Marturisitorii romani in fata silniciei “uniate” – pilde vii ce pot deveni oricand actuale

22-10-2007 Sublinieri

SF_VISARION

Am ramas datoSF_SOFRONIEri cu marcarea praznuirii unui adevarat sobor de sfinti romani marturisitori ai dreptei credinte, cu un mesaj foarte actual si util si noua astazi. Este vorba despre Sfintii Cuviosi Marturisitori Visarion si Sofronie, de Sfantul Mucenic Oprea si de Sfintii preoti Marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.

sf_oprea_miclaus

sf_ioan_galesMarturia acestor vieti sfinte este cu atat mai sf_moise_macinicimportanta pentru noi cu cat ea s-a petrecut la ceea ce istoricii numesc „inceputul istoriei moderne”, apropiata de noi. Dar mult mai important este ca astazi avem marturia unor romani ortodocsi care au ales mucenicia in fata unor imprejurari deosebit de vitrege si de vrajmasesti fata de Biserica Ortodoxa. In veacul al XVIII-lea, Transilvania era sub stapanire straina, aflata in cadrul Imperiului Habsburgic. Catolicismul era in plina ofensiva, incercand, prin Contra-reforma, sa recastige terenul pierdut in fata protestantismului si, prin alte strategii, sa castige in defavoarea a ceea ce era numit „ritul grecesc de rasarit”, adica a Ortodoxiei. Ca de obicei, aceasta ofensiva era pur exterioara, dusa cu armele politicii sau ale diplomatiei si/sau cu arme pur si simplu, adica cu forta armata. Metodele silnice, bazate pe forta bruta, au fost folosite insa asupra popoarelor „proaste”, lipsite de aparare, aflate cumva dincolo de lege si de protectia oferita de aceasta – anume, popoarele ortodoxe, care erau inca de pe atunci caracterizate drept inapoiate.

Metoda folosita de catolicism in ofensiva sa in aceste teritorii lipsite de organizare politica proprie, aflate sub dominatia unor elite care aveau alte credinte si erau de alta etnie decat poporul de jos a fost numita „uniatism”. Alegand sa nu forteze o infruntare directa cu credinciosii ortodocsi, catolicii au imaginat o modalitate mai “diplomatica” de a determina lepadarea de dreapta credinta si primirea ereziilor catolice. Prin uniatie, li se promitea celor aflati sub stapanire habsburgica faptul ca isi vor pastra „ritul” lor de rasarit, adica forma slujbelor, a portului bisericesc etc., fiind adaugat „doar” o recunoastere a dogmelor catolice – rolul Papei, erezia filioque si altele. Cu alte cuvinte, forma se pastra, insa era anulata, golita de substanta, prin cedarile esentiale la nivel dogmatic si jurisdictional.

Aceasta metoda isi pastra avantajul ca putea da celor slabi impresia ca raul facut „nu e asa mare”, si ca, avand in vedere ca se pastrau randuielile (exterioare!) de fapt nu era decat o adaptare inteligenta la exigentele si vitregiile vremurilor. Pentru cei pentru care ortodoxia insemna numai o randuiala exterioara, un simplu obicei mostenit, desigur ca acest „aranjament” gandit de iezuiti a fost cel mai sigur mijloc de catolicizare, adica de… lepadare a dreptei credinte.

Trebuie precizat ca punctul de vedere al Romei nu a evoluat semnificativ de atunci. Conform controversatului document doctrinar recent, prin care Vaticanul afirma ca doar catolicismul este Biserica, Ortodoxia este caracterizata drept “biserica particulara”, avand, cu alte cuvinte, un fel de partasie cu Sfintele Taine, insa si o “lipsa ecleziologica” ce decurge din nerecunoasterea primatului papal. Bisericile ortodoxe sunt privite ca o organizatie ce refuza intaietatea “capului”.

Din pacate, si in acest moment se fabrica si se perpetua o istorie falsa, in care uniatismul este prezentat drept altceva decat a fost – anume o incercare silnica si ilegala de convertire la catolicism a populatiei ortodoxe. In aceasta istorie falsa, punctul de referinta este asa-zisul Conciliu de la Ferrara-Florenta, unde s-a obtinut – prin metode la fel de silnice, dar si prin cedarile laşe ale ierarhilor ortodocsi, cu exceptia sfanta si singulara a Sfantului Ierarh Marcu al Efesului o falsa unire intre catolicism si ortodoxie. Luand drept reper “punctele florentine“, administratia catolica va construi asadar o alta strategie prin care, beneficiind de faptul ca Imperiul Habsbrugic stapanea pe largi teritorii ortodoxe, sa forteze de aceasta data nu numai cedarile de la varful ierarhic, ci o convertire in masa la catolicism. Ce nu inteleg cei care scriu aceasta istorie falsa este ca Ortodoxia nu sta intr-un ierarh si nici nu este o proprietate… particulara a cuiva. Este Biserica Domnului nostru Hristos, pusa pe temeia dreptei credinte, asupra careia nici un om nu are putere de stapanire.

De altfel, principalele etape ale realizarii greco-catolicismului s-au realizat tot prin cedari si tradari ale unor ierarhi ortodocsi. Mitropolitul Atanasie – care fusese hirotonit cu pompa in Bucuresti, in prezenta Sfantului Constantin Brancoveanu si a Patriarhului Ierusalimului, Dositei, care il si incurajase pe noul mitropolit in misiunea sa de “rezistenta” – este cel care realizeaza, practic si oficial, unirea cu Roma… tradand juramintele de credinta si atragandu-si o anatemizare din partea celor care l-au hirotonit.

Lucru deloc neinsemnat, strategia uniata se baza pe numeroase avantaje de ordin material, social si politic. Elitele, nobilimea care mai era ortodoxa, prin uniatie isi pastra privilegiile si capata in plus multe altele. Deveneau practic cetateni de prim rang ai Imperiului si se bucurau de toate privilegiile “civilizatiei”, spre deosebire de taranii romani ortodocsi, de pilda, care erau un fel de cetateni “second hand“, asupra carora legea se aplica arbitrar sau deloc, si care nu aveau nici un fel de acces la drepturile si bunurile politice sau sociale ale timpului. Ierarhia uniata era, de asemenea, recunoscuta, avea asigurate stagii de invatatura la Roma, isi putea organiza scoli. Preotii greco-catolici erau respectati si bine rasplatiti de Imperiu, pe cand cei ortodocsi erau tratati ca simpli tarani, platind aceleasi dari, ducand practic aceeasi viata de robi. Iar oamenii simpli care cedau erau scutiti de prigoana, ce nu a intarziat sa se manifeste; o prigoana dusa si la un nivel subtil si implicit cat si manifest, cum se vede din vietile Sfintilor de azi. Prigoana implicita era de fapt insasi aceasta strategie a uniatismului – popoarele ortodoxe erau amenintate cu marginalizarea aproape completa, cu pastrarea unui rol de popor de rand, care se afla mai jos de legea Imperiului si cu totul exclus de la „binele public“. In plus, era o greutate pur si simplu in a putea fi ortodox, avand in vedere putinatatea preotilor ortodocsi si a manastirilor, care si ele au cazut prada ofensivei catolice.

In fata acestor subtile (pentru nivelul acelui veac) metode duse de catolici pentru determinarea unor lepadari de masa masive, nu au lipsit marturiile de mucenicie. Fie ca ele au apartinut unor calugari care nu au putut rabda lipsurile fratilor de aceeasi credinta si si-au pus sufletul pentru aproapele lor, alegand sa mearga si sa intareasca credinta ortodoxa in tinuturile Transilvaniei (Cuviosii marturisitori Visarion si Sofronie), fie ca au apartinut unor preoti curajosi care au vrut sa faca tot ce se putea face pentru a proteja de abuzuri si silnicii turma lor (preotii marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel), fie ca au apartinut unor oameni simpli, tarani care si-au lasat familie si tarini ca sa mearga sa putrezeasca in inchisorile „luminatului, modernului si dezvoltatului” Imperiu Habsburgic (Sfantul Mucenic Oprea).

Nu putem sa nu remarcam ca, si pe acest “front” al strategiilor de determinare a apostaziei colective, “nu e nimic nou sub soare” si ca astazi se duc campanii intregi pentru ca ortodocsii sa se simta complexati, stanjeniti, rusinati de identitatea lor si, simultan, pentru a nu fi marginalizati, sunt presati sa adere la curentele ideologice trans-religioase si sa adopte masuri de “aggiornamento”, de “modernizare”, pentru a fi cat mai “in pas” cu “evolutia” (citeste “cu caderea”) lumii si a arunca la gunoi tot ceea ce este “incorect politic“. Nu in ultimul rand, se recurge si astazi la tentarea ortodocsilor cu avantaje materiale si cu sansa unor cariere academice, pentru a-i face, treptat si pe nesimtite cat mai “permeabili” ideilor si duhului apusean (catolic, protestant sau… supra-confesional). Intr-un studiu mai vechi (“Uniatismul din Transilvania, opera unei intreite silnicii“), parintele Dumitru Staniloae observa deja, in germene, aceste tendinte de astazi:

Sub masca ecumenismului oferã burse numeroase tinerilor ortodocsi si tot felul de ajutoare si alte avantaje unor fruntasi ortodocsi, mai ales din unele Biserici mai strâmtorate financiar, deprinzîndu-i, în schimb, cu un vocabular ecumenist relativist, pentru a-i dezarma în fata fortelor de intercomuniune, în fata teoriei cã, cu toate diferentele existente, cele douã Biserici au devenit, de la ridicarea anatemelor una, dar una sub primatul papei, la care conducerea Bisericii Catolice nu renuntã cu nici un pret. Bursele în scolile de teologie catolicã se ofereau si odinioarã cu efectele pãgubitoare, pe care le cunoastem, pentru Ortodoxie, dar argumentul cã diferentele între ortodocsi si catolici sunt fãrã însemnãtate era folosit de propaganda catolicã ca mijloc de adormire a constiintelor ortodoxe si în epoca de creare a uniatismului. În privinta aceasta, catolicismul nu a schimbat în esentã nimic, dar nici în folosirea acestor metode ca momeli pentru acceptarea primatului papal de cãtre ortodocsi. Ceea ce e nou e numai metoda de a camufla mai abil aceste metode sub masca generoasã si nobilã a ecumenismului“.

***

visarion-oprea-sofronie2.jpg

RUGACIUNE CATRE SFINTII IERARHI IOREST SI SAVA AI ARDEALULUI SI SFINTII MARTURISITORI VISARION, SOFRONIE SI OPREA, CE S-A ROSTIT LA SLUJBA CANONIZARII:

Cu inima smerita si cu grai de lauda cutezam a preamari astazi pe Hristos, Cel ce v-a aratat pe voi, preafericiti marturisitori ai dreptei credinte, slava Bisericii noastre! Si început cinstirii voastre de obste fâcând, ne plecam genunchii cu umilinta si negraita dragoste si rugaciune înaltam voua, celor ce ati pus mai presus de toate cele vremelmce, credinta cea dreptmaritoare; caci voi, o, bunilor ierarhi ai Ardealului, Iorest si Sava, traitori ai smereniei calugaresti si partasi ai darurilor ceresti, ati îndurat chinuri de moarte pentru apararea Legii noastre stramosesti si a poporului dreptcredincios; iar tu, cuvioase Visarioane, prealuminate, te-ai coborât ca un arhanghel cu glas de trâmbita dumnezeiasca în mijlocul credinciosilor, întarindu-i în dreapta credinta si viata ta ti-ai dat pentru Hristos; si turma cea dreptcredincioasa din Ardeal pe caile mântuirii si îndrumând Biserica lui Hristos la biruinta; iar tu, Oprea, cel prea osârduitor, iubind mai mult Legea neschimbata a lui Hristos decât pe ai tai si decât însasi viata ta, sufletul ti-ai pus pentru dreapta credinta.

De aceea, voi toti care ati odraslit din coapsele Bisericii dreptslavitoare din Ardeal si care acum va bucurati de slava mucenicilor si a marturisitorilor lui Hristos, primiti rugaciunea noastra si mijlociti pentru noi înaintea Bunului si Milostivului Dumnezeu, Celui în Treime preamarit. Ocrotiti, cu rugaciunile voastre, turma cea dreptslavitoare, care va cinsteste ca pe niste stâlpi neclintiti ai dreptei credinte. Rugati-va Domnului ca sa întareasca dragostea si unitatea de credinta dintre frati, sa reverse harul pacii în inima tuturor, sa fereasca turma dreptcredinciosilor de toata reaua întâmplare, ca într-un glas si într-un suflet sa preamarim pe Cel ce este Datatorul tuturor darurilor si Mântuitorul nostru. Privegheati si va rugati pentru noi, ca izbaviti fiind, prin mijlocirile voastre, de cursele celui rau, sa ducem lupta cea buna a mântuirii, în toate clipele vietii noastre si sa fim neclatinati întru dreapta credinta a mosilor si stramosilor nostri.

Bucurându-va de dumnezeiasca marire întru care v-ati înaltat si rugându-ne voua ca sa fiti mijlocitori înaintea tronului Celui de sus, preamarim pentru toate pe Tatal, pe Fiul si pe Sfântul Duh, zicând: Slava Tie Dumnezeule, Cel mare si minunat întru sfintii Tai. Amin!

cuvsofronie-sarai-de-la-cioara.jpg

***

UPDATE: Articole din revista Credinta ortodoxa pe aceeasi tema:


Categorii

Catolicism si uniatie, Ecumenism, Marturisirea Bisericii, Noua ordine mondiala/ Masonerie, Portile Iadului, Sfintii - prietenii lui Dumnezeu, prietenii nostri, Sfintii Marturisitori Ardeleni

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “Marturisitorii romani in fata silniciei “uniate” – pilde vii ce pot deveni oricand actuale

  1. Evident,apostazia o traim azi.Am citit undeva,intr-un calendar ceva de genul:”Acoperamantul Maicii Domnului,halloween,sf Dimitrie,ziua recunostintei…….”Aceasta,zic eu, e o metoda de a ne”baga pe gat”,putin cate putin, paganismele occidentale,de a le adopta ca si cum ar fi ,intr-adevar, sarbatori.Unii, care pastreaza neintinat spiritul ortodox,cu riscul de a parea inapoiati,se vor bucura de binecuvantarea Domnului nostru IIsus Hristos, cu o binecuvantare pe care o simt numai acei care il poarta in inima nealterat. Dar, din nefericire, sunt tinerii ,care amalgameaza “noul” cu traditia si negasind sfatuitori buni(pentru ca spre pierzarea noastra nu prea mai sunt),le “adauga” Sfintei Traditii,iar din acest amestec ecumenicist, nu va iesi nimic bun.Si atunci la ce sa ne asteptam? La respingerea sarbatorilor ortodoxe,ca fiind anacronice si imbinate cu posturi, care ,nu-i asa,” nu sunt favorabile sanatatii”. Noile sarbatori vor fi imbratisate in curand de tineri,care sunt predispusi la petreceri desuchiate gen “sf.valentin”?.Asta vrea Europa,ca tinerii sa aleaga ceva facil,care sa le infierbanteze trairile,in sens vulgar,pentru a ne pierde identitatea de ortodocsi,pentru a ne desparti de Hristos.Bagati de seama copii!diavolul ,umbla racnind,cautand sa inghitachiar si pe unii dintre alesi(a se citi ortodocsi). iertati!

  2. Pingback: Sită Deasă
  3. Pingback: Război întru Cuvânt » Mitropolitul Nicolae Corneanu pune varf nelegiuirii prin minciuni sfruntate si absurde
  4. Pingback: Război întru Cuvânt » Praznuirea Sfintilor Marturisitori ardeleni, luptatori pentru pazirea ortodoxiei de sarpele uniatiei
  5. Sunt diverse profetii referitoare la catolicism si papalitate…una dintre ele ar fi ca acest papa ar fi penultimul iar dupa el ar veni ultimul papa,sfarsitul papalitatii, si care va fi evreu…iar alta profetie referitoare la persoana lui Antihrist spune ca in 2009 va implini 30 de ani si va iesi in public la “propovaduire”,imitandu-l pe Hristos…

  6. Pingback: Marturisitorii romani in fata silniciei “uniate” -- CĂLĂUZĂ ORTODOXĂ
  7. Pingback: Sfinţii mărturisitori din Ardeal: Visarion, Sofronie, Oprea, Moise si Ioan » Alex Rădescu
  8. Pingback: Război întru Cuvânt » Adevarul lui Hristos se numeste Ortodoxia!
  9. Pingback: Război întru Cuvânt » Sf. Mc. Cosma, Protosul Athosului, luptatorul pana la moarte impotriva “lupilor latinocugetatori”
  10. SÂNGEORZUL-ROMÂN, CENTRU DE RENAŞTERE A ORTODOXIEI ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA

    Instalarea habsburgilor în Transilvania, la sfârşitul sec. al XVII-lea, a produs schimbări profunde în viaţa politică, dar şi bisericească, a acestei provincii. Unirea românilor din Transilvania cu Biserica Romei a avut o vie frământare în rândul maselor populare româneşti. Credincioşii au continuat să rămână în inumana condiţie de iobagi, fiind nevoiţi să robotească chiar la proprii lor „păstori sufleteşti”.
    Ca urmare a acestui fapt, s-a ajuns, ca la „Unirea cea mare” de la 1 Decembrie 1918, pe Valea Someşului Mare (de la Nepos până la Şanţ) cât şi pe toată Valea Ilvelor să nu mai existe nicio parohie ortodoxă (desigur, nici preoţi).
    Se poate afirma cu certitudine că în perioada interbelică, viaţa spirituală de pe aceste meleaguri era dominată de existenţa cultului greco-catolic.
    Armata de geniu, călugării, au constituit de la început, cel mai greu domeniu de distrus din cadrul Bisericii. Dacă s-a ajuns la renaşterea Ortodoxiei pe aceste meleaguri, o datorăm, în special, călugărilor de vocaţie care atrăgeau credincioşii, dovadă a refuzului faţă de regim şi a neîntreruptei lor legături cu credincioşii. Spre a răspunde acestor chemări, în jurul ieromonahului Ioachim (Ioan) Bâznog (fiu al satului), s-a creat un puternic curent de opinie, fiind sprijinit de Episcopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului, Protopopiatul Ortodox al Bistriţei, de intelectuali din părţile locului, dar şi de cei veniţi la „Băi”.
    După unirea cu Biserica Romei, satele româneşti din Ţara Năsăudului au fost supuse, mai tot timpul, multor opresiuni din partea autorităţilor administrative şi bisericeşti, generând un fenomen cu caracter permanent şi continuu, emigrarea în masă în Bucovina. Acest fenomen a durat până în 1918.
    O anumită „uşurinţă şi ajutor” a emigrării sângeorzenilor, este şi aşezarea din punct de vedere geografic a Sângeorzului (astăzi, Sângeorz-Băi, jud. Bistriţa-Năsăud) acesta învecinându-se cu Maramureşul, cu acces pe Valea Cormăii, dar şi cu Bucovina, prin Pasul Rotunda sau Pasul Grădiniţa, la o distanţă de aprox. 40 de km. În mod sigur, din Sângeorzul Român, au emigrat spre Bucovina, pentru a se călugări, ca şi mulţi alţii din această zonă, şi cei doi fraţi, Bâznog Alexandru şi Ioan, după călugărire, primul luându-şi numele de Antonie, iar al doilea, Ioachim.
    Ioachim (Ioan) s-a născut în 20 septembrie 1868, din părinţii Roman şi Maria, în Sângeorzul Român. În 1896 era călugăr în Muntele Athos, iar în 1898, ierodiacon în obştea monahală a Mănăstirii Râşca (jud. Suceava). În 1900, pentru puţin timp, se reîntoarce la Athos, după care revine acasă, datorită chemării făcute de mitropolitul Ardealului, Ioan Meţianu, tuturor monahilor ardeleni, deoarece era o lipsă acută de pesonal clerical în această zonă.
    În perioada 1900-1915 slujeşte clandestin în casa părintească, timp în care este condamnat de autorităţile austro-ungare la trei luni închisoare şi la plata unor despăgubiri băneşti. Din 1915 până în 1918 este înrolat cu forţa în armata austro-ungară.
    Din 1918 până în 1926 intreprinde toate demersurile pentru înfiinţarea parohiei ortodoxe şi clădirea bisericii în comuna natală, făcând colecte sub autorizaţie legală în toate zonele ţării, ajungând chiar la Ierusalim, de unde se zice că a adus clopotul cel mare.
    În paralel cu această perioadă şi continuând până în 1943, îl găsim într-o luptă acerbă cu autorităţile administrative centrale şi locale, precum şi cu cele bisericeşti, atât greco-catolice, dar şi ortodoxe.
    După cum am mai spus, ieromonahul s-a reîntors acasă pe la anul 1900, începându-şi activitatea pastoral-misionară în clandestinitate.
    La data de 16 septembrie 1901, protopopul greco-catolic de Rodna-Veche a depus o plângere împotriva călugărului. Călugărul nu răspunde citaţiilor organelor abilitate, reuşind să se ascundă până în 1904 când este arestat, fiind acuzat de „trafic cu femei”, „fals călugăr”, iar în urma „procedurilor represive” a fost condamnat. Pedeapsa a fost executată, mai târziu, din data de 7 ianuarie 1909 (ora 8) până în 7 aprilie 1909 (ora 8).
    Perioada 1918-1926, pentru ieromonahul Ioachim, este o perioadă de grele încercări şi suferinţe. Construirea bisericii a început cu demersuri făcute prin memorii adresate autorităţilor centrale (Ministerului Cultelor şi celui de Interne), autorităţilor judeţene şi comunale şi Episcopiei Ortodoxe din Cluj, nou reînfiinţată. Prin aceste memorii solicita acordarea unui teren pentru construirea noii biserici. Acestea s-au soldat cu eşec, fiindu-i recomandat cumpărarea unui teren privat sau construirea bisericii pe terenul părinţilor.
    Văzându-se în această situaţie, călugărul primeşte aprobarea pentru strângerea de colecte în toate zonele ţării în vederea cumpărării unui teren. Reuşeşte acest lucru, cumpărând un teren în zona „Băilor”, de la prim-pretorul de Gherla Teodor Marţian, teren în valoare de 70000 lei, teren trecut în patrimoniul Episcopiei Ortodoxe din Cluj. Pe acest teren nu a fost lăsat să construiască biserica. Totuşi, în 1937, pe acest teren a fost ridicată biserica actuală din staţiune sub păstorirea părintelui Ioan Bunea.
    Fiind localnic, ieromonahul se hotărăşte să construiască biserica pe pământul părinţilor lui. În acest timp autorităţile locale (administrative şi bisericeşti) trimit adrese după adrese forurilor superioare cu scopul de a împiedica construirea bisericii. În acest scop, reprezentanţa comunală se întruneşte şi dezbate problema călugărului, în data de 28 august 1921. Această şedinţă se încheie cu întocmirea unui proces-verbal în care era menţionată „stăruinţa călugărului vrednică de o altă cauză, cu neobraz, ca cel mai josnic şi iresponsabil jidan, mişcă totul ca să ridice şi să formeze în comună o parohie şi biserică ortodoxă”, totodată fiind acuzat că a fost condamnat „pentru negoţ de fete la turci”.
    În urma celor sesizate, protopopul ortodox al Bistriţei Grigorie Pletosu este împuternicit de către Episcopie pentru a se deplasa la Sângeorz ca să verifice cele reclamate. În 20 noiembrie 1921, protopopul se duce la Sângeorz unde constată, printre altele, că „reprezentantul primăriei nu s-a prezentat, toată chestia este pusă la cale de cei doi preoţi greco-catolici (mai ales, pr. Aurel Chintăoan) pe tema şi frica prozelitismului, aceştia fiind netoleranţi faţă de tot ce este ortodox, învinuirile de trafic de femei pentru turci nu s-au putut dovedi”. Recomandă Episcopiei ca „să i se facă toate hârtiile pentru biserică”.
    Ajungând cu zidirea bisericii până sub acoperiş, presiunile asupra călugărului nu încetau. În urma unui proces intentat călugărului, călugărul este oprit prin sentinţă judecătorească în a-şi zidi biserica, hotărându-se chiar demolarea ei.
    Parohia greco-catolică, prin şedinţele consiliului parohial, se hotărăşte „să i se pună piedici acestui nevrednic răzvrătitor de a-şi clădi cocioaba, acestui şarlatan ordinar şi bolşevic”. Într-o altă şedinţă au hotărât aplicarea unor pedepse asupra acelora care vor merge la slujbele ţinute de călugăr, după cum urmează: „preotul greco-catolic nu va mai merge la înmormântare nu se vor trage clopotele, nu vor fi folosiţi praporii şi nu vor fi lăsaţi să-şi înmormânteze morţii în cimitirul greco-catolic”.
    În sprijinul călugărului vin credincioşii dinn satele din zonă cre întocmesc un memoriu adresat Episcopiei ortodoxe din Cluj pentru înfiinţarea unei parohii ortodoxe în Sângeorzul Român cu filiile aferente. Sunt menţionate satele Maieru, Măgura-Ilvei, Rodna-Veche, Rodna-Nouă (Şanţ), Ilva-Mică, Leşu.
    Dar cum toate aceste piedici n-au fost îndeajuns, ceea ce s-a întâmplat în seara zilei de 3 noiembrie 1924, întrece orice închipuire. Ieromonahul a fost ridicat de-acasă, dus la primărie, de către secretarul Ioan Lupoaie, subprimarul Vasile Şpaimoc însoţiţi fiind de poliţai. Din memoriul adresat de călugăr Episcopiei precum şi organelor abilitate în acest sens, de cartea poştală trimisă de dr. Andrei Monda, reiese că „ a fost bătut cu pumnul şi cizma, batjocorit, străpuns cu cuţitul şi foarfeca, tăiat părul şi barba”. După ce i-au tăiat părul şi barba, au luat din acestea bucăţi, „le-au împachetat spunând că trebuie să le trimită prefectului, care era din comună”. Toate acestea n-au avut nicio urmare juridică fiindcă prefectul judeţului era sângeorzan şi anume, Solomon Haliţă.
    Începând cu anul 1925, în construirea bisericii se implică prof. Anton Domide din Cluj, care n-a fost scutit de neplăceri din partea autorităţilor. În această perioadă, „de ziua Sfintei Cruci a anului 1925, căpeteniile locale au luat din hora satului mai mulţi feciori beţi, s-au dus la faţa locului unde au confiscat clopotele, ducându-le la primărie”.
    Totuşi, în 12 august 1926, „un comitet de doamne aflate în staţiune au avut curajul de a merge la primarie, au luat clopotele şi le-au dus la biserică”. Astfel, s-a putut face sfinţirea bisericii de sărbatoarea „Adormirea Maicii Domnului”, biserica având acelaşi hram, în 15 August 1926. Sfinţirea a fost făcută de protopopul Grigorie Pletosu, protoiereul basarabean Teodosie Wolovey ş.a., în prezenţa 3000-3500 de oameni, aşa cum este menţionat în revista „Renaşterea” din 29 august 1926.
    La data de 3 decembrie 1926, pretura plasei Rodna-Veche dă autorizarea de funcţionare a parohiei şi a bisericii nou edificată în Sângeorzul Român, această dată rămânând ca dată de renaştere a a Ortodoxiei, recunoscându-se „de jure” existenţa ei pe aceste meleaguri.
    Duopă această dată, călugărul va încerca să întemeieze o obşte monahală, trece prin noi încercări, este oprit în a mai sluji la altar chiar de confraţii lui, ortodocşi, până la venirea părintelui Bunea.Tot în aceste răstimp îi sunt intentate procese de confraţii ortodocşi, precum şi de copiii pe care i-a crescut. Într-unul din aceste procese este apărat de dr. Laurenţiu Oanea (greco-catolic) care susţinea şi reconoştea că ieromonahul are meritul de „iniţiator al cultului ortodox”. Între 1940-1943, în timpul Dictatului de la Viena, rămâne singur, slujind la biserica din staţiune.
    Sfântul Ioan Gură de Aur susţine necesitatea de a-i considera mucenici pe oamenii care sunt gata să patimească, până la sfârşit, pentru dreptate şi adevăr. Însuşi ieromonahul Ioachim a parcurs „drumul prigonirii pentru dreptate” până la sfârşit.
    În adresa Oficiului parohial ortodox Năsăud se comunica Episcopiei că „ieromonahul Ioachim (Ioan) Bâznog a trecut la cele veşnice la data de 26 aprilie 1943 şi a fost înmormântat cu ceremonialul prevăzut pentru călugări, în data de 28 aprilie, de către preoţii Vasile Puica, din Năsăud şi Ioan Spânul, din Coşna… Înmormântarea s-a făcut cu ceremonialul impunător în asistenţa a peste 1000 de persoane, participând chiar şi membrii clerului greco-catolic, dar şi intelectualii din comună”. Ca o completare la acest fapt, nici până în ziua de astăzi nu se cunoaşte locul, din cimitirul „De pe Tabără”, unde este mormântul călugărului.
    Ieromonahul Ioachim Bâznog poate fi considerat un continuator al Sfinţilor Martiri Năsăudeni. Trebuie să ne bucurăm că Sângeorzul a odrăslit un asemenea mucenic, care va rămânea în amintirea poporului simplu drept-credincios, că a aflat Calea, calea Ortodoxă a mântuirii, iar acum ne face semn nouă să-l urmăm.

  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Memoriu al Laicatului Ortodox Roman catre Sfantul Sinod privind imposibilitatea dialogului cu catolicii
  12. Macar acestor mucenici le-a dat Dumnezeu posibilitatea marturisirii cu orice riscuri… Noua ce meritam sa ni se dea ? Nimic ! Este si masura necredintei noastre. Suntem cu totii virtuali si neputinciosi !

  13. Doamne ajuta si ne ocroteste,luminand mintile tuturor spre cunoasterea si marturisirea Adevaratei Credinte,comoara fara de pret ce trebuie pastrata intacta,asa cum am mostenit-o de la Mantuitorul, Iisus Hristos Biruitorul iadului. Cum a fost ea pastrata neprihanita, de bravii nostri inaintasi buni-strabuni,Sfinti Parinti ai neamului nostru,printre care pomenim pe cei praznuiti astazi:Sfintii Ierarhi Iorest si Sava ai Ardealului,Sf,Cuv.Visarion si Sofronie, Sf.Mucenic Oprea si Sfintii preoti marturisitori Moise Macinic din Sibiel si Ioan din Gales.Sa avem parte de rugaciunile si binecuvantarile lor pentru buna marturisire si pastrare a Preasfintei noastre Biserica NEDESPARTITA,Apostolica si Universala Cap si Adevar si Viata si Cale si Canon al dreptei judecati este Insusi Hristos Cel Viu Care traieste in veci, si nicidecum un om.Doamne,pazeste!

  14. La articolele de la sfarsit scrie ca sunt suspendate. De ce?
    Cum putem sa le citim?

  15. @Raul: da, am observat si noi ca siteul s-a suspendat. Pacat, articolele erau importante. Poate le recuperam cumva.

  16. Pingback: SFINTII MARTURISITORI ARDELENI: VISARION, SOFRONIE, OPREA, IOAN SI MOISE MACINIC. Parintele Mihai-Andrei Aldea despre greco-catolicism in Transilvania (VIDEO)
  17. Pingback: PAROHIA "SF.PROOROC ILIE TESVITEANUL ŞI SF. IERARH GRIGORIE PALAMA"-GIRONA » Blog Archive » SFINȚII MĂRTURISITORI ARDELENI
  18. sper ca l-ati urmarit pe dan puric,dand peste nas realitatii tv patronata de un evreu ,criticand blestematiile date pe post incepand de la politicienii corupti pana la ultimul proxenet interlop si adevaratele valori care au fost,victimele comunismului,si urmasii lor.ce sa mai intelegem? De ce nu vb de sf marturisitori care au fost?

  19. Sint pilde vii,adevarate ,dar din nefericire actuale!Realitatea doare,(dar durerea va deveni si mai mare)daca nu se va gasi o modalitate….de oprire sau de stagnare.Cind pacientul e grav bolnav are nevoie de un medic bun….Doamne ajuta ginduri bune!

  20. Pingback: PILDA MARTURISIRILOR ARDELENI IN VREMURI DE VICLENIE IEZUITA. Sfantul Paisie de la Neamt ne arata CE ESTE UNIATIA: lup rapitor de suflete in blana de oaie
  21. Pingback: SFINTII MARTURISITORI ARDELENI, pilda de rezistenta in fata tavalugului antihristic si indemn spre o constiinta dogmatica, la vreme de confuzie, de sminteala si tiranie a minciunii “Noului Veac” -
  22. Pingback: DIN MAINILE VALAHILOR SCHISMATICI. File de istorie despre prigonirea ortodocsilor de catre imperialismul papalo-ungar - Recomandari
  23. Pingback: PS BENEDICT VESA – pledoarie și chemare la ÎNVIORAREA RÂVNEI și la MĂRTURISIREA CREDINȚEI CELEI UNA, ORTODOXE: “Există un Domn, o credință și un botez. Nu există mai multe variante. CREDINȚA NOASTRĂ ESTE VIAȚA NOASTRĂ. Credința
  24. Pingback: Pr Tudor Ciocan – Cuvânt la pomenirea SFINȚILOR MARTIRI TRANSILVĂNENI. Ambițiile papismului, însemnătatea dreptei învățături, RESTRÂNGEREA LIBERTĂȚII RELIGIOASE și SLĂBIREA CREDINȚEI în numele salvării sănătății: “Să des
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate