DUMINICA MIRONOSITELOR, ZIUA FEMEII CRESTINE: “Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?”
Despre starea de moarte a duhului omenesc
– fragment din Predica Sf. Ignatie Briancianinov la Duminica Mironositelor –
(de mentionat ca Sfantul a murit chiar intr-o zi cand Biserica praznuia Duminica Mironositelor, in anul 1867)
“Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului?”
Aceste cuvinte ale sfintelor femei au un anume inteles de taina. El e atat de ziditor ca dragostea de aproapele si dorinta ca el sa capete folos duhovnicesc nu ne ingaduie sa-l trecem sub tacere.
Mormantul este inima noastra. Inima a fost candva biserica; ea s-a facut mormant. In el intra Hristos prin taina Botezului ca sa salasluiasca intru noi si sa lucreze intru noi. Atunci inima este sfintita ca biserica a lui Dumnezeu. Noi ii rapim lui Hristos putinta de a lucra atunci cand dam viata omului nostru celui vechi, cand lucram mereu dupa imboldul vietii noastre cazute, al ratiunii noastre otravite de minciuna. Hristos, Care a fost adus prin Botez in suflet, continua sa ramana in noi, dar este ca ranit si omorat de purtarea noastra. Biserica nefacuta de mana a lui Dumnezeu se preface in mormant stramt si intunecos.
La intrarea acestuia este pravalita o piatra mare foarte. Vrajmasii lui Dumnezeu pun la mormant straja, pecetluiesc deschizatura astupata cu piatra, legand prin pecete piatra de stanca pentru ca, in afara greutatii, si pecetea sa nu ingaduie nimanui a se atinge de piatra. Vrajmasii lui Dumnezeu vegheaza ei insisi asupra pazei mortului! Ei au nascocit si au randuit toate piedicile cu putinta pentru a preintampina Invierea, pentru a o impiedica, pentru a o face cu neputinta. Piatra este acea boala a sufletului prin care se pastreaza neatinse toate celelalte boli, si pe care Sfintii Parinti o numesc nesimtire. “Ce fel de pacat este acesta? Nici nu am auzit de el”, vor spune multi. Dupa definitia Parintilor, nesimtirea este starea de moarte a simturilor duhovnicesti, este moartea nevazuta a duhului omenesc in ce priveste lucrurile duhovnicesti, el fiind totodata viu fata de lucrurile materiale. Se intampla uneori ca, in urma unei indelungate boli trupesti, sa se cheltuiasca toate puterile, sa paleasca toate calitatile trupului: atunci boala, neafland hrana, inceteaza sa mai sfasie trupul; ea il paraseste pe bolnav, lasandu-l istovit, ca mort, neinstare sa faca nimic din pricina istovirii de catre suferinte, din pricina cumplitei, mutei stari bolnavicioase care nu se vadeste prin nicio suferinta aparte. Acelasi lucru are loc si in sufletul omenesc.
Viata nepasatoare petrecuta vreme indelungata in mijlocul imprastierii statornice, in mijlocul pacatelor statornice savarsite de buna voie, in uitare de Dumnezeu, de vesnicie, in neluare-aminte sau in luarea-aminte cat se poate de superficiala la poruncile si invatatura Evangheliei: ei bine, aceasta viata rapeste duhului nostru impreuna-simtirea fata de lucrurile duhovnicesti, il omoara in privinta lor. Fara a inceta sa mai fiinteze, acestea sunt pentru el ca si cum n-ar fi, intrucat viata lui in ce le priveste a incetat: toate puterile lui sunt indreptate numai spre material, spre vremelnic, spre desertaciune, spre pacat. Oricine vrea sa cerceteze fara impatimire si in chip temeinic starea sufletului sau va vedea cat de mare este insemnatatea ei, va vedea cat de grea este ea, va recunoaste ca ea este vadire si marturie a starii de moarte a duhului.
Cand vom vrea sa ne indeletnicim cu citirea Cuvantului lui Dumnezeu, ce plictiseala ne va apuca! Ce greu de inteles, ce putin interesant, ce ciudat ni se pare tot ce citim acolo! Cum dorim sa scapam mai repede de aceasta lectura! De ce? Pentru ca nu avem impreuna-simtire fata de Cuvantul lui Dumnezeu. Cand ne sculam la rugaciune, ce uscaciune, ce raceala simtim! Cum ne grabim sa terminam rugaciunea noastra superficiala, plina de imprastiere! De ce? Fiindca suntem straini de Dumnezeu: credem in existenta lui Dumnezeu cu o credinta moarta; El nu exista pentru simtirea noastra. Pentru ce am uitat de vesnicie? Suntem cumva scosi din randul celor ce trebuie sa intre in necuprinsul ei taram? Oare nu ne asteapta moartea, asa cum ii asteapta si pe ceilalti oameni? Si atunci, pentru ce am uitat de vesnicie? Fiindca ne-am lipit cu tot sufletul de materie, fiindca niciodata nu ne gandim si nu vrem sa ne gandim la vesnicie, fiindca am pierdut pretioasa ei presimtire si am dobandit un fel mincinos de a simti pribegia noastra pamanteasca. Acest fel mincinos de a simti ne infatiseaza ca nesfarsita viata noastra pamanteasca. Suntem atat de amagiti si atrasi de el incat randuim potrivit lui toate faptele noastre, aducand puterile sufletului si trupului jertfa stricaciunii, neingrijindu-ne deloc de lumea cealalta, care ne asteapta: si, totusi, va trebui negresit sa devenim vesnici locuitori ai acelei lumi.
De ce curg din noi ca dintr-un izvor vorbirea desarta, cuvintele spurcate, glumele de nimic, osandirea aproapelui, batjocurile muscatoare? De ce petrecem multe ceasuri in cele mai desarte distractii fara a simti nicio greutate, de ce nu ne mai saturam de ele, de ce ne straduim sa trecem de la o indeletnicire desarta la alta si nu vrem sa dam macar cateva clipe cercetarii pacatelor noastre, plansului pentru ele? Fiindca am dobandit impreuna-simtire fata de pacat, fata de tot ce este desartaciune, fata de tot lucrul prin care intra pacatul in om si prin care se pastreaza pacatul in om; fiindca am pierdut impreuna-simtirea fata de toate indeletnicirile prin care intra in om virtutile cele iubite de Dumnezeu, prin care acestea se inmultesc si se pastreaza in om. Nesimtirea este sadita in suflet de lumea cea vrajmasa lui Dumnezeu si de ingerii cazuti cei vrajmasi lui Dumnezeu, cu impreuna-lucrarea slobodei noastre voi. Ea creste si se intareste prin vietuirea dupa principiile lumesti; ea creste si se intareste atunci cand omul urmeaza propriei sale ratiuni si voi cazute, cand el paraseste slujirea lui Dumnezeu si cand slujeste lui Dumnezeu cu nepasare.
Cand nesimtirea se atinge de suflet si devine insusire a lui, lumea si stapanitorii acestea lumi pun pe piatra pecetea lor. Aceasta pecete sta in impartasirea duhului omenesc cu duhurile cazute, in insusirea de catre duhul omenesc a intiparirilor lasate in el de catre duhurile cazute, in supunerea fata de silnica inraurire si stapanire a duhurilor lepadate. Cine ne va pravali noua piatra de pe usa mormantului? Intrebarea este plina de grija, intristare, nedumerire. Simt aceasta grija, aceasta intristare, aceasta nedumerire acele suflete care s-au indreptat spre Domnul, care au parasit slujirea lumii si pacatului. Inaintea privirii lor se descopera, in toata infricosatoarea sa cuprindere si insemnatate, boala nesimtirii. Ele doresc si sa se roage cu strapungere, si sa se indeletniceasca cu citirea Cuvantului lui Dumnezeu in afara oricarei alte citiri, si sa isi vada necurmat pacatosenia, sa se indurereze pentru ea fara incetare: intr-un cuvant, doresc sa devina ale lui Dumnezeu. Si aceste suflete intampina inauntrul lor o impotrivire neasteptata, necunoscuta de catre slujitorii lumii: nesimtirea inimii. Inima, pe care viata nepasatoare dinainte a ranit-o de moarte, nu da niciun semn de viata. In zadar aduna mintea ganduri despre moarte, despre judecata lui Dumnezeu, despre multimea pacatelor sale, despre chinurile din iad, despre desfatarile raiului; in zadar se straduieste mintea sa loveasca in inima cu aceste ganduri: inima ramane fara impreuna-simtire fata de ele, de parca nici iadul, nici raiul, nici judecata lui Dumnezeu, nici pacatele, nici starea de cadere si pierzare nu ar avea cu ea nicio legatura. Ea doarme somn adanc, somn de moarte: ea doarme, adapata si imbatata cu otrava pacatului.
Cine ne va pravali noua piatra de pe usa mormantului? Piatra aceasta e mare foarte. Dupa povata Sfintilor Parinti, pentru nimicirea nesimtirii se cere din partea omului o lucrare statornica, rabdatoare, neincetata impotriva ei, o viata statornica, evlavioasa, de trezvie. Numai cu propriile silinte ale omului nu poate fi omorata aceasta moarte a duhului omenesc: nesimtirea este nimicita prin lucrarea harului dumnezeiesc. Acest fel de lupta impotriva vietii de nesimtire – insa, la porunca lui Dumnezeu, ingerul Lui se pogoara in ajutorul sufletului ostenit si impovarat, pravaleste piatra impietririi de la inima, umple inima de umilinta, vesteste sufletului Invierea, care este urmare obisnuita a umilintei statornice.
Umilinta este primul semn al invierii inimii fata de Dumnezeu si de vesnicie. Ce este umilinta? Umilinta este simtirea de catre om a milei si impreuna-patimirii fata de sine insusi, fata de starea sa nenorocita, fata de starea sa de cadere, fata de starea sa de moarte vesnica. Despre ierusalimitenii care au fost adusi la aceasta asezare sufleteasca prin propovaduirea Sfantului Apostol Petru si au primit crestinismul, Scriptura spune ca s-au umilit cu inima (Fapte 2, 37). Nu avea trupul Domnului nevoie de mirul pretios al mironositelor. Prin Inviere, el a luat-o inaintea ungerii cu mir: dar sfintele femei, cumparand mirul din timp, mergand dis-de-dimineata, o data cu primele raze ale soarelui, la mormantul de viata purtator, neluand in seama straja care pazea mormantul si pe Cel ingropat in el, au aratat si dovedit cu fapta asezarea inimii lor fata de Domnul. Darul lor s-a aratat a fi de prisos insa el a fost rasplatit insutit prin aratarea ingerului nemaivazut de catre femei, prin vestea – ce nu putea fi data decat unor oameni preaplini de credinta – a Invierii Dumnezeu-Omului si a invierii, o data cu El, a omenirii.
N-are nevoie pentru Sine Dumnezeu sa-I inchinam viata noastra, sa inchinam toate puterile noastre slujirii Lui: noi avem neaparata nevoie de aceasta. Sa le aducem ca pe un mir la mormantul Domnului. Sa cumparam din vreme mir – aplecarea cea buna a voii noastre. Din tineretile noastre sa ne lepadam de toata aducerea de jertfe pacatului: cu acest pret sa cumparam mirul – aplecarea cea buna a voii noastre. Slujirea pacatului nu poate fi imbinata cu slujirea lui Dumnezeu: prima o nimiceste pe a doua! Sa nu ingaduim pacatului sa omoare in sufletul nostru impreuna-simtirea fata de Dumnezeu si fata de tot ce este dumnezeiesc! Sa nu ingaduim pacatului sa ne pecetluiasca cu pecetile sale, sa capete asupra noastra stapanire silnica. Cine a inceput sa slujeasca lui Dumnezeu din zilele tineretii nestricate si a ramas cu statornicie in aceasta slujire, acela e supus neincetatei inrauriri a Sfantului Duh, este pecetluit cu haricele, atotsfintele peceti care purced din El, dobandeste la vremea potrivita cunoasterea cu lucrul a Invierii lui Hristos, invie in Hristos cu duhul, se face, prin alegerea si porunca lui Dumnezeu, propovaduitor al Invierii inaintea fratilor sai. Cine s-a robit pacatului din nestiinta sau tarat de pacat, a intrat in impartasire cu duhurile cazute, s-a alaturat lor, a pierdut in duhul sau legatura cu Dumnezeu si cu locuitorii cerului, acela sa se tamaduiasca prin pocainta. Sa nu amanam tamaduirea noastra de pe o zi pe alta, ca sa nu vina fara veste moartea, sa nu ne rapeasca pe neasteptate, ca sa nu ne aratam neinstare a intra in salasurile nesfarsitei odihne si praznuiri, ca sa nu fim aruncati, ca niste neghine netrebnice, in focul iadului, ce arde vesnic si nu mistuie niciodata.
Tamaduirea bolilor invechite se savarseste nu atat de grabnic si nu atat de lesne cum isi inchipuie nestiinta. Nu fara temei ne daruieste milostivirea lui Dumnezeu vreme de pocainta; nu fara temei toti sfintii il rugau pe Dumnezeu sa li se daruiasca vreme de pocainta. Este nevoie de vreme pentru stergerea intiparirilor pacatoase, pentru ruperea pecetilor pacatului; este nevoie de vreme ca sa ne pecetluim cu pecetile Sfantului Duh; este nevoie de vreme ca sa ne curatim de intinaciune; este nevoie de vreme ca sa ne imbracam in hainele virtutilor, ca sa ne impodobim cu insusirile placute lui Dumnezeu cu care sunt impodobiti toti locuitorii cerului. In omul pregatit pentru aceasta invie Hristos, si mormantul – inima- se preface iar in biserica a lui Dumnezeu. Invie, Doamne, mantuieste-ma, Dumnezeul meu (Ps. 3,7): in aceasta tainica si totodata adevarata Inviere a Ta sta mantuirea mea. Amin”.
(in: Sfantul Ignatie Briancianinov – Predici, Editura Sophia, Bucuresti, 2008).
Legaturi:
- Despre nesimtire in Scara Sfantului Ioan
- Parintele Arsenie Muscalu despre strapungerea inimii (umilinta)
- Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?
- NE MERGENUMELE CA TRAIM
- HRISTOS A INVIAT, IAR NOI MURIM?
- CUM AJUNGEM SI NOI DE LA MOARTE LA INVIERE?
- DIN CE MOARTE NE-A IZBAVIT HRISTOS PRIN MOARTEA SI INVIEREA SA?
- INVIEREA SUFLETULUI PRIN CUVANT SI DUHUL MORTAL AL MINCIUNII
- VREM NOI CU ADEVARAT SA NE MANTUIM?
- Lazare, suflete, vino afara! – meditatie duhovniceasca proprie la Invierea lui Lazar
- Ortodoxia confortabila si inchipuita sau despre ispitele generatiilor rasfatate
- “Du-te, sa-ti fie dupa cum ai crezut!”
- Suntem convertiti cu adevarat?
- SCRISOARE CATRE UN PRIETEN, LA POGORAREA SFANTULUI DUH
- GARBOVIREA NEVAZUTA – ADANCUL NESTIUT AL PATIMILOR
- “DOAMNE, INAINTE DE SFARSIT, PANA CE NU PIER, MANTUIESTE-MA!”
***
- Natalia Corlean: O revenire în fire: Duminica Mironosiţelor, Ziua femeii creştine
- Chemarea clopotului: O zi de cinstire duhovniceasca a femeii
- Duminica Mironositelor – ce mir aducem Domnului?
- Mironositele si Apostolii – inima si chibzuinta
- Predica Sf. Grigorie Palama la Duminica Mironositelor
- Predica Sf. Nicolae Velimirovici la Duminica Femeilor Mironosite
- Omilie a Mitropolitului Augustin N. Kantiotes la Duminica Femeilor Mironosiţe
- Maica Siluana – Despre femeie (Radio Logos)
- Maica Siluana – Despre Femeile Mironosite
***
- “Când ruşinea femeilor va dispărea, atunci ziua Judecăţii va fi aproape“
- Parintele Cleopa despre femeia crestina – imbracamintea, infatisarea, purtarea si rosturile ei firesti: “TACE LUMINAND SI SE JERTFESTE TACAND”
- Parintele Gheorghe Holbea despre MAICA DOMNULUI SI FEMEIA MODERNA
- Despre femeile care poarta podoabe de aur si se impodobesc– Sf. Ioan Gura de Aur
- In memoriam Parintele Constantin Mihoc: DESPRE PODOABELE FEMEILOR
- Pr. Constantin Mihoc despre relatiile dintre sotii crestini si modul de vietuire a mirenilor (II)
- Monahul Paulin de la Putna despre imbracaminte, machiaj si privire intr-o cultura a curviei
- Cum o urmăm noi pe Maica Domnului?
- Al cui chip să purtăm? Despre sfială şi cuviinţă la femeia ortodoxă
- Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul sau despre cum desfranarea, slabiciunea si rautatea se aduna pentru a ucide
- Cuviosul Paisie despre neoranduiala launtrica si infatisarea exterioara
- Blogul lui Razvan Codrescu: Despre EROISMUL FEMININ
- Blogul lui Razvan Codrescu: Despre feminism (emancipare si perversiune)
- Soluţia problemei feminine stă într-un creştinism integral trăit, simţit şi înţeles, redeschis vieţii, sensibilităţii şi raţiunii – V. Soloviov
- Femeia – Mantuirea sau osanda barbatului? de Pr. Andrew Phillips
- Pagina Asociatiei Femeilor Ortodoxe din America – cu icoane ale fiecarei sfinte mironosite
Tuturor femeilor Bisericii noastre urez din inima:ANI VESNICI, TRAITI IN PACE!
IN CINSTEA SFINTELOR FEMEI MIRONOSITE,TROPARUL:
Cand Te-ai pogorat la moarte,Cel ce esti Viata cea fara de moarte,atunci iadul L-ai omorat cu stralucire Dumnezeirii,iar cand AI INVIAT pe cei morti din cele de
dedesubt,toate Puterile ceresti au strigat:
DATATATORULE DE VIATA, HRISTOASE DUMNEZEUL NOSTRU,SLAVA TIE!
…
Stand langa mormant, INGERUL A STRIGAT MIRONOSITELOR FEMEI :
MIRURILE SE CUVIN MORTILOR;dar Hristos S-a aratat strain putreziciunii.Ci strigati:
A INVIAT DOMNUL,DARUIND LUMII MARE MILA!
CONDAC: Zicand purtatoarelor de mir:Bucurati-va!
Plangerea stramoasei Eva o ai potolit cu Invierea Ta, Hristoase Dumnezeule ;
iar Apostolilor Tai le-ai poruncit a binevesti ca MANTUITORUL A INVIAT DIN MORMANT.
CONDACUL SFINTELOR MIRONOSITE:
Preacinstitelor femei Mironosite
Vestitoare mai intai,
V-ati aratat Invierii,
Dragostea si mireasma v-a fost prinosul,
Azi pe voi va fericeste tot credinciosul
Si la cer va desfateaza
Mireasma vietii vesnice.
Condacul Sfintei Mironosite Maria-Magdalena, (glas 3)
La Golgota L-ai urmat
Pe Domnul, Mironosita
Si din morti il vezi sculat
Mai inainte de altii,
Mirul tau iti este semnul milostivirii,
Dragostea ti-arata slava Dumnezeirii
Intru care,preacinstita
Te veselesti cu ingerii.
Mironosita Marie,
Odrasla Sfanta din Magdal,
Si luminata faclie
A Invierii Domnului,
Aprinde-mi in suflet iubirea
Si stinge-mi de rau pomenirea!(Megalinaria)
Maica Domnului impreuna cu Sfintele toate mucenite,sa ne aiba in paza, sa ne ajute mintea si inima, sa le avem bogate in daruire de dragoste sfanta,urmandu-le pasii pana la Hristos,mantuindu-ne.Amin!
Ne vorbeste parintele Cleopa in “Indrumari duhovnicesti pentru vremelnicie si vesnicie” :
…”Sunt multi oamneni care nu aud chemarea lui Dumnezeu.Si daca nu o auzim,o sa puna biciul pe noi,o sa ne cheme mai aspru.Daca ne vom intoarce,El o sa dea ploaie timpurie si belsug sanatos si fericire,ca in mana Lui este viata si moartea.Iar daca nu,stie El cum sa traga fraul calului.Caci zice Ilie maniat, ca lumea aceasta este ca un cal sirep(naravas),care alearga pururea spre pierzare,alearga la pacate,spre fundul iadului.Dar Dumnezeu va pune frau acestui cal neastamparat.Si care este fraul calului?Care este frana lui Dumnezeu cu care trage lumea la Dansul? Sunt bolile,seceta,robiile,razboaiele,moartea,suferintele si toate necazurile.”
Dumnezeu sa ne intareasca in credinta si sa ne lumineze ochii mintii, spre scaparea de chinurile vesnice,dandu-ne ragaz de pocainta spre mantuirea sufletelor noastre.
Amin.
Duminica Mironositelor m-a uimit in Omilia pe care am ajuns eu a o asculta mai demult, prin pornirea Sfintelor femei catre Sfantul Mormant fara sa stie cine le va urni piatra cea grea…Ele s-au dus asa chiar stiind ca ele n-au putere sa dea piatra la o parte…M-am mirat. Le-am admirat sincer…N-au stat sa astepte logica sa le raspunda sa nu se duca …S-au dus si s-au invrednicit de vederea Ingerului !…
Nu se poate bucura de nimic nici din cele lumesti nici din cele duhovnicesti un barbat ca o femeie…asa cred eu…sigur ca nici nu se poate intrista un barbat ca o femeie…
Nu poate bucura cunoasterea unui Parinte Duhovnic la fel un barbat si o femeie…ca asa -i facuta femeia … e daruita (!) nu e de la ea (!) sa fie altfel…sa poarte in pantece, sa fie cu grija…
Sa ma iertati! Va multumesc! Milostiv fie Domnul cu toti!
Bazindu-ne numai pe noi cu siguranta, vom cadea asa cum s-a intamplat cu Sfantul Apostol Petru si cu celilalti de altfel Mantuitorul ne avertizeaza
in Evanghelia dupa Ioan Cap 15,5. “Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic.” dar nici nu trebuie sa lasam totul pe seama lui Dumnezeu
amagindu-ne ca asa ne este destinul pentru ca tot Mantuitorul Nostru Iisus Hristos ne spune in Evanghelia dupa Matei Cap 11,12. “Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum imparatia cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc pun mana pe ea.”
Fratele Traian Dorz are printre multele sale poezii si urmatoarea, ea este cantata si de parintele Marian Marcus si la Oastea Domnului o reproduc aproximativ
Doamne eu doresc stii bine
Numai drumul tau placut
Dar adesea dint-o data
Iar ma pomenesc cazut
urmeaza strofa refren
Doamne ai mila cand cad iar
Fa-ma sa pot plange amar
Sa ma leapad de cel rau
S-a ajung iar copilul Tau
Doamne eu as vrea stii bine
Sa-ti urmez Cuvantul Sfant
Dar adesea dintr-o data
Iar ma pomenesc infrant
Doamne eu as vrea stii bine
Straja buzelor sa-mi pun
Dar adesea dintr-o data
Iar vorbesc ca un nebun
Doamne ajuta-ma odata
S-a ajung starea cea de har
De la care niciodata sa
Nu mai pot sa cad iar
Iisus Hristos s-a inomenit pentru ca omul sa-se indumnezeiasca dupa har aceasta idee este bine conturata in frumoasele si inspiratele versuri de mai sus mai ales in ultima strofa.
Hristos a Inviat !
Slavit sa fie Domnul !
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/04/18/de-ziua-femeii-crestine-flori-muzicale-de-primavara-pentru-surorile-noastre/
HRISTOS A INVIAT !
Mulţumim mult,admin…Dumnezeu să vă sporească harul pentru grija cu care ne prezentaţi atâtea articole folositoare sufletului nostru, dar şi pentru fineţea cu care ne-aţi mângâiat, pe noi femeile creştine, cu florile muzicale de primăvară.Dumnezeu să vă ajute !
“Ziua Femeii Crestine” – cata frumusete , Doamne…si ce tainic si minunat se alatura altor texte de suflet Cuvantul Sf. Ignatie Briancianinov …Cuvantul Sfantului repeta :”Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului ?”- pana incepem sa deslusim ce inseamna: “Mormantul este inima noastra…care a fost
candva biserica…ea s-a facut mormant, in el intra Hristos prin Taina Botezului…atunci inima noastra este sfintita ca Biserica a lui Dumnezeu” …”La intrarea acestuia este pravalita o piatra mare foarte…vrajmasii lui Dumnezeu pun straja ” … Piatra este NESIMTIREA [ moartea nevazuta a duhului
omenesc] , dar viu fata de lucrurile materiale”…cat de repede
vrem sa terminam rugaciunea noastra superficiala , plina de imprastiere !” si mai departe zice Parintele :”Nesimtirea este sadita in suflet de lumea cea vrajmasa lui Dumnezeu si de ingerii cazuti , cu voia noastra sloboda …Cand NESIMTIREA se atinge de suflet si devine insusire a lui, lumea si stapanitorii acestei lumi pun pe piatra pecetea lor ”
“Cine ne va pravali noua piatra de la usa mormantului ?”
“Umilinta este primul semn al invierii inimii fata de Dumnezeu si de vesnicie”… prin pocainta capatam tamaduirea
noastra …”Este nevoie de vreme pentru ruperea pecetilor pacatului…”
“In omul pregatit pentru aceasta invie Hristos si mormantul – inima redevine iar Biserica…in aceasta tainica si totodata
adevarata INVIERE a TA , Doamne , sta mantuirea mea!”
Doamne , Iisuse Hristoase , ce frumusete tainica , Doamne , cum ma simt si eu , atat de pacatoasa , fara piatra la usa mormantului meu si acum ma mai rog sa-mi faci cainta mai puternica , umilinta fierbinte , ca sa ma pot apropia de
Sfanta Invierea TA !
Din dimineata Invierii – pana acum – Maria Magdalena , Maria ,
mama lui Iacob , Salomeea , mama Zevedeilor , Ioana lui Huza , si cele impreuna cu ele … ce dar mare ne-au lasat de
Ziua Femeii Crestine : mirul recunostintei si al preaslavirii
Mantuitorului Nostru !!!
Din cate alte Nestemate ale altor Sfinti Parinti s-au adaugat
sub postarea Duminicii Mironositelor , am recitit doar “Descoperirile avvei Filotei Zervakos” – cele 7 vedenii ,
am mai “rasfoit” pe ici-colo , dar , in rest , iar am ramas in urma , epre pierderea mea , clepsidra timpului , implacabila , se scurge , se imputineaza si eu raman in urma…cand si cum ma voi intoarce sa recitesc tot ce pierd ?! poate prin forta gandului , preaslavind si iar preaslavindu-TE , Doamne , ca un fel de recuparare …
Si va multumesc , Admin , pentru Florile muzicale de primavara , chiar daca de-abia de-acum incolo o sa le ascult !
Am intilnit pe site discutie despre postirea in ziua de marti si rugaciune catre Sf. Antonie cel Mare pentru vremurile de acum.As dori sa stiu mai mult si cine binecuvinteaza aceasta unitate de postire si rugaciune.
@ Antonia:
Asa ceva nu este ortodox, daca e vorba de postire in ziua de marti. Nu stim unde s-a postat, poate sa ne fi scapat.
Chiar a existat un raspuns acolo tot despre acest fapt ca nu e ortodox sa postesti marti.Raspunsul vine cu legatura sfintilor parinti care postesc saptamina intreaga cu binecuvantare si dzleaga numai simbata si duminica.Acolo se spune ca daca e binecuvantare pentru ziua de marti devine ortodox.Va rog cu lamuriri,voi reveni si eu cu raspunsul parintelui meu duhovnic.
Un pretext stupid de indreptatire. De ce nu lunea, daca vor sa adauge o zi la cele de miercuri si de vineri?
coincidentele cele dragi…si datatoare de bucurie! va multumesc!