O minune a Maicii Domnului din zilele noastre

25-03-2009 Sublinieri

Marturia urmatoare este primita de la o cititoare a site-ului, relatand minunea incontestabila si uluitoare savarsita de Maica Domnului cu ea insasi, in copilarie, in urma cu 19 ani:

02547_virgin_and_child_fr_teodor_zinon.jpg

   Dragul meu cititor, probabil cand iti vei arunca privirea asupra titlului simplu, clar si la obiect, nu-ti va starni interesul mai deloc. Probabil vei zice: “eh… minuni… si iar minuni… am mai auzit…. o minune nu tine decat 3 zile…etc“. Ai perfecta dreptate, ne-am obisnuit cu atatea minuni incat le-am pierdut valoarea, avem impresia ca e ceva ce ni se cuvine, ceva normal. Cat despre durata de doar “3 zile”, adevarul este ca noi nu-i permitem un timp mai indelungat de supravietuire. Te vei intreba: cum oare? Iar eu iti voi spune ca atata timp cat credinta in acea minune este mai mare si mai puternica cu atat minunea va persista mai mult timp atat in inima cat si in viata noastra.

      Poate vei spune, ca “nu exista minuni”, tu, cel care, sper ca ti-am starnit curiozitatea cat de putin sa frunzaresti aceste umile randuri, dar care poate ca te vor induiosa pana la lacrimi… O, cat de dezinteresat si prea preocupat de grijile acestei lumi nesatisfacatoare este omul!… Cum nu-si da seama de minunile de la tot pasul, care-l inconjoara?… Cum nu vede toate minunatiile ramase firimituri din Raiul lui Adam?… Cum ramane atat de rece si de neclintit la sursurul dulce graitor al apelor, la ciripitul incantator al pasarilor, la multitudinea de culori ce imbraca muntii, dealurile, campiile si sesurile, la azurul minunat al cerului, la culorile calde si increzatoare ale curcubeului, la mirosul parfumat si imbatator al florilor?

       Se tot vorbeste despre cele 7 mari minuni ale lumii antice si cele 7 minuni ale lumii contemporane… Cum poate omul sa ramana uimit si placut surprins de aceste “minuni artificiale” facute de mana omului iar in fata celor facute de Creatorul intregului Univers sa ramana nepasator?  O, cata rabdare si cata dragoste are Dumnezeu pentru noi pentru ca ar putea sa ne lipseasca de darurile pe care le-a lasat ca marturie vie unor simpli muritori de rand! Poate, atunci,  pierzand toate acestea vom ajunge sa pretuim ce-am avut… dar asta este firea omului.

      Si pentru ca nu vreau sa te plictisesc, dragul meu cititor, cu toata aceasta filosofie despre viata, creatii si Creator am sa incep prin a-ti demonstra ceea ce am enuntat mai sus.

      Minunea despre care vreau sa-ti vorbesc a avut o evolutie neasteptata in viata personajului principal si anume: a durat “3 zile” (durata nu este reala, a supravietuit aproximativ 11 ani), apoi o perioada destul de indelungata (este vorba de 7 ani) a fost ingropata, cu mici exceptii, cand a mai fost scoasa la iveala de alte persoane, care au fost martore si, acum, se pare, voia lui Dumnezeu este ca ea sa fie scoasa din nou la suprafata. Acesta este motivul pentru care eu ma aflu scriind aceste randuri, in speranta ca cele ce voi povesti, daca nu vor patrunde adanc in inima ta,  macar vor reusi sa stoarca o lacrima, fie ea si plapanda, din ochii tai.

      Acum 18 ani, in cartierul romanesc craiovean, Rovine, Maica Domnului a mai salvat o viata omeneasca, pe cea  a unei fetite in varsta de 4 anisori. Iata cum s-au petrecut lucrurile: intr-o insorita si placuta dimineata de Duminica, 13 mai 1990, parintii fetitei respective au plecat la piata sa-i cumpere odraslei cirese (ii placeau foarte mult), lasand copila singura acasa dormind. Aceasta familie locuia la etajul 4 al unui bloc cu doua camere semidecomandate (un amanunt semnificativ). Fetita s-a trezit in jurul orei 10 si, vazandu-se singura in dormitor, a plecat sa-si caute parintii prin casa. A traversat sufrageria in goana pentru a ajunge la bucatarie, unde stia ca petrece mai mult timp mama sa, fiind sigura ca o va gasi acolo. Mare i-a fost dezamagirea cand a observat ca de fapt era singura acasa. A fost cuprinsa de teama de singuratate la fel ca orice copil de varsta ei.

      Atunci i-a venit un gand “salvator” cum sa scape de singuratate: a hotarat sa iasa afara sa se joace, insa cheile nu erau pe nicaieri. Au urmat niste momente de plans inabusit plin de durerea si tristetea abandonarii din partea parintilor cat si de lipsa de incredere a acestora: “daca tot au plecat de ce nu mi-au lasat macar cheile?”, gandea micuta copila si o gramada de astfel de intrebari, ce-i cuprindeau mintea ei frageda de doar 4 anisori, nu-si gaseau raspunsuri.

      La un moment dat, un zambet i-a luminat fata: “daca nu am chei sa deschid usa sa ies afara, ce-ar fi sa sar pe geam?” Zis si facut. S-a urcat incaltata pe pervazul geamului de la bucatarie hotarata sa sara. Geamul de la bucatarie era prevazut cu un raft exterior confectionat din lemn, unde se pastrau alimentele la rece. In acea zi lemnul era umed pentru ca plouase cu vreo 2 zile inainte si nu avusese suficient timp sa se usuce, avand in vedere ca blocul era umbrit de cativa castani uriasi ce-si inaltau falnicele ramuri catre etajele superioare. Copila a iesit afara pe geam tinandu-se cu mainile de acel raft. Corpul ii atarna incovrigat in exteriorul gemului agatata fiind cu mainile si picioarele de marginile raftului. Uitandu-se in jos a fost cuprinsa de frica: “dar daca nu cad in picioare, asa cum m-am gandit?” Aceasta indoiala a determinat-o sa vrea sa intre in casa, insa nu a mai apucat. Ce se intamplase? Lemnul fiind umed, cand copila a incercat sa intre pe geam in casa, i-a alunecat unul dintre picioare si, astfel, dezechilibrandu-se a cazut in gol.

      S-a agatat in sarmele de rufe exterioare balconului vecinului de la etajul 3, incetinindu-i intr-un fel viteza caderii. Fetita a cazut in gradina vecinului de la parter cu jumatatea corpului de la brau in sus pe pamant, iar cealalta jumatate de la brau in jos pe ciment. Minunea a fost ca, in urma cu o zi, vecinul de la parter, in gradina caruia a aterizat “micul avion” taiase gardul de sarma ghimpata ce inconjura gradina, astfel copila nu a fost sfartecata de la mijloc in doua. Si cea mai mare minune a fost ca fetita a scapat cu viata, fiind dusa in stare de inconstienta la spital de catre vecinul de la parter.

      Ce se intamplase? In tot acest timp in care lucrurile se petreceau cu rapiditate, fetita se afla intr-o stare de veghe, nici lucida, dar nici constienta. In momentul caderii copila a fost prinsa de bratul drept al unei “Doamne” (asa cum sustinea fetita) mult prea luminoasa, imbracata in alb cu ” ceva colorat” pe cap si tinand pe bratul stang un Prunc de varsta foarte frageda. Amandoi erau invaluiti intr-o lumina orbitoare si o caldura cereasca izvora din fiinta lor. “Doamna” tinand pe bratul sau stang pe al Ei Prunc si pe bratul drept pe copila “parasutista” a lasat-o incet pe pamant dupa care, acele Fiinte Ceresti s-au ridicat la cer, invaluite in slava divina.

      Copila s-a trezit la spital, nestiind de ce se afla acolo. Intretimp parintii au ajuns la bloc, unde au aflat de marea tragedie intamplata in lipsa lor intr-o “zi ghinionista” de 13 ale lunii mai. Au alergat intr-un suflet spre spital. Tatal fiind la volan isi pierduse firea cu totul conducand ca un nebun fara tinta, gandind cu mustrari de constiinta ca si-au omorat fetita, iar mama disperata, infricosata din cauza vitezei de la volan a sotului gandea ca nu vor mai apuca sa-si vada fetita, totul terminandu-se cu un grav accident. In sinea ei tot spera ca fetita este in viata, insa si-o inchipuia desfigurata. Intr-un final au ajuns la spital, innebuniti de durere, voind sa afle unde este copilul lor. Cine poate descrie spaima, nelinistile, durerea, mustrarile de constiinta si nebunia temporara a parintilor inconstienti care-si lasasera unicul copil in etate de doar 4 ani singur inchis in casa? Este infricosator de dureros numai cand te gandesti care au fost starile successive ale sentimentelor prin care au trecut in acele momente. Cand ei au ajuns la spital intreband de copila, ea tocmai iesea de la radiologie… au ramas muti de spaima… copila arata ca si cum nu ar fi patit nimic, insa nelinistea i-a cuprins iar pe bietii parinti: “daca are vreo hemoragie interna sau organele interne sunt afectate de cazatura?”, si cate astfel de intrebari nu le dadeau voie sa-si recapete linistea.

      Au luat legatura cu doctorul ce o examinase pe fetita, care, atunci cand fusese adusa la spital de catre vecinul fetei, era aproape sigur ca acela o accidentase nicidecum ca ar fi cazut de la etajul 4. Confirmarea i-a fost facuta de parintii fetei si de insesi fetita care sustinea intruna ca ea nu a cazut de la etajul 4 ci ca o “Doamna” a asezat-o pe pamant. Au urmat 3 zile de examene medicale ale copilei la urgente apoi o saptamana de zile  a fost supravegheata in salonul de copii  fiind alimentata cu perfuzii. I se facuse foame bietei copile iar mama ii plangea de mila cand aceasta o ruga plangator: “macar o rosica da-mi si mie… un biscuite”, insa pentru binele fetitei (i se interzisese sa fie hranita pe perioada supravegherii, doar prin perfuzii era alimentata) ii era refuzata orice dorinta culinara.

      Au trecut toate cele 10 zile de spitalizare ale fetitei, cand, doctorul dandu-se batut, le-a externat pe mama si fetita zicandu-le: “Doamna, dati slava lui Dumnezeu pentru ca aceasta e o minune dumnezeiasca, eu ca doctor n-am facut nimic, ma simt neputincios in fata maretiei divine…. duceti-va si multumiti-I lui Dumnezeu… asemenea cazuri sunt de unu la 1 milion”.

      A urmat o alta perioada de examinari psihologice… era ceva de necrezut… cum un copil de 4 ani cade de la etajul 4 si nu a patit nimic afara de o zgarietura in talpa piciorului drept in forma de potcoava? Toti se gandeau, ca urmare a povestirii fetitei ca a fost afectata mintal de aceasta tragedie si ca mintea ei refuza acest lucru si de aceea a scornit povestea cu “Doamna”. Testele ieseau bune de fiecare data, iar parintii convingandu-se de minunea pe care o simtisera pe propria piele au alergat la Dumnezeu sa-I dea multumire. Au luat-o si pe copila cu ei la Biserica, unde fetita a recunoscut-o pe “Doamna” ce-I salvase viata in persoana Maicii Domnului din icoana ce se afla pe atunci in Catedrala din Craiova.

      Abia atunci au inteles toti vedenia copilei si au dat slava lui Dumnezeu fara nicio indoiala ca El a ales aceasta minunata intamplare intru slava numelui Sau si pentru mantuirea acelei familii. Din acel moment familia respectiva a inceput marea cautare a acelui Dumnezeu care le-a scapat fata de la moarte prin intermediul Preasfintei Fecioare Maria, Maica Sa. Au alergat la catolici, protestanti, iehovisti si tot felul de secte, unde sperau sa afle credinta adevarata. Iar aceasta era mai aproape de ei decat ar fi crezut, pentru ca verisoara prin alianta a mamei copilei i-a luminat cu invataturile adevaratei si singurei credinte.

      Fetita respectiva are 23 de ani in prezent si este cea care  scrie aceste randuri, retraind cu fiecare fraza, acea minunata intamplare care, sper ca, nu va ramane doar scrisa si ca intr-un timp, atat cat o vrea Dumnezeu, va avea un ecou puternic, ca in urma cu 19 ani. De multe ori mi-as fi dorit sa mor atunci la 4 ani, imi doream nespus de mult sa ma fac ingeras, dar Dumnezeu a avut alte planuri cu mine.

      Si acum te intreb, dragule cititor, care este parerea ta despre minuni afland cele intamplate si traite de cea care scrie aceste randuri pentru tine? Ce valoare mai au acum superstitiile? Cum ramane cu ghinionul din ziua de 13? Cum ramane cu cele 13 ceasuri rele? Si mai ales: daca nu exista Dumnezeu, de ce oare eu mai sunt in viata? Cred ca sunt niste intrebari la care ar trebui sa meditam cu totii.

lavinia.JPGFetita salvata de Maica Domnului


Categorii

Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Maica Domnului, Minuni si convertiri

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

143 Commentarii la “O minune a Maicii Domnului din zilele noastre

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 5 / 5 >>

  1. Intamplarile triste, tragice din viata noastra sunt date spre indreptarea noastra, deci spre binele nostru. Asa s-a intamplat si ieri, 12 dec 2012, cu o fosta colega de-a mea si buna prietena. Nu mai departe de luni, 10 dec, si-a inceput munca la o mare companie din Cipru. Era fericita. Dar ieri ceva i-a umbrit fericirea… a accidentat un batran pe trecerea de pietoni. Semaforul nu mergea. Partea buna este ca ea nu a avut viteza (o sa intelegeti de ce zic “partea buna”). L-au dus la spital pe batranul care parea sa aibe un picior si o mana rupte. Politia a venit, a constatat si i-a zis colegei mele ca va primi doar o amenda deoarece nu avea viteza la momentul accidentului, iar batranul e bine. Asigurarea urma sa plateasca spitalul.
    Azi, 13 dec., am aflat ca batranul a murit la spital. Azi politistul i-a zis colegei mele ca va face puscarie 4 ani… deci totul s-a schimbat radical. Fata era disperata… avea pe constiinta un om mort si se pregatea de puscarie. Cand m-a sunat si mi-a zis, am ramas socata. Am zis ca nu se poate asa ceva pentru ca e o fata minunata, cuminte, desteapta… Eu citesc o carte despre Sfintii Rafail, Nicolae si Irina din Karyes si m-am rugat la ei s-o ajute, asa cum ajuta atatia oameni care cred in Ei.
    Pe la orele 13.00 m-a sunat plangand si mi-a cerut o icoana sa se roage. Ea credea ca exista Dumnezeu si Sfinti, dar e genul modern, care nu merge la biserica pentru ca credinta o ai in suflet, care mai aplica tehnici modern chinezesti ca sa-i fie bine in casa, etc. Am luat icoana cu Sfantul Nectarie si niste mir si i le-am dus. Nu va pot descrie cat era de schimbata, tulburata, trista. Mi-a zis ca merita asta pentru ca nu a apreciat viata niciodata, dar ca-i pare rau de familie si prieteni. Am incurajat-o si eu cum am putut si la urma i-am zis ca sa se roage Sfantului din inima sis a-I promita ceva si totul va fi bine. Am intrat in casa plangand si cu durere m-am rugat la Maica Domnului si la multi Sfinti (Sfintii din Karyes, Sfantul Nectarie, Sfantul Spiridon, Sfantul Efrem, Sfantul Stelian, Sfantul Nicolae, Sfanta Elena, Sfanta Marina, etc) sa o ajute, sa o scape de puscarie, sa-i dea o sansa. Copilasii mei m-au vazut plangand si nu stiau ce se intampla. Le-am zis sa se roage pentru ea si se rugau si ei in fata icoanelor, asa cum stiau. Am sunat la mama si i-am zis sa se roage cu totii si sunt sigura ca fiecare a zis cate o ruga in gand.
    La ora 5 colega mea s-a dus la tribunal. La ora 7 eu am terminat munca si, cand am ajuns acasa, m-am dus direct la telefon sa vad de mi-a dat vreun mesaj, ceva. Da, era un mesaj, un mesaj care a alungat tristetea din inima mea: “Alina, nu m-au oprit! Or sa dureze cam 1 an cercetarile.” Nu-mi venea sa cred: Dumnezeu si Sfintii i-au dat ragaz un an…Am vorbit cu ea la telefon si mi-a zis ca politistii, judecatorul si avocatii aveau “asa o blandete in ei” si eu i-am zis ca Sfantul Nectarie le-a dat din blandetea Lui. Dumnezeu i-a dat ragaz un an ca sa-si indrepte viata, sa nu mai creada in reincarnare sau tehnici chinezesti, ci doar in Dumenzeu si Sfintii Lui. Sora mea zicea ca e imposibil sa scape, iar eu ii ziceam ca totul e posibil la Dumnezeu, ca vreun avocat de acolo poate sa fie chiar
    Sfantul Nectarie. Auzisem de situatii grele ca aceasta din care oamenii au scapat doar cu puterea Celui de Sus. De ce sa nu scape si ea? Si ea a recunoscut ca acest eveniment a schimbat total gandirea ei ,trairile ei. Ma bucur pentru ea si sunt sigura ca si la anul se va amana procesul sau se va incheia cazul cu bine. Imi pare rau pentru sarmanul om care a murit. Dumnezeu sa-l odihneasca! Dar, daca acest eveniment a adus la credinta un suflet chinuit, eu cred ca batranelul s-a mantuit. Prin moartea lui s-a mai adus la credinta un suflet. Dumnezeu si Sfintii sa o ajute pe colega mea sa treaca peste acest eveniment tragic, sa nu ramana traumatizata sis a aibe credinta adevarata. Slava lui Dumnezeu pentru toate si multumim Maicii Domnului, Sfantului Nectarie si la toti Sfintii pentru ajutor.

  2. Ne-am invrednicit de inca o minune in familie. Ieri, 14 dec., i-au iesit baietelului meu, Razvan niste pete rosii pe fata si se tot intindeau. Sora mea imi zicea sa merg la doctor sa-mi dea vreo crema ceva. Eu am zis ca o sa merg, dar apoi m-am gandit ca remediul il am acasa… numai credinta sa fie. L-am dat pe obraji cu mir si i-am facut semnul Crucii cu icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului “Semistrelia” din Rusia si cu mirul pe care il am de la aceasta icoana, cu icoanele Sfintilor Nectarie, Marina, Stelian, Efrem si a Sfintilor din Karyes, Rafail, Nicolae si Irina. Ne-am inchinat la toti Sfintii sa-i treaca. Si el, in nevinovatia lui de copil, s-a inchinat cu evlavie si apoi s-a culcat. Acum, dimineata, cand scriu si minunea, e foarte fericit ca au disparut petele. Mi-a zis ca aseara, inainte de somn, a vazut pete si pe burtica, dar nu mi-a mai zis “de frica”, spune el acum… insa pana dimineata petele de pe burta au disparut si ele. Nu-i inteleg frica, dar sunt foarte bucuroasa ca i-au disparut petele. Sa mai zica cineva ca nu sunt minuni! Poate sa zica cine ce o vrea, eu cred din suflet ca exista Sfinti care fac minuni. Multumesc lui Dumnezeu si Sfintilor pentru minunile si ajutorul dat noua, pacatosilor.

  3. . Nu pot sa trec cu vederea o minune a Maicii Domnului petrecuta in Limasol, Cipru cu multi ani in urma, minune pe care mi-a povestit-o o colega pe nume Anthoula. Ea povesteste ca era mica, vreo 5 ani sa fi avut, si era la mare cu mama ei si cu sora ei, care avea 7 ani. Sora ei era muta si mama ei plangea mereu din cauza asta. In acea zi de duminica ele au iesit la plimbare. Mama ei statea pe o bancuta ingandurata, iar sora ei tot facea semne ca vrea inghetata. Mama ei plangea si se ruga sa o ajute Dumnezeu si pe fiica ei sa vorbeasca. Cum statea ea asa, a aparut langa banca o femeie imbracata in negru care a intrebat-o de ce plange. Mama Anthoulei i-a povestit necazul ei si femeia in negru i-a zis sa ia fata si s-o duca la paraclisul Sfintei Marina din oras (langa biserica Sfanta Treime, pe strada Anexartisia, din Limasol), sa o lege de limba cu o ata de clanta usii si
    sa ia o femeie curata care sa stea in interiorul bisericutei si care sa traga usor de clanta. Mama fetei a zis ca trebuie sa incerce, poate asa vorbeste si fiica ei. A facut exact cum i s-a zis si, cand femeia curata a tras de usa usor, fata a strigat: “Mama, Panageia!!!”, adica “Mama, Maica Domnului!!!”. Toti au ramas uimiti si impresionati de cele intamplate si au dat slava lui Dumnezeu si multumire Maicii Domnului si la toti Sfintii pentru ajutor. Acum fetita de 7 ani e femeie cu copii la casa lor si ea vorbeste fara probleme. Slava lui Dumnezeu pentru toate!

  4. @alina, cea cu accidentul, 13 Dec 2012 la 23:11

    Nimeni nu este dator sa judece, dar nimeni nu este in stare sa spuna ceea ce ai spus tu, ca prin moartea batranului asa este de la Domnul si apoi sa numesti minune tergiversarea procesului.
    Vrednic este ca vinovatul producerii accidentului sa se smereasca si de buna voie sa se duca la inchisoare spre a-si ispasi pedeapsa. Minunea Maicii Domnului nu tine cu cei ce ucid. Cei ce ucid infunda Iadul. Daca vinovatul de producerea accidentului vrea Mantuire sa se calugareasca sau sa renunte la totul pentru Hristos. Cu sau fara intentie colega ta a omorat un om, si numai Dumnezeu are dreptul de judecata a vietii.

    Nu picati in sminteala. Viata unui om valoreaza mai mult ca toate avutiile lumii. Eu cred ca tu esti un om cu bani, colega ta sa faca matanii si plecaciuni Domnului, sa despagubeasca familia si sa se puna in locul mortului cautand alinare de la familia mortului. Degeaba incerci sa te rogi Sf Nectarie si faci plecaciuni daca ai distrus o familie. Tu nu intelegi ca trebuie sa iti iubesti aproapele? Daca nu iti iubesti aproapele si nu cauti iertarea rudelor si impacarea lor cum poti vorbi de credinta? Nu este asta destertaciune? Daca as omori pe cineva din greseala, mi-as ispasi pedeapsa, mi-as cere iertare rudelor decedatului, as sta cu ei din dragoste pentru Hristos, in iertarea lor, apoi m-as calugari sau as trai numai pentru Hristos pentru ca judecata Domnului este dreapta si infricosatoare.

    Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.
    +
    Daca am gresit cu ceva, Doamne iarta-ma pe mine pacatosul si robul tau.

  5. confirm cu certitudine si eu ca Maica Domnului ese cu noi si se roaga neincetat ptr noi,ea ne cunoaste gandurile si necazurile fiecaruia si cu rugaciunile ei ne mangaie si ne inatreste sa mergem mai departe,eu personal primesc mare ajutor de fiecare data de la Maica Domnului si de la Sfinti care se roaga si mijlocesc rugaciuni ptr mine catre Domnul Isus Hristos,am rugat o pe Maica Domnului si pe Sf Necatrie sa l intareasca pe tata si sa l tina sanatos sa ma vada si pe mine mireasa,lucru care de indata s a si intamplat,l-a linistit,l-a intarit,in momentul ala am simtit ca Maica Domnului este cu noi in casa si se roaga ptr noi….imi doresc mult sa fie impacat tata ca stiu ca isi doreste mult sa ma stie in randul lumi si la casa mea si pe mine,mentionez ca stau cu chirie si sunt fara servici acum ,dar nadajduiesc si cred ca Maica Domnului o sa faca o minune si cu serviciul meu si o sa le lumineze mintea celor din banci care trebuie sa ia o decizie cu privire la angajarea mea,ptr ca am fost la multe interviuri pe la banci si cu siguranta primesc raspuns afirmativ.si nu o sa o dezamagesc pe Maica Domnului,nu o sa tin lumina sub obroc o sa marturisesc lumi intregi de ajutorul pe care L-am primit eu nevrednica si neputincioasa si recunosc ca fara Dumnezeu nimic nu as putea,nimic nu as face,nimic nu se intampla fara Voia lui Dumnezeu.Ajuta-ma Maica Dmonului si roagate ptr mine pacatoasa sa imi gasesc degraba servici,randuieste-mi dupa Voia Ta un servici binecuvantat,sanatate,pace si ajutor de la Domunul,asculta-mi rugaciunea mea si suspinul meu,iti multumesc ptr Duhovnicul meu Petru si te ocroteste-l si iubeste-l ca pe o sluga credincioasa Tie CE TI este.

  6. Maica Domnului mi-a ascultat rugaciunile, nu m-a lasat,azi 8 martie, eu i-am daruit un dar mic,o zambila… Maici Domnului si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu s-a revansat cu un dar mare fata de mine,un servici, un loc de munca binecuvantat………..asa este…tocmai am primit telefon de con firmare ca din 22 martie incep serviciul la una din bancile la care am fost la interviu,nu sunt vrednica sa i multumesc Maici Domnului si Sf Nectarie ptr tot ajutorul,ptr nemasurata lor dragoste fata de mine nevrednica si pacatoasa,le multumesc din suflet atat dumnealor cat si tuturor sfintilor care s-au rugat ptr mine si au mijlocit rugaciunile si suspinele mele Tatalui Ceresc.Aceasta binecuvantare ma intareste si imi da un elan sa ma rog mai mult,sa fiu mai puternica si cand cad sa ma ridic ptr ca Dumnezeu este cu mine si le randuieste ptr folosul sufletului meu.Doamne ajuta pe toti cei nevoiasi!

  7. Pingback: ADORMIREA MAICII DOMNULUI -
  8. Pingback: 3 august – PATRU ANI DE LA MUTAREA LA DOMNUL A PARINTELUI MACARIE DE LA MAN. PASAREA. Despre Maica Domnului (VIDEO) si despre canonul pentru avort. “Romanii nostri vor incepe, incet-incet, sa se cearna” -
  9. Pingback: Predici la ADORMIREA MAICII DOMNULUI: Sfantul Iustin Popovici si PS Longhin Jar, episcop de Banceni (si audio): FERICIREA DE A O AVEA PE MAICA DOMNULUI CA MANGAIETOARE MILOSTIVA -
  10. Pingback: NASTEREA MAICII LUI DUMNEZEU SI A NOASTRA, milostiva mijlocitoare a celor pacatosi si nadejdea cea ne-rusinata in neputinte si nevoi -
  11. Pingback: CANTARI PSALTICE pentru Adormirea Maicii Domnului (video si audio – download) - Recomandari
  12. Pingback: ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Predici ale Parintilor Chiril Pavlov si Iachint Unciuleac: “Bucura-te, cea ce esti plina de har, care intru Adormirea ta nu ne lasi pe noi!”. CUM SA CINSTIM CUM SE CUVINE ACEST MARE PRAZNIC? -
  13. Am ramas insarcinata cand nu mai credeam….in timpul celor 40 de zile in care citeam Paraclisul Maicii Domnul!

  14. Pingback: Din cuvintele de folos ale unui parinte athonit de o luminata simplitate: “SPORESTE FARADELEGEA si de aceea se apropie a doua Venire. CINE ARE MARE DRAGOSTE CATRE EA, VA FI AJUTAT DE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU. Maica Domnului are putere, dar
  15. Citind din Minunile Maicii Domnului, ma intaresc mai mult in credinta si marturisesc ca simnt AJUTORUL MAICII DOMNULUI in fiecare zi atunci cand il cer! Mare este Dumnezeu!

  16. Eu credeam si inca cred in minunile Dumnezeesti! Mai de mult, fiica mea spus ca a avut un vis, dar ca sa nu va plictisesc cu detaliiele o sa va spun doar esentialul : Maica Domnului ii aparuse in vis spunandui: ,,Nu te teme ca sunt oameni buni! ” Ea spera ca il va intalni pe Dumnezeu chiar daca stia ca nu se poate,asa ca Dumnezeu a trimis-o pe Maica Domnului ca sa-i indeplineasca visul. Credeti in Dumnezeu si in minunile Sale!

  17. Buna ziua,
    As dori sa va impartasesc si eu minunea facuta de Maica Domnului in familia noastra. Imi doream de mult timp sa ma casatoresc si nu gaseam pe cineva dupa sufletul meu. La inceput nu ma rugam pentru casatorie dar vazand ca nu apare omul pe care mi-l doream am inceput sa ma rog putin cate putin. Ma rugam Sfantului Nectarie, Sfantului Nicolae si Sfinei Parascheva. Avem in Galati o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni la biserica Mavramol si intr-o seara cand ma intorceam de la munca am intrat ca sa ma inchin. Am pus si acatist pentru 40 de zile si o rugam pe Maicuta Domnului sa ma ajute si sa-mi daruiasca un sot bun. La scurt timp dupa ce s-au terminat cele 40 de zile a aparut in viata mea un baiat special..insa eu nu vedeam lucrul asta. Eram pornita pe faptul ca cine va fi sotul meu o sa simt cumva…dar Dumnezeu m-a smerit. Nu vroiam sa ma las in mainile Domnului. Incet incet am inceput sa-l indragesc si si sa observ cat de mult gresisem in privinta lui cu gandurile indoielnice pe care le aveam. M-a cerut de sotie anul trecut pe 13 iunie si ne-am casatorit pe 26 octombrie si suntem foarte fericiti. Pot sa spun cu mana pe inima ca Maica Domnului ne-a ajutat si ne-a indrumat si mi-a daruit un om mai bun decat imi imaginam. Ii multumim Maicii Domnului si tuturor sfintilor ca mare mila au avut de noi si ne-au daruit un dar asa frumos. Rugati-va Maicii Domnului si Sfintilor pentru orice greutate aveti si veti primi ajutor.
    Multumim Doamne pentru bunatatea Ta cea mare!

  18. Pingback: Sa praznuim ADORMIREA MAICII DOMNULUI daca nu e in Biblie? | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: DE CE O IUBIM ATAT DE MULT PE MAICA DOMNULUI?/ Care este cel mai mare dar al Preasfintei Fecioare? Parintele Cleopa despre FLAGELUL AMBITIEI NEBUNE DE “A FI IN RAND CU LUMEA”: “Cine se mai osteneste astazi sa alunge ciuma mandriei din in
  20. Pingback: INIMA ADANCA A MAICUTEI LUI DUMNEZEU/ “Cine învaţă pe femei şi pe fete să muncească luni şi ani de zile, nu spre a-şi cumpăra cele de nevoie vieţii, ci rochii la modă, încălţăminte luxoasă şi alte lucruri deşarte…?”/ CU
  21. Pingback: ICOANA MAICII DOMNULUI de la NICULA si MINUNILE ei | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: MAICA DOMNULUI ESTE AICI, NU SUNTEM SINGURI… “De atunci până astăzi şi pentru totdeauna, cine poate spune că nu are Mamă care să plângă pentru el?” | Cuvântul Ortodox
  23. Vreau sa i multumesc Maicii Domnului si sa dau marturie despre ajutorul primit. Imi doream foarte mult sa imi schimb locul de munca, pt a nu mai face naveta. Timp de 10 ani nu am reusit nici sa ma transfer, nici sa ma detasez. Atunci am luat hotarea sa imi schimb profilul de munca. M am inscris la mai multe concursuri, dar nu am reusit sa iau nici unul. Ma rugam f mult Maicii Domnului, Sf Nectarie, Sf Efrem cel Nou, Sf ioan Rusul, Sf Spiridon, Sf Nicolae, Sf Mc Gheorghe le citeam acatistul pe rand si la ultimul concurs la care m am inscris am reusit, cu toate ca a fost concurenta f mare si multi candidatii care lucrau deja in interiorul institutie. Pentru mine a fost o minune a Maicii Domnului si a sfintilor care m au ajutat sa reusesc iau acest concurs si le multumesc pt ajutorul primit.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate