Gheron Iosif: “Nu avem haina de nunta, de aceea trebuie sa ne curatim”. PLANSUL, CHEMAREA LUI DUMNEZEU, RENUNTAREA LA PACAT, SPOVEDANIA…
Nu avem imbracaminte de nunta, de aceea trebuie sa ne curatim
“Am spus ca suntem suflare a lui Dumnezeu. Pentru ca avem aceasta rudenie cu Dumnezeu si Dumnezeu este prezent pretutindeni, suntem si noi mereu aproape de El. Suntem fiii Lui. Si vazand vrednicia cu care ne-a invrednicit, fiind suflarea Sa, trebuie sa ne ingrijim sa nu-L intristam.
Si pentru ca am intinat mintea noastra si inima noastra si trupul nostru cu cuvantul, cu fapta, cu cugetul, acum nu mai avem indrazneala. Nu avem haina de nunta. De aceea trebuie sa ne curatim; cu spovedanie, cu lacrimi, cu durere in suflet; si peste toate, cu rugaciunea, care curateste si desavarseste pe om.
Vesmantul despre care cantam in Saptamana Mare: “Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita, si imbracaminte nu am ca sa intru intr-ansa“ este harul lui Dumnezeu, pe care il dobandim prin rugaciune curata.
Mai intai omul trebuie sa se roage, cu simplitatea pe care o are, varsand multe lacrimi. Acestea sunt harul lui Dumnezeu, care se numeste har curatitor, care il incanta pe om si-l conduce la pocainta. Bunul nostru Dumnezeu, Cel ce este intru toate si peste toate, Acela ne gaseste. Acela ne vede. Acela ne cheama. Acela ne cunoaste mai intai. Apoi Il cunoastem noi, dupa ce ne va milui cu mila Sa dumnezeiasca.
De aceea si pocainta, si jelirea, si lacrimile, si toate celelalte care se intalnesc la cel care se pocaieste. Toate sunt ale harului dumnezeiesc. Este harul curatitor, care il curateste pe om.
Nu este lucru bun care sa nu fie de la Dumnezeu, nici lucru rau care sa nu fie de la diavol.
Sa nu-ti intre vreodata in minte ca ai facut vreun lucru bun fara Dumnezeu. Deoarece numai ce gandesti acest lucru, te va parasi harul si-l vei pierde, pentru ca sa afli starea ta de slabiciune, sa afli “cunoasterea de sine“.
Pentru ca sa cunoasca cineva slabiciunea firii, trebuie sa intalneasca multe si mari ispite. Atunci, prin multe incercari, se smereste si cunoaste smerenia adevarata. Dar este nevoie de mult timp pentru aceasta.
Smerenia nu este vorba goala pe care o spunem noi: “sunt pacatos” si altele ca aceasta. Smerenia este adevarul. Sa afli si sa cunosti ca esti un nimic. Acel nimic care era inainte de a face Dumnezeu lumea. Acest “nimic ” suntem. Radacina ta, existenta ta incepe de la “nimic” , si maica ta este “tarana” , iar Creatorul tau este Dumnezeu. Ce ai, sa nu fi primit? Iar daca ai primit, de ce te lauzi ca si cand nu ai fi primit? Este mare darul lui Dumnezeu de a cunoaste adevarul. Si acest adevar ne-a spus Domnul ca ne elibereaza din pacat.
Cunostinta despre Dumnezeu este vederea lui Dumnezeu. Cunoasterea duhovniceasca, nu cea naturala, cunoaste pe Dumnezeu. Cunoasterea naturala este distinctia dintre bine si rau, si o au toti oamenii, iar cunoasterea duhovniceasca este dobandita prin lucrarea duhovniceasca, dupa “cunoasterea de sine“. Toate acestea se dobandesc cu harul lui Dumnezeu, prin rugaciune. Harul lui Dumnezeu se vede tainic si se cunoaste in simtirea mintii numai in ceasul rugaciunii.
Sunt multe felurile rugaciunii. Toate sunt bune, daca omul se roaga cu simplitate. Daca omul este indrumat de cineva si nu face ascultare de el, atunci va rataci.
In afara rugaciunii mintii, toate celelalte feluri de rugaciune este posibil sa se transforme o data cu trecerea timpului. Atunci cand se pierde simplitatea, si omul incepe sa se ia in seama pe sine.
Rugaciunea mintii, invocarea numelui lui Dumnezeu nu lasa loc nici indoielii si nici ratacirii. In timp ce se invoca numele lui Hristos fara incetare inlauntrul inimii, Acesta ne curateste de intuneric si ne scoate la lumina”.
Cand se spovedeste omul, i se curata sufletul si devine luminos ca diamantul
“Buna mea doamna, impreuna cu bunul dumneavoastra sot va dorim toti ca Domnul sa va daruiasca pace, sanatate si zile indelungate casei si intregii dumneavoastra familii.
Am primit scrisoarea dumneavoastra, buna mea doamna si am vazut cele ce sunt intr-insa. Am patimit impreuna la ispite si sufar impreuna cu dumneavoastra la durerile pe care le aveti, dupa cum ma bucur de bucuria dumneavoastra.
Viata omului, doamna mea, este framantata din aluatul intristarilor si al chinurilor. Cand vezi putina bucurie in sufletul tau, sa stii ca este o preinstiintare a intristarii care va veni.
Cel mai aproape de om este Dumnezeu. Nimeni nu este mai aproape decat Dumnezeu. In El traim si ne miscam; ne aflam continuu in bratele Lui. Putem, deci, cu fiecare rasuflare, sa strigam inlauntrul nostru: “Dumnezeul meu unde esti? Apara-ma, grabeste-Te in ajutorul meu, acopera-ma! Iisuse al meu, miluieste-ma!”
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu este Maica milostivirii, izvor al bunatatii, iar harul ei ajunge peste tot; oriunde, numai ce deschizi gura sa o strigi, se grabeste sa vina ca o mama adevarata. Nu ezita, deci, sa o chemi in fiecare clipa si vei afla rasplata multa si doctor pentru necazurile tale.
Dumnezeu, fiica mea, este peste tot, si ochiul Lui vede toate. Iar daca se face ca nu vede, inseamna ca asteapta pocainta. Ori de cate ori noi gresim – fie putin, fie mult – Acela vede deoarece este prezent, dar noi nu-L vedem deoarece suntem ca pruncii in cunostinta. Cand ne pedepseste, pentru a ne intoarce privirea spre El, noi credem ca suferim pe nedrept. Si totusi, cand ne smerim, se deschid ochii sufletului nostru si cunoastem ca toate cate le face Domnul sunt bune foarte; atunci Il vedem ca Tata al nostru Multmilostiv, plin de dragoste si bunatate.
Nu, stiu, doamna mea, daca ati facut pana acum o spovedanie generala si curata, avand in vedere viata de pana acum, de la sapte ani pana astazi. Priviti cu atentie tot trecutul si scrieti totul pe hartie. Veti afla mult folos pentru sufletul dumneavoastra. La fel si sotul dumneavoastra.
Nu numai lucrul despre care mi-ati scris, dar si orice fel de cadere, care poate sa nu fie considerata pacat, atunci cand o spovedesti, se curateste sufletul si devine luminos ca un diamant.
Sa incepeti de cand erati copil; ce pacate ati facut intre opt si zece ani,intre zece si douazeci si dupa aceea. La fel si sotul dumneavoastra: lucrurile firesti, impotriva firii, pacate ce tin de munca, nedreptati, faradelegi. Toate foarte clar, fara rusine. Daca ati fost totusi la un duhovnic si ati facut acest lucru pana acum, atunci nu mai este nevoie.
Daca vreodata, doamna mea, doriti sa faceti milostenie, sa faceti cu femeia aceea care si-a pierdut fiul. Daca vreti sa faceti milostenie pentru sufletul acela care a murit de moarte napraznica, atunci nu uitati sa platiti un Sarindar, pentru patruzeci de Liturghii. Poate ca avea si pacate, ca tanar. Cu pomenirile la Sfanta Liturghie il scoateti din iad, si dumneavoastra veti deveni cauza mantuirii si a trecerii lui la rai. Sfintele Liturghii mantuiesc si scot sufletele din iad. Prin urmare, acolo unde dumneavoastra socotiti ca ati facut un rau, iata ca raul se poate preschimba in bine, un mare bine. Prin dumneavoastra s-a mantuit un suflet, iar dumneavoastra, prin pocainta, v-ati apropiat mai mult de Dumnezeu.
Cat despre starea dumneavoastra nervoasa – mania despre care imi scrieti – sa spuneti continuu rugaciunea, in timpul careia harul va imblanzi nervii. Dar nu va ingrijorati prea mult. Toata lumea sufera de aceasta”.
Daca nu te lasi de pacat, orice ai face este in zadar
“Binecuvantata mea fiica Panaghiota, iti doresc ca totul sa fie bine. Am primit, copilui meu, scrisoarea ta, am citit cele ce sunt in ea si s-a indurerat sufletul meu. Ceea ce faci tu nu este bine: sau te ia de sotie dupa randuiala, sau sa-l lasi si sa-ti petreci viata singura, in pocainta.
Asa cum esti acum nu faci nimic; nici spovedanie nu poti sa faci. Daca nu te lasi de pacat, orice ai face este in zadar. Numai cand te vei lasa de pacat, toate vor fi iertate dupa spovedanie. Nu poti sa traiesti, fiica mea? Mergi intr-o casa de buni crestini si cere sa faci orice, numai sa scapi de pacat. Pacatul este despartire de Dumnezeu. Vesnic vei fi in iad. In timp ce aici, oricat de mari ar fi, necazurile trec.
Hotaraste.
Daca va casatoriti inceteaza de a mai fi pacat, intri in randuiala. Atunci sa-mi scrii, ca sa randuim cele necesare pentru trecutul tau. Daca il lasi, iarasi sa-mi scrii si-ti voi spune ce sa faci. Acum insa, intrucat in fata ta alearga pacatul, nu se poate face nimic. Sileste-te, fiica mea. Moartea vine pe neasteptate si ar fi mare pacat sa-ti pierzi sufletul. Te vom pomeni la Sfanta Liturghie si vom face rugaciuni ca sa te ajute Dumnezeu.
Iti doresc tot binele, Parintele Iosif”.
(In: Gheron Iosif Isihastul, “Marturii din viata monahala”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2007)
Din aceeasi carte:
- ALTE SFATURI DUHOVNICESTI DE LA GHERON IOSIF: “Daca acum nu te silesti, va veni timpul cand, si sa vrei, nu vei mai putea sa faci ceea ce acum treci cu vederea”
- GHERON IOSIF ISIHASTUL – scrisori de incurajare in razboiul cu diavolul si pentru ridicarea din caderi: “ORICE S-AR FI INTAMPLAT, NU TREBUIE SA DEZNADAJDUIM”
- GHERON IOSIF: “Nu pot sa va descriu cat de mult ii plac Sfintei Fecioare CUMPATAREA SI CURATENIA”
- DIN SCRISORILE LUI GHERON IOSIF: “Daca harul lui Dumnezeu nu lumineaza pe om, cuvintele sale, oricat de multe ar fi, nu sunt de nici un folos nimanui”
***
- Gheron IOSIF: Fa metanie de indata ce gresesti, nu pierde timpul!
- GHERON IOSIF: Totdeauna Dumnezeu ajuta, totdeauna ajunge la timp, dar este nevoie de rabdare!
- Alte cuvinte pentru practica vietii duhovnicesti de la Gheron Iosif Isihastul: VENIREA HARULUI TE PREGATESTE DE ISPITE
- Fericitul Gheron Iosif Isihastul: Lume desarta! Lume inselatoare! Nimic bun nu ai in tine!
“Asa cum esti acum nu faci nimic; nici spovedanie nu poti sa faci.”, si totusi: “Te vom pomeni la Sfanta Liturghie”.
Ce dragoste mare!
“Ostenelile si smerenia fac din om un dumnezeu pe pamant”,spune Sfantul Isaac Sirul.Prima trasatura a Parintelui Iosif e intimitatea sa cu Dumnezeu.Adevaratul om smerit,poarta imprimate in el trasaturile Lui Dumnezeu,si e recunoscut ca dumnezeu de intreaga creatie si cinstit ca un intelept,chiar daca ar fi un om dintre cei mai simpli.Cel smerit,este invaluit de pace,nu e dispretuit nici macar de dusmani,nu e urat de nimeni,mai mult este iubit de toti.Celui smerit nu-i mai e cu putinta nici sa opuna rezistenta,pentru ca in el raul nu mai are nimic de care sa se sprijine.Capacitatea celui smerit de a restabili pacea intre fapturile create merge dincolo de oameni si cuprinde intreaga creatie,inclusiv animalele.Cel smerit se apropie de fiarele salbatice si,la vederea sa,acestea isi potolesc ferocitatea,se apropie de el si il recunoaste ca stapan.Animalele “simt”,spune Sf.Isaac,ca din cel smerit: “se raspandeste acea mireasma ce se raspandea din Adam inainte de cadere (cand s-a strans in jurul lui si le-a pus nume).E mireasma care s-a luat de la noi,si pe care ne-a innoit-o si ne-a dat-o iarasi prin venirea Domnului IIsus.Aceasta este buna mireasma ce se raspandeste ca un mir din neamul oamenilor.Si iarasi se apropie de reptilele aducatoare de moarte si indata ce se apropie de ele cu simtirea mainii lui si aceasta se atinge de trupul lor,asprimea si taria veninului lor pricinuitor de moarte inceteaza.Se apropie de oameni,si acestea privesc la el ca la Domnul.Dar ce vorbesc de oameni?Chiar dracii cu asprimea,cu rautatea,cu mandria cugetului lor,cand se apropie de el ,se fac una cu pamantul.Si toata viclenia lor se prosteste si uneltirile lor se destrama si rautatile lor se opresc”Tot Sf.Isaac mai spune:”Daca esti cu adevarat smerit,nu te tulbura cand esti defaimat,ci ia asupra ta cuvantul rau despre tine si nu te ingriji sa-i convingi pe fiii oamenilor ca lucrurile stau altfel,ci mai degraba cere-le iertare.Unii au luat asupra lor faima rea a curviei ,altii s-au impovarat de adulter fara sa fie vinovati”.Deci,adevarata smerenie e sa privim umilintele,drept izvor de slava ,pentru ca de unde infloreste smerenia de acolo izvoraste slava;iar smerenia este impreuna cu blandetea:”Invatati de la Mine ca sunt bland si smerit cu inima”
Sfantul Isaac sesizeaza doua trepte ale smereniei:una “E o smerenie care vine din frica de Dumnezeu si alta ,din dragoste pentru Dumnezeu.Unul se smereste din frica de el,iar altul din bucuria pentru El.Pe unul il urmeaza sfiala madularelor,randuiala in simturi si o inima mereu zdrobita,pe celalalt o mare largime si o inima care infloreste si nu mai poate fi stavilita”.
Extrase din invataturile Sf.Isaac Sirul,Parintele duhovnicesc al monahilor,in deosebi a Cuv.Iosif.
Din toate scrierile Parintilor,vedem ca vrajmasul monahului este si vrajmasul crwstinului,un pericol comun al vietii duhovnicesti,iar daca “asceza e mama sfinteniei,pentru ca “din ea se naste gustul primei simtiri a tainelor dumnezeiesti,primul pisc al cunoasterii Duhului”si daca ostenelile sunt lucrarea prin excelenta a monahului,atunci primul pericol in viata duhovniceasca este LENEVIREA, care il lipseste pe credincios de orice aparare,dand frau liber patimilor.Raul lenevirii nu consta in odihna de moment pe calea ascezei,ci in ingaduinta”cu obisnuintele trupului”si cu “deprinderile. “Raul sta in stagnare,in renuntarea la incercarea de a ne ridica si a rupe astfel jugul raului,perceput adeseori ca o povara.”Deprinderile”spune Sfantul Isaac Sirianul,sunt”mai de temut decat dusmanii”,caci “cine hraneste deprinderea e ca unul care hraneste focul”.Deprinderea e si ea o forma de lenevire,inrudita cu neglijenta sau nepasarea,insinuand in el indoiala,lipsa de incredere,acuzatiile impotriva aproapelui si in final frica.
Un alt rau este murmurarea(contestarea)care are ca efect deteriorarea relatiei cu aproapele.In desertul Sinai poporul Israel a murmurat impotriva Lui Dumnezeu ,pana I-a starnit mania.”Ceea ce aduce harul lui Dumnezeu in om e o inima miscata spre o multumire neancetata.Ceea ce vara ispitele in suflet e miscarea de murmur starnita neancetat in inima.Dumnezeu e rabdator cu toate neputintele omului,dar nu rabda sa nu certe pe cel ce murmura neancetat”(Sf.Isaac).Murmurul se opune multumirii,adica ATITUDINII DE RECUNOSTINTA,expresie a increderii in celalalt,lipsindu-l pe crestin de iubirea care hraneste relatia autentica:
“Inaintea celui mandru si bolnav de pizma,graieste cu luare-aminte.Caci in vreme ce tu graiesti,acela talcuieste pe limba lui cuvintele tale precum ii place si in cele bune ale tale ia materie ca sa-i faca pe altii sa se sminteasca.Si cuvintele tale se vor schimba in cugetarea lui,dupa chipul bolii lui.Cand cineva incepe sa cleveteasca pe fratele sau inaintea ta,arata-te intristat la fata.Si facand asa,te vei pazi si in fata Lui Dumnezeu,si in fata aceluia”(Sf.Isaac Sirul).Pe langa invidie,murmurul se conjuga cu slava desarta,pe care Sf.Isaac o descrie ca pe-o imagine a unui caine care “linge o secure”si astfel,bandu-si propriul sange,simte dulceata,fara sa-si dea seama insa ca isi bea propria viata”.Slava desarta e un rau seducator,dar are drept efect pierderea puterii de viata a celui ce zaboveste in ea.
(Din invataturile Sf.Isaac Sirul).Nu mai am timp sa recitesc si sa corectez.Iertati!