PARINTELE ILARION DAN, DUHOVNICUL DE LA “CRUCEA”, FOST MARE DIRECTOR DE BANCA ce s-a lepadat de toate pentru a sluji lui Hristos, la 55 de ani. MARTURISIRI VIDEO despre propriul DRUM AL CONVERTIRII si despre PROVIDENTIALUL PARINTE ARSENIE PAPACIOC

20-09-2014 Sublinieri

111119input_file3075036

POSTARE COMPLETATA/ ACTUALIZATA

Vedeti si:

***

p. Ilarion Dan

Vedeti si:

  • Ziarul Lumina:

Repetabila întoarcere în sine (2013)

Se întâmplă să te întorci într-o mănăstire pe care ai vizitat-o, sau la un părinte duhovnic, dintr-o chemare pe care nu ştii cum s-o numeşti. În această toamnă, am mers în pelerinaj la Mănăstirea „Sfânta Cruce“ din Arhiepiscopia Tomisului. Deşi o făceam pentru prima oară, am trăit sentimentul unei reveniri, căci cuvintele părintelui duhovnic Ilarion Dan, fost director de bancă în Constanţa, te invită la o repetabilă întoarcere în sine. Acolo unde şi cuvioşia sa, după o lungă căutare, a descoperit chipul lui Hristos.

Alergăm dinspre Constanţa spre Hârşova fermecaţi de frumuseţea inconfundabilă a podişului dobrogean. În comuna Crucea facem la stânga, străbătând o ramificaţie a drumului, care urcă şi coboară în pante line printr-o nesfârşită livadă de gutui, până în valea dintre dealurile Băltăgeşti şi Alah-Bair, unde se află Mănăstirea „Sfânta Cruce“, cu hramurile „Cuvioasa Teodora de la Sihla“ şi „Înălţarea Sfintei Cruci“. Aici se nevoiesc 14 vieţuitoare, sub îndrumarea maicii stareţe Teodora Tăbăranu, şi un părinte duhovnic. Zilnic, fiecare zideşte, afară, chipul de lemn şi de piatră al mănăstirii şi, în interior, pe cel de sine, pentru a se apropia, a se uni astfel cu Hristos, Care luminează acolo, în inima fiecăruia.

Mănăstirea, nevoirea şi duhovnicul ei

111119input_file2075036Mănăstirea a luat fiinţă în anul 2005, în apropierea unui firicel de apă, numit „Izvorul Tămăduirii“, pe un loc unde, de multă vreme, se organiza praznicul sărbătorii, tradiţie care a rămas vie până în zilele noastre. S-au construit mai întâi două corpuri de chilii, biserica din lemn, sfinţită în 2009, câteva anexe, s-a amenajat o grădină de zarzavat, alături s-a turnat fundaţia pentru biserica cea mare şi, astfel, s-a aşezat în firescul ei viaţa obştii. Realizările sunt multe, frumoase, şi tot omul care ajunge aici se poate bucura de ele.

În lipsa maicii stareţe, plecată din mănăstire cu ascultare, ne prezintă rodul nevoirii maicilor părintele duhovnic Ilarion Dan. Întâlnirea cu cuvioşia sa se preface treptat însă într-o tulburătoare… întoarcere. Căci, pe măsură ce ne adâncim în cuvinte, coborâm cu fiecare din ele şi în noi, căutăm şi descoperim rostul acestei repetabile întoarceri: regăsirea, conştientizarea de sine ca minune creată de Dumnezeu.

Povestea părintelui Ilarion, intrat în monahism la peste 50 de ani, este pilduitoare. Şi chiar dacă mulţi o cunosc, repetând-o nu facem altceva decât să redescoperim, cu fiecare cuvânt, cu fiecare învăţătură, părţi din noi înşine.

Este duhovnic aici din 2009, când a venit de la Mănăstirea „Sfântul Cuvios Ioan Casian“. S-a împlinit spiritual 20 de ani sub îndrumarea părintelui Arsenie Papacioc şi, după plecarea la Domnul a soţiei, a părăsit lumea-lume, pentru a renaşte în cer.

Lumea a pierdut conştiinţa de sine

Am vorbit cu cuvioşia sa despre multe, dar mai ales despre… lume.

5717-120901-parinteleilarion6Nu este uşor nici în lume, nici în mănăstire. Fiecare mod de a vieţui are provocările lui. Eu am fost director de bancă. Am desfăşurat o activitate care mi-a permis să înţeleg modul cum funcţionează societatea modernă. Acum, eu nu aş mai putea trăi în lume. Ea tinde să intre într-o zonă a nefirescului. Există o expunere a omului contemporan care face ca viaţa lui să fie tumultuoasă, care îl îndepărtează de la menirea lui, îndumnezeirea. Este o lume foarte agresivă, care a pierdut conştiinţa de sine. Omul contemporan nu mai ştie că este om. Este prăbuşit într-un egoism feroce. Pierzându-şi conştiinţa de sine, L-a pierdut pe Dumnezeu. Nu ne uităm la noi şi nu înţelegem că suntem o minune a lui Dumnezeu“, ne-a mărturisit acesta.

L-am întrebat apoi despre drumul pe care trebuie să-l parcurgem, dinspre dumnezeul banului, la care se închină astăzi aproape toată lumea, spre Dumnezeu Cel Adevărat.

„Este unul pe care noi nu-l putem parcurge singuri. Privind retrospectiv viaţa mea, îmi dau seama că Dumnezeu a lucrat într-un mod atât de paradoxal, atât de gingaş, de inefabil, pentru a-mi călăuzi paşii spre El. Nu pot să spun exact cum a făcut lucrul acesta. Spun doar că mi-am practicat meseria cu foarte mare pasiune. Numai că nu am fost acaparat de patima banului. Am privit banii ca pe un mijloc nonscop. În momentul în care transformi banul în scop, eşti pierdut. Nu ştiu când s-a produs «declicul». A fost un lucru pe care nu-l pot delimita foarte clar. A fost ceva în mine, o căutare din tinereţe. Nu ştiu dacă Îl căutam pe Dumnezeu, ci nişte răspunsuri, pentru că nu eram mulţumit cu ceea ce ştiam, cu ceea ce mi se spunea, cu ceea ce înţelegeam. Căutam ceva care să mă împlinească, să mă liniştească. Acum pot să spun că eu căutam chipul lui Hristos care răsărise în mine, dar atunci nu ştiam lucrul acesta. De aceea, tot căutam acel ceva în filosofie, în literatură, artă, ştiinţă, dar rămâneam nemulţumit. crucea-2Am avut familie, doi copii, o viaţă normală. Treptat-treptat, m-am apropiat de Biserică, eu nefiind la vremea aceea religios. Atunci am început să descopăr că în Biserică este ceea ce căutam. La 40 de ani, soţia a plecat la Domnul, iar eu am rămas singur cu copiii, pe care însă nu i-am copleşit cu o atenţie exacerbată. Când le-am spus că voi merge la mănăstire, ei au înţeles, pentru că se aşteptau la lucrul acesta, intuind «traiectoria» mea“, ne-a mai mărturisit părintele Ilarion.

Dărâmând zidul dintre om şi Hristos

Cuvioşia sa ne-a vorbit apoi despre duhovnicie, „care este cea mai grea parte a slujirii“, pentru că

„eşti responsabil pentru fiecare dintre cei care vin la tine. Trebuie să găseşti răspunsuri adecvate şi îndrumări pentru o multitudine de situaţii, unele care nici nu-ţi trec prin cap. Un cuvânt al tău îl poate îngropa pe cel din faţa ta. Dar când faci acest lucru cu responsabilitate şi bucurie, dărâmi un zid între el şi Hristos. Şi eu mă hrănesc cu asta. De aceea, duhovnicia, deşi grea, nu devine povară“, spune părintele.

Ascultându-l pe părintele Ilarion, nu poţi să nu te gândeşti cât de important este să ai un duhovnic. Şi cât de repetabilă trebuie să fie întoarcerea fiecăruia în sine. Acolo unde şi monahii, şi părinţii, şi noi trebuie să zidim zilnic apropierea de chipul lui Hristos, Cel ce luminează în inima fiecăruia. Nu trebuie decât să-L căutăm…

Mănăstirea „Sfânta Cruce“, izvor de apă vindecătoare (2009)

111119input_file0075036La 4 kilometri de şoseaua Constanţa-Hârşova, într-o vale a liniştii, lângă un izvor tămăduitor, care a vindecat mulţi credincioşi, se găseşte Mănăstirea „Sfânta Cruce“. Aşezământul monahal a fost finalizat în 2007 şi a fost sfinţit în luna iulie a acestui an, în Duminica a IV-a după Rusalii. Obştea mănăstirii este formată din cinci maici, sub îndrumarea duhovnicească a maicii stareţe Teodora Tăbăranu şi a părintelui duhovnic Ilarion Dan, cel care i-a uimit pe mulţi cu gestul său de a intra în monahism. „Ce i-ar putea lipsi unui director de bancă?“, se întrebau prieteni, amici sau simpli curioşi.

Trăirea în comuniune cu Dumnezeu. Mi-am dat seama că fără ajutorul lui Dumnezeu nu mă pot salva“,

spune oricui vrea să audă duhovnicul de la Crucea.

E trecut de ora şase dimineaţa. Slujba a început de mai bine de trei ore. În crucile geamurilor, zorile somnoroase încă mai lenevesc în beznă. Câteva candele aprinse în dreptul icoanelor de la altar şi lumânarea de la strana maicilor – cor de îngeri – sunt singurele surse de lumină. Vizibile. Părintele slujeşte la flacăra lumânării, suficient de puternică cât să-i descopere, ca într-o taină, literele din cărţile sfinte:

„Hristos Cel înviat, Izvor nesecat biserica_0de daruri pentru noi, să fie pururi în mijlocul nostru! Amin!“.

Rugăciunile se încheie abia când afară începe să se lumineze, când biserica rămâne goală, impregnată cu un miros parfumat de lemn şi tămâie. Vorbele maicilor sunt binevoitoare şi ochii le râd sub cruciţele de mir de pe frunte. Cum e posibilă o astfel de stare, după atâtea ore de priveghere?

„Ne întăreşte Măicuţa Domnului“,

îmi şopteşte o maică tânără în pridvorul maramureşean, cu dantelării din lemn, al Bisericii „Sfânta Teodora de la Sihla“ de la Mănăstirea „Sfânta Cruce“, din judeţul Constanţa.

Trudă pentru altarul din pădure

crucea-3Locul ales de Dumnezeu, într-o vale a liniştii, înconjurată pe o parte de păduri de pini şi arbuşti de soc, iar pe cealaltă parte de dealuri stâncoase, acoperite cu ierburi şi livezi de pomi fructiferi, a primit altar sfinţit prin strădania maicii stareţe, însoţită de două măicuţe, dintre care a mai rămas doar una. Construcţia bisericii a început în anul 2005, în luna august.

„Timp de mai bine de un an, am făcut naveta şi am umblat în căutare de sponsorizări şi de toate cele necesare construcţiei. De fiecare dată am preferat să îmi asum cele mai grele responsabilităţi şi să las acasă maicile, ca să aibă grijă de rugăciune, pentru că viaţa în mănăstire nu trebuie să înceteze din nici o pricină“,

vorbeşte cu mult calm maica stareţă, firavă, cea venită din Moldova să-şi îndeplinească gândul de-o viaţă, acela de a construi mănăstire. Ridicat din lemn, în stil maramureşean, lăcaşul de cult a fost finalizat în urmă cu doi ani şi a fost sfinţit în luna iulie a acestui an, în Duminica a IV-a după Rusalii. Momentan, obştea mănăstirii este formată din cinci maici, sub îndrumarea duhovnicească a maicii Teodora Tăbăranu, stareţa mănăstirii, şi a părintelui duhovnic Ilarion Dan.

Izvorul tămăduirii

De când a fost înălţat aşezământul monahal, în altarul din pădurile satului Crucea se fac neîncetat slujbe de slavă şi pomenire. Puţini dintre cei care trec zilnic prin apropiere, în goana lor nebună, ştiu că la 4 km de şoseaua Constanţa-Hârşova, la Mănăstirea „Sfânta Cruce“, o mână de suflete se roagă şi pentru ei.

„Doar aceia care o caută şi cei cărora le este îngăduit să o descopere găsesc mănăstirea“,

spune părintele Ilarion. crucea-1Semnele trecerii credincioşilor prin aceste locuri sunt evidente. Mărturie stau panglicile legate la izvorul tămăduitor, amplasat în vecinătatea mănăstirii, izvor care a dat şi hramul cel mare al sfântului lăcaş: „Izvorul Tămăduirii“.

„Oamenii spun că izvorul a fost amenajat prin anii `30 de un preot dintr-o localitate apropiată. Mai demult, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, oamenii se adunau la izvor şi făceau un fel de agapă frăţească. Cu această apă, mulţi credincioşi şi-au găsit vindecarea, fie că au avut probleme cu vederea, cu picioarele sau cu articulaţiile. Testele de laborator au indicat o puritate a apei foarte bună. Izvorul este singura sursă de apă potabilă pentru mănăstire“, explică stareţa mănăstirii constănţene.

„Ziduri ridicăm, mai greu e să zidim suflete“

Între timp, pe lângă bisericuţă s-au mai ridicat un corp de chilii, un altar de vară, un pangar şi un atelier în care maicile cos veşminte preoţeşti, iar acum se află în lucru o clădire nouă, în care vor putea fi primiţi, aşa cum se cuvine, pelerini din toată ţara. O biserică de piatră, trainică, mărturie aprinsă a credinţei primei generaţii de monahii a mănăstirii, îşi mai doreşte maica stareţă Teodora să construiască, adăugând:

„Cu răbdare şi muncă, ziduri ridicăm, mai greu e să zidim suflete“.

Părintele Ilarion, duhovnic al mănăstirii din luna aprilie a acestui an, încuviinţează şi vorbeşte din proprie experienţă:

1Eu m-am convins că fără Hristos nu se poate. Cred că fiecăruia îi este dat câte ceva în viaţă, ca să înţeleagă. Adică nu cred, sunt sigur. Eu confirm cu viaţa mea. Îmi dau seama că dacă nu aş fi avut traiectoria pe care am avut-o în viaţă, lucrurile nu mi-ar fi fost atât de clare. Acum, la vârsta asta şi în poziţia în care mă aflu, pot să certific că ceea ce mi s-a întâmplat era necesar pentru mine. Absolut totul. Nimic nu a fost întâmplător şi mi-am dat seamă că fără ajutorul lui Dumnezeu nu mă pot salva“.

Înainte de a îmbrăca haina monahală, părintele Ilarion a fost un apropiat al bisericii. A ajutat la construirea şi întreţinerea câtorva aşezăminte de cult, printre care Mănăstirea „Sfântul Casian“ sau Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina“, ambele din zona Constanţei.

„Părinte, parcă aţi fi în mănăstire de când lumea!“

Intrarea în monahism a fost ca o trecere firească. O chemare care i-a încolţit în suflet lui Ion Dan, omul din lume, cu câţiva ani înainte de a face pasul definitiv. Pe mulţi i-a surprins gestul său. „Ce i-ar putea lipsi unui director bancă?“, se întrebau unii prieteni, amici sau simpli curioşi. Răspunsul l-au aflat în timp, însă nu mulţi l-au şi înţeles. Doar propriii copii i-au fost alături şi, cu siguranţă, soţia care-i veghează pe toţi din cer.

Părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul părintelui Ilarion de mai bine de 20 de ani, monahul care l-a susţinut în cele mai grele momente ale vieţii, i-a fost, de asemenea, un bun sfătuitor.

„Fără sprijinul Sfinţiei Sale nu cred că mi-ar fi fost atât de uşor. Este o barieră psihologică, mai ales de la o anumită vârstă. Sunt multe gânduri care te ţin pe loc. Este şi lucrarea vrăjmaşului care intervine. Gândurile acestea n-ar trebui să fie, până la urmă este viaţa ta. Cu toate acestea, te gândeşti, pentru că nu vrei să răneşti pe nimeni. Au fost zile, săptămâni, luni, timp în care mi-am analizat foarte bine viaţa – ce a fost şi ce vreau să fie de acum încolo. Toate argumentele raţionale şi cele sufleteşti îmi spuneau că nu există decât calea asta“,

mărturiseşte monahul de la Mănăstirea „Sfânta Cruce“.

Parintele+Ilarion+a+renuntat+la+slujba+de+sef+de+banca_108001La îndemnul părintelui duhovnic, în toamna lui 2008, a fost călugărit la Mănăstirea „Sfântul Casian“, un loc de care este foarte legat. După călugărie, gândurile i-au dat pace, şi-a dat seama că a făcut ceea ce trebuia să facă şi ceea ce şi-a dorit. Privindu-l, îmbrăcat în rasă, cu barba căruntă şi părul adunat la spate, îmi vin în gând aceleaşi cuvinte cu care i se adresează cei mai mulţi prieteni sau credincioşi care îi cunosc povestea:

Părinte, parcă aţi fi în mănăstire de când lumea!“

„Odată ce dai de gustul libertăţii interioare, nu mai vrei nimic“

În timp ce vorbeşte, monahul îşi mai aruncă din când în când ochii spre fereastră. Cu siguranţă, nu vede câmpurile nesfârşite, arse de bruma toamnei târzii, ci mai degrabă vede în timp, în vremurile pe când era în lume. Ce agitaţie! Câtă responsabilitate! Părintele Ilarion Dan povesteşte:

„Locul în care se lucrează cu banii este foarte stresant. Mi-a plăcut ce am făcut, pentru că am văzut banii strict din punctul de vedere tehnic, nu am avut vreodată vreo pasiune negativă faţă de ei. Totul trece prin mâinile tale, prin capul tău şi trebuie să se transforme în bani. E un infern. Vezi de multe ori oameni disperaţi şi trăieşti drama asta în fiecare zi, clipă de clipă. Acum e altceva. Sunt liniştit, pentru că sunt pe un drum care ştiu sigur că mă duce unde trebuie. Când faci lucrurile cu calm, conştient că este spre folosul tău şi al celor din jur, totul decurge foarte armonios“.

Duhovnicul de la mănăstirea constănţeană e mulţumit cu viaţa sa. Recunoaşte, cu sinceritate, că de multe ori se simte vinovat faţă de prietenii săi, care au probleme la serviciu, în familie. Aceiaşi prieteni care, la rândul lor, încă îl mai privesc cu îngrijorare şi uşoară compătimire, fără să-şi dea seama că ei sunt de compătimit. Pentru că părintele se simte un privilegiat:

Constanta Un sef de banca a ajuns calugar la o manastire izolata Social a1ro - snapshot5Nu e meritul meu, aşa a orânduit Dumnezeu. Mă simt prost faţă de ei, pentru că foarte mulţi sunt oameni chinuiţi, iar eu sunt scandalos de bine. Într-un fel, ceea ce trăiesc este reversul părţii amare prin care a trebuit să trec. Apreciez ceea ce am acum foarte mult. Odată ce dai de gustul libertăţii interioare, nu mai vrei nimic. E greu de explicat. Doar cei care au trecut şi trec prin aşa ceva ştiu. Dacă spui toate acestea cuiva care nu ştie despre ce este vorba, cu siguranţă te va privi ciudat“.

„Trăirea în comuniune cu Dumnezeu este starea noastră firească“

Monahul crede că unii oameni se simt stingheri în lume tocmai pentru că tânjesc după

„trăirea în comuniune cu Dumnezeu. Aceasta este starea noastră firească. De fapt, noi putem trăi atât de simplu şi atât de bine şi ne putem simţi atât de liberi…singuri ne legăm cu toată creaţia asta a noastră. Spre exemplu, criza economică pe care o traversăm ascunde, de fapt, o criză profundă a omului. Criza aceasta, eu spun, fără Hristos nu se vindecă şi teamă îmi este că omenirea în ansamblul ei nu vede lucrul acesta, pentru că este o criză a omului care s-a depărtat de Dumnezeu. Viaţa demonstrează că nu este posibil ca omul să se descurce cu toată inventivitatea lui“.

Tot părintele Ilarion spune că nu e uşoară calea care duce spre Hristos, că mulţi oameni doresc „pastile Constanta Un sef de banca a ajuns calugar la o manastire izolata Social a1ro - snapshot19magice“ – soluţii imediate pentru problemele lor. Parafrazându-l, unii oamenii văd totul în sensul de confort imediat. Cei mai mulţi nici nu-şi dau seama că sunt ruinaţi sufleteşte şi că au nevoie de o reconstrucţie, care nu se poate face fără aportul lor. Viaţa nu constă în a funcţiona doar la nivel biologic, aşa cum suntem încurajaţi de civilizaţia în care trăim, nu ne putem rezuma la stadiul de simple cochilii, golite de conţinut, ci

trebuie să fim foarte atenţi la ce ne dă Dumnezeu. Dacă nu eşti atent şi nu te interesează, dacă nu ai o mişcare interioară şi nu încerci să afli ce e cu tine, atunci lucrurile trec pe lângă tine degeaba. Este importat să tratăm fiecare zi ca pe ultima noastră zi. Trebuie să fim pregătiţi în fiecare clipă. Nu putem trăi cu gândul că Dumnezeu ne va prelungi viaţa până când ne vom reveni noi“.

Minunile

Vorbeşte cu însufleţire despre Dumnezeu şi despre experienţele personale legate de Cel căruia Îi urmează, cu crucea în spate, din dragoste nemăsurată.

Începe cu povestea bisericii constănţene „Sfântul Mare Mucenic Mina“ din parcul Tăbăcăriei, unul dintre lăcaşurile de cult de care părintele Ilarion este legat sufleteşte:

biserica-sfantul-mina-lacul-tabacariei-constanta-5„Un lucru absolut miraculos este faptul că, la un moment dat, am avut nevoie de curent trifazic, industrial. Singurul loc unde ne puteam conecta era undeva înspre bulevard, la vreo câteva sute de metri. Pe vremea aceea costa enorm. Împreună cu părintele paroh, bunul meu prieten, Nicolae Picu, am tot căutat soluţii. În zadar. Era vara lui 2003. Într-o zi, părintele a îndemnat muncitorii să sape un şanţ pentru cablul pe care tot speram că îl vom aduce noi, cândva. Oamenii au săpat un metru. Răscolind pământul, au dat peste un cablu. Probabilitatea să dai peste acel cablu era infimă. Mai mult decât atât, cablul acela avea curent. N-am aflat niciodată cine l-a pus, de ce l-a pus, al cui era. Am întrebat peste tot. Fără răspuns, însă. Era un cablu care venea de nicăieri şi ducea nicăieri. A fost clar că a fost mâna lui Dumnezeu. Asta este. Omul trebuie să fie şi el acolo, dar de făcut, face Dumnezeu de fiecare dată“.

O altă întâmplare, pe care părintele a trăit-o din postura de monah, e legată de un prieten, care

„a avut o viaţă foarte agitată. Ne-am apropiat mai mult în ultimii lui ani de viaţă. A avut un accident groaznic, în urma căruia a scăpat ca prin minune. A fost primul avertisment pe care-l primise. Nu a înţeles. A dus aceeaşi viaţă. Apoi, a descoperit că are cancer şi a continuat să trăiască la fel. Un prieten comun a trecut pe la el, venise tocmai din China. M-a sunat să-mi spună că este foarte rău. M-am dus la el, era într-o stare groaznică. Avea metastază. I-am făcut un maslu, ceea ce m-a bucurat, pentru că ştiam că nu primea nici un preot. Mai apoi, l-am spovedit şi l-am împărtăşit. În aceeaşi zi şi-a dat sufletul. Dumnezeu rânduieşte lucrurile cu o forţă încredibilă, pentru că familia a vrut să-i aducă preot şi nu a vrut. Când i-au zis să vin eu, a acceptat, şi Dumnezeu s-a îndurat să plece din trup cu o minimă pregătire. Mare lucru! Dacă nu ar fi venit prietenul din China, ar fi murit neîmpărtăşit, pentru că noi pierduserăm legătura în ultima vreme. Am descoperit după aceea că în copilărie mergea foarte des la Mănăstirea Turnu, din Călimăneşti. Deci Dumnezeu şi-a amintit de paşii lui îndreptaţi spre biserica Sa şi l-a întors la El spre sfârşitul vieţii. Nu l-a lăsat în ultimele clipe ale vieţii lui“.

Părintele se opreşte brusc. Şi tace. E o tăcere concentrată, ca şi cum un înger ar fi trecut în zbor şi i-ar fi şoptit ceva la ureche.

Îndrăznesc cu o ultimă întrebare: „Ce a mai rămas din domnul Ion Dan, directorul de bancă?“

„Au rămas prieteniile, cunoştinţele… E greu să scapi de tine, să te debarasezi de toate din interior. Eu am încercat şi încerc în continuare să caut, să mai găsesc lucruri vechi, pe care să le dau afară.“

Simpozion dedicat Părintelui Arsenie Papacioc la Constanţa la centenarul naşterii sale [vezi mai jos VIDEO]

[…] A urmat cuvântul ieromonahului Ilarion Dan, unul dintre ucenicii marelui duhovnic, care a povestit celor prezenţi în sală cum l-a cunoscut pe părintele Arsenie, cum a fost înfiat duhovniceşte încă din clipa în care i-a păşit în chilie, dar şi cum i-a călăuzit paşii până la intrarea în monahism.

arsenie-papaciocPărintele te iubea fără să se împartă. Aşa cum iubeşte Dumnezeu. O dragoste deplină faţă de fiecare dintre cei care îi treceau pragul. Era o dragoste copleşitoare, pe care o purtai în suflet şi simţeai nevoia să te întorci permanent la el, să te adăpi din nou din această dragoste şi să simţi că zbori, a arătat părintele Ilarion. […]

[…]

La începutul anilor `90, părintele Ilarion era bancherul Ion Dan. Întâlnirea cu părintele Papacioc, petrecută în Postul Paştelui din anul 1991, i-a schimbat destinul. Preotul i-a spus de la prima vedere, intuindu-i viaţa prinsă în chingile responsabilităţilor: „Când ai tu timp şi nevoie de mine, eu te primesc, chiar dacă este multă lume la uşa mea“.

icoana maici DiaconestiPrin anii 2000, duhovnicul a făcut un gest inexplicabil.

„Era cu mult înainte să-i spun că vreau să îmbrac haina monahală. Am dat nas în nas cu el, în uşa chiliei. Am vrut să-i sărut mâna, dar părintele s-a aplecat să-mi sărute el mâna. Eu m-am ruşinat, cum să facă părintele aşa ceva?! El s-a uitat la mine, drept în suflet. A zis: «Era să mă desconspir», se destăinuie părintele Ilarion (56 [61] ani).

În 2008, bancherul Ion Dan a lăsat în urmă lumea dezlănţuită şi s-a retras la mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Crucea, o aşezare din judeţul Constanţa.

„Dumnezeu este un tată care îşi doreşte copiii să fie înapoi lângă El. Părintele Papacioc m-a ţinut pe linia de plutire după pierderea soţiei mele, fără de care nu-mi închipuiam viaţa. Am acceptat că toate sunt de la Dumnezeu, că aşa e voia Lui, aşa este rânduit, după un plan. Este un scop în toate, trebuie să învăţăm să înţelegem. Nouă ni se oferă Împărăţia, iar noi ne pierdem în lucruri mărunte.

După ce s-au făcut mari cei doi copii ai mei şi am hotărât să plec la mănăstire, duhovnicul m-a luat de umeri şi s-a uitat ţintă în ochii mei. Mi-a zis: «Smerenie, smerenie». A fost ca un duh pe care mi l-a transmis, ca fiind singura cale spre mântuire. Este moştenirea pe care mi-a lăsat-o“, mărturiseşte părintele Ilarion.

[…]

După şase ani de călugărie, directorul de bancă Dan Ion, devenit părintele Ilarion de la Mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Crucea, nu regretă niciun moment alegerea făcută. Dar e mâhnit de îndepărtarea românilor de Biserică, de îmbrăţişarea acestora a stilului de viaţă occidental, incompatibil cu cel creştin ortodox, de unde această ruptură inevitabilă de Hristos.

Între dealurile Băltăgeştiului, în Valea Crucii, la poalele Dealului Allah-Bair se află Mânăstirea Sfânta Cruce, lângă Izvorul Tămăduirii. Drumul până la lăcaşul de închinăciune trece printr-o livadă imensă cu cireşi, piersici, caişi şi gutui, iar pe părintele duhovnic Ilarion l-am găsit la rugăciune, în Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla“ a mănăstirii. Fostul bancher a început încă din adolescenţă să caute, să-şi răspundă la unele întrebări despre viaţă, dar oricât a citit, nu a găsit nimic care să-l satisfacă, simţea un gol. Avea o întrebare, dar nici măcar aceasta nu era foarte clară. Abia pe la 20 de ani a înţeles, din studiile unui fizician, că materia este ceva, iar spiritul altceva, că nu se confundă una cu cealaltă, că spiritul este autonom faţă de materie.

„Asta a dat sens la ceea ce vedeam eu, ceea ce simţeam eu în acel sistem opac impus de comunişti. Şi m-am apropiat de Dumnezeu cu alte lecturi, fără să am habar de ce însemna creştinism. Mergeam la biserică ca la un obiectiv turistic: era o clădire frumoasă cu lucruri interesante. La fel şi la mănăstire, ca într-un monument de artă, fără să înţeleg ce e cu ele“, ne-a mărturisit părintele Ilarion.

Constanta Un sef de banca a ajuns calugar la o manastire izolata Social a1ro - snapshot4După Revoluţie, însă, fostul director de bancă a simţit nevoia să meargă des la Biserică şi a descoperit latura spirituală a poporului român, creştinismul fundamental pentru noi ca popor. Tot atunci l-a cunoscut pe părintele Nicolae Picu, care voia să facă o biserică în Constanţa, mai ales că erau foarte puţine pe atunci. Şi s-a implicat cu tot sufletul, l-a ajutat, a devenit membru activ al comunităţii de la „Sfântul Mina“ şi a ajuns să cunoască în profunzime creştinismul.

Din păcate, cultura creştină este o mare necunoscută pentru români acum, nu ştim decât partea văzută: biserică, preot şi atât. Dar eu l-am cunoscut atunci şi pe părintele Arsenie Papacioc şi, în contact cu el, totul s-a schimbat. Am cunoscut un om care era un altfel de om. El mi-a deschis o altă perspectivă, iar după ce soţia mea s-a îmbolnăvit, în `99, lucrurile au luat o altă întorsătură, din momentul acela viaţa mea a intrat într-o altă etapă. Dacă până atunci era bine, totul s-a schimbat apoi. Am trăit o dramă după ce mi-am pierdut soţia, nici la Bancorex nu mai era bine… Aveam o viaţă plină de realizări, şi familiale şi profesionale, dar apoi am primit o lovitură puternică. Am rămas în picioare pentru că m-a ţinut părintele Arsenie. Altfel, nu ştiu ce se întâmpla cu mine“,

ne-a mai declarat părintele Ilarion. A fost o desprindere de lume, de ceea ce fusese înainte, o ruptură violentă, dar şi o altă perspectivă, un alt drum care i se deschidea în faţă. Nu se mai regăsea deloc în lume, nimic nu-l mai stimula, nu mai putea trăi cum trăise până atunci. Aşa că în 2008, la 55 de ani, a intrat în mănăstire, iar cei doi copii ai săi l-au înţeles, i-au acceptat dorinţa, chiar dacă au simţit că din acel moment vor merge pe cărări diferite.

Constanta Un sef de banca a ajuns calugar la o manastire izolata Social a1ro - snapshot12Copiii m-au înţeles, aveam o relaţie specială. Noi mereu ne-am înţeles foarte bine, chiar şi acum, deşi avem fiecare viaţa noastră. I-am susţinut în orice demers, le-am oferit libertate şi nu am avut probleme cu ei, din contră au devenit foarte responsabili. Le recomand părinţilor să nu se teamă să le ofere copiilor libertate, deoarece în momentul în care îi copleşeşti cu atenţia, ei se simt sufocaţi, încearcă să se degajeze. Copilul trebuie educat, îi dai nişte repere, îl înveţi nişte principii, iar apoi creşte şi va pune în practică aceste principii în modul lui personal, nu poate fi cum vrei tu, că aşa ne-a făcut Dumnezeu, cu libertate absolută, şi trebuie să se manifeste cum înţelege că este bine pentru el. Nu face întotdeauna ce e bine, dar aşa înveţi, şi experimentând. Părinţii vor să-şi protejeze copilul, dar într-un mod posesiv. Trebuie să-i dai libertate, cu cât mai devreme, cu atât mai bine“,

consideră fostul bancher Dan Ion. Intrarea în mănăstire este o alegere personală, nu este o experienţă standard.

Pentru unii e vorba de ceea ce simţi, cum a fost pentru maica stareţă de la Crucea, Teodora Tăbăranu. Primise o educaţie creştină de la părinţi, mergea la biserică, pe la mănăstiri, iar la un moment dat a simţit că nu mai putea trăi altfel, decât alături de Dumnezeu. Pentru părintele duhovnic Ilarion a fost, însă, şi o alegere raţională, la care s-a gândit foarte bine, pentru că a fost o decizie fundamentală pentru el.

„Din păcate, omul modern este foarte puţin conştient de ceea ce este el cu adevărat, pentru că trăim superficial. Trăim fără să ne cunoaştem pe noi înşine, trăim fără să ştim ce suntem noi cu adevărat“,

ne-a mai declarat fostul director Bancorex, care consideră şi că occidentalismul este incompatibil cu modul creştin ortodox de viaţă şi atunci apare o ruptură. E mai confortabil să trăieşti aşa şi este inevitabilă îndepărtarea de biserică, care nu este, însă, un proces uniform şi brutal, dar care va continua. Totuşi, părintele se bucură că şi în acest mediu care nu este favorabil lui Hristos, foarte mulţi oameni caută.

„În momentul în care intri în acest ocean de civilizaţie occidentală, nu găseşti ce-ţi trebuie, îţi dai seama că îţi lipseşte ceva. 1383551708e6dd3c8fŞi te întorci la origini, cauţi în interiorul tău, încerci să te agăţi de ceva, pentru că simţi că te ia curentul. Constat cu bucurie că sunt mulţi oameni care caută în Biserică şi care se agaţă de Hristos. Sunt mulţi părinţi supăraţi că copiii lor nu vor să vină la biserică. Nu-i nimic, lasă-l în pace, o să vină când consideră că trebuie să vină. L-ai adus în biserică, ştie despre ce e vorba, cumva inima lui îi va spune să vină când nu mai găseşte nimic care să-l ajute“,

consideră părintele Ilarion. Dar, din păcate, şi biserica, la rândul ei, suferă acest proces de destructurare, prin oameni, pentru că şi clerul e format tot din oameni, iar preoţii sunt afectaţi de acest duh al lumii, intră egoismul în ei.

„În biserică, omul când vine, ar trebui să-l găsească pe Hristos, dar nu e aşa mereu. Încerci să fugi de egoism, mândrie şi intri aici şi găseşti tot asta, câteodată, şi pleci, pentru că e greu să ajungi la esenţa creştină. Dar sunt şi oameni care caută, care deşi văd lucrurile astea, nu se îndepărtează de Biserică şi îşi dau seama că sunt nişte procese complexe care ţin şi de umanul din noi, de partea noastră căzută. Aşa că mulţi preoţi nu mai sunt credibili, din diverse motive. Au golit Biserica de conţinutul ei autentic şi pot deveni un obstacol pentru cei care Îl caută pe Dumnezeu“,

ne-a mai povestit fostul bancher, actual călugăr.

Constanta Un sef de banca a ajuns calugar la o manastire izolata Social a1ro - snapshot26Procesul de îndepărtare de biserică este, însă, clar, susţine părintele Ilarion, iar cei care sunt apropiaţi de Biserică sunt apropiaţi formal, convenţional, nu sunt apropiaţi cu inima, cu fiinţa lor interioară, iar problema e că în biserică nu se discută responsabil despre aceste lucruri.

„Suntem foarte materiali, foarte trupeşti, nu trăim decât în trup, pentru trup: să mâncăm bine, să ne îmbrăcăm bine, să avem o casă, să ne manifestăm social, deşi această lume este una finită. Ne închidem toţi în ea şi atunci Hristos nu mai are loc aici. Ne îndepărtăm de credinţă, pentru că este greu să fii credincios“, ne-a mai spus fostul director Bancorex.

Dar aşa cum spune Iisus Hristos, „Nu te teme, turmă mică“, este clar că şi biserica va rămâne o insulă, iar acesta este un proces în plină desfăşurare, cei care Îl mărturisesc pe Hristos vor rămâne o minoritate. În prezent, în toată lumea mai sunt aproximativ un miliard de creştini, cu tot cu catolici şi protestanţi, iar creştini practicanţi doar vreo câteva milioane, ne precizează părintele Ilarion. Şi în România aproximativ două treimi sunt creştini practicanţi, care mai vin pe la biserică nu doar la nuntă şi la botez. Însă dacă socotim şi câţi dintre ei sunt creştini în mod responsabil…

“Poate unii au o revelatie dintr-o data, ca o stralucire care te invaluie. La mine a fost un proces indelungat”, spune fratele Ilarion, fost sef de banca. Pe vremea in care nu avea revelatii si nici nu le cauta, Ion Dan era director de banca si unul dintre cei mai influenti oameni din Constanta.

Traia materialismul in starea lui absoluta. Il invatase in scoala si il continuase in capitalism, tragand toate foloasele de pe urma lui. Cu Dumnezeu avea, ca atatia altii, o relatie ”speciala”. Ajunsese sa admita ca exista, dar nu se vizitau.

La sfarsitul anilor ‘90, insa, lumea lui s-a prabusit si peste ruinele ei a vazut o lumina noua. “La un moment dat a intervenit un moment care mi-a marcat viata, decesul sotiei”, marturiseste calugarul.

In 2009, cetateanul Ion Dan a devenit fratele Ilarion, iar astazi e staretul manastirii Crucea.

***

“Smerenia, frate, smerenia!”



Categorii

"Concentrate" duhovnicesti, Calugaria / viata monahala, Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Luarea Crucii si urmarea lui Hristos, Minuni si convertiri, Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Ilarion Dan, VIDEO

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “PARINTELE ILARION DAN, DUHOVNICUL DE LA “CRUCEA”, FOST MARE DIRECTOR DE BANCA ce s-a lepadat de toate pentru a sluji lui Hristos, la 55 de ani. MARTURISIRI VIDEO despre propriul DRUM AL CONVERTIRII si despre PROVIDENTIALUL PARINTE ARSENIE PAPACIOC

  1. Extraordinara viata si marturisirea Parintelui Ilarion !
    Este una din intamplarile minunate ale “Patericului contemporan” care arata infailibila si puternica lucrare a Proniei Divine si in acest veac pierdut si pierzator.Hristos lucreaza,insa oamenii nu mai vad si nici nu vor sa ia alifie de la El ,sa-si unga ochii si sa vada…

  2. Sau cum spunea parintele Iustin Parvu: vedem cu ochii, auzim cu urechile si tot nu facem nimic pentru mantuirea noastra.

  3. Pingback: Marturiile credintei. O MENIRE SFANTA [Reportaj In premiera despre o familie de iconari - VIDEO]/ Confesiunile PARINTELUI ILARION DAN, fostul bancher [VIDEO]/ PARINTI DE CARIERA: profesorii care au renuntat la cariera profesionala pentru a INGRIJI COPII A
  4. Pingback: Ieromonahul ILARION de la Manastirea Crucea despre SUFERINTA GENERALIZATA A OMULUI MODERN si BOLILE LUI SUFLETESTI: “Relaţiile dintre oameni se degradează, pentru că avem egoismul acesta care ne macină” | Cuvântul Ortodox
  5. Pingback: Ispitele de Paști: CE FACI DACA NU (MAI) POTI SIMTI INVIEREA, DACA NU TE (MAI) POTI BUCURA DE MAREA SARBATOARE? /"A doua viata" - SAPTE POVESTIRI ALE UNOR OAMENI INVIATI DUPA INTALNIREA CU HRISTOS: Parintele Ilarion Dan, Parintele Ciprian Gradi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate