PARINTELE CONSTANTIN BURDUJA – 101 ANI! Un sfant al inchisorilor printre noi: “Domnul Hristos mi-a spus: NU TE TEME, NU TE TEME…” “Aveti nadejde in mila lui Dumnezeu!” (VIDEO)

6-04-2012 Sublinieri


„Eu şi fraţii mei, de multe ori, copii fiind, îi reproşam: tată, dar mata nu te gândeşti la noi şi la mama deloc, chiar deloc? Iar el ne răspundea: pe voi vă am mereu, dar cel care bate la uşă e mai necăjit ca voi, are mai multă nevoie de mine. Chiar şi acum, în ultima perioadă, de când e mai bolnav, vin credincioşi care s-au spovedit la el o viaţă sau care îi cer sfaturi. Şi nu de puţine ori i-am spus: tată, nu mai putem primi tot timpul oameni, de-acum eşti bătrân, eşti bolnav, nu vezi că de-abia te mai ţii în picioare şi oboseşti foarte repede? Dar el nu ştie altceva decât să fie mereu aproape de cei din jur, chiar dacă îi este foarte greu. Acesta este tatăl meu“, îmi spune fiica părintelui Constantin Burduja, părintele din Vaslui care sărbătoreşte astăzi 101 ani de viaţă.

101 ani de viaţă trăiţi nu pentru sine, ci pentru ceilalţi. Aceasta este viaţa părintelui Constantin Burduja din Vaslui, născut exact acum 101 ani, în Joia Mare a anului 1911, la data de 6 aprilie. Pe venerabilul părinte nici temniţele comuniste, nici foametea, nici durerea pierderii propriilor copii n-au reuşit să-i răpească lumina din ochi şi n-au reuşit să-l facă să se abată de la cele trei lucruri la care ţine cel mai mult: credinţa, nădejdea şi dragostea faţă de aproapele. Cu părul şi barba albe, cu faţa transfigurată, plină de lumină, în care ochii albaştri şi blânzi te duc cu gândul la puritatea unui copil, părintele pare că vine dintr-o altă lume, o lume în care timpul nu e măsurat în ani şi zile, ci în bucuria de a fi în preajma lui Dumnezeu. Deşi gârbovit de trecerea anilor şi de greutăţi, părintele Constantin Burduja este drept ca o lumânare în faţa lui Dumnezeu şi în ochii celor care caută un veritabil model de vieţuire creştină.

„Domnul Hristos mi-a spus: nu te teme, nu te teme…“

„Ce să vă spun? Am învăţat la şcoala primară cu învăţătorul Platon, apoi, din cauză că acesta a plecat pe front, locul lui a fost luat de părintele Manole, iar când el lipsea din cauza problemelor preoţeşti, venea în locul lui domnişoara Alisa, fiica părintelui, care învăţa la liceu la Iaşi“, îşi începe povestea vieţii părintele Constantin, vorbindu-mi încet, cu pauze dese, în timp ce privirea îi este aţintită spre un punct fix. Născut într-o familie cu şapte copii din comuna Mironeasa, judeţul Iaşi, părintele Constantin Burduja a ales să urmeze Seminarul Teologic de la Huşi şi Facultatea de Teologie de la Cernăuţi la îndemnul tatălui său, Vasile Burduja, cântăreţ bisericesc şi fost prizonier de război. „La facultate la Cernăuţi am dat împreună cu Moraru, din Bogeşti-Bârlad, cu care am fost prieten apoi toată viaţa. Prima parohie am avut-o la Pribeşti, până în anul 1949, când am fost arestat din cauză că am fost conducătorul cuibului de legionari din comuna Mironeasa. Timp de cinci ani, am fost întemniţat în închisorile din Bucureşti, Jilava, Aiud şi la Canal, unde am avut ocazia să cunosc mulţi oameni deosebiţi“, continuă părintele.

Observând cu câtă exactitate îşi aduce aminte anumite detalii, îndrăznesc să-l întreb de suferinţele prin care a trecut în detenţie. Părintele oftează: „eee, a fost greu…“. Urmează un moment de tăcere şi… atât. În schimb, îmi vorbeşte despre cum a reuşit să treacă peste cea mai grea perioadă din viaţă, cea din închisoare: „Credinţa şi faptul că mă ştiam nevinovat şi că la un moment dat mă voi întoarce acasă pentru a-mi continua chemarea mea de preot mi-au dat puterea să rezist în închisoare. În închisoare nu eram preot, eram socotit un simplu deţinut. Cu ajutorul Domnului, însă, au trecut toate“.

Nu mă dau bătut: „Părinte, care erau condiţiile din închisoare? Cum se comportau gardienii cu Sfinţia Voastră?“

Părintele se uită în zare, parcă parcă îşi aminteşte ceva, dar nu primesc decât un singur răspuns: tăcerea. În schimb, îmi povesteşte alte lucruri:

„într-o zi, la Canal, în timp ce munceam, toate sirenele unităţii au început să sune odată şi să se oprească odată, vestind moartea lui Stalin. Când m-am întors în baracă, fiind obosit, am adormit. În vis, mi s-a arătat pe cer Domnul Hristos“.

Vocea părintelui începe să tremure…

Domnul Hristos mi-a spus: «nu te teme, nu te teme», după care m-a binecuvântat. Eu ştiam de la părinţii de acasă că dacă ţi se arată Mântuitorul, să-I ceri ceva atunci şi se va împlini. Şi i-am cerut: «Doamne, scapă-mă!». Şi într-adevăr, am scăpat. După cazne, greutăţi şi suferinţe, Dumnezeu m-a făcut din nou preot“.

„Pentru mine, preoţia nu a fost grea, pentru că am respectat-o. Am slujit cu credinţă, cu smerenie, cu dragoste. Credinţa m-a condus toată viaţa. Acum nu mai pot sluji, dar dacă aş putea aş merge la biserică. Dar slujesc alţii şi se roagă pentru mine. Iar eu mă rog cât pot pentru toţi, să-I miluiască Dumnezeu şi să le uşureze sarcinile şi greutăţile“, continuă părintele.

Aveţi credinţă şi nădejde în mila lui Dumnezeu. Astăzi omul îşi pierde nădejdea mai uşor. Când ajungeţi la greutate mare, să nu credeţi că totul se termină şi nu mai aveţi încotro. Viaţa e cu greutăţi, dar fiecare trebuie să le ducă în spate cu credinţa că va scăpa din toate. Că Dumnezeu e bun şi milostiv. Eu aşa i-am învăţat tot timpul pe oameni. Puneţi-vă nădejdea în Dumnezeu şi El vă va scăpa. Nădăjduiesc că Dumnezeu mă va ierta şi pe mine, că păcate am făcut cu toţii. Toţi greşim în viaţă. Dar să nu pierdem nădejdea în mila Domnului“, încheie părintele.

Cum credinţa adevărată naşte minuni

„Nu vă supăraţi că nu aţi aflat mai nimic din perioada detenţiei. Refuză. Nici nouă nu ne-a povestit niciodată nici despre proces, nici despre temniţele prin care a trecut. Singurul lucru pe care l-am aflat a fost de la un preot bătrân care a venit la el şi i-a spus: «îţi aduci aminte o iarnă întreagă cum ai dormit pe ciment, spate în spate cu colegul de celulă?» În rest nu ştim nici noi nimic“, îmi mărturiseşte Adelina, fiica părintelui Constantin Burduja, cea care i-a fost alături toată viaţa şi cea care i-a moştenit atât blândeţea chipului, cât şi frumuseţea ochilor.

„Noi am fost cinci copii, dintre care unul a murit la un an de zile, iar altul a murit înainte de a împlini 30 de ani. După ce tata a fost arestat, am fost evacuaţi din casa parohială şi ne-am retras în satul mamei. La facultate nu aveam voie să dăm, dar şansa noastră a fost că ne-a înfiat bunicul şi aşa am putut continua studiile. Mama mea, Olimpia, a fost o femeie deosebită, a muncit din greu şi a fost permanent alături de tata. El nu a ştiut decât atât: biserica, credincioşii şi săracii şi nu a făcut avere, nu a avut casă, totul împărţea la cei nevoiaşi. Şi acum face la fel. Cu toate că nu mai poate să-i ajute pe ceilalţi cum îi ajuta odată, se roagă pentru ei. Toată noaptea nu doarme, stă la marginea patului şi rosteşte rugăciuni. Din această cauză e şi aşa de obosit“, îmi spune, cu oarecare nostalgie în glas, Adelina.

Pentru ea, faptul că este fiica părintelui Constantin a ajutat-o să vadă cu ochii ei cum credinţa adevărată naşte minuni:

„tatăl meu a venit cu sechele din închisoare. De aceea, de nenumărate ori a fost dus cu ambulanţa la spital, internat la reanimare şi aşa mai departe. Dar Dumnezeu l-a ridicat de fiecare dată, spre mirarea doctorilor chiar. Acum vreo 20 de ani, tata era în spital, pierdea mult sânge, era suspect de cancer la colon. Era în luna septembrie, iar în anul acela se împlineau 50 de ani de când a terminat seminarul de la Huşi şi el dorea foarte mult să participe la reîntâlnirea cu foştii colegi. Eu, ştiind acest lucru, l-am atenţionat pe doctor: «domnu doctor, s-ar putea ca tata să vă spună într-o zi că vrea să plece la Huşi». Iar doctorul mi-a răspuns: «doamnă, în fiecare dimineaţă asta-mi spune, că el trebuie să se facă bine pentru că merge la Huşi». «Dar sper că nu intenţionaţi să-i daţi drumul», m-am revoltat. Iar el mi-a spus: «cum să nu-i dau drumul? Vreau să vă spun un lucru cinstit: credeţi că eu pot să-l fac bine pe părinte la ce probleme de sănătate are? Eu îi administrez medicamente să nu zică că nu-l tratez, dar numai credinţa lui îl va ridica». Şi aveam să văd lucrul ăsta: într-o zi când nu eram în spital, împreună cu părintele Lupu, care pe atunci trăia şi care i-a adus reverenda şi l-a îmbrăcat, tatăl meu a luat un taxi, a mers la Huşi, după care s-a întors la spital. Dar s-a întors vindecat, analizele medicale dovedind ulterior acest lucru. Altă dată, în apropierea Sfintelor Paşti, tata era, de asemenea, internat în spital. Iar asistenta i-a spus: «Părinte, vă dau drumul acasă cu condiţia să nu mergeţi la biserică, fiindcă sunteţi prea slăbit». Iar tata i-a răspuns: «Cum să nu mă duc, doamnă, e Săptămâna Mare… Trebuie să mă duc». «Părinte, nu te juca», a venit răspunsul asistentei. Întorcându-ne acasă, eu am crezut că-l pot stăpâni, dar de unde. Luni şi marţi a stat acasă, dar de miercuri a participat la toate deniile şi la slujba Învierii, iar după Înviere i s-a făcut rău şi am mers la spital. Aşa a fost mereu. Acesta este tatăl meu, părintele Constantin Burduja“.

Părintele Constantin i-a iertat pe cei care l-au închis

Înainte de a pleca, mâna uşoară a părintelui Constantin îmi binecuvintează creştetul. Mă despart de părinte, încredinţat fiind că la cei 101 ani pe care îi împlineşte astăzi, pentru sfinţia sa nu mai contează nici suferinţele prin care a trecut, nici durerea bolii prin care trece, nici chiar moartea care va veni. Nu contează nimic altceva decât momentul în care se va reîntâlni cu Hristos, cu acel Hristos pe care L-a văzut în vis, care îi va spune de această dată: Nu te teme, nu te teme. Vino, slugă bună şi credincioasă. Peste puţine ai fost pus, peste multe te voi pune. Intră întru bucuria Stăpânului tău“.

Nu, nu vârsta înaintată e motivul pentru care părintele Constantin Burduja nu-şi aduce aminte de suferinţele prin care a trecut în închisorile comuniste, ci altceva. Există o vorbă care spune că atunci când ierţi cu adevărat, uiţi. Or, părintele Constantin i-a iertat pe cei care l-au închis şi şi-au bătut joc de el în timpul detenţiei din perioada comunistă…


Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Biserica rastignita, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Fratii mai mici ai lui Hristos, Marturisitorii si Sfintii inchisorilor, Minuni si convertiri, Pr. Constantin Burduja, Preotie (pentru preoti), VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “PARINTELE CONSTANTIN BURDUJA – 101 ANI! Un sfant al inchisorilor printre noi: “Domnul Hristos mi-a spus: NU TE TEME, NU TE TEME…” “Aveti nadejde in mila lui Dumnezeu!” (VIDEO)

  1. “101 ani de viaţă trăiţi nu pentru sine, ci pentru ceilalţi”
    “Iţi aduci aminte o iarnă întreagă cum ai dormit pe ciment, spate în spate cu colegul de celulă?”
    Cea mai mare fericire in viata e sa traiesti cu sentimentul datoriei implinite,ca nu ai ratat nici o ocazie sa ajuti pe cel de langa tine.Facand astfel nu vei mai crede ca vietile sfintilor raman legende:
    “Un oarecare sărac de departe, auzind de milostivul Filaret, a venit la dînsul, rugîndu-se şi zicînd: “Domnul meu, mă rog ca să-mi dai din cireada ta un viţel, pentru ca să cîştig şi eu începătura binecuvîntării tale; pentru că ştiu că binecuvîntat este ceea ce se dă de la tine şi dacă în vreo casă va intra ceva de la tine, o îmbogăţeşte şi o umple de binecuvîntare”. Iar fericitul Filaret, cu bucurie luînd viţelul, l-a dat celui ce-l cerea, zicînd: “Dumnezeu, frate, să-ţi dea mai multă binecuvîntare şi să-ţi înmulţească averea, atît cît îţi va trebui”. Iar omul acela, închinîndu-se, a plecat, ducînd viţelul cu sine. Vaca, întorcîndu-se împrejur şi căutînd încoace şi încolo viţelul şi nevăzîndu-l, a început a tînji foarte şi cu mare glas a mugi, încît le era jale tuturor celor din casă, dar mai vîrtos soţiei fericitului, care cu multă întristare şi suspinare striga către dînsul: “Cine va mai răbda de acum cele ce se fac de tine şi cine nu va rîde de mintea ta cea copilărească? Văd astăzi şi cred că nicidecum nu bagi seamă de mine, soţia ta, şi pe fiii tăi vrei să-i omori; căci nici pe vaca cea necuvîntătoare n-ai miluit-o, ci, fără milostivire ai despărţit pe viţel de la ţîţele ei. Şi ce facere de bine ai făcut? Că şi casei tale ai făcut strîmbătate şi pe cel ce a cerut nu l-ai îmbogăţit, pentru că viţelul fără de mama sa va pieri, şi vaca, la noi, fără de viţel ne va supăra cu răgetul, fiind fără folos amîndouă?”

    Acestea auzindu-le fericitul bărbat Filaret de la soţia sa, a zis către dînsa cu glas lin: “Acum cu adevărat bine şi drept ai vorbit, cum că sînt nemilostiv şi neîndurat, căci am despărţit viţelul de mamă-sa. Dar mai bun va fi lucrul pe care îl voi face”. Şi alergînd degrabă în urma omului ce ducea viţelul, a început a striga: “Întoarce-te, omule, cu viţelul, întoarce-te pentru maica lui, care nu ne dă odihnă, răgînd înaintea uşilor casei”. Iar săracul, auzind acestea de la fericitul, socotea că are să ia de la dînsul viţelul ce-i dăduse şi zicea în sine, întristîndu-se: “Vai mie, că n-am fost vrednic să am de la acest fericit bărbat spre binecuvîntare nici acest dobitoc mic; că, iată, părîndu-i rău de dînsul, mă cheamă înapoi ca să-l ia de la mine”. Şi întorcîndu-se omul acela cu viţelul, îndată viţelul, văzînd vaca, a alergat la dînsa, asemenea şi mama sa a alergat la viţelul său, răgînd, iar viţelul venind la ţîţele ei şi sugînd din destul, nu se despărţea de mama sa; care lucru văzîndu-l Teozva, femeia lui Filaret, se bucura, căci s-a întors viţelul acasă. Iar fericitul Filaret, văzînd pe omul acela întristat şi neîndrăznind a-i grăi nimic, a zis către dînsul: “Frate, soţia mea zice că am făcut păcat despărţind viţelul de la mama sa şi bine zice; deci ia, frate, împreună cu viţelul şi pe mama sa, şi te du. Domnul să te binecuvînteze şi să le înmulţească pe acestea la casa ta, precum a înmulţit de demult şi cireada mea”. Iar omul, luînd vaca şi cu viţelul, s-a dus bucurîndu-se. Şi a binecuvîntat Dumnezeu casa lui, pentru plăcutul său Filaret, că atîta s-au înmulţit dobitoacele omului celui sărac, încît i s-au făcut lui mai mult decît două cirezi de boi şi de vaci mulgătoare.
    http://www.vietile-sfintilor.ro/vieti/decembrie/12-01-sf_filaret.html

  2. mai sus este conferinta de presa la Chisinau cu Pr Metallinos si Domnul Prof. Dimitrie Telenghidis

  3. Ce cuvinte ar mai ramane de spus in fata unei asemenea vieti? Toata pretuirea…Dumnezeu sa-l ocroteasca!

  4. Aceasta viziune a parintelui, Dumnezeu sa-l tina sanatos si sa-l numere printre sfintii sai, in care Hristos ii spune “NU te teme”, imi aduce aminte de ce ne spune tuturor Hristos in Evanghelie : “Indrazniti ! Eu am biruit lumea !”
    Dar cum a biruit-o ? Prin dragoste si fata de dusmani, suferinta si smerenie !

    Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ne sa capatam dragoste de dusmani si puterea de a accepta suferinta ca pe o punte spre smerenie !

  5. O candela mereu aprinsa in fata icoanei lui Hristos…

  6. Da,se vede clar ca Pr.Constantin mai este inca musafir in aceasta lume doar cu trupul,copil fiind al Tatalui Ceresc,cu sufletul.
    Povestea Sf.Filaret scrisa de fratele Cristi,imi rascolesc amintiri pline de emotii ale bunicului meu Vasile.
    In vremurile grele pricinuite de razboi,secete,foamete,colectivizare, avea in curte doua hambare pline cu porumb,dintre care unul era acoperit pentru familie si descoperit saracilor. Disputele in familie erau mari caci avea sapte copii si toti erau nesatui numai cu gandul ca doar un hambar le apartine. Ei nu s-au putea impartasi din bucuria tatalui care in zadar incerca sa’i lamureasca ca asa il poate el bucura pe Hristos Domnul.Cand intr-un final,inainte de a muri,a chemat toti cei sapte copii care deja erau la casele lor,intrebandu’i daca are ceva sa’i reproseze. Si,mare i’a fost intristarea cand fiiecare a avut cate ceva de spus din ce si’ar fi dorit mai mult sa aiba.Copil fiind,am inteles lucrarea lui si nu ma saturam privinu’l pe furis ;cu barba alba si fata ca lamaia,asa ca pr.Constantin (chiar si ca varsta),cum se ruga Lui Dumnezeu cu fata inundata de lacrimi si cu Biblia in mana,avand-o acum,ca mare dar de mostenire. Si zic acum ca poate prin rugaciunea lui smerita ,a mai ramas ceva din el,in mine. Si inima imi spune ca mult se bucura si se hraneste din hambarul plin de paine cereasca daruita de Cel pe Care l’a iubit atat de mult.
    Dumnezeu sa’l odihneasca in rand cu dreptii!
    (iertati greselile caci am scris de pe mobil la o ora inaintata)

  7. INTREBARE: De ce majoritatea preotilor din temnitele comuniste, au ajuns sa traiasca peste 90 de ani? Oare au primit cadoul dumnezeiesc anii furati de catre sistemul indiavolit comunist-ateu-fara Dumnezeu?
    Aici aveti alt parinte din perioada INTERBELICA basarabean stabilit de 36 de ani la Brasov , DUPA DEPORTARI IN SIBERI …si care a trecut la Domnul acum cateva luni la varsta de 93 de ani. A slujit pana la 93 de ani.

    http://www.youtube.com/watch?v=sfst3H0WAyw

  8. @Andrei
    Viata aspra, postul, munca grea, lipsurile… toate sunt facute sa ne intareasca, sa ne curete de pacate, sa ne fereasca de altele, sa ne apropie de Dumnezeu. Huzurul, lacomia, traiul bun si indestulat ne scurteaza viata si ne-o degradeaza. De aceea…

  9. http://obiectivdevaslui.ro/?q=node/32235

    “Se bucură ori de câte ori oamenii îi trec pragul. Îi binecuvintează pe toți cu bunătatea și seninătatea care îl caracterizează atât de bine: “Să aveți credință în Dumnezeu, să nu deznădăjduiți niciodată, pentru că Dumnezeu nu părăsește pe nimeni”, ne îndeamnă el.”

  10. @Olena, Andrei
    Cred ca are dreptate Olena, greutatile intaresc omul… Dar mai cred si ca acesti batrani adevarati ne sunt niste daruri de la Dumnezeu, El ii tine atata timp ca noi sa invatam de la ei credinta, stradania, hotararea si curajul!

    @cristi_g: Multumesc de reamintirea vietii Sf Filaret!

    Slava Domnului pentru acest preot adevarat! Sunt convinsa ca si in generatiile mai tinere mai sunt astfel de oameni cu dragoste de preotie, ravna si curaj! Parintele meu e unul dintre ei…

  11. Doamne ajuta si un Post binecuvantat!
    Va rog, fratilor si surorilor, pacatosilor robi, sa va rugati pentru sanatatea roabelor Lui Dumnezeu Gherghina si Cremona aflate in cumplite suferinte.
    Sa va dea bunul Dumnezeu spor duhovnicesc in acest Post si multumirile din partea unui nevrednic.

  12. acesta este strabunicul meu !!!!! asa cum il vedeti la 101 unu ani!!! dumnezeu sa-l binecuvanteze!!!!

  13. Pingback: MAMA BLONDINA († 24 mai 1971) – O MARE MUCENICA A VREMURILOR NOASTRE -
  14. NU POT SA CRED CAT DE TANAR ARATA LA VARSTA LUI!!!101 ANI??E INCREDIBIL!CE INSEAMNA CREDINTA,VIATA CURATA,TRAIREA IN DUMNEZEU…ABIA DE ZARESC O CUTA PE FATA LUI,CAND ALTII SUNT ZBARCITI SI N-AU NICI 70 ANI!

  15. Pingback: “NEMURITORUL” PARINTE CONSTANTIN BURDUJA, blandul stejar duhovnicesc al Vasluiului, A IMPLINIT 102 ANI! “Iubiti-va, fratilor!” -
  16. Din pacate, parintele Constantin Burduja nu mai este alaturi de noi de ieri ne priveste din ceruri Dumnezeu sa l odihneasca!

  17. Pingback: PARINTELE CONSTANTIN BURDUJA A PLECAT LA CERURI INAINTE DE A IMPLINI 103 ANI: “Nu va uit pe niciunul. Toti sunteti copiii Domnului, iar eu va sunt fratior… Cand omul nu mai poate, vine harul lui Dumnezeu si il ajuta” - Recomandari
  18. Dumnezeu sa-l odihneasca pe parintele Burduja Constantin, un bun duhovnic, un mare psiholog, un bun sfatuitor. O sa ne lipsiti sfintia voastra…..

  19. Pingback: SARBATOAREA DE PASTI IN PUSCARIILE COMUNISTE ALE ANILOR `50 (I), la Pitesti, Jilava, Gherla. STRIGATUL GOLGOTEI IN NOAPTEA DE INVIERE. Care era pretul intonarii unui simplu “Hristos a inviat” de catre martirii temnitelor? - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate