PARINTELE CLEOPA despre dreapta masura, sfatuire, smerenie, despre ispitele calugarilor si ale celor ce nazuiesc spre daruri mari: “Cate oleaca, incet…”

8-12-2010 Sublinieri

Dreapta socoteala

Dreapta socoteală, sau darul deosebirilor, este podoaba faptelor bune, precum zice Sfântul Isaac Sirul: „Pe tot lucrul îl împodobeste măsura”. Fără această sare duhovnicească, toate cele bune se strică si întru vătămare se mută. (…)

Trupului nostru să-i dăm hrană si îmbrăcăminte atât cât îi trebuie. Însă nevointa să se dea după măsura fiecăruia. Auzi ce spune Sfântul Marcu Ascetul: „Precum se deosebeste arama de fier si fierul de găteje (vreascuri), atâta deosebire este între un trup si altul”. Unul din fire este sănătos si poate să postească si să nu mănânce până seara si altul, săracul, dacă nu mănâncă de două-trei ori, cade jos si moare.

Dar de nevoie este să stim că dreapta socoteală ne va păzi nevătămati de întinderea peste măsură spre amândouă părtile. Căci este vătămare si în săturarea pântecelui; atât în priveghere peste măsură, cât si în somn mult. În toate, în toate trebuie să avem dreaptă socoteală, pentru că dreapta socoteală este împărăteasa faptelor bune. Pentru că dacă o ia unul repede-repede si nu are povătuitor, îndată cade.

Vine aici la mine unul, un viteaz, si zice: „Părinte, să-mi dai voie să citesc Molitfele Sfântului Vasile?” El de-abia a venit în mănăstire, si să-i dau voie să citească Molitfele Sfântului Vasile, că el are ciudă pe draci! „Vai de capul tău! Câtă ciudă are dracul pe tine si cât vrea să râdă el de tine!”

S-a dus la Sfântul Varsanufie cel Mare, marele staret al Palestinei, un călugăr si i-a zis:

– Îmi dai voie să blestem pe draci si să citesc Molitfele Sfântului Vasile?

– Nu-i blestema, că mare batjocură ai să iei de la dânsii! Smereste-te si zi „iartă-mă” la toti fratii! Asa-i biruiesti pe demoni!

Că diavolul toate le face, numai „iartă-mă” nu zice, căci a căzut din mândrie. Diavolul posteste, că nu mănâncă niciodată; el trăieste în feciorie, că nu se însoară, nu se mărită; el priveghează. Doarme el vreodată? Tu faci treabă, dar el stă degeaba? Nu poate sta. Tu crezi că pe diavol îl întreci în fugă, dacă ai fugi tu? El într-o clipă e la marginea pământului. Numai cu una îl întreci tu pe el; dacă ai socoti că: „Eu sunt praf si cenusă, si sunt păcătos, si nu pot nimica, si sunt nevrednic să trăiesc pe pământ!”

Numai de smerenie se teme diavolul. De alta nu se teme el; poti să fii tu nevoitor cât este lumea!Dacă nu stii că ceri iertare, esti batjocorit de ei; esti măturoiul dracilor.Dreaptă socoteală trebuie să avem si în vorbire, la metanii, la priveghere si în tăcere si în înfrânare la mâncare, la băutură, la somn si la toate ostenelile trupesti.

De aceea, fratilor, să ne ajute mila Domnului să câstigăm oleacă de dreapta socoteală, fiindcă în lumea asta sunt curse si ispite fel de fel si nedumeriri în cele duhovnicesti. Dar să tinem dreapta socoteală, măsura în toate.

Pădurea nu se teme de cel care încarcă o dată mult căruta, că stie că mai la vale se rupe osia la cărută si moare stie că mai la vale se rupe osia la cărută si moare calul, că nu mai poate. De acela se teme diavolul, care ia câte un lemnisor din pădure în fiecare zi si-l duce acasă. Asa-i si vrăjmasul; nu se teme de cel care o ia lată, că rămâne negrăpată. Câte oleacă, asa. Câte oleacă, încet, încet! Sfântul Teodor Studitul spune: „Câte putin, câte putin se îmbogăteste cineva, si la cele trupesti si la cele duhovnicesti”. Câte oleacă. Asa să luati fapta bună, câte oleacă, si să vă pară rău că n-ati făcut mai mult.

Sfatul bun

Cei ce nu au cârmuire, cad ca frunzele! Si mântuirea stă întru mult sfat, zice Sfânta Scriptură. Întotdeauna, când vrem să facem ceva, să întrebăm. Oare când mergem pe un drum pe care nu-l cunoastem, nu întrebăm? „Măi, dacă eu o iau la stânga sau la dreapta, nu mă rătăcesc? Încotro să apuc?” Si nu greseste omul, că întreabă. Iar dacă nu întreabă, atunci mai ales se rătăceste, că nu nimereste. Cu atât mai mult la cele duhovnicesti. Sfântul Efrem Sirul spune:

„Din cele sapte lucrări ale monahului si ale crestinismului, cea din urmă este si aceasta, să întrebe pe bărbati iscusiti când nu stie un lucru; ca nu cumva altele în loc de altele întelegând, să se rătăcească”.

De aceea este bine ca la anumite nedumeriri să întrebe. Dacă întreabă, nu greseste. Si să stiti un lucru. Unde veti merge, să aveti pe Dumnezeu înaintea ochilor. Că Dumnezeu nu-i numai aici. El este si la voi acasă si în târg si în Bucuresti si în Africa si în Asia si în lună si în stele, în toate este prezent. În toate. Că zice acolo: Eu sunt Care umplu cerul si pământul si cele dedesubt. Nu este loc unde nu este prezenta Lui. (…)

Că puterea drăcească este îngrădită de puterea dumnezeirii. Că zice la Isaia: Se luptă cel puternic cu Cel atotputernic. Are el putere, dar nu este atotputernic, că Dumnezeu îl tine în frâu! Toată puterea drăcească este circumscrisă împrejur; este îngrădită de puterea dumnezeirii. Că altfel, ai văzut când i-a dat voie să-l ispitească pe Iov, ce-a făcut într-un ceas? I-a ars turmele, i-a sfărâmat toate si i-a omorât fiii! Are mare putere satana, dacă Dumnezeu îi dă voie.

La Sfântul Serafim de Sarov a venit un boier mare, Motovilov. Si Sfântul Serafim de multă vreme îi spunea despre rugăciunea mintii, că el avea rugăciunea asta în mare grad, rugăciunea inimii – cea mai înaltă rugăciune din lume –, ca să se învete a se ruga omul, nu cu buzele, ci cu inima lui Dumnezeu. Si Motovilov cerea să-i dea darul acesta:

– Dă-mi, părinte, să învăt si eu rugăciunea mintii si a inimii!

Si spunea sfântul:

– Prea devreme pentru tine, că ai să te mândresti! Întâi trebuie să câstigi lucrarea Duhului Sfânt.

(…) Apoi Sfântul Serafim zice ucenicului său:

– Ia seama! Ti-am dat duhul acesta, si de azi înainte inima ta nu va înceta să se roage.

Si a simtit Motovilov că se roagă cu inima. Zicea „Doamne Iisuse…” permanent. Chiar dacă dormea, inima lui se ruga. Se întâmpla ceea ce spune în Biblie la Cântarea Cântărilor: Eu dorm si inima mea veghează! Si se ruga cu inima si avea mare mângâiere. Dar odată îi spune Sfântului Serafim:

– Părinte, diavolul nu mai are nici o putere asupra mea!

Fiind înconjurat si umbrit de darul lui Dumnezeu, nu cunostea ispitele.

Nu zi asa, frate! i-a zis Sfântul Serafim. Asta-i mândrie! Să stii că diavolul a fost înger, si nu înger ci heruvim, cum spune la Isaia: Erai un heruvim ocrotitor si te plimbai în mijlocul pietrelor celor scânteietoare din ceruri. Deci, dacă i-ar da voie Dumnezeu, cu o unghie întoarce pământul pe cealaltă parte. Nu vezi ce spune la Iov? Fierbe adâncul ca o căldare înaintea lui si cine va spune armura puterii lui. Are mare putere, dar puterea lui este îngrădită de puterea dumnezeirii, că-l tine în loc să nu poată face rău mai mult decât îngăduie Dumnezeu. Cum spune Apostolul Petru: Credincios este Dumnezeu să nu vă lase pe voi să fiti ispititi mai presus de puterile voastre, ci odată cu ispita trimite si ajutorul. Deci, tu nu zice că diavolul nu are putere!

Are, dar Dumnezeu nu-i dă voie să facă el rău omului cât vrea. Că dacă i-ar da Dumnezeu voie, ai vedea tu ce ar face! Ai văzut la Iov într-un ceas ce-a făcut! De aceea să nu ne rugăm: „Doamne, să-mi dai darul minunilor!”, sau altceva. Ci să zicem: „Doamne dă-mi iertarea păcatelor, dă-mi smerenie, dă-mi răbdare, dă-mi frica Ta, dă-mi îndoită răbdare în necazuri, să-ti multumesc Tie pentru toate!” Asta să cerem, nu daruri mari. Că dacă darurile cele mari le ia omul mai înainte de vreme, îl duc la mândrie. Cum ai da la un copil mic o bijuterie mare, ceva scump; el nu sie să o păstreze si o aruncă. De aceea omul câstigă foarte încet darul Duhului Sfânt, pentru că nu stie să-l pretuiască mai târziu. Să ne multumim cu neputinta noastră. Asa este. La Dumnezeu este mult mai bun un păcătos smerit, decât un drept mândru.

Ai văzut cum se ruga fariseul în biserică. Ne arată Evanghelia. Fariseul nu se lăuda, el spunea drept, dar se mândrea cu faptele bune: Multumescu-Ti Tie, Doamne, că nu-s ca ceilalti oameni. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din câte câstig… Dar nu s-a săturat cu mândria lui, cu lauda faptelor lui, ci mai si judeca… nu sunt ca acest vames – ca preceptorul acesta care stă la usă. Vezi că mândria l-a defăimat pe celălalt! Vamesul, stând în biserică, când a auzit că-l mai arată si-n fata lumii, si stia că a făcut multe nedreptăti, se bătea în piept, zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!” Amin, zic vouă, mai îndreptat s-a întors vamesul cel păcătos din biserică, si mai înainte a fost decât fariseul. Aici arată că un drept mândru se pierde si un păcătos smerit se mântuieste. Ce spune Sfântul Efrem Sirul?

Fă-ti tie două care, omule! Înjugă la unul dreptatea cu mândria si la celălalt, smerenia cu păcatul, si vei vedea că mai înainte merge smerenia cu păcatul întru împărătia cerurilor, decât fapta bună cu mândria”.

Cel mândru cade si cel smerit se înaltă. Da, smeritu-m-am si m-a mântuit!

Astăzi, când nu mai trăiesc călugării în pustie si când tot mai multi credinciosi vin la mănăstiri pentru a se ruga, pentru a se mângâia duhovniceste si a primi cuvinte de învătătură, să unim linistea cu dragostea evanghelică. Să le păstrăm pe amândouă, că nu se contrazic una pe alta. Însă cu multă luare aminte si cu smerenie. Cel mai bun lucru este astăzi, ca si întotdeauna, să nu lăsăm rânduiala noastră de rugăciune, de tăcere, de ascultare, de înfrânare a simturilor, de curătie si sărăcie pentru dragostea lui Hristos. Toate acestea ne ajută la despătimire si la mântuire, ne cresc duhovniceste si ne fac vrednici de cele sfinte si folositori credinciosilor care vin la mănăstiri. Deci, călugării tineri, noii începători, cei iubitori de liniste, schimnicii si părintii bătrâni se cuvine să aleagă mai mult tăcerea, ascultarea, biserica, chilia si linistea. Iar duhovnicii, părintii rânduiti să odihnească pe mireni, preotii slujitori care au o viată aleasă si au darul cuvântului, au datoria să stea înaintea credinciosilor cu toată dragostea, să le asculte necazurile, să-i sfătuiască, să se roage pentru ei si să-i mângâie duhovniceste, că acesta este rostul mănăstirilor noastre si numai asa ne-am mentinut credinta curată în Dumnezeu si unitatea neamului.

Asa făceau si părintii nostri. Însă rugăciunea, biserica si ascultarea să rămână, că atunci Dumnezeul dragostei va fi de-a pururi cu noi. Dar, satana are obicei ca, pe cei ce stau înaintea mirenilor, să-i lupte cu ispite mai grele ca pe ceilalti călugări, întrucât nu mai au timp de rugăciune si liniste destulă; mai ales cu răspândirea mintii, cu gânduri de desfrânare, cu slavă desartă, cu lăcomia pântecelui si cu iubirea de bani.Si dacă nu se mărturisesc curat si cât mai des, dacă nu iau aminte de ei si se îndulcesc cu gândurile cele rele, usor cad în păcate de moarte. Tocmai de aceea trebuie multă grijă în această privintă, pentru cei care stau înaintea credinciosilor, să nu fie iubitori de laudă, nici de plăceri, nici de mâncări, nici de averi, că multi păstori de suflete au căzut si s-au osândit din aceste pricini.

Sfântul Apostol Pavel, stiind câtă întemeiere îi trebuie celui ce propovăduieste altora cuvântul Domnului, zice despre sine: În toate zilele îmi chinuiesc trupul si îl robesc, ca nu cumva, altora propovăduind, eu să ajung de sminteală. El îsi chinuia trupul cu post, cu privegherea de noapte, cu lucrul mâinilor cu rugăciunea, ca să nu cadă si să smintească pe cei întorsi la Hristos. La fel si Moise. Mai întâi se ruga si apoi învăta poporul. Dumnezeu i-a poruncit lui Moise, ca sfesnicul cel cu sapte lumini să fie turnat întreg si bătut cu ciocanul, ca să ne arate nouă că cel ce voieste să fie lumină altora, să fie desăvârsit si încercat prin loviturile de ciocan ale ispitelor. Numai asa, cel ce învată pe altii va putea ca „si celor ce se ispitesc să le ajute”, cum spune Sfântul Apostol Pavel”.

sursa: Sinaxa

Legaturi:

*

***


Categorii

1. SPECIAL, Calugaria / viata monahala, Egoismul, voia proprie, Hrana duhului / PREDICI SI CUVINTE DE FOLOS, Mandria, trufia, Parintele Cleopa, Razboiul nevazut

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

60 Commentarii la “PARINTELE CLEOPA despre dreapta masura, sfatuire, smerenie, despre ispitele calugarilor si ale celor ce nazuiesc spre daruri mari: “Cate oleaca, incet…”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: AVVA CLEOPA CEL MARE, “inteleptul cu minte de batran si suflet de copil”/ (Video inedit): INMORMANTAREA PARINTELUI CLEOPA. Intalnirea cu Staretul Tadei -
  2. Pingback: PARINTELE CLEOPA despre CONDITIILE DOBANDIRII PACII IN INIMA si despre SFARSITUL LUMII: “Urgia lui Dumnezeu, toate acestea striga la cer si nu stim pana cand…” -
  3. Sfintite Parinte Cleopa multumesc ptr sfaturi si te rog roga-te ptr mine pacatosul sa pot avea oleaca din darul discernamantului si sa incep viata duhovniceasca cu un lemnisor pe zi iar nu cu o caruta plina!Multumesc!

  4. Pingback: SFANTUL TEOFAN ZAVORATUL – sfaturi intelepte despre INSELARE si IMPARTASANIE -
  5. Pingback: “Vezi, nimanui sa nu spui nimic!”. LUPTA CU SLAVA DESARTA si ASCUNDEREA VIETII LAUNTRICE sau: Intre TAINA PAZIRII DUHULUI si TENTATIA SUCCESULUI -
  6. Pingback: Fericitul IOAN DE LA VALAAM (II): “Nu te inspaimanta, chiar de cazi in fiecare zi! Nu te increde in tine!” – Din viata si scrisorile foarte folositoare ale unui MARTURISITOR AL SMERENIEI, la 55 ani de la adormire (†6 iunie 1958) -
  7. Pingback: Sfantul Isaac Sirul despre FOLOSUL INCERCARILOR si TINDEREA SPRE “CELE DE PRET” ALE LUI DUMNEZEU: “Tot ce se primeste usor repede se si pierde. Fiecare lucru dobindit cu du­rerea inimii e si pazit cu grija” -
  8. Pingback: Predica Episcopului Asterie al Amasiei la DUMINICA VAMESULUI SI FARISEULUI: Rugaciunea si virtutea fara smerenie – osteneli in zadar: “Adeseori e mai greu sa pastrezi faptele bune ce le-ai savarsit decat sa le savarsesti” -
  9. Pingback: Lectii de razboi duhovnicesc de la un duhovnic cu viata sfanta: CUM SUNTEM ISPITITI PRIN MANDRIE SI LA CE CADERI POATE DUCE INVOIREA CU GANDURILE INGAMFARII. “Daca omul nu se lupta cu puterea cea rea, devine el insusi rau” -
  10. Pingback: INTRAREA IN IERUSALIM. Predica Sf. Vasile al Kinesmei despre ENTUZIASMUL NESTATORNIC si CALEA IMPARATEASCA. “Orice s-ar intampla cu voi, sa nu scapati din maini haina lui Hristos, sa mergeti neabatut pe linia urmarii Lui!” -
  11. Pingback: POGORAREA DUHULUI SFANT (CINCIZECIMEA). Predici si cantari audio si video -
  12. Pingback: DISCERNAMANTUL – lumina, “sarea” si cârma indispensabile vietii duhovnicesti. CUVIOSUL PAISIE: “Vezi lucrurile ingust; esti atenta doar la ceea ce trebuie facut si nu-ti pasa de om. Nu ai discerna­mant si de aceea le infrunti pe
  13. Pingback: Sfantul Isaac Sirul despre FOLOSUL INCERCARILOR si TINDEREA SPRE “CELE DE PRET” ALE LUI DUMNEZEU: “Tot ce se primeste usor repede se si pierde. Fiecare lucru dobindit cu du­rerea inimii e si pazit cu grija“ -
  14. Pingback: VIATA DUHOVNICEASCA INCHIPUITA (II): “Crestinul dupa inchipuire pregusta unele expe­riente harismatice, care-l incredinteaza ca este bun crestin… In spatiul comod al inchipuirii sale caderile lui sunt uitate” -
  15. Pingback: NU TE DA BATUT IN LUPTA CU TINE INSUTI, NU ABANDONA DRUMUL LA JUMATATE! Prietenii paraliticului din Capernaum: conditia hotararii neabatute si a statorniciei in viata duhovniceasca: “Lucreaza dupa putere!” -
  16. Pingback: SCARA SFANTULUI IOAN: Invataturi importante pentru dreapta socoteala si pentru deslusirea unor nuante duhovnicesti si taine ale razboiului nevazut: “Se intampla uneori ca ceea ce pentru unul este leac, pentru altul este otrava“. SA NU SARIM ET
  17. Pingback: PREDICI AUDIO in Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci, de folos exceptional tuturor celor preocupati de viata duhovniceasca: UN INTELES NEASTEPTAT AL LUARII CRUCII “IN FIECARE ZI”: Sa avem incredere in Dumnezeu! -
  18. Pingback: STARETUL NICON DE LA OPTINA – sfaturi si indreptari duhovnicesti pentru SPOVEDANIE, NADEJDE si DISCERNAMANT cuprinse in scrisorile sale (I): “Nu deznadajdui cand vezi in tine feluritele ne­putinte. Rabda-te si pe tine!“ -
  19. Pingback: SFANTUL AMBROZIE DE LA OPTINA despre diferite forme de INSELARE: “Nu orice dorinta ce pare buna e de la Dumnezeu. Tot ce insufla vrajmasul este ori INAINTE DE VREME si PESTE PUTERI, ori cu SEMETIE si cu slava desarta” -
  20. Pingback: Invataturi ale SFANTULUI AMBROZIE AL OPTINEI despre LUPTA DUHOVNICEASCA impotriva feluritelor si rafinatelor ISPITE ALE VRAJMASULUI: “Striga catre Domnul si catre Maica lui Dumnezeu cu constiinta adanca a starii tale putrede, parasind gandurile seme
  21. Pingback: Sfantul Macarie de la Optina: AVERTISMENT CELOR AFLATI IN PRIMEJDIA INSELARII SAU CAZUTI IN CURSELE “SATANEI CARE IA CHIP INGER DE LUMINA” -
  22. Pingback: Important de inteles: VINUL NOUL AL DUHULUI NU SE TOARNA IN BURDUFURI VECHI – “Exersarea virtutilor care NU SE POTRIVESC felului de vietuire al omului face aceasta viata NERODITOARE. Si viata se iroseste, si virtutile pier” | Cuvântul O
  23. Pingback: CUVIOSUL IOAN DE LA VALAAM (I): “Nu trebuie sa tanjim dupa stari inalte… Sarcina noastra este sa facem tot ce ne sta in putinta si sa ne oste­nim spre lucrare – restul tine de har” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: CUVIOSUL SILUAN ATHONITUL ne arata, prin pilde vii, METODELE DUHOVNICESTI DE A REZISTA TURBATELOR ATACURI DEMONICE, care sunt roadele amare sau tragice ale INCAPATANARII NEASCULTATOARE si pana unde poate merge IUBIREA DE APROAPE si RUGACIUNEA PENTRU CEI M
  25. Pingback: IESIREA DIN MINCIUNA INCHIPUIRII DE SINE, care rodeste NESIMTIRE, NEBUNIE SI DEZBINARE. Predici audio (si text) la PILDA VAMESULUI SI A FARISEULUI | Cuvântul Ortodox
  26. Pingback: CAND VEZI CA ALTA MINTE SE LUPTA CU MINTEA TA… | Cuvântul Ortodox
  27. Pingback: IATA MIRELE! Oare noi, astazi, cunoastem vremea cercetarii noastre de catre Hristos, “spre pacea” noastra? SINGURATATEA CELUI MAI NEINTELES DINTRE (NE)PAMANTENI si MUSTRAREA DRAGOSTEI RANITE. “Hristos trece pe lângă noi, întristat, î
  28. Pingback: Religiile orientale si Biserica Ortodoxa (IV): CUNOASTEREA LUI DUMNEZEU CERE, IN PREALABIL, TAMADUIREA SUFLETEASCA PRIN CURATIREA DE PATIMI: “Fara tanguire si strapungerea inimii, linistirea este mincinoasa” | Cuvântul Ortodox
  29. Pingback: Cuviosul Ioan Krestiankin: CUVANT DESPRE FAPTA BUNA MARUNTA: “Binele mărunt este mult mai necesar, mult mai fiinţial lumii decât cel măreţ” | Cuvântul Ortodox
  30. Pingback: “O noapte în pustia Sfântului Munte”: ISPITE SI RĂTĂCIRI ÎN PRACTICAREA RUGĂCIUNII LUI IISUS. Care sunt condițiile pentru a scăpa de înșelare și cum pot fi deosebite roadele rugăciunii de deghizarea diavolului în înger de lumină
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate