MARTURII DESPRE PARINTELE GHEORGHE CALCIU: Parintele Iustin Parvu, Parintele Nicolae Tanase si Parintele Adrian Beldianu: ICOANA JERTFEI

22-11-2011 Sublinieri

Cuvantul Parintelui Iustin Parvu la despartirea de Parintele Calciu

“Mai zilele trecute, am aflat cu durere ca a plecat dintre noi un mare roman, un martir al neamului nostru romanesc: preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa. E greu sa gasesti cuvinte care sa topeasca in sinul lor experienta de viata, idealurile si jertfa pentru adevarata credinta in Iisus Hristos pe care a trait-o acest mare om.

A facut parte din generatia de tineri greu incercati de materialismul istoric si ateist pe care l-a impus regimul comunist pentru intreaga omenire, incercind sa lupte dupa puterile lui impotriva acestuia. A fost arestat in 1948, pe atunci student la medicina si condamnat ca „spion american“. A fost unul dintre tinerii studenti romani care a cunoscut crunta si diabolica „reeducare“ de la Pitesti, inchisoarea in care a fost decimata o mare parte din studentimea romana. „Reeducarea“ a insemnat terorizarea detinutilor prin ei insisi, pina ajungeau la „constiinta comunista“. Aceasta satanica actiune, o adevarata nebunie a unor romani stapiniti de satana care au batjocorit ceea ce neamul romanesc a avut mai de valoare: credinta, natiunea, tot ceea ce tine de virtutile crestinismului, familia si ceea ce are omul mai nobil si mai de pret ca zidire a lui Dumnezeu. Acesti slujitori fideli ai fiarei comuniste au reusit sa-l scoata pe Dumnezeu din om si sa puna in loc pe satana, iar in locul dragostei au sadit ura, neincrederea si dezbinarea. Acolo, metodele de tortura ajungeau pina la distrugerea fizica si spirituala, iar constiintele deveneau conditionate si dirijate de comenzile diabolice ale celor ce conduceau reeducarea.

Astfel a experimentat si parintele Calciu aceasta dezumanizare. Dar, din acest intuneric al intunericului, el a vazut lumina lui Hristos si se hotaraste sa-l slujeasca. Decide ca dupa eliberare sa se faca preot si sa marturtiseasca adevarul. Eliberat in 1964, urmeaza Teologia si Filologia, devenind profesor la Seminarul Teologic Ortodox din Bucuresti. Cu adevarat a cunoscut adincul iadului, dar a inviat din nou in lumina harica a lui Hristos. A ars de dragoste pentru Hristosul cel viu, a strins in jurul lui tineri si studenti care ardeau si ei sa cunoasca adevarul, credinta vie, tineri inflacarati de sentimente crestine si dragoste de neam. Devenind, astfel, din nou un pericol al sistemului, este inchis in 1979 si condamnat la 10 ani de inchisoare. Este eliberat peste 5 ani, in urma presiunilor internationale, fiind obligat sa paraseasca tara si sa plece in America. Parintele Calciu a fost un vrednic ostas al lui Hristos si dovada vie ca toate armele de distrugere ale comunistilor s-au dovedit neputincioase in fata iubirii pentru Hristos si a credintei nestramutate a invierii Lui. A fost un slujitor al Bisericii patruns de puterea duhului, cu o constiinta misionara adinca si un graitor simbol al martiriului contemporan.

Singele sau, curs prin crapaturile zidurilor de la Pitesti, curata singele unui neam intreg, alungind moartea necunostintei din madularele noastre. Si care a fost rezultatul experimentului Pitesti pe sufletul Parintelui Calciu? Rezultatul a fost ca dupa inchisoare absolva Facultatea de Litere si este hirotonit preot, inchinindu-si restul vietii lui Hristos, pe care L-a marturisit cu toata destoinicia si neinfricarea. Din nou inchis, dar neinfricosat nici de aceasta data, Parintele Gheorghe Calciu este trimis in America, unde are sa propovaduiasca Cuvintul lui Dumnezeu pina la sfirsitul vietii. Scuipat, batjocorit, aprig batut, ocarit si umilit, surghiunit si parasit de neamul sau, Parintele Gheorghe Calciu nu se scirbeste, ci poarta si in America si-n orice colt al lumii, poarta in inima sa crezul neamului sau, si-si lasa ca testament o ultima dorinta – de a fi inmormintat in pamintul neamului sau, pe care cu adevarat l-a iubit si pentru care si-a pus viata.

„Sa-i acordam cinstea cuvenita ca roman, slujitor si pastrator al constiintei iubirii si libertatii lui Iisus Hristos“

Din pacate, multi dintre crestinii de astazi, tributari constient sau inconstient atitor ani de regim comunist, uita de sensul crucii, negindu-si martirii sau traind in ignoranta. Preotul Calciu se pare ca a fost un real pericol pentru comunisti, dar se pare ca nici prin insasi moartea sa nu poate spala ura si stigmatul ce i s-au pus. Dar, important este faptul ca a fost necesar lumii si Bisericii Ortodoxe. Mai deunazi, am [avut] o convorbire cu una dintre oficialitatile de prin imprejurimi care, cu intentii iscoditoare, m-a intrebat ceva de maniera aceasta: „Parinte, am auzit ca a murit un roman in America si vrea sa fie ingropat pe aici pe undeva prin Romania. Sfintia voastra ce stiti despre asta?“. Uluit si indignat de modul cum mi-a pus problema, am raspuns si eu: „Auziti, Preacuvioase, acesta nu este un roman oarecare. Este preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa, un adevarat erou devotat neamului si Bisericii Ortodoxe, un martir care si-a jertfit tineretea si viata pentru Adevarul credintei Bisericii pe care noi o slujim“.

In sfirsit, parintele Calciu si-a incheiat exilul si la propriu si la figurat, iar jertfa sa ca un aparator al Ortodoxiei si calauzitor duhovnicesc al oamenilor nadajduim ca va fi primita in Imparatia Cerurilor. El nu a fost onorat cu functii si nici nu s-a inscris in vreo manifestare politica, ci a luptat permanent de pe pozitia sa de crestin ortodox. De aceea consideram dorinta sa de a fi inmormintat in pamint romanesc ca fiind justificata.

Nu e momentul si nici cazul sa mai cautam motive de discutii, ci sa-i acordam cinstea cuvenita ca roman, slujitor si pastrator al constiintei iubirii si libertatii lui Iisus Hristos Domnul nostru.

Unul din cei mai mari luminatori ai Bisericii Ortodoxe de astazi, Parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa s-a stins din viata aceasta paminteasca odata cu praznuirea Intrarii in Biserica a Maicii Domnului. Indurerati de faptul ca s-a luat aceasta lumina de la noi, ne mangaiem cu gindul ca Maica Domnului a intrat in Biserica purtind in brate sufletul Parintelui Gheorghe si L-a dus Fiului ei ca marturie a jertfei Bisericii Sale si neamului romanesc“.

Un rugator pentru neam

“Eram la manastirea Secu, vietuitor incepator dupa cea de a doua nastere a mea, proaspat venit din puscarie. Ma numaram printre fratii intrati mai demult in monahism, prigoniti – dupa cum era procedeul bolsevismului rosu din vemea aceea – si reintorsi, in sfarsit, la manastire. Si auzeam prin vizitatorii de la noi de numele parintelui Calciu, care facea niste lucruri extraordinare in Bucuresti, ca profesor la Seminar.

Parintele Calciu a intrat in viata puscariilor de tanar, a trecut prin iadul Pitestilor, pe la Gherla, Jilava si Aiud si eliberandu-se de acolo, a trecut in viata aceasta a noastra oarecum ortodoxa, zisa libera, unde a fa­cut apostolat printre seminaristi si studenti, marturisind pe Hristos si arzand ca o faclie de credinta spre luminarea si imbarbatarea multora. Dar nici de data asta nu a avut o izbanda prea mare, intrucat fortele iadului, dezlantuite prin oameni, s-au napustit iar asupra lui. Dupa inca cinci ani si jumatate de puscarie, a trebuit sa plece, cu multa durere, in pribegia Americii.

Si acolo a fost un barbat vrednic, care a lucrat in tot chipul sa faca ceva pentru tara, umbland peste tot, intervenind in Senatul american cu plangeri in diferite imprejurari. A adunat si o multime de ucenici, pentru care a fost un adevarat parinte.

Aici la noi, la Petru-Voda, la doua trei-zile vine cate o familie din America si intreaba unde este mormantul Parintelui. Duc acolo, cu toata evlavia, o floare, duc o rugaciune, fac metanii ca la un sfant in toata puterea cuvantului, ca la un preot care si-a facut datoria pana la capat. Chiar acum cateva zile a venit o familie cu cinci copii, din care doi erau botezati de Parintele. Copiii voiau neaparat sa-l vada pe nasul lor. Si au venit tocmai din America sa-si vada copiii nasul, sa vada unde este, unde se odihneste… Si m-am minunat ca au mers acolo, la mormant, si copiii s-au pus pe metanii, pe rugaciune, si au stat vreo jumatate de ora rugandu-se. Au inteles sa aduca inaintea lui Dumnezeu ce au avut mai mai frumos sufleteste: au adus aceasta jertfa Parintelui, ca raspuns la dragostea pe care a revarsat-o el acolo, in viata romanilor din pribegie.

Eu il pun pe Parintele Gheorghe Calciu alaturi de un alt mare erou al vietii noastre crestine sinationale, Parintele Dimitrie Bejan, care a dus apostolatul pana in inima Siberiei. Acolo a facut el cunoscuta Ortodoxia noastra, mentinand viata spirituala a tuturor celor din lagar, ortodocsi si catolici. In sarbatori liturghisea cu o galeata mare de zece kilograme de Sfanta Impartasanie, iar rusoaicele veneau si bateau la poarta lagarului sa-l cheme pe „batiusca Bejan” sa le faca aghiazma, Sfantul Maslu si alte servicii religioase… Acolo, in Rusia, Parintele Bejan fusese condamnat la moarte, dar a gasit, ca si Apostolul Pavel, o formula de a fi judecat in tara. Trimis acasa din lagarul siberian, a intrat in puscariile grele din Romania. A fost un stalp al vietii noastre spirituale. Si dupa eliberare a cautat sa mentina viata duhovniceasca, insa, ca si pe Parintele Calciu, chiar fratii lui l-au tradat. Condamnat si eliminat de ceilalti, a fost scos la pensie si dus ca bolnav in satul lui, la Harlau.

Pe amandoi acesti parinti, Calciu si Bejan, eu ii pun impreuna, pentru gandirea lor frumoasa si viata lor de jertfa. Pentru ca toata viata Parintelui Calciu a fost o jertfa continua si o marturisire a Adevarului. El a fost un mucenic, un luptator puternic impotriva ateismului care venea dinspre Rasarit, un ostas, in lupta permanenta cu cei mai mari dusmani ai crestinatatii. Atunci, in Bucuresti, pe vremea lui Ceausescu, prin marturisirea lui, el a reprezentat Biserica lui Hristos in toata puterea.

Fata catre fata l-am cunoscut pe Parintele Gheorghe Calciu mai tarziu, cand a venit cu niste grupuri de tineri prin partile noastre. Atunci s-a legat foarte mult de frumusetea Carpatilor rasariteni si si-a exprimat dorinta de a odihni aici, sub cetina brazilor mereu verzi, sa-si poata duce trupul sau frumos in slava Cerescului Parinte, unde azi sunt convins ca se bucura in stralucirile Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, care i-au fost tovarasi apropiati toata viata.

El este acolo, Sus, un rugator pentru neam“.

Protosinghel Iustin Parvu,

Staretul Manastirii Petru-Voda

***

Ganduri despre parintele

“Este stiut faptul ca cele mai profunde trairi le ai la trecerea dintre varste. L-am cunoscut pe Parintele Gheorghe Calciu la paisprezece ani, cand abia intrasem, proaspat si uimit elev, in anul intai la Seminarul Te­ologic din capitala. Uimit, pentru ca veneam dintr-un satuc prahovean unde putini aveau curent electric in casa si unde viata oamenilor curgea linistit, departe de forfota orasului.

Aproape toti profesorii de la Seminar erau in varsta. Aveam sa aflam mai tarziu ca unii abia iesisera din puscarie, pentru motive mai putin intelese atunci de noi, elevii, care priveam cu uimire si admiratie cum se straduiau sa dea tot ce aveau mai de pret in mintea si sufletul lor.

Intre ei era Parintele Gheorghe Calciu, profesor de Franceza, de Logica, de Catehism, de Noul Testament, de Psihologie si de alte stiinte, toate predate cu vioiciune, dragoste, dar si cu severitate. Parintele Calciu era un profesor aspru. Aproape ca nu avea nimic in comun omul cu profesorii. Ca preot si duhovnic era bland, smerit, linistit. Ca profesor insa era sever, drept, neiertator, pretentios, punctual, precis.

Am facut impreuna pelerinaje si drumetii, am cunoscut mari personalitati ale vremii, oameni pe care parintele ii aducea la ore pentru a ne impartasi ganduri si simtaminte. A tinut legatura cu noi, elevii, si dupa absolvire, scriindu-ne cuvinte de incurajare cand eram in armata, in timp ce sfintia sa mai era inca profesor la Seminar, pregatind alti «lucratori pentru secerisul Domnului». Am primit si eu atunci o astfel de scrisoare, care continea si un avertisment: „Armata sa nu va mecanizeze sufletele!”. Cuvinte care bineinteles ca au deranjat.

Nu mult dupa aceea am aflat ca a ajuns acolo unde ne spunea adesea ca ar fi bine sa ajunga iar: la inchisoare. Acesta a fost un alt lucru greu de inteles pentru noi, desi ne vorbise despre valoarea suferintei si despre pretul marturisirii in cele sapte Cuvinte catre tineri. Totusi, se pare ca noi nu ajunsesem inca la intelegerea profunzimii gestului de a da marturie pana la sange. Ca oarecand Apostolii, am priceput abia mai tarziu ca trebuie sa-L marturisim pe Hristos cu toata fiinta, prin toate faptele noastre, cu o credinta neclintita pana la moarte. Si nu numai noua, teologilor, ne-a fost incredintat acest „testament”, ci tuturor acelora care pot sa-l implineasca.

Intr-una din desele sale reveniri in tara, Parintele s-a ostenit sa vina pana in parohia mea, pe Valea Plopului, dorind sa vada daca ce a semanat a adus rodul asteptat. A vizitat cu interes toate, a cerut lamuriri, a iscodit ce ar mai fi de facut… Verdictul l-am aflat mai tarziu, cand am citit cele povestite de sfintia sa peste Ocean. Fusese multumit, sau poate asprimea lui de altadata se mai domolise…

L-am reintalnit la Spitalul Militar, impreuna cu un medic tanar, pe care imediat ce i l-am prezentat, l-a sfatuit: „Doctore, sa fii milostiv!”. Parintele a raspuns astfel unei discutii pe care tocmai o avusesem pe cale, anume daca in ziua de azi mai poti fi doctor fara de arginti.

Ultima data l-am vazut la biserica Radu-Voda, unde Parintele ne-a crescut duhovniceste prin slujire si cuvant. Acum insa era plecat sa slujeasca in Ceruri si sa asculte el Cuvantul care este Invierea si Viata.

Preot Nicolae Tanase,

Valea Plopului

***

Calatoria la  Ierusalim

“Ma tem pentru ca nu stiu daca voi putea potrivi atat de bine in cuvinte frumusetea chipului launtric, cat si felul omului, asa cum bine l-am cunoscut ca profesor, slujitor si duhovnic pe parintele Gheorghe Calciu, vrednicul de pomenire.

Ma rog lui Dumnezeu sa ma lumineze pe mine, cel nu prea obisnuit cu condeiul, ci asa, ca omul de la tara, mai mult gata de sfatuit, de mustrat, de indreptat, dar cu cuvantul, Cuvantul care zideste, Cuvantul care da viata, rasunand din dragostea celui ce doreste sa zideasca intru Cuvantul lui Dumnezeu…

Ca ziua de ieri au trecut cei treizeci de ani si imi amintesc bine toamna tarzie de dupa cutremurul cel mare: reusind la examenul de admitere la Seminarul Teologie din Bucuresti m-am prezentat la scoala, spre a incepe pregatirea pentru preotia atat de dorita sufletului meu.

La Seminar, parerile elevilor mari erau impartite. Doua directii opuse se conturasera in modul de abordare al parintilor profesori: una duhovniceasca si cu dragoste pentru invatatura cea buna, si cealalta militaroasa, cu o severa tenta de persecutie, ceva asemanator conditiei de reeducare (uniforma, sapca, numar matricol, dar cei mai rau era tunsul nr. 1 si lipsa aproape totala de libertate) militarie curata.

In aceasta atmosfera de inceput, putin deprimanta, se auzeau doua voci blande, cu glas hristic:Veniti la Mine toti cei osteniti”, toti cei insetati de rugaciune, de cunoastere, de adevar! Chemarea hotarata, puternica, neconditionata a parintelui profesor Gheorghe Calciu si bucuria exprimata intr-o stare de veselie permanenta, aproape frateasca a preotului profesor Damian Ionescu. Generatii de-a randul au rezistat si au dus ascultarea la bun sfarsit datorita dragostei si interesului fata de seminaristi al celor doi parinti profesori.

Sigur ca ma voi referi in mod special la parintele profesor Calciu, constient ca nu voi putea schita decat un portret palid fata de ceea ce inseamna in realitate, viata, suferinta, daruirea, slujirea si toate darurile binemeritate care alcatuiesc icoana sfintiei sale, a Sfantului de maine.

Trei sunt elementele esentiale care alcatuiesc acest portret: chipul slujitorului – aparator al Adevarului, al profesorului – aparator al credintei si al patriotului – aparator al neamului, toate incununate de darui­rea duhovnicului, a parintelui.

Asa am facut cunostinta: in scaunul de spovedanie. Iesise vorba printre noi ca parintele este sever la marturisit, dar bland si intelept in sfaturi, ca unul ce nu numai ca ierta si dezlega de pacate, dar si tamaduia. Multi se tamaduiau sufleteste, ii vedeai cu ochiul liber facandu-si canonul si vindecandu-se de neputinte.

Mi-a luat mana stanga in dreapta lui, m-a prins serios cu privirea, tintuindu-ma intr-un zambet placut si parintesc, iar eu am inceput sa depan copilaria grea, suferinta pe care venisem s-o vindec, invatand la randul meu sa ascult, sa mangai si sa tamaduiesc pe altii. Trebuia sa-i spun cine sunt, ca sa ne cunoastem mai bine.

M-am ridicat din fata parintelui linistit si multumit. Ii incredintasem totul si primisem raspunsul: sfatul si canonul. Atunci s-au asezat toate la locul lor in mintea si inima mea si am inceput canonul, dupa o randuiala pe care o tin pana azi, neintrerupt, de treizeci de ani. Atunci am inteles ca Hristos e dragoste desavarsita, iar parintele incerca sa ne invete sa impartasim tuturor aceeasi dragoste jertfelnica, ziditoare de suflete. Chiar daca mustra ori certa, cu mai mare masura impartasea aceluiasi iertare si dragoste. Nimeni nu ramanea trist si nici suparat.

Eu veneam dintr-o familie cu traditie religioasa puternica, din care au plecat multi, de-a lungul timpului, pe calea slujirii: maicile Singlitichia si Ripsimia din Viforata lui Tepes, profesorul de Dogmatica Nicolae Chitescu, alti cativa preoti. Nu eram la prima mea intalnire cu scoala Bisericii, veneam cu lectiile invatate pe prispa casei, alaturi de bunica mea. Dar aveam nevoie ca cineva sa ma preia si sa continue cu mine lucrarea deja inceputa. Asa l-am ales pe parintele, si sigur ca cei doi ani si jumatate petrecuti impreuna au pus amprenta sanatoasa pe caracterul meu, dandu-mi siguranta si putere in modul de abordare a credinciosilor ca duhovnic, dar si dragoste nemasurata pentru Altar.

Miercurea era ziua de rand a parintelui: era profesor de serviciu. Asta implica mai intai bucuria sfintelor slujbe si apoi cele legate de duhovnicie si disciplina. Asa am ajuns sa nu pot lipsi de la Sfanta Liturghie si cred ca foarte rar de la Vecernie. Amprenta pusa atunci dainuieste si astazi.

Parintele nu era numai slujire, ci si daruire. O, Doamne, de cate ori il apucau crizele de rinichi si nu renunta la slujba! Dadea linistit binecuvantarea de inceput, apoi se intindea jos, pe covorul din fata Sfintei Mese si continua slujba pana la „Amin”. Nimeni si nimic nu-l oprea. Un mare caracter, o mare daruire, un neobosit slujitor.

La Sfanta Liturghie radia, pastra tot timpul o stare de bucurie si permanent emana lumina. Cu vocea tremuranda, dar hotarata, cu multa dragoste, cu lacrimi de credinta si bucurie cerea Duhului Sfant sa se coboare iarasi si iarasi, ca lumea sa se indumnezeiasca, raul sa se indrepte, Biserica sa-si continue lucrarea in pace. Aceeasi voce si acelasi chip desavarsit a pastrat si in ultima miercuri din Saptamana Tomii, cand, dupa Sfànta Liturghie, l-au sal tat caralii. Era trist, dar demn. Ne parasea ca sa ne apere, suferea ca noi sa fim liberi. Dar batandu-ne pastorul, turma cea mica nu s-a risipit. Fiecare, dupa putere si pricepere, i-a continuat lucra­rea si o continua si astazi.

La un an dupa cutremurul din ’77, Parintele ne-a mobilizat sa-l ajutam sa faca pomenire elevilor sai iubiti, care i-au murit pe brate: dragul lui Valer, cel al nimanui si ceilalti doi, pe care eu nu i-am cunoscut. Ne-am inteles sa facem coliva, multa coliva. Au fost cincizeci de platouri, zeci de cozonaci copti noaptea, totul in taina, ca sa nu se afle. Eram cu maica Emilia Grozavu (cred ca traieste), cu Valentin Daranga si Aurelian Ionescu. Pregateam impreuna, vegheam cuptorul, dar si intrarile in bucataria Seminarului, ca sa nu fim prinsi. Parintele venea la miezul noptii sa vada ce am facut si saruta cozonacii cu dragoste, ca pe cei pentru care ii coceam: „copilasii tati…”.- se auzea printre lacrimi.

Pe 4 martie 1978, seara, la ora 21.20, a inceput slujba Parastasului. Biserica era plina. Eram noi, seminaristii, apoi studentii de la Teologie, Medicina, Istorie si altii, nestiuti, multi credinciosi, dar lipseau profesorii nostri. Le era frica. Cu toate acestea, parintele a dus Parastasul la bun sfarsit. Crizelor de rinichi li s-a adaugat bataia unui parinte profesor, nu ii spun numele… Stiu ca parintele l-a iertat, i-a iertat pe toti si asa ne-a invatat si pe noi: sa iertam. Sa iertam pentru marea dragoste a lui Dumnezeu. Si ma surprind astazi, dupa atatia ani, dupa atata suferinta si oprelisti, dupa o vara de domiciliu fortat la casa parinteasca, ma surprind ca povestesc fara sa tin minte raul facut si ca am iertat ca si cand raul facut a fost mult bine, numai bine.

La zece seara procesiunea a iesit din biserica. Toti aveam in maini lumanari aprinse. Deschiderea a facut-o un coleg al celor pomeniti, in uniforma de soldat, seria lor fiind atunci in armata. Acesta purta o cruce maiestuoasa, facuta din banii de pensie de urmas dati de Valentin Daranga (astazi este staretul Manastirii Maglavit, Parintele Vladimir); au urmat coroane si flori, colive si lacrimi. Toata lumea a ocalit biserica cantand „Mergi la Cer… “, pentru ca eram la inceputul Postului Mare.

Va puteti imagina si singuri cum a fost, cum au rasunat cantarile tinerilor in miez de noapte, in centrul Bucurestilor, intr-o perioada de plin comunism. Acum vorbele raman sarace. Sa fie primit…!

Aceeasi atmosfera duhovniceasca, frateasca, plina de sperante era si miercuri seara, miercurea celor sapte Cuvinte catre tineri, unul dintre capetele de acuzare la ultima detentie. Doamne, ce minti intunecate! Sa te temi de Cuvantul lui Dumnezeu! „Rugul aprins” de la Antim ii ardea, cuvantul celui ce lucra intru apostolat ardea. Iata cum pentru pacatosi foc este Dumnezeu, foc este Cuvantul si Adevarul.

Ultima data inainte de a fi inchis l-am vazut pe Parintele la Seminar. A venit la biserica – acum era oprit sa slujeasca – si a stat in rand cu noi. Iar noi l-am cinstit dupa cuviinta. Ca la comanda, toti am inceput sa cantam „Pasare maiastra”, pe versurile lui Dorz. Eu am cazut la mijloc. Mi s-a reprosat ca am compus textul. Am ramas surprins, pentru ca cel ce m-a invinuit era teolog si ar fi trebuit sa stie cine le-a compus. Toate acestea m-au costat nota opt la purtare. Nu am fost sin­gurii. Surprinderea mea a fost si mai mare sa constat ca cel in cauza a stat in ziua inmormantarii, in tinuta de SS-ist, la capataiul parintelui, ca si cand nu se intamplase nimic. Mult rau a facut tuturor, si parintelui si noua… Un lucru este sigur: parintele l-a iertat si l-a primit cu dragoste, chiar daca el nu si-a cerut iertare.

Felul in care parintele isi exprima dragostea fata de ceilalti era cu totul special. Impartasea dragoste de la inima la inima, niciodata exprimata prin cuvinte, ci de multe ori prin gesturi. In conditiile in care, impreuna cu familia, avea domiciliu fortat, depusi fiind din drepturi, traind din milostenii, parintele era mult milostiv: purta de grija elevilor orfani ai Seminarului, le achita bursele, le cumpara haine si carti, si pe toate le stie Dumnezeu. Parca urma randuiala Sfintilor neadormiti, care opreau in manastire cat le era de trebuinta pentru hrana zilnica si restul imparteau pana seara.

Nu ne-am mai vazut de la arestarea parintelui, in 1979, pana in 1990, cand ne-am intalnit in tara. Desi trecusera atatia ani, parintele m-a recunoscut imediat. Ne-am imbratisat, am plans, ne-am bucurat nespus. Am slujit impreuna cateva Sfinte Liturghii, chiar si Vecernii. Doream mult sa adun credinciosii in preajma sfintiei sale, sa le vorbeasca, sa-i binecuvanteze, sa le intareasca credinta si nadejdea de viata mai buna si mantuire. Cine ar fi putut fi un mai bun exemplu? Bucuria comuniunii euharistice se consuma de fiecare data cu dragoste si credinta, pecetluite de atatea ori de apelativul: „Parinte Adrian, iarta-ma! Am inteles mai tarziu, stand la capataiul parintelui bolnav, ca acest ,,iarta-ma” facea parte dintr-o lunga rugaciune unita in inima cu „Doamne Iisuse” si ca dragostea sa jertfelnica nu putea fi despartita de rugaciunea „iarta-ma”, amandoua izvorand din marea si nesfarsita dragoste dumnezeiasca.

Ultima intalnire a fost la patul de suferinta al parintelui, la spital, acolo unde rezerva de reanimare a devenit timp de mai bine de o luna de zile biserica. Rauri de rugaciuni si binecuvantari s-au revarsat atunci reciproc, de la noi catre parintele si de la duhovnic catre ucenici. Voiam sa-l mangai, sa-i spun cuvinte de alinare. Dar de unde? Eu nu stiu sa vorbesc frumos. L-am imbarbatat doar prezentandu-i pe unii dintre fiii duhovnicesti ai fiului. In schimb ma mangaia sfintia sa, asa, cu dragoste, parinteste, pe fundalul unui neincetat „Doamne Iisuse” al jertfei si iertarii. Pentru ca eu aveam nevoie de mangaiere si intarire, ca unul ce ramaneam aici, in razboiul lumii si al vietii. Parintele traia, simtea si vorbea deja dintr-o alta dimensiune! I-am spus:

– Parintele meu, plec la Ierusalim, binecuvantati-ma de calatorie!

– Parinte Adrian, iarta-ma si sa te rogi pentru mine! Sa ma pomenesti cu o inchinaciune la Sfantul Mormant. Dumnezeu sa te ajute!

I-am pus pe cap, cu evlavie, panza de in asternuta pe Piatra ungerii si a Sfantului Mormant, atinsa de relicva Sfintei Camasi de la Argenteuil (Franta), dupa o randuiala veche, scrisa in cronici romanesti de mult tratate, si… ne-am despartit. La intoarcere, am inteles ca fiecare a calatorit la Ierusalim: eu la cel vazut si pipait, parintele la cel Ceresc si vesnic. In schimb, amandoi am sarutat piatra Sfantului Mormant, fiecare pastrandu-si destinatia.

Sa ne vedem in vesnicie! Hristos a inviat, parintele meu!

Preot iconom stavrofor Adrian Beldianu

[Biserica Mihai-Voda, Bucuresti]

(din: Viata Parintelui Gheorghe Calciu dupa marturiile lui si ale altora. Editie ingrijita la Manastirea Diaconesti, Editura Christiana, Bucuresti, 2007)

Va recomandam si:


Categorii

1. SPECIAL, Biserica rastignita, Marturisirea Bisericii, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Parintele Gheorghe Calciu, Parintele Iustin Parvu, Parintele Nicolae Tanase

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “MARTURII DESPRE PARINTELE GHEORGHE CALCIU: Parintele Iustin Parvu, Parintele Nicolae Tanase si Parintele Adrian Beldianu: ICOANA JERTFEI

  1. Bucura-te, chip al preotiei celei adevarate;
    Bucura-te, apostol al dreptei credinte;
    Bucura-te, Sfinte Mucenice Parinte Gheorghe, candela luminatoare a lui Hristos, care luminezi vremurile de pe urma!

  2. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU – 93 DE ANI! “Document”- Interviul lui Sorin Dumitrescu din 1997 (video) -
  3. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU – viata si slujirea in America. MARTURII CALDE DE LA FIII DUHOVNICESTI DESPRE UN PARINTE ADEVARAT SI SFANT: “Avea puterea de a schimba sufletele oa­menilor, era omul cu cea mai mare dragoste…” -
  4. Pingback: PARINTELE ATANASIE STEFANESCU – 5 ani de la mutarea la viata nestricacioasa. DESPRE OAMENI SI FAPTE DIN VATRA AIUDULUI. “Din mocirla inchisorii au rasarit crinii sufletului” (si video) -
  5. Pingback: PARINTELE IUSTIN de la Petru-Voda - IN STARE GRAVA din cauza unui cancer care a aparut si evoluat... suspect de rapid. SA-I FIM ALATURI DUHOVNICESTE! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU A TRECUT LA DOMNUL dupa o viata de mucenicie pana in ultima clipa… DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA SI SA-I SCRIE NUMELE IN CARTEA VIETII, PRINTRE SFINTI! -
  7. Pingback: PARINTELE IUSTIN, in primul sau interviu, din 1991, luat de Maica Nina din Alaska: “Vedeti voi, noi am tacut prea mult, ne-am facut prea mult ca nu vedem sau nu auzim. Noi inca dormim”. VIATA IN INCHISORILE COMUNISTE -
  8. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU – crampeie din memorialul patimirii sale in temnitele rosii. ARESTAREA, CONDAMNAREA, SUFERINTELE SI INVATAMINTELE DIN INCHISOARE. Ca sa atragi haita de caini, nu pui unul de-al lor sa latre? -
  9. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU – crampeie din memorialul patimirii sale in temnitele rosii. ARESTAREA, CONDAMNAREA, SUFERINTELE SI INVATAMINTELE DIN INCHISOARE. Ca sa atragi haita de caini, nu pui unul de-al lor sa urle? -
  10. Pingback: PARINTELE IUSTIN PARVU LA COTA 94! Marturia parintelui Iustin Petre de la Man. Sf. Ioan Casian: “Pentru mine a fost primul om fericit pe care l-am intalnit” -
  11. Pingback: Imagini cu Sfintele Moaste ale Parintelui Gheorghe Calciu prezentate la emisiunea Secvential [VIDEO] - Recomandari
  12. Pingback: Sfintitul marturisitor Gheorghe Calciu – interviu video (2005): PLANUL MASONERIEI ESTE SA SUBJUGE INTREAGA OMENIRE SI SA DISTRUGA CREDINTA CRESTINA. Ecumenismul – cea mai mare ispita! -
  13. Pingback: Posibile clarificari privind CONTROVERSA DESHUMARII PARINTELUI CALCIU: “Vai lumii, din pricina smintelilor!” - Recomandari
  14. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU – O VIATA DE MARTIRIU (+21 noiembrie 2006) -
  15. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU MARTURISITORUL – “Memorialul durerii” despre CELE SAPTE CUVINTE CATRE TINERI (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: “Solutia noastra este PARINTELE GHEORGHE CALCIU”. In urma filmului documentar “7 CUVINTE. Povestea unui biruitor”/ UPDATE VIDEO | Cuvântul Ortodox
  17. Pingback: INVIEREA CU PARINTELE MARTIR GHEORGHE CALCIU, in Aiud si in America, in 1982 si 2004 (VIDEO si AUDIO) – Conferinta integrala de la ZALAU (2005) despre TINERET, ORTODOXIE si ISPITELE VEACULUI NOSTRU | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: PARINTELE CALCIU si MARCEL PETRISOR, intr-un dialog inedit din 2003 despre RAZBOIUL INTRU CUVANT, MARTURISIREA LUI HRISTOS si EXPERIENTA DUHOVNICEASCA A INCHISORII: “N-am vrut să murdăresc o acţiune divină” | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: PARINTELE CALCIU – ultimul cuvant public inainte de moarte: EPISCOPUL IN BISERICA ORTODOXA. DUHUL SI LITERA (si video). Scrisoare inedita catre un preot: “RAMANEM STRANS UNITI IN JURUL IERARHIEI SI IERARHILOR NOSTRI, CACI O BISERICA FARA IERAR
  20. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU, “un glas care te cheama”. CUVINTE CATRE TINERI: “Pleacă-ţi urechea şi ascultă chemarea lui Iisus, chemarea Bisericii Lui!”– Mesajul iubirii izvorate din Inviere: “TU NU VEI MURI!” |
  21. Pingback: PARINTELE GHEORGHE CALCIU, BIRUITORUL. Marturii despre mesajul Fericitului Marturisitor in contextul provocarilor actuale: Lucian Popescu, Andrei Negoita si PARINTELE AMFILOHIE BRANZA/ Predica inedita despre IMPIETRIREA INIMII SI SLABIREA CREDINTEI ca SEM
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate