PARINTELE NICOLAE TANASE: “Ne-nasterea duce la razboi si la disparitia neamului. Inotam in sange pana peste cap. Cum s-a ajuns aici? MINTINDU-NE…”

7-12-2010 Sublinieri

Poate nu toata lumea stie ca sfanta mucenita pe care am praznuit-o astazi, imediat dupa Sfantul Mare Ierarh Nicolae, era un simplu copil, o fetita de 12 ani ucisa chiar de… parintii ei. Este o ocazie nimerita pentru a ne problematiza si a constientiza, prin cuvintele aceluiasi minunat parinte Nicolae Tanase cu privire la boala uriasa, la cancerul duhovnicesc care mistuie de cel putin doua decenii, pana la nimicire, neamul nostru si care, duhovniceste, nu ne prevestesc nimic altceva decat dezintegrarea. Este vorba de pruncuciderile mascate sub numele de… intreruperi de sarcina sau de “mijloace contraceptive”, care, in realitate, lichideaza fara mila viata deja conceputa a unui prunc, aflat in stadiul de embrion sau de fat. Intr-un cuvant: avortul, direct sau indirect, vazut sau nevazut.

Aparent s-ar spune ca suntem un popor extrem de credincios. Fiecare mare sarbatoare sau sfant praznuit, cu sfinte moaste, aduna mii si uneori chiar zeci sau sute de mii de inchinatori. Si ieri, si astazi, moastele Sfantului Nicolae si cele ale Sfintei Filofteia au strans in jurul lor mii de oameni. Ceea ce, daca am judeca pripit si superficial, cu cuget trupesc, am putea spune ca este foarte bine. Sigur ca evlavia si ravna, daca sunt sincere, sunt datatoare de bucurie si nadejde, sigur ca este bine ca macar suferinta, disperarea si frica ii aduc pe romani mai aproape de Dumnezeu. Si asta nu este ceva de batjocorit si de blasfemiat, asa cum fac tot mai veninos si mai intetit, canalele media, obsedate sa arate cu degetul “inapoierea medievala” a “fraierilor” de romani ortodocsi, care, vezi Doamne, sunt atat de prosti incat, in loc sa se apuce sa caute solutii cu mintea lor ca sa traiasca mai bine sau… sa plece cu totii din tara, stau cu orele in frig ca sa pupe niste simple oase…

Problema este, totusi, daca afluxul de credinciosi denota o credinta autentica sau daca, nu cumva, tinand cont de explozia uciderilor in masa, a gandirii lumesti si a rautatii generalizate pe care le vedem zi de zi in jurul nostru, o mare parte din acesta isi are zidurile cladite pe temelia minciunii, a autoamagirii primejdioase pe care o denunta parintele Nicolae: “Nu este posibil sa umplem si bisericile, si clinicile de omorat copiii”. Nu este posibil sa cinstim pe sfintii lui Hristos, iar pe El insusi sa-L prigonim, si pe cei prea mici si fara aparare dupa chipul Lui sa-i ucidem… Asa cum nu este posibil sa lupti, chipurile, pentru Hristos dupa principiul “scopul scuza mijloacele”, viclenind, barfind, uneltind, inseland, calomniind, batjocorind, semanand otrava urii si a violentei. Sau, pe de alta parte, asistand pasiv, cu un egoism si o lasitate crancene, dintr-o comoditate camuflata in  “dorinta de linistire”, la nedreptatile facute semenilor nostri si la formele monstruoase, demonice, de asa-zisa “marturisire” care prolifereaza sub ochii nostri, murdarind numele Ortodoxiei.

Din pacate, adevarul este ca pentru foarte multi credinta este mai degraba o forma de superstitie, de ritual utilitarist, un sentiment religios vag si amestecat cu gandire magica, cu credinte si practici vrajitoresti, orientale sau cu… orice poate sa “ajute” si sa ne faca viata mai buna, sa ne… implineasca dorintele. In rest, viata noastra obisnuita nu are nicio legatura cu Dumnezeu si cu poruncile Sale, cu Viata Sa.  Curvim in tot felul, ne distram cat putem sau ne lasam copiii sa curveasca, “sa-si traiasca viata”, “sa fie in randul lumii”, sa fie cat mai la moda, cat mai lumesti si cat mai nepasatori... In loc sa daruim si sa jertfim pentru ceilalti, furam si suntem “smecheri”, in loc sa ne interesam de cei care sufera si sunt neajutorati, noi cautam sa ne aranjam, sa ne capatuim cat mai bine pe noi, sa ne facem loc cu coatele, calcand si pe cadavre, daca se poate.

Pentru altii, iarasi, “Ortodoxia” este numai un alibi ideologic sub acoperirea caruia cred ca isi pot manifesta nestingheriti toate frustrarile si toata grosolania sau cred ca pot da curs nestingherit legiunilor de demoni pe care i-au lasat sa locuiasca si sa-si faca de cap inlauntrul lor, spumegand si parjolind tot ce misca. De atata “explozie” de credinta si ravna… abia mai putem respira unii de altii…

Si atunci, daca nu avem credinta adevarata, daca evlavia noastra este o minciuna, cand “roadele” faptelor noastre o vadesc amarnic, la ce ne putem astepta?


INTERVIU CU PARINTELE NICOLAE TANASE – la Radio Romania Cultural in seara de Sfantul Ierarh Nicolae 2009 (realizator: Cristian Curte)

“Ne-nasterea duce la razboi si la disparitia neamului!”

(transcript partial)

“- Parinte Nicolae Tanase suntem in seara sarbatoririi Sfantului Nicolae, si as vrea sa incep prin a va intreba ce le dati la copii de aceasta sarbatoare?

– Le dam multe. Prima data le dam Sfanta Impartasanie.

– Asta este foarte important ca romanii in general se gandesc la ziua aceasta doar prin prisma cadourilor.

– Cel mai mare cadou pe care ni l-a facut Dumnezeu este Intruparea Fiului Sau in Sfanta Fecioara Maria, si atunci si noi urmam pe Dumnezeu si facem acelasi lucru, facem cel mai mare cadou copiilor, adica ii primim la Sfanta Impartasanie.

(…)

– Parinte da’ pot sa va intreb: “ce v-a apucat”? Majoritatea preotilor ajung in parohie, isi vad de rugaciuni, de slujbe, e liniste  cat de cat intr-o astfel de slujire.

– Aceasta este menirea preotului: sa faca rugaciuni, slujbe, sa pastoreasca credinciosii. Ceea ce am facut eu a fost numai [ca raspuns la] un aspect alarmant din 1990, cand se omorau copiii pe capete. Impreuna cu Ioan Alexandru si altii am salvat ceva copii de la avort. Mamele acelea ,dupa un an de zile ni i-au dat noua, si am inceput. Am inceput ceva de unde e greu sa mai iesim si ne si place.

– Cum a fost inceputul? Ma gandesc ca acela este cel mai greu.

– Inceputul a fost negandit. Adica am luat copiii si i-am plasat la oameni in sat. Pur si simplu. Nu aveam ce face cu 13 copii de-o data; intr-o singura zi au venit. Si apoi au venit si altii, au venit si copii ai strazii. Nu toti oamenii din sat au primit copii. Apoi i-am pus in curtea bisericii, apoi ne-am chinuit in felurite feluri, apoi am facut o tabara pentru copii, apoi am cumparat case taranesti vechi si le-am reparat, apoi am facut case noi. Un inceput negandit si neplanificat.

– Parinte, si primii copilasi atunci cand au ajuns in familiile din sat, cum de au fost primiti?

– Poate a fost un moment psihologic. Pur si simplu am umblat cu masina prin sat, masina incalzita… cu 13 copii. In doua zile si doua nopti i-am plasat.

– Dar aveati o legatura cu credinciosii destul de stransa, erati de ceva vreme paroh, nu?

– Acuma am implinit 30 de ani de cand sunt paroh acolo, si atuncea implinisem 10 ani. Si Ceausescu, strangand cureaua foarte tare, n-am avut altceva sa fac decat pastoratie. Si ne-am lipit de credinciosi, eu ca preot, ei de mine. Am facut o biserica noaptea…

– De ce noaptea?

– Pai era mai usor noaptea. Am facut-o impreuna cu oamenii satului, si atat. Si a fost bine. Adica s-a facut aceasta “sudura”, si cand am apelat la oameni, oamenii au reactionat ca atare.

– Va era interzis sa se construiasca biserici pe vremea lui Ceausescu, nu?

– Nu numai mie. In general nu se construiau biserici, se daramau. Foarte putine biserici s-au construit. Dar nu e asa important, pentru ca crima mare a fost distrugerea bisericilor spirituale, nu lipsa bisericilor de zid. Dar satul nu avea biserica, se daramase la cutremur, chiar o nivelasera, si atunci a trebuit sa facem. A fost si atunci interesant si frumos. Inclusiv cu copiii am facut biserica.

– Adica au lucrat si ei, au pus umarul la construirea bisericii…

– Ziua, pentru ca ei nu erau “amendabili”, adica nu puteau primi amenzi, copiii, erau mici. Noaptea, cu oamenii in varsta.

– Si in felul acesta securitatea, militia, nu v-au putut opri, dar totusi ma gandesc ca v-au tracasat.

– Evitau scandalul. Pe vremea aceea se planifica, si a avut loc o Conferinta la Madrid. Ceausescu trebuia sa prezinte libertatile religioase din Romania, si atunci lucrurile s-au inmuiat. Cu amenzi, dar s-au inmuiat.

– Si cand a fost gata propriu-zis biserica?

– Intr-un an. Am inceput in ’80 si a fost gata in ’81, dar in sensul de ridicat, apoi am mai adaugat cate cava. Nici acum nu e gata de-a binelea.

– A fost intr-un fel un miracol.

– Pentru vremea aceea, da.

– Si ati continuat apoi cu acesti copii.

– Am continuat, pentru ca asa s-a ivit. Adica am facut biserica pentru ca n-a fost, si m-am ocupat de copii pentru ca a fost nevoie. Daca maine n-o sa mai fie nevoie, ne vom ocupa de altceva, de ce o sa fie nevoie.

***

– Parinte Nicolae Tanase, in 20 de ani de libertate v-ati implicat foarte puternic in opera sociala, dupa ce asa cum ati spus ati ridicat o biserica. Asa cum ati spus inainte, ati trecut si prin opresiune, si  ati vazut cum este si sa fim liberi. Daca este sa asezam in fata cele doua perioade, dictatura comunista si apoi democratia postdecembrista. Care credeti ca sunt minusurile si plusurile libertatii?

– Daca spuneti asa, trebuie sa raspund intr-un fel, dar daca ma intrebati care e diferenta, ziceam ca una a fost ciuma si cealalta este holera. Deci ce s-a intamplat inainte de caderea lui Ceausescu a fost sigur un lucru condamnabil, apoi a urmat al doilea lucru condamnabil, adica ceea ce se intampla astazi. Pentru ca de 20 de ani incoace nu traim in libertate, traim in libertinaj.

– Si care e diferenta, pentru ca o ureche mai putin obisnuita cu termenii, nu stiu daca sesizeaza nuantele?

– Libertatea stie toata lumea ce este, iar libertinajul este un fel de destrabalare, adica in baza libertatii imi fac de cap, si lucrul acesta se vede. Mergi doi pasi si vezi. De la ce se intampla pe strada, de la hoti pana la femei care pot omori copiii, tati care pot agresa copiii sau soti care agreseaza nevestele lor. Libertinaj mare in scoala. Chiar si aspectele acestea religioase sunt oarecum nepuse la punct, pentru ca trebuie sa primesti in biserica crestinii asa cum sunt ei… Ei sunt formati intr-un alt fel decat cum ar trebui sa fie formati. Ma refer la cum vine lumea imbracata, sau ce atitudine au la Cununie, cand vin la Liturghie, sau ma refer la noaptea de Pasti cand este un fel de periplu la biserica pentru ca stau vreo 20 de minute si nu raman la slujba, nu raman la Liturghie, nu traiesc momentele pascale. Asta se numeste libertinaj.

– Si daca ati combatut rezultatele lui, pentru ca pana la urma copiii aceia sarmani, de care aveti grija, sunt roadele unei astfel de vieti dezordonate… deci daca ati combatut roadele libertinajului, cum ati trata cauzele?

– Cauzele pe de-o parte sunt in vechime, adica inainte de decembrie ’89 dar sunt si in lipsa noastra de atentie, si in preocuparile noastre de emisiuni TV sau orice alt ceva, in locul educatiei in sine. Educatie care nu se face in niciun caz la televizor. Este lipsa de rugaciune, este lipsa de post, este lipsa de gandire pentru aproapele. Si acestea sunt cauzele. Si efctele deci, sunt cele pe care le vedem, sunt cu bataie lunga si sunt dezastruoase. Si aceste cauze macar acum ar trebui anihilate pentru ca efectele sunt nebanuite, dar oarecum am putea sa le vedem in occident. Deci se poate ajunge la o bunastare, dar bunastarea ataca ceea ce omul are scump in el, are credinta, are aspecte culturale, are aspecte sentimentale. Toate acestea sunt intinate daca in bunastare nu suntem atenti.

– Si credeti ca exista o solutie prin care omul cu bunastare sa-L traiasca totusi pe Dumnezeu, sau sunt ireconciliabile?

– Exista foarte multi oameni care au bunastare si traiesc cu Dumnezeu. Exista foarte multi, insa ei sunt atenti, cum fac aceasta bunastare, pe spinarea cui, cat de corecti sunt ei cu ei insisi, cu Dumnezeu si cu aproapele, si cum inteleg ca ei sunt administratori. Sfantul Ierarh Nicolae a fost un bun administrator, adica a administrat bine, foarte bine bunurile pe care i le-a daruit Dumnezeu: cunostintele lui, evlavia lui, dar si bunurile materiale. El s-a ingrijit de fete ca sa se marite bine, cu zestre, el s-a ingrijit de cei in nevoie.

Exista o istorie interesanta consemnata, cum mergand la biserica cu un prieten al sau, au intalnit un car in noroi si Sfantul Nicolae s-a repezit sa-l ajute pe caraus sa scoata carul din noroi, si celalalt a zis: “nu se poate, mergem la biserica si rade lumea de noi… S-o descurca el“. Sfantul Nicolae totusi a ramas, sigur ca s-a dus la biserica mai tarziu…

– Manjit de noroi, probabil, nu?

– … Sigur, spre zambetele celor din biserica. Cand a fost vremea ca Biserica sa-i treaca pe amandoi in randul sfintilor pentru faptele lor, lui i s-a dat aceasta zi de 6 decembrie, destul de aproape de Craciun, destul de aproape  de sarbatoarea extraordinara,  praznicul  imparatesc al Nasterii Domnului, iar celuilalt i-a dat o data [care cade] la 4 ani, 29 februarie. Acuma cat e de adevarat si cum stau lucrurile exact e mai greu [de spus], dar putem sublinia faptul ca Sfantul Ierarh Nicolae e cel mai popular sfant. (…)

De fapt, “mos Craciun”, asa cum il sarbatorim noi astazi, are la origine o sarbatoare a Sfantului Nicolae, care, ulterior, s-a extins si a capatat un aspect comercial.

***

– Legea Noului Testament e lege pozitiva, nu e ca a Vechiului Testament negativa: sa nu furi, sa nu poftesti, sa nu…, [ci] fericiti cei saraci cu duhul, fericiti cei curati cu inima, fericiti cei milostivi. Deci se prezinta o masa bogata de unde esti invitat sa iei, si una din mancaruri este fapta cea buna. Deci noi ne putem hrani cu fapta cea buna. Si Sfantul Ierarh Nicolae ne-a invatat cu prisosinta.

Noi mai primim in Tabara noastra de copii, din cand in cand, persoane din Elvetia, din Austria, din Germania, care vin si stau doua-trei saptamani si ajuta, ajuta la tot.

– Benevol, pur si simplu. Si nu sunt ortodocsi, nu?

– Nu, nu sunt ortodocsi.

– Asta e fantastic.

– Si la sfarsit ne luam la revedere si ei spun “va multumim mult“. Si eu le spun “noi va multumim mult“. “Nu, nu, noi va multumim mult“. Si tot asa pana la sfarsit eu intreb: Dar de ce multumiti dumneavoastra?“, “Pentru ca ne-ati dat posibilitatea sa ajutam“. Si in final am aflat ca si preventiv, dar si vindecator, exista recomandarea medicilor psihiatri pentru bolile nervoase. Adica cine face fapte bune nu se zapaceste la cap.

– A, deci daca sunt putin dereglat si fac milostenie imi restabilesc cumva un echilibru interior.

– Sigur ca da, pentru ca dereglarea vine din acest dezechilibru pe care l-ai creat, si anume nu ai administrat bine. Atunci eu fac fapte bune, sunt milostiv, nu neaparat ca dau ceva, pot fi si amabil cu cineva, si aceea poate fi o fapta buna. Eu am fost la un azil cu un profesor de-al meu si el a intrebat-o pe o batrana: “Ce mai faceti?“. Si ea a inceput sa planga. Si eu am intrebat-o “de ce plangeti, doamna?” si ea a zis:

nu  m-a mai intrebat nimeni ce mai fac de 30 de ani, de cand sunt aici; imi dau de toate, sunt ingrijita, toate toate, numai ca nimeni nu mai m-a intrebat ce mai faci“.

– Ea era si ea un suflet, astepta si ea mai mult decat cele ale trupului.

– Cuvantul “ce mai faci?” este preocuparea mea, pentru ce mai faci tu, pentru viata ta, cum te afli. Esti bine, esti sanatos, ai ce-ti trebuie?, etc., etc. (…)

– (…) Eu cunosc cateva doamne in Bucuresti care fac binele cu mana lor, desi sunt pline de bani si ar putea sa plateasca pe cineva sa faca respectivul bine. De exemplu, varuiesc cu mana lor camera unei batrane sau unui batran. Sau economisesc bani de piata, cauta o piata ieftina si economisesc 15-16 milioane pe luna, pe care mi-i trimit mie… Vorbesc de oamenii care castiga bani cinstit… Nu poti sa fii hraparet si apoi sa faci milostenie din aceasta adunatura.

Eu am avut o experienta foarte interesanta. Am vizitat in Moldova o manastire si aveam acolo o calugarita cunoscuta si mi-am permis sa o intreb: “Maica, nu mai terminati o data manastirea asta?” Manastirea e noua, are vreo 15-16 ani si sunt peste o suta de maici acolo. “Pai cu stareta asta nu mai reusim”. O stareta foarte vrednica. “Pai vin multi sa dea bani si ea ia numai de la unii. Intai ii ia la intrebari: Ce lucrezi, ce firma ai, ti-ai platit muncitorii?… Intai ajungi cu salariile la zi, pe urma dai bani la manastire. Vinzi tutun, ai carciuma, castigi bani din activitati care provoaca raul aproapelui? Atunci rezolvati asta, banii dvs. nu merg. Si zice ca din 10 abordati asa, 2 revin…

– Adica isi indreapta afacerile, isi indreapta viata, nu?

– Sigur! Va sa zica isi construieste o manastire din bani cinstiti, din donatiile unor oameni care au castigat bani cinstiti, fara sa asupreasca pe unul si pe celalalt, fara sa dea salarii derizorii, etc. (…)

***

– (…) Existenta Bisericii, scopul ei, este mantuirea sufletelor oamenilor. E adevarat ca nu poti sa dobandesti mantuirea fara sa lucrezi fapta cea buna. dar Biserica trebuie sa fie implicata social, insa nu trebuie sa devina o institutie sociala. Ea nu este o institutie sociala.

– In primul rand nu este de fapt o institutie, este trupul lui Hristos pana la urma.

– Da, cea mai scurta definitie a Bisericii este “doi-trei adunati in numele lui Hristos”. Putem zice ca este o institutie divino-umana, intemeiata de Hristos pe cruce in chip nevazut, si in chip vazut la Rusalii, la Pogorarea Sfantului Duh. Insa Biserica, daca o privim ca trupul tainic al Mantuitorului, al carui Cap este… Hristos este Capul Bisericii, de aici si infailibilitatea Bisericii, si nu a unei persoane sau a unor persoane – indiferent cata sfintenie ar avea respectivele persoane, si ce grad ar avea, preot, ierarh, patriarh, toti putem gresi; Biserica nu poate gresi pentru ca este Capul ei Hristos.

Deci privind Biserica asa, atunci ar trebui sa ma comport ca madularul unui corp. Spre exemplu daca cuiva i se taie piciorul. Omul acela nu doarme, sau nu zice mainii: culca-te tu, ca piciorul ramane taiat. Si atunci daca ne comportam ca intr-un corp, atuncea am rezolvat totul. Pentru ca eu nu voi putea manca fara sa impart painea. Iar [daca] exista lumea a doua si a treia, e pentru ca exista lumea intaia. Deci exista saraci si nemancati si amarati, pentru ca eu mananc prea mult sau pentru ca eu mananc de ajuns, cand pot sa nu mananc chiar de ajuns. Sigur ca exista printre cei care ne asculta cei care vor spune “dar daca nu vor sa munceasca?”. “E adevarat!”

– Exista in marile orase o moda, as putea sa-i spun, a cersetorului, care, nu stiu daca gresesc, da’ pare sa devina o profesie.

Eu am avut multi cersetori la mine, au locuit la mine, si cam in 2-3 saptamani plecau.

– Desi aveau tot ce le trebuia…

– Nu chiar tot, dar aveau, comparativ cu strada… I-am reintalnit in Bucuresti si i-am spus: “Tu munceai la mine si castigai doua milioane – doua milioane, vorbesc de acum cincisprezece ani; castiga bine, pentru ca muncea, sapa santuri, turnai beton – aveai mancare pentru copii, aveai haine pentru copii, medicamente, tot aveai, aveai casa, aveai soba. De ce stai acuma la metrou? Intoarce-te!”, “Parinte mai castig si eu un ban!”, “Cati bani castigi? Doar nu castigi dublu aici, ca la mine!” Si atunci am observat un zambet ascuns, oarecum rusinat, care incerca sa ma protejeze – in ideea mea – si chiar a lacrimat, si a spus “douazeci de milioane”.

– De zece ori!!

– De zece ori cat era sa zicem un salariu bun la vremea aia. Si acuma sunt si anchete pe strada, au pus si afise, in care se demonstreaza cat castiga un cersetor: 50 de milioane, 80 de milioane. Asta este enorm! Sa castigi asta intr-o saptamana, intr-o luna, intr-o zi, depinde de zona… Ma rog sume care nu se compara cu salariul unui profesor sau al unui medic.

Si de ce exista ei? In primul rand pentru ca Statul le permite. Adica in primul rand pentru ca nu le da autorizatie. Ar trebui: “tu ai voie sa cersesti, tu nu”. Deci se poate si asa, este o forma. In al doilea rand pentru ca noi credem ca cu un leu, cu zece lei, sau cu o suta de lei cat ii dam, noi am rezolvat problema milosteniei cu care eram datori.

– Da si eu mai arunc asa cate un banut si in felul asta seara zic: “Eh, am facut si eu un bine”.

– Este un bine, da’ depinde cum este tratat acest bine dupa aceia, adica “pe cine hraneste?”

– Si mai ales cred ca depinde si de rezultatul din inima mea, pentru ca s-ar putea numai sa ma imbat cu apa rece.

– Da, stiti ca Mantuitorul Hristos S-a aratat unuia care cîrtea: “uite ce s-a intamplat, am dat haina saracului si el s-a dus si a vandut-o in targ”. Si Mantuitorul S-a aratat imbracat in aceasta haina, si i-a zis: “Nu mai cârti! Ce ai dat saracului Eu am primit!”. Ca [se] zice: “cine pe saraci ajuta, pe Dumnezeu imprumuta”.

Insa e mult mai usor sa dai pe strada si sa adormi constiinta, decat sa cercetezi omul amarat. Spre exemplu eu cunosc un sat cu 28 de case si cu 426-428 – nu mai stiu cati sunt acuma – de membri. Inchipuiti-va 420 si ceva de suflete care locuiesc in 28 de case, case care nu au nimic in comun cu ce se vede astazi si care arata groaznic. De ce nu ne unim sa ajutam o casa, o familie, in mod precis – sa supervizam ce dam, adica unde merge banul… dar eu nu sunt de parere sa-i dam bani… De ce sa nu-i dam usa, fereastra, pat, saltea? De ce sa nu-i cumparam masa, sa nu mai scrie copilul pe jos…?

– Ca in felul acesta stiu exact unde se duce banul.

– Sigur… si mai dau pe la el, cand eu cand tu, mai trimit, mai intreb preotul satului, primarul: “cum se prezinta asta, sa-l ajut, sa nu-l ajut?”

– Dar cum sa fac intr-un mare oras, parinte? Aici e foarte greu identifici nevoile, suntem izolati. Acolo la Sfintia Voastra, in sat sunteti ca intr-o familie foarte mare…

– Pai vorbeam de administrator. Nu neaparat trebuie sa dai intr-un oras daca nu e nevoie. Nu sunt pregatit acuma sa va spun numele, dar un episcop s-a plimbat in mahalalele Parisului, demult, si a zis – indemnat de preot sau de apropiatii lui: “Preasfintia Voastra sa mergem si noi in India, ca acolo sunt saraci, amarati si mor de foame”. Si s-a plimbat pe acolo si a vizitat, si a vazut foarte multi amarati in mahalalele alea- si a zis: Nu ne mai ducem in India, avem si noi indiile noastre”.

In Bucuresti sau in alt oras nu e chiar asa roz viata, sunt foarte multi care fac frigul, fac foamea. Cand zic foamea, nu [inseamna] ca nu mananca nimic, ci ca nu sunt hraniti, si sunt foarte prost hraniti. In ceea ce ma priveste am primit asa multa mobila, si foarte multe haine, si uneori primesc si foarte multe alimente de un singur fel, pe care nu pot sa le manace de-oadata copiii sau mai expira, si atuncea ma ocup putin de satele din jur. Familii cu 8 copii, cu 11 copii sau cu 13 copii, sau de satucele aste doua, dintre care unul cu 28 de case unde sunt 428 suflete, deci foarte multi copii care nu mai au ce lucra, pentru ca sunt la poalele muntelui, pentru ca nu au somaj, pentru ca… si pentru ca… Nu mai vorbesc si ca traiesc necununati pentru ca greu isi gasesc un nas, si femeile care au facut avorturi in loc sa alerge sa faca binele acesta, ca sa traiasca familiile cununate, alearga sa boteze copii. Care este un lucru fals, si un lucru gresit, si un lucru absolut care nu isi implineste scopul.

– Nu e bine sa fii nas la un copil, sa il botezi?

-E bine sa fii nasul unui copil, sa il botezi, dar sa nu fii nasul unui copil pentru ca sa-ti ierte tie Dumnezeu pacatul. Pentru ca pacatul avortului nu se poate ierta prin botez, prin botezul unui copil.

– Dar prin ce se poate ierta?

Prin lupta contra avortului, prin incetarea pacatului, si lupta contra avortului, prin punerea copiilor in loc, prin sfatuirea sa nu faci avort, prin lacrimile pocaintei dupa ce faci toate acestea, adica cui pe cui se scoate. Adica omori copilul si vii sa botezi copii. Asta nici nu ai voie sa faci. Adica esti criminal si vii sa botezi.

***

– Noi suntem intr-un fel campionii Europei la o astfel de faradelege din punct de vedere ortodox. Cum credeti ca s-a ajuns, sau se impaca astfel de lucruri: 87% ortodocsi si campioni la avorturi?

– Din populatia romaneasca suntem 98%. Din intreaga populatie suntem 87% ortodocsi.

– Din etnia romaneasca…

– Spun asta pentru ca adesea se vorbeste ca se inmultesc tiganii. Trebuie sa admiram tiganii pentru gandirea lor pentru viata, si sigur sa fim impotriva unor practici de-ale lor: lipsa de munca, furtul, injuraturile, vrajile sau ce mai fac ei aiurea. Dar lucrul acesta este un lucru pentru care trebuie sa-i admiram. Solutia nu este sa-i condamnam pe ei ca se inmultesc. Solutia este sa ne inmultim si noi.

Kosovo a avut 2% musulmani si 98% ortodocsi in urma cu 250 de ani. Dupa 250 de ani procentul s-a inversat, a aparut scandalul, si a aparut si razboiul. Spunem asta si ne aflam in preajma Craciunului, si Sfantul Ierarh Nicolae este ocrotitor al copiilor si al familiei – deci ne-nasterea duce la razboi, daca mai e cazul, cand e cazul; pentru ca, de obicei,  ne-nasterea duce la disparitie. Adica te pierzi, ca natie, ca popor, credinta.

– Dar cum credeti ca s-a ajuns aici? Ca procentul e zdrobitor. Suntem ortodocsi, crestini ortodocsi si totusi unul dine cele mai incriminate pacate in Biserica este avortul, iar noi il facem.

– Cum s-a ajuns aici? Mintindu-ne, adormindu-ne constiinta. Suntem mintiti in primul rand de medici, si in al doilea rand de preoti.

– Preotii mint!?…

– Preotii mint la acest capitol.

– Adica, ca doar nu spun ca nu-i pacat?

– Nu, dar nu opresc de la Sfanta Impartasanie, nu dau canon, nu tuna si fulgera in fata altarului impotriva avortului, nu spun oamenilor: “iubiti credinciosi, aveti cancer“. Ce inseamna cancer? Aveti acest mare pacat al avortului. Tratati-va! Cum? Cu medicamente si metode specifice acestie boli. Si permit credinciosilor sa ia aspirina. La cancer nu trebuie aspirina. O iei degeaba, si atunci la capitolul acesta noi mintim oamenii. Noi preotii. Adica suntem ingaduitori cu un pacat care nu are justificarea in capitolul material.

– Cum e de exemplul furtul, sa zicem, nu?

– Deci avorturile se fac din comoditate si din lipsa de credinta. Acestea sunt cele doua cauze ale avortului. Nu exista a treia cauza. A treia cauza intotdeauna este inventata, si anume aspectele materiale. Dovada: cei cu stare buna, cei cu bogatie au putini copii.

– Adica fac multe avorturi.

– Fac multe avorturi in multe feluri, pentru ca avortul nu se face numai prin chiuretaj. Cifra asta pe care o avem acuma ca statistica in 20 de ani, dar nu o avem in 20 de ani, o avem numai in 19. Deci deja populatia omorata a depasit populatia actuala a Romaniei. Deci avem peste 20 de milioane, noi, poporul roman am avortat. Dar asta este statistica oficiala. Dar mai sunt pe atatea avorturi facute in cabinete particulare si neinregistrate, si mai sunt de vre-o trei ori [pe atat] avorturi facute la 14 zile de la conceptie, prin sterilet si prin pastilute, prin asa zisa contraceptie chimica, dar nu e contraceptie este contagestiva.

Deci in momentul in care inotam in sange pana la gat, ne e greu sa ne bucuram de Craciun, cum s-ar zice nu prea mai avem dreptul, pentru ca avortul nu este altceva decat prigonirea lui Hristos. Cand auzim in Evanghelie ca Irod a omorat 14 mii de prunci, cand auzim in istorie ca Hitler a omorat, a gazat, a facut… se produce in sufletul nostru o revolta foarte puternica, dar constatam in ca Irod, Hitler, si altii, chiar si Stalin, nu ca ar zice ca a omorat 80 de milioane, dar e foarte putin ce au omorat ei fata de ce omoram noi in Romania si nu numai. Este de neexplicat, adica nu poti sa explici ca un popor care l-a avut pe Brancoveanu cu 11 copii, prigonit pentru inmultirea neamului, condamnat si prigonit pentru inmultirea neamului, sa recurga la atata crima. Nu este posibil sa umplem si bisericile, si clinicile de omorat copiii.

***

(…) Biserica se implica politic, indemnand oamenii la gandire, indemnand oamenii sa se orienteze dupa valorile morale, dupa valorile culturale, dupa valorile religioase. Tine treaza aceasta constiinta, nu face nimic Biserica sub aspect partinic, pentru ca Hristos nu a fost partinic, si atunci n-are nimic comun prezenta unui preot intr-un partid sau altul, sau cu un indemn sau altul, desi uneori se intampla. Intotdeauna Biserica, daca a scapat caii – biserica sub aspect administrativ vorbesc, ca Biserica ca institutie divino-umana e infailibila – cand a scapat caii intr-o parte sau alta intotdeauna in istorie a gresit in amestecul politicii. De aceea politicienii gresesc cand ne condamna, ca de ce nu ne amestecam, sau chiar credinciosii. “Parinte de ce nu va amestecati? De ce nu faceti dumneavoastra? De ce nu ne spuneti dumneavoastra?“, si noi raspundem “nu asta este misiunea si directia noastra. Noi ne ocupam de cu totul altceva“. Dar si aspectele politice sunt ale Bisericii in masura in care noi putem sa supervizam aceasta stare morala in politica, desi se poate vorbi foarte greu de morala politicii, poate ar trebui sa se faca teze de doctorat intregi despre morala in politica, ca despre politica morala s-a scris indeajuns.

Iata deci ca, privind in trecut eu cred ca nu am facut decat obisnuitul si acesta cu scapari, si privind in viitor ar trebui sa sfarsim, si sfarsitul nostru pe care-l scontam este daca aruncam copii crescuti, in societate, in echilibru”.

***

În România înotăm în sângeCuvant la conferinta Marturisirea Credintei – Moldova – 8 FEB 2010

Descarcati de aici


(transcript partial)

“In România – pentru că această situaţie o cunosc eu în România şi nu ştiu care este situaţia la dumneavoastră – înotăm în sânge! Nu până la glezne, nu până la genunchi, nu până la brâu, nu până la gât, ci până peste cap! Pentru că populaţia existentă în România acum este de 18 milioane. Restul, până la statistica urmare a recensământului, se află la lucru în străinătate, sau la studii, sau în vreo problemă sau alta în afara graniţelor. Şi în 20 de ani, de la moartea lui Ceauşescu încoace, s-au omorât 18.000.100 de copii! Aceasta este cifra oficială! Este statistica oficială, pentru că există una neoficială, care arată această stare de fapt, şi anume că cifra poate să fie chiar şi dublă!!!

Faţă de această situaţie, noi, cei de aici, cu luare aminte să fim, pentru că problemele sunt înăuntru şi mai puţin în afară. Adică înăuntrul nostru şi mai puţin în afara noastră. Asta nu înseamnă că n-ar fi bine să rezolvăm toate problemele. De aceea, cuvântul dragoste este primul aşezat aici, şi apoi cuvântul toleranţă. (…)

Scrie că să nu te arăţi că posteşti – da, aşa este, ca să nu te mândreşti. Dar într-o lume care nu mai posteşte, trebuie să arătăm, fără mândrie, că postim. (…)

La Judecată, singura sărbătoare pe care o prăznuim ca fiind de viitor, nu ne vom prezenta singuri, ne vom prezenta cu copiii noştri, cu soţia noastră, cu soţul nostru, cu părinţii noştri, cu vecinii, cu prietenii, şi acolo vom da seamă de ceea ce am făcut pentru noi, dar mai ales pentru ei. De aceea este importantă lucrarea în Biserica Ortodoxă, nelepădarea de credinţă, dar în acelaşi timp, aplicarea aceasta practică a credinţei.

Dacă se fac avorturi, nu sunt vinovaţi numai cei ce fac avorturi – mamele, taţii, medicii, asistentele. Suntem vinovaţi cu toţii, pentru că nu luăm nicio atitudine.

(…) În România sunt probleme grave în licee, în şcoli. După noul statut al Bisericii Ortodoxe Române, la parohii s-au organizat centre sociale. Avem şi noi, poate un pic mai dinainte să prevadă statutul. Se numeşte Provita pentru născuţi şi nenăscuţi, adică viaţă pentru cei care se nasc şi pentru cei care nu se nasc. Şi avem acolo 318 copii, care nu înseamnă mult, faţă de 18.000.100, dar înseamnă ceva. Şi aceşti copii demonstrează prin prezenţa lor, ca şi alţi preoţi în ţară, că este cazul să ne preocupăm de esenţă. Asta nu înseamnă că neglijăm postul sau metaniile. Asta nu înseamnă că nu mai citim acatiste. Dar va trebui să lucrăm, pentru că naţia noastră, dacă trebuie să facem caz de asta, este în pieire. Anul 2050 prinde România cu şase milioane de locuitori, situaţie care nu se poate repara curând; să zicem că se trezeşte populaţia şi după aceea se rezolvă. Nu se rezolvă! Se rezolvă în generaţii întregi!

Avem cu totul alte probleme de rezolvat, decât să ne certăm. Avem probleme de experienţe care se fac pe noi. Aspecte alimentare, aspecte despre care putem spune că aleşii noştri – înţeleg că şi aici (în Moldova), dar şi la noi! – se joacă cu ele, sunt neglijenţi, omoară oamenii, pun viaţa în pericol. Toate acestea sunt în detrimentul nostru, al celor care ne batem cu pumnul în piept că suntem urmaşi ai lui Ştefan, că avem poetul nostru, Mihai Eminescu, că avem atâţia oameni de nădejde şi de cinste născuţi dintre noi.

Şi în România, familia are probleme. Desigur, acuma, cu oarecare libertăţi care sunt, cei care aţi venit în România aţi văzut aceste probleme. Familia nu mai e familie. Tocmeala dintre părinţii băiatului şi părinţii fetei, înţelegerea, se sfârşeşte, uneori chiar începe: „Cum să facem să nu nască curând copii?” Cum să „nu…”? Problema pusă negativ. Este o problemă care dărâmă familia. Pentru că au de terminat facultatea, pentru că încă nu au terminat casa, pentru că… pentru că… Dar aceasta se continuă: „De ce să mai mă căsătoresc şi civil, şi chiar religios, pentru că o să am probleme cu soacra, cu ambianţa… Fac o căsătorie de probă.” Acest lucru este groaznic pentru că această căsătorie de probă, de fapt, este desfrânare.

Am fost şi eu pus în situaţia să discut această problemă şi o doamnă psiholog mi-a atras atenţia, la televiziune, că vorbesc prea dur, că folosesc cuvinte care nu ar trebui folosite – şi anume, am spus cuvântul curvie. I-am numit pe cei care trăiesc necununaţi, pe cei care se destrăbălează, i-am numit curvari. Şi a ieşit supărare mare, şi ne-am dus la dicţionar şi există acest cuvânt. Cuvântul nu este cuplu, cuvântul este curvar. Ei fac curvie. Ei săvârşesc acest păcat groaznic. Concubinajul nu înseamnă merit. Acest păcat groaznic este un păcat care atacă. Este destrămător. De aceea cred că noi, preoţii, suntem foarte vinovaţi.

De ce nu vin tinerii la biserică? Răspunsul este clar: din cauza noastră, a preoţilor! Pentru că nu mai facem ce trebuie. Nu mai propovăduim cuvântul îndeajuns. Menajăm credincioşii. Suntem foarte atenţi cu credincioşii, ei ne ajută, noi le trecem cu vederea păcatele şi nu le spunem în faţă: „Frate, soră, ai cancer! Ai cancerul păcatului! Rezolvă-ţi problema!” „Haideţi să ne vindecăm!” Şi, prin punctualitatea noastră şi dragostea noastră şi amabilitatea noastră, credincioşii rămân pe mai departe în această cumpănă, în care ei nu ştiu dacă e bine sau rău. Avem oarecare prietenie, mergem la biserică, dar suntem canceroşi! Adică montăm încă sterilete, înghiţim încă anticoncepţionale, folosim încă prezervative. Făcând lucrul acesta, pe mai departe, noi mergem la Liturghie! Facem rugăciuni de seară, dimineaţă, mâncăm fără ulei, ne aşezăm la un post aspru, dar fata noastră, băiatul nostru este împotriva vieţii. Atunci înseamnă că noi nu ne-am făcut datoria. Sau dacă ne-am făcut-o, n-am reuşit, şi trebuie să recunoaştem că nu am reuşit, nici noi preoţii, nici dumneavoastră, părinţii şi bunicii.

Pe mai departe, iubirea nu exclude toleranţa. Adică te iubesc şi te tolerez. Până unde te tolerez? Până când libertatea pe care tu ţi-ai luat-o intră şi atacă libertatea mea. Tu eşti liber să fii homosexual. Din păcate, eşti liber, aşa sunt legile. Dar eu sunt liber să nu fiu de acord cu tine. Eu sunt liber să apăr ochii copilului meu de manifestările tale. Asta nu înseamnă că nu sunt tolerant. Asta înseamnă că nu sunt prost. Pentru că tu vrei să fiu tolerant până la prostie. (…)

Mântuirea noastră se va săvârşi în aceste vremuri, sub aceşti conducători, sub aceşti preoţi, sub aceşti ierarhi. Preocuparea excesivă pentru un aspect sau altul care îndreaptă gândirea noastră în cu totul altă parte este o lucrare drăcească. Nu vreau să afirm aspecte politice, dar, în România, când arde o problemă mai mare, o dată nu ştiu ce se întâmplă prin Ardeal, şi nu ştiu cum apar nu ştiu ce conflicte cu ungurii, cu naţionalităţile conlocuitoare, sau ce spun ei acolo. De ce? Să ne distragă atenţia. Când ne ducem acolo şi spunem: „Ce-aţi păţit aici?” „N-am păţit nimic, e aşa, de faţadă!” Acest mod de a distrage atenţia deja trebuie să fie bine sesizat de noi”. (…)

În urmă cu vreo 12 ani, poliţia sanitară a făcut nişte constatări la parohia unde sunt eu preot că nu avem gresie şi faianţă peste tot. Aveam, dar nu peste tot. În condiţiile în care noaptea, la unu, în fuga maşinii, am oprit maşina şi am zis: „Am accidentat un copil!” De ce? Pentru că un copil a ieşit din asfalt, iar eu am trecut peste el. Am oprit maşina, îngrozit, m-am întors. M-am uitat sub maşină, niciun copil. În cele din urmă, am constatat că respectivul copil ieşise şi el din canal, luase o gură de aer şi se întorsese înapoi. Ei, în canale, nu sunt văzuţi. Copiii fără gresie şi faianţă sunt văzuţi! Şi, ca să fie treaba bună, au zis: „Copiii părintelui Tănase mănâncă cu câinii.” Şi au luat o poză cu câinii, o poză cu copiii, au lipit, au scăpat din vedere un stâlp electric, şi de acolo s-a văzut falsul. Dar următoarele zile, au venit foarte mulţi şi ne-au adus cartofi, fasole, bani, şi zic: „Voi nu citiţi ziarele?” Zice: „Ba da!” „Aţi citit asta?” „Da!” „Şi? Cum de aţi mai venit?” Zice: „Păi, tocmai pentru că am citit! Pentru că, părinte, am citit printre rânduri, şi am înţeles ce trebuia să înţelegem.Aşa şi noi! Vă îndemn să fim cu luare-aminte şi să citim printre rânduri. Să nu auzim un zvon şi să-i dăm curs, ci trebuie să-l analizăm! Să fim cu luare-aminte, pentru că atunci când ni se dă dreptul acela şi libertatea aceea, de fapt nu-i chiar aşa. Trebuie să vedem ce e prin spate. Şi Dumnezeu ne luminează să săvârşim cele plăcute lui”.

Acuma nu mai se practică metoda aceasta. Se practică alta. De departe vine ideea, vine părerea că suntem prea mulţi… Japonezii cercetează şi ne comunică: Populaţia actuală este foarte mică comparativ cu resursele Terrei. Pământul poate hrăni de şase ori populaţia actuală! De ce există lumea a treia? Acei copii nemâncaţi, acei copii care depind de o fărâmă de pâine, în Africa şi nu numai? Pentru că există lumea a doua, adică eu, şi pentru că există şi lumea întâi – dacă se poate numi aşa, care se lăfăie în de toate, şi alţii mor de foame! Şi atunci, bine a zis un părinte aici, că (nu se poate) Ortodoxie fără ortopraxie (dreaptă-făptuire – n.n.), ce să facem cu ea?

Zicem că ne mântuim sub aceste vremuri. Pentru că noi nu avem credinţa de la noi. La Sfântul Munte a fost un atac al Greciei, cândva, al politicienilor, şi au spus: „De ce ţineţi aşa mult la valorile acestea şi nu lăsaţi turismul şi…?” Şi răspunsul a fost: „Da, noi ne ocupăm cu aspectele spirituale. Dacă voi o să puneţi mâna pe astea (adică pe cele materiale – n.n.), o să vreţi şi sufletele noastre. Şi noi ne apărăm din timp!” Aşa şi noi, să ne apărăm din timp, nu când nu mai avem ce să facem. Faptul în sine că această sală imensă este neîncăpătoare este o dovadă că se poate.

Eu am fost elevul unui părinte martir, Gheorghe Calciu Dumitreasa. Şi el zicea aşa: „Dacă pe poarta seminarului vor ieşi trei sute de preoţi care vor forma fiecare trei, patru credincioşi mărturisitori, atunci am biruit.” (…)

Iar noi, acuma, putem să aplicăm o modalitate de lucru, să-L mărturisim pe Hristos? Sigur că putem! Pentru că mergem la casele noastre, ne aşezăm capul între umeri – că aici trebuie să stea capul, nu trebuie să zboare, aşa – apoi între mâini, suntem atenţi, aşa, şi începem să medităm. Şi ne întreabă unul din familie: „Ce e cu tine?” şi spui: „Mă doare capul.” „Te doare capul?” „Da.” „Tot te mai doare capul?” „Da.” „Dar de ce te doare capul?” „De ce-am auzit!”Păi, ce-ai auzit?” „Uite, am fost la con­ferinţa asta. Înalt Preasfinţitul a zis aşa, cutare a zis aşa, şi mă întreb: o fi aşa?” Că nu poţi să te duci să-l aliniezi, să zici: „Vino-ncoa’, să-ţi spun eu ce s-a vorbit la conferinţă!” Trebuie să faci într-un fel. Că şi la pescuit ne ducem nu cu undiţa goală, ci punem ceva. Făcând lucrul acesta, nu se poate decât să atragem în discuţie. Şi dacă am început să vorbim cu omul, atunci am şi reuşit.

Cu mulţumiri, încă o dată, pentru această ocazie de a vă spune câteva cuvinte, poate nepotrivite întru totul, dar, în ce mă priveşte, sunt convins că trebuie să dăm mărturie aşa şi acum, şi adaptat totul la 2010, nu făcând pe grozavii şi făcând pe sfinţii şi îmbrăcându-ne în haine albe sau nu ştiu cum să ne mai prezentăm. Ci utilizând această energie pe care Dumnezeu ne-a dat-o, această putere, în sensul în care se cere azi! (…)

A trecut perioada de strânsoare, dar acum  venit o altă perioadă, mult mai periculoasă, dacă nu suntem atenţi. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu să învingem! Amin.”

Vezi si:


Categorii

1. SPECIAL, Avort, contraceptie, Crestinul in lume, Curvia, Documentare, Educatia crestina/ Copiii in Biserica, Parintele Nicolae Tanase, Pentru tineri, Preotie (pentru preoti), Razboiul nevazut, Sfanta Filofteia, Taina Cununiei, Viata de familie, Vremurile in care traim

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

78 Commentarii la “PARINTELE NICOLAE TANASE: “Ne-nasterea duce la razboi si la disparitia neamului. Inotam in sange pana peste cap. Cum s-a ajuns aici? MINTINDU-NE…”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 3 / 3 >>

  1. Pingback: Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA/ Parintele Vasile Mihoc: TRADAREA CRESTINISMULUI IN OCCIDENT A DUS LA LEGILE “HOMOSEXUALE” IMPOTRIVA FIRII - Recomandari
  2. Pingback: 3 august – PATRU ANI DE LA MUTAREA LA DOMNUL A PARINTELUI MACARIE DE LA MAN. PASAREA. Despre Maica Domnului (VIDEO) si despre canonul pentru avort. “Romanii nostri vor incepe, incet-incet, sa se cearna” -
  3. Pingback: Avva Efrem Filotheitul – sfaturi duhovnicesti de mare pret despre FOLOSUL SI PUTEREA MILOSTENIEI, mai ales a celei SUFLETESTI si DUHOVNICESTI -
  4. Pingback: FILM RUSESC ANTI-AVORT: ”Iluminarea”/ MITUL SUPRAPOPULARII/ Dreptul la viata al… plantelor (!) sau schizofrenia ideologiei ecologiste - Recomandari
  5. Pingback: PARINTELE NICOLAE TANASE despre MILOSTENIA ADEVARATA/ Pr. Andrei Lorgus: “POCAINTA si AUTO-INVINOVATIREA sunt lucruri complet diferite” - Recomandari
  6. Pingback: ”Ajuta Romania”: reportaj TVR despre PARINTELE TANASE de la Valea Screzii [VIDEO] - Recomandari
  7. Pingback: Reportaj “Gandul” in satul cu “29 BISERICI SI FARA CANALIZARE”. La parintele Nicolae Tanase acasa sau o LECTIE DE JURNALISM - Recomandari
  8. Pingback: FEMINISMUL SI PERVERTIREA FEMINITATII. Cu Parintii Epifanie Teodoropulos si Nicolae Tanase, intr-un stil putin mai nonconformist… -
  9. Pingback: CAMPANIE ANTI-AVORT LA SIBIU. Pr. Catalin Dumitrean: “SE DISTRUGE FAMILIA SI NEAMUL si acest lucru convine acelor forte care ne cer sa spunem raului bine si care vor sa distruga orice identitate”. NOUL COMUNISM MONDIAL? - Recomandari
  10. Pingback: UCIDEREA PRUNCILOR NENASCUTI – RAZBOIUL IMPOTRIVA PRUNCULUI IISUS: Avortul ucide si pe cei vii. “AVORTUL, ULTIMA EXPLOATARE A FEMEII” (si video) - Recomandari
  11. Pingback: PARINTELE IOANICHIE BALAN (si audio) despre TAINA DUHOVNICEASCA A NASTERII PRUNCULUI IISUS IN NOI si CATASTROFA AVORTURILOR: “Ori supravietuim urmand lui Hristos, ori suntem niste Irozi blestemati care ucidem si sufletele noastre, si pruncii cei nev
  12. Pingback: Parintele Dosoftei de la Putna despre CRIMA AVORTULUI SI TACEREA NOASTRA VINOVATA/ Parintele Vasile Mihoc: TRADAREA CRESTINISMULUI IN OCCIDENT A DUS LA LEGILE “HOMOSEXUALE” IMPOTRIVA FIRII | Cuvântul Ortodox
  13. Pingback: CE SE POATE FACE PENTRU TINERII ORTODOCSI DE ASTAZI? Cu Parintele Serafim Rose despre joaca de-a Ortodoxia a noilor generatii narcisiste | Cuvântul Ortodox
  14. Pingback: MAICA DOMNULUI – ICOANA PURITATII DESAVARSITE versus AGRESIUNILE NECURATIEI, “BINE FINANTATE SI ORGANIZATE”, LA ADRESA COPIILOR si “MACELARIA” AVORTULUI CARE APASA CA UN BLESTEM PUSTIITOR ASUPRA POPORULUI ROMÂN: “Sa nu
  15. Pingback: IPS TEOFAN (video) – predica la Nasterea Maicii Domnului, citandu-l pe Simion Mehedinti, cu referire la PRIMIREA REFUGIATILOR vs. PUSTIIREA TARII prin NE-NASTEREA COPIILOR: “Tu, popor român, să nu te temi dacă vor veni străinii peste tine!
  16. Cuvintele acestea ale Parintelui Tanase trebuiesc semanate peste tot caci, ele sunt samanta cea buna care a rodit din fapte.
    Mare lucrator al zilelor noastre, un adevarat Moise care vrea sa elibereze neamul din robia Egiptului si a lui Faraon.
    Dumnezeu sa-l tina tare pe Parintele Tanase !

  17. Pingback: VINO LA MARSUL NATIONAL PENTRU VIATA SI FAMILIE de sambata, 25 martie!/ CAMPANIILE ANTI-AVORT, medicii care nu ucid pruncii nenascuti si LECTIILE DE JERTFA SI... NORMALITATE ale Parintelui Dan Damaschin (Iasi) si Nicolae Tanase (Valea Screzii si Valea Plo
  18. Pingback: VINO LA MARSUL PENTRU VIATA SI FAMILIE 2017 de sambata, 25 martie!
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate