Ierom. Ioan Buliga: FRICA MARTURISIRII
Un evreu care locuia în apropiere de Muntele Tabor din Israel povestea cum, copil fiind, fără să ştie nimeni urca sus pe munte. Acolo sus era mănăstirea construită de români. Oameni buni, spunea evreul despre călugări, ne dădeau brânză, vorbeau cu noi, însă, continuă el, era vai de capul meu dacă afla tata. Şi acum, auzind el citatele din Vechiul Testament de unde învederat reiese că Hristos a fost Mesia aşteptat şi că aşa trebuia El să pătimească, auzind acele minunate cuvinte ale lui Hristos din Evanghelie, scoate interjecţii de mirare. Dar dacă se apropie cineva, schimbă subiectul, merge pe stradă cu soţia, el ducând căruciorul şi înconjuraţi de copii merg pe un drum comod în care nu le lipseşte nimic. Mulţi evrei se miră de frumuseţea Evangheliei lui Hristos, dar sunt conştienţi că, dacă ar încerca să înţeleagă mai mult, să se apropie mai mult de adevărul lui Hristos, viaţa lor va deveni un calvar. Ultrareligioşii evrei şi acum amintesc de acea lege a lor în care cel ce calcă Legea lui Moise este ucis cu pietre. Şi apoi din ce-ar trăi? Se văd scoşi din acea comoditate cu care s-au obişnuit, batjocoriţi şi asupriţi de ceilalţi, lăsaţi poate fără nici un sprijin, cu o droaie de copii după ei.
Aşa este, dar drumul adevărului este acel drum al crucii, al prigonirilor, al batjocurii, al chinului, un drum pe care toţi trebuie să trecem; acesta este drumul care duce către cer, nu vom putea urca prin altă parte. Va veni vremea să mărturisim şi la noi în ţară, vom fi asupriţi pentru asta, şi atunci ce facem? Trădăm Adevărul? Pierdem viaţa veşnică pentru o viaţă de câteva zile pe care o mai avem de trăit?Trebuie să ştim că vom avea şi copii, dar dragostea adevărată pentru copii este ca ei să-şi mântuiască sufletul. Ce folos ai ca să-i îndestulezi trupeşte şi să nu se mântuiască? Nu este mai bine chiar dacă ar suferi şi ei puţin, să se bucure veşnic?
Nu este uşor, dar să citim cum a fost pe vremea mucenicilor. Cine nu ştie despre cei patruzeci de mucenici (Vieţile Sfinţilor, 9 martie), când, în vreme de iarnă cu ger cumplit, i-au dezbrăcat şi i-au băgat într-un iaz? „Rece este apa“, a spus unul dintre ei, „dulce este raiul”, a spus altul de lângă el. Unul nu a mai rezistat, a ieşit afară, a dat să intre într-un loc încălzit şi a murit pe loc. Un soldat, văzând cum se coborau din cer cununi peste capul mucenicilor, a spus: „Şi eu vreau să fiu creştin”, s-a dezbrăcat de haine şi a intrat în apă primind şi el mucenicia. După ce s-au săvârşit, soldaţii au luat trupurile mucenicilor şi le-au pus într-o căruţă, ducându-le. Atunci au găsit pe unul din ei, Meliton cu numele, care încă mai avea suflare de viaţă şi l-au lăsat să vadă poate îşi va reveni. Mama lui Meliton era de faţă şi văzând cum căruţa cu trupurile mucenicilor pleacă şi pe copilul ei lăsat acolo, a luat trupul fiului ei pe umăr şi ostenindu-se mult a ajuns căruţa din urmă, punând trupul peste ceilalţi. „Şi eu vreau să am fiu mucenic” – a spus ea. Iată iubirea adevărată, care se gândeşte la suflet şi nu la viaţa asta scurtă. Unei femei, atunci când o duceau la moarte pentru că mărturisea pe Hristos şi nu vroia să aducă jertfă idolilor, i s-au adus în faţă copiii ei. „Dacă nu ţi-e milă de tine, fie-ţi măcar milă de copiii tăi“, i-au zis păgânii. Femeia a răspuns: „Dacă mă duc la Hristos, mai mult poate El să-mi ajute copiii, decât aş putea eu rămânând cu ei”.
* * *
Mare bucurie este atunci când Îl întâlneşti pe Hristos, când omul cel vechi, stăpânit de patimi, moare şi apare unul nou, care se luptă să se elibereze de acestea.
Nimeni însă să nu se aştepte ca, atunci când se întoarce la Hristos, totul să-i meargă ca pe roate, totul să fie pregătit, el doar să se roage. Lupta de-abia acum începe. Hristos a bătut la uşa ta, într-un târziu tu I-ai deschis, dar iată, El parcă a plecat. Îl căutăm, dar vedem că toate parcă ni se împotrivesc. Nu trebuie să aşteptăm ca în mănăstiri totul să fie asigurat, să ne fie puse indicatoare: „Către Hristos”. Din contră, vom da de zbucium, de încercări încrâncenate, de multe ori părându-ni-se că ni se stă în cale, că suntem împiedicaţi să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Însă ce ne poate opri să ajungem la starea de umilinţă? Întâlnitu-m-au străjerii, cei ce târgul străjuiesc, m-au izbit şi m-au rănit şi vălul mi l-au luat, cei ce zidul îl păzesc (Cânt. Cântărilor 5, 7); dar atunci când nu mai ai nici o putere, când neputincios ai obosit în plâns, atunci Îl găseşti pe Hristos. Nimeni nu te poate împiedica, nici o rânduială şi nici o robie. În sclavie să fii, dar să ai gândul la Hristos. Oare mama îşi uită pruncul său? Chiar ea dacă l-ar uita, Mântuitorul nu te va uita pe tine, pentru că eşti renăscut în El, şi în zbucium, şi în lipsuri. Oriunde ai fi, El pururea veghează. Lipsit de toate şi defăimat, eşti mai de preţ în ochii lui Hristos decât toate bogăţiile şi decât regii pământului. În prăpăstioase încercări ale vieţii ai fost regăsit (cf. Cânt. Cântărilor 2, 14), în locuri ascunse şi primejdioase; dar acolo se ascund nestematele. Bucură-te şi nu uita că odihna nu este confort sau comoditate, ci liniştea o găseşti în osteneală. Mulţi care lenevesc nefăcând nimic nu au linişte, nu au stare, schimbă cărţile pe care le citesc, sunt zbuciumaţi, iar cei ce nu mai pot ridica capul de durere se odihnesc pe crucea ostenelilor părând pierduţi, dar aducând biruinţa. Ea se va ascunde până la capăt, ca apoi dintr-o dată să strălucească în ochii celor osteniţi, în ochii celor care totdeauna au fost îndreptaţi către Mântuitorul lor.
***
Mulţi se înspăimântă de timpurile zbuciumate care vor fi atunci când va îngădui Dumnezeu. În iadul necazurilor nu trebuie să deznădăjduim. În mijlocul mării învolburate a vieţii, când toate talazurile şi valurile încercărilor au trecut peste noi, să ne aducem aminte de Proorocul Iona care a fost izbăvit de acolo de unde părea să nu mai fie nici o nădejde (cf. Iona 2, 3-8). Când se sfârşea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte şi precum „grâul este treierat, dar nu sfărâmat de tăvălugul ce trece peste el”, aşa a rânduit Dumnezeu ca tăvălugul încercărilor să treacă peste noi, însă să nu fim zdrobiţi, ci să ne înfăţişăm grâu curat, fără pleava deşartă.Şi aceasta vine de la Domnul Savaot. Minunat este sfatul Lui şi mare purtarea Lui de grijă! (Isaia 28, 28-29).
Nimic nu ne poate împiedica să ne mântuim dacă rămânem neclintiţi în credinţă. În Cântarea celor trei tineri se spune: Nu mai este în vremea aceasta căpetenie, prooroc, nici conducător, nici ardere de tot, nici jertfă (ceea ce este astăzi Sfânta Liturghie), nici prinos, nici tămâie, nici loc unde să aducem înaintea Ta pârga noastră şi să aflăm har la Tine (Cântarea celor trei tineri 1, 14). Iată o situaţie ajunsă la culme, şi totuşi ei nu au deznădăjduit, ci şi de acolo din cuptor s-au rugat lui Dumnezeu. Dar aici este cheia: că s-au rugat cu smerenie, au dat vina şi pe ei, cu toate că rămăseseră în legea lui Dumnezeu şi spuneau aşa în rugăciunea lor: că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre şi suntem umiliţi astăzi în tot pământul pentru păcatele noastre (Cântarea celor trei tineri 1, 4-13). Aşa şi noi, în rugăciunile noastre, să fim totdeauna umiliţi, ca unii care suntem lepădaţi înaintea lui Dumnezeu, şi să spunem că pentru păcatele noastre ni se întâmplă toate, chiar când toţi ar deveni apostaţi şi am rămâne singuri în credinţă.
Sfântul Nectarie de la Optina (1853-1928) ne spune că „în ultimele zile înainte de venirea lui Hristos, Biserica îşi va mai păstra acest chip: un singur episcop ortodox, un singur preot ortodox, un singur laic ortodox. Eu nu îţi spun că nu vor mai fi biserici, dar Ortodoxia se va păstra doar în acest chip. Tu ia aminte la aceste cuvinte şi înţelege că aşa va fi întreaga lume”. Iar sfârşitul îl ştim cu toţii: de ne vom ruga cu smerenie, nici focul nu ne va arde, nu ne va mai pricinui nici dureri, nici teamă, pentru că Dumnezeu nu va părăsi pe cei care nu Îl părăsesc.
*
Mulţi se tem de pecete. Dacă vor fi vremurile lui Antihrist, vremuri grele de încercare din pricina păcatelor noastre, când vom ajunge robi cu trupul unui rege nedrept, cel mai rău care este pe pământ, (Cântarea celor trei tineri 1, 8 ) într-un pământ al Babilonului zidirilor minţii omeneşti, trebuie, învăţând de la cei trei tineri din Babilon, cu preţul vieţii să ne ţinem credinţa şi nicidecum să nu ne înspăimântăm.
Dacă atunci se va pune cu forţa o pecete materială, nu înseamnă că am primit-o, pentru că gândul se judecă. Însă nici nu trebuie s-o primim spunând că rămânem cu gândul la Hristos. La sfârşitul vremurilor, ne spun Sfinţii Părinţi, pământul va fi plin de diavoli. Ce vor face cei care vor rămâne în credinţă asediaţi printre neamuri? Ne spune Proorocul Isaia: Ca un vis, ca o vedenie de noapte va fi mulţimea de popoare luptătoare împotriva lui Ariel (în limba ebraică Ariel – leu, ar – munte, El – Dumnezeu), adică precum visul, precum nălucirea şi vedenia, aşa se vor spulbera mulţimea de popoare care vor merge împotriva muntelui Sion (Isaia 29, 7-8). Ah! Această zarvă de popoare este ca vuietul de ape multe, acest zgomot de neamuri este zgomotul de ape mari. (…) În vremea serii (adică la apusul credinţei), atunci e ceasul spaimei, dar mai înainte de a se face ziuă ei nu mai sunt. Iată partea jefuitorilor noştri şi soarta celor ce ne-au prădat pe noi (Isaia 17, 12-14).
(Ierom. Ioan Buliga, Desertaciunile lumii. Editie completa. Volumele I-II-III-IV, Ed. Man. Jacul Romanesc).
Cititi si:
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Frumos si adevarat !
FRatilor voi stiati de asta ?
http://www.ecomagazin.ro/deputatii-de-acord-cu-organismele-modificate-genetic/
Doresti si tu ca Romania sa se retraga din N.A.T.O. si din U.E.? -Daca raspunsul tau este DA! trimite mesajul mai departe prietenilor tai…
Pentru o Romanie crestin-ortodoxa!
Credinta, Nadejde, Iubire.
Amin.
DA! Stiam…datorita presei (anumita parte a ei…); eu am aflat in special de la ‘Noutati’ de pe acest site!
Nici-o mirare! Dupa ce ne-a ‘lucrat’ pe creier – prin mass-media in principal si, datorita lentorii noastre din gandire, pasivitatii, indiferentei, ingnorantei si raportarii numai la propria persoana inchizandu-te intr-un cerc ce se vrea magic ce nu poate spart, intrerupt…dupa alimentele oricum otravite prin E-uri si a chimicalelor date din belsug pe fructe si legume pentru a arata bine doar la suprafata…acum vin cu o legalizare in ceea ce priveste modificarea genetica a lor, cu toate consecintele care deriva de-aici.
Ne vor hibrizi! Vor sa-L scoata pe Hristos din viata noastra (a celor care mai credem in El…) si ne propun…o himera! O rasturnare de sens in toate directiile: vor sa arate ca, daca Dumenzeu a lasat dupa un anumit mod sa lucrezi pamantul si sa-si dea rodul lui prin ingrasaminte naturale, prin rugaciune de a da la timp ploaie, soare…ei – cei de azi – vor sa-i arata Lui ca, se poate si altfel!
Din tot ce se face si se vede cu ochiul liber, arata mersul cu pasi grabiti spre o autoindumnezeire (iata ce putem face noi, fara El)precum Lucifer modificandu-ne pana la nivel celular actionand asupra trupului si-a sufletului; prin cele 5 simturi lucreaza nestingherit Nichiduta fiindca i-a triat si ales(pe cei orgoliosi, dornici de marire) si cucerit (in special pe cei departati de Dumnezeu) pe toti mai-marii lumii, pe cei cu puteri decizionale dandu-le impresia ca sunt cei mai tari, cei mai mari, indestructibili, de neatins/de neinvins…
Da, inca o lectie puternica pe care ne-o dau cei trei tineri
din Babilon , care , rugandu-se umili , din adancul sufletului
acolo , in cuptorul regelui nedrept , “cel mai rau care este pe pamant” , au primit cununa biruintei de la Dumnezeu , iesind nevatamati si teferi si fericiti intru credinta lor…Doamne , ce actuala este , in fiecare din noi , rugaciunea smerita in momente de grele incercari …Ca zice parintele Ioan Buliga :”Va veni vremea sa marturisim si la noi in tara , vom fi asupriti pentru asta , si atunci ce facem ? Tradam Adevarul ?” …cred ca la noi “vremurile grele din pricina pacatelor noastre” s-au accelerat si continua sa se amplifice din momentul intronizarii actualului patriarh …el conlucreaza cu politica zilei si nici nu zice
nu , si nici nu zice da pe fata… se simte teroarea , se simte nesiguranta , indolenta caldiceilor si abrutizarea maselor …tine in ceata , deocamdata , asa-zisa “ancheta” a unora dintre parintii care au indraznit sa spuna Adevarul enoriasilor , e surd si mut la cazul Tanacu , a lipsit de la :”In
temnita am fost si n-ati venit la Mine ” , si cere bani mereu pentru construirea si reapararea de biserici si pentru ingrijirea unor batrani si copii pe care-i are in custodie BOR… dar oare toti banii au aceeasi destinatie ? cati s-or duce spre alte … zari , numai de el stiute ? cum mocneste in patriarhul asta furia ca , pe moment , inca n-a declansat , pe fata , teroarea si tot ce urmeaza …? … personal , in ciuda atator lectii de tarie , jertfa si credinta intru Adevar , pe care le-am invatat aici , pe frontul Razboiului intru Cuvant ,
simt totusi o spaima incerta , care bazaie intr-una – de cate ori ma pun in situatia in care ar trebui sa indur tortura … o sa tip ? o sa cer mila calailor ? Doamne , ce voi face ??? …si mai zice parintele Ioan Buliga :”Daca se va pune cu forta o pecete materiala …” deci , daca gandul se judeca , atunci chinurile sunt mai usor de suportat ?! … CERT ESTE
CA NU DAU INAPOI NICI UN PAS , desi frica ramane , din pacate …si , asemenea celor trei tineri din Babilonul vechi , ma rog Mantuitorului Nostru Iisus Hristos , sa-mi dea
umilinta si smerenia lor , acum , in Babilonul nou , ca sa
ma pot ruga asemenea lor …
Tuturor de la Razboi intru Cuvant le doresc din toata inima
forta , smerenia si credinta celor 3 tineri , azi , aici , in cuptorul de nelegiuri al Babilonului de la Bruxelles , ca sa
NU tradam Adevarul nostru ortodox si sa avem puterea de a ne pierde viata vremelnica din lut , pentru Viata Vesnica
alaturi de Parintele Luminilor …
http://video.crestinortodox.ro/98LxzujGGXb/Parintele_Amfilohie___Curajul_marturisirii_Adevarului.html
Multumesc, Agnes !
Îmi aduc aminte că de fiecare dată când aveam un examen sau test mai important mă cuprindeau emoţiile, o înfrigurare şi nelinişte ce aproape nu le puteam stăpâni. Apoi, în mod inexplicabil, odată ce aflam subiectele mă linişteam şi căutam calm şi cu mintea limpede să le rezolv. Nu teama de examen mă stăpânea, ci faptul că nu ştiam ce aveam de făcut.
Nu cred că îţi este frică de tortură Agnes, îţi este frică de necunoscut. În clipa în care eşti dat pe mâna călăilor vei avea înainte doar un drum şi atunci fiecare va lua o decizie simplă dar radicală: înainte cu Hristos sau dezonoarea şi osânda. Să ne ajute Dumnezeu să ne ţinem inima curată, căci atunci şi hotărârea va fi uşoară.
Probabil însă că prigoana va fi mult mai subtilă dar cu atât mai greu de înfruntat. Putem întrezări oarecum ce va urma căci prezentul pregăteşte viitorul şi moşteneşte trecutul. Biserica oficială a încăput pe mâna celor “… care se zic pe sine că sunt ‘ortodocşi’ şi nu sunt, ci mint” … “căci inima acestui popor s-a învârtoşat şi cu urechile greu au auzit şi ochii lor i-au închis. Ca nu cumva să vadă cu ochii şi să audă cu urechile şi cu inima să înţeleagă şi să se întoarcă şi Eu să-l vindec”.
Nu mai avem Patriarh iar cel ce se zice acum pe sine aşa nu este. Chiar şi puţinele informaţii oficiale despre sine şi mărturisesc aceasta. A fost ridicat şi pregătit din vreme ca să ajungă unde este şi va lucra ce i-a fost dat să lucreze “ca să fie osândiţi toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.”
Gândesc că doar puţin măcar de ne vom sili să trăim după Dumnezeu având ca îndreptar pe Sfinţii Părinţi, aşa de urâtă ne va părea lumea aceasta în curând încât bucuroşi le vom suferi pe toate căci n-am ieşit în pustia acestei lumi să vedem ierarh îmbrăcat în haine moi; cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor.
Da!Nimic nu ne poate împiedica să ne mântuim dacă rămânem neclintiţi în credinţă! Si eu incerc sa vizualizez tortura cu care voi fi incercata, in cazul pecetei fortate si cum voi putea sa rezist chinurilor….ma rog pentru iertarea de pacate cu umilinta , durere si amarnic regret, si ca Mantuitorului Nostru Iisus Hristos , sa-mi dea puterea rigaciunii si prin ea sa pot vedea Lumina cea adevarata! Amin!
Apropos de viitoarele (apropiatele) incercari, chinuri (chinuiri); citeam din cartea “Marturisiri din mlastina disperarii” de Dumitru Bordeianu unde, alaturi de Ioan Ianolide marturisesc ororile, aberatiile, satanismul din inchisorile comuniste! Eu zic ca ce s-a intamplat acolo, a fost doar preludiu a ceea ce va veni peste noi tinand cont de faptul ca, acum tehnologia le este aliat (cip-uirea, citirea gandurilor, influentarea sistemului nervos, gandirea…) si, totul devine si mai periculosi si mai de nestapanit!
Frapant este, prin analogie – raportat la vremurile noastre…cum de a fost/este/va fi (fost) posibil ca frate sa ridice impotriva fratelui alaturi de care, ai impartasit aceeasi bucata de paine, aceleasi convingeri (morale, religioase) sa se intoarca impotriva ta, credintei, lui Hristos Inususi…facand pact cu Satana si slugine lui calcandu-te in picioare, propriile convingeri, familia, apropiatii…n-ati observat la romani inclinatia asta?!
Makarenko – bolsevicul rus care a gandit, a inovat sistemul asta rafinat de tortura a prins si la noi, in special la cei cu infirmitati mentale (gardienii) si s-a ‘prins’/aderat prin compromis/reeducare la cei carora religia crestin-ortodoxa fie le era indiferenta fie erau atei declarati!
Priviti acum in societatea noastra analizand ‘la rece’ pornind de la cei apropiati voua (tata, mama, frati, surori, veri, rude, prieteni, amici, colegi de serviciu) pana la simplii tracatori, vanzatori, functionari, intelectuali, unii preoti, IPS-titi, politisti, juristi, judecatori, invatatori, profesori, politicieni) si spuneti-mi cu mana pe inima cati (mai) sunt corecti d.p.d.v. moral (lumeste), cati sunt duhovnicesti, cati cred in Inviere, cati nu iau in ras faptul ca te duci la Biserica, ca te gandesti la viata vesnica, cati mai au frica de Dumnezeu, cati IL iubesc pe Dumnezeu, cati nu au inca frica decat de represalii doar d.p.d.v. lumesc , fiindu-le teama sa spuna ce este DA, DA! si ce este NU, NU?! Cati… una au pe limba si alta in suflet?! Cati iau partea celor nenorociti, nedreptatiti?! Cati au curajul de a spune Adevarul indiferent de consecinte?! Si, ca sa va demonstrez ca pe Dumnezeu nu-L poti insela/prostii…din cei batrani care, n-au avut curajul – la vremea potrivita – sa se opuna regimului, sa-si creasca copiii in frica de Dumnezeu, acum platesc: sunt singuri, parasiti de proprii copii care nu vor sa mai stie de ei, bolnavi, cu o pensie pe care le-au stabilit-o comunistii din vechiul regim acum, ‘innoiti’ sub o alta denumire: PSD, PDL, PNL, PNTCD…ei avand grija ca, sub legi speciale sa aiba o pensie destul de mare si indestulatoare! Nu-i nimic! Acelasi lucru il vom patii si noi cei de dupa ei…daca nu ne vom schimba! Generatiile viitoare ne vor fi calai: ceea ce-am semanat, aia vom culege…chiar daca se spune ca, inaintea de venirea Antihristului – din iconomie dumnezeiasca – cei slabi (in credinta) Il va lua Dumnezeu la ei prin boli sau se vor mantui prin multe necazuri.
Un gand bun si o rugaciune pentru toti cei care nu-si precupetesc eforturile spre a-si ajuta semenii in clipele de clatinare,cum ar spune Pr.Sofronie.
Domnul sa va aiba in paza si sa va calauzeasca pentru ca si voi,dragilor,sunteti calauze catre comorile Imparatiei Ceresti.
Hristos S-a Inaltat!
Spunea cineva ceva de tortura. Codex alimentarius? Aprobat de camera deputatilor recent? Iata componenta unor vaccinuri pt copiii nostri. Sunt valabile pt vaccinurile americane, dar sunt similare si in Europa. Eu unul nu as baga asemenea otravuri in copiii mei.
Rabdare si mantuire.
Doamne ajuta!
Ne gandim deja la tortura sau alte mijloace de suprimare fizica pe care va trebui sa le infruntam si chiar ne inchipuim in mintea noastra ca o sa-i avem ca exemple pe sfintii mucenici si poate cu ajutorul Domnului vom face si noi la fel.
Dar ce ne facem daca nu vor fi aceste torturi care sa ne faca sa recunoastem vremea muceniciei? Vor esua planurile noastre de mucenicie?
Sa ne inchipuim de exemplu ca de institutia la care lucram a decis ca incepand de luna viitoare, sau din septembrie de exemplu, sa ne plateasca salariul pe baza unui card de identitate unic care sa ne si identifice intr-o baza de date unica a guvernului. Decizie nediscutabila a conducerii.
S-ar putea sa stati inca linistiti la acest gand ca in Romania nu-i deloc usor de implementat un asemenea sistem atat de repede, dar totul depinde de ce fonduri ar fi alocate pentru un asemenea proiect. Daca vine UE cu o suma uriasa si cu resurse o asemenea decizie e chiar realizabila, oricat e Romania de inapoiata tehnic. Nu trebuie sa se aplice chiar peste tot dintr-o data. Se incepe de undeva. Sa ne imaginam ca se incepe chiar de la institutia de la care lucram noi.
Ce facem? Ne dam demisia???? Ce ar urma?
Copiii inca merga la scoala, rata la apartament nu am achitat-o. Pamantul de la tara ramas de la bunici l-am vandut acum 3 ani ca sa-mi iau apartament. Chiar nu am unde ma muta. Sunt un om normal care a sperat la o viata cinstita.
Ce pot face?
Oricat de grea era mucenicia de alta data, avea un avantaj. Se termina relativ repede. Si cel ce se sacrifica stia clar ca nu exista alta cale. Odata ce hotarai sacrificiul era doar o chestiune de timp sa il duci la bun sfarsit.
Acum insa, daca hotarasc sa renunt la un servici care m-ar robi lui anticrist, ma uit la vecinii de pe scara si vad ca in fiecare zi merg la servici si isi continua viata normala. Copiii lor merg in continuare veseli la scoala ca si cum totul ar fi normal. Iar eu poate nu stiu sigur daca drumul pe care l-am ales este mantuitor. Poate nu stiu sigur ca daca acceptam in continuare serviciul l-as fi lepadat pe Hristos. S-ar putea sa nu fie chiar asa de clar. Multi duhovnici vor spune ca nu-i nici o problema cu serviciul. Doar am o familie de intretinut. Si ei fac la fel. Nici nu stiu cand va veni judecata. S-ar putea sa vina peste 3 ani, dar s-ar putea sa vina peste 100.
Poate mai sper ca o sa-mi gasesc un alt servici care sa nu-mi ceara compromisul cipului. Inca mai sper, inca mai acumulez cateva datorii in speranta unui alt servici care nu mai vine. In scurt timp situatia se inrautateste vizibil. Numai situatia mea. Vecinii de pa scara isi traiesc viata la fel a inainte.
Si bineinteles nu ne paraseste nici indoiala ca am luat decizia cea buna.
Oricat as fi de credincios in situatia asta, nu pot alege moartea (care ar fi de fapt o salvare) pentru ca nu vine cand vreau eu. Nici nu pot iesi in strada sa spun ca sunt crestin in speranta ca ma va omori cineva. Cel mult o sa ma scuipe dar viata tot mi-o lasa.
Trebuie sa ma mut in strada in scurt timp. Cu familie cu tot. Asteptand ca Dumnezeu sa ma cheme la judecata. Traiesc din mila oamenilor care dealtfel devin din ce in ce mai nemilosi.
Si mucenicia de abia a inceput si nu pare sa se termine prea repede.
Ma tem ca din pacate o astfel de mucenicie ne asteapta, nu taierea capului pentru Hristos.
Poate ca taierea capului ne va astepta la sfarsit dar mai intai va trebui sa trecem de o astfel de mucenicie.
Sa ne pazeasca si sa ne indrume Dumnezeu!
@Magda,@Agnes
Impartasesc opinia voastra,totusi as vrea sa spun ca doar Domnul cunoaste cat poate sa duca fiecare,iar noi nu stim cu adevarat.Noi trebuie doar sa fim sinceri in marimea de suflet care o avem fiecare si cu dorinta de a sta treji pana la ultima straja a noptii.Fara mila si ajutorul Domnului nimic nu putem face,lucru pe care multi il rostesc cu vorba,dar putini il simt si in consecinta rezulta eroarea abaterii de la ce promite fiecare initial.
@Florin @GeluS
Daca stau si ma gandesc bine, atat Pr.Paisie Aghioritul cat si Pr.Iustin Parvu au spus – la randul/vremea lor – ca, la inceput – vor fi europeni – nu te vor baga in zeghe dar…te va lasa singur, parasit de a-i tai, de societate – in general – alegand a te lasa cu totul in mana lui Dumnezeu vazandu-te in imposibilitatea de a-ti plati chiria, intretinerea, lumina, telefonul (Romtelecom, RDS) fiind aidoma boschetarilor, cainilor…aici e marea incercare! Nu degeaba spune Pr.Iustin Parvu sa ne adunam inca de pe-acum in societati crestine, traind arhaic, invatandu-ne (daca nu stim…) a tine lopata in mana, a avea un teren arabil (cat de mic) iar copiii sa-i inveti a se obisnui la un regim sever, auster…dar avandu-L pe Doamne, Doamne in inima lor…altminteri cum ar/am putea sa-L marturisim pe Hristos?!
@GeluS
In privinta lui ‘cat poate duce omul…’ Doamne Dumnezeule! Atingi uneori limita dintre normal/anormal, ratiune/nebunie…si eu am simtit – la un moment dat – datorita consecintelor faptelor mele, nu din ‘afara’cat de subtire este pragul! In ceea ce priveste viitorul, cine nu-i duhovnicesc inca de pe-acum, greu sau aproape imposibil sa nu cada! Pentru ca, in incercare se cunoaste omul, in incercare se degradeaza sau se desavarseste – spune Dumitru Bordeianu in a sa carte “Marturisiri din mlastina disperarii”; la satanismul pur la care au fost supusi, unii au innebunit, unii s-au sinucis, altii au fost stapaniti la randu-le de duhurile rautatii…la ce au suferit oamenii astia, eu – una – nu i-as fi iertat in veci pe Turcanu, Zaharia si altii ca ei…in ciuda lui ‘iertati dusmanii vostrii’ atunci m-as fi zbarlit de-a dreptul spunand: ‘apoi desfiinteaza Iadul si gata! Hai sa intre si satanistii in Rai fiindu-ne mila de ei’! Este atat de zguduitoare marturisirea acelora incat iti dau lacrimile si te apuca revolta! Turcanu este prototipul individului odios care, avid de putere si marire lumeasca este in stare sa calce tot ce este/a ramas intim in adancul omului – credinta, constiinta! Cred ca a ajuns capetenie in Iad decorat de Satanel insusi, la cat de diabolic si ordinar a fost!
Vreau sa aduc in discutie o realitate existenta de ani buni peste care vad ca s-a trecut mereu,anume bisericile romanesti din strainatate.Ma voi referi la tarile in care am cunoscut personal acest aspect,nu din auzite.La un moment dat am fost surprins sa vad aparand atatea misiuni si biserici ortodoxe in Italia si Canada,
fara insa ca parohiile romanesti de acolo sa-si permita sa-si cladeasca biserici ortodoxe propriu-zise.
Cred ca acest ecumenism de care vorbim atat azi a inceput poate si cu inchirierea unor biserici catolice(cazul cel mai fericit),evanghelice sau anglicane “fratilor ortodocsi”.Cunosc un caz de acest fel in Italia si mai multe in Toronto si Montreal,Canada.Chiar mi-am pus intrebarea mai demult despre bunavointa si deplina concordie pentru aceste aranjamente.Slujbele sunt ortodoxe,dar bisericile fiind doar inchiriate,nu au toate cerintele unei biserici ortodoxe.
Exista o catapeteasma mobila care se pune inaintea slujbei cu icoanele imparatesti ortodoxe si alte cateva icoane ortodoxe,dar Sfanta Masa cu moaste de sfinti nu exista,iar biserica, apartinand altora ,nu este sfintita de episcopul eparhiei respective.
Slujbele in sine sunt ortodoxe,dar as vrea sa stiu daca nu exista nici un impediment,nici o abatere de la Canoanele Parintilor Bisericii pentru aceste slujbe ortodoxe,inclusiv cea a Sfantului Botez, care se savarsesc aici.
Trebuie stiut deoarece copiii nostri sunt botezati ORTODOX,dar in aceste biserici.
Sunt mirean si as vrea sa am un raspuns de la o persoana cu pregatire teologica.
@Magda
De acord,dar dupa cum ai vazut si Bordeianu a cazut si cata frangere de inima si lacrimi i-au trebuit ca sa scape de acea posesie vrajmasa !
Daca nu se da putere de Sus,nu se poate face nimic si avem destule exemple in acest sens in istoria crestina,incepand cu Petru si ceilalti apostoli.
Iconomia lui Dumnezeu este nepatrunsa,insa si noi trebuie sa avem o anumita inclinare dinainte,incepand cu cele ce sunt la indemana fiecaruia:rugaciunea,
milostivirea,cinstea sufleteasca si …smerenia,ca o convingere despre nepriceperea,
neputintele si pacatosenia noastra.
Adunarea in societati crestine este absolut necesara,insa se va face ?
Dumnezeu sa ne lumineze !
@Florin
Doamne ajuta, frate Florin. Prea multe calcule. “Simpla’’ prezenta a lui Dumnezeu in viata noastra ne scapa de toate aceste batai de cap. Tu afisezi o situatie imposibila, unde omeneste nu mai exista iesire, dar acolo unde exista Dumnezeu, totul este posibil, iar calculele noastre nu mai sunt valabile. Acum nu vezi o portita, dar daca portita ar fi deschisa inainte de vreme, vrajmasul o astupa; toate la timpul lor.
Afara de asta, daca ar fi o portita, atunci nu ar mai fi jerta. Jertfa este mireasma bineplacuta a renuntarii noastre la tot ce avem in lumea asta, pentru a sluji adevarului. Spune Mantuitorul Hristos in Evanghelie: “Oricine a lasat case, frati …… femeie sau copii sau tarine pentru numele Meu…” ( Matei 19,29). Evanghelia este valabila pentru fiecaredintre noi, iar a lasa pentru numele lui Hristos, inseamna a lasa pentru a marturisi. Marturisim prin viata si exemplul nostru acolo unde suntem, iar cand nu se va mai putea acolo, atunci nu vom termina sa ne mutam dintr-un loc in altul pana la venirea lui Hristos.
In caz de razboi,toti barbatii sunt mobilizati, deci ei pot disparea din ecuatia familiei pentru a fi ostasi ai lui Hristos; mai greu va fi cu mamele, dar in Imparatia lui Dumn ezeu nu exista barbat sau femeie ci toti sunt ingeri.
Este bine ca in aceste vremuri sa nu ne mai facem datorii lumesti.
Cum spuneam, solutiile pot veni in ultimul moment, dar chiar daca nu ar veni, asta nu inseamna ca trebuie sa intram intr-un sistem demonic.
Nu stim ce sa facem, insa discernamantul se castiga in urma curatirii de patimi. Sa fim practicanti ai credintei ortodoxe in primul rand, apoi vom vedea altfel lucrurile.
Deocamdata mai este un timp pana la aparitia buletinelor de identidate cu cip; sa ne mobilizam in informarea oamenilor si in strangerea de semnaturi. Ar trebui sa se ajunga la situatia in care oamenii sa caute un loc unde se aduna semnaturi, pentru ca si asta inseamna marturisire.
Peste un timp, mai mult ca sigur datele problemei se vor schimba, probabil pentru a reusi sa instaureze dictatura vor declansa un razboi.
Un raspuns bun este un dar de la Dumnezeu, nu suntem vrednici de daruri in situatia in care a ajuns credinta acum, dar sa punem inceput bun pana in ultima clipa.
Doamne ajuta!
Pr Ioan
@GeluS
Pana sa primesti un raspuns mai bun, iti spun ceea ce stiu acum. La Sinodul V-VI Ecumenic de la Constantinopol, la can 31 se spune ca: “Clericii care liturghisesc sau boteaza in paraclise, care se gasesc inauntrul caselor, sa faca aceasta cu invoirea episcopului din locul acela”. Un paraclis dinauntrul casei noastre nu presupune sfanta masa sau sfinte moaste. Acelasi Sinod interzice botezul in paraclisele din casele particulare(can 59), dar nu desfinteaza nicicum can 31.
Daca facem apel la Sfanta Traditie atat Sf Liturghie cat si Botezul s-au practicat si in afara bisericii(material vorbind); sigur, in cazuri deosebite. Un caz deosebit pot fi socotiti si romanii din strainatate, dar fara compromisuri de tip ecumenism.
Cat despre “bisericile” inchiriate, pacatul este atunci cand se fac compromisuri din punct de vedere al credintei, mai putin locul, care se poate sfinti printr-o rugaciune. La sfantul mormant de la Ierusalim, desi exista altare diferite, practic se slujeste in acelasi loc (vorbesc despre catolici si ortodocsi). Pacatul este atunci cand te rogi IMPREUNA cu cineva de alta credinta, pentru ca este ca si cum îi accepti ratacirile din credinta sa, din cauza aceasta acumenismul este o erezie.
Dupa can 7 a Sinodului VII Ecumenic de la Niceea “bisericile” ereticilor se sfintesc si se aseaza in ele sfinte moaste.
Ca sa nu se inteleaga gresit ultima propozitie din mesajul anterior, revin cu cateva precizari. In can.7 al Sinodului respectiv se face referire la bisericilor ereticilor iconoclasti, care au scos icoanele din biserici, dar au scos si alte randuieli, cum ar fi asezarea de sfinte moaste la sfintirea bisericilor. In aceste biserici canonul spune sa se faca sfintirea din nou punandu-se intr-insele sfinte moaste. Am folosit trimiterea la acest canon, deoarece iconoclasmul este erezie declarata. Astfel intelegem ca preluand o biserica de la eretici trebuie sa o sfintim si sa asezam in ea sfinte moaste, cu precizarea ca sfintirea unei biserici implica mai multe elemente specifice cultului orthodox.
Pentru bisericile inchiriate ramane binecuvantarea ierahului din locul respectiv. Preotul face ca incaperea sa arate cat de cat ca o biserica ortodoxa si cred ca normal, inainte de slujba ar trebui sa citeasca o rugaciune din molitfelnic in care cere ca Dumnezeu sa primeasca jertfa sa in acel loc care a fost spurcat “de tulburatorii ce au sfasiat Biserica prin nesocotirea si defaimarea cinstitelor Evanghelii si a Traditiilor apostolic, parintesti si canonice” (Molitfelnic, rugaciune la deschiderea bisericii pangarite de pagani sau eretici).
@Pr Ioan
Va multumesc Parinte,este foarte clar.
Doamne ajuta.
@Pr Ioan,
Doamne ajuta!
Multumesc pentru sfaturi. Sunt convins ca aveti dreptate. Cred ca fiecare dintre noi a avut sansa sa simta ajutorul Domnului in situatii cand nu mai vedea nici o iesire. Si cred ca Domnul va da ajutorul cuvenit celor care vor sa-i urmeze, fiecaruia dupa puterile lui.
Ce-am vrut eu sa evidentiez insa, citind comentariile anterioare, a fost faptul ca multi dintre noi poate incercam sa ne inarmam sufleteste pentru o vreme a muceniciei dure, cu armele pe fata. Ne pregatim sa ne taie capetele.
Din acest motiv am “imaginat” un scenariu in care sacrificiul nu se cere dur si total. In conditiile astea s-ar putea ca cei care se asteapta sa-si dea viata pentru Hristos sa nu sesizeze alunecarea si nici macar sa nu mai ajunga la sacrificiul total pe care il asteapta.
Daca situatia pe care mi-am imaginat-o va fi posibila sau nu, probabil ca vom vedea cu ochiii nostri. Probabil ati vrut sa spuneti ca cine este credincios si urmeaza lui Hristos nu va ajunge in nici un caz in situatia asta. Dumnezeu sa ne pazeasca!
Va multumesc,
Iertati-ma si rugati-va pentru mine.
Florin
Hristos S-a Inaltat!Bunul Dumnezeu si Maica Domnului sa aiba mila de noi sa putem rabda pana la sfarsit. Dumnezeu sa ne pazeasca!
Iertati-ma si rugati-va pentru mine pacatoasa
Marinela
POMENESTE DOAMNE, MAI ALES PE ,,CEI CARE SE OSTENESC CU CUVANTUL”(I Timotei 5,17)
“Rugăciunea este întărirea lumii” – Sf. Ioan Scărarul
Cu lacrimi de pocainta si cu zdrobire de cuget, dupa cuvantul care zice: “Da-mi lacrimi sa ma pocaiesc””;
Cu duhul umilit, cu inima infranta si smerita, asa cum se ruga proorocul David, cantand: “…duhul umilit, inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi”;
Cu nebiruita si neobosita nadejde, caci asa spune Mantuitorul: “Toate cate cereti, rugandu-va, sa credeti ca le-ati si primit, si le veti avea” (Mc. 11, 24);
Cu nespurcate buze, adica sa nu ceri lui Dumnezeu cele ce sunt spre raul tau si al aproapelui, fiindca atunci rugaciunea ta se preface intru pacat;
Cu neincetare, dupa porunca Mantuitorului care ne indeamna: “Neincetat va rugati”.
Si astfel rugandu-va, se vor da voua toate si se vor umple inimile si casele voastre de untudelemn al bucuriei, de duhovniceasca alifie a vindecarilor, de roua mantuirii vesnice, de grau, de vin si de toate bunatatile cele de pe pamant si cele din ceruri.
Ci sa mai stii si acestea frate: Pentru marile si grelele trebuinte, mergi la biserica si la preotii ei, ca sa se roage pentru tine, caci aceia au plinirea tuturor bucuriilor.
“că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre şi suntem umiliţi astăzi în tot pământul pentru păcatele noastre (Cântarea celor trei tineri 1, 4-13)”
Acestea ma inspaimanta pe mine personal.Ca atatea rele facem ca ingaduie Doamne,Doamne necazul … noi Il obligam…
E nevoit sa ne dea de inteles ca gresim! Ca sa ne oprim, ca sa plangem putin, ca sa “auzim”, sa “vedem”…si noi?!
Si suntem si fii si parinti si noi insine…Trebuie mai multa trezvie…Necazul ne invata! Noi ascultam?
Sa ma iertati! Doamne ajuta!