OSTROV (INSULA) (filmul ortodox integral, subtitrat)
Cateva comentarii duhovnicesti privitoare la unele aspecte din filmul lui Pavel Lunghin (Rusia, 2006), puteti citi la:
- Sa aparam ortodoxia de… noi. “Nebunul” Anatoli si lepadarea de falsele noastre “ortodoxii”
- Parintele Rafail Noica despre o… “insula” de duhovnicie in lumea filmului
- Împăcarea, taina Împărăţiei în filmul „Ostrovul” – un eseu de Gh. Fedorovici, pe marginea filmului rus Ostrov si a comentariilor parintelui Rafail Noica
- DESPRE ACTUALITATEA NEBUNIEI ÎNTRU HRISTOS: “OSTROVUL” (Elena Dulgheru)
Mark Lipovetsky, University of Colorado:
Un film despre un monah rus atrage premiile cinematografiei ruse
Un film despre pocăinţă – aşa cum a trăit-o un monah ortodox rus marcat de experienţa sa din timpul celui de-al doilea război mondial – a reuşit să câştige şase premii ale cinematografiei ruse în cadrul ceremoniei Zolotoi Orvol sau Golden Eagle din 27 ian.2007, incluzând „Cel mai bun film”, „Cel mai bun regizor” precum şi „Cel mai bun actor”.
Rolul principal este interpretat de către Pyotr Mamonov, fost star rock al erei sovietice, în prezent un devotat trăitor al ortodoxiei, într-un sat izolat din Rusia.
Filmul este regizat de Pavel Lungin, un renumit regizor rus, devenit faimos cu filmul “Taxi Blues”, un film al erei perestroika.
În cuvântul său, Mamonov condamnă propria-i popularitate ca fiind idolatrie şi face un apel către oprirea avorturilor.
Filmul “Ostrov”, structurat ca o parabolă, ne prezintă povestea Părintelui Anatolie, un călugăr rus căutând iertarea lui Dumnezeu pentru uciderea camaradului său, din ordinul unui ofiţer nazist, pentru a-şi salva propria viaţă.
Acţiunea se derulează în anii ’70, într-o mănăstire izolată situată pe o insulă din nordul Rusiei, perioadă în care Biserica Rusă se afla încă în prigoana comunistă.
Patriarhul Alexei II, ca şi alti reprezentanţi ai clerului rus, apreciază filmul ca fiind o realistă şi profundă oglindire a credinţei şi a vieţii monahale. Într-o conferinţă ţinută pe data de 29.01.2007, patriarhul numeşte filmul Ostrov exemplul viu al unui efort de abordare creştină a culturii.
“Ostrov”, filmul de închidere al festivalului Filmului veneţian în anul 2006, înregistrează cea mai mare audienţă pe ecranele ruseşti, fiind de asemenea difuzat de către televiziunea naţională pe data de 07.01.2007, sărbătoarea Crăciunului în Rusia. Sondajele de audienţă îl plasează pe locul doi după cuvântul de anul nou al preşedintelui Putin.
Regizorul Lungin spune despre filmul său: “Noi am încercat să transmitem mesajul că există un Dumnezeu, că nu suntem singuri pe pământ”.
Noul film al lui Pavel Lungin, “Ostrov”, avându-l în distribuţie pe Petr Mamonov un “sfânt monah” a obţinut un succes fenomenal în Rusia, fiind nominalizat la toate categorile festivalului de film Golden Eagle, instituit de Nikita Mihalkov.
Filmul, apreciat de către intelectuali şi de către cler deopotrivă, a fost difuzat şi în SUA în cadrul săptămânii filmului rusesc.
Canalul de ştiri NTV comentează:
“filmul Ostrov a fost prezentat pentru prima dată în Voronezh şi Borisoglebsk fără locuri libere… O zi înaintea premierei, Mitropolitul de Voronezh a recomandat ca filmul să fie prezentat după programul slujbelor din cele 40 de biserici ale oraşului. Parohiile au fost surprinse – niciodată un film nu a fost prezentat în biserici… Părintele Andrei, secretarul eparhiei comentează: “mitropolitul a vizionat filmul şi îl recomandăm clerului şi enoriaşilor”...Premiera a început cu o rugăciune… Înaintea căreia toţi spectatorii s-au închinat… Petr Mamonov, actorul principal “Pentru mine aceasta înseamnă că biserica este vie”. Clerul prezent i-a mulţumit lui Mamonov, observând că a reuşit să transpună viaţa de călugăr cât se poate de real. Mamonov menţionează că nu a învăţat rugăciunile, ci s-a rugat din adâncul inimii. “Lupta cu păcatul îmi este foarte familiară”.
[…]”
Continuarea la SURSA
Doneaza pentru filmul "Scrum"
Un film extraordinar care ar merita si premiile cinematografiei internationale, daca acestea s-ar da dupa valoare si nu dupa politica.
Foarte bun film,merita vazut…
Pericopa evanghelica: Luca 19, 37- 44
37. Şi apropiindu-se de poalele Muntelui Măslinilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu glas tare, pentru toate minunile pe care le văzuse,
38. Zicând: Binecuvântat este Împăratul care vine întru numele Domnului! Pace în cer şi slavă întru cei de sus.
39. Dar unii farisei din mulţime au zis către El: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii.
40. Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacă vor tăcea aceştia, pietrele vor striga.
41. Şi când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând:
42. Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi.
43. Căci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile.
44. Şi te vor face una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.
Pericopa apostolica: II Timotei 2, 20- 26
20. Iar într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut; şi unele sunt spre cinste, iar altele spre necinste.
21. Deci, de se va curăţi cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit, de bună trebuinţă stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun.
22. Fugi de poftele tinereţilor şi urmează dreptatea, credinţa, dragostea, pacea cu cei ce cheamă pe Domnul din inimă curată.
23. Fereşte-te de întrebările nebuneşti, ştiind că dau prilej de ceartă.
24. Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă cu toţi, destoinic să dea învăţătură, îngăduitor,
25. Certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, ca doar le va da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului,
26. Şi ei să scape din cursa diavolului, de care sunt prinşi, pentru a-i face voia.
Cred ca vom vedea milioane si milioane de astfel de filme in Imparatia Cerurilor si vom da slava lui Dumnezeu pentru toate.Si vom sta si fata la fata cu toti acesti traitori si sfinti,Doamne ajuta!
Ma bucur intru Domnul ca acest film a fost, este si o sa mai fie vizionat de catre oameni … este redata in mod real, lupta dintre starea de pacat si ravna dupa iertare si impacare cu Domnul Iisus Hristos. Starea de neprihanire este o lupta acerba si continua a inchinatorului de a sta inaintea Domnului. Laudat sa fie Numele Domnului Iisus Hristos pentru acest film … si fie ca orice suflet care vizioneaza acest film, Domnul sa lucreze la inima fiecaruia si sa le inmoaie inimile impietrite. Domnul Hristos Iisus sa ne ajute sa avem pocainta si smerenia dupa Voia Sa. Doamne Hristoase Iisuse, miluieste-ne si ajuta-ne pe noi, cei ce suntem nevrednici de dragostea, mila si indurarea Ta. Amin !
eu am inteles din acest film ca parintele Anatoli nici macar nu era monah, adica nu a fost tuns in monahism, el doar a trait ca unul si chiar ca unul imbunatatit, ajungand sfant.
si da, daca e sa fac un top 10 al celor mai bune filme pe care le-am vazut acesta ar ocupa primele 8 locuri
…da…n-am uitat si e bine ca ne aduceti aminte…
…”salvati” am fost cu totii…si asezati in cate o “insula”…sa ne pregatim deci!
…nimic nu mai are gust dupa ce ai baut ceaiul facut de parintele…
multumesc!…citind imi vine sa promit ca o sa-mi (si) placa de acum pe “insula”…mea…
Un film minunat!
Multumirii, pentu film, folositor sufletului. Doamne ajuta, si post cu folos
Trimiteti link cu acest film la toti cunoscutii.
Vorba reclmei, prea bun, prea simplu si prea frumos.
Pentru cine nu stie, actorul din rolul monahului care il barfea pe Anatoli la staret, dupa acest film s-a tuns in monahism.
Cum a inceput filmul,cu Anatolie care incerca sa-si salveze viata ,pirzandu-si sufletul si cum s-a terminat cu o adormire senina, fara de angoase si cu sufletul salvat. Si o data cu al lui cate alte suflete “tarate” dupa el in Rai
Doamne ajuta!
Am privit și am primit cu bucurie acest film.Prin Anatol și celelate personaje mi-am recunoscut și regăsit multe din marile mele negative. Dacă ortodoxia dorește sa se foloseasca de cinematografie și de actorie, (cred eu, că doar în acest mod si cu așa gen de film) o poate face cu folos. Ostrov, a spus și zidește, fără să contrarieze (pe cei curati și sinceri) cu nimic. Nu am putut însă primi vreun film și nici împaca cu un Iisus, O Sfânta Fecioară, un Ioan, un Pavel, un Petru etc, (cât de bine ar fi regizat) și interpretat de actori. Omul nu are dreptul și nu este normal să se arate decât cine este și ce este. Păcătosul nu se poate arăta firesc ca un sfânt și cu atât mai puţin ca Iisus. Apusul protestant condamnă ortodoxia pentru icoane, dar toarnă nonstop filme ce aduc pe ecran fel de fel de Iisuși actori, de Fecioare Maria și sfinti biblici. Nu pot accepta astfel de filme. Omul este un coplex de trăiri, de atitudini, de insusiri și de gesturi, (proprii stării de sfintenie sau împatimire), în orice moment, care provoaca, influenteaza, și angajeaza întodeauna, în cei din jur. Cum poţi sa te dai Iisus, (chiar actoriceste) în faţa milioane de suflete ?
Cu durere aud că au început să se apară scenete (cu astfel de roluri și la noi, având deocamdata actori copii) chiar în spaţiul sacru al bisericii, promovat de unii clerici cu convingerea că fac misiune, zidire și cinste ortodoxiei. Biserica noastră, două mii de ani,:nu a avut nevoie de regizori și de actori pentru a face misiune, dar a dat cerului și lumii atât de mari și de mulţi sfinţi. Vai de noi dacă vom face biserica scena și credinţa actorie, că ce vom obţine va fi doar un succes emoţional ieftin și distrugator de suflete. Când nu mai convinge trăirea si duhul trecem la actorie.Dar nu obţinem decat spectacol de trei parale urmând aceste practici blasfemitoare.
@nicolae mirean:
Teoretic aveti dreptate. Si totusi, unele reprezentari cinematografice chiar au reusit sa miste inimile oamenilor, care altfel nu stiau de Hristos, catre El (au existat chiar si convertiri).
(repostez parerea mea de la un link ceva mai vechi. Poate ca aici, la acest articol mai nou era cazul sa-l si postez)
filmul are si scapari si neajunsuri insemnate. Spunea parintele Mihail S.
Prima de care spunea, in tot filmul nu vezi chemarea autentica la marturisire, la marturisirea pacatului la preot, la spovedanie. E primul lucru cu care isi incepe viata duhovniceasca orice om care simte sa sa intoarca la Dumnezeu. Sau caruia macar ii “licare” ceva in constiinta lui ca lucrurile nu-s chiar atat de bune, sau cum isi inchipuia el. Iar pt asta cu atat mai mult, caci filmul chiar se adreseaza publicului larg, nu atat unuia “avizat”. Dar daca te gandesti ca regizorul este evreu, poate poti intelege si acest lucru. Filmul putea sa “culeaga” o infinit mai mare multime de oameni catre o pocainta autentica, catre drumul cel adevarat al duhovniciei, care este numai cararea catre biserica – pentru a te marturisi, pt a te spovedi. Iar incepand de acolo le poti invata apoi pe celelalte. Nu sa ramai doar cu senzatia aceea romantoasa (proiectata intr-un “dincolo de” , dincolo de ecran, de lumea noastra, acolo, “la ei”, unde e mult mai seducator sa privesti, unde e mult mai dulce totul, decat in “viata noastra” hâdă si atat de arida, unde parca nu se intampla nimic, totul e static si funest …, ar zice omul lumesc, spectatorul de rand al peliculei), furnizata de un film mai mult sau mai putin siropos.
Al doilea aspect, pe care il sesizasem si eu, este “contrastul” exacerbat, intentionat dezechilibrat, si de aici sentimentul de “neverosimil” – pt o viata de obste monahala autentica sau cel putin pt una fireasca, doar de dragul de a scoate in relief rolul si virtutile personajului principal, “subterfugiu” tactic si meteahna “made in hollywood” usor de asimilat de catre masele de oameni, mai greu de “digerat” de catre cunoscatori, nu ai filmului in general, ci a vietii de obste. Asa incat se creeaza efectul celebrei “infernul sunt ceilalti”, monahul Anatoli, indiscutabil f bine creionat de catre regizor, este pus intr-o regretabila antiteza radicalizata, uracioasa, sacaitoare si monotona. De la un capat la celalalt al filmului, asa incat din acest punct de vedere totul este f previzibil si nu te mai poate surprinde cu nimic, desi poate unii din cunoscatorii obstilor monahale s-ar fi asteptat si la “altceva”. Avem de-a face cu un sfant autentic, veritabil infatisat in film, dar care vietuieste cu restul “fratilor” lui din manastire, o droaie de “neaveniti”, de “natangi”, de naivi si comozi (mai comozi chiar si decat un crestin de rand din lume ..), toti “o apa si-un pamant”, niste “vai capul lor” … . Asa incat, din acest punct de vedere, in afara de sfarsit, filmul nu-ti ofera nimic in plus, decat vesnica si neta detasare a personajului principal fata de ceilalti. Ma asteptam la mai mult, sfantul nu avea nevoie de asa ceva pt a fi pus in evidenta. Poate dimpotriva.., decat din aceste “contraste” simpliste, relativ accesibile si previzibile. Intelepciunea unui sfant se vede acolo unde el “pare” pus “in criza” de intrebarile unor interlocutori oarecum “iscusiti”, care au o bunicica viata duhovniceasca, dar cu toate acestea el da raspunsuri neaspteptat de intelepte, care vadesc o inalta traire duhovniceasca launtrica. Si ma asteptam ca viata monahala sa fie pusa in valoare mai corect ce catre regizor, nu infatisandu-i pe absolut toti “ceilalti” ca fiind oameni care nu prea stiu nici macar “pe ce lume traiesc”, niste natangi etc. Sa nu aiba sfantul Anatolie cu cine schimba o vorba, la un nivel cat de cat firesc, ori acceptabil d.p.d.v. monahicesc? Stim bine, in manastiri sunt tot felul de categorii de monahi, de vietuitori ai acestor locuri, dar asa ceva cu greu se poate inchipui ca exista si in realitate. Oricat de neputinciosi si de naivi s-ar spune ca ar intra chiar si in randurile monahismului… . Si din acest punct de vedere filmul dezamageste, fiind o “anti-pledoarie” in demersul de a sti, de a cunoaste adevarul despre o vietuire autentic monahiceasca.
De cealalta parte, a publicului, “cancerul” este f aproape. Am stat intr-o sala cu multi oameni, si imensa majoritate a lor aproape la fiecare situatie din film se prapadeau pe jos de ras. Se distrau si se hlizeau uitandu-se la film si la acele ipostaze. Pentru ca ei privindu-l, se erijau, se “proiectau” in dreptul personajului principal – Anatolie, cu replicile sale in fata acelor “neaveniti”, si de aici toata “hahaiala” din sala. Erau distrati bine, in loc sa se intrebe, hm. , poate ala caruia i-a aruncat ghetele in foc, as fi tocmai eu, comodul si mizerul, ipocritul de mine, sau daca nu stiu sa dau un raspuns banal din Facere, poate ca tocmai eu as fi acela, Doamne, cum de mai ma tii? ma mai suporti? Era o voie buna in acea sala. Cu oamenii proiectandu-se in randul “personajului principal”, inchipuindu-si ipostaze asemanatoare in care pot fi pusi cu semenii, invatand siret chiar replici si “tactica” personajului de a mustra pe acei necunoscatori; am observat ca era o mare “majoriatate” si dupa film, cand m-am consultat cu mai multi care vazusera si ei pelicula. Si am ramas putin uimit. Si am zis ca poate toate acestea mi s-au parut mie. Pana cand l-am auzit pe parintele Mihail vorbind de acelasi lucru. Acum, la catva timp, am scris aici.
iar daca vorbim de Tarul, atunci lucrurile deraiaza vadit in “rea credinta” si “rea vointa”.
toate bune, Doamne ajuta !
@acelas:
1. Spovedanie si chemarea la marturisire:
Foarte greu gasesti in romanele lui Dostoievski sau nuvelele lui Cehov un mesaj atat de direct, de genul “du-te de te spovedeste-te”. Asta pentru ca mesajul artistic crestin, daca este atat de explicit, devine tezist, demonstrativ. Filmul, cartea, nu sunt catehism, totusi. Ele sunt destinate unui public diferit. Acum, nu stiu, e alta discutie despre cat de mult au nevoie oamenii de astfel de creatii. Sa ne imaginam cum ar fi fost lumea fara Dostoievski, Cehov si, de ce nu, si fara o parte din scrierile parintelui Savatie Bastovoi.
2. Contrastul este foarte folosit inca mult inainte sa fi existat Hollywood si, totusi, filmul Ostrov chiar nu e atat de violent creionat. Tehnica hollywoodiana, de obicei, foloseste contraste infantile, in care personajele sunt decorative si, de obicei, proaste si rele, pentru a se afirma mai clar fatul-frumos principal. Aici, in Ostrov, nu sunt decorative, sunt tipologice, au consistenta proprie si o evolutie anume.
3. Reactia salii nu e relevanta. Daca oamenii se duc la filme sa se hlizeasca si sa se distreze, si se rad la orice faza, atunci asta spune ceva despre genul de public pe care il avem, nu despre filmul in sine.
In privinta filmului Tarul, am atras si noi atentia, mai demult (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2010/01/27/falimente-si-reforme-financiare-dosarul-fierbinte-iranian-si-cosmarul-obama-cine-se-mai-teme-de-incalzirea-globala-televiziunea-digitala-rfid-un-episcop-polonez-denunta-propaganda-evreia/ )
Ostrov ramane insa un film foarte bine realizat, un film rasaritean, de substanta, despre care si parintele Rafail Noica avea o parere excelenta.
Si nu se arata in film nici construirea catedralei mintuirii neamului,nici Pidalionul,nici macar patriarhul ecumenic bartolomeu nu vine in vizita,chiar si biserica si chiliile sint cam prapadite,teologii Zizis si Metallinos de la univesitatile grecesti nu vin nici dinsii sa-i puna intrebari tari duhovnicesti,roaba de carat carbuni nu avea motor,etc…
Droaia de natingi si neaveniti,se reduce la 2 parca…monahul Iov si staretul,care isi mai schimba si naravurile ( om se numeste cel ce ingaduie sa fie indreptat ) aratind ca sint oameni totusi,chiar duhovnicesti prin schimbarea vietii.
De-ale circotasilor….
@ sherlock_holmes:
🙂
Si cel mai grav este ca Anatoli nu pomeneste nimic despre ecumenism, despre picturile “eretice” de la Draganescu si nu protesteaza vehement fata de venirea iminenta a Papei… 🙂 Aceasta tacere apostata spune multe! Mamonov convertitul e precis un intrus, un agent al “ortodoxiei oficiale, caldicele”. Rugaciunea lui Iisus, pocainta… hm… cam prafuite. Nebunii astia pentru Hristos au fost mereu suspecti.
Tocmai despre sindroamele astea scrisese fratele de la Oameni si demoni, care ne-a si provocat la reluarea filmului. Iar reactia este tipica:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2011/12/18/parintele-savatie-suntem-adevarati-numai-cand-plangem-sa-aparam-ortodoxia-de-noi-nebunul-anatoli-si-lepadarea-de-falsele-noastre-ortodoxii/
@acelas
Cum nu vorbeste despre spovedanie?
Dar ce face dupa ce il vindeca pe baitelul olog?
Se arunca in apa ca sa opresca barca in plina iarna, intr-o apa aproape inghetata , peste vointa mamei, ca s-o intoarca, sa se spovedesca si sa impartasesca copilul, ca sa nu se mai imbolnaveasca
Credeti ca era nevoie de mai mult?
Si-un singur suflet de s-a intors la dreapta credinta dupa ce a vazut filmul si este de- ajuns. Ca de smintit cred ca nu a smintit pe nimeni si nimeni nu cred ca s-a lepadat de Dumnezeu dupa vizionarea filmului.
Iar despre scena exorcizarii fetei de amiral ,ce sa mai vorbim. Nici intr-o mie de ani cinematografia americana n-o sa reuseasca sa redea atat de simplu , fara de machiaje speciale si trucuri tehnice, o exorcizare. Acest neam de demoni ies numai cu post si rugaciune.
Intr-o pilda ,fie ea si cinematografica, nu poti cuprinde toata catehza ortodoxa, iar filmul surprinde sub forma pildei ,cuvintele Mantuitorului din Evanghelia lui Matei capitolul 16 cu 25
Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.
Doamne-ajuta!
Eu gandesc ca tanara aceea care a venit la cuviosul Anatolie sa ceara dezlegare pentru avort, de fapt se spovedea; insa Anatolie, nefiind hirotonit si randuit duhovnic, nu avea cum sa faca aceasta Sfanta Taina.
Pe de alta parte, actiunea filmului se centreaza pe Anatolie care ajunge la induhovnicire, iar asta nu inlatura credinta ca in acel schit de calugari nu se pastra randuiala Sfintilor Parinti si a Sfintelor Canoane…
Iertati si, din nou, Doamne-ajuta!
pana la urma unde se gaseste filmul sa il vizionez? si este subtitrat?
@ Petru:
Poftim? 🙂 E prea mic filmul de aici, de la noi, de nu se vede?! Poate se incarca mai greu uneori, fiind mai mare, si pagina mai vizitata, dar cu siguranta este aici… Da, chiar si subtitrat in limba romana 🙂
natang mai sunt.. 🙂
@ acelas
Filmul indemana la pocainta adevarata, lucru fundamental si suficient pentru genul acesta de reprezentari, sa le spunem, artistice.
Daca este sa ne luam dupa ce sugerezi tu, atunci ar trebui sa consideram ca nici icoanele nu sunt prea bune, caci, nu-i asa, nu se vede nicaieri (sau aproape nicaieri) un indemn explicit catre spovedanie. La fel si cu f. multe dintre cantarile bisericesti.
In definitiv, cred ca si is Sfanta Scriptura, daca este sa o luam asa, la bani marunti, nu prea se indeamna in mod explicit la spovedanie, decat in f. putine locuri, si nici acolo nu se spune explicit ca trebuie sa te marturisesti la preot si nici ca acesta ar fi inceputul oricarei vieti duhovnicesti.
Ce inseamna asta ? Ca repsectivele reprezentari artistice sau Carti Sfinte nu sunt bune ? In niciun caz !
Gandeste-te la chestia asta …
Pe de alta parte, faptul ca regizorul este evreu nu are niciun fel de importanta (sau, daca vrei neaparat, este cu atat mai remarcabil faptul ca a putut face un asemenea film).
Din pacate, nu ne putem abtine de la genul acesta de remarci iar dupa aceea ne dam ochii peste cam si de consternam vis-a-vis de faptul ca suntem considerati habotnici …
Am vazut acest film, este de-a dreptul plin de intelepciune duhovniceasca… De curand, am gasit un comentariu a Pr.Rafail Noica, despre acest film. Daca imi permiteti sa las link-ul, desigur… si sa il ascultati si voi, daca nu cumva il cunoasteti deja.
Doamne ajuta!
http://www.youtube.com/watch?v=ES7_SUdWzuQ&feature=BFa&list=PL0Lq4qatDZWoAN0dWOiMeJtda2RFlDe8I