Mironositele si Apostolii – INIMA SI CHIBZUINTA

Cuvantul Sfantului Teofan Zavoratul la Duminica Mironositelor:

“Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dormitare, pana ce n-au aflat pe Cel Preaiubit!

Iar barbatii parca se impiedica in picioare: merg la mormant, il vad pustiu si raman in nedumerire: ce putea sa insemne faptul ca nu-L vedeau pe Domnul?

Nu, aici e vorba de dragoste chibzuita, care se teme de greseala din pricina inaltului pret al dragostei si al tintei sale.

Atunci cand au vazut si pipait si ei, fiecare dintr-insii a marturisit nu cu limba, asemenea lui Toma, ci cu inima: “Domnul meu si Dumnezeul meu”, si de-acum nimeni n-a mai putut sa-i desparta de Domnul.

Mironositele si Apostolii inchipuie cele doua laturi ale vietii noastre: simtirea si chibzuinta.

Fara simtire, viata nu e viata; fara chibzuinta, viata e oarba – iroseste mult si da putina roada sanatoasa.

Simtirea trebuie sa mearga inainte si sa dea imbold, iar chibzuinta sa hotarasca timpul, locul, mijlocul de implinire si, indeobste, intreaga randuiala a ceea ce inima socoate sa faca.

Inlauntru, inima merge inainte; iar cand e vorba de fapta – chibzuinta. Atunci cand simturile noastre se vor deprinde a deosebi binele de rau, poate ca ne vom putea bizui numai pe inima, asa cum dintr-un pom viu ies de la sine muguri, flori si roade, si din inima va incepe atunci sa rasara binele, amestecandu-se in chip intelegator in curgerea vietii noastre”.

(in: Sfantul Teofan Zavoratul, “Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an”, Ed. Sophia Bucuresti, 2006)