Formalismul si compromisul cu lumea sau Ortodoxia fara Cruce
- Cititi si: Crucea cea usoara
“Compromisul crestin in gandire si in vorba, precum si nepasarea in fapta, au deschis calea catre izbanda puterilor absurdului, ale Satanei, ale Antihristului. Veacul actual al absurditatii este dreapta rasplata a crestinilor ce nu au reusit sa fie crestini” (Cuv. Seraphim Rose).
Institutionalism si Ortodoxie
de Ierom. Lavrentie Carp
(fragment dintr-un articol mai vechi aparut in revista manastirii Petru-Voda -interzisa ulterior- “Glasul monahilor“) “(…) Exista un conflict fatis intre nevinovatie si formalism, intre seriozitate si usuratate, intre adevar si fatarnicie, intre dragoste si prefacatorie. Acest conflict il vedem intre lucrurile exterioare si dorintele noastre sufletesti. Exista o contradictie alunecoasa intre mediul social exterior si lumea interioara a fiecaruia. Aceasta contradictie e greu de impacat. Dorim pace, buna intelegere, randuiala, dar nu sunt de gasit. (…) Cale de mijloc nu este; nu putem sa ne miscam lumeste si sa ne adapam si cu pace duhovniceasca (…)
Dar mai exista o boala ce ameninta Biserica de astazi: formalismul, compromisul in fata lumii… (…) Problema este ca noi nici nu ne dam seama ca am pierdut suflul crestin si am ramas doar cu forma. Dormim in aceasta amortire socialist-capitalist-bisericeasca lipsita de adumbrirea lui Hristos, plina de ciudatenii lumesti. Si nu e buna aceasta stare, nici fierbinte, nici rece. S-a ajuns ca viata Bisericii sa fie foarte ciudata: ortodoxa, dar foarte intesata, sufocata de practici straine. Deoarece realitatea este proasta, scrierile patristice par nerealiste, imposibile. Sunt mai la indemana si mai eficiente solutiile intelepciunii lumesti. Dar nu mantuiesc; aduc (nu intotdeauna) mangaiere care nu vindeca, ci slabanogeste mai tare. Adica practica ortodoxa se reduce la metode psihologice, la lucruri superstitioase, la o morala batraneasca, la un fast cu chip de evlavie, la amagiri sau la politeturi ieftine.
Monahismul nu mai este nelumesc, ascetic, curat, ci e in ton cu lumea, neroditor, impovarator. Toate acestea pentru ca a patruns in noi duplicitatea cu lumea, cu pacatul si [Ortodoxia] s-a institutionalizat. Trebuie tras un semnal de alarma, dar nu cu sirena, ci la nivelul constiintei. Impaciuitorismul, nehotararea nu aduc mantuire, ci chin. “Cine nu-si ia crucea lui si nu vine dupa Mine nu este vrednic de Mine” (Mt. 10:38). Viata crestina fara cruce, fara necazuri, nu e buna de nimic.
Ce-i de facut? Trebuie sa constientizam ca, desi scena lumii acesteia e larga si incapatoare, ortodoxia adevarata nu-si gaseste loc in ea, pentru ca nu-i din lumea aceasta. Nu-i extraterestra, nu-i paranoica, nu-i anormala, ci e normala, sanatoasa, curata si de aceea nu se potriveste cu lumea. Pe de alta parte, niciodata n-a fost civilizatia umana atat de prospera si de evoluata, dar nici asa de putreda. Chiar daca e bine aranjata, lumea de acum are in sine multa molima. O societate atat de patrunsa de nedreptati, de nebunii si prefacatorii nu poate dainui. Putem sa ne adaptam ei, dar, daca vrem sa ne mantuim, singura solutie ne-o da Ortodoxia curata, neintinata. E greu de purtat, dar e buna, e izbavitoare (pentru cei care mai cauta izbavire).
Sunt multe solutii si credinte prin care sa supravietuim, dar una singura inviaza: Ortodoxia. Si ea e doar pentru cei care sunt gata sa o primeasca pe viata si pe moarte, nu doar ca pe o morala trupeasca si sufleteasca, ci duhovniceasca. Pana acum nu se deosebea mult un om din lume de un crestin, exista o sanatate apreciabila. Acela se putea preface usor ca-i crestin. Doar moartea si judecata lui Dumnezeu il vadea.
Acum insa, crestinul nu mai incape, nu se mai amesteca in lumea prefacuta de azi, pentru ca ori se face lumesc in haine de oaie, ori calca in picioare patimile si se face fiu al zilei. Acum e greu sa fii crestin, dar, dupa cum merg lucrurile, vin zile cand va fi aproape cu neputinta. Atunci vor rezista cei ce nu se compromit de pe acum. Compromisurile de acum sunt semintele lepadarii de mai tarziu. Pe cand necazurile si greutatile si curatia de acum vor rodi bucurie si tarie mai tarziu si viata vesnica si nestricacioasa mai apoi. Pe scurt, credinta drept-slavitoare innoieste naravul si din lup face oaie. Dar aceasta credinta poate fi redusa la o chestie lumeasca, oficiala, desarta, care nu schimba decat părul…”
Legaturi:
- Sfantul Isaac Sirul: “Calea lui Dumnezeu e Crucea de fiecare zi, căci nimenea nu s-a suit la cer cu răsfăţul”
- Crucea lui Hristos impotriva neo-crestinilor iubitori ai lumii de aici
- Sarea Ortodoxiei si surogatele formalismului
- SALVAREA ORTODOCSILOR DE ASTAZI (III)
- Parintele Seraphim Rose: “Nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti”
Doneaza pentru filmul "Scrum"
“Exista o contradictie alunecoasa intre mediul social exterior si lumea interioara a fiecaruia” – exista! Si inca cum! Si asta, datorita discrepantei vadite intre port, atitudine d.p.d.v. lumeste care este/a devenit in totala contradictie chiar cu normalitatea, numai spun de conduita crestineasca; de obicei, se incearca impacarea caprei cu varza; adica: ma imbrac lumeste (decent fara sa ies in evidenta si sa produc sminteala), rad, glumesc particip la viata sociala dar pana la o vreme si pana la un puct; nu m-amestec cu cei care, aduc prejudicii prin comportament moralei in general si, mai ales credintei. Sunt pentru echilibru just si nealunecarea in extreme. Linia de demarcatie ti-o da glasul constiintei si bunul-simt sadit de Dumnezeu oricarui om.
“Problema este ca noi nici nu ne dam seama ca am pierdut suflul crestin si am ramas doar cu forma.” -pai se pierde (la unii), la altii se atenueaza…dar, la cei mai multi revine (suflul crestin) pentru ce s-a sadit o data in inima si, ‘ai gustat si ai vazut ce bun de Domnul’, te face sa-ti revii! Si asta tot din mila lui Dumnezeu care, nu are pe nimeni de pierdut, ci dimpotriva! Tu, doar sa ‘dai vointa ca, iei putere’. Dumnezeu acorda/va acorda intotdeauna nu numai a 2-a sansa, stiind sa ierte de 70 de ori cate 7.
“Cale de mijloc nu este; nu putem sa ne miscam lumeste si sa ne adapam si cu pace duhovniceasca” – eu as zice ca, e necesar sa ne miscam lumeste d.p.d.v. al cerintelor societatii dand Cezarului ce-i al Cezarului dar sa ne vedem neaparat si de viata crestineasca prin rugaciune (particulara si/sau in Biserica); scindarea, schizofrenia starilor alternante (sunt crestin acum, imediat sau maine ma port ca un necrestin) vine din influenta din afara sufocata de secularism, rautate…din care mai poti reveni cu greu si doar cerand ajutorul lui Dumnezeu ce, in timp va face ca balanta sa incline pentru EL iar nu pentru lumea ‘care zace in cel rau’. Tine de razboiului sufletesc dat pe viata si pe moarte! El este intetit/intretinut de vremurile grele si apostaziate pe care le traim. Dar nu trebuie sa ne sperie ‘caci cu noi este Dumnezeu’.
“S-a ajuns ca viata Bisericii sa fie foarte ciudata: ortodoxa, dar foarte intesata, sufocata de practici straine. Deoarece realitatea este proasta, scrierile patristice par nerealiste, imposibile” – este adevarat! Este vorba de aceeasi influenta nefasta a modernismului lumii, cuceririlor tehnologice ce-l ridica pe om la rangul de zeu, minimalizandu-se rolul Creatorului in creatie, negandu-se chiar existenta Lui. ‘Practicile straine’ si-au facut loc si au gasit salas in sufletele superficiale, neinteresate de Adevar, necunoscatoare in cele ale credintei in care s-au nascut/crescut. Aici poarta vina fiecare pentru indiferenta si necunoastere pornind de la parinti, nasi (de botez, casatorie) pana la preoti, ierarhi.
“crestinul nu mai incape, nu se mai amesteca in lumea prefacuta de azi, pentru ca ori se face lumesc in haine de oaie, ori calca in picioare patimile si se face fiu al zilei.” – cel care va reusi sa stea bine tinzand spre a se face ‘fiu al zile’ nu va reusi decat interiorizandu-se, detasandu-se treptat, pana la a ramane singur (lumeste) dar mai tot timpul al lui/cu Dumnezeu. Cel ‘lumesc in haine de oaie’ adica doar cu chip crestin nu si prin asemanare se poate farisei un timp pana, fie va ramane doar lumesc fie, trezit (de cineva)va deveni, incet, incet fiu al zilei. Sinceri fiind, omul este cand de Iad, cand de Rai in functie de ceea ce face/zice pana la ora hatarata a sfarsitului sau; de-asemeni nu trebuie pierduta speranta daca esti bine-i ntentionat si sincer cu tine insusti si iti pare rau de scaderi, greseli, pacate sa nu randuiasca bunul Dumnezeu sa te izbavesti cu bine din lumea asta.
Si inca ceva:
“Compromisurile de acum sunt semintele lepadarii de mai tarziu.”
De compromisurile de acum si as spune de ieri, de alaltaieri sunt/vor fi vinovati toti cei care, la vremea lor nu au contestat, nu au protestat ci au lasat totul la voia intamplarii; luati de val au lasat prin neimplicare si amendare la timpul potrivit, s-o ia razna societatea. Roadele delasarii de ieri si alaltaieri se cunosc si se vad azi (pentru noi); de cele de azi, de maine si poimaine vor ‘beneficia’ cei de dupa noi, dar vom raspunde noi.
E greu si necesita efort multiplicat adesea in zadar sa dregi o haina veche cu un petic nou fiindca se rupe, nu? Trebuie sa lepezi haina veche si sa iei una noua; fiecare cu petic potrivit va ‘tine’; altfel cosi si dregi degeaba. Acum, problema se pune, cati/cate vor fi de acord sa schimbe haina? Unii s-au obisnuit in zdrente pentru ca asa au fost adusi pe lume, asa au fost crescuti, asa s-au obisnuit. Schimbarea hainei (firii) ‘te costa’: nu bani, ci propria fire fortand sufletul si mintea sa se schimbe varsand lacrimi si sange. Efortul de vointa e bun si necesar; el te va ajuta, venind in ajutor si Acela care vrea sa porti haina noua, s-o speli in baia botezului din nou (pocainta) sa-ti lege ranile turnand peste ele untdelemn si vin (taina sf.maslu) si apoi dandu-ti ‘adevarata mancare si bautura’ (sf.impartasanie) pentru a fi viu, iar nu mort (duhovniceste). Pana la urma, nimic nu e pierdut atata timp cat, va randui si randuieste intotdeauna Dumnezeu pe cineva sa te trezeasca, numai sa ai urechi de auzit si ochi de vazut.
“Voua va este dat sa cunoasteti tainele Imparatiei, iar celorlalti in pilde, ca vazand sa nu vada si auzind sa nu inteleaga”.
Apoi, in alt rand:”Atunci le-a deschis mintea ca sa priceapa scripturile”.
Nu toti vor pricepe, ci “numai aceia carora le-a fost dat”.
“Multi sunt chemati dar putini alesi”
Dumnezeu cerne prin sita Sa si-i pastreaza pe cei curati:”Spalati-va si va curatiti, scoateti VICLESUGURILE din inimile voastre” si vazandu-l pe Natanail venind a zis:”Iata israelitean in care nu este viclesug”.
[…]un holocaust în comuna Ip din judeţul Sălaj, precedat de torturi şi violuri. Populaţia română a fost supusă unor torturi, printre care smulgerea unghiilor, ruperea oaselor cu bâte şi paturi de armă[…]
UN DOCUMENTAR VIDEO CUTREMURATOR.
PS: adresa corecta
Mi s-a parut interesant articolul,ca de altfel toate articolele de pe acest site,unele dintre ele ajutandu-ma sa trec cu bine peste multe dureri sufletesti,care sunt de mii de ori mai groaznice ca si cele trupesti.In legatura cu compromisurile,spre exemplu:daca o femeie nu poarta batic tot timpul inseamna ca face un compromis?An
@ Anonima:
Nu, ar fi o exagerare.
Si eu ma gandeam asa.Am vorbit cu duhovnicul meu despre asta si mi-a spus sa stau linistita.Am citit multe articole referitoare la asta si in toate spunea asa:Femeia sa poarte batic MACAR la biserica si de fiecare data cand citeam acest MACAR,era ca si cum ar fi spus ca trebuie mereu.Incerc sa imi ascult duhovnicul,insa mereu ma gandesc cand vad pe strada fete penticostale care poarta mereu ca poate Dumnezeu le iubeste mai mult pe ele,ca poate lele sunt mai frumoase in ochii lui etc.Poate sunt doar eu proasta…
@ Anonima:
Asta fiindca inainte, cel putin la tara, era ceva normal si general ca femeia (maritata) sa poarte batic. In oras si in vremea de astazi e mult mai greu, nimeni nu mai cere asta, dar cel putin daca femeile crestine ar ravni la cuviinta in imbracaminte si in purtare, ferindu-se de modele lumii si de tot ce poate aduce sminteala, aceasta ar fi cu adevarat important. Din pacate, aici se fac prea multe si mari compromisuri, iar chipul adevaratei frumuseti, naturale si cuiviincioase, s-a pierdut. Cat despre penticostale, e bine ca pot aduce ofranda aceasta, daca e ceva sincer si curat, insa e bine de stiut ca au si sprijinul mai mare al unei comunitati mai unite (si mai potente financiar) pentru a se putea izola oarecum de restul societatii, pentru a nu fi nevoite neaparat sa lucreze in afara comunitatii lor. Insa nici la ei nu mai este rigoarea de alatadata decat poate prin anumite locuri razlete. Iar Dumnezeu iubeste pe toti, insa mai mult pe cei dreptcredinciosi (dar smeriti!) si pe cei care Ii daruiesc inima Lui cu adevarat.
Este si ceva practic,intrucat te poate feri de ispitA de a-ti vopsi parul.Din cate am inteles este pacat acest lucru.Am discutat si cu mama mea care se vopseste si ea imi zice ca nu e pacat,deoarece ea nu se vopseste pentru ca e nemultumita de ea,ci pentru ca ea a caruntit extrem de repede.Iar o verisoara de-a mea a caruntit in clasa a 8-a.Si eu cred ca o sa caruntesc foarte repede,pentru ca ma stresez foarte mult.Sper sa nu mi se intamplecine stie ce din cauza asta,uneori simt ca nu mai pot.Si m-am stresat in ultimele luni numai in legatura cu baticul,daramite mai incolo…Doamne ajuta sa fie totul bine!
@ Anonima:
Acuma deh, si cu firele astea albe, daca si ele au ajuns de rusine… Nici sa te tii dupa toate capriciile lumii. Insa totusi mai degraba vei fi privita urat si judecata pentru batic decat pentru niste fire albe. Macar pana “incaruntim” cu totul… Ajunga zilei rautatea ei! Vine o vreme cand nici nu iti mai pasa atat de toate maruntisurile astea. Mai ales dupa ce treci prin multe incercari. Ce mai conteaza cine si ce zice? Haideti sa nu ne mai gandim si sa nu speriem de atat, ca sunt lucruri cu mult mai grele si grave… Nu e bine, dar nu trebuie nimeni judecat daca a fost slab si a cedat, insa si mai rau e sa ne tot stresam pentru aceste lucruri, pierzandu-ne de tot pacea – asta e mai mare ispita. De ce nu incercam sa traim cu mai multa nadejde si pace izvorate din increderea nestramutata in Domnul nostru?
Nu imi pasa atat de mult de ce zice lumea,poate putin,insa decenta, modestia si naturaletea au fist pentru mine mereu sfinte si nu am vrut niciodata sa se uite barbatii la mine cu priviri pacatoase.Atata doar ca mi-e extrem de dor de Dumnezeu si simt ca l-am cam pierdut si nu pot trai fara El.Nu-i inteleg deloc pe cei carora nu ke pasa de Biserica si de Dumnezeu.Eu simt ca nu mor fara El si mai ales fara Sfanta Impartasanie.Ma iertati ca va tin de vorba.
@ Anonima:
Ne bucuram, nu ne tineti de vorba! Domnul sa va implineasca imbelsugat dorul de El!
Multumesc mult,asemenea!Doamne ajuta! 🙂