PARINTELE PROCLU – FILE DE PATERIC (II). Noi marturii despre sfintenia celui mai cunoscut si mai iubit pustnic român contemporan

28-01-2019 Sublinieri

Roagă-te și pentru mine să ajung în Rai!

† Macarie Drăgoi, episcopul ortodox român al Europei de Nord

Îmi este atât de dragă și familiară prezența părintelui Proclu, încât, deseori, am impresia că ne-am cunoscut personal.

Deși am avut intenția, iar el și-a exprimat dorința, lucrurile au decurs, însă, în așa fel încât nu am reușit să ne întâlnim, fizic, în această viață. Duhovnicește, ne-am întâlnit mai demult, prima oară când l-am descoperit, în cuvintele și mărturiile consemnate în scris sau filmate, mai apoi, când mi-a transmis un cuvânt personal înregistrat.

Am avut mai multă nădejde și încredere de când am aflat că se roagă pentru mine. Iar, acum, când el se roagă pentru noi din Biserica Biruitoare, avem și mai învederată nădejde. Să citim cu sârg micile mărgăritare lăsate de părintele Proclu sub forma unor adevărate apoftegme de nevoitor, în care ne învață despre necesitatea pocăinței, dulceața rugăciunii, plânsul cel de viață dătător, nejudecarea vrăjmașilor și odihnirea celuilalt. Să le punem la inimă, făcând astfel ca aceste mărgăritare să fi fost dăruite de părintele cu folos și cu spor spre mântuirea fraților.

Să ne rugăm părintelui, așa cum ne învață și părintele Iulian de la Prodromu, un alt bătrân duhovnicesc al zilelor noastre, alături de care am purtat următorul dialog duhovnicesc:

Părinte Iulian, știm că l-ați vizitat pe părintele Proclu atunci când se afla în pustie. Ce amintiri aveți din acea perioadă?

Eu eram la Sihla și mă duceam la dânsul în pustie. Îi mai duceam câte un posmag, cozonac, dulciuri care rămâneau de la masă. Le puneam la uscat. Părintele Proclu era la pădure, în pustie. Când ajungeai la dânsul trebuia să faci rugăciune: „Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu miluiește-ne pe noi!” Și atunci deschidea. Părintele Cleopa i-a dat binecuvântare să stea în pustie, dar i-a zis să nu știe nimeni că i-a dat această binecuvântare. Îmi amintesc că părintele mai zicea și câte o glumă, ca să se smerească. Zicea că el nu e Proclu, ci Porcu’.

Mai târziu, după ce s-a mutat la Mitocu Bălan, mergeam cu părintele Visarion Prepeliță la dânsul acasă și îi făcem Sfântul Maslu.

Părintele dobândise Rugăciunea inimii?

Acest lucru nu-l știe nimeni și cel care o are nu o spune. El nu a spus niciodată că are Rugăciunea inimii sau nu. Poți să vezi dacă cineva are are rugăciunea după fața sau după cuvântul lui. M-am folosit de întâlnirea cu părintele Proclu, pentru că vedeai într-însul un om cu care tot ai sta de vorbă.

Dacă ați fi acum lângă mormântul său, ce i-ați cere?

Părinte Proclu, roagă-te și pentru mine să ajung în Rai!

***

Cea mai importantă armă de biruință și de mântuire

Arhimandrit Hariton Negrea – starețul Mănăstirii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, Petru Vodă (Neamț)

– Părinte Hariton, în ce împrejurări l-ați cunoscut pe părintele Proclu?

Pe părintele Proclu l-am cunoscut în anul 1999. Eu eram deja în mănăstire, la Mănăstirea Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, Petru Vodă. Părintele Iustin mă închinoviase în anul 1996. În acea perioadă auzisem multe lucuri frumoase despre părintele Proclu. În 1999 a poposit la noi la mănăstire un grup de monahi, iar părintele Iustin ne-a îndemnat să ajungem la Mitocu Bălan să îl cunoaștem pe părintele Proclu.

Din momentul în care l-am văzut, am avut sentimentul că mă aflam în fața unui monah autentic, că am întâlnit un pustnic așa cum citisem în Viețile sfinților. Primul gând a fost că în lume sunt oameni ai lui Dumnezeu, care Îl caută cu toată sinceritatea și care, prin prezența și prin modul lor de viețuire, îți dau siguranța că mai există sfinți pe fața pământului.

– Vă amintiți despre ce anume v-a vorbit?

Părintele Proclu ne-a vorbit despre momentul intrării sale în viața monahală, despre părintele Cleopa și despre părintele Paisie Olaru, pentru că au fost cei mai importanți învățători ai rugăciunii pentru el, dar și despre importanța duhovnicului în mănăstire. Se spovedea săptămânal și, aproape nu era zi de la bunul Dumnezeu care să treacă, fără a lua o binecuvântare de la duhovnic. A căutat cu toată atenția să înțeleagă cuvântul rostit al părintelui Cleopa și învățătura pe care i-o dădea. Părintele Proclu a sădit în inima sa și a pus în practică toată învățătura pe care o primit-o de la părintele Cleopa și de la părintele Paisie Olaru.

– Despre Rugăciunea lui Iisus ce v-a învățat?

Ne-a spus că trebuie să o zicem cât mai des, iar după ce creștinul sau monahul ajunge să și-o însușească, a pus accentul și pe calitatea ei, adică să ajungi la măsura să o repeți tot timpul, inclusiv când te așezi pentru odihna somnului de noapte și, inclusiv, atunci când te afli la masă. Ne îndemna să avem acestă stare de rugăciune chiar și în biserică, în timpul slujbelor, încât să putem înțelege toată rânduiala liturgică și laudele care se cântă, potrivit învățăturii bisericii noastre ortodoxe, la care să adăugăm lucrarea minții. Adică, ca și cum ai putea să fii atent dintr-o dată în două locuri: la lucrarea rugăciunii lui Iisus și la rânduiala liturgică.

Părintele Proclu a folosit cuvinte foarte simple, dar cu multă consistență, pentru că erau spuse cu convingere și veneau din partea unei persoane care practica acest mod de rugăciune. Privindu-l și auzind cuvintele lui, îți întăreai convingerea în puterea acestei rugăciuni. Cred că atunci am primit toți o binecuvântare prin faptul că mult timp după aceea, rugăciunea a fost practicată cu foarte mare ușurință.

Am mai avut o experiență similară când l-am întâlnit pe părintele Sofian Boghiu. Cu vreo șase luni de zile înainte de a trece la cele veșnice, am avut un dialog cu sfinția sa. Mi-a zis: „Părinte Hariton, putem vorbi despre această rugăciune doar în condiția în care îmi puteți spune că în timpul ascultării din mănăstire puteți să o rostiți de cel puțin 300 de ori. Altfel, nu putem începe acest dialog”. Părintele Iustin ne dăduse deja un canon, să spunem de 1.200 de ori rugăciunea Doamne Iisuse în timpul ascultării, repet, nu fiind și în biserică sau în chilie, ci în timpul ascultării. Și atunci am avut această bucurie că părintele Sofian Boghiu mi-a descris din experiența sa personală.

Dacă mă întorc la prima mea întâlnire cu părintele Proclu, îmi aduc aminte că, după ce ne-a învățat această rânduială minimă pe care noi trebuie să o avem în viața monahală, după ce ne-a spus că trebuie să potrivim Rugăciunea minții cu Psaltirea, ne-a vorbit despre importanța duhovnicului și despre lucrarea Duhului Sfânt. A avut bucurii și trăiri sufletești deosebite, fericirea pe care el o simțea în suflet îl făcea să uite de mâncare, pierdea noțiunea timpului. Chiar îmi spunea că ajungea la un moment dat să uite că nu mâncase de vreo trei zile decât un posmag și că băuse o cană cu apă, însă fericirea pe care el o avea în suflet îl ținea în poziție nemișcată în fața icoanei foarte multe ore.

– Despre întâlnirile cu diavolii a pomenit ceva?

Ne-a vorbit și despre acest război nevăzut. Ne-a povestit că erau câteodată zile întregi când duhurile rele îl supărau și îl băteau. Erau nopți când îl băteau, dar după ce trecea o noapte într-o astfel de răbdare, cel puțin trei zile avea bucuria de a-L întâlni pe Dumnezeu.

– Ce alte lucruri v-au mai impresionat la acea întâlnire?

Am fost uimit să constat că părintele Proclu știa că printre monahii care îl cercetaserăm atunci, eu eram singurul preot. Chiar în acel an fusesem hirotonit ieromonah. Și, după cuvântul de folos pe care ni l-a rostit, părintele Proclu a îndreptat degetul către mine și a zis: „Tu, acum să vii să mă binecuvântezi, pentru că ești preotul lui Dumnezeu”. Știu că mi-au curs câteva lacrimi când părintele Proclu a făcut această afirmație. A fost o onoare din partea mea să mă duc să îl binecuvântez. În momentul când l-am binecuvântat, am observat că fața lui s-a luminat. Bucuria și zâmbetul pe care le-a avut atunci când l-am binecuvântat, mi-au dat încrederea că orice preot de pe fața pământului, când binecuvântează un credincios, revarsă peste el un har pe care noi nu-l vedem.

După aceasta ne-a arătat icoanele din chilia sa și ne-a spus că acestea reprezentau punctul de referință când el își începea Rugăciunea lui Iisus. Sfinția sa le privea și, privindu-le, intra în starea de pocăință. Acela era momentul în care el începea să verse lacrimi și, atunci când lacrimile apăreau, lucrarea rugăciunii lui Iisus devenea mult mai intensă. Ne povestea nouă că stătea în chipul omului care îl privește pe stăpânul său. În poziție din picioare, avea privirea așezată – pentru că am fost foarte atent și la poziția trupului pe care o avea părintele în momentul în care se ruga în fața acestor icoane. Deci, stătea în picioare. Pentru început și-a ațintit ochii spre icoane, după care și-a lăsat capul în jos și a început să rostească cuvintele rugăciunii lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul! A rostit de câteva ori aceste rugăciuni, ca noi să observăm începutul ei.

După ce ne-a arătat cum să ne rugăm, s-a oprit din rugăciune și ne-a spus că Dumnezeu este întotdeauna iubire, Dumnezeu este întotdeauna Cel care ne primește la El, Dumnezeu este Cel care ajută omul păcătos să se mântuiască.

– Apoi, când v-ați reîntâlnit cu părintele Proclu?

Următoarea întâlnire s-a petrecut înaintea Crăciunului din anul 2016. Eram, potrivit rânduielii noastre de aici, de la mănăstire, la slujba de seară, care durează de la ora 12:00 până dimineața la ora 4:00, uneori 4:30 – așa este rânduiala așezată de părintele Iustin.

În seara în care ne-am întâlnit eram în biserică, la momentul miezonopticii, iar părintele care supraveghează mănăstirea în calitate de paznic m-a anunțat, în sfântul altar, că părintele Proclu se află la mormântul părintelui Iustin. Am avut o emoție foarte puternică, o dorință să îl revăd, o bucurie de nedescris. M-am dus să-l întâlnesc. Părintele Proclu era în rugăciune, în fața mormântului părintelui Iustin. Chiar în momentul acela mi-am amintit de modul cum părintele Proclu ne-a învățat în fața icoanelor Maicii Domnului și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos cum să ne rugăm. În curte se auzea slujba, pentru că avem câteva difuzoare în exteriorul bisericii. Când am ajuns în dreptul sfinției sale, începuseră să se citească psalmii de la Utrenie. Părintele Proclu mi-a făcut semn să mă așez lângă el și să ascultăm psalmii. Am stat lângă sfinția sa tot timpul cât s-au citit psalmii Utreniei. După aceea, părintele Proclu mi-a spus că a trecut pentru ultima dată pe la părintele Iustin, că urmează să plece la cele veșnice. Am crezut că va avea aceeași deschidere de dialog așa cum l-am cunoscut în 1999. Dar, de data aceasta, părintele Proclu era foarte interiorizat, ținea privirea în jos, era meditativ. Privea la mormântul părintelui și la fotografia de pe cruce. După câteva minute, am avut curajul să îl întreb: „Noi, monahii care suntem în vremurile acestea, ale secolului al XXI-lea, ce ar trebui să avem în vedere pentru mântuirea sufletului?” Părintele Proclu mi-a răspuns: „Deși vremurile vor fi grele, totuși se poate lucra mântuirea în viața monahală”.

Din discuția pe care am avut-o atunci, am reținut următoarele idei. În primul rând a subliniat importanța păstrării credinței noastre în care ne-am botezat. Când l-am întrebat cum poate fi înțeles lucrul acesta, dânsul mi-a zis că dreapta credință se ține mai întâi de toate prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu. Apoi, a mai vorbit și despre unitatea Bisericii. Chiar așa mi-a zis: „Părinte stareț, mi-am dorit să văd persoana pe care părintele Iustin a pus-o aici să țină stăreția, iar sfatul meu este să ții monahii în unitatea lor din Biserică”. A pus accent pe faptul că unitatea monahilor în Biserica noastră se face prin prezența la slujbele pe care le are fiecare mănăstire în parte. Sinodul din Creta din vara anului 2016 provocase anumite tulburări, anumite confuzii și, bineînțeles, o atitudine față de ierarhia Bisericii noastre ortodoxe, pe care unii o contestaseră cu multă vehemență. Părintele Proclu a zis că unitatea în biserică se păstrează prin prezența la slujbele bisericii, iar pomenirea ierarhilor să se facă fără a ne gândi la erorile, la greșelile, sau păcatele lor. Pomenirea ierarhilor se face pentru că așa este învățătura bisericii. Unitatea bisericii se păstrează și prin faptul că noi trebuie să avem armonie și o dragoste reciprocă. Cred că aceasta a fost descrierea dânsului: prezența la biserică, să ne pomenim ierarhii fără să ne gândim la erorile lor și să avem armonie și dragoste între noi.

În acel dialog părintele Proclu mi-a vorbit și despre Rugăciunea lui Iisus. A zis: Și mai este important pentru voi, monahii din zilele acestea, să vă rugați în continuare cu Rugăciunea lui Iisus. Ne-a învățat, că această rugăciune va fi pentru noi, cea mai importantă armă de biruință și de mântuire. Rugăciunea lui Iisus va fi pentru mulți dintre monahi înlocuirea pravilei, înlocuirea multor slujbe care, după ani și ani de zile, nu vor mai fi în biserică, pentru faptul că vor veni din ce în ce mai puțini la mănăstiri. Chiar a și zis: „Voi aveți o mare responsabilitate: să duceți în continuare această lucrare în biserică”.

Când l-am întrebat despre smerenie, cum vede dânsul smerenia, a zis așa: „Părinte, eu sunt un om prost, dar să știi că am de gând să mă fac și mai prost de atât. Așa să înțelegi smerenia”.

Amintirea acestor mari lucrători ai rugăciunii, pe care vi i-am amintit: părintele Proclu, părintele Sofian, părintele Cleopa și părintele Iustin, mă îndeamnă la lucrul rugăciunii. Dintre toți, cel mai amănunțit în descrierea rugăciunii și a modului de a lucra rugăciunea, a fost părintele Proclu. Sfinția sa este un mijlocitor pentru noi și, totodată, un exemplu de viețuire monahală, un exemplu de trăire în Rugăciunea lui Iisus.

Să-i ajute Dumnezeu, pe toți monahii și monahiile, cât și pe mireni să înțeleagă și să practice cât mai mult Rugăciunea lui Iisus.

***

Dumnezeu ți-a dat o prăjitură

Preot Nicolae Tabarcea, parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil”, comuna Mogoșești (Neamț)

– Cum ați aflat despre părintele Proclu și cum l-ați întâlnit?

Despre părintele Proclu am aflat de la alți preoți. Auzisem că este un părinte înduhovnicit, văzător cu duhul. Eu obișnuiam să merg des la părintele Iustin Pârvu, și imediat după ce părintele a murit am simțit nevoia să am cu cine să mă sfătuiesc, de la cine să primesc o învățătură. Și am mers la părintele Proclu cu familia.

Prima dată am fost la el în 2014. La început am vrut cumva să îl ispitesc, să văd dacă e într-adevăr înduhovnicit. Aveam niște întrebări în mintea mea și am zis că părintele, dacă într-adevăr are dar de la Dumnezeu, o să îmi știe problemele și o să îmi dea și răspunsuri, o să mă sfătuiască în ceea ce am eu nevoie. Când am ajuns prima dată acolo, la Mitocu Bălan, părintele era zăvorât, avea pus lacătul la poartă. Am bătut la poartă, nu a ieșit nimeni. Am urcat la maica Filofteia. Acolo, la fel, am bătut la poartă, am strigat, dar nu a ieșit nimeni. Am fost oarecum deznădăjduit și am gândit că probabil nu este voia lui Dumnezeu să îl întâlnesc pe părintele, poate nu sunt vrednic să vorbesc cu sfinția sa. Când să cobor să plec, m-a strigat de după poarta casei lui și mi-a zis să nu plec. Nu mi-a zis pe nume, în schimb mi-a zis să nu plec. Eu eram împreună cu soția.

Una dintre întrebările mele ar fi fost: cum să mă rog? Când am ajuns lângă poartă cu soția, părintele, fără să îi spun nimic, mi-a zis: „Împarte noaptea”. Eu nu înțelegeam, cum vorbea el, așa, un pic mai subțire, răgușit, bolnav. Nu l-am înțeles și o întrebam pe soție: „Ce spune părintele, că nu înțeleg?”. Și părintele spunea: „Împarte noaptea, împarte noaptea”. Nu mi-am dat seama că, de fapt, el deja îmi răspundea la una dintre întrebările mele: „cum să mă rog? Apoi mi-a zis să mai aștept un pic, că o să coboare maica să deschidă lacătul. A coborât maica și am intrat. Părintele mi-a zis aceleași lucruri pe care mi le spusese și părintele Iustin Pârvu înainte să fiu hirotonit. Au fost cuvinte legate mai mult de viața mea personală. Am zis că același duh care lucra prin părintele Iustin Pârvu, lucrează și prin părintele Proclu, și văd acest lucru ca pe o încredințare că părintele Iustin și-ar fi dorit ca eu să merg în continuare la părintele Proclu pentru sfat.

Părintele avea o dragoste deosebită. M-a luat în brațe, cum avea el obiceiul, mi-a prins capul cu mâinile, m-a sărutat și a început să plângă. Și eu și soția, toți plângeam acolo, dar nu erau lacrimi de tristețe, erau lacrimi de bucurie, lacrimi de emoție. A fost ceva deosebit atunci, prima dată când am mers, bucuria pe care am avut-o… Apoi, câteva zile parcă pluteam, așa eram de bucuros.

Părintele, ne sfătuia pe fiecare să nu judecăm, să nu ne certăm. Odată, când am fost la părintele Proclu avusesem înainte discuții în contradictoriu cu soția, ca în orice casă, iar aceste discuții fuseseră în fața copiilor. Când am intrat la părintele Proclu, fără să-i spunem nimic, ne-a zis: „Nu vă mai certați în fața copiilor, nu vă mai certați în fața copiilor!”– ne-a repetat de vreo câteva ori.

Au mai fost situații în care părintele v-a răspuns la întrebări, la frământări înainte să le exprimați în cuvinte?

Am încercat, cât de cât, să împlinesc din sfaturile pe care mi le-a dat legate de rugăciune și de viața duhovnicească, și, după câtva timp, am avut o trăire deosebită și am simțit nevoia să merg la părintele, să vorbesc cu el, să văd dacă într-adevăr ceea ce simțisem era de la Dumnezeu sau a fost o ispită. Am ajuns la părintele, am intrat în chilie, s-a bucurat, ne-a primit, și apoi, fără să îi spun nimic, fără să îl întreb, mi-a zis : „Să știi că a fost de la Dumnezeu ce ai trăit, dar să știi că nu datorită ție s-a întâmplat lucrul ăsta, ci altcineva s-a rugat pentru tine. Să te bucuri, că Dumnezeu ți-a dat o prăjitură.” Am înțeles atunci că, de fapt, probabil, el se rugase pentru mine, nicidecum eu nu aș fi fost vrednic să primesc darul pe care l-am primit și pe care, datorită vieții dezordonate și păcătoase, l-am pierdut în timp.

O altă situație în care am simțit puterea rugăciunii părintelui a fost atunci când, după ce a născut soția al doilea copil, pe Iustina, s-a întâmplat că fetița a făcut febră. Am mers la spital și acolo, o doamnă doctor ne-a speriat zicându-ne că Iustina ar avea leucemie. Soția s-a internat în spital cu fetița și eu, imediat, am plecat la părintele Proclu. Am intrat la el, m-a văzut că eram foarte tulburat și mi-a zis: „Stai liniștit, stai liniștit că e o ispită, să nu te îngrijorezi!” Mi-a zis să nu mă îngrijorez, să mă rog mai mult pentru soție, că fata nu are nimic. A zis: Ca să știi! Uite, eu am să stau toată noaptea și am să mă rog pentru voi”. Apoi i-au făcut din nou analizele fetiței și nu avea nimic, totul a fost bine.

Mă foloseam foarte mult de discuțiile pe care le aveam și la un moment dat mi-am zis că, el nefiind preot, nu poate să mă dezlege de păcate, dar am gândit așa: „Îmi păstrez părintele duhovnic la care mă spovedesc și merg la părintele Proclu pentru sfat. Cu el să mă sfătuiesc și părintele duhovnic să mă dezlege”. Am gândit că mă ia părintele să fac ascultare față de el. Am mers la părintele cu acest gând și fără să îi spun nimic, îmi zice: „Să știi că eu nu pot să te primesc, pentru că eu sunt bătrân”. Atunci mi-am zis că poate mai știe pe cineva, un călugăr sau vreun pustnic prin pădurile astea, ca să merg la el. Mi-a zis: „Și părinții pe care îi știam eu înainte, pustnicii pe care îi știam nu mai sunt. Să îți păstrezi duhovnicul, dar dacă nu ai cu cine să te sfătuiești, să faci tot ceea ce scriu sfinții părinți în cărți”.Mi-a mai dat sfatul ca dacă am niște trăiri deosebite, să vorbesc doar cu duhovnicul, să nu spun la oameni, să nu mă laud, să nu mă arăt când plâng.

Altă dată ne gândeam, eu și soția mea, că dacă mergem spre el, ar fi bine să mergem și până la Sihăstria, la mormântul părintelui Cleopa. Am ajuns la părintele și la un moment dat ne-a spus: „Da, păi știi, că eu, când eram mai tânăr și erau comuniștii și mă urmăreau, am fost odată la niște oameni la care am rămas. Și, când dormeam, m-a trezit părintele Cleopa și mi-a zis: „Vezi, că o să vină niște milițieni și o să te aresteze”. Și așa s-a întâmplat, dar am scăpat în cele din urmă”. Apoi a adăugat: „Să știi că părintele Cleopa este sfânt”.

Cum vă simțeați lângă părintele Proclu?

Avea multă dragoste părintele. Chiar dacă aveai păcate, avea un fel de a pune bandajul pe rana respectivă, fără să te facă să simți durerea, fără să ai mustrări care să te ducă la deznădejde. Odată mă mustra conștiința din pricina păcatelor pe care le făcusem și mă simțeam oarecum deznădăjduit. Am mers la părintele ca să îmi mai ridice moralul un pic. De cum am intrat mi-a zis: „A, a venit un bolnav la alt bolnav!”. Prima dată când am fost la el am simțit apoi un dor de Dumnezeu, o stare pe care nu o mai avusesem înainte, un dor de Dumnezeu atât de puternic încât, dacă mi-ar fi cerut cineva să renunț la tot pentru Dumnezeu, aș fi renunțat în momentul acela. Unul dintre sfaturile lui era să împart noaptea. Începusem să fac așa și să spun rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă. Și tot spuneam rugăciunea și, la un moment dat, aveam starea aceea duhovnicească, încât îmi ziceam că dacă spun rugăciunea asta, nu îmi mai trebuie nimic, aș lăsa toate, aș părăsi lumea asta și nu mi-ar mai trebui nimic, decât Dumnezeu. Și atunci am mers la părintele să îl întreb: „Părinte, spuneți-mi câte ceva despre Rugăciunea inimii”. Părintele s-a uitat în ochii mei și mi-a zis: „Dacă faci Rugăciunea inimii, ai lăsa toate, ai lăsa toată lumea asta, ai părăsi-o și ai sluji numai lui Dumnezeu”. Era exact trăirea pe care o aveam eu atunci.

Devenise ceva obișnuit pentru mine ca să merg la el și în sinea mea să mă gândesc la un lucru, sau să am o problemă și părintele să îmi dea sfat; ori îmi dădea un exemplu din viața lui, cumva, ca eu să învăț din exemplul respectiv, sau vorbea ca despre o altă la o persoană. Zicea: „A fost un preot la mine care a făcut uite așa, și așa, și așa…”

Și era exact ceea ce ați făcut dumneavoastră?

Da, era exact.

Ce sfaturi v-a dat în legătură cu creșterea copiilor?

Să îi punem la rugăciune mai mult. Noi atunci, în perioada respectivă, ne sfătuiam, voiam să cumpărăm și noi un apartament, era greu, trebuia să facem un împrumut. Ne-am dus la părintele și el ne-a zis: „Dar copiilor de ce nu le cereți să se roage? Puneți copiii la rugăciune și o să vedeți că o să vă ajute Dumnezeu”. Și așa a fost.

Câți ani aveau copiii pe vremea aceea, când i-ați pus la rugăciune?

Băiatul avea deja cinci ani și fata trei. I-am pus la rugăciune în genunchi, spunem Tatăl nostru, spunem Îngerașul și cu vorbele lor: „Doamne, ajută-ne să facem asta!”, sau „Doamne, ajută pe mama să facă asta!”, sau „Doamne, dă-i sănătate lui tati!”

Copilașii s-au rugat pentru cumpărarea apartamentului?

Da, da, și pentru asta. Și am reușit, ne-a ajutat Dumnezeu și am reușit. Acum copiii s-au învățat, când avem nevoie de ceva sau aud pe cineva că are o nevoie, zic: „Tati, pot să spun: Doamne, să îl ajuți pe Marius! Sau pe cutare, sau pe cutare?”

Am înțeles că mergeați și cu copilașii la părintele Proclu. Cum îl vedeau aceștia?

Tot timpul am mers cu ei. La început când am mers, erau un pic mai timizi, dar apoi stăteau de vorbă cu părintele. Băiatul, când mergeam pe la părintele, culegea toate pixurile de pe acolo și scria pe foi, și noi tot îl certam: „Măi, stai cuminte, stai cuminte!”. Și părintele a zis: „Măi, lăsați-l în pace, lăsați-l în pace că ăsta o să fie scriitor, o să îi placă să scrie. O să fie scriitor”. Acum om vedea în viitor ce o să fie. Fetița, Iustina, tot așa, trăgea de una, de alta, nu stătea liniștită, și noi ziceam: „Părinte, nu stă liniștită deloc”. Și părintele a zis: „Lasă, ca o să fie stareță! ”. Părintele avea uneori obiceiul de a glumi…

Ați spus la început că, după prima vizită, ați avut o stare de bucurie, care a ținut câteva zile la rând. S-a mai repetat acea stare și după alte vizite?

Da, da, tot timpul! Cred că nu a fost dată în care să mergem la el și să nu-l vedem pe părintele lăcrimând, rugându-se pentru noi. Și era tot timpul bucurie când plecam de la părintele, era bucurie și simțeam un ajutor. Și rugăciunea, după aceea, curgea altfel: nu era moleșeală la rugăciune sau oboseală, nimic. Mergea totul foarte lin. Cred că datorită rugăciunilor lui, pentru că ne pomenea.

De unde credeți că venea această forță a părintelui de a transmite altora dragostea pentru Dumnezeu, și de a vă face să vă rugați mai mult, să vă schimbați duhovnicește?

Cred că din rugăciune, cred că se ruga foarte mult. Avea o evlavie deosebită la Maica Domnului. Mergeam la el și el ne îmbrățișa, ne prindea capul în mâini și tot zicea: „Măicuța Domnului, Măicuța Domnului să ajute”. Sau zicea: „Măicuța Domnului, alungă duhurile tulburăcioase! Se ruga și la un moment dat nu mai puteai și începeai să plângi, îți curgeau lacrimile fără să îți dai seama. Cred că din rugăciuni, prin harul lui Dumnezeu.

Ce ne puteți spune despre smerenia părintelui?

Îmi aduc aminte că îl vedeam pe părintele ca pe un sfânt, că nu mănâncă deloc, se roagă foarte mult, toată noaptea. Când m-am dus la părintele, am intrat în chilie și vine părintele molfăind, cu mâinile murdare, era murdar tot pe buze. Când am dat să îi sărut mâna – curios, că de obicei nu mă lăsa să îi sărut mâna – atunci când m-am aplecat să îi sărut mâna am simțit miros puternic de mâncare și buzele erau, așa, unse ca de ulei. Atunci mi-am zis: ei, părintele a vrut să se smerească, că eu îl vedeam ca pe un sfânt.

Legat de activitatea sfinției voastre ca preot ce vă sfătuia?

Ne îndemna mult la pocăință, să avem îngăduință, să avem o inimă de mamă. Eu, la un moment dat, pentru că veneau puțini oameni la biserică, s-a răcit mult credința oamenilor, încercam prin tot felul de lucruri să îi caut, să îi aduc la biserică, să îi fac să vină la biserică prin tot felul de activități. Nu știam ce să mai fac. Când m-am dus la părintele, el a început să râdă și a zis: Părinte, să știi că nu preotul trebuie să fugă după oameni, oamenii trebuie să fugă după preot. Stai mai mult prin biserică, stai mai mult prin biserică”. M-a liniștit și am zis că mai bine stau în biserică, fac Sfânta Liturghie, rugăciuni și Dumnezeu o să rânduiască. Bine, să nu le neglijez pe celelalte, dar să pun accentul mai mult pe Sfânta Liturghie și pe biserică.

Și au început să vină mai mulți oameni la biserică după ce ați ascultat sfatul părintelui?

Da. Chiar au început să mai vină oameni, dar tot puțini sunt, după mine, după cum zic eu. Dar, oricum, am simțit și aici ajutorul părintelui.

Ce alte daruri duhovnicești ați primit de la părintele?

Tot timpul plecam de la el cu o pocăință deosebită în suflet și cu dorința de a mă îndrepta. Darul acesta ținea o perioadă. Când slăbea, mergeam la el și iarăși reînvia darul. Chiar și când eram mâhnit și îmi venea gândul să îi spun o vorbă cuiva, parcă îl vedeam pe părintele când zicea: „Nu-i spune azi, lasă că îi spui mâine”. Și tot așa. Avea foarte multă dragoste față de oameni și își dorea ca dragostea pe care o simțea el față de ceilalți să se înrădăcineze și în cei care veneau la el. Cred că își dorea foarte mult ca cei care îi treceau pragul să se schimbe. De cele mai multe ori te schimbai, nu aveai cum să nu te schimbi.Vorbind tuturor îți dădea și ție răspunsul la problema care te măcina pe tine. Lucrul acesta l-am trăit și la părintele Iustin Pârvu. Intrând mai mulți în chilie și vorbind la modul general, părintele Iustin, tot așa, avea darul de a da răspunsul vorbind tuturor.

Când l-ați văzut ultima dată?

Am fost la el chiar atunci, în perioada aceea, înainte de a muri. Părintele vorbea din ce în ce mai des despre moarte, spunea că „trebuie să îmi plâng mortul meu”, că „îs un deal și-o vale”, că „mă duc și am traista goală”, cum avea el expresiile lui. Mă gândeam: probabil părintele îmi vorbește atât despre moarte, cred că știe ceasul când o să moară. Și exact atunci părintele se întoarce spre mine și începe să vorbească: „Știi, părinte, că era un sfânt, Sfântul Isaac Sirul, și uite așa o trăit, și așa o făcut, și așa se ruga, și așa… ”. Eu atunci nu am înțeles de ce părintele îmi vorbește mie despre Sfântul Isaac Sirul, în timp ce eu gândeam că probabil el știe când o să moară. După ce a murit mi-am dat seama că a trecut la Domnul chiar pe 28 ianuarie, de ziua pomenirii Sfântului Isaac Sirul. Și am zis că, de fapt, părintele mi-a spus când avea să moară, numai că eu, atunci, nu am înțeles de ce începuse așa, brusc, să vorbească despre acest sfânt. Probabil că părintele îmi știa gândul și mi-a dat răspunsul, dar eu, pe moment, atunci, nu l-am priceput.

La mormântul părintelui mergeți să vă rugați?

Am fost, da, am mai fost la mormânt, dar am mai fost și la maica Filofteia, că părintele așa mi-a zis, că atunci când nu o să mai fie el să mergem la maica, că o să ne ajute, o să se roage ea pentru noi. Odată am fost la maica și, știți, în fiecare casă mai sunt discuții, probleme. Bărbatul e mai mândru, adică eu, caut să mă impun în fața soției. Și am mers la maica și, tot așa, fără să îi spunem nimic, maica mi-a zis: „Părinte, cu toată sfințenia, cu tot harul preoției pe care îl ai, cu tot cu faptul că ești bărbat, mai smerește-te în fața preotesei! Mai smerește-te în fața preotesei!” Și am început să râdem amândoi, și eu și soția, că soția tot timpul zicea: „Măi, mai smerește-te, că ești prea mândru, mai ascultă și de mine!”

Părintelui Proclu îi cer ajutorul în rugăciune tot timpul, nu este zi sau seară, când mă rog, să nu îi spun: „Părinte, roagă-te pentru noi. Părinte, ajută-mă! Uite, am asta”. Tot timpul simt că mă ajută. Când mergeam la el, mai de fiecare dată îmi zicea: „Am să mă rog și după ce am să mor, am să mă rog ca toți care au venit la mine să ajungă în Rai”.

A fost un om minunat și mă bucur enorm că am avut șansa să pot să merg la un astfel de părinte cu o viață atât de sfântă, pentru că știu că m-a ajutat cât a trăit și o să mă ajute în continuare.

(extrase din: File de Pateric – Parintele Proclu, vol II, care editata de Man. Sihastria Putnei)

 

Legaturi:

PĂRINTELE PROCLU – MAGNETUL IUBIRII († 29 ianuarie 2017): “Aplică MILA, iar NU DREPTATEA. După milă mulți se vor putea apropia, și cu dreptatea puțini vor rezista”. MĂRTURII – ”FILE DE PATERIC” CONTEMPORAN

PĂRINTELE PROCLU – ultimul cuvânt de folos, despre tulburările din Biserică, după “sinodul” din Creta și CONDIȚIILE MÂNTUIRII ÎN ACESTE VREMURI: “Sunt nişte duhuri care au tulburat lumea. Noi trebuie să căutăm să nu facem rupere în Biserică. Trebuie să îi iertăm pe toţi, trebuie să ne rugăm pentru toţi. Doamne, ajută să ne smerim ca să scăpăm de duhuri şi de toate!”

PARINTELE PROCLU A ADORMIT INTRU DOMNUL la varsta de 88 de ani. VIATA si SFATURILE de mantuire ale pustnicului nemtean (VIDEO). Inmormantarea va avea loc marti la manastirea SIHASTRIA PUTNEI

HARISMELE PĂRINTELUI PROCLU, VESTEA ADORMIRII PĂRINTELUI IUSTIN și DORUL DE DUMNEZEU. Mărturia doamnei doctor Oana Maria Smoc (audio, text): “Să îţi dea Dumnezeu dorul de El! Că dacă ai dor de Dumnezeu, nu-ţi mai trebuie nimic din bunătăţile acestui veac pâcălitor, nimic n-o să te mai amăgească”

PĂRINTELE PROCLU: “Poate să aibă cineva fapte bune cu grămada; dacă nu are smerenie şi căinţă, degeaba! Dumnezeu iubeşte pe omul smerit şi nebăgat în seamă. DUHUL SFÂNT ÎL LASĂ ÎN PĂRĂSIRE PE CEL CE SE MÂNDREŞTE”

“CONȘTIINȚĂ, SPUNE-MI DREPT, DACĂ MOR ACUM, MĂ MÂNTUIESC? Îi place lui Dumnezeu cum trăiesc eu acum?” – Cuvinte de mare folos duhovnicesc de la PĂRINTELE PROCLU

PARINTELE PROCLU ne invata cum sa biruim POMENIREA DE RAU SI PORNIRILE DE RAZBUNARE. Care rugaciune are mai mare putere la vreme de necaz? “Cea mai mare nenorocire a timpului de acum este DUȘMĂNIA”

PARINTELE PROCLU: “Este suficient un gând de osândire, de încântare de sine, cu care te-ai învoit și Duhul Sfânt se retrage. SĂ FOLOSIM MILA PENTRU A ÎNDREPTA PE ALȚII, SĂ NU OCĂRÂM PE NIMENI, SĂ NE PUNEM NOI ÎN LOCUL LOR”

SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE PROCLU (I): “Duhul Sfant se lasa simtit pe masura ce duce cineva viata de pocainta”

SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE PROCLU (II): “Nimic nu face pe Duhul Sfant a se salaslui in inima cuiva, decat a trece cu vederea neajunsurile altora”

Dusmania si ura de frati – semnul sfarsitului. PARINTELE PROCLU (2009): Daca nu biruim vrajba si tulburarea se va intampla o nenorocire” (VIDEO)

“SUNTEM NISTE BARBATI CA TOATE FEMEILE” sau “VAI – urile” parintelui pustnic Proclu

PARINTELE PUSTNIC PROCLU: “Sa adormim cu mintea la rugaciune!”

Parintele Proclu: MANTUIREA SAU SFARSITUL LUMII STAU (SI) IN VOINTA NOASTRA!

Parintele Proclu despre Biserica in cazul Tanacu: “E DE PLANS BISERICA!”

PARINTELE PROCLU: Cat iubeste Dumnezeu smerenia…

Parintele Proclu: TOTI DIAVOLII DIN IAD AU IESIT PE FATA PAMANTULUI

PARINTELE PROCLU: “Ii place lui Dumnezeu cum traiesc?”

Parintele Proclu: “Anii durerilor au inceput”

PUSTNICII ROMANIEI. “Intre Cer si pamant” (VIDEO)


Categorii

Parintele Iulian (Prodromu), Parintele Proclu, PS Macarie, Rugaciunea (Cum sa ne rugam?), RUGACIUNEA LUI IISUS (Rugaciunea mintii/ inimii)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “PARINTELE PROCLU – FILE DE PATERIC (II). Noi marturii despre sfintenia celui mai cunoscut si mai iubit pustnic român contemporan

  1. Doamne, Doamne, câtă milă ai cu noi !…

  2. Pingback: Pr. Proclu Nicău – Veșnică pomenire! | albastru de… mai departe (2)
  3. Extraordinar de frumos!mulțumim din suflet

  4. Pingback: Libraria Sophia va invita la lansarea volumului II al cartii: FILE DE PATERIC. PARINTELE PROCLU - Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Articole recomandate

Rânduială de rugăciune

Articole Recomandate

Carti recomandate