File de sfintenie romaneasca ne(re)cunoscuta (IV): PARINTELE MARTIR STEFAN MARCU

9-06-2010 Sublinieri

Preotul Stefan Marcu

“In Aiud, preotul Marcu a facut misionarism pana la sacrificiu. Era un om cu suflet curat, cu caracter integru, fara compromisuri in credinta, cu mare capacitate de dragoste si jertfa. A fost mult pedepsit, dar nu a renuntat nicio clipa la misiunea sa sfanta. Bolnav, tot mai bolnav, el a continuat slujirea si a murit ca un martir”. (Ioan Ianolide)

Sef legionar al judetului Putna si fin de cununie al lui Corneliu Zelea Codreanu, preotul Stefan Marcu a fost una dintre cele mai luminoase figuri ale Bisericii prigonite. Cunoscut si iubit in tot tinutul Vrancei, parintele Marcu a mentinut vie flacara credintei si a dragostei de neam printre romani, aplecandu-se cu durere si mila la toate nevoile oamenilor. In 1940, a infiintat chiar o cantina pentru evreii saraci, gest pentru care comunitatea evreiasca i-a ramas recunoscatoare multa vreme. “Rasplata” acestor osteneli a fost un martiriu de zeci de ani in temnite si la Canal, unde statutul de “popa bandit” i-a inmultit umilintele si chinul. Eliberat in 1964, a murit cu putin inainte de evenimentele din ’89, intr-un “accident” ce poate fi suspectat de conotatii politice.

Eliberat printre ultimii din Zarca Aiudului, parintele Stefan se intoarce in 1964 la slujirea preoteasca.

“La Aiud, l-am intalnit pe Costica al Tudorei, flacau tanar din tinutul Vrancei. Venise de curand, bolnav, de la Baia-Sprie.

– Cati ani ai, Costica?

– 18, la 6 august!

– Si nu-ti pare rau ca, atat de tanar, ai intrat in puscarie?

– Ba, imi pare rau, da’ daca Dumnezeu a vrut asa, asa sa fie! Si daca am ajuns la puscarie, apoi oare sa ne vaitam ca babele? Neamul vrancenilor nu sufera asa ceva! Parintele Marcu ne-a spus de mai multe ori la biserica sa nu facem de ras sangele pe care-l avem de la strabunica noastra, matusa Tudora. Apoi sangele apa nu se face! Daca vrerea-i asa, cu rautate pentru toti, trebuie sa fiu si eu unde-i tata si Parintele nostru!”

(Pr. Dimitrie Bejan, Vifornita cea mare)

*

Martir te fac!

“Si diavolul a intrat in Iuda. Iar Iuda era de asta data un alt preot, ucenic al lui Hristos. Si L-a vandut pe Hristos si pe fratii sai…

In seara aceea, mai intai s-a uitat crunt la inchinarea pe care o faceam inaintea mesei. I-am raspuns cu chip senin si l-am dezarmat.

Dincolo, pe ladita, isi face rugaciunea preotul stefan Marcu din muntii Vrancei. Celalalt se apropie in varful picioarelor, plecand de la mine, si-l loveste peste obraz:

– Ce-i cu semnele astea mistice? Nu stii ca sunt interzise? Vrei sa fim pedepsiti toti pentru tine?

Marcu, in picioare, ii raspunde senin:

– Loveste-ma si pe obrazul celalalt!

Si Iuda loveste. Loviturile cad peste cap si in coasta. Pe fata lui Marcu apare rosul sangelui. Rezemat de stalpul patului, primeste salbaticele lovituri. Iuda urla si loveste:

Te invat eu traire crestina! Martir te fac!

Cand Iuda se opreste gafaind, cu sudori mici pe frunte, Marcu, tacut, isi face semnul crucii. Iuda se indeparteaza, maraind sudalmi cu tot calendarul ortodox…”

(Pr. Dimitrie Bejan, Vifornita cea mare)

***

Omorît de Securitate?

“În urma condamnării părintelui Marcu, a suferit şi familia sa. Astfel, prin adresa Direcţiei Regionale Focşani către Biroul local de Securitate, din 8 februarie 1951, se cerea: “Luaţi măsura de a recruta o reţea informativă pe lângă familia preotului Marcu Ştefan din satul Nistoreşti, care este arestat. Interesează din ce trăieşte această familie, cine o ajută din punct de vedere material şi moral şi cu ce elemente are legături. Rezultatul acţiunii informative ne va fi înaintat în copie până la data de 20 februarie 1951“.

Faţă de acestea, la 16 februarie 1951, Biroul de Securitate răspundea că de aproximativ de trei luni soţia şi cei doi copii aflaţi în libertate s-au mutat în Focşani şi a fost dirijat un informator. În acest sens, la 22 martie 1951, sursa “Iscu” informa Securitatea despre soţia părintelui Marcu:

Ea a început a-mi povesti că trăieşte cumplit de greu. A dat divorţ de soţ […] a plecat din Vrancea ca să poată întreţine o fetiţă la liceu. Până acum a mai vândut ce a avut, dar de acum nu prea mai are ce vinde şi nici n-are cu ce să se îmbrace şi să se jeneze de lume. A fost şi a cerut serviciu la plasare, dar nu avut acte bune. E dispusă să facă orice fel de muncă, dar toţi se feresc de ea. Nu ştie nimic de la soţ. De la fetiţă nu are veşti din noiembrie [Gabriela, n. n.], când i-a trimis haine. Ea în Focşani stă în camera închiriată pe nume fetiţei de la liceu”.

După eliberare, părintele Marcu a fost supravegheat cu o indiscreţie intenţionată. Era chemat foarte des la Securitate, uneori numai pentru a fi văzut de oameni pentru a fi compromis. Deşi pus în situaţii delicate, a sfârşit prin a-şi stăpâni urmăritorii cu iubirea sa capabilă de jertfă, câştigându-le respectul celor mai mulţi dintre ei. Nu de puţine ori, unii dintre securişti, în special spre apusul regimului comunist, şi-l alegeau duhovnic, tocmai pentru că îi cunoşteau verticalitatea.

De la 1 octombrie 1964, şi până la pensionare, 1 ianuare 1975, a slujit la parohia Maluri, din Protoeria Focşani, judeţul Vrancea, fiind apreciat, respectat şi iubit de cei păstoriţi.

După treizeci de ani de la plecarea din parohie este încă viu şi des pomenit de cei păstoriţi. Timp de 15 ani a slujit la diverse biserici din municipiul Focşani, fiind un duhovnic de excepţie, întorcând pe mulţi la credinţă. Medici, profesori, ingineri, avocaţi şi procurori, precum şi creştinii de rând îl căutau, atât pentru competenţa sfaturilor sale cât şi pentru puterea rugăciunii, prin care i-a salvat pe mulţi de la pieirea veşnică. A fost o conştiinţă slujitoare autentică, un ascet desăvârşit, un trăitor sincer al mesajului Evangheliei. Putea fi surprins, în timpul Sfintei Liturghii, cu lacrimi ce-i spălau faţa, cu chipul transfigurat, cu o voce răguşită, dar cu un simţ al melosului bizantin deosebit. Era un sfânt din icoană şi o voce din adânc, chip al blândeţii şi ocean al smereniei. A suferit, nu doar din partea organelor de represiune, ci chiar din partea unor colegi, care, obedienţi regimului, stăpâniţi şi de o ascunsă invidie, i-au interzis să slujească, făcându-l să se simtă un străin printre ai săi. A fost necruţător cu păcatul şi înţelegător cu păcătoşii.

În seara zilei de 28 septembrie 1989, pe când se întorcea de la piaţă, pe trecerea de pietoni, din faţa scării blocului unde locuia, o maşină l-a lovit şi numai după câteva ore de chin şi-a dat obştescul sfârşit în mâinile Ziditorului.

“Accidentul” poate fi suspectat de conotaţii politice, cu atât mai mult cu cât şoferul avea legături cu Securitatea, iar ochiul vigilent al partidului făcea verificări, în blocul în care locuia, cu o săptămână înainte de accident“.

(Pr. Ştefan Marcu – un simbol al rezistenţei anticomuniste din Vrancea de Adrian Petcu si pr. Ionel Ene, in revista “Rost”)

***


Categorii

Biserica rastignita, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Dimitrie Bejan, Parintele Stefan Marcu, Preotie (pentru preoti)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

27 Commentarii la “File de sfintenie romaneasca ne(re)cunoscuta (IV): PARINTELE MARTIR STEFAN MARCU

  1. Credinţa dacă-i vie
    Şi sufletu-i cinstit
    Orice’ortodox cunoaşte
    Că relele’au sporit,

    Că răul şi păcatul
    Azi nu mai e ruşine
    Ci-i vis şi scop şi luptă
    Şi ideal în…bine.

    Puţini de tot ,vor sincer
    O viaţă’n curăţie
    Adâncă şi smerită
    Azi în ortodoxie.

    Facilul, strălucirea,
    E’n mare căutare,
    Zidirea dinafară,
    Prin acte şi lucrare.

    Ortodoxia astăzi
    Ni-i vrednică-n cuvinte,
    În diplome şi-n ziduri
    Mereu mai poleite.

    Mesajul azi ne cheamă,
    La cult prin… dărnicie
    Prin viaţă culturală
    Şi prin filantropie.

    La o’nduhovnicire
    Condusă –ca şi-n stat-
    După statutul…cultic
    Cel nou şi aggiornat.

    Şi toate sunt frumoase
    Şi-n mare strălucire
    Dar cum zidim lăuntru
    Spre’a noastră mântuire ?

    Zidea şi sfântul Ştefan
    Altare, în credinţă
    Ca semn de mulţumire,
    Dar, … după biruinţă.

    Zidea altar pe jertfa
    Şi sfânta suferinţă
    Care-a plătit prin sânge
    Slăvita-i biruinţă.

    Noi cei de astăzi însă
    -Complet ne trăitori-
    Ne-am rupt de el, de sfinţii
    Jertfiţi în închisori.

    Zidim spre slava noastră
    Cupole aurite,
    Sperând că-n zidărie,
    Ni-s relele plătite.

    Dar nezidind lăuntru
    În sfânta pocăinţă,
    Zidirea triumfală
    Ni-i fără de credinţă.

    Aiudul ne acuză
    Că ne-am înstrăinat
    Şi că zidim biserici
    Pe fapte cu păcat.

    Şi că, pe a lor jertfă
    Noi am zidit …uitarea,
    Voita ignoranţă
    Sau poate nepăsarea.

    Că la Aiud se cade,
    Şi peste jertfa lor
    Să facem catedrala
    Întregului popor.

    Cui oare vrem noi astăzi
    Să-i arătăm credinţă
    Şi pentru care fapte
    Zidim recunoştinţă ?

    Îl lăudăm pe Domnul
    Pe sfinţi şi pe eroi
    Sau înălţăm altare
    Spre-a ne slăvi pe noi ?

    De nu suntem cu duhul
    De’a pururea uniţi
    Cu neamul, cu martirii
    Şi cu sfinţii părinţi,

    Mai mergem împreună
    Cu ei spre Iisus,
    Sau în trimf parcurgem
    Un drum în sens opus ?

  2. Mi se pare foarte frumos și nu numai gestul de a înființa o cantină pentru evreii săraci.

  3. @ Pompe Funebre

    Da, aceasta da, ca si in cazul Sfantului Valeriu si al atator altora, intreaga masura a “antisemitismului” acestor “banditi legionari”…

    Am avea rugamintea sa va semnati cu alt nickname cand mai scrieti. Multumim!

  4. Doamne ajuta.

    Fratilor acesti oameni sunt radacinile din care neamul nostru redesteptat trebuie sa reinvete sa-si traga seva.

    Biserica Luptatoare si Biserica Biruitoare sunt Una.

    Sa aveti pace in inima!

  5. Privesc fotografiile Pr.Marcu si sesizez in toate… durerea inimii lui reflectata de ochii sai – imi ‘spune’ cum ca-l doare nu pentru sine cat pentru ceilalti (familie, prieteni, cunoscuti pana la tortionari);

    -el a trecut de/in timp si a sesizat pericolul departarii de Dumnezeu, alegerea prost facuta de multi cu consecinte nefaste in/pentru vesnicie, viclenia satanei care imbrobodeste pe toti urmasii lui Adam sa iubeasca lumea si cele ale lumii dar…mai presus de toate PUTEREA, dorinta nebuna de a fi deasupra tuturor, de a domina, de a ti se inchina/ploconii ceilalti, de a-i fi frica de tine, de a se cutremura auzind numai numele tau, etc…asta imbata pe urmasii lui Adam si Eva pana in zilele noastre mai tare ca orice alt drog, murdarindu-si haina botezului prin faradelegi, naclaindu-si mainile in singele dreptilor/nevinovatilor inabunsindu-si cu buna-stiinta glasul constiintei de care nu vor scapa pana la urma fiindca Dumnezeu ‘subtiaza ca panza de paianjen sufletul lor’ facandu-si felul – in cele din urma – robiti de deznadejde, de furie neputincioasa, de mandrie… asemeni lui Iuda si tuturor iudelor din toate timpurile;

    -infricosator darul libertatii dat omului de catre Dumnezeu daca nu stie sa-l foloseasca spre binele sau si-al aproapelui ca, doar la asta se reduce tot: ‘iubeste-L pe Dumnezeu din toata puterea ta, din tot sufletul tau, din toata virtutea ta, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti’ iar daca ‘cazi’ fiindca exista diferente, antipatii/simpatii, viclenii… multe in toti si-n toate, ai spovedania, cugetul, constiinta si indemnul ‘sa nu apuna soarele peste mania voastra’ si ‘maniati-va (chiar cu dreptate dar fara patima pentru penitent – pacatos – iar taios pentru diavolul care l-a indemnat/stapanit), dar nu gresiti ‘ .

    -mai se spunea pe-aici, ca n-ar fi fost suficienta jertfa lor pentru ca romanii nu sunt asa cum ar trebui; eu zic ca, jertfa lor a dat rod chiar de-atunci – imposibil ca cei care au fost laolalta si in impreuna-patimire, in libertate sa nu fi impresionat, sa nu fi marcat, sa nu-si fi lasat amprenta unora si altora iar aceia sa nu impartaseasca la randu-le din simtirea/trairea/duhovnicia lor…chiar daca in ascuns!

  6. Cinste si vesnica pomenire acestui preot Stefan Marcu…Cinste si vesnica pomenire capitanului Corneliu Z.Codreanu…Cinste si vesnica pomenire legionarilor,sfintilor inchisorilor…

  7. Pingback: Război întru Cuvânt » File de sfintenie romaneasca ne(re)cunoscuta (V): PARINTELE ILARION FELEA – DE LA TABORUL RUGACIUNII LA MARTURISIREA DESPRE ANTIHRIST
  8. http://paginiromanesti.com/articol.asp?codart=2-MA01-01094 Si despre martiri mai putin cunoscuti,,,,dar nu uitati ..articol ap. jur. Ioan Datcu.

  9. http://paginiromanesti.com/articol.asp?codart=2-MA01-09083 Prelati exterminati de exponentii iadului.Ioan Anton Datcu.

  10. Frate Petru,să ne cinstim martirii suntem mai mult decât datori, că-n ei cinstim atât pe Domnul şi credinţa noastră ortodoxă pentru care s-au jertfit, cât şi pe noi înşine ca neam şi ca biserică, însă a cinsti tot asemanea o organizaţie, care chiar dacă a dat mulţi martiri, nu este fără de păcat şi nu a fost lipsită nici de scop politic, -ce poate purta în el vinovăţie-,mi se pare că fie că ridică organizaţia la sfinţenia martirilor şi a bisericii, fie îi coboară pe nevinivaţii martiri la ceia ce a fost ea, în Adevărul lui Hristos. Biserica lui Hristos e una de la înfiinţare şi-i deajuns. Această cinstire nu ne poate face părtaşi la cele vinovate ale ei ? Sau consideri că pentru ea nu există vre-o vină şi poate sta alături de martiri şi de biserică ?
    Mai mult cinstind organizaţia poţi sminti pe cei ce care ştiu lucruri ce nu sunt prea ortodoxe sau pe cei care nu o simpatizează. Susţinând astfel de idei te expui şi expui şi pe alţii acuzelor de substrat politic, care speculate cu abilitate demonică -cum s-a făcut şi se face – vor deturna mesjul şi munca ce se face aici . Te rog să mă ierţi .

  11. De citeori citesc despre cei ce au suferit in acei ani ,despre care nu auzisem nimic in vremea copilariei mele,ma infior si-mi dau lacrimile.Apoi ma intreb si nu gasesc raspuns;cum,cind schimbatu-sa intr-atit generatia din care fac parte (si neamul tot)incit am ajuns niste papa-lapte,lasi ori mai nustiu-cum.Caci iata minciuna este la rang de cinte si mincinosul nu este pedepsit ci rasplatit.Cind si cum a ajuns un popor atit de fatarnic incit sa se declare Crestin, dar sa arate prin Tot ce face ca nu are habar de ceea ce inseamna sa fi crestin? Ce reprezinta acel 80-90%care se declara ortodocsi?Ucenicii cui sunt?Caci invataturile lui Hristos nu se regasesc niciunde in actiunile persoanelor ce compun acest neam(suma acestor actiuni este oglinda neamului,cum spune Horia Mihaltan).Ce bine seamana,asfel,jertfa lor cu Golgota Mantuitorului!Cata tristete si cita singuratate!

  12. Pace.
    Nicolae Mirean, desavarsirea are scara ei,
    iertare,
    Sa aveti pace in inima.

  13. Am si eu o intrebare, catre admini sau catre oricine poate sa dea un raspuns lamuritor.

    In perioada comunista, mai ales din 1947 pana prin 1964, a fost o crunta prigoana impotriva poporului roman, a ceea ce avea mai bun poporul roman. Au fost inchisi zeci de mii, poate sute de mii de romani, dintre cei mai buni, si mai credinciosi, si mai patrioti, din toate domeniile de activitate: preoti, militari, tarani, muncitori, doctori, avocati, politicieni, etc., dintre care cea mai mare parte au si murit in locurile de detentie. Care au fost aceste inchisori? Au fost Aiud, Sighet, Gherla, Pitesti, Canal, Tragsor, etc., etc. Au fost multe locatii …

    Parintele Iustin Parvu a facut, din cate stiu eu, un gest unic in Romania, si anume de a dezgropa din gropile comune aflate langa inchisoarea de la Aiud, moastele marturisitorilor crestini care au murit acolo in conditii dintre cele mai dramatice, si a facut si o biserica, si a pus la loc de cinstire aceste sfinte moaste.

    Si acum vine intrebarea. De ce nu s-a facut la fel in toate locurile de detentie in care au murit marturisitorii crestini? De ce nu s-au dezgropat moastele lor din gropile comune? De ce nu se cinstesc si moastele sfintilor inchisorilor de la Pitesti sau de la Sighet, si de ce nu s-au ridicat niste manastiri si in acele locuri? „Calcam” efectiv pe sfinte moaste, si noi suntem nepasatori.

  14. Din cate stim, la Pitesti se pare ca s-ar fi excavat oseminte sfinte, cu ocazia unor lucrari de ridicare a unor constructii. Aici una dintre piedici in calea ridicarii unei bisericute este regimul juridic al terenului, care a fost privatizat mai multor intreprinzatori, impreuna cu cladirile care isi schimbasera destinatia din inchisoare in fabrica, inca de pe vremea comunismului. Nu stim care a fost situatia in cazul celorlalte inchisori mentionate, dar, in general, lipsa de sustinere din partea ierarhului locului face orice demers foarte anevoios. Putin-credinciosia noastra este, insa, principala cauza pentru care Domnul a randuit ca sfintii care au patimit pentru credinta si pentru neamul nostru sa nu ni se descopere. Poate ca ne-ar fi fost mai mult spre osanda sa ii avem spre inchinare, data fiind indiferenta noastra fata de cei care s-au jertfit pentru noi.

  15. Cred ca putin-credinciosia noastra ar putea fi raspunsul cam la toate intrebarile pe care ni le putem pune: de ce s-a ajuns aici, de ce ne merge asa de rau, de ce avem conducatorii pe care-i avem, de ce s-a ajuns la un grad de decadere morala fara precedent, de ce nu suntem uniti, de ce nu ne mai iubim aproapele, tara, neamul, de ce familia e desconsiderata, etc.

    In ceea ce priveste osemintele sfinte care s-au excavat la Pitesti, unde se afla ele? Se afla spre inchinare intr-o biserica din Romania, pentru ca NU CRED ca i-a trecut cuiva prin cap sa le ingroape din nou, sau ma insel?

    Nu cred totusi ca ne-ar fi fost mai spre osanda sa avem spre inchinare sfintele moaste ale marturisitorilor din toate inchisorile romanesti, deoarece in acest fel, mai multi oameni, mai ales dintre cei tineri, ar fi aflat adevarul despre ceea ce s-a intamplat in legatura cu viata si martirajul lor. Asa s-a intamplat si in cazul Aiudului. Dupa dezgroparea sfintelor moaste, si dupa construirea bisericii, multi romani au mers in pelerinaje cinstind aceste sfinte moaste. Nu suficienti oameni e adevarat, dar totusi mult mai multi decat inainte de a se fi construit manastirea.

    In ceea ce priveste obstacolele administrative, cred ca acestea s-ar fi putut rezolva fara multe probleme prin conlucrarea dintre autoritatile locale si ierarhul locului.

  16. @ azucena

    Fratele admin a spus foarte bine :Poate ca ne-ar fi fost mai mult spre osanda sa ii avem spre inchinare, data fiind indiferenta noastra fata de cei care s-au jertfit pentru noi., pentru ca se intampla acelasi lucru ca si in fata unei minuni la care daca asisti si nu-ti schimbi viata, iti este spre osanda mai mare, pentru ca dovezi ti s-au adus, si in ciuda faptului ca ai fost martorul lor, tot impietrit sufleteste ai ramas. Dumnezeu are grija de toti, si face sa rasara soarele si peste cei buni si peste cei rai, si cunoaste inima fiecaruia in parte, iar noi trebuie sa ne mahnim pentru pacatele noastre.

  17. @ azucena
    Un raspuns la intrebarea pusa vei gasi citind aici.
    Sa dam slava lui Dumnezeu ca a bine voit ca la Aiud sa existe aceasta lucrare si sa ne putem inchina moastelor marturisitorilor din temnite, in ciuda tuturor ispitelor vrajmasului. Cata evlavie am aratat noi ca neam pentru sfintii inchisorilor, numai Domnul judeca, in cele din urma. In momentul de fata, e foarte greu de crezut ca aceia care cauta nu vor gasi marturii despre sfintii inchisorilor. Numai sa ne mai putem umple noi inima de evlavie pentru ei…
    Deocamdata, in afara Aiudului, din cate stim, nu s-a reusit mai nimic. Daca vrei sa ne rezumam la problemele concrete intampinate, cred ca le-ai mentionat chiar tu foarte bine: “In ceea ce priveste obstacolele administrative, cred ca acestea s-ar fi putut rezolva fara multe probleme prin conlucrarea dintre autoritatile locale si ierarhul locului“. Asa ar fi fost, probabil, daca macar una dintre autoritatile locului, fie administrativa, fie ecleziala, ar fi incurajat un astfel de proiect.

  18. @admin:

    Multumesc pentru informatii. Osemintele sfinte, de culoare galbena, aruncate la gunoi!!! Fara cuvinte! Oare in ce lume traim?

    @admin si Roman Ortodox in Franta:

    Aveti dreptate. Suntem foarte departe de a fi vrednici de asemenea martiri.

  19. Completare. Eu stiu ca atunci cand se descopera in orice locatie ar fi ea, niste oseminte vechi, sau mai noi, se chiama la fata locului criminalistii ca sa se constate ceea ce s-a descoperit, care apoi cerceteaza si fac cel putin un proces verbal, si nu se arunca niste oase de oameni, chiar si unele obisnuite, la gunoi. Mi se pare foarte ciudata relatarea acelui muncitor constructor. Nu stiu daca sa cred 100% ceea ce a spus omul acela, pentru ca mi se pare neverosimil, daca ar fi adevarat. Nu putem verifica nimic. Sunt niste vorbe spuse de un anomim, pe care il credem sau nu.

  20. Doamne,ajuta!as dori sa fac o cercetare de teren in penitanciarele Gherla,Aiud Pitesti.se poate face asa ceva,stiti cumva?am inteles ca Pitestiul(inchisoarea adica)este aproape o ruina.daca stiti cumva in care dintre acestea sau chiar si in alte foste penitenciare in care au fost detinuti in perioada comunista se poate face cercetare(unde este permis),va rog spuneti-mi si mie.este important.As dori sa realizez un proiect e drept ca restrans,unul de facultate,insa important pentru mine,ca roman crestin.va multumesc anticipat.Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti!

  21. Pingback: “Bucura-te, Ioanichie, mare facator de carti duhovnicesti!” PARINTELE IOANICHIE BALAN – IN CAUTAREA SFINTILOR -
  22. Pingback: PARINTELE GHEORGHE TARCEA – 50 de ani de la nasterea in cer a unui martir al inchisorilor, cu moaste la Aiud. MARTURIA EXTRAORDINARA A FIULUI SAU, MIRCEA, SI EL PATIMITOR PENTRU CREDINTA IN TEMNITELE COMUNISTE (si video) -
  23. Pingback: PARINTELE MARTIR FLOREA MURESANU, “CU ADEVARUL IN SPATE” PE GOLGOTA. “Daca soarta te arunca printre oamenii misei, mai bine sa te ucida, decat sa traiesti ca ei” -
  24. Pingback: PARINTELE IULIAN STOICESCU, “un preot de foc”, hranitor al flamanzilor de Duh, un sfant desprins din Patericul viu al temnitelor si al slujirii jertfelnice -
  25. Pingback: RASTIGNIRE dincolo de orice margini ale inchipuirii umane SI INVIERE IN INCHISORILE COMUNISTE (II). “Lumea credintei”: Povestile zguduitoare a doi martiri de la Pitesti si Gherla: TACHE RODAS si PREOTUL PETRE FOCSANEANU - Recomandari
  26. Pingback: Doamna Lidia Staniloae despre REZISTENTA BISERICII ORTODOXE SUB COMUNISM si despre “teroarea cea de toate zilele“, “atmosfera de delatiune, de incredibila densitate a dusmaniei si a urii“, de vanatoare de “dusmani ai poporulu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate