IATA SUFERINTA! (II) Alte fragmente din marturia lui Nicolae Istrate, detinutul politic basarabean deportat in Siberia (si mici extrase VIDEO)

8-10-2012 Sublinieri

Celelalte fragmente din marturia lui Nicolae Istrate:

***

Din nou la mina

“Dupa asta, ne-am intors la lucru. Aveam niste perforatoare cu care gauream, bagam trotil si se facea explozie. Apoi dadeam drumul la o masina care avea un fel de gheare si aduna tot ce explodase. Dar, pentru ca ramaneau dupa explozii si niste bucati de carbune mai mari, am fost pusi la banda transportoare, fiecare cu cate un baros de ciocan in mana si, cum venea o bucata de carbune mare, noi o loveam si-o faramam. Asta era datoria noastra. Si, cand ieseam din mine si ne duceam la baraci, ne controlau ca nu cumva sa scoatem carbune si sa ne facem caldura mai mare. Trebuia sa iesim cu buzunarele scoase in afara ca sa vada ca nu ascundem nimic in ele. Era un regim foarte sever.

In Norilsk, la minele astea de carbuni, eram vreo 150.000 de detinuti politici. Stateam in niste baraci din scanduri si in mijloc era zgura. Inauntru aveam trei randuri de paturi, pe trei nivele. Nu aveam haine de schimb, dormeam cu ce era-pe noi. Cu hainele cu care lucrai, cu acelea dormeai. Nu-ti dadeau absolut nimic. Nu aveam nici asternuturi.

Numai dupa ce au murit Stalin si Beria au inceput sa ne mai dea. Aici, dormeam cu caciula in cap. Dimineata, cand te sculai, caciula era inghetata si lipita de perete si nici nu puteai sa o desprinzi de acolo. Seara ne incuiau in baraca si acolo aveam hardau unde ne faceam nevoile.

De lucrat, se lucra in schimburi. Lucram si cate 10 ore, si cate 12 ore. Cei care lucrau la suprafata – ca erau si exploatari la suprafata – munceau pana cand frigul ajungea la -50 de grade. Cand temperatura cobora sub -50 de grade, nu-i mai obligau sa lucreze. Pe cand cei care lucrau in mina, la 700 de metri sub pamant, munceau indiferent de temperatura de afara. Cei de la suprafata aveau diverse munci, pentru ca, acolo unde este o mina de carbuni, este si la suprafata o intreaga uzina.

Cu noi mai lucrau si angajati civili, dar ei erau ajutati de catre detinuti. Spre exemplu, contabilul era un civil, om liber, dar munca lui i-o facea un economist din Moscova. Si economistul era si el multumit ca nu era obligat sa lucreze in subteran, pentru ca in mina mereu se intamplau accidente. Au fost accidente de la gazul metan care se emana si, cum se produce o scanteie, imediat se face explozie.

A fost odata un accident in care au murit 27 de persoane si i-au scos de acolo pe bucati si au incercat sa-i reconstituie, ii interesau in primul rand mainile – pentru amprenta. Si, dupa ce i-au scos, au calculat cati au fost si cine a fost si au transmis la administratia centrala a lagarelor. Pe langa acestia mai erau si oameni care fusesera deportati si care, dupa ce si-au terminat pedeapsa, au ramas acolo si erau platiti pentru munca pe care o faceau.

Mancarea era foarte slaba, dar o mancam cu atata pofta – daca eram flamanzi! – si se vede ca organismul asimila tot din ea. Eu, cand nu eram la lucru, eram tot timpul intr-o stare de somnolenta. Si mereu visam cum facea tata mancare pentru vaca, cum fierbea sfecla furajera, cum punea crupe si ma gandeam: „O, dac-ar fi astea acuma, aici!”. Acolo ne dadeau un fel de ciorba, ruseste se numeste balanda; si in zeama asta pluteau cateva crupe; iar felul doi era o caşă, un terci.

Au observat ca ne imbolnavim de ţânga. Ţânga este o boala in care gingia se inmoaie, iar dintii nu se mai tin in maxilare si incep sa se miste incolo si incoace. Atuncea luau arbusti, fierbeau si ne dadeau cate o cana de zeama de aceea, amara, care ne intarea gingia si astfel ne pastram dintii. Dar ce ne-a pus acolo pe picioare a fost pestele. In taigaua asta erau o multime de lacuri pline cu pesti. Si pestele asta ne-a salvat.

Am cunoscut oameni deosebiti…

Am stat aici opt ani. Am cunoscut oameni deosebiti, foarte inteligenti, deportati inca din 1937, oameni care fusesera profesori la Universitatea Lomonosov. Erau si ingineri, doctori de la Institutul Energetic din Moscova. Ei, fiind in varsta, de acuma nu mai lucrau in mina, dar faceau munci mai usoare, curatenie, focul. Si, pentru ca m-au vazut ca nu sunt interesat de activitatile pe care le faceau ceilalti prin baraca, care jucau domino, veneau la mine si-mi spuneau:

– Tinere, eu stiu foarte multe lucruri. Nu vrei sa stam de vorba?

Si imi povesteau cine sunt ei – unul era decanul Facultatii de Litere. Si asa, cu mine si cu altii impreuna, vreo 6-7 per­soane, au facut un grup si au inceput sa ne faca expuneri dupa un program. Nu aveau carti, nu aveau nimic si expunerile le faceau din memorie. Ne spuneau:

– O sa aflati lucruri pe care nici cei studiaza la Institut nu le afla, pentru ca sunt cenzurate.

Am avut un profesor de literatura de la Moscova care ne-a povestit despre Esenin, despre Tolstoi, despre Dostoievski. Clasicii literaturii. Tinea un ciclu de conferinte si noi stateam si ascultam. De acuma stiam bine limba rusa. Eu, din limba rusa, am invatat mai intai argoul, injuraturile, ca asa a fost situatia acolo. Dar apoi am invatat si limba literara. Pe langa cursul asta de literatura, am urmat si un curs de fizica nucleara cu un profesor care a stiut sa-mi explice totul foarte simplu. Mi-a vorbit asa de simplu incat sa pot pricepe lucrurile, m-a luat de la zero.

Am intalnit acolo si romani din Moldova, si japonezi, si chinezi, si toate nationalitatile din Uniunea Sovietica. Printre detinutii moldoveni aveam un fel de autoritate, pentru ca eram recidivist, eram arestat a doua oara si stiam legile lagarului. Eu incercam sa-i ajut pe oameni sa-si mentina moralul. Ii ajutam sa nu cada in disperare. Le spuneam, asa cum imi spusesera si mie altii:

Nicolae Istrate Basarabia detinut politic– Mai, nu se poate sa stam aicea 25 de ani! Ori piere Stalin, ori se schimba ceva!

Si asa ii incurajam. Veneau la mine si mi se destainuiau:

– Mai, uite cat de rau imi pare ca nu ma intelegeam cu sotia si o jigneam. Dac-as putea acuma sa fiu din nou cu ea, as sti sa o pretuiesc…

Si asa stateam de vorba cu ei si-i incurajam:

– Uite, hai sa facem un legamant: daca-ai sa scapi de aicea, ai sa te porti frumos cu ea!

Imi povesteau ei de-ale lor, din viata lor de familie, dar eu nu stiam cum este, pentru ca n-am fost insurat. Cand m-au arestat, eu inca nu sarutasem o fata.

Am intalnit acolo si oameni care au suferit nevinovati. Era un om in Norilsk, un batran cu numele Telepan. Sa va spun cum a fost el arestat: baiatul lui s-a logodit cu o fata din sat. Abia dupa un timp a aflat el ca fata aceea era comsomolista, UTC-ista. Pana la urma, fata s-a despartit de baiatul lui, dar cat au fost impreuna, odata, cand era si ea de fata, batranul a spus:

Ehei, de m-as face eu musca, as patrunde in cabinetul lui Stalin si acolo m-as preface din nou in om, sa stau eu de vorba cu dansul, sa-l intreb de ce ne-a distrus religia…

Asta a fost totul. Si fata l-a divulgat si, pentru cuvintele astea, el a fost condamnat sub acuzatia de atentat de omor asupra unui conducator al proletariatului international. Numai pentru asta a fost condamnat la 25 de ani! Radeam si eu, radea si el. Uite pentru ce statea omul la inchisoare…

Sa va spun acuma si o intamplare din lagar, cum am salvat odata o femeie, de fapt pe ea si pe sotul ei. Pe atunci eu nu mai lucram in mina, ci la suprafata. Lucram la calcularea carbunelui care era incarcat si trimis cu vagoanele de-acolo. Sefa mea era o femeie, o rusoaica, civila, ea nu era condamnata – v-am spus ca acolo, cu noi, la anumite munci aveam si civili. Sotul ei, tot civil, lucra si el in mina.

Si, la un moment dat, au fost adusi in lagar vreo cinci sute de detinuti foarte cruzi, condamnati pentru banditism politic, adica oameni care au ucis un comsomolist, un comunist sau alte fapte de felul asta. Erau o categorie aparte, ii incadrau tot la detinuti politici, dar pentru fapte de drept comun. Ei erau foarte bine organizati. Au cerut si au primit baraci separat, numai pentru ei.

Cel care era mai marele lor, Nicolae, cauta sa se aranjeze, pentru ca erau si ei scosi la munca. Si el cauta unde e mai usor. Asa a aflat ca aici, unde lucram eu, era un fel de gara unde carbunele era incarcat in vagoane. A venit la gara asta si s-a angajat la lucru. Inaintea lui fusese un profesor universitar de Istorie de la Universitatea din Odessa. Nicolae, talharul, a venit la profesor si i-a spus:

– De maine nu mai vii aici. Te ceri in alta parte la lucru, altfel te spanzuram.

Profesorul s-a temut si s-a cerut in alta parte, iar in locul lui a venit Nicolae. Dar el nu era in stare sa calculeze volumul acolo, sa faca ce i se cerea si atunci trebuia sa lucreze altul pentru el. Si el, cand a vazut-o pe femeia asta, care lucra cu noi, a crezut ca poate sa o seduca, dar ea nu era din acelea si nu a vrut. La sfarsitul lucrului, seara, barbatul ei venea sa o ia si plecau amandoi.

Daca a vazut-o ca refuza, Nicolae s-a suparat si s-a gandit s-o pedepseasca. Cand mi-a spus ce are de gand sa-i faca ei si sotului ei, m-am ingrozit. Pana atuncea nu am crezut ca pot sa existe astfel de oameni pe lumea asta. Cum ii tine Dumnezeu? Se construia acolo o cazangerie mare. Mi-a spus ca vrea sa o prinda pe dansa si pe barbat, sa-i duca acolo, in cazangerie, el si cu alti sase de-ai lui, si acolo mai intai sa-l oblige pe barbat sa se dezbrace in pielea goala. Pe cojocul lui, toti sapte, pe rand, sa-i violeze femeia, iar in timpul asta, pe barbatul care era asa, dezbracat, sa-l oblige sa cante. M-a chemat si pe mine daca nu vreau sa iau parte.

Doamne fereste de asa salbaticie! Cand am auzit lucrul asta, m-am gandit cum s-o scap pe femeie. Si i-am spus tot ce stiam si de-a doua zi n-a mai venit la lucru. Eram ingrozit, oamenii astia erau de-o salbaticie strasnica, foarte cruzi, foarte agresivi. Unde erau ei mai multi, ii asupreau pe ceilalti, luau painea detinutilor, iti dadeau miezul si luau ei coaja, daca era mai coapta.

Cand se intampla sa moara cineva in baraca, daca era noapte, cum eram incuiati acolo, nu puteam sa-l scoatem afara. Va dati seama, stiam ca stam acolo cu mortul si nu mai puteam sa dormim. Eram intr-o stare psihologica foarte incordata si de-abia dupa o zi, doua dupa ce-l luau de acolo ne relaxam. La fel si-atunci, cand am stat pazitor la morga, cand vedeam cum ii arunca… Mai ales ca de-abia mai suflam si eu. Si povesteau unii ca erau cazuri cand cei raniti in mina inca rasuflau, nu murisera inca si ziceau:

– Ce faceti, unde ma duceti?!

Ca vedeau ca-l pun si-l duc. Si atuncea, cu ultimele puteri, strigau:

– Fratilor, eu sunt inca viu!

Si ceilalti, gardienii:

– Taci! Doctorul stie mai bine.

Si-l luau si-l aruncau si bineinteles ca imediat murea. Nu am vazut lucrul asta, dar imi povesteau altii astfel de intamplari.

Mai ales cand murea cineva in urma accidentelor din mina, cand erau rupti in bucati, cu picioarele amputate si noi ii cunosteam, ca lucrasem cu ei, fiecare se gandea ca ar putea sa fie el in locul celui mort. Si asa, vrei, nu vrei, toti care lucrau in mina se deosebeau de cei care lucrau la suprafata, pentru ca ei nu stiau cand pot sa fie accidentati si viata lor era tot timpul in mana lui Dumnezeu. Erau mai credinciosi, mai prietenosi, se ajutau intre ei. Erau toti oameni foarte de treaba, nu se certau, erau un exemplu pentru ceilalti.

Cea mai aspra inchisoare in care am stat a fost inchisoarea din Tobolsk, undeva pe o stanca. Era sinistru! Era o inchisoare de pe vremea Ecaterinei a II-a. Avea trei randuri de ziduri, coridoarele erau pardosite cu pasla, ca sa nu se auda cand merg gardienii. Aici am gasit un batran care mi-a povestit ca pe imparatul Nicolae, cand l-au arestat bolsevicii, prima data l-au dus la Tobolsk, cu toata familia. Batranul care-mi povestea mie era chiar din Tobolsk si mi-a spus ca imparatului ii dadeau voie sa mearga la biserica. Si, odata, cand a mers imparatul la slujba, un soldat din cei care-l pazeau si-a iesit din minti, si-a lasat arma si a fugit. L-au prins si l-au intrebat de ce-a fugit. El a spus ca in timpul cand imparatul si familia lui stateau la slujba, el a vazut deasupra imparatului ca un inger, care i-a spus: „Rabda, fiule, pana la sfarsit!” Soldatul s-a speriat si a fugit. Asta mi-a povestit batranul pe care l-am intalnit la inchisoarea de la Tobolsk.

Din detentie mi-a ramas un obicei. Cand se intampla sa moara cineva, cum era foarte frig, daca nu murea cu mainile pe piept si murea cumva cu mana in lateral, atuncea ingheta si nu mai aveau ce sa-i faca. Si ii rupeau mainile, i le desfaceau ca sa poata sa-l duca de acolo. De atunci m-am invatat si dormeam mereu cu mainile pe piept, pentru ca mi-era frica ca o sa mor si sa nu cumva sa mor cu mainile desfacute, ca sa-mi rupa mainile. Si acasa, dupa ce m-am intors din lagar, tot asa dormeam, pentru ca asa m-am obisnuit.

La fel, acolo, din cauza frigului, noaptea imi miscam intr­una degetele de la picioare, ca sa nu-mi degere. Ma invatasem si le miscam si-n somn. Si pe urma, cand m-am intors din lagar, am ramas cu lucrul asta mult dupa ce-am iesit din inchisoare. Si cand m-am intors acasa imi miscam degetele. Si cand dormeam cu sotia o atingeam asa, cum le miscam, si se speria.

Ei, dupa ce a murit Stalin si l-au impuscat pe Beria, le-am spus la toti:

– Sa stiti ca pe globul pamantesc, acuma, cand au pierit astia, nu sunt mai putin cu doi oameni. Fiindca astia n-au fost oameni.

Dupa moartea lor, cand a venit Hrusciov, au inceput sa vina comisii ca sa rejudece procesele detinutilor. Dar inainte de asta, detinutii au facut o greva si au oprit toate minele de carbune. Ei cereau sa vina un reprezentant de la Moscova cu care sa stea de vorba, pentru ca nu aveau incredere in autoritatile locale. Conducerea locala insa se temea sa anunte la Moscova. Si atuncea, cei de aicea se deghizau si spuneau ca sunt de la Moscova. Numai ca printre detinuti erau si oameni importanti, care-i cunosteau pe cei de la Moscova, si imediat au prins smecheria.

Pana la urma a venit o comisie de la Moscova, de la Sovietul Suprem, de la Procuratura si de la Comitetul Central. Si au inceput sa-l cheme pe fiecare detinut, sa reanalizeze cauzele pentru care fusese condamnat. Asa m-au chemat si pe mine si am spus adevarul, ca nu am fost in armata si ce s-a intamplat cu mine. Dar nu m-au eliberat. Au scris pe dosar ca Istrate a ramas in continuare un dusman al Uniunii Sovietice. Pe ceilalti i-a eliberat, iar pe mine m-a lasat acolo, sa-mi fac in continuare condamnarea de 25 de ani.

Numai trei am mai ramas din procesul nostru. Asa ca am mai stat acolo pana cand ne-au adus pentru recercetari la Chisinau. Dar nici aici nu m-au eliberat. Insa nu m-au mai trimis inapoi in Naransk, ci m-au trimis in Mordovia, pe malul Volgai, si acolo am mai stat inca un an. N-am vrut sa scriu nici o plangere, pentru ca stiam ca, daca scriu o plangere si cer clementa, inseamna ca-mi recunosc vinovatia.

Aici am stat intr-un lagar, la Iavas se numea acolo, in lagarul numarul doi. Pentru ca eram bolnav si nu puteam sa mananc, m-au lasat intr-un lagar de invalizi. Erau si acolo detinuti vechi de prin ’37, arestati si condamnati. Pana la urma, pe neasteptate, in 1960, ne-au eliberat. […]”

 (Din: “Monahul Moise, Sa nu ne razbunati! Marturii despre suferintele romanilor din Basarabia“, Editura Reintregirea, Alba-Iulia, 2012)

 

Continuarea acestei marturii, impreuna cu multe altele la fel de sfasietoare si de folositoare, precum si DVD-urile cu documentarul despre patimirile deportatilor basarabeni (cuprinzand secvente din confesiunile acestor supravietuitori) puteti citi si viziona daca procurati volumul coordonat de monahul Moise de la Oasa, despre care puteti citi si vedea mai jos prezentare si secvente:


Categorii

Biserica rastignita, Documentare, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Mucenici ai vremurilor noastre, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “IATA SUFERINTA! (II) Alte fragmente din marturia lui Nicolae Istrate, detinutul politic basarabean deportat in Siberia (si mici extrase VIDEO)

  1. “N-am vrut sa scriu nici o plangere, pentru ca stiam ca, daca scriu o plangere si cer clementa, inseamna ca-mi recunosc vinovatia.”
    In mod asemanator, Parintele Gheorghe Calciu a refuzet sa ceara lui Ceausescu sa-l gratieze, ca sa nu se interpreteze ca s-ar recunoaste vinovat.

  2. Pingback: IATA SUFERINTA (III). Teodosia Cosmin despre marea foamete din Basarabia si DEPORTAREA IN SIBERIA A FEMEILOR SI COPIILOR -
  3. “Si mereu visam cum facea tata mancare pentru vaca, cum fierbea sfecla furajera, cum punea crupe si ma gandeam: „O, dac-ar fi astea acuma, aici!” ”

    Doamne, iarta-ne!

  4. Asteptam cu nerabdare volumul al doilea.

  5. Pingback: “Amintiri scaldate in sange” – “ROMANIA, TE IUBESC” despre MACELUL DE LA FANTANA ALBA si despre DEPORTARILE ROMANILOR BUCOVINENI (video) - Recomandari
  6. Pingback: Cedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord si a Tinutului Hertei in MARTURII DOCUMENTARE VIDEO. Grigorie Gafencu: Am fost singuri pentru ca cei care ne puteau ajuta nu avea interesul sa o faca - Recomandari
  7. Pingback: Film documentar: FOAMETEA DIN BASARABIA (1946-1947). Cumplitele vremuri de razbunare sovietica in care s-a ajuns pana la canibalism… - Recomandari
  8. Pingback: POVESTEA SOVIETELOR [film documentar - VIDEO]. Despre apropierea de “familie” dintre NAZISM si COMUNISM si uriasul experiment social: RESTRUCTURARE SOCIALA PRIN UCIDERE SISTEMATICA - Recomandari
  9. Pingback: PANTOFII MEI (pilda video)/ “Doamne, aminteste-mi sa pretuiesc valoarea lucrurilor mai inainte de a le pierde…”/ DECALOGUL PARINTELUI SAVATIE - Recomandari
  10. Pingback: FAMILIA DE MUCENICI A TARULUI NICOLAE ROMANOV, ultimul imparat rus (✝17 iulie) si DEZLANTUIREA REVOLUTIEI BOLSEVICE, sangeroasa urgie anticrestina pregatitoare a stapanirii antihristice (si VIDEO; FOTO) -
  11. Pingback: GULAG – film documentar BBC [video]. MARTURII ZGUDUITOARE ALE VICTIMELOR SI TORTIONARILOR DIN LUMEA DE COSMAR A LAGARELOR SOVIETICE - Recomandari
  12. Pingback: “ASCETI IN LUME” – Vieti pilduitoare de mireni sfinti ai zilelor noastre: EVA si DIMITRIE SAULIDIS. “Va veni o zi cand veti aduna faramiturile de pe masa si nu va vor fi de ajuns ca sa va saturati!” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate