IMPARTASANIA – DES SAU RAR? IN CE CONDITII? Cuvantul Sfintilor Parinti: “Cei care sunt intru nepocainta, sa nu indrazneasca!”
Va recomandam si:
Cuvânt al Sfântului Ioan Damaschin, despre împărtăşirea cu Trupul lui Hristos
Pe mulţi îi vedem primind Trupul lui Hristos fără pregătire, din obicei, iar nu aşa precum se cade, după lege, a-L primi, în Sfântul post şi în ziua de Paşti, cu gândul şi cu mintea curată. Că se cade să păzim Sfântul post întru nevinovăţie şi să ne curăţim cugetul, şi aşa, să ne împărtăşim. Pentru că, cel necurat nu este vrednic să primească, de pe Sfânta Masă, Trupul lui Hristos.
Să înţelegi, dar, că, cei de demult, care se împărtăşeau Jertfelor, de multă frică aveau trebuinţă şi se curăţeau mai întâi. Iar tu primeşti, cu spurcate mâini şi buze, fără de nici o frică, Trupul şi Sîngele lui Hristos, pe Cel de Care îngerii se cutremură. Vremea o aştepţi, dar osteneala o treci cu vederea. Pe împăratul cel pământesc nu îndrăzneşti să-l săruţi cu buze necurate, pentru că de ocară îi este lui acest lucru. Apoi, leneşule, oare, cum poţi să săruţi, aşa, pe Împăratul Ceresc?
Au nu auzi, pe propovăduitorul Ceresc, zicând: “Cei chemaţi, ieşiţi şi cei care sunt întru nepocăinţă, să nu îndrăznească!” Drept aceea, mulţi primesc această dumnezeiască Jertfă, o dată pe an, iar unii de două ori, iar alţii, de multe ori. Dar cuvântul nostru nu este numai către aceştia din urmă, ci şi către cei ce stau în pustie, fiindcă aceştia o dată pe an se împărtăşesc, iar, de multe ori, şi după doi ani. Atunci, dar, în care chip să se primească sfânta Jertfă? Oare, ca cei care, o dată pe an sau mai rar, se împărtăşesc, sau ca acei ce de multe ori primesc Trupul şi Sângele lui Hristos? Ci, aşa să ştiţi, că aceia ce au cugetul curat şi dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt aşa, atunci, niciodată să nu se împărtăşească. Dar, oare, pentru ce? Pentru că, spre Judecata lor, o primesc, şi spre osândă şi spre pedeapsă şi chin. Căci cela ce va mânca Pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de Trupul şi de Sângele Domnului. Pentru aceea, şi preotul, mai înainte rosteşte: “Sfintele sfinţilor, de este, adică cineva dezlegat de păcate, să se apropie, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă, cu nădejde şi cu dragoste“.
sursa: Proloagele
***
Sfantul Ioan Hrisostomul citat de Sfantul Nicodim Aghioritul si Neofit Kavsokalivitul:
Iar dacă se împărtăşesc fiind păcătoşi, apoi nu trebuie să se împărtăşească nici la patruzeci de zile, şi nici o dată pe an, precum zice Ioan Gură de Aur:
“Aşa cum cel ce are conştiinţa curată trebuie să se împărtăşească în fiecare zi, tot aşa şi cel aflat în păcate şi nepocăit nu-i este de folos nici în sărbătoare să se împărtăşească. Căci dacă ne împărtăşim cu nevrednicie, chiar dacă şi numai odată pe an ne-am împărtăşi, nu ne eliberăm de păcate prin aceasta, ci mai ales mai mult ne osândim, Pentru că nici atunci nu ne împărtăşim curat. De aceea vă rog pe toţi, nu vă împărtăşiţi simplu, aşa cum s-ar întâmpla, pentru că este sărbătoare. Nu!”
Si iarăşi în alt loc zice tot el:
“Deoarece nici preoţii nu cunosc pe toţi păcătoşii care se împărtăşesc cu nevrednicie, Dumnezeu de multe ori îi descopera şi îi predă ca să fie pedepsiţi de satana. Deoarece când se întâmplă oamenilor boli, necazuri, calamităţi şi nenorociri şi alte asemenea rele, din această pricină vin, pentru că se împărtăşesc cu nevrednicie. Si aceste pe care le-am zis, le arată Pavel zicând: De aceea adică, Pentru că se împărtăşesc cu nevrednicie, sunt mulţi bolnavi şi mulţi mor. Si cum, îmi răspundeţi, Pentru că ne împărtăşim numai odată pe an? Dar aci este răul că nu vă gândiţi la vrednicia împărtăşaniei, la curăţia sufletului, ci o socotiţi la lungimea vremii şi aceasta o socotiţi că este evlavie, adică a nu se împărtăşi cineva des, si nu ştii că şi numai odată pe an dacă te împărtăşeşti cu nevrednicie îţi vatămi sufletul şi dacă te împărtăşeşti cu vrednicie, des, te foloseşti.
Nu este îndrăzneală şi obrăznicie a se împărtăşi cineva des, ci împărtăşirea cu nevrednicie, chiar dacă şi numai odată pe an. Iar noi suntem atât de ticăloşi şi nepricepuţi că tot anul facem păcate şi nu ne străduim să ne curăţim de ele şi socotim că este de ajuns pentru curăţirea noastră să nu ne împărtăşim des şi să îndrăznim cu ocară împotriva Trupului lui Hristos. Să ne gândim că cei ce au răstignit pe Hristos, numai o singură dată L-au răstignit; şi pentru că numai o dată L-au răstignit, au făcut un păcat mai mic? Si Iuda numai odată L-a vândut, şi pentru aceasta nu s-a osândit? Nu este aşa, nu!
Pentru ce dar să folosim sfânta Împărtăşanie cu măsurarea vremii? Timpul cel mai bun pentru a ne împărtăşi este conştiinţa curată”.
Si iarăşi zice:
“Pe care deci să-i iubim? Pe cei care se împărtăşesc numai odată pe an? Sau pe cei ce se împărtăşesc de multe ori? Sau pe cei ce se împărtăşesc de puţine ori? Nu! Nu lăudăm nici pe cei ce se împărtăşesc o singură dată, nici pe acei ce se împărtăşesc de multe ori, nici pe acei care se împărtăşesc de puţine ori, ci lăudăm pe cei ce se împărtăşesc cu conştiinţă curată, cu inimă curată, cu petrecerea şi viaţa neosândită; cei ce sunt astfel, totdeauna se împărtăşească; cei ce ce nu sunt aşa, nici odată pe an nu sunt vrednici să se împărtăşească. Si din ce pricină? Pentru că se împărtăşesc spre osândirea lor, spre iad şi chinuri”.
Sursa: DEASA IMPARTASIRE CU PREACURATELE LUI HRISTOS TAINE
PARINTELE CLEOPA DESPRE ÎMPĂRTĂŞIREA RARĂ ŞI DEASĂ
Credinciosul: Părinte, dar cum stau lucrurile cu cei ce zic că noi, creştinii, trebuie neapărat să ne împărtăşim mai des cu Sfintele Taine?
Preotul: E bine ca un creştin să se împărtăşească mai des, dar cu pregătirea cuvenită unei asemenea Sfinte şi înfricoşate Taine. Ca să ne dăm seama de primejdia ce aşteaptă pe cei ce vor a se împărtăşi fără pregătirea cuvenită, să ascultăm cuvintele Sfântului şi marelui Apostol Pavel, care, în această privinţă, spune aşa:
Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din Pâine şi din pahar să bea; că cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11, 28-29).
Iar cât priveşte deasa sau rara împărtăşire cu Sfintele Taine, să ascultăm pe marele dascăl al lumii, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, care în această privinţă ne vorbeşte aşa:
„Mulţi, cu Tainele acestea o dată într-un an se împărtăşesc, alţii de două ori, iar alţii de mai multe ori. Deci către toţi ne este nouă cuvântul, nu numai către cei de aici, ci şi către cei ce şed în pustie (pustnicii). Că aceia o dată în an se împărtăşesc, iar de multe ori după doi ani”. Apoi zice: „Nici cei ce o dată, nici cei ce de multe ori, nici cei ce de puţine ori, ci cei ce cu ştiinţa gândului curată, cei ce cu inima curată, cei ce au viaţă neprihănită. Cei ce sunt întru acest fel, totdeauna să se apropie; iar cei ce nu sunt întru acest fel, nici măcar odată. Pentru ce? Pentru că îşi iau judecată, osândă, muncă şi pedeapsă”.
Iar în alt loc zice:
„Nu sărbătoarea Naşterii sau a Botezului Domnului, nici cele patruzeci de zile (Postul Mare) fac vrednici pe creştini a se apropia de împărtăşirea cu Preacuratele Taine, ci lămurirea şi curăţia sufletului. Cu aceasta, totdeauna apropie-te; fără aceasta, niciodată”.
Apoi, arătând acest sfânt părinte cât de mare este primejdia preotului ce dă Sfintele Taine celor nevrednici – când va şti nevrednicia lor –, zice aşa:
„Nu da sabie în loc de hrană, că nu mică muncă zace asupra voastră dacă, ştiind pe cineva nevrednic, îi veţi îngădui să se împărtăşească de masa aceasta”.
Apoi zice:
„Sângele lui Hristos din mâna voastră se va cere”.
Apoi arătând cât de mult ţinea el la darea cu grijă a Prea Curatelor Taine ale lui Hristos, zice:
„Măcar voievod de ar fi, măcar eparh, măcar cel încununat cu coroană, dacă se apropie cu nevrednicie, opreşte-l, … căci mai rău decât cel îndrăcit este cel ce se apropie cu nevrednicie”. „Teme-te de Dumnezeu, nu de om! Iar de te vei teme de om, şi de Dumnezeu vei râde. Iar dacă te vei teme de Dumnezeu, şi oamenilor vei fi întru cinste. Iar dacă tu nu îndrăzneşti să-l opreşti, adu-l la mine. Nu voi îngădui să se facă aceasta. Mai degrabă de suflet mă voi despărţi, decât a da Sângele Stăpânesc celor nevrednici. Tot sângele meu îl voi vărsa, mai înainte decât voi da Sânge atât de înfricoşat, căruia nu I se cuvine. Dar dacă mult cercetând pe cineva, vedem că n-a ştiut pe cel rău, nu este lui nici o vină”.
Şi iarăşi, în alt cuvânt al său, zice:
„Când aveţi a vă apropia de masa aceasta înfricoşătoare şi dumnezeiască şi de Sfintele Taine, să faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune”.
Apoi, arătând cine este vrednic a se apropia de Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos, zice aşa:
„Când auzi zicându-se «Sfintele Sfinţilor» să ştii că aceasta înseamnă că dacă nu este cineva sfânt, să nu se apropie; nu numai curat de păcate, că pe cel sfânt nu numai izbăvirea de păcate îl face astfel, ci venirea de faţă a Duhului Sfânt şi bogăţia faptelor bune”.
Credinciosul: Dar cum trebuie să se pregătească cineva pentru a primi Sfintele şi Dumnezeieştile Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului?
Preotul: Oricine voieşte a se apropia de împărtăşirea Sfintelor şi Dumnezeieştilor Taine este dator mai înainte să fie spovedit cu de-amănuntul de păcatele sale şi, dacă îi va da voie duhovnicul său, să se împărtăşească. Apoi să se împace cu toţi, să-şi citească toată pravila (rugăciunile după rânduiala pusă în Ceaslov) şi să petreacă cu grijă sfântă, cu post şi înfrânare, atât înainte de Sfânta Împărtăşanie, cît şi după ce o va primi. Acest lucru îl arată iarăşi Sfântul Ioan Gură de Aur:
„Iar tu, mai înainte de a te împărtăşi, posteşte, ca să te arăţi vrednic de Împărtăşire; iar după ce te-ai împărtăşit, să sporeşti înfrânarea, pentru ca nu pe toate să le prăpădeşti, măcar că nu este acelaşi lucru să fii treaz înainte de a te împărtăşi şi după ce te-ai împărtăşit; căci trebuie să păzeşti înfrânarea întru amândouă, dar mai vârtos după ce ai primit pe Mirele; mai înainte (trebuie a păzi trezvia şi înfrânarea), ca să te faci vrednic a-L primi, iar mai pe urmă, ca să te arăţi vrednic de cele ce ai primit”.
Aşadar, frate, înţelege că pregătirea cu evlavie şi sârguinţă ne este cerută şi înainte de a ne împărtăşi cu Sfintele şi Preacuratele Taine şi după ce le-am primit, deoarece mai ales întru această vreme caută diavolul să ne ispitească şi să ne jefuiască de bogăţia cea duhovnicească pe care am primit-o prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.
Credinciosul: Dar cum poate cineva să se pregătească pentru împărtăşirea cu o Taină ca aceasta, adică să primească prin împărtăşire Trupul şi Sângele Domnului, şi cine poate face vreodată acest lucru?
Preotul: Da, cu adevărat, nimeni din oameni nu poate să pretindă că s-a pregătit vreodată cât trebuie pentru primirea Înfricoşatelor Taine ale Trupului şi Sângelui Domnului, dar nici nu trebuie să cadă în deznădejde şi neglijenţă, din pricina acestei nevrednicii. Noi suntem datori să ne pregătim după puterea noastră, iar pe cele ce nu putem a le împlini, să le lăsăm pe seama milei şi îndurării lui Dumnezeu, Care n-a venit să cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă şi Care ştie totdeauna şi neştiinţa şi neputinţa noastră. Acest lucru îl ştim tot de la dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur:
„Nu trebuieşte nici să le lăsăm pe toate în seama lui Dumnezeu şi să dormim, nici silindu-ne să socotim că prin ostenelile noastre pe toate le isprăvim, căci Dumnezeu nu voieşte ca noi să dormim, socotind că pe toate le lucrează El, nici nu voieşte să ne mândrim că noi le facem pe toate”.
Credinciosul: Oare şi preoţii trebuie să aibă mare pregătire când slujesc Sfânta Liturghie, ca şi creştinii care se pregătesc pentru Sfânta Împărtăşanie?
Preotul: Cu adevărat, mare pregătire trebuie sa aibă creştinii care vin la Sfânta Împărtăşanie, dar mult mai mare pregătire trebuie să aibă preotul, care nu numai că se împărtăşeşte cu Sfintele Taine, ci şi jertfeşte pe Hristos la Sfânta Liturghie. Acest adevăr înţelegându-l, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, zice:
„Mai curată decât razele soarelui trebuie să fie mâna aceea care taie acest Trup, gura
care se umple de foc duhovnicesc, limba care se roşeşte cu sânge prea înfricoşător”.
Apoi zice:
„Ia seama cu ce cinste te-ai cinstit, de ce masă te îndulceşti: de Cel de care îngerii se cutremură văzându-L şi nici nu îndrăznesc să privească fără frică la raza ce iese de acolo. Cu aceasta noi ne hrănim, cu aceasta ne frământăm şi ne-am făcut noi ai lui Hristos, un trup şi o carne. Cel ce va grăi puterile Domnului, auzite va face toate laudele Lui (Ps. 105, 2). Care păstor îşi hrăneşte oile cu propriile sale mădulare?”
Credinciosul: Dar dacă cineva este bolnav, bătrân şi neputincios şi este sărac, neavând ce da milostenie, cum poate unul ca acesta să se pregătească pentru împărtăşirea cu Sfintele şi Preacuratele Taine ale lui Hristos?
Preotul: Ascultă, frate; Preabunul, Preaînduratul, Preamilostivul şi Atotştiutorul Dumnezeu nu cere de la om cele ce sunt peste puterea lui. Aşadar, de la cel bolnav şi neputincios El nu cere post, privegheri, metanii şi altele de acest fel pentru a se putea împărtăşi cu Sfintele Taine; nici de la cel sărac nu pretinde milostenie, ci numai trei lucruri:
1) spovedanie curată şi împăcare cu toţi;
2) smerenie a inimii, cu umilinţă;
3) rugăciune de mulţumire, adică să se roage în toată vremea lui Dumnezeu şi să-I mulţumească pentru boala, suferinţa, neputinţa şi sărăcia ce i s-au dat, căci atât sărăcia, cât şi boala şi suferinţa smeresc inima omului. Inima înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 18).
Credinciosul: Dar dacă cel bolnav nu poate citi rugăciuni multe, cum poate el să se pregătească pentru Sfânta Împărtăşanie?
Preotul: În rugăciuni nu este nevoie de cuvinte multe, precum a zis Domnul (Matei 6, 7); suferindul să spună cu smerenie «Tatăl nostru», «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul», iar către Maica Domnului: «Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-mă», precum şi alte rugăciuni scurte ca: «Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta» (Psalm 50). Iar dacă nu poate citi când are a se împărtăşi cu Sfintele şi Preacuratele Taine să roage pe cineva să-i citească rugăciunile de împărtăşire, iar el să le asculte cu evlavie.
Iată, frate, că la cele ce m-ai întrebat ţi-am răspuns, cu ajutorul Domnului, cât mai pe scurt. Să dea Domnul să le ţii minte, spre folosul frăţiei tale şi al altora, cărora vei voi să le spui. Şi mai presus de toate, să ne rugăm Preabunului Dumnezeu să ne ajute cu mila şi cu darul Său, ca să izbutim a face cele ce am vorbit împreună, spre folosul sufletelor noastre.
sursa: Siteul dedicat Parintelui Cleopa
Legaturi:
- Cuviosul Paisie Aghioritul: TAINELE CRESTINE SI LUCRARILE MAGICE
- Parintele Calciu despre DEASA IMPARTASANIE FARA SPOVEDANIE si “CERBERII POTIRULUI”
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre SFANTA LITURGHIE, IMPARTASIRE si pomenirea la PROSCOMIDIE
- CRIZA VIETII DUHOVNICESTI A CREDINCIOSILOR “PRACTICANTI” si PERICOLUL BANALIZARII CELOR SFINTE. Urgenta iesirii din inertie, a retrezirii la pocainta adevarata, la nevointa si lucrarea launtrica
- FRANGEREA INIMII PENTRU PACATE SI HOTARAREA DE A RENUNTA LA ELE – conditiile esentiale ale pregatirii de Impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului
- MILUIESTE-MA, DUMNEZEULE, MILUIESTE-MA … Omilii ale Sf. Teofan Zavoratul in Miercurea Curata despre ce inseamna sa facem pocainta si cum sa ne pregatim cum se cuvine pentru Sfanta Impartasanie?
- Intre constiinta adanca a pacatului si Iubirea “nebuna” a lui Dumnezeu. PS MARC NEMTEANUL despre PREGATIREA DE IMPARTASANIE SI SPOVEDANIA DEASA
- MITROPOLITUL IEROTEI VLACHOS: Despre impartasania deasa, rugaciunea inimii, psihoterapia ortodoxa si pr. Ioannis Romanidis
- Parintele Dionisie Ignat de la Colciu despre SPOVEDANIE SI IMPARTASANIE (plus audio si video)
- Parintele Gheorghe Calciu: “SPOVEDITI-VA SI IMPARTASITI-VA, NU E NIMIC MAI INALT IN LUMEA ACEASTA!”
- STIM SI CONSTIENTIZAM CE SE INTAMPLA IN SFANTA LITURGHIE? CU CE SI CUM NE IMPARTASIM? Cuvinte trezitoare ale Sf. Ioan de Kronstadt (2)
Categorii
"Concentrate" duhovnicesti, Deasa impartasire, Impartasania, Parintele Cleopa, Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut, Sfantul Ioan Gura de Aur, Sfinti Parinti, Spovedanie si Impartasanie (Sfintele Taine), Taina SpovedanieiEtichete (taguri)
impartasanie, impartasire, impartasire cu nevrednicie, impartasire deasa, impartasire spre osanda, Ioan Damaschin, obisnuinta, oprirea de la impartasire, osteneala, Parintele Cleopa, pocainta, postire, pregatire pentru impartasire, sarbatoare, Sf. Ioan Gura de Aur, sfanta impartasanie, Sfantul Nicodim Aghioritul, Sfintele Taine, spovedanie, Trupul si Sangele lui HristosArticolul urmator/anterior
Comentarii
83 Commentarii la “IMPARTASANIA – DES SAU RAR? IN CE CONDITII? Cuvantul Sfintilor Parinti: “Cei care sunt intru nepocainta, sa nu indrazneasca!””
<< Pagina 1 / 3 >> VEZI COMENTARII MAI NOI
Comentariile sunt inchise.
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Preiau aceasta fraza din textul Sfantului Ioan Damaschin care nu este cu nimic in contradictie cu Canonul 9 Apostolic preluat de Sinodul Ecumenic Trulan:
“aceia ce au cugetul curat şi dezlegare de la duhovnic, unii ca aceia de-a pururea să se apropie. Iar, de nu sunt aşa, atunci, niciodată să nu se împărtăşească. Dar, oare, pentru ce? Pentru că, spre Judecata lor, o primesc, şi spre osândă şi spre pedeapsă şi chin. Căci cela ce va mânca Pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi de Trupul şi de Sângele Domnului. Pentru aceea, şi preotul, mai înainte rosteşte: “Sfintele sfinţilor, de este, adică cineva dezlegat de păcate, să se apropie, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă, cu nădejde şi cu dragoste“.!”
Bineinteles ca datorita faptului ca unii crestini se apropiau de Sfantul Potir cu pacate grele, din obisnuinta, fara nici un fel de schimbare a mintii (metanoia) fara a avea un duhovnic, era necesara aceasta oprire si triere. Dar baza este canonul 9 Apostolic si Canonul Trulan care arata clar ca starea crestinului trebuie sa fie de impartasire continua cu Trupul si Sangele Domnului. Cei opriti de la Sfanta Impartasanie de duhovnic fiind afurisiti, iesiti din Biserica, Sfantii Parinti identificand Impartasirea cu starea in Biserica. De aceea la “cei chemati iesiti” aceea trebuiau sa iasa din Biserica.
CANONUL 9 APOSTOLIC PRELUAT DE SINODUL ECUMENIC 5-6 – DECI CANON UNIVERSAL VALABIL IN BISERICA ORTODOXA SPUNE:
“Canon 9 Apostolic— Despre Impartasire
Toti credinciosii care intra in Biserica si aud Scripturile dar nu raman la Sfanta Euharistie ca sa se impartaseasca TREBUIE SA SE AFURISEASCA!
Canonul 66 Trulan Din Sfant azi a Invierii in toata Saptamana Luminata, credinciosii se cuvine a fi nelipsiti de la Sfanta Euharistie si impartasindu-se in toate aceste zile cu Sfintele TaineCa asa in veci vom fi inaltati impreuna cu Hristos.”
Cel afurisit prin oprirea de la Sfanta Impartasanie este desigur pazit de ingeri, este sub canon, primeste Harul pocaintei pentru a reveni in Biserica, dar el se afla acum sub canon inafara Bisericii.
Exista mai multe stadii ale pocaintei: prima era parasirea Bisericii la “cei chemati iesiti” a doua era starea in pridvor si cersirea de rugaciune iar ultima stare era ramanera impreuna cu credinciosii dar fara a se impartasi, dar aceasta numai la cei canonisiti de duhovnic, nu la cei care nu au pacate oritoare de Sfanta Impartasanie. Nu ne impartasim pentru vrednicie, dupa cum vedeti canonul Trulan obliga pe toti crestinii ca cele 7 zile a Saptamanii Luminate sa se Impartaseasca, desi e dezlegare la carne, oua branza lapte. Deci se vede clar ca nu postul sau alta forma de asceza ne da noua dreptul de a ne impartasi, ci aceste forme doar ne ajuta in lupta noastra cu patimile.
Un preot ortodox, un adevarat Parinte pentru fiii sai duhovnicesti mi-a spus: nu Impartasania mantuieste, ci pocainta.
@Pr. Timotei
O cercetare docta a credintei nu ma multumeste defel. Toate Tainele Bisericii sunt pentru preschimbarea sufletului. Daca Sfintia Voasta va impartasiti si impartasiti pe altii pt ca asa spun canoanele, atunci ce sa mai vorbim?
Randuiala din Tipicul Sf. Sava prevede o saptamana de post inainte de Impartasanie. Sf. Teofan Zavoratul zice si el de post, Sf. Ioan Gura de Aur da marturie ca pt asta au fost instituite paresimile. Sf. Simeon Noul Teolog vorbeste de post inainte de Impartasanie. Oare suntem surzi? Suntem masini de aplicat canoane sau suflete, inimi care vibreaza la suflarea Duhului (sau inca nu vibreaza)?
Cum puteti afirma ca penitentii sunt inafara Bisericii, dar sub ocrotirea Bisericii? Biserica este formata doar din cei ce se mantuiesc? Stara in pridvor nu arata limpede ca face parte din Biserica, dar nu participa la Taina? Faptul ca a primit canon si a fost iertat ce arata decat ca este primit de Dumnezeu? Trebuie facuta diferenta intre Biserica si slujba (biserica). Una este sa fii exclus din Biserica, sa fii anatema, si alta de la slujba (afurisanie).
Acuma, cum bine ati observat, ce vrea sa spuna canonul care sileste pe toti sa participe la Liturghie? Energumenii ce fac? Evident ca nu se refera si la ei. Eu cred ca este un indemn general la o viata liturgica, nu doar morala fara biserica. Dar asta nu inseamna sa dam in extrema biserica fara morala.
Dar trebuie precizat ca vorbim despre un curent general, particularizat, dar nu la nivel personal, caci in practica intervin felurite situatii care rastoarna ordinea generala, dar nu o anuleaza.
Datorită unor confuzii, se pare că dilogul pe acestă temă, în loc să fie ziditor, este, pe alocuri, păgubitor. De aceea, e bine să precizăm că atunci când vorbim de împărtăşirea deasă/continuă, nu ne referim la un curent, o modă, ci la un aspect firesc al vieţii liturgice şi duhovniceşti. Firescul cuprinde şi starea de pocăinţă şi vrednicie, pe care nu o negăm, ci o considerăm necesară. Aşadar, nu aici vedem problema, căci suntem de acord cu tot ceea ce s-a spus în legătură cu starea de pocăinţă şi vrednicie, ci în nesocotirea canoanelor pentru cei ce s-ar putea împărtăşi, dar din cauze sau sfătuiri nefireşti, sau, din indolenţă, refuză împărtăşirea. Acest aspect îl surprinde şi Sf Nicodim Aghioritul, citând din Sfinţii Părinţi.
Bineînţeles că este condamnabilă împărtăşirea deasă/continuă fără asumarea metodei de vindecare a Bisericii, cum de altfel condamnabilă este şi atitudinea pasivă, nemotivată a creştinilor ce s-ar putea împărtăşi dar nu se împărtăşesc.
În concluzie, cred că am putea cu toţii să ne folosim, văzând adevăratele pericole: liturgice şi duhovniceşti.
http://deasaimpartasire.blogspot.ro/2012/08/mutatii-in-celebrarea-liturghiei-si.html
@ pr. Claudiu:
Pai… noi ne referim tocmai la un curent si la o moda care chiar exista si care ignora total sau partial partea legata de pregatire, de pocainta, de conditii etc, si deci… nu ne contrazicem cu dumneavoastra, cel putin la prima vedere si cel putin la partea mai generala a discutiei 🙂
@Pr. Claudiu
Cum poate fi cineva vrednic sa se impartaseasca si sa nu o faca? Asta nu o pot intelege (in practica ma refer). Ca sa te poti impartasi trebuie sa ai parte de har, sa fi dus o pocainta constienta si sustinuta. Oare, dupa o astfel de nevointa, cum poti fi indolent sau necunoscator fata de Impartasanie?!?
Exista conturate doua traditii, din cate observ eu. Una accentueaza impartasirea, iar cealalta spovedirea si povatuirea aferenta.
In linii mari in Grecia, din cate am aflat, ca n-am contacte efective, nu se prea spovedesc oamenii, ci se impartasesc. Iar daca stiu ca au pacate opritoare, nu se impartasesc. Dar asta ramane la aprecierea lor necercata. Iar in Romania, pe linia staretismului, se accentueaza spovedirea. Iar impartasirea decurge de la sine, daca e cazul.
Raportat la realitatea in care traim, consider ca e mai bine ancorata traditia spovedirii. Pt ca e nevoie de catehizare, indreptare masiva, punere la pocainta si tinerea traditiilor, cum ar fi posturile de miercuri vineri si cele de peste an.
Pentru un ieromonah1:
Atunci nici preoții de mir nu ar trebui să se împărtășească, dacă nu țin post tot timpul nu?
Înseamnă că Sfânta Euharistie este rezervată doar monahilor si veganilor.
Ce rost are postul fără celalte fapte?
Poate cineva nu ține post dar este mai bun decât un postitor. Nu vreau să pornesc nicio polemică.
Îmi spune gândul că preotul duhovnic (în primul rând) și conștiința trebuie ascultate.
Vă rog să mă iertați dacă am deranjat.
Doamne ajută!
@ieromonah
Foarte simplu: fiind oprit de duhovnic pe baza unor pseudoinvataturi legate de post (altul decât cel cunoscut de Biserica), spovedanie (de fiecare dată când vrea să se împărtăşească), sau printr-o falsă evlavie (personală).
Cat despre indolenta, e plina Biserica! De ce consacră Sf Nicodim un întreg capitol?
Cand vorbim despre vrednicia de a ne împărtăşi, nu ne referim la sfinţenia vieţii, ci la posibilitatea credincioşilor ,,validată,, canonic de a se împărtăşi. Altfel nu am împărtăşi pe nimeni!
Nu vedeţi părinte că suntem o mulţime care nesocotim ,,în practică,,fie metoda ascetică de vindecare a Bisericii, fie aspectele liturgice şi canonice atât de distorsionate! Aici vedem adevărata problemă.
Nu credeţi că nesocotim de multe ori canoanele datorită unor presupuse probleme duhovniceşti, oprind după propria voie pe cei ce s-ar putea împărtăşi?
Iertaţi-mă, nu doresc să supăr pe nimeni!
@ pr. Claudiu:
Adica unii duhovnici opresc arbitrar, ca asa vor ei, din capriciu, iar penitentii se pot razvrati “in numele canoanelor” si se pot impartasi singuri si fara dezlegare, daca sunt opriti! Foarte tare! No comment!
As dori sa nu cadem in retorica (ispita) ecumenistilor de a considera canoanele ecumenice si apostolice ca invechite, ca fiind cazute in desuetudine. Aceasta retorica e intalnita mai ales atunci cand e vorba de rugaciuni in comun. Canoanele acestea au valoare de lege in Biserica.
Sunt inspirate de Duhul Sfant si nu putem sa fim noi mai zelosi ca Sfantii Parinti si Duhul care le-a inspirat.
Ori e orpit cineva de la Impartasanie, ori nu e oprit. Nu exista cale de mijloc.
Parintii Calciu, Cleopa, Arsenie, Paisie Olaru, Paisie Aghioritul, Dumitru Staniloae sau Sf. Iustin Popovici sau Serafim Rose sa fi fost oare niste modernisti ecumenisti sau parinti sfinti cu dreapta socoteala? Ce legatura au aici rugaciunile in comun? Sau sa fi stiut tocmai ca aplicarea canoanelor se face in Duh, si nu in litera, prin discernamantul calauzitorului duhovnicesc si prin traditia vie, intelepciunea si randuiala Bisericii?
“Nu-i destul sa stii canoanele, trebuie sa le mai si vezi in Duhul Sfant!”
se spune ca ecumenismul este … ceea ce iti convine . In aceasta nota , am putea sa spunem ca tocmai tendinta de care vorbeste Pr Timotei este una ecumenista , fiind una prin care te poti simti indreptatit sa primesti Sfanta Impartasanie fara probleme . Nu este tocmai ” sola scriptura ” , dar parca pe-acolo , nu ?
@Pr. Claudiu
M-am exprimat putin gresit. Nu intelesesem bine la ce va referiti. De fapt, e vorba de duhovnicii care indeparteaza de la Impartasanie. La asta v-a raspuns admin. Totusi aspectul cu indolenta mi se pare ciudat. Si in aceasta privinta nu vad cum ar putea cineva indolent sa aiba o stare potrivita pt impartasire.
Daca nu e necesara sfintenia vietii pt impartasire, atunci cum explicati citatul din Sf. Ioan Gura de Aur la care am facut referire? Dar pe Sf. Simeon Noul Teolog cum îl primiţi?
Iar că veni vorba de Sf. Simeon Noul Teolog, tocmai asta e problema, “erezia” nevolniciei. Care in discutia noastra consta in a ne socoti vrednici fara macar sa avem idee despre ce presupune aceasta.
@Ciprian T
Nu raspund decat selectiv pt ca sper sa fie elocvent si pentru celelalte probleme puse. Exista o sporire duhovniceasca urmarita de Biserica. Preotii ar trebui sa fie la o curatie a duhului deosebita. Aceasta le-ar conferi putinta sa se apropie mereu, chiar si fara post in preziua. Iar faptul ca sunt preoti presupune ca duc o viata consacrata lui Dumnezeu. Si atunci nu ar aparea atat de discordant faptul ca se impartasesc fara post special. Oricum nu trebuie sa slujeasca stapaniti de aburii pantecelui. Iar orice crestin care are o vietuire de acest gen se poate impartasi des. Problema este ca in practica nu doar preotii mireni, dar nici calugari nu se ridica la inaltimea chemarii. Asta nu inseamna sa coboram stacheta pt toti sau ca este normativ ce fac ei.
Cat despre post in general, Sf. Ioan Scararul zice: “Împietrirea, fără ajutorul postului, nu se izgoneşte în veac”. Asa ca cineva postitor in general este cu siguranta mai bun decat altul care nu-i. Afara de nevointa inselata.
@Pr. Timotei
Ar fi bine sa nu cadem in retorica in general. Nu inteleg de ce nu urmariti sirul discutiei si veniti cu ceva abrupt care deturneaza totul si face ca discutia sa fie fara sir logic. Daca credeti ca ati venit cu rezolvarea cheie, atunci inseamna ca nu v-ati obosit sa urmariti discutia in detaliu pana acum. Ca sa formezi un raspuns coerent e nevoie de rabdare si nu doar. Problema mi se pare mult mai ampla.
Deocamdata un scurt raspuns. Canonul 8 apostolic sanctioneaza, de fapt, lipsa de comuniune, a considera pe cineva eretic, lucru care se manifesta prin neimpartasirea cu acela. Daca era spusa pricina, nu era nici o problema. Deci accentul nu cade pe impartasirea deasa si neaparata, ci pe comuniune, pe ortodoxie (drepta credinta). A se vedea si continuarea canonului. Iar canonul 9 se refera la prezenta pana la sfarsit la slujba, inclusiv la momentul impartasirii.
Dar fiecare problema pe rand. Aceasta a fost o exceptie.
@admin
Nu ma refer la duhovnicii mari, ca cei enumerati, ci la cei ce aplica o invatatura luata dupa catehism sau dupa o presupusa porunca bisericeasca, impartasind doar in posturi sau macar o data pe an. Acesta a devenit un ,,criteriu de selectie pt impartasire”, aici se pastoreste arbitrar.
Cum sa impartasim fara spovedanie sau dezlegare?! Ideea era ca ne putem impartasi in mai multe randuri, cu constiinta curata, prin dezlegarea ce s-a facut la spovedit. Oare preotii nu procedeaza la fel? Sf Ioan Gura de Aur spune ca nu e nici o deosebire dintre preoti si mireni in ceea ce priveste impartasirea.
Imi pare rau si imi cer iertare ca nu m-am facut inteles!
Si duhovnicii aceia “mari”, si cei “mici” trebuie ascultati daca suntem fii lor duhovnicesti si sa nu ne decidem singuri termenele si frecventa de impartasire de dupa o spovedanie, asa cum si Cuviosul Paisie s-a smerit si s-a supus cand a fost oprit sa se impartaseasca, nejustificat. Altminteri suntem deja in inselare, daca in sprijinul nostru vom aduce citate ca sa ne justificam neascultarea de duhovnicul nostru personal, apreciindu-ne singuri, prin parerea de sine, vrednicia.
E interesant de citit canoanele Sf. Vasile. Apoi iti dai seama cate au fost spuse gratuit in discutiile anterioare. Foarte putine pacate sunt canonisite cu scoatera din biserica, ci doar cu neimpartasirea, dar participarea la slujba. Chiar si femeia care a comis adulter este lasata sa stea in biserica pt a nu fi prea tare vadita.
Dar cel mai interesant este baremul canonisirii. Acesta este vindecarea (can. 2), care tine de chipul pocaintei. Vindecarea vine prin departarea de pacat lucrata prin sfaramarea trupului si infranare (3). Rodul de pocainta invredniceste de Impartasanie (4) dupa perioada de pedepsire. Deci apropierea de Sfintele Taine presupune vindecarea, rodul de pocainta si milostivirea lui Dumnezeu(74), adica tocmai dobandirea harului, sfintenia.
Iar Sf. Nicodim Aghioritul (atat de invocat) zice in Razboiul nevazut: “Inainte de impartasire se cade sa ne curatim prin Taina Pocaintei si a Marturisirii de intinaciunea atat a pacatului de moarte, cat si a celui care nu este de moarte…”.
Mie-mi este mai mult decat invederat care este masura apropierii de Sfinte, anume umilinta inimii, dar nu oricare, ci adevarata si din har, care se dobandeste nu prin Impartasanie, ci pentru Impartasanie. Si nu zic acestea decat in spiritul articolului, nu pentru a continua polemica.
Ceea ce spune Sfantul Vasile cel Mare nu este cu nimic in contradictie cu Sfintele Canoane. Problema este: putem noi sa fim peste canoane, sa judecam noi cine sa se impartaseasca si cine nu, atata timp cat acesti credinciosi nu au pacate oritoare de la Sfanta Impartasanie? Bine zice si Sfantul Nicodim Aghioritul, daca putem sa ne spovedim inainte de fiecare Sfanta Impartasanie, bine am face, dar nu e o regula! Nu e gresit, dar nu e regula. In schimb a te impartasi la fiecare Sfanta Liturghie la care participi ca si credincios e regula.
http://sfioaniacobhozevitul.wordpress.com/partea2_cuprins/p2_027_departare_taine/
Pr. Timotei
Incerc sa aduc discutia in termeni rezonabili si sa nu fie o cearta nesfarsita de cuvinte.
Mai intai o limpezire. Aduceti in discutie un canon inexistent, 9 apostolic. In ce versiune ati gasit: “ca sa se impartaseasca”? […] Textul corect este: sa ramana la slujba “si la Sfanta Impartasanie”. Deci trebuie a nu pleca inainte de a se termina slujba. Ar fi mai multe de spus, dar e mai mult decat suficient. Doar concluzia: Nu exista obligatia impartasirii in Biserica lui Hristos, ci trebuinta, care trebuie rodita in sufletul credinciosilor.
Rezumand cam tot ce s-a spus pana acum, impartasirea in termeni ortodocsi este cam asa. Mai intai crestinul trebuie sa prinda scanteia vietii duhovnicesti in inima prin departarea de pacat si viata de nevointa. Pentru aceasta primeste canon la Spovedanie. Canon poate primi si fara sa-si marturiseasca singur pacatul in cazuri invederate. Dupa ce a imbracat haina cea de sus, care este harul lui Dumnezeu, uda deprinderile sale bune din izvorul vietii, adica din Sfintele Taine. Deci la Impartasanie trebuie sa vii pregatit. Ba chiar si pacatele mici te indeparteaza. In masura in care-ti birui deplin pacatele, te apropii de Potir pentru a pecetlui biruinta si a merge mai departe in pasunea care se deschide inainte.
Recomand adminilor sa fie mai consecventi in aprobarea comentariilor. Poate astfel se intelege ca trebuie sa aduci o lumina, nu ceata prin comentariul tau. Tocmai cum la spovedanie e musai sa fii certat, altel nu te intelegi ce gresesti.
Cu gand bun de contributii edificatoare duhovniceste!
Eu va inteleg demersul, este de altfel foarte corect.
Textul canoanului 9 este luat din Nomocanonos- Canones tis Ekklisias- Apostolokes kai Ecumenikes Canones.(editia greaca veche)
Liturghia isi are rostul in impartasirea credinciosilor. Daca ea nu isi implineste rostul, atunci ea devine un simplu spectacol liturghic fara finalitate. Aceasta este credinta Bisericii si aceasta este invatatura Canonului 9. Oprirea de la impartasanie este o exceptie nu o regula in Biserica, dar din pacate, din exceptie am transformat-o in regula, exceptie fiind impartasirea credinciosilor. Duhovnicul nu are dreptul sa socoteasca dupa propria judecata pe cine sa impartaseasca si pe cine nu, ci dupa Sfintele Canoane, pe care le aplica cu acrivie sau cu iconomie, in functie de situatie.
Daca cineva este botezat si miruns si nu are pacate opritoare de la Sfanta Impartasanie (bineinteles ca un om care fumeaza nu poate fi impartasit, sau se drogheaza- Tradita dinamica) se va impartasi la fiecare Liturghie. Pentru ca daca nu se impartaseste, pentru el Liturghia nu si-a atins scopul, este inafara comuniunii cu Hristos. Cam aceasta este invatatura Bisericii.
Ma iertati!
Parinte, sa stabilim cateva concluzii!
Inteleg ca ati tradus gresit canonul respectiv, dar este limpede ca nu prevede obligativitatea impartasirii, ci a ramane la rugaciune si la momentul cand se impartasesc toti.
Mi se pare mai mult decat evident ca nu cere sa se si impartaseasca, de vreme ce se adreseaza unuora care nu stau la momentul acesta din slujba. Bineinteles ca nici nu-l exclude. Intentia canonului este de a nu se face neoranduiala, adica dezordine la slujba prin intrare si iesire. Este stipulat acest lucru limpede.
Sunt si eu de acord ca tinta este sa se impartaseasca credinciosii. Doar ca intervin alte impedimente care perturba lucrurile. Dar mai intai vreau sa fie clar ca nu exista obligativitatea impartasirii. In primul rand nu este impusa de canoanele apostolice. Apoi se poate observa ca cineva nematurizat in credinta nu are nevoie de hrana multa. Ci sa creasca putin cate putin. Dar nu vreau sa ajung la acest al doilea aspect fara sa fie lamurit primul.
@Pr Timotei si @un ieromonah1
Daca lamurirea Canoanelor tinde spre un folos, trebuie neaparat luat in considerare SCOPUL IMPARTASIRII. Daca ne raportam la Sf Liturghie ar parea ca este IERTAREA PACATELOR, pentru ca asa se spune : ACESTA ESTE TRUPUL … SPRE IERTAREA PACATELOR.
Legat de acest text din liturghie va rog sa ma lamuriti de ce difera de cel din Evanghelii unde NU ESTE MENTIONATA IERTAREA PACATELOR IN LEGATURA CU TRUPUL fiind numai in legatura cu sangele.
Mi se pare important de lamurit pentru ca textul din Evanghelie implica si un ALT SCOP , adica DESAVARSIREA sau SFINTIREA , DIRECT PRIN IMPARTASIRE, pe cand liturghia fixeaza scopul pe iertarea pacatelor, ceea ce obliga sa consideram ca urmarirea DOAR A MANTUIRII ESTE SUFICIENT, ceea ce este preluat si in Catehism, lasand SFINTIREA adica DESAVARSIREA ca OPTIONALA pentru SFINTI, ceea ce este o denaturare, o erezie as spune ca parere personala.
Daca se considera ca scop DOAR MANTUIREA CA IERTARE A PACATELOR, atunci este de cautat impartasirea la fiecare liturghie si a tuturor credinciosilor.
Dar MANTUIREA ACEASTA SE PIERDE SIGUR, cum clarifica FILOCALIA, daca ne oprim din urcus, adica o consideram suficienta, si nu cautam si sfintirea.
Deci, avand ca SCOP SFINTIREA , SCOP DIRECT AL IMPARTASANIEI, apare responsabilitatea fata de efectele si de comuniunea cu harul primit apare mult mai clar OBLIGATIA DE A TE INALTA CONTINUU IN CURATIE, si o atentie necesara la nevoia de impartasire mai rara pe masura ce te inalti, si paradoxal mai deasa la incepatorii seriosi, si constienti ca SE VOR IMBOLNAVI daca se impartasesc DOAR PENTRU IERTAREA PACATELOR.
@ieromonah, început bun
Atunci de ce Biserica a fost nevoită, după canonul 9 apostolic, să sublinieze prin hotărârile canonice ulterioare necesitatea împărtăşirii credincioşilor participanţi la Sf Liturghie?
,,Canonul 2 al Sinodului din Antiohia (341), excomunică pe cei care „se feresc de Sfânta Euharistie potrivit unei neorânduieli” , iar Canonul 80 Trulan (691-692) cateriseşte clericul şi excomunică mireanul care trei duminici la rând a lipsit de la Biserică şi s-a lipsit de Sfintele Taine, fără a avea un motiv binecuvântat. Acelaşi lucru îl prevede şi Canonul 11 de la Sardica (343).
Deci Canoanele Bisericii Ortodoxe au văzut întotdeauna săvârşirea Sfintei Liturghii legată de actul împărtăşirii întregii Sinaxe. Acelaşi lucru reiese şi din textul Sfintei Liturghii”.
Cum de Părinţii care au dat aceste hotărâri n-au prevăzut pericolele duhovniceşti prezentate de dvs.?
,,Toate canoanele date de Sfinţii Părinţi referitor la cantitatea şi calitatea actului de penitenţă (epitimia) se referă doar la păcate mari. Nu există, de exemplu, vreun canon care să prevadă o epitimie pentru somnul peste măsură şi nici pentru mândrie, care este cea mai mare patimă. Şi mai interesant e că în lista de păcate de care-l poate întreba duhovnicul pe penitent (din Molitfelnic) lipsesc o mulţime de „păcate uşoare” – lucru care arată că păcatele mici nu s-au spus vreodată la spovedanie , căci ele ţin de un război ascetic personal, pentru care credinciosul primea doar sfaturi de la preot sau de la un creştin mai îmbunătăţit, monah de regulă. Astăzi ce se întâmplă? Noi spovedim aceste păcate (mai mici), preotul duhovnic nu dă şi nici nu are vreun temei pentru a da canon pentru aceste păcate; apoi nici noi nu facem nimic pentru a ni se ierta, întrucât credem (cum de fapt este şi normal) în dezlegarea dată la spovedanie, şi reiese că degeaba mai cerem iertare în fiecare dimineaţă şi seară pentru păcatul mândriei, căci până la urmă, tot printr-un „act formal”, s-a dat iertarea. L-am numit act formal, întrucât, în cazul acestor păcate, nu se dă altceva afară de dezlegare şi deci penitentul nu este angajat în niciun fel”.
,,Accentul în Tradiţia Răsăriteană nu a căzut niciodată pe respingerea celor nevrednici de la împărtăşanie, ci pe efortul comun al duhovnicului şi penitentului ca cel în cauză să se lepede de păcat şi să se învrednicească (cât mai repede posibil) de Sfintele Taine, căci o viaţă fără Sfintele Taine este o viaţă fără Hristos. Înţelegând deci duhul, nu litera îndemnului Sfântului Apostol Pavel (I Corinteni, Cap. XI), Sfinţii Părinţi au văzut nuanţat problema vredniciei şi a nevredniciei. De fapt, învăţătura lor se bazează tot pe un aşezământ de vechime apostolică, numit Didahia. Autorul necunoscut al acestei scrieri atât de valoroase spune următoarele cuvinte: „Dacă este cineva sfânt, să vină (la Sfântul Potir). Dacă nu este, să se pocăiască şi să vină”. Din câte vedem aici, accentul cade pe verbul „să vină”, pocăinţa fiind doar o etapă pentru „să vină”. Prin aceasta nu se desfiinţează în vreun fel pocăinţa, ci doar se arată că, în cele din urmă, mântuirea nu ţine doar de efortul nostru de a ne pocăi, ci este un dar al lui Dumnezeu, împărtăşit celor ce „vin” la El. Iată ce spune Sfântul Nicodim Aghioritul în acest sens: „Este cu neputinţă să ajungă cineva la desăvârşire fără deasa împărtăşire cu Sfintele Taine. Pentru că fără de aceasta nici dragostea nu o poate dobândi, fără dragoste nici ascultarea de stăpâneştile porunci, iar fără de ascultare nici desăvârşirea. De aceea, Sfinţii Părinţi nu cer desăvârşirea de la cei ce se împărtăşesc, ci îndreptarea vieţii prin pocăinţă”; iar desăvârşirea se va da la plinirea vremii chiar de Cel cu Care ne împărtăşim”.
Pr Claudiu
Sa o luam pe rand, daca va intereseaza. Canoanele mentionate nu urmeaza pe 9 apostolic, ci pe 8 apostolic. Mai intai acceptati ca 9 apostolic nu se refera la impartasirea obligatorie. Si ca un ajutor vedeti interpretarea lui Teodor Balsamon din cartea Diac. Ica, daca nu e limpede de la sine. Apoi mai vedem cum e si cu celelalte.
Iar pt postarea a doua prefer sa nu raspund acum pt ca e deturnare de la sirul discutiei si nu vreau sa pierd timpul pt a pedala in gol. Mai tarziu, eventual.