Luarea Crucii si urmarea lui Hristos: LOGICA OMENEASCA versus “LOGICA” LUI DUMNEZEU

18-09-2011 Sublinieri

Luarea Crucii si urmarea lui Hristos:

Si chemand la Sine multimea, impreuna cu ucenicii Sai, le-a zis: Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul Sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui sau cu sfintii ingeri.

(Marcu 8, 34-38,  Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci)

***

Intr-o lume ca cea de astazi, inclusiv bisericeasca, in care Evanghelia este abandonata la nivel de vorba in vant si in care domnesc tot mai sufocant confuzia, duhul lumesc, amestecul ravasitor de conceptii si de valori…;

… in vremea in care toti cei vicleni si cinici care au /ravnesc sa aiba putina (sau mai multa) putere, de orice natura, se intrec in a ne exploata la sange, in a ne specula naivitatile, slabiciunile, nevoile si deruta si in a face toate tipurile posibile de “teste” si “experimente” pe noi (desigur intotdeana “spre binele nostru”)…;

… cand abunda falsii invatatori si profetii mincinosi, cand suntem napaditi din toate partile de paganisme, de erezii, de ideologii, dar si de lupi rapitori in piele de “aparatori” si “demascatori” ai celor dintai…;

… in zilele in care se intampla la tot pasul sa se implineasca sau tristul cuvant al psalmistului –atunci cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni” sau tragedia intrezarita de Arhimandritul Sofronie – ca “oameni duhovniceşte ignoranţi, trăind o viaţa contrară duhului lui Hristos cel răstignit din dragoste, se află la baza curentelor de idei bisericeşti”…;

… cand recursul la “mijloace” precum: necinstea, oportunismul fara scrupule, intriga murdara, calomnia ticaloasa, plagiatul fara rusine, batjocura si saparea gropii altuia a ajuns sa fie scuzat si ingaduit, de nu chiar privit cu simpatie de catre crestini, in numele “scopurilor” pretins inalte si a intentiilor “bune”; de aceea, daca pentru multi crestini ortodocsi, ba chiar lideri de opinie, minciuna, hotia, grobianismul si viclenia au devenit moneda curenta, prizate si aplaudate de mase, ce obraz mai avem sa mai asteptam ca Dumnezeu sa-si mai faca indurare cu un neam pervertit, plin de pretentii, dar cazut in aceeasi “preacurvie” cu cea a “poporului ales” ..;

… in aceasta lume in care sunt foarte admirate indarjirea de otel a voii proprii, ambitia nelimitata a succesului, iscusinta in “tehnicile socializarii, comunicarii si marketingului”, in care sunt la cel mai mare pret vorba sucita si mestesugita, impresia aplombului si a sigurantei de sine, mintea “descurcareata”, desteptaciunea rece si laudaroasa, suspiciunea generalizata, punerea intotdeauna a gandului rau, iar “forta” proprie, “virtutea”, talentele si orice alta “avutie” sunt etalate obscen si trambitate ostentativ…;

… cand legea o fac, peste tot, aroganta grosolana, smecheria parsiva, fanfaronada nerusinata, ochiul iscoditor si limba ascutita, gura cat mai mare si cotul impins in fata, unde obraznicia nelimitata – mergand pana la cruzime, pana la sfidarea evidentelor, prostirea in fata si la… nesimtirea crasa a dezumanizarii – si “dexteritatea” in stapanirea si aplicarea tehnicilor de manipulare a semenilor sunt “cartile” castigatoare ale tuturor “oamenilor de succes”, ale “liderilor” (inclusiv informali) care au catusi de mica putere si influenta in spatiul acestei lumi, fie ea si “virtuala”, fie ea si “ortodoxa”…;

… in aceasta lume avem mare nevoie sa ne intoarcem si sa reinvatam, din cuvinte limpezi si tari, “logica” duhovniceasca, mai presus de lume, in care suntem OBLIGATI sa intram si sa ramanem pentru a ne mantui!

***

***


“Omul nu concepe sa se lepede de ambitii…”

“R. Radulescu: Parinte profesor, un mesaj evanghelic in Duminica de dupa Inaltarea Sfintei Cruci, greu digerabil as spune eu. Vorbeste Hristos despre lepadarea de sine, despre luarea crucii. Ma gandesc imediat ca, pentru o relatie autentica cu Dumnezeu, este nevoie sa ma lepad de mine. Sinele meu, launtrul meu imi poate fi obstacol in apropierea de Dumnezeu? De ce trebuie sa ma lepad de el?

Pr. Coman: Mesajul intregii Evanghelii este greu de acceptat, greu digerabil, cum ati spus dumneavoastra, nu numai al Evangheliei de astazi. Se confrunta logica dumnezeiasca si calea dumnezeiasca cu logica omeneasca si calea omeneasca, care sunt nu numai diferite, ci chiar contrare. Exemplul Evangheliei de astazi este graitor: in conceptia si in mentalitatea noastra omeneasca – inclusiv a omului de astazi – logic este ca cineva sa se conserve pe sine, sa se asigure pe sine, sa se ingrijeasca de sine, sa se promoveze pe sine, sa faca totul pentru sine. Sfanta Evanghelie ne cere contrariul: sa ne lepadam de noi insine. Ne spune si ca aceasta ar fi calea implinirii. Lucrul acesta este ilustrat de faptul ca simbolul, prin excelenta, al crestinismului este Crucea, iar Crucea este semnul sacrificiului suprem.

Pentru a intelege discursul Mantuitorului Hristos din Evanghelia de astazi, trebuie sa-l asezam in context. Contextul este acela al primei vestiri a Patimilor. Pentru prima data, Mantuitorul Hristos le spune ucenicilor Sai ca va patimi, ca va fi dat in mainile batranilor, al fariseilor si al carturarilor, va fi torturat si in cele din urma rastignit. La auzul acestor vestiri, Apostolii, prin Sfantul Apostol Petru, reactioneaza foarte omeneste:

Si luandu-L Petru de-o parte, a inceput sa-L dojeneasca“, ne spune Sfantul Marcu (8,32).

Reactia Mantuitorului Hristos este foarte aspra si sanctioneaza tocmai perceptia omeneasca si lumeasca a lucrurilor. Noua ni se pare firesc ca, atunci cand cineva prinde de veste ca risca sa patimeasca, sa sufere sau sa moara, sa faca tot posibilul sa evite pericolul. Ei bine, Mantuitorul Hristos caracterizeaza aceasta logica omeneasca drept satanica.

„Dar El, intorcandu-Se si uitandu-Se la ucenicii Sai, a certat pe Petru si i-a zis: Mergi inapoia mea, satano! «Caci tu nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!” (Marcu 8,33).

Perceptia ta, intelegerea in urma careia tu ai reactionat la vestirea patimilor, nu este una dumnezeiasca.

In continuarea acestei apostrofari avem textul Evangheliei de astazi, in care Mantuitorul Hristos spune:

„Oricine voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” .

Ca sa intelegem lucrul acesta trebuie sa iesim din autonomia existentei noastre omenesti, sa luam in calcul prezenta si existenta lui Dumnezeu si, in plus, ce reprezinta Dumnezeu inainte de aceasta lume sau dupa aceasta lume si ce reprezinta existenta dincolo de limitele care ne sunt noua accesibile; dincolo de lumea asta frumoasa, de trupul nostru frumos, de sufletul nostru, de lumea din jurul nostru, etc.

R. Radulescu: Sa ma lepad de mine inseamna sa ma lepad de ideea ca eu sunt pe primul loc, eu sunt in centrul lumii, ca eu sunt buricul pamantului, cum se zice!

Pr. Coman: Ca eu sunt sensul propriei mele existente. Ca eu imi sunt suficient mie-mi! Eu cu bucuriile mele, cu placerile mele, cu preocuparile mele, cu proiectele mele, imi sunt propriul sens. Oamenii sunt foarte tristi cand nu reusesc in proiectele lor, in programele lor. Ei bine, aceasta tristete vine tocmai pentru ca omul nu concepe sa se lepede de ambitii. Chemarea Mantuitorului Hristos este una intr-adevar extraordinar de provocatoare. O putem observa, daca ne aruncam privirea in manastiri. Monahii, mai mult decat noi cei din lume, urmeaza aceasta cale a Mantuitorului Hristos, la modul foarte propriu: se leapada de ei, se leapada de lumea in care s-au nascut, de parinti, de rudenii, de perspectivele unei cariere, de traiul asemenea noua, si urmeaza lui Hristos. Nu mai au nici o alta preocupare sau, mai corect spus, isi subsumeaza orice preocupare urmarii lui Hristos. A urma lui Hristos inseamna a urma calea despre care vorbea si care nu i-a placut Sfantului Apostol Petru, calea suferintelor, calea patimirii, a sacrificiului de sine, a crucii. Sigur, nu de dragul de a suferi si de a patimi, ci pentru ca aceasta este calea care-l face pe om partas si mostenitor al vietii celei adevarate, care este viata impreuna cu Dumnezeu. Aceasta este marea provocare!

Dar este omul preocupat de provocarea de a trai cu Dumnezeu? Stie omul ce inseamna a trai cu Dumnezeu sau stie numai ce inseamna sa traiasca cu sine si cu semenii sai? Mantuitorul Hristos spune clar ca sensul ultim nu este a trai cu tine si cu semenii tai, ci sensul ultim, plenar, bogat si implinitor este a trai cu Dumnezeu. De ce? Pentru ca asa a facut Dumnezeu lumea si pe oameni, asezand in ei acest rost. Celor care nu se multumesc cu acest raspuns le aduc aminte un cuvant al Sfantului Apostol Pavel:

„Dar, omule, tu cine esti care raspunzi impotriva lui Dumnezeu? Oare faptura va zice Celui ce a facut-o: De ce m-ai facut asa?” (Rom. 9,20).

R. Radulescu: Mesajul este adresat oricarui crestin sau numai monahilor? Cum sa intelegem mesajul pe care-l transmite Hristos in Evanghelie?

Pr. Coman: Mesajul este adresat, fara doar si poate, tuturor oamenilor. Evanghelia Mantuitorului Hristos este o chemare si o provocare la sens, adresata tuturor oamenilor.

R. Radulescu: Parinte profesor, ma gandesc acum la un lucru: in sinea mea sta personalitatea mea, sta felul meu de a fi om, care conteaza in relatiile cu ceilalti. Mi se cere sa renunt la personalitatea mea, sa-mi fie indiferent caracterul meu, identitatea mea. Cum sa inteleg aceasta lepadare?

Pr. Coman: Va inteleg framantarile si nelinistea in fata acestei provocari. Cred ca ar trebui sa distingem intre o personalitate legitimata social, cu vizibilitate, si o personalitate nelegitimata social, fara vizibilitate publica. Pana la urma este foarte important ca omul sa stie ce vrea: vrea legitimarea in fata oamenilor sau in fata lui Dumnezeu?! Legitimarea in fata oamenilor suporta riscuri nenumarate, intre care cel mai grav este ipocrizia, dedublarea. O imagine sociala buna nu echivaleaza intotdeauna cu o personalitate integra, coerenta, sanatoasa. Personalitatea monahului este in primul rand extrem  de unitara, pentru ca cel care exclude criteriul vizibilitatii, odata cu el exclude si riscul dedublarii. In al doilea rand, monahul care s-a lepadat de puterile si de performantele firii sale create, s-a racordat la resursele dumnezeiesti, infinit mai puternice. In al treilea rand, eliberat de nevoia de imagine, monahul investeste exclusiv in edificarea sa launtrica, duhovniceasca, potentandu-si functiile duhovnicesti: capacitatea de iertare, de intelegere, de iubire etc. Coordonatele specifice ale unei personalitati lumesti vor fi deosebite de cele ale unei personalitati retrase din lume. Primul investeste in „ambalaj” – iertati-mi barbarismul -, al doilea investeste exclusiv in continut. Cultura noastra lumeasca de astazi este o cultura a imaginii, a vizibilitatii. Existi daca esti vizibil si „vinzi” daca imaginea ta este cat mai vizibila, dar si cat mai „infrumusetata”.

Cultura Evangheliei, intrupata intr-o masura foarte mare in spiritualitatea monahala rasariteana, este o cultura a retragerii din lume, o cultura a lepadarii de lume, atat in postura ei exterioara omului, cat si in cea interioara. Cine a cunoscut un monah care a reusit lepadarea de sine, a intalnit in acel monah o personalitate extraordinar de puternica, mult mai implinita, fericita. Aceasta si pentru faptul ca, lepadandu-se de sine, s-a eliberat de presiunile egoiste care-l intristeaza pe om, care sunt amagitoare si nu duc la satisfactie. Iar, pe de alta parte, il ajuta sa guste adevarul existentei, care inseamna sa uite de sine si sa-i cuprinda pe ceilalti, sa-L cuprinda pe Dumnezeu insusi cu mintea si cu inima.

R. Radulescu: Ati cunoscut asemenea oameni?

Pr. Coman: Am cunoscut si pot sa va dau marturie. M-am intors de cateva saptamani dintr-un stagiu mai indelungat la Sfantul Munte, unde am avut bucuria sa cunosc foarte multi astfel de oameni. Printre ei am cunoscut chiar un monah retras in pustnicie. N-ar trebui sa spun, pentru ca mi-a si spus sa nu vorbesc despre el, dar pentru ca m-ati provocat sa dau o marturie concreta… Traieste de aproximativ zece ani intr-o izolare aproape totala, fara sa se ingrijeasca ce va manca si cu ce se va imbraca. Am avut revelatia, cu adevarat, a implinirii celor despre care vorbeste Evanghelia de astazi. A fost cea mai importanta intalnire din viata mea, pana acum. Am 55 de ani. Am intalnit foarte multa lume, foarte multi oameni, din toate categoriile: profesori universitari, ierarhi, patriarhi, monahi… Fara sa supar pe nimeni, a fost cea mai importanta intalnire din viata mea. Am vazut in ochii lui, pe fata lui, in sufletul lui iradierea acestei impliniri dumnezeiesti. Am vazut fata omului care se leapada de sine, care nu mai traieste pentru sine, ci arde, pur si simplu, pentru ceilalti, este realmente un ocean de dragoste. Asa cum m-a imbratisat acest om, mai intai cu privirea, cu vorba, si apoi cu bratele, nu m-a imbratisat nimeni in viata mea. M-a topit, pur si simplu. Ca sa ajunga la aceasta masura, privegheaza opt ore pe noapte in metanie si in rugaciune. Nu mananca decat fructe si radacini, ceaiuri de cele mai multe ori. Merge ore intregi, noaptea, ca sa ajunga la o chilie sa se impartaseasca. Nu il cunoaste aproape nimeni. Eu l-am intalnit cu totul intamplator, la inmormantarea unui monah roman, unde se adunasera foarte multi calugari. L-am intalnit si mi-a dat Dumnezeu gand sa-l iscodesc. Ne-am retras deoparte si acolo a avut loc descoperirea aceea fantastica. Am intalnit masura avansata a unui om implinit. Omul se va implini cand va fi capabil de iubire. El trebuie sa iubeasca, nu sa fie iubit. Cand omul iubeste, simte ce inseamna sa se lepede de sine. Cine iubeste, nu-i pasa de sine, nici de trupul sau, nici de sufletul sau. Cum se spune in Evanghelia de astazi: cine se ingrijeste sa-si scape sufletul si-l va pierde, iar cine se leapada de sine il va castiga.

R, Radulescu: Parinte profesor, vorbiti de oameni care nu au familie, care sunt retrasi din lume. Este posibila lepadarea de sine in lumea noastra tumultuoasa, dinamica, cu multe respon­sabilitati, cu multe preocupari, cu presiuni din toate partile? Este posibil? Cum sa facem?

Pr. Coman: Nu numai ca este posibil, dar este singura cale care ne va duce la implinire, care ne va face cu adevarat fericiti. In familia mea, cu sotia, cu copiii, cu vecinii, in parohie, la serviciu, daca nu voi avea capacitatea sa ma lepad de mine, adica de perceptia si de interesele mele egoiste de fiecaremoment, sa renunt la propria mea dreptate, pe moment sau pe termen lung, sa renunt la propria mea placere in favoarea celuilalt, nu voi face experienta caii crucii si nici a implinirii existentiale la care ne conduce calea crucii. Nu vorbim de masura deplinatatii, ci de cat poate fiecare.

Perspectiva Evangheliei, recapitulata in calea crucii vine in tensiune cu calea lumii, care este perspectiva bucuriei lumesti si a placerii lumesti, adica a bucuriei si a placerii pentru tine insuti. Cuvintele sunt frumoase, dar numai experienta ne arata daca o cale este sau nu valabila. Suntem datori, macar sa incercam si calea crucii, a lepadarii de sine. Cealalta cale nu este nevoie sa o incercam pentru ca mergem pe ea de cand ne nastem. O cunoastem, ii cunoastem si efectele. Luati jugul lui Hristos, macar pentru un timp, renuntati la propriile ambitii, proiecte, placeri, bucurii, in favoarea celorlalti. Omul nu-si are sensul in sine, ci in afara de sine, in celalalt si, in cele din urma, in Dumnezeu.

Lumea, omenirea, nu-si are sensul in sine, ci in afara de sine, iar acest „in afara” este Dumnezeu, Creatorul, Atoatetiitorul, Izbavitorul, Mantuitorul.

Sa incerce cineva sa-si mute preocuparea centrata pe sine, spre Dumnezeu si va vedea ce se intampla in el! Macar la nivel de exercitiu. Du-te cu mintea si cu inima, daca se poate, spre Dumnezeu, ca spre un altcineva!

R Radulescu: Parinte profesor, schitati, va rog, portretul omului capabil sa-L urmeze pe Hristos lepadandu-se de sine. Creionati cateva calitati ale acestui om.

Pr. Coman: Prima calitate este framantarea sau nelinistea existentiala. Poate sa-L descopere pe Hristos si chemarea Lui, omul framantat de intrebarea „traiesc in adevar sau in amagire? Modul in care traiesc eu ma implineste sau nu ma implineste? Sunt multumit de mine?! Daca nu exista aceasta framantare existentiala, sa existe macar spiritul de observatie, pentru a vedea padurea de biserici si de cruci, de care te „lovesti” la tot pasul si onestitatea de a te intreba ce rost or fi avand!

A doua calitate este cunoasterea de sine si sinceritatea cu tine insuti. Cine ajunge sa-si puna intrebarea de mai sus isi va raspunde cu siguranta ca nu este multumit de nivelul la care traieste si va cauta. De aceea isi ofera sansa sa se intrebe daca nu cumva exista o cale care-i poate oferi mai multa fericire?

In fine, o oarecare trezvie, sau vigilenta, sau atentie care sa-ti permita sa „citesti” ce se intampla cu tine sau in jurul tau. Dumnezeu este intr-o continua vorbire cu fiecare dintre noi si cu lumea intreaga. De obicei, vorbirea Lui este intr-un registru extrem de discret si de delicat, propriu existentelor inzestrate cu duh, un registru duhovnicesc. Dumnezeu Se adreseaza „de la Duh la duh”:

„Caci cine dintre oameni stie ale omului, decat duhul omului, care este in el? Asa si cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decat Duhul lui Dumnezeu… Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, fiindca ele se judeca duhovniceste. Dar omul duhovnicesc toate le judeca…” (I Cor. 2,11,14-15).

Alteori, e drept, data fiind opacitatea noastra, ingrosarea simturilor si impietrirea inimii, foloseste la mare nevoie si vorbirea „in tunete si fulgere”! Onestitatea existentiala ne cere sa dam replica sau sa raspundem atunci cand chiar percepem vorbirea lui Dumnezeu catre noi, „cea in multe randuri si in multe feluri!”. Provocarea Evangheliei este o chemare libera, cu totul libera, in momentul acesta, ne vor auzi multi oameni, care nu s-au gandit niciodata la aceasta chestiune. Momentul acesta este momentul in care provocarea Evangheliei ajunge la urechile lor. Normal ar fi, sa existe o reactie la aceasta provocare”.

(din: Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010)


Categorii

Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Luarea Crucii si urmarea lui Hristos, Meditatii duhovnicesti, Parintele Constantin Coman, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

38 Commentarii la “Luarea Crucii si urmarea lui Hristos: LOGICA OMENEASCA versus “LOGICA” LUI DUMNEZEU

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: “Cum adica, pentru mine s-a intamplat asta? E chiar atat de grav?” | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: URMAREA LUI HRISTOS PANA LA RASTIGNIRE. “Domnul a venit SA FIE CU NOI IN FIECARE ZI, Domnul TANJESTE SA FIE CU NOI SI IN CELE MAI ADANCI INTRISTARI ALE NOASTRE, chiar pana la moarte sa fie CU NOI”. Cuvant (audio, text) la Duminica dupa Inaltar
  3. Pingback: Parintele Rafail Noica: SA NU NE GRABIM SA TRAGEM CONCLUZII INAINTE CA DUMNEZEU “SA-SI TERMINE FRAZA”! (si audio) | Cuvântul Ortodox
  4. Pingback: PR. CONSTANTIN COMAN – conferința de la Iași despre POCĂINȚĂ ca VEDERE ȘI ASUMARE A NEPUTINȚEI PROPRII vs. “LOGICA” ÎNDREPTĂȚIRII DE SINE: “Cei care au construit un edificiu personal în care să se simtă bine, în care
  5. Pingback: “Cine cere celuilalt să-l iubească, îi ia dreptul respectivului să-l iubească cu adevărat”. ”VIRTUTEA” NEPUTINȚEI, SIMȚIREA PĂCĂTOȘENIEI și CERCETAREA ADEVĂRATELOR MOTIVE ALE REACȚIILOR NOASTRE. Cum să rezolvăm NEÎNȚELEGE
  6. Pingback: Duminica cinstitei şi de viaţă-făcătoarei Cruci. CUM INTRĂM PE CALEA CEA STRÂMTĂ A LEPĂDĂRII DE SINE? Ce înseamnă “a lua crucea”? | Cuvântul Ortodox
  7. Pingback: JUGUL CEL BUN SI POVARA USOARA A LUI HRISTOS vs. “zgarda de fier a satanei”. Talcuirile Parintilor HRISOSTOM de la Putna si RAZVAN ANDREI IONESCU: “SUNTEM IN PERIOADA PERSECUTIILOR”. “Suntem intr-un razboi, iar la razboi nu t
  8. Pingback: Creștinul de azi – între A TRĂI DUPĂ MINCIUNA ÎNFRICOȘĂRII din partea “lumii” și A NE LUA CRUCEA pentru a trăi împreună cu Hristos. PREDICA PR. TUDOR CIOCAN la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci (AUDIO, TEXT) | Cuvântu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate