Articole cu eticheta (tag): lepadare de lume

“NI SE CERE MĂRTURISIRE. <i>Chiar dacă vin ideologii străine înspre noi, cei care le acceptă sau nu le acceptă suntem noi. PRIMUL PAS ESTE SĂ TRĂIM ALTFEL DECÂT TRĂIESC CEI MULȚI”</i>. PS Benedict Bistrițeanul despre IUBIREA și URMAREA LUI HRISTOS, stând cu ochii ațintiți către El (VIDEO, TEXT)

1. “NI SE CERE MĂRTURISIRE. Chiar dacă vin ideologii străine înspre noi, cei care le acceptă sau nu le acceptă suntem noi. PRIMUL PAS ESTE SĂ TRĂIM ALTFEL DECÂT TRĂIESC CEI MULȚI”. PS Benedict Bistrițeanul despre IUBIREA și URMAREA LUI HRISTOS, stând cu ochii ațintiți către El (VIDEO, TEXT) 04-07-2021

PS Benedict Bistrițeanul: „Sfințenia, pedagogia Cerului” | Predică la Duminica I după Rusalii Cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, rostit în Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 27 iunie 2021, …

<i>“Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne…”</i>. LUMEA NE ORBESTE SI NE FACE SA NU-L PRIMIM PE HRISTOS. <i>“Pentru cele duhovnicesti n-avem ochi… Sa ne interiorizam, sa ne sondam adancurile si sa vedem cine suntem</i>. SA INCEPEM PRIN A NE SMERI” (VIDEO, TEXT)

2. “Dintru adancuri am strigat catre Tine, Doamne…”. LUMEA NE ORBESTE SI NE FACE SA NU-L PRIMIM PE HRISTOS. “Pentru cele duhovnicesti n-avem ochi… Sa ne interiorizam, sa ne sondam adancurile si sa vedem cine suntem. SA INCEPEM PRIN A NE SMERI” (VIDEO, TEXT) 11-12-2018

Protos. Hrisostom (Putna) – Predica la Duminica a 31-a dupa Rusalii, a Vindecarii orbului din Ierihon (2 decembrie 2018): SMERENIA PRILEJUIEȘTE VEDEREA (ÎNȚELEGEREA) DUHOVNICEASCĂ “Suntem cu o duminică mai aproape de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, suntem cu un pas …

<i>“Ești ceea ce trăiești”</i>: RĂZBOIUL NEVĂZUT ÎN SOCIETATEA SPECTACOLULUI. <i>“Descătuşarea simţurilor se face lanţ sufletului, iar înlănţuirea simţurilor aduce eliberarea sufletului”</i>

3. “Ești ceea ce trăiești”: RĂZBOIUL NEVĂZUT ÎN SOCIETATEA SPECTACOLULUI. “Descătuşarea simţurilor se face lanţ sufletului, iar înlănţuirea simţurilor aduce eliberarea sufletului” 16-05-2018

Diacon Adrian Sorin Mihalache, “Ești ceea ce trăiești: Câteva date recente din neuroştiinţe şi experientele duhovniceşti ale Filocaliei”: Războiul nevăzut în societatea spectacolului Chiar dacă nu e îndeobşte reţinut ca un fapt de viaţă, lumea, lucrurile ei, întreg capitalul simbolic …

SETEA

4. SETEA 06-05-2018

(desen de Gabriela Mihaita David) “Oamenii umblă după făcători de minuni – fie ei şi vrăjitori. Dar vă spun că minunea cea mai mare e înnoirea vieţii tale pe temelia ei Iisus Hristos; e încreştinarea voinţei tale: asta-i minunea cea …

PLĂCERI SECRETE, DORINȚE INTERZISE, POFTE RAFINATE și invitația-cheie la… REVIZIE TEHNICĂ GENERALĂ și la “CARANTINA SIMȚURILOR”! Părintele Adrian Sorin Mihalache <i>“despre reglajul sensibilității și reglementarea plăcerii în Postul Mare”</i> (VIDEO, TEXT)

5. PLĂCERI SECRETE, DORINȚE INTERZISE, POFTE RAFINATE și invitația-cheie la… REVIZIE TEHNICĂ GENERALĂ și la “CARANTINA SIMȚURILOR”! Părintele Adrian Sorin Mihalache “despre reglajul sensibilității și reglementarea plăcerii în Postul Mare” (VIDEO, TEXT) 30-03-2018

Conferința “VIAȚA COTIDIANĂ ÎN REVIZIE GENERALĂ. Despre reglajul sensibilității și reglementarea plăcerii în Postul Mare”, susținută de Diac. Sorin Adrian Mihalache la Iași (Biserica Sf. Sava), 4 martie 2018: Transcriere fragmentara: Intram direct in subiect. Ma bucur ca parintele Constantin …

<i>Duhul surd si mut</i> al SOCIETATII DE CONSUM ne arunca “din pruncie” in FOCUL SI APA PATIMILOR, din care ne pot scoate numai POSTUL SI RUGACIUNEA. Darurile extraordinare ale Postului Mare si dimensiunea sa interioara: INFRANAREA DE LA PLACERI si SUPRAVEGHEREA LAUNTRICA (video)

6. Duhul surd si mut al SOCIETATII DE CONSUM ne arunca “din pruncie” in FOCUL SI APA PATIMILOR, din care ne pot scoate numai POSTUL SI RUGACIUNEA. Darurile extraordinare ale Postului Mare si dimensiunea sa interioara: INFRANAREA DE LA PLACERI si SUPRAVEGHEREA LAUNTRICA (video) 18-03-2018

17. Si I-a raspuns Lui unul din multime: Invatatorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. 18. Si oriunde-l apuca, il arunca la pamint si face spume la gura si scrisneste din dinti si intepeneste. Si …

LECTIILE INTALNIRII LUI IISUS CU TANARUL BOGAT: <i>“Hristos nu a avut comportamentul cuiva care cauta cu orice pret sa-si atraga sustinatori, ci a preferat sa spuna adevarul celui din fata sa, fara niciun fel de menajamente, dar si fara a-l agasa….”</i>. REFUZUL LINGUSIRII SI AL COMPROMISULUI DUHOVNICESC, DAR SI AL INCALCARII LIBERTATII CELUILALT

7. LECTIILE INTALNIRII LUI IISUS CU TANARUL BOGAT: “Hristos nu a avut comportamentul cuiva care cauta cu orice pret sa-si atraga sustinatori, ci a preferat sa spuna adevarul celui din fata sa, fara niciun fel de menajamente, dar si fara a-l agasa….”. REFUZUL LINGUSIRII SI AL COMPROMISULUI DUHOVNICESC, DAR SI AL INCALCARII LIBERTATII CELUILALT 27-08-2017

“Nu putem sa ne strecuram si sa pacalim pe Dumnezeu, slujind banului! Suntem crestini sau inchinatori la idoli?” (VIDEO) INTRE “DUMNEZEUL DIN CAPUL NOSTRU” SI “DUMNEZEII” BUNURILOR MATERIALE DE CARE SUNTEM ATASATI Pr. Constantin Sturzu/ Ziarul de Iasi: Propovaduirea Evangheliei …

Omilia duhovniceasca a Sf. Macarie cel Mare despre SLAVA CRESTINILOR – IMBRACAREA IN DUHUL SFANT INCA DE AICI, ca arvuna a vietii de dupa inviere. CUM ESTE INCERCATA IUBIREA DE DUMNEZEU A CELOR CREDINCIOSI si care este PRETUL AGONISIRII IMPARATIEI VESNICE? <i>“Foarte puţini sînt aceia care adaugă un sfîrşit bun unui început bun, cei care duc neclătinaţi drumul pînă la capăt… “</i>

11. Omilia duhovniceasca a Sf. Macarie cel Mare despre SLAVA CRESTINILOR – IMBRACAREA IN DUHUL SFANT INCA DE AICI, ca arvuna a vietii de dupa inviere. CUM ESTE INCERCATA IUBIREA DE DUMNEZEU A CELOR CREDINCIOSI si care este PRETUL AGONISIRII IMPARATIEI VESNICE? “Foarte puţini sînt aceia care adaugă un sfîrşit bun unui început bun, cei care duc neclătinaţi drumul pînă la capăt… “ 20-01-2017

“Într-adevăr, mulţi se luptă şi mulţi se împărtăşesc de harul ceresc şi se rănesc de dragostea cea cerească, însă nesuportînd luptele, asalturile, durerile şi ispitele zilnice (venite din partea) celui rău şi boldul diferitelor pofte lumeşti — faptul că fiecare …

<i>“…Iar ei, INDATA lasand mrejele, au mers dupa El”</i>: Taina uceniciei: INCREDEREA TOTALA IN DUMNEZEU. Fericita graba de A ASCULTA DE HRISTOS si a-L urma: <i>“Nu mâine sau poimâine, ci ACUM începe lucrul cel bun!”</i>

12. “…Iar ei, INDATA lasand mrejele, au mers dupa El”: Taina uceniciei: INCREDEREA TOTALA IN DUMNEZEU. Fericita graba de A ASCULTA DE HRISTOS si a-L urma: “Nu mâine sau poimâine, ci ACUM începe lucrul cel bun!” 04-07-2016

Va mai recomandam: *** OMILIA PARINTELUI PETRONIU TĂNASE La Duminica a doua după Rusalii: Ucenici ai lui Hristos (Matei 4,18-23) I. Cu totul neobişnuită ne apare întâmplarea pe care ne-o pune înainte Sfânta Evanghelie de astăzi. Mântuitorul abia coborâse din …

<i>“Bucurati-va!”</i> – PREDICI AUDIO la DUMINICA MIRONOSITELOR, ZIUA CRESTINA A FEMEII. Reasezarea in fire prin iubirea si urmarea lui Hristos pana la capat VS. independenta si feminism/ SFATURI PENTRU ADEVARATA FERICIRE A FAMILIEI

13. “Bucurati-va!” – PREDICI AUDIO la DUMINICA MIRONOSITELOR, ZIUA CRESTINA A FEMEII. Reasezarea in fire prin iubirea si urmarea lui Hristos pana la capat VS. independenta si feminism/ SFATURI PENTRU ADEVARATA FERICIRE A FAMILIEI 15-05-2016

LA MULTI ANI PE CALEA SFINTELOR MIRONOSITE, INMIRESMATI DE BUCURIA IUBIRII SI O VESNICIE FERICITA – URAM TUTUROR SURORILOR, SOTIILOR, MAMELOR SI FIICELOR NOASTRE! Predica Protos. Hrisostom de la Man. Putna la Duminica Femeilor Mironosite (2013): – Martorii cei mai …

PARINTELE PETRONIU si CHEMAREA LA ADANCIREA VIETII DUHOVNICESTI: <i>“Astăzi este în lume o orbire înfricoşată, o strâmbare a învăţăturii creştine. În ce hal se găseşte creştinătatea în vremurile noastre băgăm de seamă şi din faptul că duhul acesta lumesc năvăleşte şi în locurile cele sfinte…”</i>

14. PARINTELE PETRONIU si CHEMAREA LA ADANCIREA VIETII DUHOVNICESTI: “Astăzi este în lume o orbire înfricoşată, o strâmbare a învăţăturii creştine. În ce hal se găseşte creştinătatea în vremurile noastre băgăm de seamă şi din faptul că duhul acesta lumesc năvăleşte şi în locurile cele sfinte…” 24-02-2016

“Aşa-zisul ecumenism, care încearcă să ne atragă pe toţi la unire, este o mare iluzie. Nu s-a văzut nici unul dintre cei care participă la întâlnirile ecumenice să treacă la Ortodoxie. Nu-i interesează credinţa cea dreaptă, nici adevărurile şi viaţa …

<i>“Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă A NE FACE DE RUŞINE în ochii celorlalţi”</i> – NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU

15. “Lumea îşi are legile şi valorile ei, dar noi se cade să vieţuim potrivit legii lui Dumnezeu, chiar dacă asta înseamnă A NE FACE DE RUŞINE în ochii celorlalţi” – NEBUNIA DE A ASUMA BATJOCURA LUMII, pentru a ne duce PANA LA CAPAT pocainta si a implini dorul mistuitor al inimii, de A-L INTALNI PE DUMNEZEU 03-02-2016

“… Dar cât de mic este de fapt preţul pe care trebuie să-l plătim ca să-L întâlnim pe Mirele Bisericii… Dumnezeu binevoieşte să Se sălăşluiască în aceste suflete care Îl caută din toată inima, care dispreţuiesc părerea lumii şi îmbrăţişează …

PARINTELE GAVRIL DE LA NICULA si CUBLESUL SOMESAN, preot misionar cu viata sfanta al vremii noastre (†1 oct. 1988): <i>“UNDE NU ESTE ALTAR SI JERTFA, NU DOVEDIM PREZENTA LUI DUMNEZEU”, “Stii tu inaintea Cui stam?! Aminteste-ti mereu ca stam inaintea lui Dumnezeu. SA TRAIM PREZENTA LUI DUMNEZEU”</i>

17. PARINTELE GAVRIL DE LA NICULA si CUBLESUL SOMESAN, preot misionar cu viata sfanta al vremii noastre (†1 oct. 1988): “UNDE NU ESTE ALTAR SI JERTFA, NU DOVEDIM PREZENTA LUI DUMNEZEU”, “Stii tu inaintea Cui stam?! Aminteste-ti mereu ca stam inaintea lui Dumnezeu. SA TRAIM PREZENTA LUI DUMNEZEU” 02-10-2015

Arhim. Andrei Coroian: Douăzeci și șapte de ani de la mutarea la cele cerești a ieromonahului Gavriil de la Nicula (10 aprilie 1943 – †1 oct. 1988) Mănăstirea Nicula este o străveche vatră a monahismului ortodox românesc, cu începuturi cunoscute …

<i>“Oamenii sunt foarte trişti când nu reuşesc în proiectele lor, în programele lor. Ei bine, această tristeţe vine tocmai pentru că OMUL NU CONCEPE SĂ SE LEPEDE DE AMBIŢII”</i>. “PROVOCAREA” LUI HRISTOS şi ÎNTRISTAREA BOGATULUI “NEPREGĂTIT” DIN NOI

18. “Oamenii sunt foarte trişti când nu reuşesc în proiectele lor, în programele lor. Ei bine, această tristeţe vine tocmai pentru că OMUL NU CONCEPE SĂ SE LEPEDE DE AMBIŢII”. “PROVOCAREA” LUI HRISTOS şi ÎNTRISTAREA BOGATULUI “NEPREGĂTIT” DIN NOI 22-08-2015

(desen de Elena Murariu) *** “Ci, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii…” (Matei 19, 22) “- R. Radulescu: Să mă lepăd de mine înseamnă să mă lepăd de ideea că eu sunt pe primul loc, …

“CRESTINISMUL RADICAL” AL PARINTELUI IOACHIM PARR: <i>“Aceasta lume moare, iar voi va purtati ca si cum navigati intr-o croaziera captivanta. Vreti sa fiti misionari, dar nu vreti sa traiti dupa Evanghelie. CRESTINISMUL ‘CONFORTABIL’ NU EXISTA!”</i> Ce trebuie sa faca niste MISIONARI ORTODOCSI autentici?

20. “CRESTINISMUL RADICAL” AL PARINTELUI IOACHIM PARR: “Aceasta lume moare, iar voi va purtati ca si cum navigati intr-o croaziera captivanta. Vreti sa fiti misionari, dar nu vreti sa traiti dupa Evanghelie. CRESTINISMUL ‘CONFORTABIL’ NU EXISTA!” Ce trebuie sa faca niste MISIONARI ORTODOCSI autentici? 19-05-2015

“Cand veniti la biserica si auziti cuvantul lui Dumnezeu, ar trebui sa va aruncati in foc, ti­nand cont de cat de departe va aflati de el. Ar tre­bui sa va cutremurati cand va apropiati de Sfanta Impartasanie. Nu intalnesti asta …

<i>“POCAINTA este si o IESIRE DIN IDOLATRIA MODERNA. Noi am intrat in imperiul asta al ‘BUNASTARII’, al vietii ‘mai bune’, pentru ca DIAVOLUL STIE CA FACE MAI MULTA ROADA CU ‘BUNASTAREA’ DECAT CU PRIGOANA</i> – Predica audio in Duminica Sfantului Ioan Scararul a PROTOS. IOAN de la SIHASTRIA PUTNEI

21. “POCAINTA este si o IESIRE DIN IDOLATRIA MODERNA. Noi am intrat in imperiul asta al ‘BUNASTARII’, al vietii ‘mai bune’, pentru ca DIAVOLUL STIE CA FACE MAI MULTA ROADA CU ‘BUNASTAREA’ DECAT CU PRIGOANA – Predica audio in Duminica Sfantului Ioan Scararul a PROTOS. IOAN de la SIHASTRIA PUTNEI 28-03-2015

“… si atunci „hai la munca! hai la capsuni!”, si copiii i-am lasat singuri, care au ramas cu internetul, cu televizorul, care ii duce direct acolo unde nu e Dumnezeu. Daca mai poate cineva sa stea impotriva curentului aceluia sa …

PARINTELE ILARION DAN, DUHOVNICUL DE LA “CRUCEA”, FOST MARE DIRECTOR DE BANCA ce s-a lepadat de toate pentru a sluji lui Hristos, la 55 de ani. MARTURISIRI <b>VIDEO</b> despre propriul DRUM AL CONVERTIRII si despre PROVIDENTIALUL PARINTE ARSENIE PAPACIOC

27. PARINTELE ILARION DAN, DUHOVNICUL DE LA “CRUCEA”, FOST MARE DIRECTOR DE BANCA ce s-a lepadat de toate pentru a sluji lui Hristos, la 55 de ani. MARTURISIRI VIDEO despre propriul DRUM AL CONVERTIRII si despre PROVIDENTIALUL PARINTE ARSENIE PAPACIOC 20-09-2014

POSTARE COMPLETATA/ ACTUALIZATA Vedeti si: *** Vedeti si: Ziarul Lumina: Repetabila întoarcere în sine (2013) Se întâmplă să te întorci într-o mănăstire pe care ai vizitat-o, sau la un părinte duhovnic, dintr-o chemare pe care nu ştii cum s-o numeşti. …

<i>“Vom vedea pe Dumnezeu precum este”</i> (I): ARHIMANDRITUL SOFRONIE si BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA: <i>“<b>Rari sant sufletele care au destula barbatie pentru a iesi de pe cararile batute ale multimilor…</b>“</i>. MANA NEVAZUTA A DUMNEZEULUI CELUI VIU si HAUL STAPANIRII INTUNERICULUI

29. “Vom vedea pe Dumnezeu precum este” (I): ARHIMANDRITUL SOFRONIE si BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA: Rari sant sufletele care au destula barbatie pentru a iesi de pe cararile batute ale multimilor…. MANA NEVAZUTA A DUMNEZEULUI CELUI VIU si HAUL STAPANIRII INTUNERICULUI 10-07-2014

BINECUVANTAREA DE A CUNOASTE CALEA “La inceputul vietii mele la Athos imi amintesc ca am rugat pe un pustnic sa-mi vorbeasca despre rugaciu­ne. Observand in rugamintea mea dorinta de a auzi despre rugaciunea cea inalta, mi-a raspuns: „Vom vorbi despre …

URMAREA CHEMARII LUI DUMNEZEU SI INCREDINTAREA IN PURTAREA SA DE GRIJA IUBITOARE. Predica audio a Parintelui Ciprian Negreanu: <i>“Dumnezeu nu bate obrazul omului care se intoarce”</i>. CE FEL DE COPII NE VREA TATAL?

30. URMAREA CHEMARII LUI DUMNEZEU SI INCREDINTAREA IN PURTAREA SA DE GRIJA IUBITOARE. Predica audio a Parintelui Ciprian Negreanu: “Dumnezeu nu bate obrazul omului care se intoarce”. CE FEL DE COPII NE VREA TATAL? 28-06-2014

Predica Parintelui Ciprian Negreanu la Duminica a II-a dupa Rusalii (2010)  RASPUNSUL LA CHEMAREA LUI DUMNEZEU, CHIPUL SFINTILOR si LEPADAREA GRIJILOR DESARTE PENTRU A-I URMA LUI HRISTOS (fragment transcris) […] “Toate această perioadă de la Rusalii la Sfinţii Petru și …

Parintele Teofil Roman: MAREA NOASTRA CADERE – INCREDEREA IN SINE SI VIATA TRAITA “PE CONT PROPRIU”, IN AFARA VOII LUI DUMNEZEU. <i>Cum putem ajunge a dobandi pacea lui Hristos si a lepada “grija cea lumeasca” la Liturghie?</i>

32. Parintele Teofil Roman: MAREA NOASTRA CADERE – INCREDEREA IN SINE SI VIATA TRAITA “PE CONT PROPRIU”, IN AFARA VOII LUI DUMNEZEU. Cum putem ajunge a dobandi pacea lui Hristos si a lepada “grija cea lumeasca” la Liturghie? 18-07-2013

Este greşită această înţelegere că noi doar în biserică suntem creştini şi oameni duhovniceşti, iar în afară suntem oameni lumeşti, oameni trupeşti. Se spune de multe ori și despre preoţi: „Apăi, preotul e preot doar în biserică, câtă vreme e îmbrăcat în odăjdii. În rest, e om ca și noi…” Nu e adevărat. Preotul e preot oriunde s-ar afla, şi în veacul acesta, şi în cel ce va să fie. Şi creştinul e creştin oriunde s-ar afla. El trebuie să fie o mărturie a dragostei lui Hristos în această lume întunecată.

Predania ortodoxa, apostolica despre NECESITATEA LEPADARII DE LUME (de patimi) PENTRU <i>TOTI</i> CEI CARE CAUTA MANTUIREA: <i>“Exista un singur crestinism, o singura invatatura crestina, care vine de la Domnul Insusi”</i>

33. Predania ortodoxa, apostolica despre NECESITATEA LEPADARII DE LUME (de patimi) PENTRU TOTI CEI CARE CAUTA MANTUIREA: “Exista un singur crestinism, o singura invatatura crestina, care vine de la Domnul Insusi” 06-07-2013

“Contemporanii nostri, care palavragesc despre dragostea crestineasca, nu baga in seama conditia principala pen­tru ajungerea la ea…” * Despre Sfintii Apostoli De cativa ani studiem impreuna viata crestineas­ca faptuitoare dupa Sfintii Parinti, si acum este un prilej potrivit pentru a …

Carti recomandate