IMPARTASANIA – DES SAU RAR? IN CE CONDITII? Cuvantul Sfintilor Parinti: “Cei care sunt intru nepocainta, sa nu indrazneasca!”

13-08-2012 Sublinieri

Va recomandam si:

Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin, despre împărtăşirea cu Trupul lui Hristos

Pe mulţi îi vedem primind Trupul lui Hristos fără pregătire, din obicei, iar nu aşa precum se cade, după lege, a-L primi, în Sfântul post şi în ziua de Paşti, cu gândul şi cu mintea curată. se cade să păzim Sfântul post întru nevinovăţie şi să ne curăţim cugetul, şi aşa, să ne împărtăşim. Pentru că, cel necurat nu este vrednic să primească, de pe Sfânta Masă, Trupul lui Hristos.

Să înţelegi, dar, că, cei de demult, care se împărtăşeau Jertfelor, de multă frică aveau trebuinţă şi se curăţeau mai întâi. Iar tu primeşti, cu spurcate mâini şi buze, fără de nici o frică, Trupul şi Sîngele lui Hristos, pe Cel de Care îngerii se cutremură. Vremea o aştepţi, dar osteneala o treci cu vederea. Pe împăratul cel pământesc nu îndrăzneşti să-l săruţi cu buze necurate, pentru că de ocară îi este lui acest lucru. Apoi, leneşule, oare, cum poţi să săruţi, aşa, pe Împăratul Ceresc?

Au nu auzi, pe propovăduitorul Ceresc, zicând: Cei chemaţi, ieşiţi şi cei care sunt întru nepocăinţă, să nu îndrăznească!” Drept aceea, mulţi primesc această dumnezeiască Jertfă, o dată pe an, iar unii de două ori, iar alţii, de multe ori. Dar cuvântul nostru nu este numai către aceştia din urmă, ci şi către cei ce stau în pustie, fiindcă aceştia o dată pe an se împărtăşesc, iar, de multe ori, şi după doi ani. Atunci, dar, în care chip să se primească sfânta Jertfă? Oare, ca cei care, o dată pe an sau mai rar, se împărtăşesc, sau ca acei ce de multe ori primesc Trupul şi Sângele lui Hristos? Ci, aşa să ştiţi, că aceia ce au cugetul curat şi dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt aşa, atunci, niciodată să nu se împărtăşească. Dar, oare, pentru ce? Pentru că, spre Judecata lor, o primesc, şi spre osândă şi spre pedeapsă şi chin. Căci cela ce va mânca Pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de Trupul şi de Sângele Domnului. Pentru aceea, şi preotul, mai înainte rosteşte: “Sfintele sfinţilor, de este, adică cineva dezlegat de păcate, să se apropie, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă, cu nădejde şi cu dragoste.

sursa: Proloagele

***

Sfantul Ioan Hrisostomul citat de Sfantul Nicodim Aghioritul si Neofit Kavsokalivitul:

Iar dacă se împărtăşesc fiind păcătoşi, apoi nu trebuie să se împărtăşească nici la patruzeci de zile, şi nici o dată pe an, precum zice Ioan Gură de Aur:

“Aşa cum cel ce are conştiinţa curată trebuie să se împărtăşească în fiecare zi, tot aşa şi cel aflat în păcate şi nepocăit nu-i este de folos nici în sărbătoare să se împărtăşească. Căci dacă ne împărtăşim cu nevrednicie, chiar dacă şi numai odată pe an ne-am împărtăşi, nu ne eliberăm de păcate prin aceasta, ci mai ales mai mult ne osândim, Pentru că nici atunci nu ne împărtăşim curat. De aceea vă rog pe toţi, nu vă împărtăşiţi simplu, aşa cum s-ar întâmpla, pentru că este sărbătoare. Nu!”

Si iarăşi în alt loc zice tot el:

“Deoarece nici preoţii nu cunosc pe toţi păcătoşii care se împărtăşesc cu nevrednicie, Dumnezeu de multe ori îi descopera şi îi predă ca să fie pedepsiţi de satana. Deoarece când se întâmplă oamenilor boli, necazuri, calamităţi şi nenorociri şi alte asemenea rele, din această pricină vin, pentru că se împărtăşesc cu nevrednicie. Si aceste pe care le-am zis, le arată Pavel zicând: De aceea adică, Pentru că se împărtăşesc cu nevrednicie, sunt mulţi bolnavi şi mulţi mor. Si cum, îmi răspundeţi, Pentru că ne împărtăşim numai odată pe an? Dar aci este răul că nu vă gândiţi la vrednicia împărtăşaniei, la curăţia sufletului, ci o socotiţi la lungimea vremii şi aceasta o socotiţi că este evlavie, adică a nu se împărtăşi cineva des, si nu ştii că şi numai odată pe an dacă te împărtăşeşti cu nevrednicie îţi vatămi sufletul şi dacă te împărtăşeşti cu vrednicie, des, te foloseşti.

Nu este îndrăzneală şi obrăznicie a se împărtăşi cineva des, ci împărtăşirea cu nevrednicie, chiar dacă şi numai odată pe an. Iar noi suntem atât de ticăloşi şi nepricepuţi că tot anul facem păcate şi nu ne străduim să ne curăţim de ele şi socotim că este de ajuns pentru curăţirea noastră să nu ne împărtăşim des şi să îndrăznim cu ocară împotriva Trupului lui Hristos. Să ne gândim că cei ce au răstignit pe Hristos, numai o singură dată L-au răstignit; şi pentru că numai o dată L-au răstignit, au făcut un păcat mai mic? Si Iuda numai odată L-a vândut, şi pentru aceasta nu s-a osândit? Nu este aşa, nu!

Pentru ce dar să folosim sfânta Împărtăşanie cu măsurarea vremii? Timpul cel mai bun pentru a ne împărtăşi este conştiinţa curată”.

Si iarăşi zice:

“Pe care deci să-i iubim? Pe cei care se împărtăşesc numai odată pe an? Sau pe cei ce se împărtăşesc de multe ori? Sau pe cei ce se împărtăşesc de puţine ori? Nu! Nu lăudăm nici pe cei ce se împărtăşesc o singură dată, nici pe acei ce se împărtăşesc de multe ori, nici pe acei care se împărtăşesc de puţine ori, ci lăudăm pe cei ce se împărtăşesc cu conştiinţă curată, cu inimă curată, cu petrecerea şi viaţa neosândită; cei ce sunt astfel, totdeauna se împărtăşească; cei ce ce nu sunt aşa, nici odată pe an nu sunt vrednici să se împărtăşească. Si din ce pricină? Pentru că se împărtăşesc spre osândirea lor, spre iad şi chinuri”.

Sursa: DEASA IMPARTASIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE

***

PARINTELE CLEOPA DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA RARĂ ŞI DEASĂ

Credinciosul: Părinte, dar cum stau lucrurile cu cei ce zic că noi, creştinii, trebuie neapărat să ne împărtăşim mai des cu Sfintele Taine?

Preotul: E bine ca un creştin să se împărtăşească mai des, dar cu pregătirea cuvenită unei asemenea Sfinte şi înfricoşate Taine. Ca să ne dăm seama de primejdia ce aşteaptă pe cei ce vor a se împărtăşi fără pregătirea cuvenită, să ascultăm cuvintele Sfântului şi marelui Apostol Pavel, care, în această privinţă, spune aşa:

Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din Pâine şi din pahar să bea; că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11, 28-29).

Iar cât priveşte deasa sau rara împărtăşire cu Sfintele Taine, să ascultăm pe marele dascăl al lumii, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, care în această privinţă ne vorbeşte aşa:

Mulţi, cu Tainele acestea o dată într-un an se împărtăşesc, alţii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce şed în pustie (pustnicii). Că aceia o dată în an se împărtăşesc, iar de multe ori după doi ani”. Apoi zice: „Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce cu ştiinţa gândului curată, cei ce cu inima curată, cei ce au viaţă neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel, totdeauna să se apropie; iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar odată. Pentru ce? Pentru că îşi iau judecată, osândă, muncă şi pedeapsă”.

Iar în alt loc zice:

Nu sărbătoarea Naşterii sau a Botezului Domnului, nici cele patruzeci de zile (Postul Mare) fac vrednici pe creştini a se apropia de împărtăşirea cu Preacuratele Taine, ci lămurirea şi curăţia sufletului. Cu aceasta, totdeauna apropie-te; fără aceasta, niciodată”.

Apoi, arătând acest sfânt părinte cât de mare este primejdia preotului ce dă Sfintele Taine celor nevrednici – când va şti nevrednicia lor –, zice aşa:

„Nu da sabie în loc de hrană, că nu mică muncă zace asupra voastră dacă, ştiind pe cineva nevrednic, îi veţi îngădui să se împărtăşească de masa aceasta”.

Apoi zice:

„Sângele lui Hristos din mâna voastră se va cere”.

Apoi arătând cât de mult ţinea el la darea cu grijă a Prea Curatelor Taine ale lui Hristos, zice:

„Măcar voievod de ar fi, măcar eparh, măcar cel încununat cu coroană, dacă se apropie cu nevrednicie, opreşte-l, … căci mai rău decât cel îndrăcit este cel ce se apropie cu nevrednicie”. Teme-te de Dumnezeu, nu de om! Iar de te vei teme de om, şi de Dumnezeu vei râde. Iar dacă te vei teme de Dumnezeu, şi oamenilor vei fi întru cinste. Iar dacă tu nu îndrăzneşti să-l opreşti, adu-l la mine. Nu voi îngădui să se facă aceasta. Mai degrabă de suflet mă voi despărţi, decât a da Sângele Stăpânesc celor nevrednici. Tot sângele meu îl voi vărsa, mai înainte decât voi da Sânge atât de înfricoşat, căruia nu I se cuvine. Dar dacă mult cercetând pe cineva, vedem că n-a ştiut pe cel rău, nu este lui nici o vină”.

Şi iarăşi, în alt cuvânt al său, zice:

„Când aveţi a vă apropia de masa aceasta înfricoşătoare şi dumnezeiască şi de Sfintele Taine, să faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune”.

Apoi, arătând cine este vrednic a se apropia de Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos, zice aşa:

„Când auzi zicându-se «Sfintele Sfinţilor» să ştii că aceasta înseamnă că dacă nu este cineva sfânt, să nu se apropie; nu numai curat de păcate, că pe cel sfânt nu numai izbăvirea de păcate îl face astfel, ci venirea de faţă a Duhului Sfânt şi bogăţia faptelor bune”.

Credinciosul: Dar cum trebuie să se pregătească cineva pentru a primi Sfintele şi Dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului?

Preotul: Oricine voieşte a se apropia de împărtăşirea Sfintelor şi Dumnezeieştilor Taine este dator mai înainte să fie spovedit cu de-amănuntul de păcatele sale şi, dacă îi va da voie duhovnicul său, să se împărtăşească. Apoi să se împace cu toţi, să-şi citească toată pravila (rugăciunile după rânduiala pusă în Ceaslov) şi să petreacă cu grijă sfântă, cu post şi înfrânare, atât înainte de Sfânta Împărtăşanie, cît şi după ce o va primi. Acest lucru îl arată iarăşi Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Iar tu, mai înainte de a te împărtăşi, posteşte, ca să te arăţi vrednic de Împărtăşire; iar după ce te-ai împărtăşit, să sporeşti înfrânarea, pentru ca nu pe toate să le prăpădeşti, măcar că nu este acelaşi lucru să fii treaz înainte de a te împărtăşi şi după ce te-ai împărtăşit; căci trebuie să păzeşti înfrânarea întru amândouă, dar mai vârtos după ce ai primit pe Mirele; mai înainte (trebuie a păzi trezvia şi înfrânarea), ca să te faci vrednic a-L primi, iar mai pe urmă, ca să te arăţi vrednic de cele ce ai primit”.

Aşadar, frate, înţelege că pregătirea cu evlavie şi sârguinţă ne este cerută şi înainte de a ne împărtăşi cu Sfintele şi Preacuratele Taine şi după ce le-am primit, deoarece mai ales întru această vreme caută diavolul să ne ispitească şi să ne jefuiască de bogăţia cea duhovnicească pe care am primit-o prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Credinciosul: Dar cum poate cineva să se pregătească pentru împărtăşirea cu o Taină ca aceasta, adică să primească prin împărtăşire Trupul şi Sângele Domnului, şi cine poate face vreodată acest lucru?

Preotul: Da, cu adevărat, nimeni din oameni nu poate să pretindă că s-a pregătit vreodată cât trebuie pentru primirea Înfricoşatelor Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului, dar nici nu trebuie să cadă în deznădejde şi neglijenţă, din pricina acestei nevrednicii. Noi suntem datori să ne pregătim după puterea noastră, iar pe cele ce nu putem a le împlini, să le lăsăm pe seama milei şi îndurării lui Dumnezeu, Care n-a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă şi Care ştie totdeauna şi neştiinţa şi neputinţa noastră. Acest lucru îl ştim tot de la dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur:

Nu trebuieşte nici să le lăsăm pe toate în seama lui Dumnezeu şi să dormim, nici silindu-ne să socotim că prin ostenelile noastre pe toate le isprăvim, căci Dumnezeu nu voieşte ca noi să dormim, socotind că pe toate le lucrează El, nici nu voieşte să ne mândrim că noi le facem pe toate”.

Credinciosul: Oare şi preoţii trebuie să aibă mare pregătire când slujesc Sfânta Liturghie, ca şi creştinii care se pregătesc pentru Sfânta Împărtăşanie?

Preotul: Cu adevărat, mare pregătire trebuie sa aibă creştinii care vin la Sfânta Împărtăşanie, dar mult mai mare pregătire trebuie să aibă preotul, care nu numai că se împărtăşeşte cu Sfintele Taine, ci şi jertfeşte pe Hristos la Sfânta Liturghie. Acest adevăr înţelegându-l, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, zice:

„Mai curată decât razele soarelui trebuie să fie mâna aceea care taie acest Trup, gura care se umple de foc duhovnicesc, limba care se roşeşte cu sânge prea înfricoşător”.

Apoi zice:

„Ia seama cu ce cinste te-ai cinstit, de ce masă te îndulceşti: de Cel de care îngerii se cutremură văzându-L şi nici nu îndrăznesc să privească fără frică la raza ce iese de acolo. Cu aceasta noi ne hrănim, cu aceasta ne frământăm şi ne-am făcut noi ai lui Hristos, un trup şi o carne. Cel ce va grăi puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui (Ps. 105, 2). Care păstor îşi hrăneşte oile cu propriile sale mădulare?”

Credinciosul: Dar dacă cineva este bolnav, bătrân şi neputincios şi este sărac, neavând ce da milostenie, cum poate unul ca acesta să se pregătească pentru împărtăşirea cu Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos?

Preotul: Ascultă, frate; Preabunul, Preaînduratul, Preamilostivul şi Atotştiutorul Dumnezeu nu cere de la om cele ce sunt peste puterea lui. Aşadar, de la cel bolnav şi neputincios El nu cere post, privegheri, metanii şi altele de acest fel pentru a se putea împărtăşi cu Sfintele Taine; nici de la cel sărac nu pretinde milostenie, ci numai trei lucruri:

1) spovedanie curată şi împăcare cu toţi;

2) smerenie a inimii, cu umilinţă;

3) rugăciune de mulţumire, adică să se roage în toată vremea lui Dumnezeu şi să-I mulţumească pentru boala, suferinţa, neputinţa şi sărăcia ce i s-au dat, căci atât sărăcia, cât şi boala şi suferinţa smeresc inima omului. Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 18).

Credinciosul: Dar dacă cel bolnav nu poate citi rugăciuni multe, cum poate el să se pregătească pentru Sfânta Împărtăşanie?

Preotul: În rugăciuni nu este nevoie de cuvinte multe, precum a zis Domnul (Matei 6, 7); suferindul să spună cu smerenie «Tatăl nostru», «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul», iar către Maica Domnului: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă», precum şi alte rugăciuni scurte ca: «Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta» (Psalm 50). Iar dacă nu poate citi când are a se împărtăşi cu Sfintele şi Preacuratele Taine să roage pe cineva să-i citească rugăciunile de împărtăşire, iar el să le asculte cu evlavie.

Iată, frate, că la cele ce m-ai întrebat ţi-am răspuns, cu ajutorul Domnului, cât mai pe scurt. Să dea Domnul să le ţii minte, spre folosul frăţiei tale şi al altora, cărora vei voi să le spui. Şi mai presus de toate, să ne rugăm Preabunului Dumnezeu să ne ajute cu mila şi cu darul Său, ca să izbutim a face cele ce am vorbit împreună, spre folosul sufletelor noastre.

sursa: Siteul dedicat Parintelui Cleopa

Legaturi:


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Deasa impartasire, Impartasania, Parintele Cleopa, Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfinti Parinti, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Taina Spovedaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

83 Commentarii la “IMPARTASANIA – DES SAU RAR? IN CE CONDITII? Cuvantul Sfintilor Parinti: “Cei care sunt intru nepocainta, sa nu indrazneasca!”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI

  1. @Pr. Claudiu

    Impartasirea intregii parohii la fiecare liturghie este imposibila fizic in prezent. Daca reducem la cei prezenti la toate liturghiile, trebuie scazuti cei cu pacate grele sau nespovedite bine , adica spre a fi parasite, nu doar spre a le citi de pe lista, numiti in Canoane penitenti, care in vechime paraseau biserica dupa prima parte a liturghiei. Abia cei ramasi ar trebui sa se UNEASCA CU HRISTOS SI INTRE EI, adica sa se cunoasca, sa se ajute, sa se invete unii pe altii, si asa sa se impartaseasca pentru ca harul sa adauge UNIREA DIVINA. Aceasta SINAXA este avuta in vedere de CANOANE. Daca NU O MAI AVEM este nevoie de intelegerea nevoii de a mentine SCOPUL din Canoane, dar sa nu ne inselam ca este o realitate din bisericile de astazi, intelese ca prezente fizice ale oamenilor care nici nu mai inteleg mantuirea ca o MANTUIRE A BISERICII, ADICA A TUTUROR, ci fiecare cauta mantuirea lui, char daca stie ca se primeste NUMAI IN BISERICA, pentru ca inteleg biserica in sens de loc si de Sf Taine folosite de fiecare om in parte.

    Cealalta tema a pacatelor pentru care nu exista canon, arata ca ele sunt considerate in sarcina unui nivel mai inalt de crestere la care nu ajung toti credinciosii. Adica pacatele mici abia dupa biruinta asupra TUTUROR PACATELOR MARI, iar pacatele DE CAPETENIE, ca mandria, sunt in sarcina celor ajunsi in starea de cercetarea continua a gandurilor, dupa biruinta asupra TUTUROR pacatelor CU FAPTA si a celor CU CUVANTUL.

  2. @Pr. Claudiu

    Deja spunem acelasi lucru cu alte cuvinte. “efortul comun al duhovnicului şi penitentului ca cel în cauză să se lepede de păcat şi să se învrednicească (cât mai repede posibil) de Sfintele Taine” arata invrednicirea ca diferita de pocainta. Invrednicirea se capata ALTFEL decat prin pocainta pentru pacate. Invrednicirea se capata prin CAUTAREA DESAVARSIRII, A SFINTENIEI. Nu este suficienta pocainta pentru pacate, trebuie si RESPONSABILITATEA de a colabora cu harul si pentru altceva decat biruinta pacatelor, adica pentru iubire. Daca nu dobandesti iubirea inseamna ca AI REFUZAT INVREDNICIREA pentru care primesti har prin impartasire.

  3. INCEPUT BUN:
    Incerc sa raspund, dar nu vreau sa fie spre deturnarea planului discutiei anterioare.
    Anamneza, adica pomenirea cuvintelor Mantuitorului: “Acesta este Trupul Meu…” nu indica scopul Liturghiei, ci al jertfei Lui. Si este evident pt ca se spune limpede: Sangele “se varsa spre iertarea pacatelor”, nu se da. Iar impartasirea de Taine aduce in suflet efectele iertarii si impacarii, adica desavarsirea. Ideea este ca ne impartasim de jertfa lui Hristos ca rascumparare prin Botez, cand ne ingropam impreuna cu El. Prin Impartasanie ne facem partasi darurilor Invierii.
    A se vedea si polemica pe tema aceasta din timpul colivarilor. S-a soldat cu stabilirea faptului ca ne impartasim din Trupul inviat si de darul Invierii. Chiar era o erezie sa crezi ca ne impartasim din Trupul mort care inviaza in noi.

    Iar scopul Impartasaniei ramane iertarea pacatlor pt ca se spune la impartasirea credinciosilor: “Se impartaseste robul… spre iertarea pacatelor si spre viata de veci”, ca si in rugaciunea Sf. Ioan Gura de Aur: “invredniceste-ma sa ma impartasesc (…) spre iertarea pacatelor”. Dar e vorba de altceva, nu de izbavirea din pacate. Ci e vorba de stergerea urmelor lor prin sadirea si adancirea unei vieti noi care sa ne faca sa uitam pacatele, sa ajungem nepatimitori. Caci iertarea deplina este a celui ce a dobandit virtutea opusa pacatului intr-o masura incat sa nu mai aiba loc pacatul in suflet. Asadar ar fi vorba de necesitatea iertarii pacatelor inainte de impartasire si de lasarea, indepartarea lor dupa si prin Impartasanie. Mai pe scurt, e vorba de desavarsire.
    Mai trebuie mentionat ca Impartasania nu e doar spre iertarea pacatelor, ci mult mai mult, spre o viata de trezvie. Dar am tinut sa nu fie nelamuriri. Dar, potrivit Sf. Dionisie Areopagitul, iertarea poate fi inteleasa si ca o curatire a nedesavarsirilor.

    Si dimpotriva, pe cat se inalta cineva, are nevoie de mai multa hrana. Cat timp este crud, nu poate suporta mult har, e plapand. Sa ne amintim de Sf. Siluan, care zicea ceva de genul: “Sa-ti dau mai mult har? Doamne, stii ca nu pot suporta mai mult, abia pot purta ce am”. Sau mai exact: “Cine iubeşte mai mult, acela năzuieşte cu putere să fie împreună cu Domnul Cel iubit şi, de aceea, se va lipi mai mult de El; cine iubeşte puţin, acela doreşte puţin, iar cine nu iubeşte nu doreşte şi nu năzuieşte să vadă pe Domnul şi rămâne în întuneric”. Deci luminarile sunt mai multe pt cei sporiti. Iar ele sunt date prin trupul inviat al lui Hristos, prin Sfintele Taine.

  4. Filocalic vorbind, patimile se incuibeaza in trup, in suflet, in inima, in minte. Pana nu le-am izgonit din inima, nu ne putem impartasi pt ca ne identificam cu ele si Impartasania ni se face foc mistuitor pt ca ne arde impreuna cu patimile. Sau chiar suntem acele patimi. Iar dupa ce ne curatim inima de patimi si straluceste in ea harul Duhului Sfant ca intr-o oglinda, cu fata descoperita, atunci ne putem apropia sa ne adapam din Izvorul nemuririi cu folos. Iar cele spuse nu sunt simple metafore, ci realitati.
    Apoi urmeaza sa urmarim pe vrajmasii nostri care se incuibeaza in suflet si in trup pana ce-i vom nimici. Dar cel mai important este sa nu ne pierdem inima. Ca degeaba ni se pare ca ne curatim sufletul si trupul si, de fapt, inima ne este pradata din nou. Deci, cu paza strasnica a inimii, inaintam sa ne curatim sufletul de deprinderile care ne-au ramas, apoi si trupul ni-l sfintim ca un burete care absoarbe si se imbiba deplin de har si se contopeste cu Dumnezeu. Fericit cine ajunge sa-si sfinteasca si trupul, caci acela s-a mutat in nestricaciune. Sf. Siluan zice la cel desavarsit ramane trupul nestricacios si dupa moarte.
    Dar deja am depasit cu mult masura temei si vorbim de lucruri de nespus pt cei inca surzi. Cel mai bine si mai sigur este sa ne vedem orbirea si moartea noastra si sa incercam sa stoarcem nu lacrimi, ci plans din inima noastra stafidita ca sa ajungem candva sa ne impartasim cu folos.

  5. Canonul 8 apostolic se referă la clerul superior şi inferior, iar 9 apostolic la mireni. Haideţi să nu limităm căutările la Pidalion.
    Unii canonişti mai moderni au văzut aici (canonul 9 apostolic)interdicţia de a ieşi din Biserică înainte de sfârşitul slujbei. Canoniştii bizantini însă (Balsamon, Aristen, Zonara ş.a.) au văzut în acest canon obligativitatea mirenilor de a se împărtăşi la fiecare Liturghie; iar Cormiciaia Slavă (1787) aduce în sprijinul acestui canon alte două (80 Trulan şi 2 Antiohia), interpretându-le astfel: „Să se afurisească (excomunice) cel ce nu rămâne în Biserică până la rugăciunea finală şi cei ce nu se împărtăşesc.”
    Nu putem fugi de trecutul Bisericii şi nu se cade să îngropăm adevărul doar pt că avem o altă percepţie în ceea ce priveşte împărtăşirea.
    Problemele ce ţin de duhovnicie ar trebui să ţină seama şi de aceste canoane, care, din păcate sunt atât de nesocotite. Sunt obşti întregi de monahi şi monahii unde nu se împărtăşesc cu săptămânile, deşi Sf Liturghie se săvârşeşte în fiecare zi, sunt sute de parohii unde nu se împărtăşeşte nici un credincios în zi de Duminică, dar se încurajează împărtăşitul individual în afara Sf Liturghii. Sf Liturghie a Darurilor se săvârşeşte fără a se împărătăşi nimeni…şi exemplele pot continua.
    Când însă cineva voieşte să aibă o relaţie permanentă cu Hristos printr-o împărtăşire continuă, descurajăm motivând fie lipsa pocăinţei, fie lipsa evlaviei, fie nevrednicia. Adică, cineva care se împărtăşeşte mai rar poate beneficia de preogativele unei bune împărtăşiri, pe când ceilalţi, deşi folosesc aceleaşi mijloace de vindecare duhovnicească, conforme cu învăţăturile Bisericii, ne se folosesc, sau, se împărtăşesc spre osândă.

  6. ,,Filocalic vorbind, patimile se incuibeaza in trup, in suflet, in inima, in minte. Pana nu le-am izgonit din inima, nu ne putem impartasi pt ca ne identificam cu ele si Impartasania ni se face foc mistuitor pt ca ne arde impreuna cu patimile.”
    De unde această învăţătură, anume că nu ne putem împărtăşi dacă nu ne despătimim? Trebuie să ajungem pe treapta iluminării sau a desăvârșirii ca să ne putem împărtășii?
    ,,Însă întreaga Predanie a Bisericii învață că, dacă Tainele sunt izolate de treptele vieții duhovnicești, curățirea, luminarea și îndumnezeirea, ele nu-l pot ajuta pe om. Sfinții Părinți spun că dumnezeiasca Împărtășanie presupune nevoință și este legată de nevoință. Nevoința, așa cum am descris-o aici, precede și urmează dumnezeiasca Euharistie”. (Mitrop. Hierotheos Vlachos)
    Să vedem și ceea ce spune Sf Nicodim Aghioritul în Cuvântul 5 celor ce ,,se împotrivesc zicând că Sf Împărtășanie este lucru înfricoșat, de aceea și trebuie viață sfântă, desăvârșită și îngerească”.
    Încercați să nu mai despărțiți viața ascetică de cea liturgică și canonică. Ele sunt unitare. De aici apar, poate, polemicile: încercăm să explicăm numai dintr-un punct de vedere – liturgic, canonic sau duhovnicesc.
    Binecuvântați și mă iertați!

  7. @un ieromonah1

    Poate ca eu am nevoie sa subliniez accentul pe sfintire pentru ca am starea unui mirean. Si cred ca tot ca mirean stiu ca la inceput, ca novice este obligatorie impartasirea cea mai deasa posibila, permisa de duhovnicii la care poti ajunge, de preferinta mai multi, pentru ca atunci Sf Impartasanie se ia ca “LAPTE PENTRU PRUNCI” PRIN ICONOMIE, si de aceea pacatele oricat ar fi de mari se iarta LA BOTEZ, adica NU IN PRUNCIA FIZICA, ci cand pui in lucrare constient Botezul, adica iti asumi si incepi sa implinesti fagaduinta data de nasi : te lepezi de satana, te unesti cu Hristos. Pana atunci este lucrarea nasilor si a parintilor sa te creasca in har, daca stiu ce datorii au.

    Iar aceasta punere in lucrare a Botezului dureaza ani de zile, pana faci trecerea de la citirea rugaciunilor, la intelegerea lor, si la simtirea din inima spre a le spune ca de la tine; pana treci de la auzire la citirea Sfintei Scripturi, si la multele sensuri de talcuire – literala, alegorica, tipica, mistagogica, anagogica – si la credinta insuflata de aceste talcuiri, caci altfel iei in desert Cuvantul; pana treci de la participarea trupeasca la Liturghie la diferitele talcuiri ale ei, simbolica, mistagogica, contemplativa; pana treci in sfarsit de la faptele morale, ale Legii vechi ale celor zece porunci, la legea harului, a libertatii duhovnicesti, adica a faptelor de jertfa cerute de iubire.

    Abia apoi incepi sa iti intelegi nevrednicia si trebuie sa te impartasesti mai rar. Dar ca mirean, si nu ca preot sau monah, unde se asuma o misiune cu har special dat de Biserica, deci ca mirean nu ai cum sa iei impartasanie tot mai deasa pe masura ce cresti, pentru ca traiul in lume aduce ispite peste puteri si inevitabil o viata impartita, intre Domnul si familie, sau servici, sau prieteni lumesti etc., si nu poti ajunge la nepatimire, adica o continua curatie , care numai ea singura da unui mirean indrazneala unei cat mai dese impartasanii.

  8. Avem rugamintea, pe cat posibil, ca unii comentatori (inclusiv nepublicati) sa nu acapareze si sa ingroape discutia postand o avalansa de comentarii constand mai ales din citate, ci sa se mearga pe un fir argumentativ cat de cat logic, coerent, asteptandu-se si replicile celorlalti, eventual, si sa nu se ramifice subiectul in zeci de bucati, care sa-l faca imposibil de urmarit si de gestionat.

    Va multumim!

  9. Pr. Claudiu:
    Doar Cormiciaia slava are o formulare expresa in aceasta privinta. Dar nu stiu despre ce este vorba si e destul de timpurie (1787), apropo de vechime.

    Stiu ca sunt diferite interpretari ale canonistilor bizantini. Dar nu am gasit la ei o interpretare univoca. Mentionez doar cateva care mi s-au parut relevante.
    In cartea Diac. Ica se da un raspuns al lui Balsamon care zice expres dimpotriva: “suntem de parere ca toti credinciosii sa ramana adunati in biserica pana la (…) ultima rugaciune si impartasirea din anafura. (…) Dar nu-i constrangem din pricina violentarii constiintei”.

    Iar Zonara zice intre altele: “Părinţii au numit aici întoarcere a spatelui nu faptul de urî dumnezeiasca Împărtăşire şi faptul de a nu suporta din această pricină cuminecarea, ci faptul de a fugi de ele chipurile din evlavie şi ca din smerită-cugetare”. Căci cel ce se scârbeşte trebuie dat anatemei…”. E limpede ca accepta neimpartasirea din evlavie si smerenie, dar nu pe cea din falsa evlavie, care ascunde scarba.

    DAR canonul trebuie sa fie si este explicit. Motivul avut in vedere este a nu se face neoranduiala/dezordine prin iesirea inoportuna. Eu zic ca sensul direct viza stoparea dezordinii. Pot fi trase si concluzii indirecte, dar acelea indirecte nu sunt argumente solide si ele decurg din optica fiecaruia, sunt partinitoare.

  10. In lucrarea Sfantului Nicodim Aghioritul “Despre Sfanta Impartasanie” se arata foarte clar cum ca nu exista nici un motiv si nici o bariera ca un crestin sa se impartaseasca la fiecare Sfanta Liturghie. Sfantul Nicodim Ahioritul aduce ca argument raspunsul Sfintilor Parinti dinaintea lui referitor la acest subict, distrugand efectiv toate barierele psihologice care ar ingradi pe crestin fata de Sfanta Impartasanie. Aceasta lucrare monumentala o puteti gasi pe net la http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/sf_nicodim_aghioritul-deasa_impartasire.htm

    Cine citeste aceasta lucrare intelege care este gandirea Bisericii referitor la subiectul Impartasaniei.

  11. Administrator, eu cred ca materialul din Sfantul Nicodim Aghioritul este revelator pentru intraga discutie de aici. Va rog sa il parcurgeti. Nu cred ca in urma acestui material pe care l-am publicat in parte, sau macar link-ul la el ingreueaza firul discutiei. Din contra lamureste intru totul problema Impartasaniei. Cred, mai mult, ca ar trebui sa puneti intregul articol Sfantul nicodim Agioritul ” Despre deasa impartasire”

  12. Nu cumva STAREA BISERICII vazuta IN DUH de Batrani este cea care determina ca este FIRESC sa ne impartasim la 40 de zile? Adica Duhul Sfant care le descopera?

  13. S-a discutat foarte mult in lumea trăitorilor, a oamenilor de credinţă şi a duhovnicilor când sa te impartaşeşti. Unii spun că la patruzeci de zile. Dar nu timpul decide, ci pregătirea ta interioară, pentru că la un eveniment aşa de mare, ca să-L primeşti pe Dumnezeu, cu adevărat iţi trebuie o pregătire.

    Numărul acesta de patruzeci nu trebuie ignorat. Ce inseamnă numaidecât acest patruzeci? Dragă, mai intâi de toate, un timp ales de Dumnezeu, un timp suficient ca să te pregăteşti pentru marele eveniment ce are in vedere Veşnicia. Patruzeci de zile a durat potopul lui Noe. Patruzeci de zile a stat Moise in Muntele Sinai. Patruzeci de zile a postit MântuitoruI. Patruzeci de zile durează postul Crăciunului si Postul Paştelui. E un timp suficient ca să te pregătesti pentru marele eveniment care urmează, eveniment bisericesc, mântuitor. A patruzecea zi după zămislirea pruncului se formează inima. A patruzecea zi după moarte putrezeşte inima.

    Noi am rămas la patruzeci de zile intr-o formă traditională, care nu e atât de recomandată. Te împartaşeşti continuu cu Hristos, duhovniceşte, iar când te pregateşti şi printr-o postire… Nu numaidecât postirea este o condiţie. Nu o faci pentru că ţi s-a spus s-o faci, ci ca să te smerească trupeşte, să renunti la o serie întreagă de porniri spre rau: lăcomii, curvii, judecăţi. Posteşti cu procese, cu certuri, cu procurori şi cu avocaţi? Asta nu. Si atunci, impărtăşirea este in funcţie de curătirea inimii tale. […]

    Aşa cum am spus, impărtăşirea nu trebuie considerată după idei fixe, numaidecât deasă sau rară. Rară, pentru că e prea mare Dumnezeu, prea mare harul Său. Si iţi trebuie o pregătire. Dacă n-ai haină de nuntă…!? Păi, Scriptura spune că te leagă şi te dă afară. Deci trebuie să fii pregătit. Si dacă te impărtăşeşti foarte des, incepi, ca fiinţă omeneasca nerodată, neşlefuită, s-o iei ca un obicei, nu cu teamă şi frică de Dumnezeu. Dacă ai această teamă de Dumnezeu cu adevărat şi te gandeşti la importanţa acestui fapt, atunci eşti bun de împărtăşit mai des.

    Dar dacă o iei din obişnuinţă sau zilnic, cum am auzit ca se face in unele părţi, este o greşeală extrem de mare. Pentru că nu postirea în sine decide, dar ea este necesară, ca să te mai strujească niţel trupeşte. Trupul acesta trebuie să existe şi să implinească o serie de lucruri ale firii. Dar să fim impotriva exagerării lucrurilor. Si atunci e necesară postirea.

    Iarăşi e o primejdie mare, tocmai pentru ca-i foarte mare lucru – mai mare decât a te impărtăşi nu există nimic în viaţa cu Dumnezeu – să nu te impărtaşeşti. Intervine şi Impărtăşirea duhovnicească, cu: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!» Dar nu inlocuieşte impărtăşirea aceasta pipăită, simţită. Sfânta Impărtăşanie nu iartă pacatele. Sfânta Impărtăşanie desăvârşeşte. Iertarea pacatelor o primim in Taina Pocăinţei: «Te iert şi te dezleg…>> Deci nu se poate fără să mergi mai intâi la spovedanie, să primeşti dezlegarea păcatelor, pentru ca Sfânta Impărtăşanie poate să fie foc, să te ardă.

  14. Pr Claudiu:
    Pt ca nu v-a folosit prea mult “plagiatul” pe care l-ati comis din cauza mistificarilor continute in el, incerc sa lamuresc eu tema in masura cunostintelor pe care le am.
    In primul rand unii canonistii moderni (Pidalionul lui Zosima Tarala s.a.) considera ca din acest canon reiese necesitatea impartasirii la fiecare Liturghie, lucru fals.

    Iar canonistii vechi mentionati considera dimpotriva. Balsamon spune evident contrariul intr-o scriere separata citata de Diac. Ica: “nu-i constrangem sa se impartaseasca din pricina violentarii constiintei”. Iar ca si comentariu la canoanele 8 si 9 zice: “toti care nu raman pana la sfarsit, cand se face sfanta Impartasire de catre cei vrednici, sa fie indepartati” – deci nu e musai sa se impartaseasca ei – si: “a spune noi ca toti credinciosii laici si cei sfintiti (…) trebuie sa se impartaseasca in fiecare zi cu cele Sfinte nu e parerea canonului, nici nu e cu putinta sa se faca; de aceea spune si canonul 9 sa fie pedepsiti credinciosii care nu raman si nu a adaugat care nu se impartasesc”.

    Despre Zonara am scris mai sus ca nu zice de impartasirea obligatorie, iar Aristen nu are afirmatii concludente pe tema noastra. La prima vedere cel mai de incredere este Balsamon (ulterior patriarh de Antiohia) prin faptul ca este dupa ei ca timp si are la indemana si interpretarile lor. Dar toti au trait in acelasi veac XII, deci au aceeasi credibilitate istorica. Chiar daca in cartea Sf. Nicodim se spune invers.

    Cormiciaia slava este o colectie de canoane ruseasca si nu are mare relevanta. Am putea sa-i opunem Pravila cea Mare a lui Matei Basarab din 1652, care nu interpreteaza acest canon decat ca prezenta obligatorie pana la sfarsit la toate slujbele, nu doar la Liturghie (p. 172-173).

    Deci mult trambitata obligativitate impusa de la apostoli nu exista, ci este pura rescriere a istoriei prin interpretare tendentioasa. Pentru ca si canonul 8 pedepseste nu pe cel ce nu se impartaseste, ci pe cel ce se intoarce de la savarsitorul Liturghiei, dand de banuit ca ar avea o credinta subreda. Pentru ca neimpartasirea impreuna cu cineva era semn ca acela are o credinta nesanatoasa.

    Doar canonul 66 Trulan este mai greoi de inteles pentru ca recomanda impartasirea in saptamana luminata, s-ar intelege ca fara post. Dar porunceste sa nu participe crestinii la jocuri lumesti in aceste zile si recomanda: “a zăbovi credincioşii nelipsit în sfintele biserici cu psalmi şi cu laude, şi cu cântări duhovniceşti, veselindu-se şi serbând întru Hristos şi luând aminte la citirea dumnezeieştilor Scripturi şi desfătându-se cu Sfintele Taine…”. Deci nimeni nu poate obiecta ca nu ne putem desfata de Impartasanie fara post in aceste zile daca renuntam la alte petreceri lumesti si stam la slujbe, rugaciune, citiri sfinte. Cel ce se desfateaza nu o face din obligatie, ci din preaplinul inimii, deci nu se poate vorbi de obligativitatea impartasirii.

  15. Venind la probleme mai folositoare, cat priveste curatirea dinainte de Impartasanie, IN CONTEXTUL CELOR SPUSE PANA ACUM, trebuie remarcat ca cele trei trepte, curatire, luminare si desavarsire se inteleg in doua moduri, dupa cum am facut o referire si mai sus.
    Pe langa abandonarea credintei, care nu poate fi incadrabila, exista trei etape generale, pe care IPS Hierotheos le descrie in linii mari asa: etapa curatirii corespunde unei vieti de nevointa si lupta cu pacatul; etapa luminarii incepe de la dobandirea prima data in inima a harului Duhului; iar etapa desavarsirii nu are sfarsit si incepe de la ramanerea necontenita a harului in om (Psihoterapia ortodoxa).
    Iar Sf. Dionisie Areopagitul zice ca ingerii si oamenii au parte de cele trei etape succesiv, curatindu-se de nedesavarsirea lor, luminandu-se pe treapta pe care urca si apoi desavarsind-o(Ier. cer. X,3).
    Acuma Impartasania este pentru cei ce si-au curatit macar inima, daca nu si sufletul si trupul. Si asta nu inseamna ca dupa aceea nu se curateste, lumeneaza si desavarseste mai departe. Un duhovnic adevarat e necesar sa cunoasca aceste lucruri si sa nu le confunde.
    Nu intru in mai multe detalii teologice, ci vreau sa prezint mai concret cele spuse. Curatirea se face prin har, dar nu din Impartasanie, ci cel al Spovedaniei si al tuturor faptelor noastre bune izvorate din credinta. Caci si acestea sunt sfintite, dupa Sf. Iustin Popovici. Abia dupa o nevointa incordata se ajunge la rugaciunea inimii cu ajutorul harului. Sigur ca intoarcerea la impatimirea de pacate poate intina inima din nou si indeparteaza de Taine. Dar cel cu inima curatita are parte de luminari sporadice si se poate apropia cu folos. Nu este lipsit de pacate, dar inima luminata nu lasa mintea mult sub puterea pacatului, iar pacatele sale nu sunt de moarte.
    In termeni mai obisnuiti, doar cel ce a ajuns la umilinta inimii se cuvine sa se impartaseasca, ceilalti avand nevoie de certari si nevointe care sa le dezlege impietrirea. Iar pacatele de moarte sunt cele ce orbesc mintea. In acest sens, poate fi vorba si de mandrie, careia Dumnezeu ii sta impotriva, dar o mandrie cronica.
    Si as adauga ca pt cei necuratiti inca prezenta la slujbe ar trebui sa fie balsamul care se vrea a fi Impartasania.

  16. Si sper sa-mi inchei “pledoaria” mea cu cateva detalii legate de desimea impartasirii.
    In primul rand ar fi suficiente detalierile P. Filothei Zervakos.Dar e buna si practica la 40 de zile pt un ritm care sa nu creeze categorisiri nefiresti.
    Totusi, desimea nu se cuvine celui crud, ci celui tare. Caci mai are nevoie de nevointa si certare, nu de mangaierea care sa i se urce la cap si sa-l ameteasca. Pt ca pacatele sunt alungate nu de harul singur, fara efortul propriu, cum zice mai sus si P. Arsenie Papacioc. Ori trebuie exercitiu mult pt a deprinde aceasta lupta cu patimile. Abia cand sporeste mult, intervine cu folos desfatarea de Taine. Caci in toata vremea este necesara evalvia si frica sfanta de Dumnezeu si sa ne cunoastem masura.

    Desi sunt multe detalii ce ar putea fi dezvoltate, cu iertare pt prea multa monopolizare.

  17. Exista o regula in Molitfelnic care spune ca Neofitul trebuie sa se Impartaseasca cu Sfintele Taine, iar daca nu se va Impartasi si va muri asa, preotul care nu la impartasia a gresit de moarte.
    Ieromonah1 sunt deacord cu tot ceea ce spuneti, e nevoie de curatire de patimi, e novie de nevointa duhovniceasca, e nevoie de iluminare si desavarsire. Dar aceasta trebuie sa se aplice tuturor crestinilor, nu numai laicilor. Ar trebui ca si Sfintia Ta si a mea sa nu ne impartasim si deci, sa nu slujim decat la 40 de zile. Sau se presupune ca noi am ajuns la desavarsire?? Sa nu fie!

  18. Pingback: Sfantul Simeon Noul Teolog: SA NU NE IMPARTASIM FARA LACRIMI SI FARA STRAPUNGEREA INIMII! Sa nu ne cautam scuze, sa nu ne amagim… -
  19. @Pr Timotei
    Cred ca stii si Sfintia Ta cum este sa slujesti cu constiinta neimpacata. Ce sa mai zic de mustrarea pt celelalte indatoriri preotesti? Dar trebuinta de a sluji Sfanta Litrughie pt oameni este imperioasa. Avand in vedere si harul preotiei primit la hirotonie, cred ca este o alta situatie fata de mireni. Chiar si asa, cred ca ne vom mantui foarte, foarte greu. Practic pt a fi preot se cere o anumita stare duhovniceasca, cum am mai spus. Nu doar sa te impartasesti, dar sa si savarsesti Sfanta Jertfa, sa si predici… Plus ca preotul trebuie sa se pregateasca in plus, nu doar rugaciunile de impartasire.
    Trierea candidatilor la preotie revine in seama episcopilor. Macar impedimente de la preotie sa nu aiba. Sau macar sa nu invete pe altii stricand poruncile Domnului ca sa nu ajunga prea mic, adica lepadat in imparatia cerurilor. Este o sminteala halul in care a ajuns preotimea. Macar sa nu intarim randurile celor nevrednici.

  20. Imi pare rau, dar Parintii spun ca nu exista nici o vrednicie in plus a preotului fata de mireni la Sfanta Impartasanie, au datoria sa faca aceeas pregatire si unii si ceilalti. Sfanta Liturghie si Hirotonia nu curata pacatele preotului, doar daca se spovedeste curat si face pocainta, canon, etc, la fel ca orice alt crestin botezat. Sa nu uitam ca orice crestin face parte din “preotia imparateasca, neam sfant”. Faptul ca slujeste nu ii ofera absolut nici o vrednicie. Cine afirma altfel se opune invataturii Sfintilor Parinti. Lipsa impedimentelor nu il face vrednic sa se impartaseasca, mai ales ca exista mireni muuuult mai ascetici decat preotul si muuult mai rugatori. Si preotul cu obraznicie nu ii lasa sa se impartaseasca macar in fiecare duminica.
    Ce este aceasta decat fariseism si ideea gresita ca preotul ar avea o vrednicie doar prin faptul ca e preot, ceea ce este de-a dreptul EREZIE!

  21. @ pr. Timotei:

    Erezie inseamna sa negam insemnatatea tainei preotiei, doar ca sa scuzam si sa indreptatim comportamentul preotilor care nu mai au, astazi, in marea majoritate, aceeasi dispozitie sa si traiasca la masura chemarii lor, desi nimeni nu i-a obligat (cu rare exceptii) sa se faca preoti. Atunci inseamna ca hirotonia e cam degeaba, e nimica toata, un fleac, ceva nefolositor, de vreme ce si un mirean poate sa fie la fel de bine “preot” (“preotia imparateasca” e totusi altceva si nu are a face cu savarsirea Sfintei Liturghii, CEA MAI MARE DEMNITATE DE PE PAMANT data NUMAI preotilor investiti astfel prin TAINA HIROTONIEI!) si nu are nimic mai putin decat acela. Nu vorbim aici de virtutile personale, de harismele personale, ci vorbim de har si rang. Pe care cine le neaga cade, inevitabil, in PROTESTANTISM sau in “SOCIALISM” CRESTIN. De la care curente si provine EREZIA egalitarista, “revolutionara” a anularii diferentelor intre clerici si popor. De aici si pana la rebeliunile feministelor “ortodoxe” dornice sa intre in altar si sa fie si ele preoti, nu mai e decat un mic pas. Deocamdata nu-si mai acopera capul si ajung sa predice, unele dintre ele…Mai e timp.

    Preotul, fara sa pretinda ca este CA OM ceva mare, trebuie, in acelasi timp, sa se lupte din rasputeri sa fie in stare sa se ridice la inaltimea uriasei sale CHEMARI CERESTI DE PREOT AL NOULUI LEGAMANT – desigur, atata cat ii este cu putinta unui muritor neputincios si alunecos catre pacat…dar nu mai putin. Totusi un mirean nu a fost investit cu acelasi har si nu patrunde in Sfantul Altar pentru a savarsi cele mai dumnezeiesti slujiri posibile pe pamant! Nu oricine poate sluji si savarsi Taina infricosata a Sfintei Jertfe de pe Sfantul Altar. Iar daca preotul nu e in stare sa duca asta, e lesne de inteles ca nu e vrednic nici sa se impartaseasca din Taine. E o relatie indisolubila. Acum insa se merge pe ‘minima rezistenta” si pe coborarea standardelor prin asigurarea unei formalitati a slujirii si impartasirii si pana la… sofismul pur: daca tot nu suntem noi vrednici (daca tot suntem nevolnici, ar fi zis Sf Simeon) atunci…. macar sa dam Sfintele la fel de usor si mirenilor, ca sa nu fim, vezi Doamne, ipocriti. Pai atunci… sa intre la fel de usor si ei in Altar, fara consacrare, daca unii dintre ei macar sunt muuuult mai buni decat noi? 🙁 Si daca ne osandim noi, de ce sa nu se osandeasca si ei, primind la fel de usuratic si fara cine stie ce conditii sau exigenta (realitatea asta este!), ca pe ceva foarte obisnuit si banal, Sfintele ce se dau… sfintilor.

    Solutia, desigur, nu este abtinerea continua pe motiv nu suntem sfinti, dar nu este nici profanarea Tainei prin aplicarea uneui retetar universal, impersonal, iresponsabil si la fel de INTERZIS de Sfintii Parinti (citati chiar aici); solutia nu poate fi decat dreapta socoteala si… sporirea, iar nu diminuarea exigentelor si a pregatirii pentru toti.

    Acum realitatea este ca imensa majoritate a celor care sunt FIXATI (unii pana la obsesie, fara sa mai vorbeasca despre nimic altceva) pe “foarte-deasa impartasire” si “obligatorie pentru [aproape] toti” nu vorbesc (din proprie initiativa, in orice caz) catusi de putin si despre exigente si pregatire, despre CONDITII, despre pocainta si plans, despre schimbarea vietii si renuntarea la iubirea celor lumesti. Si asta se vede prea bine si pe “teren”… Prea multi se impartasesc nepasator si inconstient, ca si cum se miruiesc, cam in dorul lelii, si fara sa-si schimbe cu nimic viata. Fara macar sa se preocupe de asta. Ca si cum “harul” lucreaza in ei automat si magic, fara ca ei sa faca mai nimic. Or, despre asta nu are nimeni nimic de spus, de propovaduit, desi cu asta trebuie inceput si asta trebuie strigat cat mai cu putere azi. Pocainta sincera ne lipseste, nu altceva… Dupa aceea abia putem sa ajungem singuri si sa INFOMETAM dupa Hristos.

    Ca dovada cate comentarii se aduna la postarile care trateaza ADEVARATELE boli ale crestinilor (si preotilor) de azi – nu intereseaza pe nimeni, fiindca ‘ard’ si ‘ustura’ pe majoritatea:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/08/25/predici-audio-tanarul-bogat-sihastria-putnei-parintele-nectarie-damaschin-holbea/

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/08/26/dumnezeu-campanie-electorala-lingusire-compromis-pr-constantin-sturzu-ioan-valentin-istrati-ips-nicolae-america-bani-bogatie-biserica-club-idolatrie/

  22. Pingback: TAINA EUHARISTIEI – “CUTIT CU DOUA TAISURI”. Spovedania este strans legata de Sfanta Impartasanie. SPOVEDANIA OMULUI LAUNTRIC din “Pelerinul Rus” -
  23. Pingback: INSELARI SUBTILE, DAR MORTALE IN VIATA DUHOVNICEASCA: Cum poate fi confundat harul cu stari sufletesti in Rugaciunea lui Iisus? Poate ajunge chiar impartasirea sa hraneasca ratacirile noastre, cand uitam scopul Sfintelor Taine? -
  24. Pingback: Ce trebuie sa facem INAINTE SI DUPA IMPARTASIRE?/ Invidie si DUPLICITATE/ Pr. Dan Damaschin despre URMARILE TRAGICE ALE AVORTULUI, CONTRACEPTIE si CRUCEA DE MAMA/ IPS Ierotheos Vlachos – interviu despre episcopi, sminteli, secularizare si clericii c
  25. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR (13 nov.) – merinde necesare pe calea cea stramta, candele fierbinti pentru incalzirea si luminarea sufletelor: “Prin comoditate sa nu se astepte cineva sa vada cerul” -
  26. Pingback: SFANTUL IOAN GURA DE AUR, PASTORUL CEL BUN “CARE A FACUT DIN IUBIRE INSASI VIATA SI CRUCEA LUI”. Predica Parintelui Hrisostom de la Putna (audio) -
  27. Pingback: Sfantul Gheorghe de la Cernica si Parintele Cleopa – RANDUIELI DE IMPARTASIRE PENTRU CALUGARI SI MIRENI -
  28. Pingback: SFANTUL IOAN DAMASCHIN. Din viata si invataturile sale duhovnicesti. DREAPTA SOCOTEALA, SMERENIE, ASCULTARE: “Dumnezeu nu cauta la binele ce se face si PARE ca e bine, ci la scopul pentru care se face” -
  29. Pingback: PARINTELE PAISIE OLARU SI SPOVEDANIA. Taina duhovniciei roditoare. “Marturisirea sa fie mai deasa decat impartasirea” -
  30. Pingback: PARINTELE VALENTIN MORDASOV, DUHOVNICUL DE LA PSKOV: “Cine se impartaseste fara pre­gatire si fara o stare sufleteasca potrivita…” -

Comentariile sunt inchise.

Formular comentarii

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate