Oamenii zilelor de pe urma…
Am primit zilele trecute pe mail de la un frate destul de activ din spatiul virtual ortodox, Bogdan M., cu care am mai avut unele dezacorduri si frictiuni de-a lungul timpului, un mesaj (trimis la mai multe adrese) care pur si simplu ne-a bucurat sufletul si pe care dorim sa vi-l impartasim si voua, mai ales ca nu doar indeamna la cercetare duhovniceasca, dar contine si unul dintre cele mai profetice, deci si mai actuale, fragmente apostolice din Noul Testament. Sunt cuvinte care credem ca SE IMPLINESC chiar in zilele noastre.
SA LUAM AMINTE:
1. Să ştii că, în zilele din urmă, vor veni vremuri grele;
2. Că vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie,
3. Lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine,
4. Trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu,
5. Având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia.
(2 Timotei 3: 1-5)
Sa ne uitam la discutiile dintre noi si sa vedem cate dintre aceste “calitati” putem bifa in dreptul nostru.
Cand auzim Apostolul la biserica, avem inclinatia sa spunem in sinea noastra ca asa sunt altii, nu noi. Cand Domnul a spus in seara aceea “Unul dintre voi ma va vinde”, Apostolii s-au cercetat pe sine si, in smerenie, in loc sa caute dusmanul in ceilalti, fiecare s-a intrebat “Nu cumva sunt eu acela?”.
Doamne ajuta!
Bogdan
Vezi si:
- CUM INCEPE INSELAREA SAU IN CE FEL ORICARE DINTRE NOI IL POATE VINDE PE HRISTOS? (Fiecare dintre noi poate fi un Iuda. Cum?!)
- Sa ne temem de fatarnicie!
- Sarea Ortodoxiei si surogatele formalismului
- DESPRE CUM POT APOSTAZIA INSISI CEI CARE SE CRED LUPTATORI PENTRU “ORTODOXIA ADEVARATA”.
- Sf. Tihon din Zadonsk ne arata IN CATE FELURI NE PUTEM LEPADA DE HRISTOS
- “Oare si noi suntem orbi?” – DESPRE SMERENIE SI PARERE DE SINE LA DUMINICA ORBULUI
- SFANTUL IERARH IGNATIE BRIANCIANINOV: Cursele stapanitorului lumii acesteia
- FARISEUL (1)
- Sfantul Ignatie Briancianinov despre BOALA MORTALA A FARISEISMULUI SI SIMPTOMELE EI MAI GRAVE: smintirea prefacuta, osandirea, ravna vicleana (2)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
daca se spune ca “iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” nu pacatuim oare daca ne departam de toti cei pe care i-ati insirat mai sus? daca sunt atat de… defecti, nu trebuie sa ne dam silinta sa ii reparam????
@ justgen:
Daca ne simtim atat de tari pe pozitii sa-i putem repara, fara sa ne stricam si pe noi…
Nu pacatuim daca ascultam de cuvantul Duhului Sfant.
Sf. Ioan Gura de Aur (Cuvantul 4 din Omilii la parabola despre saracul Lazar si bogatul nemilostiv):
[…] Cel ce a zis acestea nu pomenise nimic despre ucidere si junghiere, iar cel care sedea înaintea lor nu întreba nimic despre acestea, ci le cerea pe fratele ramas. Totusi, constiinta lor, aflând vreme prielnica, s-a ridicat si le-a mustrat cugetul, i-a facut sa-si marturiseasca nelegiuirea fara a-i sili nimeni. Asa patim si noi ades în privinta pacatelor trecute: ca fiind strânsi cu usa în necazuri si restristi, ne aducem aminte de greselile dinainte.
7. Acestea toate stiindu-le, dupa ce am faptuit ceva rau sa n-asteptam necazuri si restristi, nici primejdii si lanturi, ci în fiecare ceas si în fiecare zi sa înviem în noi amintirea acelei judecati, si sa dam singuri hotarârile cele împotriva noastra, si sa încercam în tot chipul a ne dezvinovati înaintea lui Dumnezeu, si nici noi însine sa nu avem alta parere cu privire la înviere si judecata, nici pe altii spunând altfel sa nu îi ascultam, ci sa le închidem gura cu cele zise mai înainte – ca de nu am avea atunci a da socoteala de cele gresite, nu ne-ar fi rânduit aici Dumnezeu asemenea tribunal.
Dar si aceasta e o marturie a iubirii Lui de oameni, caci dat fiind ca atunci ne va cere sa dam seama de cele gresite, a rânduit acest judecator nemitarnic ca judecându-ne acesta aici pentru pacate si facându-ne mai cu întreaga întelepciune, sa ne scape de judecata ce va sa fie. Asta spune si Pavel: “Ca de ne-am fi judecat singuri, nu am fi fost judecati de Domnul” (Corinteni 11, 31).
Deci, ca atunci sa nu fim pedepsiti, sa nu fim trasi la raspundere, fiecare sa intre în a sa constiinta si, punându-si înainte întreaga viata si cercetând cu toata amanuntimea toate cele gresite, sa osândeasca sufletul sau pentru ca a lucrat acestea, sa pedepseasca gândurile, sa necajeasca, sa strâmtoreze cugetul sau, sa se traga la socoteala pentru pacate prin osândirea de sine, prin pocainta desavârsita, prin lacrimi, prin marturisire, prin postire si milostenie, prin înfrânare si dragoste – ca, descarcându-ne de pacate aici în tot chipul, sa putem pleca pe lumea cealalta cu multa îndraznire, de care fie ca noi toti sa avem parte, cu harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia dimpreuna cu Tatal este slava, si Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.
Doamne ajuta! Si anume ar trebui sa fac eu pt bunastarea lumii? Eu chiar nu mi gasesc menirea.. Oare e posibil, totusi, sa fiu de prisos?
2 Timotei 2:19
(…)sa se departeze de la nedreptate oricine cheama numele Domnului.
2 Timotei 2:24-25
Un slujitor al Domnului nu trebuie sa se certe, ci sa fie bland fata de toti,destoinic sa dea invatatura, ingaduitor,
Certand cu blandete pe cei ce stau impotriva, ca doar le va da Dumnezeu pocainta spre cunoasterea adevarului (…)
Parintele meu la care ma spovedesc( Parintele Calinic- Sf Manastire Nicula) mia dat binecuvantare sa citesc Razboi intru cuvant cu conditia sa nu intru in polemica cu nimeni. Pt domnul Lucian din comentariul dumnealui de la predica care “nu se poate auzi” il asigur ca nu se poate auzi de mine fiindca sunt surd aproape total(80-90 %) de la varsta de 5 ani ,si am zis ca ‘ar fi bine daca’. Regret ca am postat comentariul, trebuia sa ma multumesc cu ce se posteaza caci e suficient, o adevarata mana cereasca pt mine. Pt aceasta multumesc admin acestui site. am scris acum ca poate invatam sa vedem in lume si alti ‘aproapele nostru’ diferiti putin, dar si ei- de la Dumnezeu am iesit si la Dumnezeu ne intoarcem – Arsenie Boca- sunt oameni. Nu am sa mai fac comentarii pe viitor. Va doresc tuturor iubire si toti sa ne vedem in Imparatiile Iubiri. Cel mai pacatos dintre voi, petru va saluta.
…Da…Am bifat toate si la mine…Deci cum sa ne (mai) rabdam noi insine pe noi?! Si cum de ne mai rabda Cel care stie de noi…toti?!
Dar poate ca …pentru unele deznadejdi nu e nevoie si pentru altele chiar nu e voie sa le avem! Intelepciunea insotita de curatire sa o cerem necontenit!
Buna intrebare Geo. Desi sunt sigura ca toti avem un drum in viata si o menire si ca Dumnezeu nu ne-a facut degeaba pe nici unul dintre noi, asa ma simt si eu uneori. Trist, dar adevarat! Asa cum spunea un Parinte drag zilele trecute lucrul cel mai important pe care-l putem face noi pentru noi si pentru lume este reinnoirea mintii, metanoia, schimbarea. Gaseste-ti pacea si 100 de oameni se vor mantui in jurul tau; cam asa ceva spunea Sfantul Serafim de Sarov.
@ Petru:
Si noi va multumim, si multumim si parintelui Calinic, caruia ii sarutam dreapta sii ii cerem rugaciunile.
Va rugam pe noi sa ne iertati, nu am stiut asta… Crezusem ca aveti aceeasi problema tehnica de accesare a fisierului pe care o reclamasera si alti frati. Nici Lucian nu stia asta, in mod cert.
Atunci chiar facem apel public la cititorii acestui site care au putut asculta/descarca predica pr. Aldea sa faca o transcriere, macar rezumativa, mai ales pentru fratele nostru Petru.
Va multumim!
@ Geo:
De ce iti pui problema bunastarii lumii? Cu siguranta nu esti de prisos, fiindca NIMENI nu este de prisos. Sigur ai si tu oameni pe care ii poti ajuta, in apropierea ta. Incepe cu aproapele tau, nu cu cei de departe, nu cu “lumea” intreaga. Dar si daca nu poti si nu poti sa zicem sa faci nimic, in orice caz poti sa faci rugaciune din inima, cu durere, pentru sufletele (mai ales pentru cele in suferinta de orice fel) pe care le stii. Si asta e cea mai buna fapta, daca o facem cu smerenie, ca niste datori ce suntemi lui Dumnezeu, nu ca si cum am implini ceva nemaipomenit. Implinirea nu ne-o gasim neaparat in lucruri marete pe care sa le realizam, ci in umilinta ajutorului discret, nevazut, neslavit de nimeni.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/02/04/cum-e-posibila-mantuirea-noastra-in-veacul-acesta-laudaros/
Parintele Arsenie Papacioc
“In viata mea, am fost la multe capataie de muribunzi. Tipete grozave, vedeau dracii, vedeau pacatele exact cum le-au facut! Nu se puteau salva, ca moartea nu vine sa-i faci o cafea! Vine sa te ia. Te duce unde-s faptele, nu discuta. Si toti acestia doreau sa mai traiasca o zi. Ziceti ca-i putin… dar sa vedeti, cand se opreste rasuflarea, ce importanta e o clipa”.
Deci stim ca putem deveni sfinti intr-o singura zi.Dar intreaga viata constiinta ne mustra degeaba la fiecare pacat.Spunem ca nu stiam sau ca Dumnezeu e multmilostiv.
`Apostolii s-au cercetat pe sine si, in smerenie, in loc sa caute dusmanul in ceilalti, fiecare s-a intrebat “Nu cumva sunt eu acela?”.
Smerenie, nu stiu, caci abia ce se disputau cine sa fie intaiul, cine sa stea de-a dreapta si de-a stanga.
Cred mai curand ca era o teama. Teama de Sine izvorata din experientele traite alaturi de Hristos. Teama de a nu ma cunoaste adanc (`Nosce te ipsum`). El, Hristos ma stie, eu nu. (tine-Ma Doamne ca daca nu te vand ca Iuda, spunea un Sfant)
Noi nu mai avem teama asta.Avem in locul ei mii de certitudini.Pe unele le exprimam aici.
@c
Filip Neri spunea “tine-ma Doamne de urechi, ca sa nu te vand ca Iuda”; iar ‘certitudinile’ (unele…) exprimate aici, nu sunt o arvuna de necadere si nici piedica in a simtii (uneori)in inima ta atunci cand iti fuge pamantul de sub picioare…in a rasuna inlauntru-ti, intr-un strigat mut, din adancul inimii -nu chiar cu aceleasi cuvinte ale lui Filip Nerri- eventuala frica de a te lepada de EL; alt sfat – Pr.Arsenie Boca – recomanda citirea/rostirea rugaciunii domnesti de cel putin 10 ori amintind prin ‘si nu ne duce pe noi in ispita’ – ispita lepadarii de Hristos mai ales in vremurile antihristice pe care le traim noi.
@ petru
Transcrierea predicii parintelui Aldea:
“Iubiţi credincioşi, iată după duhovniceasca şi sfânta bucurie a praznicelor care au fost până acum, ne pregătim de astăzi să ne aşezăm bine în sufletele noastre lucrarea şi înţelesul lucrării săvârşite de Hristos de când a ieşit la propovăduire şi până cand s-a răstignit, a inviat şi s-a înalţat la ceruri, şi Evangheliile care s-au citit astăzi de la Marcu şi de la Matei despre aceasta vorbesc, despre începutul propovaduirii lui Hristos. Pentru mine mai ales aceasta Evanghelie de la Matei care s-a citit astăzi înseamna foarte mult, pentru că în vremea când abia veneam către Dumnezeu, abia înţelesesem că scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu, citind aceste cuvinte m-am regasit în ele pe deplin, şi cred că ne pot fi de mare folos. Dacă ne gândim la ele asa cum se cuvine şi le asezăm asa cum se cuvine în sufletul nostru. Deci spune evanghelia: poporului Zabulon şi poporului Nefltali înspre mare dincolo de Iordan, Galileia neamurilor, poporul cel ce statea in intuneric, a vazut lumina mare şi celor ce sedeau în latura şi umbra morţii lumina le-a răsărit’. Ca să înţelegem cu adevarat aceste cuvinte, s-ar cuveni să pornim de la întuneric. Poporul cel ce sedea în întuneric a văzut lumina mare. S-a întamplat în această iarnă sa fie aici în cartier într-o noapte o pană de curent. Era seara, destul de târziu şi cerul era înnorat şi a căzut lumina într-o parte foarte întinsă. Când m-am uitat pe geam nu se vedea lumina nicăieri. Era atat de întuneric încât nu puteai vedea aproape nimic. Foarte slab se vedeau umbrele blocurilor în întuneric dar mai mult decât atâta nimic, decat la câte o casă la care aprinsese cineva o lumânare sau altceva se vedea cate o licărire. Este un lucru mare să intelegem ce înseamna beznă, ce înseamna întunericul şi ce înseamna a trăi şi a locui în intuneric. Cred că mai uşor decât noi ar înţelege acest cuvânt cei care trăiesc la poluri, pentru ca ei ştiu ce înseamna un întuneric ce ţine multă vreme,o lună, doua trei sau mai multe, un întuneric care pare că nu se mai sfârşeste. Este uimitor cand intr-o asemenea beznă cum a fost si atunci cand a fost pana de curent aprinzi o lumanare sau numai un chibrit. Lumina care obisnuit este nesocotita si dispretuită, in acea bezna apare uimitor de puternic. Dar gânditi-vă ce inseamna ca intr-o asemenea bezna, intr-un asemenea intuneric, mai ales cand este vorba de un intuneric ce dureaza de mii de ani, sa rasara dintr-o data lumina cea mare a lui Hristos. Cât de nouă este lumea, cat de schimbate sunt toate lucrurile atunci când lumina cu putere se revarsa peste tinutul care inainte era stăpânit de intuneric. Este un lucru minunat şi este lucrarea lui Hristos. Si aici suntem la hotarul dintre credinţă si necredinţă, dintre aşezarea lui Hristos şi lepădarea de Hristos. Pentru că sunt mulţi care au devenit adepţii unei rătăciri, unei rătăciri foarte primejdioase pentru suflet, care a început să se răspândească la sfârşitul secolului 19 şi care acum a cucerit din nenorocire multe suflete, o formă a sincretismului care se cheamă ecumenism si care pretinde că religiile sunt egale intre ele, că religiile sunt egale între ele şi că nu contează ce religie ai, ca fiecare religie este un alt drum catre acelasi ţel, adică că la Dumnezeu poţi sa ajungi prin orice religie. Ceea ce înseamna că evanghelia minte. Pentru ca evanghelia spune ” poporul care stătea in intuneric a văzut lumina mare si celor ce sedeau in latura, adica în ţinutul, în latura şi in umbra mortii, lumina le-a rasarit”. Păi de ce statea in intuneric si de ce era tinutul si umbra mortii peste ei? Daca religia lor ar fi fost bună, daca credinţele lor, de fapt acolo era un amestec de religii, erau mai multe religii că erau mai multe popoare- daca religiile lor ar fi fost bune si ar fi dus toate catre Dumnezeu, păi de ce mai zice Evanghelia ca era intuneric si ca stateau in latura si umbra mortii? Aici sunt 2 lucruri care nu se pot impaca, oricat ar incerca unii sa măsluiască adevarul. Ori poporul acela sedea in latura si umbra mortii si in intuneric, si Hristos lumină a fost pentru ei, ori Evanghelia minte si ei erau foarte bine si Hristos nu le-a adus nimic exceptional, nimic deosebit. Că oricum si ei tot spre acelasi Dumnezeu mergeau. Sunt 2 gândiri care nu se pot împaca intre ele. Sunt 2 invataturi care nu se pot impăca intre ele. Nu poti sa spui ca poporul statea in latura si in umbra mortii si i-a rasarit lumina mare prin venirea lui Hristos, si mai ales prin propovaduirea lui Hristos, că aceasta este lumina despre care vorbeste Evanghelia, cuvantul pe care ni l-a adus Hristos, si in acelasi timp sa spui ‘stii ca toate religiile sunt la fel’ Păi atuncea nu poti sa spui ca una este lumină si celelate intuneric. Dar Evanghelia asa spune, si nu spune o data, o spune de multe ori. Am ales in Scriptura câteva cuvinte dar, ca de fiecare data ma intreb si in ce masura mai este oare nevoie sa le citesc, pentru ca s-ar cuveni sa le stim pe dinafară. Vedeti că spune ‘ La inceput era cuvantul, şi cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era cuvântul. Acesta era intru inceput la Dumnezeu, toate prin El s-au facut si fara El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Iata, Isus Hristos mărturisit ca Dumnezeu, chiar de la inceputul Evangheliei Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan. Intru El era viată, şi viaţa era lumina oamenilor şi lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o. Iată că există şi întuneric. Care este acest întuneric? A spus cineva, mai încet în spate, ceva mai devreme, că e vorba de păcat. Dar nu există păcat, decât dacă există şi dreptate. Pentru că păcatul ce este decât călcarea dreptăţii? Nu poţi să spui că există păcat, de pildă nu poţi să spui că există păcatul desfrânării, câtă vreme putem să găsim o mulţime de religii în care desfrânarea nu este păcat. Şi dacă toate religiile sunt bune, atunci este sau nu este desfrânarea păcat? Dar a ucide este sau nu este păcat? Păi, după unele religii este, dar după altele este foarte bine! Există, şi am mai spus şi altădată, există o religie a dugilor, în care uciderea, în cinstea zeiţei Kali mai ales, care este zeitatea lor supremă, este un lucru foarte frumos şi vrednic de laudă. Cel mai frumos lucru, la ei cea mai frumoasă slujbă, cea mai frumoasă rugăciune, este să arunce o frânghie de gâtul unuia şi să strângă până moare ăla. Pentru ei e cea mai frumoasă slujbă şi jertfă pe care o pot aduce dumnezeului lor. Şi sunt unii care spun că e vorba de acelaşi Dumnezeu, că Cel care a murit pe cruce este acelaşi cu cel care se bucură să fie sugrumaţi oamenii, indiferent că sunt bătrâni, femei, copii, sau orice ar fi. Cum să fie acelaşi lucru? Unul este Dumnezeu dar celălalt e diavol. Să nu ne lăsăm amăgiţi: există lumină şi este şi întuneric. De aceea spune că lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o. Am întâlnit la un rătăcit din acesta ecumenist, un mare şi vestit intelectual, ideea că, de vreme ce spune în evanghelia după Ioan ‘cuvântul era lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume, zice de aici vedeţi ca toţi oamenii sunt în lumina lui Hristos, indiferent de ce religie au, aci este o răstălmăcire lipsită de bun simţ, lipsită de câtuşi de puţină ruşine, pentru că îndată după aceea spune ‘ în lume era, şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu l-a cunoscut, întru ale Sale a venit, dar ai săi nu l-au primit. Şi iarăşi este scris un pic mai încolo ‘au iubit întunericul mai mult decât lumina’. Deci nici pe departe nu avea dreptate, şi n-are dreptate acel intelectualist atunci când minte cu atâta neruşinare asupra cuvântului lui Dumnezeu, răstălmăcindu-l şi răsucindu-l ca să se potrivească cu pofta lui… Nu, e adevărat că Hristos a venit să lumineze pe tot omul ce vine în lume, dar sunt mulţi care au iubit şi care iubesc şi în zilele noastre mai mult întunericul decât lumina, şi care întorc spatele luminii ca să se poată adânci cât mai mult în întuneric, şi fug de lumină… şi caută s-o nimicească, s-o acopere, s-o distrugă. Că de ce spune că lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o? Vedeţi că este luptă între întuneric şi lumină? Vedeţi că întunericul se împotriveşte luminii şi vrea să o stingă? Lucrul acesta este foarte limpede arătat de dumnezeieştile scripturi şi din nenorocire sunt mulţi care nu-şi dau seama ce se întâmplă. În fiecare zi, în nenumărate chipuri, minciuna aceasta a sincretismului religios, a ecumenismului, a acestei înşelăciuni, de globalizare a credinţelor şi de nivelare a conştiinţelor se picură în sufletul oamenilor, sau în multe împrejurări se revarsă ca un torent, nu că se picură, pentru că sunt tot felul de emisiuni şi posturi de televiziune care numai despre asta mint, neîncetat, aceeaşi rătăcire o propovăduiesc şi sunt tot felul de corifei ai minciunii care despre asta fac neîncetat emisiuni şi scriu, încercând să îi înşele pe oameni şi să îi despartă de fapt de lumina lui Hristos. Pentru că încă o dată, cuvântul Evangheliei care este: ‘poporul cel ce stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii, lumină le-a răsărit’. Când am citit prima dată această evanghelie, v-am spus după ce am venit la credinţă, m-am regăsit în ea întru totul pentru că, fără să-mi fi dat seama, câtă vreme am fost ateu şi am fost departe de Dumnezeu, eram în latura şi în umbra morţii. Şi într-adevăr ca ateu, conştiinţa mea istorică era apăsată de deznădejde. De ce spun conştiinţa istorică? Oamenii de astăzi, românii de astăzi mulţi n-au conştiinţă istorică. Nu se gândesc deloc serios la faptul că ei sunt fii unor strămoşi, şi de viaţa şi de lupta acelor strămoşi ei sunt legaţi cu mii de fire. Uită foarte multi dintre ei…Însă eu, deşi eram ateu, ştiam că este o datorie absolută, n-aş îndrăzni să spun sfântă că pe vremea aceea nu ştiam ce-i aia sfânt sau nesfânt, este o datorie absolută să îţi respecţi înaintaşii şi să te străduieşti să duci mai departe ceea ce este bun din moştenirea lor. Însă, tocmai această conştiinţă istorică pe care o aveam era cea care mă ducea în deznădejde. De ce? Pentru că apărea o întrebare foarte simplă: “Ce rost are? Ce rost are?” Eu învăţasem despre milioane şi milioane şi miliarde de ani de evoluţie, despre balauri uriaşi numiţi de oamenii de ştiinţă dinozauri, care s-au bătut între ei nesfârşit de mult, despre popoare care s-au ridicat unele împotriva altora, despre eroi care s-au jertfit pentru neamul lor sau pentru a salva pe unii sau pe alţi ş.a.m.d …Şi unde erau toţi? Nu mai erau nicăieri. Praful şi pulberea…Ce? ..un os aici, o ciosvârtă dincolo…o sabie într-o parte sau un ciob de oală în cealaltă? Astea ce valoare au? Nu erau morţi toţi? Ba erau morţi toţi! Şi de vreme ce eram ateu şi pentru mine nu exista viaţă după moarte sau suflet sau altceva, apărea această apăsare: ce rost are?! de ce să te lupţi?! Să zicem că trăieşti 200 de ani şi 200 de ani faci o grămadă de lucruri, bune sau rele…ce contează?! …dacă pe urmă oricum tot praful se alege de tine şi de ceilalţi ?! Ce te gâdilă pe tine că ceilalţi te laudă, şi ce te arde că ceilalţi te osândesc?! De vreme ce oricum tu nu mai ştii nimic, eşti dispărut, eşti şters. N-are nici o valoare viaţa. Fără Dumnezeu, fără suflet, fără veşnicie, nu există nici un rost pentru a trăi. Şi această deznădejde, această deznădejde eu am găsit-o fără să citesc în vremea aceea scrierile lui Cioran, în care deznădejdea aceasta este şi musteşte şi izbucneşte peste tot, încât a ajuns Cioran la un moment dat să fie consultat de tinerii care, citindu-i scrierile doreau să se sinucidă, şi singura replică pe care a găsit-o el, o replică, sigur simpatică intelectual dar lipsită de valoare logică în sine, este “păi n-are rost să te sinucizi de vreme ce te-ai născut, că oricum este prea tărziu”. Binenţeles că ideea în sine e o absurditate. Dacă nu există Dumnezeu şi nu există viaţă veşnică, te poţi sinucide oricând. Oricum nu contează ce faci. Şi iată dintr-o dată o gândire care ne arată nouă că nu este totuna ce credinţă avem. Singurul lucru care m-a făcut pe mine să nu mă sinucid, în vremea în care eram ateu. A fost legătura dintr-un simţământ al datoriei şi o nelinişte: Dacă încă n-am înţeles totul? Dacă există ceva care mi-a scăpat şi totuşi existenţa asta nenorocită şi lipsită de rost are un rost? Dacă are un rost şi n-am fost în stare să îl văd? Numai asta, un fir foarte subţire m-a ţinut ani de zile în din a trece în nefiinţă cum se spune de către atei. Pentru că citind, şi de multe ori citind cu lacrimi despre suferinţele neamului meu, despre cei care au luptat, şi, dincolo de alţi rătăciţi care încearcă aşa-zisa demitizare a istoriei noastre, sunt foarte mulţi care au luptat pentru neamul acesta uluitor de mult, uluitor de mult, oameni de o înălţime de nedescris în cuvinte, care s-au jertfit pentru neam şi pentru a-l duce mai departe şi pentru credinţă şi pentru tot…Vedeam suferinţele lor, vedeam lupta lor, şi pe urmă ce se întâmpla? Mureau…şi după ei veneau urmaşi care de foarte multe ori îşi băteau joc de toată jertfa lor, de toată munca lor, de toată lupta lor. Ştefan cel Mare luptă atâţia ani să ţină Moldova mare şi dacă se poate chiar s-o crească şi într-adevăr izbuteşte, eliberează Pocuţia ….reuşeşte să elibereze pământurile dinspre Bug, lucru de care nici nu se îndrăzneşte să se vorbească astăzi. Deci eliberează pământurile dinspre Bug, până la gura Niprului stăpânea Ştefan cel Mare, el făcea judecată la gura Niprului. Cum putea să facă el judecăţile la gura Niprului? inclusiv când tătarii aveau plângeri împotriva românilor, judecăţile acolo le făcea Ştefan cel Mare. Cum putea să le facă dacă nu stăpânea acolo?! Într-o vreme stăpâneşte şi în Crimeea, prin cetatea Mangopului,încearcă să crească această ţară şi pe urmă când vine fii-su pe tron zice: ‘Eu aş vrea pe domniţa cutare din Polonia’ şi-i dă cadou Pocuţia. Deci, bătaie de joc faţă de toată lupta şi jertfa tatălui său, faţă de tot ce a însemnat codrii Cosminului şi jertfele atâtor români ucişi de polonezi ca să ne poată lua Pocuţia ş.a.m.d. Toate cifrele astea, toata lupta asta călcată în picioare, că i-a venit lui poftă de o fustă, pe care nici măcar n-a avut-o. Că domniţa respectivă n-a vrut să vină, chiar dacă a primit Pocuţia. Pocuţia a luat-o dar de venit n-a venit în Moldova şi nici nu s-a căsătorit cu el. Prostie şi o bătaie de joc uriaşă… Ce rost are? Ce rost are să lupţi? N-are nici un rost dacă nu există Dumnezeu. Pentru că aici sunt două planuri ale existenţei, sunt două lumi, două tărâmuri care se întrepătrund aici pe pământ dar în acelaşi timp sunt tare deosebite: este lumea aceasta în latura şi umbra morţii, dar este şi împărăţia cerurilor care se deschide, în lumina ei, şi în care se intră într-adevăr prin jertfă. E jertfa aceasta a lui Ştefan sau a altor atâţia şi atâţia eroi şi sfinţi ai neamului nostru. Are rost, nu în primul rând aici pe pământ, nu în sine aici pe pământ ci prin faptul că deschide porţile împărăţiei cerurilor pe pământ… atât pentru cel care se jertfeşte cât şi pentru alţii, ca luptându-se şi văzând, înţeleg… Aşa să lumineze faptele voastre înaintea oamenilor, încât văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe Dumnezeu. Deci gândiţi-vă, aşa să lumineze viaţa voastră faptele voastre înaintea oamenilor încât văzând faptele voastre cele bune să slăvească pe Dumnezeu. Iată rostul, câştigăm împărăţia cerurilor şi îi ajutăm şi pe alţii s-o câştige. Şi împărăţia Lui este împărăţie veşnică. Împărăţia lui Dumnezeu nu are hotar. Aceasta este Evanghelia. Aceasta este vestea cea bună. Iată, se deschid porţile cerului şi puteţi intra în el. Asta a strigat Hristos: Pocăiţi-vă, pocăiţi-vă de păcatele voastre, lepădaţi-vă de ele, întoarceţi-vă către Dumnezeu, ascultaţi de Dumnezeu şi iată împărăţia cerurilor se deschide vouă şi veţi putea să intraţi în ea, şi veţi fi fii ai Celui Preînalt. Dar acest lucru se poate numai prin Hristos. El Însuşi a spus: ‚Nimeni , nimeni nu ajunge la Tatăl decât numai prin Mine!’ Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa! Nimeni nu ajunge la Tatăl decât prin Mine! Şi iarăşi este scris : Cine va scoate din cuvintele prorocirii acesteia, se va scoate partea lui din împărăţia cerurilor. Deci nu poate cineva care nu are dumnezeieştile scripturi să se mântuiască, şi zice şi de va adăuga cineva ceva, i se vor adăuga lui toate blestemele din această carte. Deci nu se poate pune problema de către un om raţional, că există mai multe religii care îl mântuiesc, că există mai multe învăţături de credinţă care să-l mântuiască. Este una singură, cea pe care, începând de astăzi în anul bisericesc, începe s-o vestească Hristos. Suntem în ziua în care Hristos iese la propovăduire şi lumina Lui, lumina Cuvântului Său care este chiar Cuvântul lui Dumnezeu, se revarsă peste noi. Şi suntem smulşi din latura şi umbra morţii şi ni se deschid porţile împărăţiei cerurilor. Să ne rugăm tuturor sfinţilor pe care i-am prăznuit şi-i prăznuim şi bunului nostru ocrotitor Cuviosul Daniil Sihastrul şi Măicuţei Domnului să ne ajute să ne deschidem sufletele către această lumină şi să rămânem în ea câştigând împărăţia cerurilor şi să dăm cu toată inima slavă lui Dumnezeu: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, AMIN!”
Multumim foarte mult si Laurei!
PT D-NA Laura B
Cu intarziere ( plecat am la tara la parintii) tin sa multumesc persoanei Laura B pentru efortul ei si Dumnezeu sa o binecuvanteze. Am o lacrima cand vad ca gand bun revarsata Domnul in inima ta. Iti multumesc si Domnul sa iti rasplateasca ostenela. Fii binecuvantata..
Petru
Laura, iti multumim si noi ceilalti pentru gestul tau marinimos! Dumnezeu sa te binecuvanteze!
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2011/01/11/predica-parintelui-aldea-la-duminica-dupa-botezul-domnului-despre-lumina-adusa-de-hristos-fata-cu-minciuna-sincretismului-globalizarii-si-relativismului-relig