La pomenirea pruncilor ucisi de Irod
- Vezi in Vietile Sfintilor: Sfinţii 14000 de prunci ucişi de Irod în Betleem
- Blogul jurnalistului Bogdan Munteanu:
Lecturi grave şi neplăcute (6)
“(…) Câta vreme traim înt-o lume civilizata (?!) unde uciderea celor nenascuti este un drept indiscutabil, nu vom fi vreodata fericiti! Aceasta este cauza principala pentru unele dintre cele mai mari rele care ni se întâmpla (…)“.
Când devenim o ‘persoană’?
(…) Toţi aceştia care ajungem să ne credem mari şi tari, să ne venerăm sinele (căci nu există ateism pur – ori ne închinăm Dumnezeului Adevărat, ori la falşi dumnezei), să nu fi fost cândva decât aidoma unei gramăjoare de plastilină, un ghem de celule?!
Adică, deşi cumva-cumva, ceva-ceva, tot eram (că o sâcâiam pe mama, fie şi doar cu greţuri, ameţeli sau alte senzaţii ciudate) noi eram o non-persoană, de fapt? Şi, potrivit convingerii prevalente în lumea civilizată (?!), chipurile, tot în nefiinţă ne ducem?
Atunci, la ce bun totul? De ce ne mai zbatem, de ce ne agităm, de ce ne entuziasmăm, de ce ne irităm, de ce ne place ceva, de ce ne doare altceva? De ce mai scâncim câte un ‘de ce’?
La ce bun să ne tulbure cum îşi folosesc alţii liberul arbitru? “Treaba lor, dom’le, ce mă interesează pe mine?” Nu e mai bine la hinduşi şi la budişti, fiecare cu karma lui, ce atâta stres de treburile altora? Ce treabă să am eu cu avorturile altora?
Ei bine, s-ar cuveni să ne pese pentru că – potrivit credinţei adevărate (nu a mea şi nici nu-s mai multe valabile!) – de la Adam încoace, OM suntem toţi şi orice bine sau rău pe care îl face fiecare din noi, contează asupra întregii omeniri.
Nu este loc de explicaţii raţionale aici, deşi sunt mulţi care şi-au teoretizat chestia aceasta, cum contează gesturile mărunte ale fiecăruia. Este vorba de credinţă: crezi sau nu crezi în Dumnezeu, crezi sau nu crezi că omul este om de la concepţie, crezi că nimicul a explodat printr-un Big Bang sau că un Creator a rânduit totul…
Mai limpede: vrei să crezi sau nu vrei să crezi în cele de mai enumerate şi, tot aşa, vrei sau nu vrei să crezi că toţi suntem acelaşi OM şi că, orice facem, bine sau rău, nu doar pentru noi facem, nici numai pentru cei imediat apropiaţi, ci pentru întreaga umanitate.
Dar, m-ar mai putea întreba cineva, “de ce obsesia legată de avorturi, când doar sunt atâtea rele?” De ce avortul este un rău suprem, iar altele n-or fi chiar aşa?
Pentru că, în opinia mea, felul în care ne raportăm la problema avorturilor şi, implicit, la ideea generală de persoană şi mai ales la când începe persoana să fie persoană, spune enorm despre fiecare dintre noi.
De cât luăm în serios problema persoanei nenăscute depinde cum ne construim viziunea despre lume, iar în ce măsură relativizăm în această chestiune (de genul da, “e grav avortul, dar ce mă interesează pe mine?”) relativizăm orice altceva în viaţă. Păcatul devine ceva interpretabil. Binele ne e relativ, răul ne devine relativ şi el.
Cum definim pentru noi înşine persoana spune enorm despre noi. Dacă am crede că pruncul nenăscut este, cu adevărat, o persoană, cum să nu ne doară asasinarea ei? Mai bine să nu credem… Când şi când, se şochează britanicii de pedeapsa cu moartea (aplicată unora despre care, probabil, mulţi zic în gând că “şi-o merită cu vârf şi îndesat”), dar aleg să nu se şocheze asasinarea în masă a nenăscuţilor. Cam tot aşa la români sau la alte popoare civilizate 🙁 (vezi articolul integral!)
Preluare de pe blogul “Daruind vei dobandi”:
Irozii zilelor noastre…
de pr. Alexandru Stanciu
“În atmosfera de sărbătoare ce a cuprins cerul şi pământul, la doar câteva zile de la Naşterea Domnului, Biserica îmbracă haină de „plângere şi tânguire multă” pentru pruncii nevinovaţi ucişi de cruzimea lui Irod. Atunci Iisus a fost scăpat de mânia lui Irod. Acum însă, El suferă chinul morţii împreună cu fiecare din pruncii ucişi cu instrumentele moderne ale medicinii, prin voinţa unei societăţi care şi-a pierdut busola şi care a ridicat la rang de lege fărădelegea.
Viaţa începe din momentul conceperii
Majoritatea oamenilor nu ştiu ce se întâmplă în timpul unui avort. Nici femeile care au avortat nu ştiu că de fapt au omorât un copil. De ce? Pentru că li se spune că de fapt până în luna a treia ele poartă în pântece doar „un ghem de celule” şi nu un om adevărat.
Profesorul britanic Stuart Campbell, cercetător la Create Health Clinic din Londra, a reuşit să obţină, cu ajutorul unui nou tip de scanare prin ultrasunete, imagini tridimensionale ce permit vizionarea mişcărilor fătului în timp real. Studiul lui demonstrează pentru prima dată că viaţa începe odată cu fecundarea şi nu în momentul naşterii. Din momentul concepţiei, 46 de cromozomi cu 30.000 de gene se combină determinând încă din acest moment toate caracteristicile noastre fizice: sex, caracteristicile feţei şi ale corpului, culoarea ochilor, a părului şi a pielii. Şi apoi, în doar în câteva săptămâni, dintr-o singură celulă se formează un om minuscul cu toate organele deja prezente şi în stare să funcţioneze.
Ce se întâmplă în cele 3 luni în care unii susţin că fătul nu este decât „un ghem de celule”? – la 18 zile inima începe să bată, sângele fătului trece de-a lungul cordonului ombilical, traversând placenta unde au loc schimburile metabolice: copilul pasează mamei resturile de dioxid de carbon iar ea îi furnizează oxigen şi substanţele nutritive. – la aproximativ 3 săptămâni încep să se formeze mâinile, iar de la 6 săptămâni şi degetele. Fătul poate să-şi strângă degetele şi să-şi deschidă gura. – la 40 de zile este înregistrată funcţionarea creierului măsurată pe baza undelor EEG. Aici minunatul centru de control trimite mesaje mamei şi copilului. – de la 2 luni, amprentele sunt deja întipărite în piele. – la aproximativ 7 săptămâni, apar primele mişcări spontane, deşi mama de obicei nu simte copilul mişcându-se până la aproximativ 16 săptămâni. – la 18 săptămâni este activ şi energic şi face numeroase flexări ale muşchilor. Poate da pumni şi lovituri suficient de tari. – la 26 de săptămâni deja poate realiza o gamă largă de gesturi şi manifestări specifice copilului – să se scarpine, să zâmbească, să sughită şi să-şi sugă degetele…
Lăsaţi copiii să vină la Mine…
Înainte de a se bucura de lumina zilei, Dumnezeu a rânduit ca pruncul să sălăşluiască şi să se dezvolte timp de 9 luni în cel mai sigur adăpost din lume: pântecele mamei sale. Iată însă că omul a transformat acest cel mai sigur adăpost într-un posibil cel mai primejdios loc, pentru că aici, deşi copilul nu poate face nimic pentru a se apăra, viaţa îi poate fi luată chiar de către persoana cea mai dragă lui, MAMA.
Fiinţa concepută devine persoană umană din momentul fecundării, când Dumnezeu creează sufletul nemuritor al „puiului” de om. Părintele profesor Ilie Moldovan spune că păcatul avortului este o formă de deicid (ucidere a lui Dumnezeu) îndreptată împotriva Mântuitorului Hristos, Care, într-un anumit fel, se naşte o dată cu fiecare prunc.Din momentul conceperii, copilul poartă chipul lui Dumnezeu, urmând ca prin Botez să poarte şi chipul lui Hristos. Dacă acest chip este distrus, în pântecele mamei se răstigneşte Însuşi Hristos. Sfântul Nicodim Aghioritul merge atât de departe încât spune că o mamă care avortează nu omoară o singură fiinţă umană, ci face atâtea ucideri câţi urmaşi ar fi rezultat din acel copil dacă el ar fi trăit.
Poate fi recomandat vreodată avortul?
Să urmărim trei exemple: 1. Tatăl este alcoolic, mama are tuberculoză. Ei au patru copii. Primul este orb. Al doilea a murit. Al treilea este surd, şi al patrulea are tuberculoză. Ea rămâne din nou însărcinată. Dată fiind această situaţie extremă, aţi lua în considerare recomandarea avortului? 2. O fetiţă de culoare, în vârstă de 13 ani a fost violată de un bărbat alb; fetiţa a rămas însărcinată. Dacă aţi fi părinţii fetiţei, aţi recomanda avortul? 3. O adolescentă este însărcinată. Ea nu este căsătorită. Logodnicul ei nu este tatăl copilului. El este foarte supărat, şi plănuieşte să o părăsească. În acest caz, aţi considera recomandabil avortul? Dacă aţi spus „da”: 1. L-aţi fi ucis pe Beethoven; 2. L-aţi ucis pe marele cântăreţ de muzică religioasă, de culoare, Ethel Wathers; 3. Tocmai v-aţi pronunţat pentru uciderea lui Iisus Hristos”.
***
Vine apocalipsa?
de Cornel Constantin Ciomâzgă
“(…) Nebăgător de seamă, omul căzut, căci despre acesta vorbim, şi-a lăsat mintea tot mai slobodă şi tot mai nestăpânită. Simţurile lui şi le-a deprins, vai, cu vitrege vagabondaje şi cu înveninate libertăţi, cu excese şi cu multe, mult prea multe şi varii desfătări, prelungindu-şi astfel întru desăvârşire înstrăinarea, înmulţindu-şi bolile duhului pentru ca apoi, răpus în cădere, să se înfrăţească cu moartea.
Omul ACELA, aşadar, a ajuns omul “acesta”, care va să zică. Neîngeresc, tot mai materialnic, mai mundan şi mai neduhovnicesc. Sărman prin înstrăinarea de Dumnezeu, stăruitor în păcate şi patimi, omul a devenit, cum zice Sfântul Nil Ascetul: „mai animal decât animalele, dovedind că nimeni nu-i poate fi atât de duşman, precum îşi este el însuşi”.
Am aflat cu un timp în urmă despre o înregistrare statistică halucinantă şi de-atunci nu contenesc în dureri şi uimire, strigând mereu: din 1990 şi până în 2005, în cincisprezece ani, deci, în România s-au făcut optsprezece milioane de avorturi. Optsprezece milioane de suflete au fost azvârlite la gunoi! Până în 2005. Dar noi suntem în 2007.
Înţelegem ce înseamnă asta? Nu, nu. Nu înţelegem. Nu vrem şi nici nu cred că mai putem înţelege această cumplită tragedie.
Irod a ucis paisprezece mii de prunci şi a intrat în istoria umanităţii sub semnul acelei cruzimi. Deşi, Dumnezeu, la care toate sunt cu putinţă, avea să rasucească în broasca răului cheia binelui Său, convertind drama aceea într-un bine universal. Cei paisprezece mii de prunci ucişi atunci aveau să devină paisprezece mii de mucenici neatinşi nicicum de cele rele. Acesta avea să devină aşternutul creştinismului. Jertfelnicul pe care va fi păşit Hristos Domnul în lume.
Cum să înţelegem, însă, această oarbă şi nebună „foame” de moarte a celor de lângă noi? Priviţi pe stradă, uitaţi-vă de jur-împrejur la semenii voştri şi veţi vedea cât de uşor se citeşte pe chipul lor amprenta acestei monstruoase crime, dar nici o tresărire de căinţă. Nici o remuşcare. Am aruncat la tomberon în numai cincisprezece ani, fără nici o părere de rău, poporul cel tânăr. Încă un neam! Peste puii şi vlăstarii acestui neam creştin s-a tras apa tulbure a unei istorii nebune. Sângele lor nu se va zbici cu una, cu două de pe mâinile celor care i-au ucis. Scâncetul lor se va regăsi în bocetul răguşit şi tardiv al celor ce astăzi, întunecaţi de patimi, încă-i mai ucid şi-i mai aruncă încă.
Atâta rău am instalat în lume cu crima aceasta, încât binele lui Dumnezeu nu mai are unde să se sălăşluiască.
Sfântul Lavrentie al Cernigovului zicea în vremea lui că “în curând văzduhul se va aprinde, iar pe pământ va fi secetă mare şi uscăciune cum n-a mai fost pentru păcatul pruncuciderii. Iar pentru celelalte păcate mari cu titlu de <normalitate>, alte nenorociri s-au abătut şi se vor mai abate.”
Nu-mi fac nici o iluzie, scriind acest articol şi nu mă aştept decât cel mult la o mirare şi la un oftat. Am fost întrebat public în nenumărate rânduri, dacă mai cred în revenirea lumii acesteia la normalitate. Nu, am răspuns de fiecare dată. Nu mai cred! Şi nu pentru că nu mi-aş dori, ci pentru că din partea lumii nu văd nici un semn. A fi normal înseamnă a te raporta la normele lui Dumnezeu. Acolo îşi are normalitatea sorgintea. Numai că legile şi normele pe care ni le-a dat Bunul spre a ne fi „pribegia” uşoară, omenirea le-a înlocuit cu legi şi cu norme născocite de ea pentru a-i fi, chipurile, vai, Doamne, „libertatea” mai mare. „A agonizat Raţiunea, Cugetul abia mai palpită, Conştiinţa nu mai are definiţie“. (…)
Aşadar… continuaţi! „Cine e nedrept, să nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, să se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfânt, să se sfinţească încă. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după cum este fapta lui” (Apocalipsa 22, 11-12). Amin!”
Va recomandam si:
- Masacrul inocenţilor – pe blogul Viata la tara
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Irodiade, irozi…sunt la tot pasul!
Femeile – stiu ce spun! Ferice de femeile care n-au facut avort!
Va spune o irodiada care a facut avort cu multi ani in urma; viitorul tata promisese ca o i-a de sotie, ca se va bucura de cati copii vor venii, samd…dar care, pus in fata faptului implinit sa se sperie ingrozitor si sa tagaduiasca rodul iubirii si, sa refuze venirea pe lume a unui copil la care a participat in deplina cunostinta de cauza; s-a aratat las, mincinos si iresponsabil; ce-a facut ‘viitoarea mama’?! S-a infuriat, s-a speriat de posibilitatea nasterii unui copil fara acordul/sprijinul tatalui, s-a sfatuit cu familia proprie si….a ajuns la concluzia ca, acel copil nu este dorit; drept urmare – a facut avort: ce-a urmat?! Mustrari de constiinta, la fiecare data din an cand venea data in care a incuviintat uciderea, visa un baietel frumos imbracat in costum tinut de un tanar caruia nu i se vedea fata si care, ii aparea intrebandu-o ” mami, ce faci mamii? de ce nu m-ai vrut?” Acest copil ar fi avut acum 15 ani; acest vis s-a repetat in fiecare an pana intr-o zi cand n-am mai visat.
Asemenea crime au loc datorita putinatatii credintei in Dumnezeu, a ‘fricii’ de a nu te oglindii in ochii tuturor (familie, societate) care te vad dintr-o data precum o paria, una care, in ciuda faptului ca si-a daruit trupul impreuna cu sufletul celui pe care-l iubea dar care, i-a fost inselata nu numai iubirea ci, i s-a facut dovada totalei iresposnasibilitati din partea tatalui cautand – se pare – numai placerea din actul sexual, nu si ‘consecinta’ acestui act; stiu, am intrebat si mi s-a spus ca vina se imparte in trei: mama care a incuviintat, tatal care neaga rodul iubirii si nu-l doreste si medicul care a infaptuit actul medical dar, ce folos?! Tot crima se numeste chiar daca ‘vina’ apartine si celorlalti doi! Daca as fi fost tare, pe pozitii…as fi infruntat situatia delicata si as fi mers mai departe! Dar n-a fost asa!
Asa ca, atentie mare pentru tineri: ele sa nu se ofere in afara casatoriei, iar daca tot s-a intamplat, barbatii sa-si asume in mod responsabil ceea ce au zamislit! Iar parintii – si de-o parte si de cealalta – sa arata ingaduinta si toleranta in privinta fetelor/femeilor care au ‘gresit’ si, sa nu se faca partasi la o nelegiuire.
Desfrinatul nu are iubire si nici macar nu se gandeste la ea. De aceea, el face semnul iubirii fara iubire. Acest semn are obiectiv un sens, dar desfranatul nu-l umple cu continutul persoanei iubite, asa incat acest semn devine golit de sens; mai mult, el devine fals, mincinos, deoarece nu corespunde situatiei launtrice a pervetitului. Relatiile trupesti sunt expresia iubirii, iar pervetitul le exprima numai in patima sa. Iata de ce desfranarea inseamna minciuna. In ea nu exista corespondenta intre semnul obiectiv si dorinta subiectiva. Aparent, depravatul se da cu totul celuilalt pentru ca il iubeste. Insa in realitate el doar se foloseste de trupul celuilalt ca de un instrument pentru propria-i satisfactie. In loc de iubire, in desfrau se infiltreaza iubirea de sine.
Desfraul, in esenta lui, este o minciuna: minciuna nu prin cuvant, ci prin trup, iar prin intermediul acestuia, a intregii personalitati. Aceasta este minciuna in cel mai inalt grad si in cea mai autentica manifestare, caci in orice alt pacat participa numai spiritul nostru, dar in desfrau participa si trupul, prin urmare intreaga noastra personalitate. Relatiile trupesti dintre o femeie si un barbat nu constituie altceva decat semn al iubirii. Oferirea trupului celuilalt inseamna numai desavarsirea a ceea ce s-a savarsit deja prin oferirea sufletului catre celalalt prin iubire. Iubirea fiind un bun socializat, conduce absolut natural la socializarea avutului, spatiului, timpului, a starilor si trairilor intime, a credintei si rugaciunii, dar si a trupului, in care este lumea noastra launtrica si prin care ne adresam, prin cuvant aproapelui nostrul. Oferindu-ne trupul nostru altuia, ii oferim ultimul nostru bun, care este cel mai greu sa fie comun si care se impotriveste cel mai mult acestui lucru.
Insa iubirea depaseste obnubilarea trupului, laudandu-l in serviciul iubirii. Insa numai ea, iubirea eliberea aceste relatii de robia demonismului, de aservirea duhului dezagregarii si nimicirii, care se ascunde in patima. Insa desfranarea neaga toate lucrurile. Iar trupul nu se transforula intr-o expresie a iubirii si in desavarsirea acesteia, ci intr-un instrument al patimii. Pana si cel mai desfranat nu pate face in asa fel incat unirea barbatuluisi femeii sa nu fie un simbol al iubirii. De aceea si el, prin relatia sa, da obiectiv acest semn. Si el simbolizeaza iubirea prin oferirea trupului sau. Insa in realitate el nu are ceea ce exprima si simbolizeaza. Desfranatul nu are iubire si nici macar nu se gandeste la ea. De aceea, el face semnul iubirii fara iubire. Acest semn are obiectiv un sens, dar desfranatul nu-l umple cu continutul persoanei iubite, asa incat acest semn devine golit de sens; mai mult, el devine fals, mincinos, deoarece nu corespunde situatiei launtrice a pervetitului.
Relatiile trupesti sunt expresia iubirii, iar pervetitul le exprima numai in patima sa. Iata de ce desfranarea inseamna minciuna. In ea nu exista corespondenta intre semnul obiectiv si dorinta subiectiva. Aparent, depravatul se da cu totul celuilalt pentru ca il iubeste. Insa in realitate el doar se foloseste de trupul celuilalt ca de un instrument pentru propria-I satisfactie. In loc de iubire, in desfrau se infiltreaza iubirea de sine.
Din “Antihristul” de Soloviov, Bulgakov, Meteina.
Cutremuratoare marturie. Cred ca femeile care n-au facut avort au mare nevoie de astfel de marturii ca sa nu cumva sa cada in aceasta greseala.Toata lumea vorbeste despre dreptul la informare, dar in cazul avortului nimeni nu te informeaza ce se intampla dupa aceea si care sunt conseintele (macar ) psihologice ale acestui pacat. Ai avut un mare curaj marturisind. Ca profesoara ma folosesc de acest gen de marturii, prezentandu-le adolescentelor, sper eu , cu mult folos.Doamne Ajuta si Dumnezeu sa-ti dea in continuare mult curaj.
@anda
Nu e vorba de curaj ci, de asumarea a ceea ce-am facut – pur si simplu!
Nu mai spun ca, fiind timorata – in timpul efectuarii avortului – nu si-a facut efectul anestezia lesinand de cateva ori; am fost dusa pe brate in salon si, medicul a zabovit mult langa mine luandu-mi pulsul si facandu-mi injectii ca sa nu ma pierd…l-am cam speriat, nu gluma!
Dumnezeu – totusi – a ingaduit sa traiesc in continuare pentru a avea timp de indreptare si luare-aminte!
Hmmm…Cu adevarat cutremuratoare marturie! Stau si ma gandesc cat poate fi de usor in zilele noastre sa o dai in bara…la tot pasul ispite dupa ispite. Nenorocita asta de normalitate, modernismul si gura lumii sunt in stare sa stoarca sufletul din tine…e greu sa ramai cu picioarele pe pamant, insa totusi suntem datori sa luptam pana la capat si sa nu ne dam batuti. Bunul Dumnezeu poate salva sufletele care au reusit sa se piarda pe traseu, insa e nevoie de bunavointa din partea noastra. De cele mai multe ori sub masca ratiunii si a duritatii “persoanelor de firma” de acum se ascunde un suflet neajutorat care striga dupa ajutor insa din pacate de cele mai multe ori il cauta unde nu trebuie. Si toate astea din pricina faptului ca nu mai e la moda mersul la biserica, credinta in Dumnezeu, devii habotnic, paranoia, etc. Insa ce nu se stie e faptul ca Hristos nu e modern si nu e cazul sa ne adaptam unor ideologii pe care nu le cunoastem si care iti prezinta doar marfa un ambalaj “frumos” care de fapt e putred pe dinauntru. Ce are marfa cu ambalajul? Asta e lumea in care traim, simulam occidentul afundandu-ne din ce in ce mai adanc in mocirla…E greu…insa nu imposibil…E o lupta pe care suntem datori sa ne straduim a o purta…O lupta continua din care ramai fara aer, stoarce totul din tine in momentul in care te-ai hotarat sa o duci, insa e lupta cea buna care poate sa ofere pacea cea buna si pe care nu o mai duci singur pentru ca esti incapabil sa duci o asemenea lupta de unul singur, il ai alaturi pe Domnul Iisus Hristos.
Spune intr-un psalm, nu mai retin care anume, ceva de genul (iertare pentru memoria de scurta durata, scriu cu cuvintele mele): prefer a fi lepadat in casa Domnului…
Eu ma gandesc totusi ca viata asta e o mare pregatire si va fi o examinare finala…de care tare mi-e frica…si iertata sa-mi fie comparatia dar vorba studentului nu vreau decat cinciul, nota de trecere fratilor, si de-ar fi sa trag cu dintii, insa trebuie sa avem grija noi trisorii ca la examenul asta nu se mai poate copia..Dar se stie ca pentru un 5 trebuie sa muncesti mai mult decat pentru un 10 asa ca trebuie sa ne apucam de treaba si punem noi de la noi si mai face si Bunul Dumnezeu cate un pas spre noi…Asa am putea sa ne straduim mai mult, fiecare dupa putinta insa nicidecum nu avem voie sa renuntam la lupta…asta e clar…
P.S. Magda sa nu te dai batuta, curaj si mergi pe drumul asta in continuare! “Tine-ti mintea-n iad si nu deznadajdui”…
“Ales-am a fi lepadat în Casa lui Dumnezeu, mai vârtos decât a locui în locasurile pacatosilor” (Ps. 83).
http://www.schituldarvari.ro/blog/?p=14
Asa e. Multumesc mult admin. Iertata sa-mi fie memoria asta nenorocita care uneori ar fi capabila sa retina oricate tampenii, insa cand e vorba de ceva cu adevarat important face figuri…
Insa vina e la purtator…
Stati linistita, nici noi n-am scris versetul din memorie! 🙂
Magda are dreptate cum ca “putina credinta” sau “necredinta” in Domnul este cauza tuturor relelor. de aici vine frica, complexele, faptul ca suntem crestini pe jumatate, s.a.
Este f. greu sa convingi o tanara, folosind chiar si argumente stiintifice, despre faptul ca avortul este o crima. Multi le cunosc deja, si nu le cred. In orice caz, personal nu cunosc astfel de cazuri de convingere.
Trist este faptul ca chiar si biserica catolica care se erijeaza atat de mult in “pro-life movements” in occident spune “da” la prima si a doua intrebare, mai ales in cazuri de viol sau “rape”. Orice tanara violata poate sa mearga linistita la un spital catolic si sa iasa de acolo “usurata”. Vedeti cat de priceput este vicleanul!
Daca simplul argument de credinta – cum ca daca Sf. Fecioara Maria ar fi spus nu ingerului Gabriel, Dumnezeu nu s-ar fi nascut – nu convinge, atunci nimic nu convinge. Numai Duhul Sfant te face sa vezi adevarul.
Sa ne rugam pentru acesti nefericiti parinti.
O data un credincios la intrebat pe pr. Arsenie Boca de ce Dumnezeu nu ingaduie oamenilor de stiinta sa descopere cura pentru cancer? parintele a raspuns: pt. ca cel ce trebuia sa faca asta a fost omorat in pantecele mamei lui.
din…Calgary_ ,,TINE-MA DOAMNE DE URECHI SA NU TE TRADEZ CA IUDA,,AMIN. Multumesc Bunului DUMNEZEU ca ma trage de urechi cand deviez spre patimile cele rele,si ma readuce pe calea cea buna a SA.AMIN. SLAVA TIE DOAMNE CA EXISTI,,,SLAVA TIE DOAMNE CA ESTI DUMNEZEU DREPT JUDECATOR SI ATOTPUTERNIC si MULTMILOSTIV si IUBITOR DE OAMENI…”TU ESTI NADEJDEA mea ,POARTA NE ESTI IN PAMANTUL CELOR VII…IZBAVESTE-MA DE cei CE MA PRIGONESC ca s-au intarit mai mult decat mine,,.AMIN.
Ucidere… uciderea pruncilor din Betleem …uciderea pruncilor nenascuti si/sau abia nascuti – din zilele noastre … uciderea
– elementul de legatura a 2 000 de ani numit “irod”…
am tot ezitat , dar acum am capatat curaj sa marturisesc :
dupa nasterea celor 2 fiice – am comis pacatul lui irod:
am ucis …am facut 2 avorturi si motive – aparent – destule :
certurile , scandalurile din casa , din cauza amestecului cumnatei mele , care m-a si “ajutat” sa “scap” , ca aveam
servici , ca nu ma descurcam cu toate treburile casei , etc. … abia tarziu , prin ’87 am inceput sa realizez , ca prin ceata – pacatul avortului … multi ani am cautat iertarea lui Dumnezeu [ dupa moartea batranului meu duhovnic
am stat 4 ani fara spovedanie si impartasanie ] – si inca o caut mereu … mai ales in oricare dintre Cuvintele de invatatura ale Parintelui meu duhovnicesc , in cer si pe pamant – Arsenie Boca – am inteles grozavia
acestui pacat de moarte , sa-i zic “irodianism” ?!
Si mi se intareste si convingerea bruta – ca , de aceea fiicele mele inca nu sunt “imbisericite” , nu merg la biserica , au impresia ca faptele bune sunt placute lui
Dumnezeu , in care zic ele ca cred , si ca sunt suficiente pentru mantuire … chiar si faptul ca trebuie sa-mi ingrijesc sotul bolnav , mai in varsta cu 20 de ani decat mine , fapt care ma opreste de la pelerinajele la care tot visez , dar nu ajung sa le si fac , chiar si asta cred ca are legatura cu pacatul
numit “irod” , cu uciderea pruncilor … nu este cazul sa dau citate din parintele Arsenie , fiindca , aici , la Razboi intru Cuvant – este cunoscut , citit , iubit , este
cinstit ca un adevarat sfant …
O, de l-as fi cautat pe Dumnezeu , as fi gasit Adevarul
si as fi inteles multe , cu mult mai inainte de ’87 …
Indurarile Fiului Unuia Nascut din Preacurata sa fie asupra noastra , a irodiadelor care cautam iertarea !!! Si mantuirea …
Iisuse …
Din mai multe articole si studii publicate la “pomenirea pruncilor ucisi de Irod” , am retinut , cu durere si amaraciune , dar si cu oarece speranta [ Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui – Sf. Nil athonitul ] :
De la pr. Alexandru Stanciu :” Parintele profesor Ilie Moldovan
spune ca pacatul avortului este o forma de d e i c i d
[ ucidere a lui Dumnezeu ] , indreptata impotriva Mantuitorului Hristos, Care , intr-un anumit fel, se naste o data cu fiecare prunc. Din momentul conceperii, copilul poarta chipul lui Dumnezeu…daca acest chip este distrus, in pantecele mamei se rastigneste Insusi Hristos”
…ufff …Doamne , Sfantul Siluan athonitul …tare ravasit mi-e
sufletul…
Iar din studiul lui Cornel Constantin Ciomazga :” din 1990 pana in 2005 , in Romania s-au facut 18 000 000 de avorturi. …Atata rau am instalat in lume cu crima aceasta , incat binele lui Dumnezeu nu mai are unde sa se salasluiasca …
Chiar in randul slujitorilor Bisericii se consuma o ampla si grava regresiune , generata atat de duhul de stapanire ,
de cel al mercantilismului exacerbat , dar mai cu seama si mai primejdios decat toate , de cel al grosolanelor interese si al subtilelor alteratii e r e t i c e ” …
Iertati-mi tulburarea , pentru ca 2 dintre cei 14 000 de prunci ucisi de Irod , sau dintre alte cifre si mai inspaimantatoare , de-a lungul a 2 000 de ani – da – 2 au fost ai mei …
Si peste aceasta zvarcolire de suflet si gand , se mai suprapune si vestea imbolnavirii Parintelui Justin …
Asadar , o zi de “plangere si tanguire multa” …
Dar indurarea Domnului inca mai este peste noi …
ce confuzie cumplita , Doamne ! nu , nu , cei 2 copii ai mei n-au fost ucisi de irod , ci de mine … sunt confuza
rau si imprastiata si mai rau … am fragmente intregi in minte din studiile si articolele de la “Pomenirea pruncilor ucisi de Irod” …si nu sunt putine … si toate parca vorbesc numai despre mine , pacatoasa …
Fie mila Domnului !
Eu nu am facut avorturi, dar nu am nici un merit in asta.
Cu groaza ma gandesc la asta.
Mi s-a intamplat sa nu avortez (din cat am cunostinta), dar daca as fi fost gravida in liceu sau facultate, as fi dat fuga la doctor!
Cum m-a pazit Dumnezeu in nebunia mea! Cum a avut mila de mine! In fiecare zi ar trebui sa-I multumesc pentru asta.
Dar stiti ce? Tot vinovata ma simt! Caci cu gandul eu am facut avortul!
Tot ucigasa de copii ma numesc.
Aud de alte femei ca-si plang copiii si stiu ca as fi putut fi si eu intre ele. Dar chiar nu sunt?
Doamne miluieste.
Trebuie sa credem ce ne invata Biserica, nu este pacat care sa nu fie biruit de iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
Acest mare pacat se iarta dupa invatatura Bisericii prin pocainta toata viata si punere in locul pruncilor ucisi a altor prunci botezati. De copilul botezat trebuie sa ai grija toata viata, in special de devenirea lui sufleteasca.
Am o colega care tot asa isi visa copilul ucis plin de sange. In acele zile mereu i se intamplau nenorociri uneori incredibile (odata a avut un accident fiind intr-un autobuz care s-a rupt in 2, chiar o femeie langa ea a murit.)
Invatata de un parinte a botezat un copil. (avortul nu l-a facut din cinism, nu a realizat gravitatea faptei). Nu a mai visat copilul de atunci si continua sa faca fapte bune.
Si eu trebuia sa mai am niste fratiori, care au fost omorati. Mama mea a fost ‘invatata’ de niste colege, dar desigur nu exista nici o scuza.
Incerc sa fac ceea ce stiu de la cativa parinti, adica am botezat niste copii. (sfatul acesta l-a dat si Pr Arsenie care i-a zis unei femei sa boteze un copil sarman si sa poarte grija de el toata viata)
Milostivul nostru Dumnezeu, “Care vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina”, S-a milostivit spre mine atat de mult, incat m-a adus la “lumina cunostintei” inca de la varsta adolescentei, astfel incat, fiind bine informata, cunoscand dogmele Bisericii noastre, sunt in siguranta, stiu sa ma feresc de aceste pacate strigatoare la cer. Daca Dumnezeu n-ar fi binevoit sa ma invete de la aceasta varsta voia Sa, cu siguranta, as fi ramas in categoria acelor tineri, care din nestiinta, isi formeaza convingerile, conceptiile despre lume si viata sub influenta duhului lumii acesteia. Cred ca este foarte grav faptul ca, in scoli, foarte putini profesori le explica adolescentilor importanta respectarii principiilor moralei crestine. Cei mai multi dintre profesorii de biologie nu se gandesc sa ne explice faptul ca orice fiinta umana, din momentul conceperii, este o persoana, creata dupa chipul lui Dumnezeu, pentru care a murit Hristos pe cruce. De asemenea, desi elevii sunt educati sa se fereasca de anumite boli grave, care pot fi contractate in urma unei vieti dezordonate, se omite adevarul ca cel mai eficient mijloc de prevenire a acelor boli ar fi o viata curata si placuta lui Dumnezeu.
Am cumparat odata, din curiiozitate, o revista dedicata adolescentelor(Nu stiu daca-mi este ingaduit sa scriu pe acest site nume de reviste nereligioase, de aceea, evit sa fac si alte precizari). Credeam ca, fiind o revista pentru tinere, ar trebui sa contina informatii interesante si utile, sau macar simpatice, relaxante. Am fost surprinsa si impresionata negativ, cand am inceput sa citesc primele articole. Stiti ce continea acea revista? Aproape toate articole aveau teme necuviincioase: relatiile intime dintre adolescente si prietenii lor, asa-zise deceptii in dragoste(ce dragoste neautentica!) etc. etc. Cel mai mult m-a consternat faptul ca un pacat foarte grav(ma rusinez sa-l mentionez aici) era considerat satisfacerea unui instinct, deci, o fapta normala si necondamnabila. Cu exceptia acelor articole total necrestine, revista respectiva mai continea un horoscop. Atentie! N-a fost suficient faptul ca morala crestina este desconsiderata, ignorata cu desavarsire, ci si dogmatica, invatatura noastra de credinta este inlocuita cu erezia astrologiei, erezie promovata riguros prin toate mijloacele de informare. Presupun ca revista, la care ma refer, a ramas consecventa acelor idei primejdioase, caci… trebuie sa ii atraga pe tinerii cititori, nu-i asa? 🙁
Am dat exemplul acelei reviste, pentru a explica de ce consider ca cei, pe care Domnul i-a adus la credinta din tinerete, sunt mult mai in siguranta, decat cei, care L-au acceptat pe Dumnezeu mai tarziu, la o varsta mai inaintata, dupa ce au experiat placerea trista si efemera a pacatelor si a patimilor. Desigur, Dumnezeu vrea sa-i aduca la Sine pe toti tinerii. Tuturor adolescentilor din lume Hristos le adreseaza porunca:” Tinere, tie-ti zic, scoala-te!”, dorind sa-i invieze duhovniceste, precum pe fiul vaduvei din Nain, prin aceste cuvinte, l-a inviat trupeste. Tuturor tinerilor dezorientati, indiferenti, sau sceptici de astazi “Apostolul neamurilor” le adreseaza indemnul:”Desteapta-te, cel ce dormi si te scoala din morti si te va lumina Hristos.”(Epistola catre Efeseni) Totusi, din pricina influentei negative, pe care ideologiile necrestine atat de numeroase si de variate o exercita asupra lor, acesti adolescenti si tineri resping iubirea lui Hristos. Si ce li se intampla in urma acestui refuz? Intra intr-un cerc vicios: incep sa gandeasca in mod total gresit ca religia este un mod anacronic de intelegere si de explicare a lumii si a vietii, stiinta constituind, in opinia lor, adevarata cunoastere a universului. Astfel, debarasandu-se de adevaratul sens al existentei, ei incep sa nu se mai informeze in domeniul teologic, manifestand o lipsa de interes in ceea ce priveste invatarea adevarurilor de credinta. Fara a avea in suflet “sabia Duhului”(cuvantul lui Dumnezeu), acestia nu mai pot avea discernamant duhovnicesc. Chiar daca ar vrea sa-si organizeze viata in functie de voia lui Dumnezeu, necunoscand invatatura Bisericii, le este imposibil sa gaseasca, intre atatea ideologii filosofice si pseudoreligioase, invatatura, ce corespunde cu adevarat voii divine. De aceea, daca un credincios, pe care Dumnezeu l-a invrednicit sa-si cunoasca adevarurile de credinta, i-ar spune unui adolescent sceptic si neinformat ca mortii vor invia, ca avortul este un pacat, sau ca astrele nu predetermina viata noastra, acel credincios ar fi considerat, fara indoiala, habotnic, sau chiar fanatic. Sfantul Teofan Zavoratul ii invata pe adolescenti sa ramana neclintiti intru Domnul, ferindu-se de orice idee eronata, in special la aceasta varsta periculoasa(periculoasa, fiindca in adolescenta se poate cadea mai usor, sufletul fiind in formare). De aceea, acest sfant ne invata ca, daca simtim ca un anumit grup de tineri de varsta noastra ne indeparteaza de Dumnezeu, indemnandu-ne la pacat, noi, fara niciun regret, sa parasim acel grup, oricat de mult ne-am dori sa fim integrati intr-o “gasca” de prieteni. El ii mai indemna pe adolescenti ca, atunci cand o ideologie ii va abate de la adevarata credinta, sa isi petreaca timpul mai mult acasa, studiind. Totusi, in opinia mea, acest indemn este eficient si in zilele noastre, daca, ramanand acasa, vom studia stiinta stiintelor, adica stiinta despre Dumnezeu(teologia). Daca ne vom separa de tinerii necredinciosi si vom studia doar stiintele lumii acesteia, vom putea fi indepartati de credinta mai usor decat pierzand timpul cu adolescentii necredinciosi sau indiferenti, caci manualele scolare nu promoveaza si nici nu combat invatatura crestina, dar prezinta obiectiv si ideologii ateiste(mai ales la filosofie). Asadar, ce sa facem? Sa abandonam scoala? Sa nu fie! Dar ce sa facem? Inarmandu-ne cu invatatura cea adevarata a Mantuitorului Hristos, sa studiem orice fara teama, acceptand, sau respingand o anumita idee, in functie de compatibilitatea acesteia cu Revelatia dumnezeiasca. In acet sens, Sfantul Vasile cel Mare, fiind intrebat de catre un grup de tineri cum trebuie citite cartile laice, le-a raspuns ca putem citi aceste carti, selectand din ele doar ideile, cre nu contrazic invatatura Bisricii noastre, precum albinele, alegand polenul din flori, lasa ceea ce le este inutil:” Noi, daca suntem intelepti, sa luam din carti doar ceea ce ni se potriveste noua si ce se inrudeste cu adevarul, iar restul sa-l lasam”. De asemenea, consider ca avem datoria de a-i ajuta pe aceia, care nu cred in Hristos, sa-L iubeasca si sa ni se alature in drumul catre Imparatia lui Dumnezeu.
As dori sa mai adaug o alta consideratie personala. Cred ca mai exista o forma de ucidere a copiilor, mai grava decat exterminarea celor 14000 de prunci din Bethleem si chiar mai grav decat avortul. Ma refer la crima indapartarii copiilor de la credinta. Mantuitorul Hristos, vorbind despre valoarea sufletelor pruncilor inaintea lui Dumnezeu, a spus ca celor, care smintesc(indeparteaza de Dumnezeu) pe acesti frati mai mici ai Sai, mai bine le-ar fi sa li se atarne o piatra de moara de gat si sa fie aruncati in mare. De aceea, cred ca pacatul de a spune unui copilas lipsit de discernamant ca nu exista Dumnezeu, ca Hristos n-ar fi Fiul lui Dumnezeu, sau orice alta idee anticrestina este mai grav decat orice alt pacat, este pacat impotriva Duhului Sfant, caci acei copii isi pot pierde mantuirea, pot ramane intreaga viata desprtiti de Biserica, din cauza acelei idei, care le-a ramas in subconstient din vremea copilariei. De asemenea, consider ca acei parinti, care nu-si duc fiii la Biserica si nu le ofera acestora o educatie crestina din copilarie, se incadreaza in aceeasi categorie. Si acestia ii smintesc pe copii, caci, desi ar fi avut datoria de a sadi in ei credinta cea adevarata, ii lasa in nestiinta, acordandu-le vrasmasilor lui Hristos posibilitatea de a-i atrage pe acei copii in necredinta.
P S. Iertati-mi eventualele greseli de exprimare si de ortografie… De la inceperea vacantei, ma simt foarte relaxata si nu prea ma pot concentra. 🙂
“Asa sa fie un tanar: un mare erou pentru Hristos.”(pr. Arsenie Papacioc)
Doamne-ajuta!
@ Irina
Foarte, foarte adevarat si pentru mine ceea ce spui tu.
Inainte de a ma insura am avut si eu acest gand ucigas, dar e numai mila lui Dumnezeu ca nu s-a intamplat acest lucru.
Am facut acest pacat al uciderii cu gandul (pe fond de necredinta si prostie) si e numai mila lui Dumnezeu ca nu s-a intamplat acest lucru.
eu am 33 ani am un baiat de 7 ani. si nu am nici un avort .Dar ma gindesc ades daca sa aduci pe aceasta lume un copil nu inseamna o crima. prea multa suferinta ,ne e data sa traim. ” ferice de cel ce n-a venit pe lume pentru a vedea cite fara de legi sunt sub soare” am citit o data intr-o carte [citatul era mai mare dar am retinut asta pentru ca asa gindesc si eu.
@speranta (ce ironie amara sa va alegeti un astfel de nickname raportat la mesaj): Nu putem merge pe o astfel de logica, deoarece este acelasi lucru cu a spune ca e bine sa exterminam oamenii, ca e multa suferinta oricum pe lume si mai bine sa ii scapam de toate problemele, definitiv. Cu toata suferinta de pe lume, exista dragostea. Adica exista Hristos. El este raspunsul la toate crizele si durerile noastre…