SFINTELE FECIOARE – INTRE PROHODIRE SI PRAZNUIRE. “Priviti spre cer, surioare…” – poeziile Maicii Teodosia pentru Duminica Mironositelor

Sfintele Fecioare

de Zorica Laţcu (Maica Teodosia)

Am cunoscut că cerul e gol. Iisus îşi duce

Spre Golgota jertfirii mereu aceeaşi Cruce.

În calea Crucii iese, să-i îndulcească-amarul,

Fecioara Veronica, ţinând în mâini ştergarul.

Iar Maria Prea Curată, în Sfânta Ei durere

Îşi sfâşie genunchii în lungă-ngenunchere.

Cu teamă să n-o prindă pe calea Sfântă zbirul,

Aleargă Magdalena, ducând şi astăzi mirul.

Şi iarăşi se aude, în marginea gheenei

Căzând cu ploi de lacrimi, suspinul Magdalenei.

Şi iarăşi cu batjocuri, e defăimat în lume,

De gură hulitoare, prea sfântul dulce nume,

Şi Sfintele Fecioare azi sânge varsă iară

Să spele-n munci cumplite a cuielor ocară.

Când se gătesc în grabă privelişti nemiloase

Voi cum să staţi departe, fecioare luminoase?

Când iarăşi se găteşte paharul cu otravă,

Mai poate sta viteaza Varvara sus în slavă?

Când roata se-nvârteşte stropind cu sânge tina,

Cum va putea în Ceruri să stea Ecaterina?

Când şi astăzi râd păgânii de nunta cea cerească,

Putea-va Dorothea să nu mărturisească?

Când plâng copii de foame şi n-au cui să cerşească,

Putea-va Filoteia să nu îi miluiască?

Când sfintele icoane sunt prigonite, oare

Teodora n-o fi din nou biruitoare?

Eu am văzut că cerul e gol… Şi când odată

Îşi va-nceta şi Mielul jertfirea necurmată,

Atunci abia, senine, vă veţi sui fecioare

Să-mpărăţiţi cu Mielul în slăvi strălucitoare.

***

Prohodire

de Zorica Lațcu (Maica Teodosia)

Vă-ntreb pe cine plângeți, copile din Sion,
Și pentru cine-aduceți în vasul vechi arome,
De jalea cui veșmântul și l-a cernit Salome
Și plânsul pentru cine răsună în Chedron?

Când miezul alb al zilei în umbre s-a-nvelit
Și-n templul sfânt cu zgomot s-a rupt catapeteasma
Sub Cruce, prohodirea de ce-și varsă mireasma,
Din ochii arși de lacrimi, din trupul istovit?

De ce să-i strângeți brațul cu patimă la sân?
Și giulgiul nou, copile, de ce-l roșiți în jale?
Și vă răniți genunchii în pietrele din cale
Și pentru cine-aprindeți făclii de dor păgân?

Priviți spre cer, surioare. Cu trupul preacurat.
Mai alb ca pâinea jertfei din sfintele altare,
Mai alb decât potirul cu binecuvântare,
El stă în tronul slavei, de slavă-nconjurat.

Din palma Lui nu curge șiroi de sânge greu,
Ci vinul bucuriei din veșnic sfânta cină.
Din coasta Lui țâșnește izvorul de lumină,
Menit pe veci să facă din om un Dumnezeu.

Nu-L ungeți cu miresme pe Cel de-a pururi viu
Și nu-L culcați, fecioare, în giulgiu, sub piatra rece,
Căci iadul plin de flăcări nu va putea să sece
Izvorul de viață ce curge prin pustiu.

Vă-ntreb pe cine plângeți, copile din Sion,
Și pentru cine-aduceți în vasul vechi arome,
De jalea cui veșmântul și l-a cernit Salome,
Și plânsul pentru cine răsună în Chedron?

Gătiți-vă mai bine cu sfinte bucurii
În alb veșmânt de raze și-n flori de fericire,
Gătiți-vă cu crinii ce-au dat Buna-Vestire
Și-n aur de iubire topiți podoabe vii.

Pe harfe de lumină cântați cu vers de foc,
În glas de alăute și-n sunet de chimvale.
Din suflete, făclie aprindeți-i în cale,
Că-n veci lumina lumii scăpă de sub obroc.

În imn de biruință, copile din Sion,
Gătiți pentru-nviere în vasul vechi arome,
Veșmânt de sărbătoare să-mbrace azi Salome
Și stih de bucurie răsune în Chedron.

(din: Zorica Latcu – Teodosia, Poezii, Editura Sophia, 2008)

Pentru Duminica a III-a dupa Inviere, va mai recomandam:

***

Legaturi: