De ce NU Îl vedem pe Dumnezeu

16-05-2007 Sublinieri

09mai-isaia.jpg

Cum a reacţionat în faţa lui Dumnezeu, profetul Isaia, plăcutul Său, omul prin care a binevoit Domnul să vestească Întruparea, Pătimirile şi Lucrarea Mântuitoare a Fiului Său? A deschis gura şi, cu frică, a strigat: Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!”

Iată de ce Isaia L-a văzut pe Dumnezeu. Pentru că ştia că nu Îl merită, că nu este vrednic de această vedere. Iată deci şi de ce… noi nu Îl vedem pe Dumnezeu. Pentru că mai mare osândă ne-am aduna. Am crede că merităm această descoperire, am crede că prin vrednicia noastră am atras-o la noi. Am face ca o femeie cochetă care se simte privită: ne-am aranja mai bine părul, hainele, ne-am drege vocea, ne-am “farda”. Am face ca un doritor de slavă deşartă când este medaliat sau onorat: ne-am îmbăţoşa, ne-am găti, ne-am umfla în piept pentru a primi, demni, răsplata virtuţii noastre. Desfrânaţi si doritori de slavă deşartă noi am lua în deşert pe Însuşi Dumnezeu.

Isaia l-a văzut pe Dumnezeu şi s-a înfricoşat. S-a cutremurat. S-a văzut pe sine aşa cum este. Şi nimeni nu Îl poate vedea pe Dumnezeu, decât acela care se vede pe sine aşa cum este el în realitate. Nimeni nu poate sa vada Cerul pana nu vede mai intai Iadul care este el insusi. Si tocmai din adancul mormantului launtric vazut, recunoscut, asumat, plans, … tocmai de acolo rasare Iertarea si Invierea.

harrowinghell.jpg


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, 1. Slider, Meditatii duhovnicesti, Profetii Vechiului Testament - trambitele Duhului

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “De ce NU Îl vedem pe Dumnezeu

  1. Pingback: Actualitatea SFANTULUI PROOROC ISAIA, “Evanghelistul” Vechiului Testament -
  2. Pingback: “Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau!” – MUSTRARILE PROFETULUI ISAIA (2) -
  3. Pingback: SFANTUL PROOROC ISAIA -
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate