL PĂRINTESC vs. IADUL ca PRĂPASTIE A ÎNSINGURĂRII (video, text)

IMBRATISAREA LUI DUMNEZEU. PS Benedict Bistriteanul: CRUCEA – declaratia de dragoste a lui Dumnezeu pentru noi. IZOLARE, FRICA, DEZBINARE vs. SLUJIRE SI PARTICIPARE LA SUFERINTA APROAPELUI (video + text)

Eli, Eli, lama sabahtani? – Trairile Mantuitorului Iisus Hristos pe Cruce. SINGURATATE, PARASIRE, INCREDINTARE, MOARTE PENTRU NOI. “Dumnezeu are nevoie de tine, de mine, de noi toti, pentru ca, prin prezenta noastra, oamenii sa simta prezenta lui Dumnezeu”. Cuvinte cu putere multa (VIDEO, TEXT)

PS DAMASCHIN LUCHIAN, cu realism si sensibilitate, despre CREDINȚĂ și NECREDINȚĂ, NĂDEJDE și DEZNĂDEJDE, DRAGOSTE și TRĂDARE: “Dacă Dumnezeu are încredere în mine, hai să dau şi eu încredere semenului meu. ÎN FAȚA UNUI OM DEZNĂDĂJDUIT NU VENIȚI CU RETORICĂ, ÎMBRĂȚIȘAȚI-L!” (video, text)

PARINTELE EPISCOP MACARIE – cuvant mangaietor despre purtarea-impreuna a Crucii: CALEA IMPREUNA-PATIMIRII CU HRISTOS SI CU FRATELE AFLAT IN SUFERINTA: “Dacă un apropiat se plânge că-i e greu, primul nostru impuls nu e să împreună pătimim cu el, ci să-l moralizăm asemenea prietenilor lui Iov” (VIDEO, TEXT)

“Cati copii orfani, singuri, indurerati, traumatizati, sunt printre noi, care chiar au nevoie de parinti!” SA AJUTAM LA PURTAREA CRUCII CELOR AFLATI IN SUFERINTA, IN SINGURATATE! SA NE RUGAM PENTRU CEI CARE NE VRAJMASESC – Partea a doua a conferintei de la Ploiesti (2016), “IUBIREA CRUCII”, a PS Macarie

NADEJDEA – LUMINA LUI DUMNEZEU DIN MIJLOCUL INTUNERICULUI LUMII CARE L-A ALUNGAT DIN “CETATE”. Interviu cu Vladica Macarie in “Familia ortodoxa”: “Prin faptul că îl strângi pe om la inima ta îi arăţi că, de fapt, HRISTOS ÎNSUȘI ÎL ÎMBRĂȚIȘEAZĂ ȘI ÎL ȚINE LA INIMA SA IUBITOARE…”

DOCTORIA NADEJDII – Conferinta de la Cluj (martie 2016) a PS MACARIE DRAGOI (video+text). Balsam pentru durerile inimilor suferinde si ale sufletelor cazute in adancul prapastiei: SA STRIGAM CATRE HRISTOS, SA RIDICAM OCHII SPRE CER!

 

***

“N-am avut odihna in duhul meu, pentru ca n-am gasit pe Tit, fratele meu…” SFANTUL IOAN GURA DE AUR DESPRE PRIETENIA MARILOR APOSTOLI PAVEL SI TIT (25 august)

DUMINICA FEMEII CRESTINE. Cuvinte emotionante ale pr. Constantin Coman despre “teologia” vie a IMBRATISARII curate si a CANDELEI aprinse

PĂRINTELE HOLBEA în “Familia Ortodoxă” – pledoarie pentru DISCERNĂMÂNT, LUCIDITATE și ROSTIREA ADEVĂRULUI despre vremurile de încercare în care trăim: “Ceea ce este cel mai periculos pentru zilele noastre este încercarea de A SCOATE OMUL DIN LUMEA REALĂ şi de a-l livra LUMII VIRTUALE. Nu există îmbrăţişare virtuală, nu există spovedanie virtuală, nu există împărtăşanie virtuală”

PUTEREA DRAGOSTEI LUCRATOARE IN RUGACIUNEA PENTRU CEL IUBIT. Nevoia ontologica de comuniune cuprinsa in duiosia DORULUI. Fagaduinta INCREDERII intre cei care se unesc in TAINA CUNUNIEI

ODIHNIREA FRATELUI – PRIMIREA LUI HRISTOS. Cuvantul de la Nicula al Protos. SIMEON PINTEA despre SINGURATATEA OAMENILOR “DIN TUMULTUL LUMII” DE AZI, nevoia de rabdare si disponibilitate de “A ASCULTA SUFLETUL IMPOVARAT, pentru ca nu este cine sa-l asculte” si GESTURILE SIMPLE ALE DRAGOSTEI (video, text)

DE ZIUA DREPTULUI IOV – MEDITATIE DESPRE SUFERINTA SI PRIETENIE. “Nu te uita la om din ce cauza sufera, ci uita-te la cat de mult sufera!”

DE CE SUFERINTA? DE CE BOALA? CUM SA IL AJUTAM PE CEL CARE SUFERA? Ne raspunde Parintele Arsenie Muscalu (audio)

“NESIMTIREA si IGNORAREA DURERILOR APROAPELUI fac sufletul sa se IMPIETREASCA intr-o minciuna, precum a fost cea a bogatului”. CHEMAREA DE A FI ATENTI SI SENSIBILI LA VOIA LUI DUMNEZEU SI LA NEVOILE CELORLALTI

Orbirea duhovniceasca: INDARATNICIA IN REFUZUL ADEVARULUI si NEPASAREA FATA DE DUREREA ALTORA. Grozavia de a nu vrea sa vezi si a nu vrea sa iubesti

ORBIREA DUHOVNICEASCA si LUMINA IUBIRII LUI HRISTOS


Categorii

Duminica orbului din nastere, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate