“Bucura-te, Ioanichie, mare facator de carti duhovnicesti!” PARINTELE IOANICHIE BALAN – IN CAUTAREA SFINTILOR

26-11-2012 Sublinieri

Lupta de marturisire prin lumina cartilor duhovnicesti intr-o epoca a intunericului ateist

In cautarea sfintilor – anii marilor carti

Vino, Doamne, din Sion,
Jos, la raul Vavilon,
Şi-i aduna cu-al Tau glas
Pe acei ce-au mai ramas
Şi-ntareste-i cu-al Tau har
Ca sa scape ei macar!

Hirotonia nu l-a oprit pe Parintele Ioanichie din activitatea sa creatoare, el continuand sa se osteneasca fara odihna cu scrierea cartilor sale. In anul 1980 apare prima editie a monumentalului Pateric romanesc. Era o lucrare pe care o intrevazuse inca din anul 1965, atunci cand scria in prefata la Chipuri de calugari imbunatatiti din manastirile nemtene urmatoarele cuvinte:

Daca asemenea lucrari s-ar continua in cele mai importante regiuni ale tarii, s-ar putea intocmi un adevarat pateric romanesc si s-ar imbogati calendarul Bisericii noastre cu noi sfinti nationali“.

Dragostea fata de sfintii neamului l-a facut pe Parintele Ioanichie sa se osteneasca vreme de 15 ani la aceasta lucrare de pionierat, care cuprinde, in mai mult de 700 de pagini, scurte biografii si cuvinte de invatatura a

peste 300 de parinti romani, care s-au nevoit dupa voia lui Dumnezeu din secolul XIV si pana in prima jumatate a secolului XX, atat in Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania, cat si in Muntele Athos si la Locurile Sfinte. O buna parte dintre ei sunt cuviosi sihastri si lucratori ai rugaciunii lui Iisus, care au stralucit in viata de obste si mai ales in mici sihastrii retrase de lume, dintre care unii au ajuns la o inalta sfintenie, calugari harismatici, faptuitori de lucruri minunate si inainte-vazatori duhovnicesti.

Cu adevarat, la inceputul anilor 1980 era un moment providential pentru aparitia Patericului romanesc. El venea ca o completare fireasca la volumele Filocaliei traduse de Parintele Dumitru Staniloae si aparute in aceeasi perioada. Daca in acestea se prezentau temeliile teoretice ale vietii duhovnicesti in Hristos, cartea Parintelui Ioanichie prezenta exemple practice de traire a celor expuse in scrierile filocalice, ca confirmare vie ca omul „se poate curati, lumina si desavarsi” si ca pe pamantul romanesc au existat astfel de nevoitori care au parcurs calea spre cer.

Cum s-a reusit tiparirea Patericului romanesc intr-o perioada in care ideologia comunista atee era la putere? Pe de o parte a fost credinta si tenacitatea Parintelui Ioanichie, care a intervenit pe toate caile posibile pentru ca aceasta carte fundamentala a spiritualitatii romanesti sa vada lumina tiparului. Constient de importanta lucrarii sale, nu atat pentru sfintia sa, ca autor, cat pentru credinciosi, el era hotarat sa se jertfeasca chiar si pe sine pentru aparitia ei. Mai tarziu, amintindu-si de acele vremuri, parintele spunea:

„Eu sunt mai bataios, ca asa sunt eu. Daca nu eram, nu faceam nici o carte. M-am certat cu toti comunistii, m-am dus pe la toate usile: «Nu va las deloc». Şi la urma stii ce le-am spus: «Nu vreti sa le tipariti? Eu le dau pe unde scurte peste hotare si spun: Guvernului roman nu-i trebuiesc aceste carti, tipariti-le voi». Şi am dat. Am carti tiparite la greci inainte de noi. Cand au vazut ei ca se ingroasa treaba, au zis: «Hai mai, ca asta e cam nebun!». Eu imi ziceam: «N-am ce pierde, femeie n-am, copii n-am, eu sunt monah. Eh, un calugar, mai putin!»”.

Pe de alta parte, parintele a avut colaboratori curajosi, care au inteles importanta lucrarii sale si l-au sustinut cu tot atata ravna. Dintre acestia ii amintim pe Parintele Dumitru Staniloae, care l-a incurajat si a scris prefata cartii, pe poetul Ioan Alexandru, cu care a intreprins numeroase calatorii de documentare si care l-a sprijinit in demersurile facute pentru aprobarea tiparirii, si mai ales pe mitropolitul Bartolomeu Anania, pe atunci arhimandrit si director al Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane.

Parintele Ioanichie povestea:

„Era prin 1980. Parintele Bartolomeu Anania era directorul Institutului Biblic. Daca nu era el atunci acolo, nu puteam reusi. M-a ajutat foarte mult. El era un om pregatit, de mare cultura, care se intorsese din America. Atunci era Patriarh Iustin Moisescu, care era greu de lamurit ca sa aprobe tiparirea unei carti. Nu ca nu voia, dar era foarte exigent. Parintele Bartolomeu, parca-l vad, cu mapa plina de documente, mi-a spus: «Parinte Ioanichie, eu ma duc sa ma lupt cu patriarhul Iustin. Sa stii ca cel mai greu e cu dansul. Daca el aproba cartea, e bine. Daca nu, nu. Sfintia ta du-te si te roaga in catedrala pentru mine, ca sa reusesc cu Patriarhul». Şi a mers la Patriarh. Iar Patriarhul i-a zis: «Ce ne trebuie noua asa ceva?». La care parintele director i-a spus: «E o carte cu sfintii romani de pe vremuri adunati, asa, o elita». Dar Patriarhul nu se lasa: «Mai, voi nu vedeti ce vremuri sunt – comunistii sunt la putere -, orientati-va si voi». Şi Parintele Bartolomeu i-a explicat, ca stia argumentele de la mine: «Uite, bulgarii au pateric, sarbii au, grecii au, Athosul are. Rusii au vreo trei paterice: Patericul Pecerscai, Patericul Solovatului, patericul cutare, numai noi, cu atatea manastiri, n-avem». Şi in felul acesta l-a lamurit. Apoi a venit afara si mi-a zis: «Ioanichie, am reusit». Eu faceam cruci pe afara si el a venit cu dosarul si cu aprobarea”.

Astfel, si Patriarhul Iustin a inteles importanta Patericului romanesc si s-a hotarat sa infrunte cenzura comunista, dandu-si binecuvantarea pentru aparitia cartii la Editura Institutului Biblic, intr-un tiraj de 6.000 de exemplare.

Este greu de inteles astazi, cand cartile duhovnicesti se tiparesc in mare numar in fiecare an, ce a insemnat aparitia Patericului romanesc in acea perioada de materialism si lupta impotriva credintei, cand detinerea unei carti de invatatura ortodoxa putea fi oricand considerata un delict, iar nu cu multi ani inainte Parintele Nicodim Mandita si ucenicii sai fusesera condamnati la inchisoare pentru „trafic de carte religioasa“.

Ecoul unei asemenea carti in inimile cititorilor, in acei ani de seceta de literatura duhovniceasca, il vedem intr-o scrisoare trimisa de Parintele Arsenie Papacioc catre Parintele Ioanichie:

Iubite Parinte Ioanichie,

M-a bucurat nespus de mult vederea in sfarsit a Patericului romanesc. Bunul Dumnezeu sa-ti rasplateasca cu mila si bogatia Lui, ca noi, oamenii, nu putem decat sa ne folosim si sa-ti laudam aceasta iscusita, migaloasa, subtila, indrazneata si folositoarea munca.

Nu-ti dai seama cata bucurie si ravna a starnit aceasta adunare de invataturi si de vieti ale luminatilor si nevoitorilor Parinti romani! Indemnul acesta, mai de aproape, al celor de un sange cu noi – romani, este primit mai cu deliberare, cu angajare, decat alte cuvinte de folos, dar care sunt in istorie, in departari.

Cat de mult ai facut pentru Romania noastra vazuta si nevazuta, iubite Parinte Ioanichie!

Ai scris cu sensibilitate si cu un duh de smerita smerenie si o bogatie de amanunte care-i da o mireasma de sfintenie.

N-am nimic altceva de spus, iubite Parinte, decat sa-ti aduc laude fierbinti din toata inima.

Iti mai dau si amanuntul ca, atunci cand am vazut prima data cartea, am deschis-o cu lacomie si s-a deshis la pag. 316 la Ierom. Macarie Dascalul, Perieteni-Ialomita, satul in care sunt eu nascut si crescut. Mi s-au umezit, fara de voie, ochii, vazand pentru prima data ca locul acela a avut un duh binecuvantat cu mult inainte si aceasta mi-a dat un indemn tainic spre inainte.

Multi deci imi sunt cunoscuti si, in conturul acesta nou, aureolat, pe care i-ai fixat, le-ai dat o nota in plus de transfigurare.

Iti revine marele merit ca ai facut cunoscut si sustinut acest mare tezaur al Bisericii lui Hristos in duhul si pamantul nostru Romanesc.

Iata deci, parinte, ca in noi exista valori mult mai mari si care la moarte se vor arata si, pentru mine, mi-e frica sa nu fie prea tarziu.

Blagosloveste si ma iarta, iubite parinte,

Protos. Arsenie Papacioc
10 VII 981, Techirghiol.

P.S. Te rog foarte mult, de este cu putinta, pastreaza-mi si mie cateva bucati, ca am facut foarte greu rost de unul si multi imi cer si sunt crestini buni si cuminti.

Parintele Ştefan Marcu, un marturisitor al credintei in temnitele comuniste, ii scria de asemenea Parintelui Ioanichie la aparitia Patericului romanesc:

17 aprilie 1981

Cuvioase Parinte Ioanichie,

Am primit „Patericul romanesc” si ziua aceea a fost pentru mine o zi de luminata bucurie. Ati realizat o lucrare care va va purta numele si aducerea aminte peste generatii si veacuri romanesti, atat cat Bunul Dumnezeu va ingadui neamul nostru in istorie.

M-am nascut si am crescut in Vrancea lui Stefan Voda alaturi de asezari manastiresti si in cantecul Mioritei. Acolo mi-am petrecut tineretea preotiei si, cand am dorit sa fiu si duhovnic, am cercetat carti si duhovnici, dar abia dupa ce m-am confruntat cu Patericul Parintilor egipteni am inceput sa ma apropii sa inteleg viata de taina a Ortodoxiei. Duhovnicia, viata de taina in credinta, nu se poate realiza fara ucenicie pe paginile Patericelor, a scrierilor filocalice si vietilor sfintilor parinti.

Sunt incredintat ca daca astazi se vorbeste cu atata caldura despre „omenie” ca nota de valoare si specifica neamului Romanesc, aceasta se datoreste in primul rand acestei revarsari de viata spirtuala, pornita din desisurile codrilor, din minunatele poieni ale Carpatilor nostri, de pretutindeni: „din munti si din campii”, de peste tot pe unde alesii neamului au salasluit si au aprins vatra de jaratic si lumina intru apararea si mantuirea lui. As zice, si gandul meu ma face sa privesc cu multa mandrie spre strabunii mei, ca daca poporul nostru a creat balada „ Mioritei” dandu-i cea mai aleasa forma poetica si un continut de mare valoare ca sens si semnificatie, aceasta este iesita tot din comoara „Ortodoxiei”.

A fost o vreme cand, privind in jur la ceea ce se petrecea in Biserica noastra si cautand peste gard la alti vecini (catolici sau protestanti), am trait un sentiment de parere de rau pentru Ortodoxia noastra si am intalnit frati care incercau sa exprime pareri prin care propuneau reforme si ajustari ale randuielilor primite din parinti.

Dar multumesc lui Dumnezeu, Care, avand grija de mine, de mantuirea mea, m-a purtat prin necazuri, printre oameni de multe feluri si am ajuns sa respir usurat si sa pot spune: „Sunt fericit ca m-am nascut ortodox”.

Parinte Cuvioase, ai fost bun cu mine si mi-ai trimis o carte. La ora asta imi dau seama ca altfel nici nu puteam sa ma bucur de a o avea. Nu stiu cu ce cuvinte sa-ti multumesc decat rugand pe Dumnezeu cel bun sa-ti rasplateasca El din darurile Sale cele bogate. Eu atat stiu, ca m-am ales cu o comoara inestimabila, si tin sa asigur pe cel ce mi-a mijlocit-o ca ea va fi deschisa tuturor celor insetati de lumina.

Mai sus am spus ca sunt fericit ca m-am nascut ortodox, acum, datorita „Patericului romanesc”, rodul ostenelii sufletului aprins de evlavie al Cuviosiei Voastre, pot spune ca sunt mandru de zestrea ce am mostenit-o de la stramosi care statea ascunsa si nestiuta.

Avem mare nevoie de o inviorare a tuturor celor chemati sa cinsteasca prin viata si faptele lor mostenirea din strabuni.

Fie ca Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa reverse in continuare harul sau mantuitor peste crestinescul nostru popor, iar Sfanta Maica Fecioara sa ne pastreze sub sfantul sau acoperamant, dansa care in veacurile trecute a oprit pe Parintii de la Bistrita sa plece la Sfantul Munte, incredintandu-i ca si Romania este „gradina Preacuratei”.

Pentru Cuviosia Voastra si pentru tot soborul va doresc belsug de har pentru sfintele sarbatori ale Invierii.

Iarasi multumim! Binecuvantati si iertati.

Pr. Ştefan Marcu

Patericul romanesc a ramas pana in zilele noastre o carte de referinta pentru cei care vor sa cunoasca spiritualitatea romaneasca. S-a tiparit in cinci editii, Parintele Ioanichie largind aria de documentare, incepand cu cea de-a doua editie, la secolele IV-XXI, si adaugand de fiecare data noi biografii ale unor nevoitori care nu fusesera inclusi cu ocazia celorlalte aparitii. Cartea a cunoscut si un ecou international deosebit, fiind tiparita integral in limba greaca (1985), si partial in limbile italiana (1987), franceza (in traducerea Parintelui Nicolae Steinhardt – 1987), engleza (1997) si maghiara (2004).

In anul 1981, stapanit de ravna de a face cunoscut rolul monahismului in istoria neamului romanesc, Parintele Ioanichie a publicat a doua sa carte fundamentala: Vetre de sihastrie romaneasca. Asa cum mentiona in introducere, lucrarea avearolul de a relata si dovedi, atat istoric si documentar, cat si geografic, etnic, lingvistic si toponimic inceputurile vietii monahale pe pamantul tarii noastre“. Motivul pentru care autorul a purces la scrierea ei era

„dorinta noastra de a reaminti, iar celor care nu stiu, de a arata si dovedi, ce numeroase sihastrii si manastiri am avut si avem pe pamantul tarii noastre; ce profunda, evanghe­lica, constanta si intensa viata duhovniceasca s-a trait in tot spatiul romanesc. Este intentia noastra de a face sa nu se uite aceasta experienta ortodoxa strabuna care ne situeaza la acelasi nivel cu celelalte tari si Biserici Ortodoxe surori, experienta pe care o lasam mostenire prin aceasta carte generatiilor viitoare, ca o candela nestinsa ramasa de la parintii si rugatorii neamului nostru”.

Pentru a prezenta cele 24 de vetre de sihastrie cuprinse in cele peste 500 de pagini ale cartii, Parintele Ioanichie a desfasurat o munca de documentare uriasa, cercetand cu de amanuntul vechi pomelnice ctitoricesti, legende, traditii locale, scrise si orale, insemnari de pe carti vechi, studii arheologice, catagrafii si topografii de pe tot cuprinsul tarii. Cercetarea sa s-a extins si asupra sihastrilor si sihastriilor din Muntele Athos, de la Sfintele Locuri si de la Muntele Sinai, carora le-a dedicat un capitol special la sfarsitul cartii.

Importanta acestei lucrari de pionierat a fost subliniata si de arhimandritul de atunci Bartolomeu Anania, directorul Editurii Institutului Biblic, in pledoaria sa in fata Patriarhului Iustin, prin care a obtinut binecuvantarea pentru publicarea cartii. El ii spunea patriarhului:

Ioanichie trebuie incurajat… in Romania actuala totul se schimba rapid, traditia se subtiaza si dispare, iar Ioanichie ne ofera, cred eu, ultima sansa de a reconstitui capitole necunoscute – chiar daca sunt marunte – din istoria bisericeasca. Ioanichie e un spirit dinamic, iscoditor, umbla si cauta peste tot, intreaba oameni batrani si ia note ca un culegator de folclor. E convins – si m-a convins si pe mine – ca toponimia poate atesta existenta unui asezamant monahal disparut. Nume de localitati precum «Chilia», «Poiana Sihastrului», «Manastirea», «Toaca», «Pustnicul» pot – si se dovedesc a fi – ecoul a tot ceea ce a mai ramas dintr-o veche sau straveche asezare calugareasca”[1].

Cartea a fost tiparita intr-un prim tiraj de 6000 de exemplare, pentru ca in anul 2001 sa cunoasca o a doua editie cu un tiraj de 1.000 exemplare.

In anul 1984 Parintele Ioanichie publica primul volum din cea de-a treia carte a trilogiei sale inchinate spiritualitatii monahale romanesti: Convorbiri duhovnicesti. Inca de la inceputul anilor 1970, el alcatuise un manuscris dactilografiat purtand acelasi titlu si cuprinzand dialoguri cu 45 de calugari si calugarite cu viata imbunatatita. Fusese o munca de migala, asa cum marturisea in prefata la acel volum:

Gandul acesta m-a pornit la drum. Gandul unor convorbiri duhovnicesti cu parinti batrani, smeriti, intelepti, cu o lunga experienta calugareasca, plini de dragoste pentru Dumnezeu si oameni… Nu intotdeauna mi-a fost usor sa vorbesc cu parinti care nu ma cunosteau, care au trait o viata intreaga uitati de oameni si care au dorit sa moara necunoscuti de noi. Nu mi-a fost usor sa memorez toate cuvintele, povestirile si sfaturile date de parintii nostri duhovnicesti, pentru a le reda apoi cat mai fidel in scris. Tot ce le-a dat Duhul sa vorbeasca, tot ce mi-au comunicat din dragostea, din experienta si simtirea inimii lor, tot ce am gasit folositor si spre zidire sufleteasca am notat in paginile de fata“.

Dupa mai mult de 10 ani de documentare suplimentara, in care a adaugat noi convorbiri cu mari profesori de la institutele teologice din tara, precum si cu alti parinti romani renumiti, s-au strans peste 60 de dialoguri menitesa raspunda credinciosilor nostri si calugarilor mai tineri cum trebuie sa traiasca pe pamant pentru a mosteni viata cea vesnica, oferindu-le experienta si sfaturile vii ale parintilor batrani, sprijinite pe temelia Sfintei Scripturi si invataturile Sfintilor Parinti“. Acestea au alcatuit primul volum al Convorbirilor duhovnicesti, numarand peste 600 de pagini, in care erau prezente nume de referinta ale Ortodoxiei romanesti, precum parintii: Cleopa Ilie, Dumitru Staniloae, Ioan G. Coman, Constantin Galeriu, Paisie Olaru, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Benedict Ghius, Teofil Paraian, Petroniu Tanase si altii.

Nu a fost usor pentru Parintele Ioanichie sa-i abordeze pe toti acesti parinti. Pentru unii era cunoscut, altii insa nu-l cunosteau si, in acea perioada tulbure, erau banuitori fata de necunoscuti. La aceasta dificultate se mai adauga si faptul ca in acea vreme Parintele Ioanichie nu dispunea de mijloacele moderne de inregistrare de astazi. Iata cum isi amintea sfintia sa greutatile prin care a trecut pana a reusit sa consemneze convorbirile sale:

„Mi-a venit si mie o idee, cred ca de la Dumnezeu a fost, ca sa adun niste cuvinte de la parintii duhovnici si de la calugarii batrani care au trait in liniste, au fost mai luminati, au apucat o alta general de duhovnici, alti parinti mari, pe care astazi nu-i mai avem. Şi mi-a venit in gand sa merg pe la ei sa cer niste sfaturi. Celor care erau mai simpli – duhovnici si calugari – nu le-am spus in fata ca vreau sa public despre ei ceva si nici nu le-am dat un chestionar: «Parinte,-cutare…», ca, daca ma vedeau ca scriu, ziceau ca sunt informator la securitate. Ca mi s-a intampla asa, nu de putine ori, li se parea ca am o misiune. Şi atunci am apelat la darul lui Dumnezeu si la memorie. Intrebam si, cum ieseam de la ei afara, aveam caietul pe undeva si un creion si ma apucam pe un colt de gard sa scriu ideile principale ca sa nu le uit. Şi in afara de aceasta ma mai duceam de doua sau de trei ori si asa reuseam sa reconstitui un dialog cu un duhovnic calugar foarte bun, dar care se putea sminti cand ma vedea ca scriu ceva in fata lui. Nu ca se temea, dar omul se inhiba si nu scoteam nimic. Am patit si asta, chiar cu unii teologi mari: «Pai, parinte, lasa altadata, acuma nu stiu ce, nu sunt dispus, nu stiu cum». Atunci eu, cand ma duceam la ei, incepeam cu totul altceva, ma spovedeam la ei, si sincer. «Parinte, sunt si eu mai tanar. Am si eu niste ganduri, niste ispite. Am nevoie de niste sfaturi. Vreau sa va intreb…». Şi efectiv, multe din sfaturile date mie le-am pus in carte, fiindca am zis ca este bine sa le stie si altii. Le ceream pentru mine, iar uneori le notam. Ziceam: «Parinte, ca sa nu le uit, ma lasati sa le notez?». «Noteaza, ca sa stii ce ai de facut». Le notam si le tineam pentru inima mea, dar ziceam ca era pacat sa le tin numai pentru mine, pentru ca acestea trebuie sa le stie si altii. Şi astfel, dupa ani si ani de scris cu creion, cu hartie – uneori si uitam, de multe ori nu aveam unde sa scriu, alteori era noaptea la lumanare, cat mai memoram, iar cat nu, ma mai duceam si a doua oara -, am facut aceste carti, Convorbiri duhovnicesti, cu cei mai buni duhovnici ai tarii noastre. Azi daca ar mai fi sa ma intrebati despre ei, mai ca nu as mai sti nimic, pentru ca au trecut anii si s-au dus la Domnul”.

Pe langa aceste dialoguri purtate verbal cu marii duhovnici ai tarii, Parintele Ioanichie a lucrat la alcatuirea Convorbirilor si prin corespondenta cu cei mai renumiti profesori de teologie si cu unii stareti si starete din diferite zone ale tarii.

Efortul Parintelui Ioanichie nu a ramas nerasplatit, cartea sa avand un ecou deosebit in randul celor interesati de spiritualitatea ortodoxa romaneasca. Daca din Patericul romanesc si din Vetre de sihastrie romaneasca cititorii aflau despre un trecut al monahismului nostru presarat cu personalitati harismatice de exceptie, la inaltimea sfintilor altor popoare ortodoxe, din Convorbiri duhovnicesti ei aflau despre un prezent cu mari parinti in viata, purtatori de duh, pregatiti sa raspunda la toate marile intrebari care framantau constiintele cautatorilor de adevar. Intr-o lume in care materialismul predomina, erau prezentati, unii pentru prima oara, parinti care traiau bucuria vietii in Hristos si erau gata sa o impartaseasca si celor care o cautau cu sinceritate.

Pentru multi cititori ai cartii, aceasta le-a aparut ca o lumina care a stralucit in intunericul spiritual al acelor ani. Prin cenzura care se practica in acei ani mai razbatea spre Parintele Ioanichie cate o scrisoare de multumire pentru clipele de desfatare aduse de lectura Convorbirilor duhovnicesti. Astfel, Parintele Arsenie Papacioc ii scria:

Iubite Parinte Ioanichie,

Am fost mirat ca nu ai primit inca scrsoarea mea scrisa demult si-mi pare rau. Ţi-am scris, Parinte, din multa inima, cu dorinta de a-ti incuraja ravna, inima si talentul, si te felicitam din toata inima. Cartea aceasta este foarte inspirata, cea mai buna si unica. Redactata cu multa pricepere, duh si talent: unde o deschizi gasesti traire, sfat indemnator, inimi smerite si randuite. Valori inaripate atat de necunoscute, dar acum, cu truda cred, le-ai scos din anonimat ca pe niste flori pline de mirosuri si culori odihnitoare, atat de necesare sufletului pe toata fata pamantului romanesc. Si acum mai mult ca altadata, zic, iubite Parinte Ioanichie: „Nici nu-ti dai seama cat de mult ai facut pentru tot sufletul romanesc, fie imbogatit, fie simplu”- Eu m-am folosit, si ma folosesc mereu de toata pagina acestei carti.

Comentez cu multi credinciosi, avansati si curiosi, cartea, lucru pe care-l anticipam intr-o scrisoare ce ti-am scris inainte de aparitia ei…

Inca o data sincerele mele pretuiri si din inima felicitari pentru aceasta completa si reusita lucrare –„Convorbiri duhovnicesti”.

Te pomenesc cu drag si odihna, iubite Parinte Ioanichie!

De Sfintele Sarbatori iti doresc mult ca harul lui Dumnezeu sa vina si sa te imbogateasca tot mai mult. Anul nou sa aiba inima buna pentru toti.

La multi ani.

Protos. Arsenie, 13 XII 1985, Techirghiol.

Incepand cu aceasta carte, Parintele Ioanichie a avut un ajutor deosebit din partea bunului Episcop Eftimie al Romanului, care l-a sprijinit neconditionat in toate proiectele sale editoriale, impreuna cu Preasfintitul Episcop vicar Ioachim Vasluianul.

De acum cartile parintelui vor apare la Editura Episcopiei Romanului. Cele 3.000 de exemplare tiparite din primul volum al Convorbirilor duhovnicesti s-au epuizat in scurt timp, chiar daca nu au putut fi prezente in librarii. Pe tot parcursul anilor 1980 ele au fost foarte cautate si se gaseau cu mare greutate. In anul 1993 s-a tiparit a doua editie in 20.000 exemplare care s-au epuizat de asemenea in scurt timp.

Patericul romanesc, Vetrele de sihastrie romaneasca si Convorbirile duhovnicesti l-au consacrat definitiv pe Parintele Ioanichie in randul marilor scriitori bisericesti de la noi din tara.

Recunoasterea ostenelilor sale carturaresti i-a venit si din partea autoritatilor Bisericii. Preasfintitul Episcop Ioachim Bacauanul, vietuitor al Manastirii Bistrita in acea perioada, isi aminteste:

La 9 septembrie 1984 s-a savarsit slujba arhiereasca de sfintire a lucrarilor de restaurare de la Manastirea Bistrita. Parintele staret Ciprian Zaharia facuse raport ca sa-l faca protosinghel pe Parintele Iustin Parvu, pentru ca avea o activitate deosebita cu oamenii. In cadrul Liturghiei solemne care s-a savarsit afara in curte, Parintele Iustin a fost chemat si atunci cand i se citea gramata de numire de catre Parintele Arhimandrit Mitrofan Baltuta, exarhul locului, Parintele Mitropolit Teoctist a spus pe neasteptate: «Pai zi pentru Parintele Ioanichie». Şi asa dintr-o data a fost hirotesit protosinghel. Abia dupa aceea i s-au facut actele.

Multe aprecieri pentru munca neobosita a Parintelui Ioanichie soseau si din tara. Parintele Dimitrie Bejan, un mare marturisitor al credintei in lagarele rusesti si in inchisorile romanesti, ii scria la inceputul anului 1985:

Draga Parinte Ioanichie,

Va multumesc – calduros -pentru urare si pentru dar (icoana).

La randul meu va doresc deplina sanatate, cat mai multe bucurii duhovnicesti, pace intre popoare si la cat mai multi si rodnici ani!

Nu suntem in masura sa apreciem cat bine ai facut Bisericii cu „Patericul” si cu celelalte tiparituri. Mare lucru ca n-ati ingropat talantul in pamant si ca l-ati dublat.

Veti auzi de la Iisus: „Bine, sluga buna si credincioasa…”. Incotro bate Duhul Sfant, acolo se vad rodurile credintei. Iar Parintele Ioanichie partea cea buna si-a ales, care nu se va lua de la dansul.

Bunul Dumnezeu sa va ajute la tot binele.

D. Bejan preot

Odata cu recunoasterea ca scriitor pe plan national, Parintele Ioanichie a inceput sa fie cunoscut si in strainatate, unde Patericul romanesc si Convorbirile duhovnicesti au fost primite cu mult interes, fiind traduse integral sau partial in diferite limbi. In anul 1985 a aparut traducerea in limba greaca a Patericului romanesc. La lansarea acestuia Parintele Ioanichie a fost invitat sa sustina mai multe conferinte in Grecia si in Muntele Athos, unde a vorbit cu mult succes, prezentand pentru prima oara cititorilor din Elada spiritualitatea monahala romaneasca. Un teolog prezent la aceste conferinte isi aminteste de lansarea cartii in Tesalonic, de ziua Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, la 26 octombrie 1985:

„…Am fost invitati la Mitropolitul Panteleimon al Tesalonicului dimpreuna cu Parintele Simeon Kraiopoulos, care a prezentat in aula Universitatii din Tesalonic, in fata a peste 500 de tineri studenti, traducerea Patericului romanesc in limba greaca, iar parintele de a luat cuvantul ca autor. Greu de descris frumusetea momentului si aprecierile primite. Parintele mi-a spus atunci: «Vezi de ce ma zbat atata? Fiindca aceste carti sunt copiii mei!»”[2].

Vizita Parintelui Ioanichie din acel an in Grecia, Bulgaria, Iugoslavia si Italia, a constituit si un prilej de reactualizare a notelor de calatorie consemnate cu ocazia unor pelerinaje mai vechi. Deja in anul 1974, impreuna cu Parintele Cleopa si cu alti parinti din Sihastria, calatorise la Locurile Sfinte, iar in anul 1977 la muntele Athos, in Grecia si in Italia. Insemnarile si impresiile acestor calatorii le-a adunat laolalta si le-a tiparit in anul 1986 sub titlul: Marturii romanesti la Locurile Sfinte, o alta carte de mare succes. Pe parcursul a peste 500 de pagini, ea prezinta pe rand toate obiectivele duhovnicesti din Ţara Sfanta, Muntele Sinai si Muntele Athos, precum si cele mai importante din Grecia si Italia. La toate popasurile pe care le-a facut, Parintele Ioanichie a mentionat istoria locurilor respective, importanta lor spirituala, legatura lor cu Ţarile Romane prin daniile primite de la noi, prin calugarii romani care s-au nevoit acolo, dar si emotiile duhovnicesti pe care le-a trait la intalnirea cu acestea. In plus, el consemneaza si convorbiri cu mari parinti pe care i-a intalnit in acest pelerinaj: Cuviosul Paisie Aghioritul, Parintele Haralambie Dionisiatul, Arhimandritul Iustin Popovici, Parintele Dionisie Ignat si altii. Astfel, intr-o tara cum era Romania in acea vreme, care avea granitele inchise pentru majoritatea locuitorilor sai, parintele isi ducea cititorii intr-un pelerinaj dorit de fiecare dintre ei, facandu-i sa traiasca aproape pe viu intalnirea cu locurile sfinte ale crestinatatii si cu marii parinti ai Ortodoxiei.

Pentru a tipari cartea unde vorbea de Sfanta Lumina care se pogoara de Inviere la Ierusalim, despre tinuturile care fusesera strabatute de pasii Mantuitorului, autorul a dus o lupta indelungata cu cenzura comunista, care nu putea tolera o lucrare avand astfel de subiecte. Tocmai de aceea nu a primit aprobarea pentru tipar decat dupa ce a renuntat la titlul pe care si-l propusese de Pelerinaj la Locurile Sfinte. Abia la urmatoarea aparitie, in 1992, dupa caderea regimului ateist, Parintele Ioanichie a putut reveni la denumirea initiala. Mai apoi, lucrarea a mai fost tiparita in mai multe editii, impartita in doua volume distincte: Pelerinaj la Mormantul Domnului si Pelerinaj la Muntele Athos.

Cartile Parintelui Ioanichie au trezit interesul nu numai in tarile ortodoxe, ci si in occidentul Europei, in tarile catolice si protestante. In anul 1987, el a fost invitat sa sustina o seama de conferinte in Italia si Belgia. La manastirea benedictina Praglia, in Italia, a prezentat tema „Experienta monahala in viata Bisericii Ortodoxe Romane“, iar in Belgia, la manastirea Chevetogne, a vorbit despre „Etape de cultura si spiritualitate in monahismul romanesc“. A mai vorbit si la alte manastiri despre aspecte din istoria monahismului romanesc. Toate aceste calatorii si contacte cu oamenii din apusul Europei l-au facut sa cunoasca nemijlocit situatia duhovniceasca de acolo si sa pretuiasca si mai mult comorile propriei credinte. In predicile sale adeseori spunea:

Ati mai vazut alte tari? Daca ati vazut, ati vazut cu ochiul laicului, insa eu am vazut cu ochiul monahului, cre vede altfel. E tragedie ce e in alte tari. Noi inca mai avem o tara cu oameni curati in ea“.

Avand in vedere buna primire de care s-a bucurat primul volul de Convorbiri duhovnicesti, Parintele Ioanichie a purces la continuarea acestuia printr-un nou sir de dialoguri cu mari dascali de teologie si duhovnici. Generatia celor formati inainte de epoca ateismului era aproape de apus si parintele se simtea raspunzator pentru salvarea si transmiterea catre urmasi a comorilor de duh pe care acestia le adunasera. Astfel, in anul 1988 apare cel de-al doilea volum al Convorbiri duhovnicesti, primit cu aceeasi bucurie de cei care insetau de apa cea vie a cuvintelor marilor parinti. Dintre numele care apar in cele peste 800 de pagini ale acestei noi culegeri de dialoguri mentionam parintii: Dumitru Staniloae, Constantin Galeriu, Iachint Unciuleac, Bartolomeu Anania, Nicolae Delarohia (Steinhardt) si altii.

Despre entuziasmul cu care a fost primita cartea putem citi intr-o scrisoare a Parintelui Paul Mihail, un teolog si istoric de renume, adresata Parintelui Ioanichie:

Radacina din trunchiul romanesc,

Ramura aleasa a Moldovei,

Scump odor al monahismului romanesc,

Parinte Protosinghel Ioanichie Balan,

Astazi 13 august 1989, Parintele Luminilor m-a invrednicit sa am in mana Volumul Dialog Duhovnicesc II, pe care mai intai l-am inaltat in fata icoanelor din odaie, apoi l-am sarutat cu toata obstea smereniei mele. Deschizand cartea asemanatoare cu o Biblie ca volum, am stat toata ziua in lectura, oftari si lacrimi.

Providenta v-a invrednicit sa alergati in toate partile locuite de romani, asemanator cu misionarii calugari care au raspandit monahismul de la Athos, sa impliniti cuvantul din Evanghelia Sfantului Ioan: “Adunati faramaturile ce au ramas, ca sa nu se piarda ceva” pentru Istoria Bisericii Romane…

Drept incheiere intonez stihul din Acastist: “Bucura-te, Ioanichie, mare facator de carti duhovnicesti”. Amin.

Prima editie a celui de-al doilea volum s-a epuizat foarte repede, fiind urmata de o noua editie in anul 1990. O parte din dialogurile cuprinse in cele doua volume ale Convorbirilor duhovnicesti au cunoscut si un ecou international deosebit, fiind traduse in limbile engleza (1994), greaca (1985), italiana (1991), si maghiara (2008).

Cu cel de-al doilea volum al Convorbirilor duhovnicesti se incheie seria cartilor tiparite de Parintele Ioanichie in timpul regimului comunist, in conditii de cenzura si piedici de multe feluri. Lupta cu aceste greutati l-a solicitat foarte mult. Adeseori soarta cartilor sale era incerta, erau amanate la nesfarsit si se invocau tot felul de motive pentru a nu fi tiparite. Numai credinta puternica a parintelui si rugaciunile sale si ale altor parinti l-au ajutat sa treaca peste aceste incercari si sa-si vada tiparite cartile sale.

In toti acesti ani, Parintele Ioanichie nu a mai trait pentru sine, ci pentru sfinti si pentru memoria lor, pentru care a fost gata sa se jertfeasca cu totul, riscandu-si chiar viata si liberatea si trecand prin chinuri de marturisitor. Tot ceea ce a lucrat, a lucrat din dragoste: din Dragoste pentru Dumnezeu ca sa fie pururea slavit, din dragoste pentru sfinti, ca sa fie cinstiti ca niste fii ai lui Dumnezeu, si din dragoste pentru oameni, ca sa se bucure impreuna cu sfintii.

In acelasi timp insa, cartile i-au adus pe langa recunostinta din partea cititorilor si multa faima. Dar parintele de tanar lasase lumea cu toate tentatiile ei si alesese sa traiasca pentru Dumnezeu. A iubit viata de manastire si ar fi vrut sa ramana necunoscut, dar cartile sale l-au facut vestit pana si peste hotarele tarii. Totusi, nu acesta era telul sau, sfintia sa nu a lucrat pentru titluri sau onoruri, ci a ramas in continuare un parinte apropiat tuturor, cu usa deschisa pentru fiecare. In plus, gasea cai ca sa depaseasca ispita mandriei chiar si in calitatea sa de autor de renume. De aceea, in acest veac de acum, atat de iubitor de slava desarta, spunea uneori celor care il mai ajutau la corectura: “Mai lasati si greseli, pentru smerenie“, caci nu cauta cinste de la oameni, ci de la Dumnezeu, si ii era destul sa fie cinstit sfintii si cuviosii pe care ii infatisa, iar pe sine se lasa la urma ca un nestiutor.

De altfel, in tot ceea ce a publicat, Parintele Ioanichie nu a incetat sa se afirme pe sine sau eruditia sa, ci a scris din inima pentru a merge la inima, cautand sa trezeasca si in altii ravna arzatoare si bucuria de care era cuprins el insusi, dupa cum spunea uneori:

Sa incepem cu rugaciunea. Teoria e pe planul doi. Nu te intreb cate carte stii si nu-ti spun cata stiu eu. eu te intreb: “Cat te rogi, frate?”… trebuie sa ne intoarcem la rugaciunea parintilor nostri. La aceasta rugaciune trebuie sa ajungem noi. Ori e foc, ori e nimic.


[1] Valeriu Anania, Memorii, editura Polirom 2008, pag 636

[2] Parintele Ioanichie Balan, Cuviosul cronicar al sfintilor, Ed. Manastirea Sihastria, 2008, p. 146

(din: Mi-e dor de cer, Viata Parintelui Ioanichie Balan, Editie ingrijita de Arhim. Petru Balan, Ed. Man. Sihastria)


Categorii

1. SPECIAL, IPS Bartolomeu Anania, Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Ioanichie Balan, Parintele Stefan Marcu, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii romani

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la ““Bucura-te, Ioanichie, mare facator de carti duhovnicesti!” PARINTELE IOANICHIE BALAN – IN CAUTAREA SFINTILOR

  1. Dragoste şi credinţă. Dăruire, luptă şi jertfă. Bucurie sfântă, sfinţenie adâncă. Viaţă şi înviere. Unitate, iubire, credinţă vie, ortodoxie şi românitate. Biserică vie, trecut, prezent şi viitor. Dumnezeu oferit oamenilor din inimă în inimă.

    Doamne ce monument! Ce lucrare, ce zidire sfântă facută numai din iubire, sfinţenie şi credinţă!
    Părintele Ioanichie a zidit în vremuri total potrivnice, Catedrala duhovnicească a mântuirii neamului românesc!
    Aceste cărţi au aprins focul dragostei de Dumnezeu, de sfânt, de neam şi de unitatea duhului în mii şi mii de inimi, a făcut din oameni buni oameni sfinţi, din oscilanţi oameni de neclătinat, din puţin credincioşi ortodocşi
    statornici. A făcut să curgă multe lacrimi de bucurie sfântă în vremuri grele pentru neam şi credinţă.

    L’am cunoscut pe părintele Ioanichie, i-am vorbit şi mi-a vorbit. A fost un om al inimii, un om al dragostei. Nu am întâlnit pe cineva care să vorbească mai cu iubire şi dăruire despre neamul nostru, în ceia ce are el cel mai de preţ, (credinţa şi simplitatea).
    Scierile sale au tot cei mai sfânt, mai frumos şi mai curat, în ortodoxia românească. Simplitatea exprimării, frumuseţea şi adâncimea duhului, vâlvătaia trăirii, intensitatea dragostei îl smulg pe cititor din mizeria căderii, îl înalţă, îl bucură, îl învie şi renaşte ca ortodox.
    Părintele nu teologhiseşte, nu conduce duhul într-o anume direcţie (atât de vizibilă şi de ostentivă asăzi), ci lasă duhul să conducă, inima să vorbească, ee lasă condus însăşi sfinţia sa în totată această monumentală zidire duhovnicească de duhul iubirii. De aceia scririle sale sunt primite fără rezerve, de la inimă la inimă. Deşi a fost un om mare, nimic din făptura sa nu arăta aceasta. Nu şi-a constrit sieşi nimic lăuntric, care să-l facă deosebit de semenii săi, a facut tot ce a putut ca să împartă tot ce a avut mai bun, tuturor.
    Părintele Ioanichie a fost chemat să arate ce a rodit şi rodeşte ortodoxia. Ce a adus şi ce a rodit ea în neamul românesc.
    Cărţile sale nu sunt scrise de un gânditor plin de importanţă şi pretenţii, nu sunt construite şi finisate de mintea exactă, corectă şi rece, ci este lucrarea inimii, lucrarea unei inimi înflacărate, curate, însetate de sfânt, de curat, de autentică dragoste divină.
    Slavă lui Dumnezeu pentru toate,

  2. Felul in care a reusit Parintele Ioanichie sa obtina aprobarea tiparirii Patericului Romanesc, ma face sa ma rusinez pana peste cap. Eu nu reusesc sa-l termin de citit desi il am de mai bine de zece ani. Vai si amar de sufletul meu – nu sunt in stare nici sa citesc ce sfintia sa s-a ostenit sa scrie 🙁
    Doamne, miluieste!

  3. De folos este a ne recunoaşte neâmplinirle.
    Frate “citior” multe comentarii ale frăţiei tale, m-au ajutat, (în multe feluri), ca şi acum. Ai ales să te numeşti cititor iar acum ai ajuns să-ţi asumi vina necitirii, (până la capăt a Patericului Românesc). Am intervenit dorind să spun, că citindu-l (Patericul) ,sufletul ni se încarcă uneori peste puterea noastră de cuprindere, (până la o saţietate peste care nu mai putem trece decât fără folos). De aceia se cere să trecem la a înfăptui, (la a experimenta pe noi înşine cele citite), ca într’acelea să consumăm pâna flămânzim cele culese, până sufletul singur cere reluarea citirii.
    Cărţile ortodoxiei nu sunt lecturi desfătătoare, ci sunt cărţi duhovniceşti angajatoare, trezitoare, mustrătoare, ziditoare, sfinţitoare, sunt convorbiri cu Dumnezeu şi cu sfinţii săi. Totdeauna ispititorul se osteneşte să ne desprindă, să ne ţină departe de astfel de lecturi şi dacă a reuşit câtuşi de puţin, nu-i va fi greu să ne ocupe timpul cu orice altceva.
    Lumea, astăzi este la degetul mic al ispititorului. Avem televiziuni nonstop, programe desfătătoare, ştiri (de care…avem nevoie şi muzica ce… ne place), filme peste filme, muzică … bună… (şi desigur şi religioasă desfătătoare, care a convertit şi converteşte duhovnicescul în artistic, în emoţional socotit divin)!
    Omul duhovnicesc se hrăneşte, creşte şi se desăvârşeşte din textele sacre. O pericopă evanghelică în sfânta liturghie este deajuns pentru a re-cerceta lăuntru nostru în cele vizate şi a lucra şi mai intens şi mai atent la desăvârşirea prin har. Cu atât mai mult o pagină de pateric ce ne înfăţişează concretul trait de părinţii noştri, în această luptă desăvârşitoare (uneori foarte aproape de noi).
    Frate nu am dorit prin aceast comentariu să-ţi accentuiez durerea ori să induc păreri negative cuiva despre frătia ta, ci prin cele spuse mă mustru pe mine însumi, findcă astfel de scăderi mă jefuiesc,şi de cele ce cred că am.
    Te rog de iertare.

  4. Va multumesc mult pentru extrasele minunate despre Pr Ioanichie Balan. Nu stiam ceea ce a facut el pentru ortodoxia romaneasca. Patericul romanesc este un giuvaer.
    Simt ca mi-ati redat un parinte pretios in inima mea.

    Domnul sa va rasplateasca munca aceasta pe care cu atata dragoste o faceti pentru noi!

  5. Nicolae Mirean,
    am ales sa comentez ca “cititor”, deoarece sunt un cititor al acestui site.
    Imi amintesc, si anul trecut m-am cait (tot pe acest site) ca nu reusesc sa citesc Patericul Romanesc. Deci, va dati seama cam ce mare cititor sunt in realitate.
    Dvs va folositi de comentariile mele? Atunci eu ce mai pot zice despre poeziile dvs.??? Si nu numai despre poezii.
    In fine, cred ca si domnia voastra ca e musai sa citim chiar daca nu o facem cu hotararea pe care a avut-o ucenicul din Patericul Egiptean: N-am citit avva decat o pagina, dar cand voi implini ce-am citit acolo, merg mai departe cu cititul.(citat din memorie)
    Cred deasemenea, ca lucrurile stau asa cum spune Sfantul Paisie Velicicovschi: din multe carti patristice invata omul sa traiasca dupa Evanghelie.
    Cu multa consideratie pentru persoana dvs.,
    “ioana”

  6. “De ce esti,Sfanta Sihastrie
    Asa trista si pustie?
    De ce plang clopotele tale,
    Asa dulce,asa cu jale?”

  7. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN, mult-ostenitorul Sihastriei, slujitorul neobosit al neamului sau: “SALVAREA NOASTRA ESTE RUGACIUNEA. LUMEA ESTE LA O RASCRUCE. Strigati mai tare, mai mult, sa auda Dumnezeu strigatul romanilor” -
  8. Pingback: Interviu de suflet cu PARINTELE GHEORGHE HOLBEA despre modelele sale formative si duhovnicii sai, INTALNIREA CU PARINTELE STANILOAE si criza tinerilor traitori in “societatea relativismului absolut” -
  9. Pingback: MARTURII despre FERICITUL PARINTE IOANICHIE BALAN, marele duhovnic de la Sihastria Neamtului: “Multa grija avea de noi!”. DUIOSIE SI FERMITATE -
  10. Pingback: CUVIOSUL IOANICHIE MARTURISITORUL – intransigent, incomod si profetic – despre România si Noua Ordine Mondiala, in dialogul mustrator cu Sorin Dumitrescu din 1997: “PENTRU CA E TARA ORTODOXA, DE ACEEA E MAI TARE HARTUITA. Credeti ca am
  11. Pingback: Interviu de suflet cu PARINTELE GHEORGHE HOLBEA despre modelele sale formative si duhovnicii sai, INTALNIREA CU PARINTELE STANILOAE si criza tinerilor traitori in “societatea relativismului absolut” | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: Avertismentele profetice ale Parintelui Ioanichie: “SA NU RAVNITI LA FERICIREA CELOR DIN OCCIDENT! E vremea sa ne rugam! Vremea s-a scurtat, anii cei grei s-au apropiat“. CAT TIMP MAI POATE DAINUI ROMÂNIA? | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: Predica Parintelui IOANICHIE BALAN (†22 nov. 2007) la PILDA BOGATULUI CARUIA I-A RODIT TARINA: “Bogatia noastra este dreapta credinta ortodoxa pe care o ataca in toate ziarele cei care nu sunt ortodocsi, cei care cred in bani! Nu cu noi se lupta,
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate